Comentarii la III Regi – 2

Posted: 30/01/2009 in III Regi
Etichete:, ,

CAP. 2 – Ultimele dorinţe şi moartea lui David. Solomon se scutură de potrivnici.

1: Şi apropiindu-i-se lui David vremea să moară, el i-a poruncit fiului său Solomon, zicând:

2: „Eu mă duc pe calea fiecărui pământean, iar tu întăreşte-te şi arată-te bărbat

3: şi păzeşte rânduielile Domnului, Dumnezeului tău, pentru ca, mergând în căile Lui, să păzeşti poruncile şi dreptarele şi judecăţile care sunt scrise în legea lui Moise, în aşa fel încât tu să poţi înţelege cele ce vei face în toate lucrurile pe care eu ţi le poruncesc,

4: ca Domnul să-Şi adeverească-ntru totul cuvântul pe care l-a grăit, zicând: Dacă fiii tăi se vor păzi în calea lor, pentru ca-ntru adevăr să umble ei în faţa Mea cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor, atunci îţi spun Eu ţie că nu-ţi va lipsi bărbat de pe tronul lui Israel.

„Sfaturile lui David către Solomon reiau cuvintele cu care Dumnezeu îl încurajează pe Iisus Navi la începutul misiunii sale (cf. Iosua 1, 6-8)”[1].

5: Tu ştii tot ce mi-a făcut mie Ioab, fiul Ţeruiei, ce le-a făcut el celor două căpetenii ale oastei lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, şi lui Amasa, fiul lui Ieter, că i-a omorât şi că-n vreme de pace a vărsat sânge ca-n vreme de război şi cum şi-a pus el sânge nevinovat la cingătoarea dimprejurul coapselor şi în încălţămintea picioarelor lui.

David aminteşte de asasinarea, de către Ioab, a celor doi războinici, potenţiali rivali, Abner (= tatăl luminii), fiul lui Ner (= candelă), şi Amasa (= povară), fiul lui Ieter (= belşug). Cele legate de aceştia s-au relatat într-a doua Carte a Regilor.

6: Ca atare, tu te vei purta cu el potrivit înţelepciunii tale şi nu-i vei lăsa cărunteţele să coboare-n iad cu pace.

„Dacă David nu a fost în stare să răzbune asasinarea celor doi, el lasă aceasta pe seama fiului şi succesorului său, potrivit înţelepciunii acestuia, adică atunci când va crede că e momentul potrivit. În iad: în locuinţa morţilor; Hades; Şeol”[2].

7: Dar vei face milă cu fiii lui Barzilai Galaaditul; ei să se numere printre cei ce mănâncă la masa ta, căci ei mi-au venit aproape atunci când fugeam din faţa lui Abesalom, fratele tău.

Barzilai (= făcut din fier) – galaadit bogat din Roghelim, sprijină pe David în timpul fugii acestuia din faţa lui Abesalom. Barzilai fiind foarte bătrân (poate că nici nu mai trăia la ceasul când David sfătuia pe Solomon), recunoştinţa va fi arătată urmaşilor săi, după cum şi acela ceruse lui David.

8: Şi iată, cu tine este Şimei, fiul lui Ghera, veniaminitul din Bahurim; el este cel ce cu greu blestem m-a blestemat în ziua când eu mă duceam la tabără; el s-a coborât la Iordan să mă întâmpine; şi i-am jurat pe Domnul, zicând: «Nu te voi ucide cu sabia».

Istoria cu Şimei (= Domnul a ascultat), fiul lui Ghera (= oaspete ocazional) din Bahurim (= oameni tineri) – sat în apropiere de Muntele Măslinilor, se găseşte în II Regi, cap. 16 şi 19 – ea va fi rezumată şi aici, de către David. Nu te voi ucide: „gr. i thanatoso se, literal: dacă te voi ucide: formulă obişnuită de jurământ în forma unei propoziţii condiţionale; se presupune o regentă care cuprinde nenorocirile ce se vor abate asupra celui care îşi calcă jurământul. În vechime, blestemul odată rostit era considerat ireversibil. Deoarece jurase să nu-l omoare pe Şimei, David n-a putut-o face, însă, pentru că, după concepţia de atunci, păcatul continuă să apese asupra întregii comunităţi atâta vreme cât vinovatul nu e pedepsit, îi porunceşte lui Solomon să-l înlăture. În aceeaşi situaţie se află şi Ioab (2, 5-6)”[3]. Iordan (= râul care coboară).

