Comentarii la III Regi – 5

Posted: 31/01/2009 in III Regi
Etichete:, ,

CAP. 5 – Pregătiri pentru zidirea Casei Domnului.

 

1: Solomon domnea peste toate regatele, de la Râu şi până la ţara Filistenilor şi până la hotarele Egiptului. Acestea îi aduceau daruri şi i-au slujit lui Solomon în toate zilele vieţii lui.

2: Hrana zilnică a (curţii) lui Solomon era: treizeci de măsuri de făinuţă şi şaizeci de măsuri de făină obişnuită;

3: zece viţei îngrăşaţi, douăzeci de boi din păşune şi o sută de oi, în afară de cerbi, căprioare şi păsări îndopate;

4: căci domnea peste tot pământul de dincoace de Râu, de la Tifsah până la Gaza, şi era în pace cu toate ţările dimprejur.

Se arată că domnia lui Solomon se întindea de la Tifsah (= trecătoare; vad) – cetate către Eufrat -, până la Gaza (= puternic) – cea mai sudică cetate filisteană.

5: Astfel au trăit fără grijă fiii lui Iuda şi ai lui Israel, fiecare sub viţa lui de vie şi fiecare sub smochinul său, de la Dan până la Beer-Şeba, în toate zilele lui Solomon.

            „Sistemul de cultivare a viţei era atât prin fixarea ei pe araci, cât şi prin legarea ei de pomi. Mai ales în smochin era lăsată via să se întindă. De aici dictonul: a se odihni sub smochinul şi via sa, ceea ce voia să însemne o viaţă tihnită şi paşnică”[1].  Expresia de la Dan până la Beer-Şeba, indică întregul Israel: Dan (= judecată), arăta punctul cel mai nordic al regatului, iar Beer-Şeba (= fântâna jurământului; fântâna celor şapte), pe cel mai sudic. Autoritatea lui Solomon depăşea, însă, aceste limite, extinzându-se şi peste regate străine.

6: Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carele lui şi douăsprezece mii de călăreţi.

S-a arătat că arheologii au descoperit la Megghido impresionantele grajduri ale lui Solomon.

7: Şi acei ispravnici îi aduceau regelui Solomon tot ce trebuia pentru masa regelui, fiecare în luna lui, şi nu lăsa să ducă lipsă de nimic;

8: şi orz, şi paie pentru cai şi pentru celelalte vite aducea fiecare, când îi venea rândul, la locul unde se afla regele.

9: Şi i-a dat Dumnezeu lui Solomon pricepere şi foarte multă înţelepciune şi mărinimie ca nisipul de pe ţărmul mării.

            „Solomon, care a avut o înţelepciune prin care îi întrecea pe toţi dinainte de el şi din timpul lui şi avea lărgimea inimii ca un dar al lui Dumnezeu şi o înţelegere mai îmbelşugată ca nisipul mării, cu cât intra în adâncuri, cu atât ameţea mai mult şi descoperea înţelepciune cu atât mai mare, cu cât îi scăpau cele ce voia să le înţeleagă (Ecclesiast 7,25; 8,17)”[2].

10: Înţelepciunea lui Solomon era mai multă decât a tuturor celor din vechime şi mai presus decât a tuturor înţelepţilor Egiptului;

Celor din vechime: „Textul Masoretic are fiilor Răsăritului. Înţelepciunea Egiptului şi cea a Mesopotamiei erau renumite în Antichitate. ♦ Pentru unii Părinţi, Solomon este prototipul lui Iisus-Rege. Ca şi Iisus, Solomon este un pacificator; el a construit Templul, prevestind zidirea Bisericii creştine, adevăratul Templu; este un înţelept, prefigurând Înţelepciunea însăşi, pe Hristos; e judecător drept şi milostiv, aşa cum va fi Hristos la sfârşitul veacurilor (Sf. Grigorie de Nyssa, Omilia 7 la Cântarea Cântărilor)”[3].

11: el era mai înţelept decât toţi ceilalţi oameni; mult mai înţelept chiar decât Etan Ezrahiteanul, decât Heman şi decât Calcol şi Darda, fiii lui Mahol; şi numele lui era slăvit de toate popoarele dimprejur.

