Comentarii la III Regi – 1

Posted: 30/01/2009 in III Regi
Etichete:, ,

3-regi

Introducere la Cărţile III-IV Regi

După primele două Cărţi ale Regilor, istoria monarhiei în Israel e continuată în Cărţile III-IV Regi, evenimentele descrise de acestea acoperind o perioadă cuprinsă între anii 972 î. Hr. (începutul domniei lui Solomon) şi 586 î. Hr. (începutul robiei babiloniene), fiind date, în finalul Cărţii IV Regi, şi câteva date de după deportarea iudeilor.

Ca şi Cărţile I-II Regi, Cărţile III-IV Regi alcătuiau, la evrei, o singură scriere, împărţirea datorându-se traducătorilor Septuagintei şi, ulterior, fericitului Ieronim, traducătorul Vulgatei. Odată cu Biblia Rabinică tipărită de Daniel Bomberg la Veneţia (1517), s-a adoptat această împărţire şi în textul ebraic.

Autorul cărţilor, după cum susţine şi tradiţia iudaică, pare a fi profetul Ieremia. Acesta urmăreşte în mod predilect dinastia davidică, regii lui Iuda fiind permanent comparaţi cu David, modelul ideal în întreaga istorie a evreilor. Fiecare rege, din Iuda sau Israel, e caracterizat după atitudinea sa politică şi, mai ales, după atitudinea faţă de Lege. Autorul s-a folosit în alcătuirea cărţilor de mai multe izvoare scrise, parte dintre ele amintite şi în text: Cartea Cuvintelor lui Solomon (III Regi 11,41), Cartea Faptelor din anii regilor lui Israel (III Regi 14,19; IV Regi 1,18), Cartea Faptelor din anii regilor lui Iuda (III Regi 15,23), însemnările profeţilor (I Regi 18 ş. a.).

Ultimul termen istoric amintit în carte fiind anul 37 al robiei (IV Regi 25,27) şi cum nu se face vreo menţiune despre edictul regelui Cirus, putem stabili data scrierii Cărţilor III-IV Regi între 562 şi 538 î. Hr.

Biblia Hebraica numeşte cărţile Melachim alef şi Melachim beth (I-II Regi); Septuaginta le numeşte Vasilion gamma şi Vasilion delta (III-IV Împăraţi sau III-IV Regi – mai exact, s-ar numi cărţile Domniilor), în vreme ce Vulgata le cuprinde sub denumirea: Liber Malachim id est Regum tertius et quartus.

Traducerile româneşti numesc cărţile fie III-IV Regi (sau III-IV Împăraţi), fie I-II Regi, când primele două cărţi ale Regilor sunt socotite drept I-II Samuel, funcţie de izvorul căruia i-a urmat traducerea.

Cartea a treia a Regilor cuprinde domnia lui Solomon, dezbinarea regatului şi istoria regilor lui Iuda şi Israel, până la Ioram, respectiv Ohozia.

Cartea a patra a Regilor cuprinde domniile regilor din Iuda (de la Ioram până la Sedechia) şi din Israel (de la Ohozia până la Osea). Odată cu căderea Regatului de nord, autorul va urmări, desigur, doar istoria regilor lui Iuda, până la desfiinţarea Regatului de sud de către armatele lui Nabucodonosor.

Comentarii la Cartea a Treia a Regilor

CAP. 1 – Bătrâneţea lui David. El îl rânduieşte pe Solomon ca urmaş la tron.

1: Iar regele David era bătrân şi îndelungat în zile; şi-l înveleau cu haine şi nu se încălzea.

„David avea 62 de ani; era mai degrabă îmbătrânit decât bătrân”[1]. E posibil ca David să fi fost ceva mai vârstnic, alte surse înclinând să-i atribuie o vârstă de 70 de ani. David înseamnă cel preaiubit.

2: Iar slujitorii săi au zis: „Să se caute pentru rege o tânără fecioară; ea îi va sta regelui aproape şi-i va ţine de cald şi va dormi cu el, iar domnul nostru, regele, se va încălzi”.

3: Aşa că au căutat o fată frumoasă prin toate hotarele lui Israel; şi au aflat-o pe Abişag Şunamita şi au adus-o la rege.

