Comentarii la III Regi – 3

Posted: 31/01/2009 in III Regi
Etichete:, ,

CAP. 3 – Visul şi înţelepciunea lui Solomon; faimoasa judecată.

 

            „Versetul 1 al acestui capitol relatează, pe scurt, căsătoria lui Solomon cu fiica lui Faraon, fapt care a fost deja relatat în 2, 35. Textul Masoretic, care nu cuprinde episodul[1], îl relatează aici, pe când Septuaginta îl omite. Totuşi, pentru integritatea capitolului, versiunea de faţă îl preia ca atare”[2]:      

 

1: Solomon a devenit ginerele lui Faraon, regele Egiptului; el a luat-o pe fiica lui Faraon şi a adus-o în cetatea lui David până ce va isprăvi de zidit propria ei casă, dar mai întâi casa Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimului.

Solomon a fost (cel mai probabil) ginerele faraonului Siamun (Nutekheperre-setepenamun), penultimul faraon din Dinastia 21 (tanită). Nu se ştiu mai multe despre acest Siamun. Evident, Solomon a urmărit prin căsătoria sa şi o alianţă cu Egiptul, însă schimbările survenite ulterior în regatul egiptean vor duce la tensionarea relaţiilor între acesta şi Israel.

2: Poporul însă ardea tămâie pe înălţimi, deoarece până la acea vreme încă nu i se zidise casă numelui Domnului.

            „În lipsa unui templu central şi centralizator, o seamă de jertfe erau aduse pe altare improvizate; acestea se situau pe înălţimi, printr-o veche tradiţie a triburilor Canaanului”[3].

3: Solomon Îl iubea pe Domnul, urmând poruncilor lui David, părintele său, numai că el aducea jertfe şi ardea tămâie pe înălţimi.

Înălţimile sunt vârfuri naturale sau artificiale pe care canaanenii aduceau jertfe zeilor lor şi practicau rituri de fertilitate (între care prostituţia sacră) şi cultul morţilor. Pe aceste locuri înalte se aflau altare simple; o stelă de piatră, simbolizând probabil divinitatea, şi un stâlp sacru, semn al zeiţei Aşera sau, mai probabil, simbol falic. Acestor locuri li se asociază adesea arbori sacri sau dumbrăvi sacre. O dată cu venirea evreilor în Palestina, aceştia adoptă uneori cultul adus pe înălţimi, adresându-l lui Dumnezeu. Din cauza riscului de contaminare cu idolatria, el este condamnat în Deuteronom 12. Mai ales după construirea Templului, sanctuarele de pe înălţimi (ebr. pl. bamoth) sunt perimate, părând a fi socotite idolatre chiar atunci când erau folosite de închinătorii lui Iahve. Sincretismul cultului adus pe înălţimi menţinea în mintea închinătorilor confuzii în ceea ce priveşte persoana şi natura divinităţii adorate. Cărţile Regilor par să-l judece pe Solomon prin prisma acestei interdicţii. Profeţii (Osea 10, 8; Amos 7, 9; Ieremia 3, 2; Iezechiel 20, 28-29; etc.) condamnă cu hotărâre, în numele Domnului, aceste practici. Abia în timpul lui Ezechia (716-687: IV Regi 18, 4), şi mai ales la reforma lui Iosia din 622 î. Hr., au fost interzise aceste sacrificii (IV Regi 23, 5.15.19). De acum înainte toate ceremoniile sacre ale poporului lui Israel trebuiau celebrate în Templul din Ierusalim. Totuşi, practica sacrificiilor pe înălţimi nu a încetat decât o dată cu reîntoarcerea din captivitatea babiloniană”[4].

4: El s-a ridicat şi a mers la Gabaon să aducă jertfă acolo, deoarece acesta este locul cel mai înalt şi mai larg; pe jertfelnicul din Gabaon a adus Solomon o mie de arderi-de-tot.

„La venirea israeliţilor în Canaan, Gabaon era o cetate importantă locuită de horiţi (horrei). Mai târziu, ea a fost pusă deoparte pentru leviţi (Iosua 18, 25). Aici se afla o piatră mare, probabil un loc de cult, unde se aduceau sacrificii. Cetatea se afla pe locul actualei localităţi El-Jib, la 9 km nord de Ierusalim”[5].  Gabaon (= cetatea dealurilor) – principala cetate a heviţilor (alt nume pentru horei).

5: Iar Domnul i s-a arătat lui Solomon în vremea nopţii. Şi a zis Domnul către Solomon: „Cere ceva pentru tine!”

6: Iar Solomon a zis: „Tu ai făcut multă milă cu robul Tău, David, părintele meu, după cum a umblat el în faţa Ta întru adevăr şi întru dreptate şi cu inimă cinstită; iar Tu i-ai păstrat această mare milă, de l-ai aşezat pe fiul său, aşa cum este astăzi.