9: Tu însă nu-l vei lăsa ca pe un nevinovat – căci om înţelept eşti tu – şi vei şti ce să faci cu el: cărunteţele lui pătate cu sânge să le cobori în iad”.

10: Şi a adormit David laolaltă cu părinţii săi; şi a fost îngropat în cetatea lui David.

Cetatea lui David: fortăreaţa de pe muntele Sion, pe care el o luase de la Iebusei şi unde îşi stabilise reşedinţa (II Regi 5, 7)”[4].

E locul aici să reamintim că David este, în multe privinţe, tip al lui Hristos: „Acesta este David cel spiritual, adevăratul păstor şi împărat, care surpă puterile vrăjmaşe. Este păstor pentru cei ce se îndeletnicesc încă cu filosofia lucrătoare şi pasc ca pe o iarbă contemplaţia naturală, şi împărat pentru cei ce-au reînnoit frumuseţea chipului dat lor, făcându-l asemenea modelului, prin legile şi raţiunile duhovniceşti, iar acum stau cu mintea nemijlocit în faţa marelui împărat al veacurilor şi oglindesc frumuseţea neapropiată, dacă se poate spune aşa”[5].

11: Iar zilele în care David a domnit peste Israel au fost patruzeci de ani; şapte ani a domnit în Hebron şi treizeci şi trei de ani în Ierusalim.

„Se consideră, în general, că David a început să domnească în anul 1000”[6].

„Înfăţişând astfel pe îndelete fiului său toate lucrurile privitoare la domnie, la prieteni, ca şi la cei pe care i-a socotit demni să fie pedepsiţi, David s-a stins din viaţă la vârsta de şaptezeci de ani, după ce a domnit la Hebron asupra seminţiei lui Iuda şapte ani şi şase luni, iar la Hierosolyma, asupra întregii ţări, vreme de treizeci şi trei de ani. El a fost un bărbat deosebit, înzestrat cu toate virtuţile pe care trebuie să le aibă regele hărăzit să aducă bunăstare unui popor atât de numeros. Nimeni nu era mai viteaz decât el şi, când îşi conducea poporul la război, înfrunta primejdiile cel dintâi şi îşi îmbărbăta oştenii la împlinirea unor fapte vitejeşti şi strălucite pilde de eroism, nu prin ordine, aşa cum obişnuiesc unii stăpânitori. Cu privirile lui agere pătrundea şi desluşea repede atât lucrurile viitoare, cât şi pe cele în curs de desfăşurare, şi era chibzuit, blând, înţelegător faţă de cei loviţi de nenorociri, drept şi uman. El deţinea aşadar calităţile pe care şi le atribuie îndeobşte regii şi n-a abuzat niciodată de puterea lui, în afară de fapta lui privitoare la soţia lui (Urie). În plus, el a lăsat în urma lui atâta avere cât n-a mai agonisit nici un alt rege al evreilor sau al altor popoare”[7]. Hebron (= comuniune) – cetate din regiunea muntoasă a lui Iuda, numită iniţial Chiriat-Arba – a fost prima capitală a lui David; ulterior, el a mutat capitala regatului la Ierusalim (= fundamentul păcii), cucerit de la Iebusei.

12: Solomon s-a aşezat pe tronul lui David, tatăl său, iar regatul său s-a întărit foarte.

SEP 2 redă versetul astfel: Solomon s-a aşezat pe tronul tatălui său David, la (vârsta de) doisprezece ani, iar domnia s-a întărit foarte. Această vârstă a lui Solomon coincide şi cu tradiţia iudaică. În ce ne priveşte, fără a avea, totuşi, vreo dovadă clară, credem că Solomon avea către douăzeci de ani la urcarea sa pe tron, fiind altfel greu de crezut că el a putut domni cu atâta autoritate încă din primele sale zile, cu toată înţelepciunea sa proverbială.

