Comentarii la II Regi – 5

Posted: 29/01/2009 in II Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 5 – David rege peste tot Israelul. Casa şi fiii lui David în Ierusalim. Două biruinţe asupra Filistenilor.

           

            „Acest capitol formează, împreună cu capitolele 6-8, un nucleu al naraţiunii (ca în I Regi 8-12), unde continuitatea diacronică este înlocuită cu reflecţii asupra instituţiilor fundamentale legate de David. Sunt prezentate succesiv stabilirea unei capitale politice (cap. 5), a unui sanctuar naţional (cap. 6), a unei dinastii (cap. 7) şi a unui imperiu (cap. 8). Părţile extreme ale acestui ansamblu îşi răspund în oglindă, modalitate prezentă şi în capitolele 21-24”[1].

 

1: Toate seminţiile lui Israel au venit atunci la David în Hebron şi i-au zis: „Iată, noi suntem oasele tale şi carnea ta.

            „Certificarea că David nu este un intrus, ci îi aparţine aceluiaşi neam”[2].

2: Încă din vremea când Saul domnea peste noi, tu erai călăuza lui Israel. Atunci a zis Domnul către tine: «Tu îl vei paşte pe poporul Meu Israel şi tu vei fi cârmuitorul poporului Meu Israel».

„Începe aici partea a doua din II Regi, care, până în cap. 9, îl va înfăţişa pe David domnind netulburat peste întregul Israel. ¨ (…) Regele David este numit păstor al poporului, ca şi la 7, 8 şi I Regi 28, 17 (titlul e întâlnit şi pentru regii din Egipt şi Mesopotamia, precum şi pentru vasileii din Homer). Se afirmă astfel dreptul divin al monarhiei davidice”[3].

3: Toţi bătrânii lui Israel au venit la rege în Hebron. Şi acolo, în Hebron, regele David a făcut cu ei legământ înaintea Domnului. Şi l-au uns pe David rege peste tot Israelul.

„Pare o reluare a v. 1, unde, în loc de bătrâni, se află triburile[4]. Înţelegerea e similară celei propuse de Abner în 3, 21 şi relevă o concepţie contractuală asupra regalităţii. Cum o asemenea concepţie nu era compatibilă cu ideologia regală, era nevoie de amplificarea din versetele 1-2, în care se invocă rudenia de sânge dintre rege şi popor. Ungerea lui David ca rege peste Israel este complementul ungerii lui ca rege peste Iuda (2, 4)”[5].  „În afară de ungerea tainică, teologică, făcută de Samuel, David primise o consacrare publică din partea fiilor lui Iuda (2, 4), iar acum o primeşte, tot public, din partea fiilor lui Israel, devenind astfel rege recunoscut de către întregul Israel. Cele două mari teritorii vor rămâne încă distincte, până la separarea lor politică în regatul de nord, Israel, şi regatul de sud, Iuda”[6].

            Este o a doua ungere, după cea primită de la Samuel (I Regi 16, 13) – s-ar adăuga şi o primă ungere văzută, din partea bărbaţilor seminţiei lui Iuda; oricum, ca rege peste (întregul) Israel, David primeşte a doua ungere, ungerea de la Samuel prevestind stăpânirea peste întregul regat. „David cel inteligibil este Iisus Hristos, adevăratul Împărat al lui Israel, văzătorul de Dumnezeu. Acesta, la prima Lui venire, a fost uns după latura omenităţii, (…) căci a uns omenitatea prin dumnezeire, făcând-o ceea ce era şi Ungătorul[7]. Iar la a doua slăvită arătare va fi şi Se va proclama Dumnezeu şi Împărat al întregii zidiri”[8].

4: David era un fecior de treizeci de ani când a început să domnească, şi a domnit patruzeci de ani.

La aceeaşi vârstă Îşi va începe Mântuitorul activitatea Sa publică (Luca 3, 23).

5: Şapte ani şi şase luni domnise în Hebron peste Iuda, iar treizeci şi trei de ani a domnit în Ierusalim peste întregul Israel şi Iuda.

