Comentarii la II Regi

Posted: 29/01/2009 in II Regi
Etichete:, ,

1-regi1

 

CAPITOLUL 1 – David îi plânge pe Saul şi pe Ionatan.

 

1: Şi a fost că, după moartea lui Saul, David s-a întors din războiul cu Amaleciţii şi a poposit două zile în Ţiclag.

După moartea lui Saul (= cerut), David (= cel preaiubit), biruitor asupra Amaleciţilor (= popor care stăpâneşte), a poposit în Ţiclag (= izvor), cetate în extremitatea sudică a teritoriului lui Iuda.

2: A treia zi, iată că a venit un om din tabără, de la poporul lui Saul; avea hainele sfâşiate şi ţărână pe cap. Şi, venind la David, a căzut la pământ şi i s-a închinat.

            Înfăţişarea acelui om arată o „ţinută de doliu. În cele ce urmează (3-16), moartea lui Saul e relatată diferit de I Regi 31, 3-5. Unii comentatori cred că e vorba de o variantă preluată dintr-o altă tradiţie şi introdusă mai târziu în textul primar. Pe de altă parte, e evident că amalecitul se prezintă cu o invenţie (construită pe un sâmbure de adevăr), menită să-i aducă o recompensă. Se pare că cele două însemne doveditoare (v. 10) au rămas la jumătatea gestului de a fi scoase din traistă. Credul, David rămâne fidel faţă de Saul, ca şi faţă de maiestatea principială a unsului Domnului[1].

3: Iar David i-a zis: „De unde vii?”  El i-a răspuns lui David: „Am scăpat din tabăra lui Israel”.

Reamintim că Israel înseamnă cel ce luptă cu Dumnezeu sau (sens mai des folosit de Părinţi) mintea văzătoare de Dumnezeu.

4: David i-a zis: „Spune-mi, ce s-a întâmplat?”  Iar el a răspuns: „Poporul a fugit din bătălie, mulţi din popor au căzut şi au murit; au murit şi Saul, şi Ionatan, fiul său”.

Ionatan  se tâlcuieşte Domnul a dat.

5: Atunci David a zis către tânărul care-i adusese veştile: „Cum de ştii tu că Saul şi Ionatan, fiul său, au murit?”

6: Iar tânărul care-i adusese veştile i-a zis: „Mă aflam din întâmplare pe muntele Ghelboa; şi iată, Saul era rezemat în suliţa sa; şi, iată, carele de luptă şi căpeteniile călăreţilor îl strângeau tot mai de-aproape.

Ghelboa sau Ghilboa (= fântână care fierbe) era numele unui munte din apropiere de Bet-Şean, loc în care a purtat Saul ultima sa bătălie cu Filistenii.

„Carele şi călăreţii (gr. ipparhe, căpeteniile călărimii) fac parte din oastea filistenilor; prezenţa carelor la această dată într-un ţinut muntos este un anacronism şi contrazice şi cele spuse în I Regi 31, 3, unde Saul este ameninţat de arcaşi. Relatarea luptei, ţinuta solului, neliniştea lui David, descrierea în crescendo a catastrofei, care se încheie cu moartea lui Saul şi a lui Ionatan, amintesc de I Regi 4, 12 (unde Eli află despre moartea fiilor săi şi despre răpirea chivotului), ceea ce ar putea constitui un argument în favoarea tezei existenţei unui istoric unic care a redactat cele două cărţi ale lui Samuel. O altă mână pare să intervină începând cu versetul 5, unde solul nu mai este un bărbat, ci un băiat, un slujitor, pentru ca versetul 6 să fie cu totul diferit de I Regi”[2].

7: Şi cătând el înapoia sa, a dat cu ochii de mine şi m-a chemat; iar eu am zis: – Iată-mă!

8: Atunci el mi-a zis: – Cine eşti tu?  Iar eu i-am răspuns: – Eu sunt amalecit.