Şunamita, adică din Şunem, localitate menţionată în Iosua 19,18, unde se va afla şi generoasa gazdă a profetului Elisei (IV Regi 4,8); astăzi, Sulam. Sulamita va fi numele iubitei ideale a lui Solomon (Cântarea Cântărilor 7,1)”[2]. Desigur, e doar o apropiere sonoră între Şunamita şi Sulamita. Nu se ştiu mai multe despre Abişag (= tatăl migraţiei) din Şunem (= cimitir; schimbarea ei) –cetate în preajma muntelui Ghilboa, la 5 km nord-nord-est de Izreel -, decât rolul pe care l-a avut, fără voia ei, în istoria ulterioară a lui Adonia.

4: Fata era foarte frumoasă la chip şi-i ţinea regelui de cald şi-i slujea, dar el n-a cunoscut-o.

Dar el n-a cunoscut-o „= nu a avut cu ea legătură trupească. Se pare că prezenţa fetei făcea parte din practica generală a bunicelor bătrâne de a-şi aduce în pat nepoate tinere”[3]. Fata, literal tânăra: Sfântul Chiril al Ierusalimului (Cateheze XII, 21) foloseşte acest loc pentru a demonstra echivalenţa dintre femeie (tânără) şi fecioară (echivalenţă care susţine profeţia mesianică din Isaia 7, 14). Abişag este numită neanis, tânără, după ce la v. 2 se specifica faptul că era fecioară, parthenos. ¨ Tânăra nu o înlocuia pe bătrâna regină, ci doar i se adăuga acesteia. Se menţionează aici, discret, neputinţa regelui David de a procrea, fapt care, în mentalitatea arhaică, era o dovadă a incapacităţii de a domni. Aşa se explică şi tentativele anturajului său de a acapara tronul”[4].

5: Iar Adonia, fiul Haghitei, şi-a ridicat capul, zicând: „Eu voi fi rege!”; şi şi-a făcut care de luptă şi călăreţi; şi cincizeci de oameni alergau înaintea lui.

„Adonia, născut din Haghita, era al patrulea fiu al lui David, după Amnon, Chileab şi Abesalom (II Regi 3, 2-5); întrucât primii trei muriseră, el se socotea îndreptăţit să moştenească tronul”[5]. Adonia (= Iahve este Domnul) era fiul uneia dintre soţiile lui David, Haghita (= sărbătorită).

6: Tatăl său însă niciodată nu-l oprise, nici măcar cu întrebarea: „De ce faci asta?” Iar el era foarte frumos la chip şi născut după Abesalom.

7: Şi s-a vorbit cu Ioab, fiul Ţeruiei, şi cu preotul Abiatar, iar aceştia i-au venit în ajutor, urmându-i.

Ioab (= Domnul este tată) era fiul surorii vitrege a lui David, Ţeruia (= balsam), şi comandant al armatei lui David. Acesta a urmat lui Adonia, împreună cu preotul Abiatar (= tatăl belşugului), împotrivindu-se astfel numirii lui Solomon. Starea de decrepitudine şi lipsa de reacţie a regelui David explică iniţiativa lor.

8: Dar preotul Ţadoc şi Benaia, fiul lui Iehoiada, şi profetul Natan şi Şimei şi Rei şi vitejii lui David nu erau de partea lui Adonia.

Între cei rămaşi fideli lui David, sau, mai degabă, lui Solomon, căci se punea deja problema succesiunii, sunt enumeraţi preotul Ţadoc (= drept) – descendent din Eleazar, fiul lui Aaron -, Benaia (= Domnul a clădit) – comandantul gărzii regale, formată din Cheretieni şi Peletieni -, fiul lui Iehoiada (= Domnul ştie) – preotul amintit la I Paralipomene 27, 5 -, profetul Natan (= El a dat), Şimei (= Domnul a ascultat) şi Rei (= amabil); despre ultimii doi nu ştim prea multe.

9: Iar Adonia a jertfit oi şi viţei şi miei la piatra Zohelet, cea de lângă fântâna Roghel, şi i-a chemat pe toţi fraţii săi, şi pe toţi bărbaţii lui Iuda, servii regelui,

A jertfit: „Literal: a înjunghiat. Aducând jertfe, Adonia se comportă ca un suveran, ospătându-şi adepţii şi, practic, delimitându-şi adversarii (ceea ce pentru aceştia va fi un semnal de alarmă)”[6]. Ebhen Zohelet (= piatra şarpelui; piatra alunecării) se afla lângă En-Roghel (= izvorul înălbitorului), la sud-est de Ierusalim.

10: dar pe profetul Natan şi pe Benaia şi pe viteji şi pe Solomon, fratele său, nu i-a chemat.

Solomon (= omul păcii), amintit şi în cartea anterioară, va fi personajul principal în prima jumătate a Cărţii a treia a Regilor şi, prin spaţiul acordat de autor, figura marcantă a întregii cărţi, alături de profetul Ilie.