Etan (= durabil) – urmaş al lui Iuda, din familia lui Zerah, devenit celebru prin înţelepciunea sa -, Heman (= fidel) – bărbat din seminţia lui Iuda, vestit pentru înţelepciunea lui, contemporan cu Solomon, a compus Psalmul 87, sau acesta îi este adresat -, Calcol (= sprijin) şi Darda (= toartă; dibaci; perla ştiinţei), aceştia doi din urmă fiii lui Mahol (= dans ritual), erau înţelepţi vestiţi în vremea lui Solomon, pe care însă regele îi întrecuse.

12: Solomon a rostit trei mii de proverbe, iar cântările lui au fost o mie şi cinci.

13: El a vorbit despre copaci, de la cedrii cei din Liban până la isopul de pe ziduri; a vorbit şi despre animale, despre păsări, despre târâtoare şi despre peşti.

Versete ce risipesc îndoiala asupra paternităţii Cărţii Proverbelor.

14: La el veneau toate neamurile să asculte înţelepciunea lui Solomon, şi daruri de la toţi regii pământului, din câţi auziseră de înţelepciunea lui.

„Codex Vaticanus continuă versetul cu următorul text: Şi Solomon şi-a luat-o de soţie pe fiica lui Faraon şi a adus-o în cetatea lui David până când el a isprăvit casa Domnului şi propria casă şi zidul Ierusalimului. Atunci Faraon, regele Egiptului, s-a ridicat şi a luat Gaza şi a ars-o, precum şi aşezarea canaaneană din Mergab; iar Faraon le-a dat zestre fiicei sale, soţiei lui Solomon; iar Solomon a zidit din nou Gaza[4].

            „Istoria tradiţiei sapienţiale în Israel este tot atât de veche ca şi societatea, ea reprezintă un factor constant al vieţii de fiecare zi, mai mult decât un moment de conştiinţă. Înţelepciunea populară îşi avea rădăcinile în familiile şi triburile de odinioară şi a lăsat urme în proverbele populare (Facerea 10,9; I Regi 24,14; III Regi 20,11). Odată cu apariţia monarhiei, înţelepţii şi-au făcut simţită influenţa la Curte, unde figurau ca sfetnici regali (II Regi 16,20; III Regi 12,6) sau în funcţii administrative eminente. La curtea lui Solomon, scribii profesionişti au fost cu siguranţă la originea unei vaste producţii literare, pe care tradiţia a atribuit-o mai târziu regelui însuşi”[5].

15: Iar Hiram, regele Tirului, şi-a trimis servii la Solomon ca să-l ungă în locul lui David, părintele său; fiindcă Hiram l-a iubit întotdeauna pe David.

Hiram (= frate distins; de viţă nobilă) – rege al Tirului între anii 970-936 î. Hr –, regele Tirului: „Tir: marea metropolă feniciană, vecină cu Sidonul; port la Marea Mediterană. Hiram (grafiat uneori Huram), nume prescurtat din Ahiram (care ar fi însemnat Fratele Celui-Preaînalt), îl ajutase pe David cu materiale şi meşteri pentru construirea casei sale din Ierusalim (II Regi 5,11)”[6].  Ca să-l ungă în locul lui David: „Afirmaţie curioasă, proprie Septuagintei şi versiunii lui Lucian. Ceea ce în textul Masoretic pare o simplă vizită de curtoazie, aici ea are un caracter ceremonial cu totul aparte. Potrivit unuia din documentele descoperite la Tell El-Amarna (capitală a Egiptului în vremea lui Amenhotep III), ceremonialul ungerii era aplicat de un suzeran asupra vasalului său. De aici, speculaţiile că daniile din versetul 25 nu erau componenta unui simplu schimb comercial, ci un tribut anual pe care Solomon i-l plătea lui Hiram. E de observat însă că textul cuprinde o intenţie care nu se finalizează. În ipoteza că Hiram i-ar fi oferit tânărului rege (de numai 12 sau 14 ani) suzeranitatea – care însemna şi o formă de protecţie -, acesta îi propune, pur şi simplu, un parteneriat. Textul Masoretic: Hiram, regele Tirului, şi-a trimis servii la Solomon, de vreme ce aflase că acesta fusese uns în locul tatălui său[7]. Tir (= stâncă) – cetate feniciană; după Herodot, Tirul a fost fondat în 2750 î. Hr., iniţial fiind amplasat pe continent; ulterior, pentru a evita un eventual asediu, oraşul a fost mutat pe o insulă stâncoasă, despărţită de vechea localitate printr-un braţ al mării.