9: El mi-a zis: – Stai deasupra mea şi ucide-mă, căci cumplit întuneric m-a cuprins, iar sufletul meu este încă în mine!

10: Iar eu am stat deasupra lui şi l-am ucis, fiindcă ştiam că după cădere n-o să mai trăiască. Şi i-am luat cununa regească de pe cap şi brăţara de la mână şi le-am adus aici, la domnul meu”.

Diadema regească (vasilion) şi brăţara (hlidon) sunt însemnele regale în IV Regi 11, 12 şi Psalmi 89, 40; 132, 18, în cadrul regalităţii din Ierusalim. Dar aici ele sunt un anacronism. Gestul amalecitului (amaleciţii fiind oricum cei ce pun capăt domniei lui Saul) pare să-l desemneze pe David drept urmaş al lui Saul, dar indică şi urmărirea unei recompense”[3].

11: Atunci David şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat; şi toţi oamenii care erau cu el şi-au sfâşiat hainele.

12: Şi s-au tânguit şi au plâns şi au postit până seara pentru Saul şi pentru Ionatan, fiul său, şi pentru poporul lui Iuda şi pentru casa lui Israel, de vreme ce fuseseră loviţi de sabie.

Versetele 11-12 par „să continue direct versetul 4, relatând un ritual de doliu colectiv, cu un post limitat la o singură zi, faţă de cele şapte zile din I Regi 31, 13. ¨ Sf. Ioan Gură de Aur îl elogiază pe David plecând de la acest episod. David îi plânge pe cei doi aşa cum un părinte plânge moartea fiului. Singura consolare este moartea simultană a celor doi: în felul acesta tatăl (Saul) este cruţat de vestea morţii fiului (Ionatan) şi invers (A doua omilie despre David şi Saul)”[4]. Iuda (= Domnul fie lăudat) era seminţia căreia îi aparţinea David.

13: Şi a zis David către tânărul care-i adusese veştile: „De unde eşti tu?”  Acela a răspuns: „Sunt fiul unui străin amalecit”.

14: David i-a zis: „Cum de nu te-ai temut să-ţi ridici mâna ca să-l ucizi pe unsul Domnului?”

„Este evidentă intenţia de a reafirma caracterul sacru al regelui, unsul Domnului, care este de neatins”[5].

            15: Atunci David l-a chemat pe unul din tinerii săi slujitori şi i-a zis: „Du-te şi sari pe el!”  Şi l-a lovit, iar acela a murit.

16: David a zis atunci asupră-i: „Sângele tău fie asupra capului tău; căci gura ta a mărturisit împotrivă-ţi, zicând: – L-am ucis pe unsul Domnului!”

Sângele tău să cadă asupra capului tău: formulă semitică, însemnând că un om este responsabil de moartea altuia şi trebuie să suporte consecinţele (cf. Levitic 20, 9.11 şi III Regi 2, 32.37). Sângele tău înseamnă sângele pe care tu l-ai vărsat. Ch. Mabee (…) a crezut că poate distinge aici o declaraţie juridică de nevinovăţie, prin care David ar afirma că n-are nici un amestec în moartea lui Saul”[6].

17: Şi David l-a plâns pe Saul şi pe fiul său Ionatan cu această plângere de jale

18: pe care le-a poruncit fiilor lui Iuda s-o înveţe; iată, ea se află scrisă în Cartea Dreptului.