7: Şi acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu l-ai rânduit pe robul Tău în locul lui David, părintele meu; eu însă sunt un copilandru şi nu ştiu dacă s-o iau încolo sau încoace.

            „După Iosif Flaviu, Solomon avea paisprezece ani când s-a urcat pe tron; după tradiţia rabinică, doisprezece. Totuşi, la vremea când a avut visul, expresia sunt un copilandru se referea mai degrabă la disproporţia dintre vârsta sa, încă tânără, şi uriaşa responsabilitate pe care şi-o asuma”[6].

8: Dar robul Tău se află în mijlocul poporului Tău, pe care Tu l-ai ales, un popor mare, a cărui mulţime nu se poate număra.

9: Aşadar, dă-i robului Tău inimă să-l asculte şi să-l judece întru dreptate pe poporul Tău, ca să priceapă el cumpăna dintre bine şi rău; căci cine va fi în stare să-l judece pe acest mare popor al Tău?”

Versetele 5-9 „îl arată pe rege ca mijlocitor între Dumnezeu şi popor. Prin persoana regelui guvernează Dumnezeu, iar regele este doar un instrument al Său. Solomon, ca şi iluştrii săi predecesori, regi sau judecători, era în directă legătură cu Dumnezeu şi era rege nu numai în virtutea unui drept ereditar, oricând contestabil, ci prin voia Lui. Regalitatea nu era un privilegiu personal, ci o datorie de slujire înaintea lui Dumnezeu pentru poporul Său. De această dată regele nu cere favoruri personale, ci înţelepciune (inimă, ca să asculte şi să judece poporul întru dreptate şi să deosebească binele de rău) cu alte cuvinte capacitatea de a-şi îndeplini cum se cuvine datoria pentru binele poporului său”[7].

10: Plăcut a fost înaintea Domului că Solomon ceruse lucrul acesta.

11: Şi i-a zis Domnul: „Pentru că aceasta ai cerut de la Mine, şi n-ai cerut viaţă lungă şi n-ai cerut bogăţie şi n-ai cerut vieţile vrăjmaşilor tăi, ci ai cerut priceperea de a asculta judecata,

Priceperea de a asculta judecata: „Pentru a judeca drept trebuie ca mai întâi să ai virtutea de a-i asculta pe cei împricinaţi”[8].

12: iată, ţi-am dat după cuvântul tău; şi, iată, ţi-am dat inimă pricepută şi înţeleaptă; înainte de tine n-a fost nimeni ca tine, şi nici după tine nu se va ridica vreunul care să-ţi semene.

13: Dar Eu ţi-am dat şi ceea ce n-ai cerut: şi bogăţie, şi slavă, aşa că nimeni între regi nu va fi asemenea ţie în toate zilele tale.

14: Şi dacă vei umbla în calea Mea, să-Mi păzeşti poruncile şi rânduielile, aşa cum a umblat David, părintele tău, atunci îţi voi înmulţi şi zilele”.

            „Solomon, pentru că a cerut ce trebuia să ceară, iată că a primit îndată! Două lucruri trebuie să împlinească cel ce se roagă: unul, să ceară cu stăruinţă; altul, să ceară ce trebuie”[9].

15: Şi s-a trezit Solomon; şi, iată, fusese un vis. Şi s-a sculat şi a venit la Ierusalim şi a stat în faţa jertfelnicului de dinaintea chivotului legământului Domnului, în Sion, şi a adus arderi-de-tot şi jertfe de pace; şi a făcut mare ospăţ, pentru el şi pentru toţi servii săi.

Jertfele aduse de Solomon sunt un semn că el nu a luat viziunea ca pe un simplu vis, ci ca pe unul profetic, în care Dumnezeu e prezent în mod real.  Sion (= stâncă; cetate) era cetatea lui David; ulterior, prin Sion se înţelegea întregul Ierusalim.

16: Atunci s-au ivit în faţa regelui două femei desfrânate şi i-au stat înainte.

17: Iar una din femei i-a zis: „Cată spre mine, domnul meu!: Eu şi femeia aceasta am locuit într-o singură casă şi în aceeaşi casă am născut.

18: Şi a fost că a treia zi după ce am născut eu, a născut şi această femeie; şi eram numai noi amândouă, iar altcineva în afară de noi două n-a fost în casă.

19: Dar pruncul acestei femei a murit noaptea, din pricină că ea a adormit peste el.

20: Iar la miezul nopţii s-a sculat şi mi-a luat pruncul din braţe – căci roaba ta dormea – şi l-a culcat la sânul ei, iar pe pruncul ei cel mort mi l-a pus mie la sân.

21: Când eu, dimineaţa, m-am sculat să-mi alăptez pruncul, el era mort; şi, iată, dimineaţa am luat seama bine la el: şi, iată, nu era fiul meu, cel pe care-l născusem”.