16: Iar Solomon a trimis la Hiram, zicând:

17: „Tu ştii că David, părintele meu, nu a putut să-i dureze casă numelui Domnului Dumnezeului meu, din pricina războaielor ce i-au tot dat târcoale până ce Domnul i-a aşezat (pe duşmanii săi) sub tălpile picioarelor lui.

18: Mie, însă, Domnul, Dumnezeul meu, mi-a dat odihnă din toate părţile: nu-i nimeni uneltind împotrivă-mi, nici vreun rău care să mă ameninţe.

„Fiul lui David, care zideşte templul, este chipul lui Hristos: când războaiele au încetat şi când stăpânirea păcii e mai adâncă, El ridică templu spre mărirea lui Dumnezeu în Ierusalimul cel pământesc, pentru că de acum slujirea nu se mai săvârşeşte într-un loc mişcător, cum era cortul mărturiei”[8].  „Când toţi vrăjmaşii vor fi puşi de Hristos drept aşternut al picioarelor Lui şi când cel din urmă vrăjmaş, moartea, va fi nimicit (I Corinteni 2,7-8), atunci va stăpâni fără îndoială pacea cea mai deplină, atunci Hristos va fi Solomon, ceea ce însemnează făcător de pace[9].

19: Şi, iată, am în gând să-i zidesc casă numelui Domnului, Dumnezeului meu, aşa cum Domnul Dumnezeu i-a grăit lui David, părintele meu, zicând: «Fiul tău, pe care Eu îl voi aşeza în locul tău pe tronul tău, el îi va zidi casă numelui Meu».

            „Dacă cineva, luptând încă cu viaţa pătimaşă şi fiind stropit cu sânge, s-ar apuca să zidească biserică lui Dumnezeu, din suflete cugetătoare, ar auzi desigur cuvântul: Nu tu îmi vei zidi Mie templu, căci eşti plin de sânge. Pentru că a zidi biserică lui Dumnezeu e propriu stării de pace”[10].

20: Şi acum, porunceşte să se taie pentru mine lemn din Liban; şi, iată, robii mei vor fi laolaltă cu robii tăi; iar pentru ceea ce faci pentru mine îţi voi plăti după cum vei zice tu; căci tu ştii că la noi nu e nimeni care să ştie să taie lemnul ca Sidonienii”.

Liban (= alb) e numele unui lanţ muntos, cu zăpezi persistente. Munţii Libanului erau vestiţi pentru pădurile de cedri, chiparoşi şi ienuperi. Libanul constituia hotarul de nord-vest al Ţării Sfinte.  Sidon (= vânătoare) – veche cetate canaanită, pe ţărmul Mediteranei, la 35 km nord de Tir. Asupra Sidonienilor se va mai reveni. În epoca la care se face referire, s-ar părea că erau în legătură strânsă cu Tirul.

21: Şi a fost că de îndată ce Hiram a auzit aceste cuvinte ale lui  s-a bucurat foarte şi a zis: „Binecuvântat este astăzi Dumnezeu, Cel ce i-a dat lui David un fiu înţelept peste acest popor numeros”.

22: Atunci Hiram a trimis la Solomon, zicând: „Am auzit despre tot ceea ce ai trimis la mine; voi face după întreaga ta dorinţă; cât despre lemnul de cedru şi pin,

23: robii mei îl vor coborî din Liban la mare; eu îl voi face plute pe care le voi trimite până la locul pe care tu mi-l vei spune, unde le voi lăsa şi de unde tu le vei lua; dar şi tu să-mi faci pe voie, dându-i casei mele pâine”.

„Munţii Liban şi Antiliban erau faimoşi (şi râvniţi) pentru falnicele lor păduri de cedru, lemn aromat şi de esenţă tare, excelent ca material de construcţii. Pinul (chiparosul) de Liban făcea parte din specia răşinoaselor mediteraneene (pinus maritima)”[11]. În schimbul lemnului, Israeliţii trimiteau cereale: „Tirul excela în materiale şi meşteri pentru construcţii, dar avea o agricultură săracă şi, oricum, neîndestulătoare pentru o mare metropolă comercială”[12].

24: Aşa că Hiram i-a dat lui Solomon cedri şi pini după cât a dorit.