            Cartea Dreptului: colecţie de cântece şi poeme celebre, dispărută în timp; menţionată şi în nota de la Iosua 10, 13. Înainte însă de a fi fost introdusă într-o colecţie scrisă, această splendidă piesă de poezie biblică a circulat în memoria colectivă, precum Cântarea lui Moise (vezi Deuteronom 32, 44), ceea ce înseamnă, o dată mai mult, că numeroase texte scrise ale Bibliei au fost precedate şi consacrate de autoritatea Tradiţiei”[7].  Există, aici, şi o altă opinie, plecând de la textul ebraic: „în Textul Masoretic, versetul 18 este obscur. Pare a fi titlul cântării; s-ar putea traduce: El a spus: Pentru ca fiii lui Iuda să înveţe. Arc. Iată, e scris în Cartea Dreptului. Dintre diversele interpretări, o reţinem pe cea care ni se pare cea mai plauzibilă: Arc reprezintă titlul (ceea ce ne face să ne gândim, împreună cu H. W. Hertzberg, la titlurile surelor coranice), după cum Cartea Dreptului (Versio Syriaca; Cartea Cântului) ar putea fi o antologie de poezie din Israelul antic, eventual Sefer ha-Yaşar, care a dat numele unui midraş medieval”[8].

19:        Înalţă un stâlp, Israele, pentru morţii tăi

ucişi pe-nălţimile tale!;

cum au căzut vitejii!

20:        N-o povestiţi în Gat

şi n-o spuneţi pe străzile Ascalonului,

ca nu cumva să se bucure fiicele Filistenilor,

să nu se veselească fiicele netăiaţilor-împrejur.

„Gat, unul dintre principalele oraşe ale filistenilor (…), situat la aproximativ 45 km sud-vest de Ierusalim. (…) Este evocat aici rolul tradiţional al femeilor în sărbătorirea victoriilor (cf. I Regi 18, 6). Gat este pus aici în frunte poate datorită legăturilor speciale pe care le avea David cu această localitate (cf. I Regi 27)”[9].  Gat (= teasc) şi Ascalon (= migraţiune) erau două dintre principalele cinci cetăţi ale Filistenilor (= venetici; străini), popor canaanit, provenit din Insula Creta.  Textul Septuagintei îi numeşte chiar străini, probabil un eufemism, fiind vorba de principalii adversari ai evreilor.

21:        Voi, munţi din Ghelboa:

            nici rouă, nici ploaie să cadă pe voi,

            nici fie pe voi ogoare cu pârgă,

            de vreme ce-acolo căzut-au vitejii sub scut;

            mirungere nu e pe scutul lui Saul!

Ogoare cu pârgă: „Expresia ebraică sadhey therumoth, redată în greacă prin agri aparhon, ţarini cu pârgă, trimite la un termen tehnic din ritualul sacerdotal (cf. Numeri 15, 20-21; Deuteronom 12, 6.17). Aşa se explică lecţiuni precum munţi ai morţii (Theodotion), munţi ai tristeţii sau câmpuri înalte[10].

Mirungere nu e pe scutul lui Saul: „Saul a căzut ca şi cum n-ar fi fost unsul Domnului”[11].  În SEP 2, apar şi alte interpretări: „pavăza lui Saul, care nu a fost unsă cu untdelemn: se cunoaşte obiceiul războinicilor de a-şi unge cu grăsime scuturile pentru a le face alunecoase (cf. Isaia 21, 5). Mulţi au înţeles, la fel ca în Vulgata[12], că Saul nu a fost sau nu ar fi fost uns rege. Pentru Textul Masoretic, multe traduceri (Caquot şi de Robert, Traduction oecumenique de la Bible (TOB), La Bible de Jerusalem (BJ) etc.) preferă să ia acest verset împreună cu versetul următor, înţelegând că locul untdelemnului obişnuit l-au ţinut, în cazul lui Saul, sângele şi grăsimea duşmanilor ucişi de acesta”[13].

22:        Din sângele răniţilor,

din seul celor tari

arcul lui ionatan nu se-ntorcea pustiu,

iar sabia lui Saul nu se-nvârtea zadarnic.     

23:        Saul şi Ionatan, iubiţii şi frumoşii,

ei n-au fost despărţiţi;

cu vrednicie-n viaţă, în moarte laolaltă,

mai sprinteni se vădeau decât vulturii

şi mai puternici decât leii.

24:        Voi, fiice ale lui Israel, plângeţi-l pe Saul,

            cel ce-n porfiră mândră vă-mbrăca

            şi fir de aur vă punea pe straie!