11: Atunci Natan a grăit către Batşeba, mama lui Solomon, zicând: „Oare n-ai auzit că Adonia, fiul Haghitei, s-a făcut rege fără ca David, domnul nostru, să ştie ceva?

Batşeba (= fiica jurământului) era mama lui Solomon şi fusese soţia lui Urie Heteul, cel ucis din ordinul lui David.

12: Şi acum, vino să-ţi dau un sfat şi să-ţi scapi viaţa, pe a ta şi pe a fiului tău Solomon;

E de presupus că Adonia, odată suit pe tron, avea să-i elimine pe Solomon şi pe Batşeba, ca pe doi rivali primejdioşi.

13: Vino şi intră la regele David şi spune-i: O, rege, domnul meu, oare nu tu i te-ai jurat roabei tale, zicând: «Solomon, fiul tău, va domni după mine şi va şedea pe tronul meu?» Atunci, de ce domneşte Adonia?

14: Şi, iată, în timp ce tu încă vei grăi cu regele, voi intra şi eu după tine şi-ţi voi adeveri cuvintele”.

15: Aşa că Batşeba a intrat la rege în odaie; regele era foarte bătrân, iar Abişag Şunamita era slujindu-i regelui.

16: Batşeba s-a plecat şi i s-a închinat regelui; iar regele i-a zis: „Ce dorinţă ai?”

17: Iar ea a zis: „O, rege, domnul meu, oare nu tu i te-ai jurat roabei tale pe Domnul, Dumnezeul tău, zicând: «Fiul tău Solomon va domni după mine şi va şedea pe tronul meu?»

18: Cu toate acestea, iată că Adonia este cel ce domneşte, în timp ce tu, o rege, domnul meu, n-o ştii.

19: El a jertfit viţei şi miei şi oi din belşug şi i-a chemat pe toţi fiii regelui şi pe preotul Abiatar şi pe Ioab, căpetenia oştirii, dar pe Solomon, robul tău, nu l-a chemat.

20: Iar tu, o rege, domnul meu – spre tine (se îndreaptă) ochii întregului Israel, să le spui cine va şedea pe tronul domnului meu, regele, după el.

21: Şi va fi că atunci când domnul nostru, regele, va dormi laolaltă cu părinţii săi, eu şi fiul meu Solomon vom fi învinuiţi…”.

22: Şi, iată, că în timp ce ea încă-i mai vorbea regelui, a intrat profetul Natan.

23: Şi i s-a spus regelui: „Iată, profetul Natan!” Iar acesta i s-a înfăţişat regelui şi i s-a prosternat cu faţa la pământ.

24: Şi a zis Natan: „O, rege, domnul meu, ai zis tu cumva: «Adonia va domni după mine şi el va şedea pe tronul meu»?

25: Că el s-a coborât astăzi şi a jertfit viţei şi miei şi oi din belşug şi i-a chemat pe toţi fiii regelui şi pe căpeteniile oştirii şi pe preotul Abiatar; şi, iată, ei beau şi mănâncă în faţa lui şi zic: «Trăiască regele Adonia!»

26: Dar pe mine, robul tău, şi pe preotul Ţadoc şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada, şi pe Solomon, robul tău, nu ne-a chemat.

Se argumentează cu acest loc scripturistic că Fiul, deşi se spune despre El că a luat chip de rob (Filipeni 2, 7), rămâne Fiu, având aceeaşi dumnezeire cu Tatăl: „Batşeba, deşi era mamă, numea pe fiul ei rob, spunând tatălui: pe robul tău, Solomon (v. 19). La fel, proorocul Natan, intrând la David, i-a spus ca şi aceea: pe Solomon, robul tău. Nu le era greu să-l numească, pe fiu, rob. Acela auzind aceasta cunoştea firea şi aceştia, spunând aşa, nu ignorau că era fiu adevărat. Ei cereau ca el să fie moştenitor al tatălui, chiar dacă îl numeau rob, căci era prin fire fiu al lui David”[7]. Benaia (= Domnul a clădit): „nume propriu de la ebraicul Banayahu, Iahve a construit, războinic al lui David, fiul marelui preot Iodae (ebr. Yehuyada), fidel lui Solomon, care a devenit ulterior căpetenia oştirii în locul lui Ioab”[8].

27: Oare lucrul acesta s-a petrecut cu voia domnului meu, regele, fără ca el să-i fi spus robului tău cine va şedea pe tronul stăpânului meu, regele, după el?”