25: Iar Solomon i-a dat lui Hiram douăzeci de mii de măsuri de grâu pentru hrana casei lui, precum şi douăzeci de mii de măsuri de untdelemn curat; aşa îi dădea Solomon lui Hiram în fiecare an.

26: Iar Domnul i-a dat lui Solomon înţelepciune, aşa cum îi grăise; şi a fost pace între Hiram şi Solomon şi au făcut între ei un legământ.

            „Hiram (Ahiram), rege al Tirului (969 – 936 î. Hr.). În timpul celor 34 de ani de domnie a lui Hiram, Tirul smulge Sidonului rolul de cetate hegemonă a Feniciei, supremaţie menţinută şi în următoarele secole. Tot acum încep să fie puse bazele imperiului colonial al Tirului în Mediterana occidentală. Fiu al lui Avibaal (Abibalus), Hiram ocupă tronul la vârsta de 19 ani, sporeşte suprafaţa insulei pe care se află zidită cetatea, prin unirea ei cu o insuliţă vecină, măreşte portul, cheiurile şi pieţele oraşului, construieşte noi temple divinităţilor Aştarte şi Melkart, participă la reprimarea unei revolte a cetăţii Cition (= Larnaka) din Cipru. Hiram întreţine strânse raporturi politice şi comerciale cu Regatul Israel. Prieten al regilor David (1004 – 965) şi Solomon (965 – 928), Hiram furnizează acestora meşteşugari şi materiale, îndeosebi lemn de cedru (în schimbul cerealelor şi uleiului) pentru construcţia palatului şi templului din Ierusalim. Cu regele Solomon, Hiram organizează din Ezion-Gheber expediţii comune spre enigmatica ţară Ofir din Marea Roşie, renumită în antichitate pentru bogăţia sa în aur. Îi succede la tron fiul său Baal-Ezer”[13].

27: Solomon lua bir de la întregul Israel; birul era de treizeci de mii de oameni.

„Birul (darea, impozitul) nu era perceput în bani, ci în zile de muncă obligatorie”[14].  „Solomon i-a imitat pe regii altor neamuri (cf. dreptul regelui în I Regi 8, 11-18) mai ales în ceea ce priveşte instituirea corvezilor. În III Regi 9, 15.20-22, acestea par rezervate non-israeliţilor, fapt confirmat în III Regi 12, 18. Corvoada exista deja din timpul lui David”[15].

28: Dintre aceştia trimitea în Liban zece mii pe lună, făcând pe rând cu schimbul: o lună erau în Liban şi două luni la casele lor; Adoniram era mai-mare peste bir.

29: Mai avea Solomon şaptezeci de mii care purtau poverile şi optzeci de mii care tăiau piatră în munte;

30: iar în afară de ispravnicii care se aflau peste lucrările lui Solomon, mai avea trei mii şase sute de supraveghetori peste poporul care făcea lucrările;

31: vreme de trei ani au pregătit ei piatra şi lemnul.