„Este vorba de femeile care-l jelesc pe Saul, femeile care nu vor mai avea parte de podoabele luate de rege din prăzile de război”[14].

25:        Cum au căzut vitejii

în mijlocu-ncleştării!

O, Ionatan, tu, cel rănit de moarte

pe propriile tale înălţimi!

26:        O, frate Ionatan, tristeţii mele hrană!;

mi-ai fost atât de scump!;

iubirea ta mi te-a făcut minune

mai sus decât iubirile femeii.

Mai presus decât iubirile femeilor (iper agapisin ghinekon). Cu menţiunea că eros şi agapi au acelaşi înţeles (chiar dacă, în timp, s-a dat termenului agapi o notă spirituală, ce nu era iniţial, însă, străină nici celuilalt termen), redăm un întreg paragraf ce ar putea să pară că are doar o legătură tangenţială cu cartea de care ne ocupăm, dar el arată înţelesul cuvenit acordat ambilor termeni şi, pentru mintea cuviincioasă, lămureşte definitiv legătura dintre David şi Ionatan[15]:  „Dar unora dintre sfinţii noştri cuvântători li s-a părut că numele eros (dragoste) este mai puţin dumnezeiesc decât cel de agapi (iubire). Aceştia să audă că scrie şi dumnezeiescul Ignatie[16]: Erosul meu (dragostea mea) s-a răstignit. Şi în introducerile anterioare la Scripturi vei afla pe careva spunând despre dumnezeiasca Înţelepciune: m-am îndrăgostit de frumuseţea ei[17] (Înţelepciunea lui Solomon 8,2). Deci să nu ne temem de numele dragostei (erosului), nici să nu ne tulbure pe noi vreun cuvânt îndoielnic despre ea. Mie mi se pare că Scripturile văd un înţeles comun în numele de iubire şi de eros, de aceea folosesc mai mult pentru cele dumnezeieşti cuvântul eros adevărat, din cauza prejudecăţii necuvenite a unor astfel de oameni[18]. Deoarece nu numai noi, ci şi Scripturile laudă erosul ca potrivit pentru Dumnezeu. Dar mulţimile, nepricepând unitatea numelui dumnezeiesc de eros, s-au rostogolit, pe măsura lor, la o folosire divizată şi trupească şi distinctivă a lui, cum nu este adevăratul eros, ci idolul sau, mai bine zis, o cădere de la erosul adevărat. Căci mulţimea nu poate pricepe unitatea erosului dumnezeiesc şi unic. De aceea, părând multora un nume mai greu de înţeles, a fost folosit pentru înţelepciunea dumnezeiască spre înălţarea şi ridicarea lor la cunoaşterea dragostei adevărate (erosului adevărat) şi spre eliberarea de greutatea înţelegerii ei. Deci noi, când întâlnim pe unii care cugetă în mod inferior, să înţelegem în chip cinstit, ţinând seama şi de cuvântul: Căci s-a întors iubirea ta asupra mea mai minunată decât dragostea (agapisin) femeilor. Pentru cei ce aud drept cele dumnezeieşti, sfinţii autori ai Scripturilor folosesc în acelaşi înţeles cuvântul iubire (agapi) şi eros, potrivit revelaţiilor dumnezeieşti. Şi au aceeaşi putere de unire şi legare şi de amestecare cu frumosul şi binele. Căci ele sunt pentru frumos şi bine şi frumosul şi binele provin din ele şi ţin pe cele de aceeaşi treaptă în comunicare reciprocă, dar şi mişcă pe cele dintâi spre purtarea de grijă a celor de al doilea şi întăresc pe cele de mai jos prin întoarcerea lor spre cele de mai sus”[19].  Pe David „îl loveşte o veste amară, uciderea lui Ionatan. Cât de mult i-a răvăşit sufletul această nenorocire o putem cunoaşte din plângerile lui: A căzut pe mine dragostea ta, spune el, ca dragostea femeilor. Dar pentru ce vorbesc de plângeri? Dacă a vărsat atâtea lacrimi pentru tatăl lui Ionatan, pentru Saul, pentru duşmanul lui, pentru vicleanul care i-a dorit de nenumărate ori moartea, ce n-a suferit pentru Ionatan, care a fost alături de el în acele primejdii, care l-a scăpat adeseori din cursele tatălui său, care a luat parte la toate tainele lui, care pentru multe lucruri a făcut învoieli cu el? Ce n-a suferit deci pentru acesta, când a aflat că a fost răpit din viaţă tocmai în clipa în care putea să-i răsplătească toate binefacerile primite de la el?”[20].