Ierusalim (= cetatea păcii) este viitoare capitală a regatului lui David

„Aceste două versete (4 şi 5) lipsesc din manuscrisul de la Qumran şi din Vetus Latina, ceea ce l-a făcut poate pe autorul Cronicilor să le mute la sfârşitul domniei lui David (I Paralipomene 29, 27) şi în genealogia acestuia (I Paralipomene 3, 4). E o notiţă în stilul deuteronomistului[9], cu o ciudată aproximare aritmetică: deuteronomistul nu numără în ani plini şi a vrut să pună aici un jalon pentru perioada de 480 de ani scurşi între ieşirea din Egipt şi construirea Templului lui Solomon; numerele reţinute (patruzeci de ani de domnie, şaizeci[10] de ani de viaţă) au valoare simbolică, iar menţionarea aici a Ierusalimului se înţelege doar în perspectiva cuceririi acestuia”[11].

6: David şi toţi oamenii lui s-au dus la Ierusalim, la Iebuseii care locuiau ţinutul; dar i s-a spus lui David: „Tu nu vei intra aici!”, căci îi stăteau împotrivă orbii şi şchiopii care ziceau: „David nu va intra aici!”

            „Primii locuitori ai Ierusalimului au fost Iebuseii (Iosua 15, 8, 63; 18, 16, 28). Numele cetăţii e menţionat pentru prima oară într-un text egiptean din secolul XIX sau XVIII î. Hr. sub forma Uruşalim. Ierusalim este transcrierea grecească a pronunţiei aramaice. În grafia originală înseamnă Cetatea Păcii. Momentul intrării lui David e crucial: Ierusalimul devine nu numai capitala regatului, ci şi cel mai important oraş al lumii”[12]. „Cucerirea cetăţii canaanene a Ierusalimului este un episod important în domnia lui David. Ţinut al iebuseilor, teritoriu neutru aflat la hotarul dintre Iuda şi Veniamin (cf. Iosua 15, 63; 18, 16-27), Ierusalimul este ales de David drept capitală pentru cele două părţi ale poporului său”[13].  Despre Ierusalim se va mai vorbi şi în continuare (şi s-a mai vorbit în volumele anterioare), prezentarea de aici fiind una simplificată, adaptată posibilităţilor unor note de subsol.  Vechiul nume al Ierusalimului pare să fi fost Iebus (= zdrobire; loc tare), nume în directă legătură cu Iebuseii.

            Orbii şi şchiopii[14]: „(cf. Levitic 21, 18; Deuteronom 15, 21) par să fie de ajuns pentru a asigura o bună apărare: expresia este ironică. Pentru această interpretare optează şi Iosif Flaviu (7, 61). Textul Masoretic (nu vei intra decât înlăturându-i…) pare să presupună că David trebuie să îndepărteze orbii şi ologii. Problema principală însă este menţionarea acestor personaje. Midraşul (Pirke Rabbi Eliezer) interpretează că ar fi fost vorba de nişte statui ale lui Isaac cel orb (Facerea 27, 1) şi Iacob cel şchiop, care amintesc de alianţa dintre Avraam şi canaaneni (Facerea 21, 23). Cel mai probabil, pomenirea orbilor şi a ologilor este o aluzie la mobilizarea generală, când se făcea apel la toată suflarea populaţiei, un fel de a-i arăta lui David, într-o formă cvasiproverbială, că iebuseii îşi vor apăra cetatea cu toate forţele”[15].

7: Atunci David a luat fortăreaţa Sionului; aceasta este cetatea lui David.

            Sion (= stâncă) este una din colinele pe care a fost ridicat Ierusalimul.  „Aşezată pe muntele care domină Ierusalimul, fortăreaţa oferea o reşedinţă sigură. Sionul va deveni casa lui Dumnezeu, prin aceea că David va înălţa aici un altar, iar Solomon va zidi templul”[16].  „Sion se numea iniţial colina pe care era fortăreaţa ce străjuia cetatea lui David. Acest nume va deveni un simbol prin care se desemna Cetatea Sfântă prin excelenţă şi, adesea, Templul lui Dumnezeu. Cetatea iebuseilor se afla pe colina aflată la sud-est de cea a Templului, între pâraiele (Chedron şi Tiropeum)”[17].