13: Atunci Adonia, fiul Haghitei, a venit la Batşeba, mama lui Solomon, şi i s-a închinat. Iar ea i-a zis: „Paşnică îţi este venirea?” El a răspuns: „Paşnică.

14: Am o treabă cu tine”. Ea a zis: „Spune!”

15: El i-a zis: „Tu ştii că regatul era al meu şi că spre mine căta întregul Israel ca să domnesc; dar regatul a fost întors de la mine şi a devenit al fratelui meu; că de la Domnul i s-a rânduit.

16: Şi acum, am să-ţi cer ceva – dar nu-ţi întoarce faţa!” Iar Batşeba a zis: „Grăieşte!”

17: El i-a zis: „Vorbeşte-i tu regelui Solomon, că de la tine nu-şi va întoarce faţa: Să mi-o dea de soţie pe Abişag Şunamita”.

18: Iar Batşeba i-a zis: „Bine, am să-i vorbesc regelui pentru tine”.

19: Atunci Batşeba a intrat la regele Solomon ca să-i vorbească pentru Adonia. Iar regele s-a ridicat în faţa ei şi i s-a închinat; şi s-a aşezat pe tronul său; şi s-a pus un scaun şi pentru mama regelui, iar ea a şezut de-a dreapta lui.

„Şederea de-a dreapta tronului regal era un semn al cinstirii deosebite, al demnităţii de a poseda şi administra în comun statul împreună cu regele”[8]. „Locul din dreapta cuiva era de cinste (cf. Psalmi 44, 10; 109, 1). Mama regelui, numită igumeni în 15,13, se bucura de o cinstire deosebită, cuvenită rangului ei. Astfel, în 2, 13, se spune că Adonia i se închină (prosekinisen avti). Spre deosebire de textul ebraic, care îi atribuie aici lui Solomon acelaşi gest (wayyiştahu lah), Septuaginta traduce katefilisen avtiv: a îmbrăţişat-o, un gest mai potrivit cu marele Solomon[9].

20: Şi i-a zis: „Am către tine o mică cerere; să nu-mi întorci faţa de la tine”: I-a zis regele: „Cere, maica mea, iar eu nu-ţi voi întoarce vorba”.

21: Iar ea a zis: „E vorba de Abişag Şunamita: să i se dea de soţie lui Adonia, fratele tău”.

22: Şi răspunzând regele Solomon, i-a zis maicii sale: „Şi de ce ai cerut-o tu pe Abişag pentru Adonia? Cere pentru el şi regatul, de vreme ce el e fratele meu mai mare, iar el şi-i are aproape pe preotul Abiatar şi pe Ioab, fiul Ţeruiei, mai-marele oştirilor…”.

23: Şi regele Solomon s-a jurat pe Domnul, zicând: „Aşa să-mi facă mie Dumnezeu, şi încă mai rău, dacă Adonia n-a grăit acest cuvânt împotriva propriei sale vieţi…

24: Şi acum, viu este Domnul, Cel ce m-a rânduit şi m-a aşezat pe tronul părintelui David şi mi-a făcut o casă după cum Domnul a grăit: chiar astăzi, Adonia va fi dat morţii!”

25: Atunci regele Solomon l-a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, iar acela l-a ucis; şi-n chiar ziua aceea a murit Adonia.

„Cu toate că Abişag nu fusese, practic, ţiitoarea lui David, ea făcuse parte, teoretic, din haremul acestuia. Or, primul pas al unui uzurpator era acela de a-şi însuşi, total sau în parte, haremul regelui, aşa cum făcuse Abesalom (II Regi 16, 20-22). De aici, bănuiala lui Solomon (dar şi prilejul de a se descotorosi de un adversar, aşa cum va face şi cu următorii doi). Cruţarea lui Adonia fusese condiţionată de absenţa vicleniei (1, 52)”[10].

26: Iar regele a zis către preotul Abiatar: „Pleacă repede la Anatot, la moşia ta, că tu eşti astăzi vinovat de moarte; eu însă nu te voi ucide, căci tu ai purtat chivotul legământului Domnului înaintea tatălui meu şi ai suferit în tot ceea ce tatăl meu a suferit”.