28: Atunci regele David, răspunzând, a zis: „Chemaţi-o la mine pe Batşeba!” Şi ea a intrat în faţa regelui şi a stat înaintea lui.

29: Iar regele s-a jurat, zicând: „Pe Domnul-Cel-Viu, Cel ce mi-a scăpat sufletul din orice necaz:

Pe Domnul-Cel-Viu: „Textual: Viu este Domnul; formulă stereotipă prin care Dumnezeu era invocat drept martor al unui jurământ sau al unei făgăduinţe”[9].

30: Precum ţi-am jurat eu ţie pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicând: «Solomon, fiul tău, va domni după mine, şi el va şedea pe tronul meu în locul meu», aşa voi face astăzi!”

31: Atunci Batşeba s-a plecat cu faţa la pământ şi i s-a închinat regelui şi i-a zis: „În veci să trăiască domnul meu, regele David!”

32: Iar regele David a zis: „Chemaţi-i la mine pe preotul Ţadoc şi pe profetul Natan şi pe Benaia, fiu lui Iehoiada!” Iar aceştia au venit în faţa regelui.

33: Iar regele le-a zis: „Luaţii cu voi pe servii domnului vostru şi puneţi-l pe fiul meu Solomon călare pe catârul meu şi coborâţi-l la Ghihon.

Servii domnului vostru: „Cei din garda personală a regelui”[10]. Ghihon (= izvor care ţâşneşte): „izvor la poalele muntelui Sion: locul ales de David (revenit la luciditate şi capabil de hotărâri) pentru ceremonia de învestitură a lui Solomon”[11].

34: Acolo preotul Ţadoc şi profetul Natan să-l ungă rege peste Israel; şi să sunaţi din trâmbiţă şi să ziceţi: – Trăiască regele Solomon!

35: Şi el se va aşeza pe tronul meu şi va domni în locul meu; eu sunt cel ce a poruncit ca el să fie mai-mare peste Israel şi Iuda”.

Mai-mare: SEP 2 are cârmuitor, „gr. igumenos, împrumutat şi de română sub forma egumen, cu înţelesul de mai mare peste obştea unei mânăstiri, stareţ, greaca păstrând sensul originar de călăuză, povăţuitor. Cuvântul ebraic folosit aici (naghidh), diferit de termenul curent pentru rege (melekh), este primul titlu pe care l-au primit regii israeliţi (cf. I Regi 9, 16; 25, 30; etc.). Caracterul specific al regalităţii lui David consta în realizarea unităţii triburilor israelite”[12]. Israel (= mintea văzătoare de Dumnezeu; cel ce luptă cu Dumnezeu) şi Iuda (= Domnul fie lăudat), cele două părţi ale israeliţilor, nu aveau să atingă, după cum se va vedea, o unitate deplină, rivalitatea dintre ele fiind aproape o permanenţă.

36: Atunci Benaia, fiul lui Iehoiada, i-a răspuns regelui, zicând: „Aşa să fie! Domnul, Dumnezeul domnului meu, regele, s-o adeverească!

37: Aşa cum a fost Domnul cu domnul meu, regele, întocmai să fie şi cu Solomon şi să-i preamărească tronul mai mult decât pe al Domnului meu, regele David!”

38: După aceea preotul Ţadoc şi profetul Natan şi Benaia, fiul lui Iehoiada, şi Cheretienii şi Peletienii s-au coborât şi l-au pus pe Solomon pe catârul regelui David şi l-au dus la Ghihon.

Cheretienii şi Peletienii: „mercenari de origine străină (după nume, probabil cretani şi filisteni) în serviciul personal al regelui; cf. II Regi 8, 18”[13].

Catârul era animalul încălecat prin excelenţă de regi în Orientul Apropiat. „Un bastard rezultat din încrucişarea asinului cu calul era catârul (pered). Acest animal a împrumutat calităţi de la cei doi părinţi: este puţin pretenţios în ce priveşte hrana; este iute şi puternic”[14].

39: Iar preotul Ţadoc a luat din sfântul locaş cornul cu untdelemn şi l-a uns pe Solomon; şi a sunat din trâmbiţă şi-ntregul popor a strigat: „trăiască regele Solomon!”

Sfântul locaş: „Literal: din cort; e vorba de cortul pe care David îl adusese din casa lui Obed-Edom şi care adăpostea chivotul legământului (II Regi 6, 12)”[15]. „Cortul funcţiona ca sanctuar în Ierusalim înainte de construcţia Templului de către Solomon (II Regi 6, 17). Aici se afla un corn cu untdelemn ( to keras tu eleu), recipient format dintr-un corn de animal, plin cu untdelemnul rezervat ungerilor rituale”[16].