22: Iar cealaltă femeie a zis: „Nu, ci acela care trăieşte e fiul meu; fiul tău e cel mort…”.  Aşa au vorbit ele în faţa regelui.

23: Atunci regele le-a zis: „Tu zici: «Fiul cel viu este al meu, iar cel mort este fiul tău»; iar tu zici: «Nu, ci cel viu este fiul meu, iar cel mort este fiul tău»…”.

24: Şi a zis regele: „Luaţi o sabie şi aduceţi-o la mine!”  Şi au adus o sabie în faţa regelui.

25: Şi a zis regele: „Tăiaţi în două pruncul cel viu, cel care suge: jumătate din el daţi-l acestei femei, iar cealaltă jumătate daţi-o celeilalte femei!”

26: Atunci femeia al căreia era copilul cel viu a zis către rege – că-i sărise inima pentru copilul ei -: „Vai mie, doamne!, daţi-i ei pruncul, numai să nu-l omorâţi!”  Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al ei; împărţiţi-l!”

27: Atunci regele a răspuns, zicând: „Daţi pruncul cel viu femeii care a zis: «Daţi-i-l ei, numai să nu mi-l omorâţi!», căci aceasta este mama lui!”

Judecata lui Solomon îi vădeşte înţelepciunea, care nu constă în erudiţie sau speculaţie filozofică, ci în capacitatea de a discerne şi a stabili adevărul în situaţii concrete”[10].

28: Şi întregul Israel a auzit de această judecată pe care o judecase regele; şi s-au temut de rege, deoarece au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, ca să facă dreptate.

            „Cu suirea pe tron a regelui Saul (1050 î. Hr.), Samuel, în adunarea poporului, convocată la Ghilgal, se retrage de la misiunea sa judecătorească (I Regi, cap. 12). De acum, regele devine judecătorul suprem, înaintea căruia vor fi aduse cauzele mai complicate. Despre David se afirmă de pildă că: a domnit asupra întregului Israel, făcând dreptate şi judecată la tot poporul său (II Regi 8,15). De asemenea, între faptele deosebite care sunt atribuite regelui Solomon se numără cu prioritate judecata ce a făcut-o în cazul celor două femei care pretindeau fiecare pentru sine pe unicul copil rămas în viaţă. După această judecată, toţi supuşii regelui au rămas convinşi că este plin de înţelepciune dumnezeiască spre a rândui dreptatea. De altfel, o astfel de înţelepciune a cerut Solomon de la Dumnezeu spre a putea judeca poporul (3,9). În palatul său se afla un vestibul sau pridvor al judecăţii, cu un tron pe care regele se aşeza când făcea judecata (7,7). Cazurile de judecată menţionate în cărţile istorice ale Vechiului Testament arată că se făcea apel la judecata regală şi pentru fapte minore precum furtul unei oi (II Regi 12,1-6), o răzbunare familială (II Regi 14,4-11), redobândirea unei case şi a unei ţarini (IV Regi 8,3). Dar celelalte pricini vor fi cercetate ca şi până acum de judecătorii care existau în fiecare aşezare evreiască, încă imediat după ocuparea Canaanului de către evrei, la reîntoarcerea lor din Egipt. Iosif Flaviu ne transmite informaţia că, în cetăţile mai mari, numărul judecătorilor era de 7, iar în aşezările mai mici erau câte trei judecători”[11].  „Regele era aşezat pe tronul din pridvorul judecăţii, care era special amenajat în scopul acesta, în propriul său palat, unde avea acces orice doritor de a asista la judecată”[12].

            „Este cu neputinţă să judece drept cazurile îndoielnice cel ce n-a fost instruit mai înainte cu privire la dreptate. Da, nici chiar Solomon, dacă n-ar fi avut cunoştinţe precise de dreptate, n-ar fi putut pronunţa atât de drept şi de sigur acea sentinţă celebră în procesul pentru copil al celor două femei desfrânate. Şi, pentru că spusele amândurora nu puteau fi sprijinite cu martori, Solomon a îndrumat judecata spre inima de mamă şi, prin ea, a descoperit ce nu cunoştea. Femeia care nu era mamă a primit fără durere uciderea copilului; dar adevărata mamă, pentru dragostea ei firească de copil, nici n-a vrut să audă de ucidere. Deci, cel care cunoaşte adevărata dreptate şi prin ea este învăţat să dea fiecăruia ce este al lui, poate să îndrumeze judecata pe calea cea dreaptă”[13].


[1] În cap. 2.

[2] BBVA, p. 381

[3] BBVA, p. 381

[4] SEP 2, pp. 463-464

[5] SEP 2, p. 464

[6] BBVA, p. 381

[7] SEP 2, p. 464

[8] BBVA, p. 382

[9] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XXIII, 4

[10] SEP 2, p. 465

[11] AB, p. 185

[12] AB, p. 190

[13] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XII, 9

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s