Despre Ionatan, fiul lui Abiatar, nu se mai spune nimic; posibil ca acela să nu fi fost alungat căci, cum el venise mai târziu la ospăţul lui Adonia, e probabil să nu se fi aflat între complotişti, mergând acolo doar ca să-şi avertizeze tatăl despre cele ce se petreceau în Ierusalim. Evident, însă, că şi el era la curent cu cele ce se puneau la cale, mai cu seamă că Adonia nici măcar nu a complotat pe ascuns, dată fiind starea de decrepitudine a lui David. Anatot (= înălţări; răspuns la rugăciune) – cetate în Veniamin, la circa 4 km nord-est de Ierusalim.

27: Şi Solomon l-a înlăturat pe Abiatar din slujba sa de preot al Domnului, ca să se plinească cuvântul pe care Domnul i-l grăise lui Eli în Şilo.

„Reaua purtare a fiilor lui Eli, dar şi nepermisa îngăduinţă a acestuia, Îl făcuseră pe Dumnezeu să-i vestească stingerea tagmei preoţeşti din familia sa (I Regi 2, 27-36)”[11]. Acum e deplin înlăturată casa lui Eli (= Dumnezeul meu), preotul din Şilo (= linişte; locul siguranţei) – cetate canaanită în munţii lui Efraim, multă vreme centrul religios al Israelului -, de pe vremea tinereţii lui Samuel.

28: Vestea a ajuns până la Ioab, fiul Ţeruiei; că Ioab se dăduse de partea lui Adonia şi nu venise de partea lui Solomon. Atunci Ioab a fugit la cortul Domnului şi s-a prins de coarnele jertfelnicului.

„Adică s-a aşezat sub protecţie divină, încercând astfel să se salveze”[12].

29: Şi i s-a spus lui Solomon că Ioab a fugit la cortul Domnului şi că se ţine de coarnele jertfelnicului. Atunci regele Solomon a trimis la Ioab, zicând: „Ce ţi s-a întâmplat de ai fugit la jertfelnic?” Ioab a zis: „Fiindcă m-am înspăimântat de tine şi am fugit la Domnul”. Atunci regele Solomon l-a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicându-i: „Du-te şi ucide-l şi îngroapă-l!”

„Ioab se credea ameninţat doar de participarea la lovitura de stat a lui Adonia, dar Solomon îl urmăreşte şi pentru alte învinuiri; cf. 2, 5. Legea (Ieşirea 21, 14) nu permitea celui ce ucide cu premeditare să fie protejat de altar”[13].

30: Iar Benaia, fiul lui Iehoiada, a venit la Ioab în cortul Domnului şi i-a zis: „Aşa grăieşte regele: Ieşi afară!” Dar Ioab a zis: „Nu voi ieşi afară, ci aici voi muri”. Atunci Benaia, fiul lui Iehoiada, s-a întors şi i-a spus regelui: „Aşa a grăit Ioab şi aşa mi-a răspuns”.

31: Iar regele i-a zis: „Du-te şi fă-i după cum a spus el şi ucide-l şi îngroapă-l, şi astfel vei lua astăzi de pe mine şi de pe casa tatălui meu sângele pe care Ioab l-a vărsat fără pricină;

32: Domnul a întors împotriva capului său sângele vărsat pe nedrept, pe măsura a ceea ce el le-a făcut celor doi oameni mai drepţi şi mai buni decât el; că i-a omorât cu sabia, fără ca tatăl meu, David, să fi ştiut de sângele lor: pe Abner, fiul lui Ner, voievodul oştilor lui Israel, şi pe Amasa, fiul lui Ieter, mai-marele oştirii lui Iuda.

33: Sângele lor s-a întors asupra capului său şi asupra capului urmaşilor lui până-n veac; dar David şi seminţia lui şi casa lui şi tronul său să aibă-n veac pace de la Domnul!”

Nu e doar o pedepsire a lui Ioab, ci şi o dezvinovăţire a lui David, care n-a consimţit la uciderile săvârşite de acela.

34: Astfel s-a suit Benaia, fiul lui Iehoiada, şi s-a aruncat asupră-i şi l-a ucis; şi l-a îngropat în casa lui, în pustie.