„La binecuvântatul pârâu (Ghihon) l-au uns preoţii pe Solomon. Tinereţea lui a fost cinstită, dar bătrâneţea sa, desfrânată. Prin Apa curată (a Botezului) însă, voi v-aţi îmbrăcat în curăţie cerească”[17].

40: Şi-ntregul popor s-a suit după el ; şi jucau în danţuri şi se veseleau cu veselie mare, că de glasul lor răsuna pământul.

41: Atunci Adonia şi toţi cei pe care îi poftise au auzit la vremea când tocmai se isprăvise ospăţul; iar Ioab a auzit sunetul trâmbiţei şi a zis: „Ce-nseamnă oare freamătul cetăţii?”

42: Şi-n timp ce el încă vorbea, iată că a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Iar Adonia i-a zis: „Vino, că tu eşti bărbat puternic şi aduci veşti bune!”

Ionatan (= Domnul a dat) era fiul preotului Abiatar, prezenţa sa aici indicându-l ca pe unul dintre adepţii lui Adonia.

43: Şi, răspunzând Ionatan, i-a zis lui Adonia: „Dimpotrivă: domnul nostru, regele David, l-a făcut rege pe Solomon;

44: regele i-a trimis cu el pe preotul Ţadoc şi pe profetul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada, şi pe Cheretieni şi pe Peletieni şi l-au aşezat călare pe catârul regelui,

45: iar preotul Ţadoc şi profetul Natan l-au uns rege la Ghihon; şi de acolo s-au suit veselindu-se, iar cetatea a intrat în freamăt: acesta e sunetul pe care l-aţi auzit.

46: Iar Solomon s-a aşezat pe tronul regatului,

47: În timp ce servii regelui au intrat să-l binecuvinteze pe domnul nostru, regele David, zicând: «Dumnezeu să facă numele lui Solomon, fiul tău, mai bun decât numele tău şi să-i facă tronul mai slăvit decât pe al tău!» Iar regele, pe patul său, s-a înclinat.

48: Şi aşa a zis regele: «Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, Cel ce l-a rânduit astăzi pe unul din urmaşii mei să şadă pe tronul meu, iar ochii mei s-o vadă!»

49: Atunci toţi oaspeţii lui Adonia s-au înspăimântat şi s-au sculat şi fiecare om s-a dus în drumul său.

Partizanii lui Adonia mizaseră pe lipsa de reacţie a lui David, ajuns la decrepitudine.

50: Iar Adonia s-a temut de Solomon şi s-a sculat şi s-a dus şi s-a prins cu mâinile de coarnele jertfelnicului.

„Gestul lui Adonia, imitat şi de Ioab (cf. 2, 28), indică faptul că el se punea sub ocrotirea sanctuarului lui Dumnezeu pentru a-şi scăpa viaţa. Vărsarea de sânge ar fi pângărit altarul, loc prin excelenţă inviolabil (…). Această practică (asylum petere) se va menţine şi în preajma sanctuarelor creştine”[18].

51: Şi i s-a spus lui Solomon: „Iată, Adonia se teme de regele Solomon şi se ţine de coarnele jertfelnicului, zicând: «Să-mi jure astăzi regele Solomon că nu-l va ucide pe robul său cu sabia!»”.

52: Iar Solomon a zis: „De va fi om bun, nici un fir de păr de pe capul său nu va cădea pe pământ; dar dacă în el se va afla viclenie, atunci va muri”.

53: Regele Solomon a trimis şi l-au luat de la jertfelnic. Iar el a intrat şi s-a închinat regelui Solomon. Şi i-a zis Solomon: „Du-te la casa ta!”

Solomon făgăduieşte lui Adonia iertarea, dar păstrându-şi o rezervă, funcţie de evoluţia ulterioară a relaţiilor dintre ei.


[1] BBVA, p. 376

[2] BBVA, p. 376

[3] BBVA, p. 376

[4] SEP 2, p. 453

[5] BBVA, p. 376

[6] BBVA, p. 376

[7] Sf. Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, II, 3

[8] SEP 2, p. 455

[9] BBVA, p. 377

[10] BBVA, p. 377

[11] BBVA, p. 377

[12] SEP 2, pp. 455-456

[13] SEP 2, p. 456

[14] AB, p. 65

[15] BBVA, p. 377

[16] SEP 2, p. 456

[17] Sf. Efrem Sirul, Imnele Arătării, VII, 13

[18] SEP 2, p. 457

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s