27:        Cum au căzut vitejii

            şi cum pierit-a arma de război!

În ultimul refren, pe lângă viteji sunt pomenite şi armele, care sunt asimilate purtătorilor lor. Poemul are o compoziţie îngrijită, fiind împărţit de refren în trei părţi inegale, dar bine articulate:

Răpusă pe înălţimi (19 a)

            Au căzut vitejii (19 b)

                        Fiicele filistenilor (20)

                                   Pavăza lui Saul (21 b)

                                               Arcul lui Ionatan (22 a)

                                   Sabia lui Saul (22 b)

                        Fiicele lui Israel (24)

            Au căzut vitejii (25 a)

Răpus pe înălţimi (25 b).

Arcul lui Ionatan se află la mijloc, corespunzând menţionării din versetul 18, care, astfel, trebuie să fie titlul poemului, arcul fiind darul simbolic pe care Ionatan i-l face lui David în I Regi 18,4. Este aici mâna primului istoriograf[21], care aprecia excepţionala prietenie care îi lega pe Ionatan şi David şi fidelitatea acestuia din urmă faţă de Saul”[22].

„David ne-a lăsat în versuri plângere pentru prietenul său Ionatan; tot în versuri plângea şi pe duşmanul lui (…). Pe Saul îl plânge că a murit în păcat, iar pe Ionatan, pentru că a fost tovarăş cu el până la sfârşitul vieţii”[23].


[1] BBVA, p. 346

[2] SEP 2, p. 363

[3] SEP 2, p. 364

[4] SEP 2, p. 364

[5] SEP 2, p. 364

[6] SEP 2, p. 364

[7] BBVA, p. 346

[8] SEP 2, p. 365

[9] SEP 2, p. 365

[10] SEP 2, p. 365

[11] BBVA, p. 347

[12] V. 21: montes Gelboe nec ros nec pluviae veniant super vos/ neque sint agri primitiarum/ quia ibi abiectus est clypeus fortium clypeus Saul/ quasi non esset unctus oleo.

[13] SEP 2, p. 365

[14] SEP 2, p. 366

[15] N-am fi insistat, probabil, dacă n-ar fi curente care să vadă altceva în iubirea ce i-a legat, coborând înţelesul Scripturii la măsura propriei abjecţii.

[16] Teoforul.

[17] Ke erastis eghenomin tu kallus avtis.

[18] Astăzi, în schimb, se evită numele de eros când se vorbeşte de cele duhovniceşti. Oricum, din text se deduce că întotdeauna au existat oameni gata să înţeleagă Scriptura după propriile lor apucături, meteahnă care nu credem că va dispărea vreodată, orice termeni ne-am strădui să folosim.

[19] Sf. Dionisie Areopagitul, Despre Numirile Dumnezeieşti, IV, 12

[20] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre necazuri şi biruirea tristeţii, III, 7

[21] În notele la SEP 2 se susţine frecvent că mai mulţi autori ar fi intervenit în alcătuirea Cărţilor Regilor. Fără a îmbrăţişa acest punct de vedere, caracteristic şcolilor teologice apusene, socotim valoroase precizările din SEP 2, chiar dacă cu anumite rezerve, aşa cum am avut şi în cazul notelor din volumele Monumenta linguae dacoromanorum.

[22] SEP 2, p. 366

[23] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, IV, 3

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s