8: Şi a zis David în ziua aceea: „Tot cel ce-i loveşte pe Iebusei să-i treacă prin ascuţişul săbiei: şi pe şchiopi, şi pe orbi, şi pe cei ce urăsc sufletul lui David”. De aceea se zice: „Orbii şi şchiopii nu vor intra în casa Domnului”.

„Versetele 6 şi 8 s-ar putea referi la o opoziţie totală din partea localnicilor, inclusiv a invalizilor. Ar putea fi însă şi o reacţie la interdicţia şchiopilor şi orbilor de a-I sluji lui Iahve (Levitic 21, 18)”[18].  Versetul 8 cunoaşte „multiple variante în traduceri. Textul Masoretic are: Oricine (vrea să-l) lovească pe iebuseu, trebuie să ajungă la ţinnor. Cuvântul ebraic este interpretat în multe feluri: canal, apeduct – poate galeria subterană ce lega cetatea de izvorul Gihon -, parapet (Symmachos şi comentariile rabinice), sau alt termen de fortificaţie. S-au propus şi emendări de text, citind gât, fie în sensul feririi lui, fie în acela al atacării. Versetul are o paralelă în I Paralipomene 11, 6, unde David spune: Primul care îi va înfrânge pe iebusei va deveni căpetenie şi prinţ. ¨ (…) Sfârşitul este o aluzie la Levitic 21, 17-23, unde orbul şi ologul fac parte dintre cei excluşi din sanctuar, numit aici Casa Domnului[19].

9: David s-a aşezat în fortăreaţă, iar aceasta s-a numit cetatea lui David; cetatea în sine a zidit-o de jur-împrejur; (acolo şi-a zidit) şi casa lui.

            David „a cucerit Ierusalimul şi şi-a stabilit aici capitala, după ce domnise mai bine de şase ani la Hebron. Motivele acestei alegeri au fost, fără îndoială: 1. poziţia geografică a cetăţii, situată practic în centrul regatului, aproape de hotarul ce despărţea confederaţia din nord de cea din sud, şi 2. neutralitatea politică: Ierusalimul nu fusese cucerit până atunci şi nu aparţinuse nici unuia din triburile israelite. După cucerirea sa, Ierusalimul a fost uneori numit cetatea lui David[20].   „David, cel de-al doilea rege (sec. X î. Hr.), a avut capitala, în primii şapte ani ai domniei, la Hebron. Când a ajuns apoi rege peste tot Israelul, şi-a mutat capitala la Ierusalim, oraş pe care l-a cucerit de la tribul canaanit al Iebuseilor. Originile oraşului Ierusalim se pierd în negura vremilor. Dar stilul şi factura ceramicei descoperite pe vatra sa şi în împrejurimi au permis arheologilor să stabilească faptul că prima fundaţie urcă până la începutul celui de al treilea mileniu î. Hr.  Prin urmare, actualmente Ierusalimul ar avea vârsta de cinci mii de ani, ceea ce îl situează printre cele mai vechi oraşe ale lumii, cu existenţa neîntreruptă.  Numele Ierusalimului apare pentru prima dată scris într-un grup de texte de blestem (texte de provenienţă egipteană scrise pe vase sau pe figurine de lut) din sec. XIX î. Hr., sub forma Urushamen. S-a crezut mult timp că acest nume ar semnifica : Oraşul sau cetatea păcii, întrucât ar fi alcătuit din două cuvinte ebraice: Iroraş şi şalompace. Dar istoricii moderni deduc numele mai degrabă de la cuvintele canaanite Yara, care înseamnă fondată, întemeiată şi Salem – numele unui zeu local. Deci, Ierusalimul ar fi ctitoria zeului Salem sau cetatea zeului Salem[21].

10: Aşa că David propăşea, devenind tot mai mare, iar Domnul Atotţiitorul era cu el.

„Pandant al creşterii copilului Samuel (cf. I Regi 1-3; 2, 26) şi al creşterii casei lui David (3, 1)”[22].