35: În locul lui, regele l-a pus peste oştire pe Benaia, fiul lui Iehoiada. Şi regatul avea fericită cârmuire în Ierusalim. Iar în locul lui Abiatar l-a pus regele pe Ţadoc să fie mare preot.

Casa lui Ţadoc va prelua preoţia, familia lui fiind socotită, ulterior, drept singura legitimă, cum s-a mai spus.

„De aici, versetul cuprinde un episod care nu se află în Versiunea Ebraică, deşi o seamă de elemente sunt diseminate prin alte capitole: aşadar, el este propriu Septuagintei. Fie că e vorba de o inserţie, cum cred unii, fie că e traducerea unui original pierdut, cum cred alţii, el introduce un admirabil portret al lui Solomon în dimensiunea lui sofianică, aceea de cel mai înţelept rege între toţi suveranii Răsăritului. Biblia lui Şerban, care se revendică de la textul Septuagintei, nu-l cuprinde, ceea ce înseamnă că versiunea finală a păstrat traducerea prezumată a lui Nicolae Milescu, făcută direct din ebraică. Ediţia Rahlfs numerotează episodul cu 35 a-o”[14]:

Iar Domnul i-a dat lui Solomon pricepere şi foarte multă înţelepciune şi mărinimie precum nisipul de pe ţărmul mării. Priceperea lui Solomon era cu mult deasupra priceperii tuturor celor din vechime şi deasupra tuturor înţelepţilor Egiptului. El a luat-o pe fiica lui Faraon şi a adus-o în cetatea lui David până ce a terminat de zidit propria sa casă, dar mai întâi casa Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimului; în şapte ani le-a făcut şi le-a isprăvit. Solomon a avut şaptezeci de mii de salahori şi optzeci de mii de pietrari în munte. El a făcut marea şi postamentele şi spălătoarele cele mari şi stâlpii şi fântâna din curte şi marea de aramă; el a zidit cetăţuia şi întăriturile ei; el a făcut o deschizătură în zidul lui David, aşa că fiica lui Faraon s-a strămutat din cetatea lui David în propria ei casă, pe care el o zidise pentru ea. Tot atunci a zidit el cetăţuia. Solomon aducea în fiecare an câte trei arderi-de-tot şi jertfe de pace pe altarul pe care el I-l zidise Domului, şi tămâieri ardea înaintea Domnului. Şi a isprăvit casa. Iată-i pe ispravnicii care cârmuiau lucrările lui Solomon: trei mii şase sute de meşteri peste poporul care lucra. El a zidit Haţorul[15], Meghiddo, Ghezerul, Bet-Horonul de sus şi Baalatul; dar numai după ce terminase de zidit casa Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimului; numai după aceea a zidit aceste cetăţi. – La vremea când David încă trăia, el i-a poruncit lui Solomon, zicând: „Iată, îl ai pe Şimei, fiul lui Ghera din seminţia lui Iemeni din Hebron; el m-a blestemat cu greu blestem în ziua-n care eu mă duceam la tabără; el s-a coborât să mă întâmpine la Iordan, iar eu i-am jurat pe Domnul, zicând: El nu va fi ucis de sabie!… Tu însă nu-l vei lăsa ca pe un nevinovat – căci om priceput eşti tu – şi vei şti ce să faci cu el; îi vei coborî la iad cărunteţele pătate de sânge”.