            S-a dat şi un sens mistic lucrătorilor lui Solomon: „Rânduiala fiecăreia din aceste slujiri va fi încredinţată sfintelor puteri, îngerilor lui Dumnezeu, din care unii vor fi stăpâniile, tronurile, începătoriile şi domniile (Coloseni 1,6), iar alţii vor fi slujitorii; ei sunt preînchipuiţi prin cele 3300 de căpetenii puse de către Solomon, 70.000 de salahori şi 80.000 de oameni tăietori de piatră în munte, care săvârşeau lucrările şi pregăteau pietrele şi lemnele.  Trebuie să mai băgăm de seamă că lucrătorii pomeniţi sunt înrudiţi cu numărul şapte, iar salahorii şi tăietorii de piatră, care ciopleau să potrivească pietrele, erau apropiaţi de numărul opt, pe când căpeteniile de 3300 se apropiau de numărul desăvârşit şase ca multiplu al lui[16].  Cu toate acestea, muncile de pregătire a pietrelor, a extragerii şi a potrivirii lor la zidire, operaţie care dura trei ani, par a reprezenta toată durata intervalului înrudit cu triada din veşnicie[17].  Lucrul acesta se va întâmpla când se va aşeza pacea veşnică, adică la 430 de ani[18] după tainicele evenimente legate de ieşirea din Egipt, întâmplările din Egipt având şi ele loc la 430 de ani după aşezarea înţelegerii cu Avraam (Ieşirea 12,40), aşa că avem de-a face cu o durată de două numere sabatice, de 770 de ani[19], care ţine de la Avraam până la începerea templului, când Hristos, împăratul nostru, a poruncit celor 70.000 de salahori să nu mai ia pentru temelia casei nici o altă piatră, decât pietrele cele mari şi de preţ, care nu fuseseră cioplite din topor, ci aveau să fie cioplite de acum de alţi cioplitori mai de seamă, aleşi din fiii lui Solomon (…). Datorită temeinicei păci care dura atunci, regele Tirului, Hiram, a ajutat şi el la zidirea templului, împrumutându-şi chiar pe fiii săi la tăierea pietrelor celor mari pentru templul cel sfânt şi care au fost aşezate în al patrulea an ca temelie a Casei Domnului. Şi totuşi casa a fost terminată într-o octadă de ani, în a opta lună a celui de al optulea an de la aşezarea temeliei. (…) Să credem într-adevăr că fiii de regi îşi închinau viaţa şlefuirii pietrelor celor mari şi de mare preţ, luându-şi astfel o meserie nepotrivită cu naşterea lor în familii regale? Oare numărul salahorilor, al tăietorilor în piatră, al căpeteniilor lor, precum şi durata de pregătire şi de şlefuire a pietrelor să fi fost ele socotite întâmplător?  Ar fi trebuit, în cazul acesta, ca sfânta casă, ridicată lui Dumnezeu în vremuri de pace, să se facă fără ciocan, fără sapă şi fără nici o unealtă de fier pentru ca să nu se audă nici un zgomot (6,7) în templul lui Dumnezeu[20].  Căci, încă o dată întreb pe robii literei, cum e cu putinţă să zideşti Domnului o casă din blocuri cioplite, aşa cum au fost ele extrase, neprelucrate de cei 80.000 de salahori, fără să se audă în lăuntru în timpul lucrării nici un zgomot de ciocan, nici de sapă şi nici de alte unelte de fier?  Şi cum pot fi cioplite aceste pietre vii atât de fără zgomot încât să nu se simtă nimic dincolo de zidul templului şi să reuşească să se potrivească exact la locul lor în construcţia templului?”[21].


[1] AB, p. 64

[2] Sf. Grigorie de Nazianz, Cele cinci Cuvântări teologice, II, 21

[3] SEP 2, p. 468

[4] BBVA, p. 383

[5] DEI, pp. 417-418. În ce ne priveşte, preferăm să dăm credit Scripturii şi să-l socotim pe Solomon autorul acestor scrieri.

[6] BBVA, p. 383

[7] BBVA, pp. 383-384

[8] Origen, Comentarul la Evanghelia după Ioan, XXXIX, 265

[9] Origen, Comentarul la Evanghelia după Ioan, XXXIX, 267

[10] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 41

[11] BBVA, p. 384

[12] BBVA, p. 384

[13] EA, p. 165

[14] BBVA, p. 384

[15] SEP 2, p. 470

[16] Numărul 3300 e 6X550, dar se poate ajunge la el şi ghematric: 3+3. Numărul şase e desăvârşit ca fiind sumă şi produs al numerelor perfecte 1, 2 şi 3: 1+2+3=6; 1X2X3=6. În alte ocazii, însă, 6 poate semnifica imperfectul, nedesăvârşirea (7-1=6). Numărul 7 semnifică sfinţenia, perfecţiunea ori darurile Duhului Sfânt, iar numărul 8 e ziua cea veşnică, eshatonul inaugurat prin Învierea Domnului.

[17] Botezarea în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh însemnează pentru Origen moartea şi învierea noastră, prin Treime, la mântuire, de aceea numărul trei îşi primeşte, prin Botez, o semnificaţie sfântă şi veşnică (n. trad.).

[18] Vezi 6,1 – în traducerea folosită, 440 de ani; Biblia 1982: 480 de ani.

[19] Însumaţi, numărul anilor aşa cum apar ei la Origen ar fi de 860.

[20] Pietrele au fost fasonate în afara cetăţii, fiind apoi doar îmbinate în Ierusalim. Părându-i greu de crezut aceasta, Origen dă o interpretare mistică întregii istorii.

[21] Origen, Comentarul la Evanghelia după Ioan, XXXIX, 268 – XL, 277

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s