11: Atunci Hiram, regele Tirului, i-a trimis lui David soli şi lemn de cedru şi dulgheri şi meşteri ziditori în piatră, iar aceştia i-au zidit lui David o casă.

„Se anticipează construcţiile lui Solomon, David fiind văzut aici ca un precursor al acestuia. Hiram, regele Tyrului, este cunoscut pentru alianţa sa cu Solomon şi pentru materialele pe care i le-a trimis pentru construirea Templului din Ierusalim (III Regi 5, 1 sq)”[23].  Hiram (= frate nobil), rege în Tir (= stâncă) – vechi oraş fenician, a fost apropiat regilor David şi Solomon, el revenind în cartea III Regi.

12: Şi David a cunoscut că Domnul îl rânduise rege peste Israel şi că regatul său s-a ridicat de dragul poporului Său Israel.

13: David şi-a mai luat femei şi ţiitoare, din Ierusalim, după ce a venit din Hebron; şi i s-au mai născut lui David fii şi fiice.

14: Iată numele celor ce i s-au născut în Ierusalim: Şamua şi Şobab, Natan şi Solomon;

15: Ibhar şi Elişua, Nefeg şi Iafia;

16: Elişama, Eliada şi Elifelet; Samae, Iesivat, Natan, Galamaan, Ievaar, Teisus, Elfalat, Naged, Nafec, Ionatan, Leasamis, Baalimat şi Elifaat.

„Lista amestecată a fiilor şi fiicelor pe care David i-a avut de la concubine şi de la soţii, listă în care numele lui Solomon apare printre unsprezece necunoscuţi, pare să fie redactată de istoricul abiatharid, care-şi marchează astfel, discret şi uşor ironic, preferinţa pentru prinţii hebroniţi cu o provenienţă respectabilă, în special Adonia, nefericitul rival al celui care, în ochii lui, este parvenitul Solomon”[24].

Fiii lui David născuţi în Ierusalim: Şamua (= ascultat de Dumnezeu), Şobab (= răzvrătit), Natan (= Dumnezeu a dat), Solomon (= pace; paşnic; omul păcii), Ibhar (= alegere), Elişua (= Dumnezeul rugăciunilor), Nefeg (= vlăstar), Iafia (= Domnul face să strălucească), Elişama (= Dumnezeu a ascultat), Eliada (= Dumnezeu a ştiut) şi Elifelet (= Dumnezeu este izbăvire)[25]; aceştia sunt fiii lui David născuţi în Ierusalim după Textul Masoretic; Septuaginta[26] îi adaugă pe Samae, Iessivath, Nathan, Galamaan, Ievaar, Thisus, Elfalat, Naghed, Nafec, Ianatha, Leasamis, Vaalimath şi Elifalath.

17: Şi dacă au auzit Filistenii că David fusese uns rege peste Israel, toţi Filistenii s-au ridicat să-l caute pe David. Iar David, dacă a auzit, s-a închis în fortăreaţă.

18: Filistenii au venit şi s-au adunat în valea Refaimiţilor.

            „Textual: în valea Titanilor. Refaimiţii fuseseră vestiţi prin urieşenia staturii lor. Cu acest nume era desemnată o câmpie de la sud-vest de Ierusalim”[27].

19: Atunci David L-a întrebat pe Domnul, zicând: „Mă voi ridica împotriva Filistenilor? îi vei da în mâinile mele?”  Iar Domnul a zis către David: „Ridică-te, căci negreşit îi voi da pe Filisteni în mâinile tale”.

20: David s-a lăsat de deasupra Rupturilor, şi acolo i-a lovit pe Filisteni. Şi a zis David: „Domnul i-a rupt pe duşmanii Filisteni de dinaintea mea aşa cum rup apele”. De aceea s-a numit locul acela Rupturile-de-Sus.

            Deasupra Rupturilor (ebr. Baal-PeraţimStăpânul rupturilor): „Termenul de ruptură (diakope) indică acţiunea apei de a rupe un zăgaz, o stavilă, un obstacol care-i stă în cale. Aşadar, David s-a lăsat prin văile drepte din susul muntelui, trecători formate în timp prin năvala şuvoaielor. Textul Masoretic: David s-a dus la Baal-Peraţim şi acolo i-a lovit…; localizare incertă într-un text obscur”[28].