Pricepere: „fronesis: cuvânt înrudit semantic cu sofia = înţelepciune, dar deosebit prin nuanţe: inteligenţă, raţiune, isteţime, pricepere (a omului practic, care găseşte repede soluţiile). Echivalente verbale în limba română: a pricepe = a înţelege; a se pricepe = a avea abilitatea de a face bine un lucru. Deseori însă sunt folosite ca sinonime (compară, de exemplu, 2, 9 cu 2, 35 – ultima propoziţie, unde e vorba de unul şi acelaşi subiect)”[16]. Înţelepciune: „sofia; capacitatea intelectului de a gândi în acelaşi timp generalul şi particularul, de a cuprinde simultan amănuntul şi întregul, analiza şi sinteza; virtutea de a cugeta în profunzimea lucrurilor, dincolo de aparenţe; însuşirea prin excelenţă a marilor gânditori din antichitatea greacă. Solomon a fost dăruit de Dumnezeu cu foarte multă înţelepciune, ceea ce înseamnă o harismă specială”[17]. Mărinimie: „Textual: inimă largă (platos kardia); generozitate; deschidere infinită (precum nisipul de pe ţărmul mării) spre comunicare şi comuniune”[18]. Lărgime de inimă cât nisipul: gr. kardia (ebr. lebh) nu desemnează aici pur şi simplu organul inimii, ci arată, ca pretutindeni în mediul semit şi adeseori la Părinţii Bisericii, sediul facultăţilor intelective şi al afectivităţii superioare. Ce implică expresia ca nisipul? Învăţătorii noştri spun că i-a dat atâta înţelepciune câtă (i-a dăruit) întregului Israel; după cum se deduce din textul iar numărul fiilor lui Israel va fi ca nisipul mării (Midraş Rabbah, Numeri 19, 3)”[19]. Deasupra priceperii tuturor celor din vechime: „Textual: …tuturor fiilor vechi (predecesorilor li se acordă întotdeauna prioritatea excelenţei). Cu alte cuvinte: Solomon i-a întrecut pe toţi cei de dinaintea lui. În variantă ebraică: …mai presus decât a tuturor fiilor Răsăritului, accentul strămutându-se din temporal în geografic”[20]. Deasupra tuturor înţelepţilor Egiptului: „Egiptenii, prin străvechea lor cultură şi civilizaţie, deţineau primatul înţelepciunii”[21]. El a luat-o pe fiica lui Faraon: „Tatăl fetei nu a putut fi identificat. Oricum, o astfel de căsătorie consfinţea şi o alianţă politică cu Egiptul, ceea ce însemna enorm pentru micul stat israelian”[22]. Casa Domnului „este templul, marea operă a vieţii lui Solomon (care a avut la bază, de asemenea , înţelepciunea şi priceperea)”[23].

36: Atunci regele l-a chemat pe Şimei şi i-a zis: „Zideşte-ţi o casă în Ierusalim şi şezi acolo, dar de acolo să nu ieşi nicăieri.

37: Va fi însă că-n ziua în care vei ieşi şi vei trece pârâul Cedrilor, atunci să ştii bine că negreşit vei muri; sângele tău va fi asupra capului tău”. Şi chiar atunci, în ziua aceea, regele l-a pus să jure.

Sângele tău va fi asupra capului tău: expresie semitică, însemnând numai tu vei fi vinovat de moartea ta[24].

38: Iar Şimei a zis către rege: „Bun e cuvântul pe care l-ai grăit, o, rege, domnul meu; aşa va face robul tău!” Şi a rămas Şimei în Ierusalim vreme de trei ani.

39: Şi a fost că, după trei ani, doi robi ai lui Şimei au fugit la Achiş, fiul lui Maaca, regele Gatului. Şi i s-a spus lui Şimei: „Iată, robii tăi sunt în Gat”.

Achiş (= îmblânzitorul şerpilor), fiul lui Maaca (= asuprire), era rege în Gat (= teasc), una dintre cetăţile filistene.

40: Atunci Şimei s-a ridicat, a pus şaua pe asinul său şi a plecat la Gat, la Achiş, să-şi caute robii. Şi s-a dus Şimei şi şi-a scos robii din Gat.

41: Şi i s-a spus lui Solomon, zicându-i-se: „Şimei a plecat din Ierusalim la Gat şi şi-a adus robii înapoi”.

42: Atunci regele a trimis şi l-a chemat pe Şimei şi i-a zis: „Oare nu te-am pus eu să juri pe Domnul şi ţi-am poruncit, zicându-ţi: „În ziua în care vei ieşi din Ierusalim şi vei merge la dreapta sau la stânga, să ştii bine că negreşit vei muri”? Iar tu mi-ai zis: «Bun e cuvântul pe care îl aud».

43: Atunci, de ce n-ai păzit jurământul pe Domnul şi porunca pe care eu ţi-am dat-o?”