21: Acolo şi-au lăsat (Filistenii) idolii, iar David şi oamenii săi i-au ridicat.

            „Textul Masoretic adaugă: Şi a poruncit să-i ardă în foc[29].  „Capturarea idolilor (zeii) este pandantul pasajului din I Regi 31, 9, în care armele lui Saul sunt duse în casa idolilor. În plus, cea dintâi victorie a lui David face pereche cu înfrângerea de la Eben-Ezer (I Regi 4), când a fost răpit chivotul Domnului”[30].

22: Filistenii însă s-au ridicat din nou şi s-au adunat în valea Refaimiţilor.

23: Iar David L-a întrebat pe Domnul, zicând: „Mă voi ridica împotriva Filistenilor? îi vei da în mâinile mele?”  Dar Domnul i-a zis: „Nu te vei ridica să-i întâmpini; ocoleşte-i prin spate şi-i vei întâlni aproape de locul Plângerii.

Locul Plângerii: Textul ebraic are bekhaim (= copaci de balsam), de aceea se întâlneşte şi traducerea duzi. Plângere va fi rezultat dintr-o lectură eronată a traducătorului.

24: Şi fi-va că atunci când vei auzi freamătul crengilor din pădurea Plângerii, tu te vei năpusti asupra lor, fiindcă atunci îţi va ieşi Domnul înainte să-i prăpădească-n luptă pe Filisteni”.

„Dumnezeu vine ca să fie prezent la luptă, peste creştetele copacilor, anunţându-Se prin foşnetul frunzelor (glas; cf. Judecători 4, 14; IV Regi 7, 6) – imagine tradiţională a războiului sfânt[31].

25: Iar David a făcut aşa cum i-a poruncit Domnul şi i-a lovit pe Filisteni de la Gabaon până la Ghezer.

Ghezer (= pantă), veche cetate canaanită, „se află la limita teritoriului filistean: aşadar, duşmanii sunt alungaţi cu totul”[32].

Poziţia versetelor 17-25 „a stârnit nedumerire, şi unii exegeţi au considerat că ar trebui plasate mai degrabă înaintea versetului 12, unde se consideră că se sfârşeşte istoria ascensiunii lui David. Ele conţin două povestiri simetrice, două lupte cu filistenii petrecute în Valea Uriaşilor (Refaim, cf. Iosua 15, 8; 18, 16), în urma consultării lui Dumnezeu. Există mai multe similitudini cu I Regi (7, 7; 13, 3; 23, 9.13)”[33].


[1] SEP 2, p. 375

[2] BBVA, p. 350

[3] SEP 2, pp. 375-376

[4] Seminţiile, la Anania.

[5] SEP 2, p. 376

[6] BBVA, pp. 350-351

[7] Restaurarea omului în Hristos.

[8] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 152

[9] Reafirmăm rezervele noastre asupra teoriei conform căreia mai mulţi autori s-ar fi suprapus în redactarea diferitelor cărţi biblice.

[10] De fapt, şaptezeci. Poate în SEP 2 va fi o greşeală de tipar.

[11] SEP 2, p. 376

[12] BBVA, p. 351

[13] SEP 2, p. 376

[14] În SEP  2: ologii.

[15] SEP 2, p. 376

[16] BBVA, p. 351

[17] SEP 2, p. 377

[18] BBVA, p. 351

[19] SEP 2, p. 377

[20] DEI, p. 348

[21] AB, p. 89

[22] SEP 2, p. 377

[23] SEP 2, p. 377

[24] SEP 2, p. 377

[25] După I Paralipomene 3, 5-6, pare să fi fost doi fii cu acest nume; probabil primul va fi murit.

[26] Rahlfs notând locul cu 16 a. Vulgata urmează aici textul ebraic.

[27] BBVA, p. 351

[28] BBVA, p. 351

[29] BBVA, p. 351

[30] SEP 2, p. 378

[31] SEP 2, p. 378

[32] SEP 2, p. 378

[33] SEP 2, p. 378

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s