44: Şi a mai zis regele către Şimei: „Tu îţi ştii întreaga răutate pe care inima ta o ştie, ce i-ai făcut tu lui David, părintele meu; Domnul însă a întors răutatea asupra capului tău,

45: în timp ce regele Solomon e binecuvântat, iar tronul lui David va rămâne veşnic în faţa Domnului”.

46: Atunci Solomon i-a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, iar acesta s-a dus şi l-a ucis.

„De aici până la sfârşitul versetului, textul Septuagintei cuprinde un nou episod, menit să completeze portretul lui Solomon: celor două calităţi, priceperea şi înţelepciunea, li se adaugă o a treia, aceea a cârmuitorului, cu toate efectele ei în materie de guvernare, organizare statală, aprovizionare, putere armată, politică externă etc. Episodul nu a fost preluat de vechile ediţii româneşti; în ediţia Rahlfs e numerotat cu 46 a-l”[25]:

Regele Solomon era foarte priceput şi înţelept; iar Iuda şi Israel erau foarte numeroşi, ca nisipul de pe lângă mare, ca o mulţime care bea şi mănâncă şi se veseleşte. Solomon era cârmuitor peste toate regatele; ele îi aduceau daruri şi i-au slujit lui Solomon în toate zilele vieţii lui. Solomon a prins a deschide stăpânirile Libanului şi a zidit Terma în pustie.

Şi iată care era hrana zilnică a (curţii) lui Solomon: treizeci de măsuri de făinuţă de grâu, şaizeci de măsuri de făină obişnuită, viţei îngrăşaţi, douăzeci de boi de păşune şi o sută de oi, în afară de cerbi şi căprioare şi păsări îndopate. Fiindcă el cârmuia peste toate ţările de dincoace de Râu, de la Hazor la Gaza, peste toţi regii din această latură a râului; şi era om al păcii în toate laturile de jur-împrejur; iar Iuda şi Israel trăiau fără frică, fiecare sub viţa lui de vie şi sub smochinul său, mâncând şi bând şi prăznuind, de la Dan până la Beer-Şeba, în toate zilele lui Solomon.

Şi iată care erau dregătorii lui Solomon: Azaria, fiul preotului Ţadoc, Azaria, fiul lui Natan, căpetenie peste ispravnici şi omul de casă, Şişa, scribul, Ioasaf, fiul lui Ahilud, cel ce ţinea socotelile, Abişar, fiul lui Ioab, mai-mare peste dări, Benaia, fiul lui Iehoiada, mai mare peste gospodării şi peste lucrările de zidărie, şi Zabud, fiul lui Natan, sfetnic. Solomon avea patruzeci de mii de iepe fătătoare pentru carele lui, şi douăsprezece mii de cai. Şi era cârmuitor peste toţi regii, de la Râu şi până la ţinutul Filistenilor şi până la hotarele Egiptului; aşa că Solomon, fiul lui David, domnea în Ierusalim peste Israel şi Iuda.

Solomon era cârmuitor peste toate regatele: Arhon = cârmuitor: conducător cu autoritate asupra altora (inclusiv cea militară) şi care este ascultat”[26]. Toate ţările de dincoace de Râu: „Prin Râu se înţelegea Eufratul. Aşadar, ţinuturile de la vest de Eufrat”[27].


[1] SEP 2, p. 457

[2] BBVA, p. 378

[3] SEP 2, p. 458

[4] BBVA, p. 378

[5] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 53

[6] BBVA, p. 378

[7] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, VII, 15, 2

[8] AB, p. 157

[9] SEP 2, p. 459

[10] BBVA, p. 379

[11] BBVA, p. 379

[12] BBVA, p. 379

[13] SEP 2, p. 460

[14] BBVA, p. 379

[15] Haţor (= un târg) – cetate atribuită seminţiei lui Veniamin.

[16] BBVA, p. 379

[17] BBVA, p. 380

[18] BBVA, p. 380

[19] SEP 2, p. 461

[20] BBVA, p. 380

[21] BBVA, p. 380

[22] BBVA, p. 380

[23] BBVA, p. 380

[24] SEP 2, p. 462

[25] BBVA, pp. 380-381

[26] BBVA, p. 381

[27] BBVA, p. 381

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s