Comentarii la II Regi – 4

Posted: 29/01/2009 in II Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 4 – Işboşet e ucis, David îl răzbună.

 

1: Şi dacă Işboşet, fiul lui Saul, a auzit că Abner, fiul lui Ner, murise în Hebron, mâinile i s-au slăbănogit şi toţi oamenii Israelului şi-au pierdut curajul.

Işboşet, însă, fusese oricum părăsit de către Abner, astfel că înlăturarea sa din tronul lui Israel era pecetluită, doar dacă nu cumva, deşi este foarte puţin probabil, Abner a recurs la o viclenie, cum a susţinut Ioab, urmărind să lucreze tot în folosul lui Işboşet.

2: Iar Işboşet, fiul lui Saul, avea doi bărbaţi căpetenii de oaste; numele unuia era Baana, iar numele celuilalt era Rechab, fiii lui Rimon Beeroteanul, dintre urmaşii lui Veniamin – căci şi Beerotul se socotea al fiilor lui Veniamin;

Baana (= fiul suferinţei) şi Rechab (= călăreţ) erau fiii lui Rimon (= rodie) din Beerot (= fântâni) – cetate gabaonită, atribuită veniaminiţilor; locuitorii cetăţii erau heviţi; ulterior, ei s-au stabilit la Ghitaim (= teasc dublu), sat al lui Veniamin – v. 3.

Beerot, „astăzi el-Bireb, aflat la sud-vest de Betel şi la vreo cincisprezece kilometri nord de Ierusalim. Făcea parte din tetrapolisul gabaonit (Iosua 9, 17), care a fost atribuit tribului lui Veniamin. Populaţia autohtonă – probabil din pricina persecutării gabaoniţilor de către Saul (cf. 21, 1 sq) – fusese nevoită să se refugieze în satul Ghitaim (v. 3) (aflat probabil în regiunea Lod, la nord-vest de Ierusalim), căpătând statut de emigranţi. De bună seamă, această familie avea resentimente faţă de dinastia saulidă. Oricum, e de semnalat faptul că, la fel cu amalecitul care se lăuda cu uciderea lui Saul, şi cei doi sunt tot emigranţi”[1].

3: Beerotenii fugiseră la Ghitaim şi acolo au rămas, ca străini, până-n ziua de azi.

4: Iar de la Ionatan, fiul lui Saul, rămăsese un fiu beteag de picioare; el avea cinci ani când a venit din Izreel vestea despre Saul şi fiul său Ionatan; atunci doica lui s-a ridicat şi a fugit, dar în graba ei de a fugi, el a căzut şi a rămas şchiop. Numele lui era Mefiboşet.

Septuaginta numeşte Mefiboşet şi pe fiul lui Saul (numit de Anania, pentru simplificare, doar Işboşet), şi pe fiul lui Ionatan. Versetul 4 „întrerupe naraţiunea pentru a anunţa că mai exista şi un nepot al lui Saul, tot (Mefiboşet), fiul lui Ionatan, pe care infirmitatea îl făcea incapabil de domnie. Povestea lui trimite la episodul dramatic al naşterii nepotului lui Eli (I Regi 4, 19 sq). Numele lui este probabil aceeaşi deformare eufemistică a numelui Mefibaal (din gura lui Baal) în Mefiboşet (unde boşet înseamnă ruşine şi înlocuieşte numele zeului Baal). În I Paralipomene 8, 34; 9, 40 el apare ca Meribaal (cel pe care îl apără Baal; cf. Judecători 6, 32). Acest verset pare să-şi fi avut locul mai degrabă la începutul cap. 9 (unde îl plasează Iosif Flaviu 7, 113) sau al cap. 21. Aşezarea lui aici explică demersul bătrânilor din capitolul următor”[2].  Mefiboşet poate însemna şi distrugător al ruşinii, adică al idolilor (baalilor).

5: Rechab şi Baana, fiii lui Rimon Beeroteanul, au plecat; şi la amiază, în zăduful zilei, au sosit la Işboşet; iar acesta dormea în pat.

Scriptura revine la istoria lui Işboşet, fiul lui Saul.

6: Şi, iată, pe portarul casei, care vânturase grâu, l-a prins somnul şi a adormit, iar fraţii Rechab şi Baana s-au furişat în casă.

7: Işboşet dormea pe patul său, în odaia lui; iar aceia l-au lovit şi l-au omorât şi i-au tăiat capul. Şi luându-i capul, au mers toată noaptea pe drumul dinspre asfinţit.

            Biblia 1688, la versetul 6: Şi iată, portăriţa casii curăţiia grîu şi i să făcu somn şi dormiia…  Septuaginta are i thiroros (= portăriţă), nu o thiroros (portar). Prin portăreasă traduce şi SEP 2. „Episodul portăresei adormite pare a fi inspirat din viaţa elenistică; el este menit să explice cum au putut pătrunde cei doi până în mijlocul casei. Lipseşte din textul ebraic”[3].

„Dar ce nu ne învaţă şi istoria lui Işboşet? Să nu ne alipim cu grijă de cele trupeşti, nici să lăsăm paza noastră pe seama simţirii (lucrării simţurilor: percepţiei). Căci acela, fiind rege şi odihnindu-se în cămara sa, i-a îngăduit unei femei să facă paza la uşă. Dar venind oamenii lui Recab şi aflând-o pe ea alegând boabe de grâu şi dormitând, au intrat pe nebăgate de seamă şi au omorât pe Işboşet, aflându-l şi pe el dormind. Căci toate dorm, şi mintea şi sufletul şi simţirea, când stăpânesc cele trupeşti. Faptul că păzitoarea de la uşă alege boabe de grâu, arată că cugetarea se ocupă cu multă grijă de cele trupeşti, îndeletnicindu-se nu în chip trecător, ci cu sârguinţă, de curăţenia lor. Că ceea ce înfăţişează Scriptura nu este istorie, e vădit din textul însuşi: căci cum ar fi putut avea regele ca paznic o femeie, când trebuia să fie păzit de o mulţime de ostaşi şi să aibă în jurul lui toată pompa ce se cuvine unui rege? Sau cum ar fi putut să fie atât de lipsit, ca să pună tocmai pe această paznică să aleagă boabe de grâu? Dar adeseori în istorie se amestecă lucruri cu neputinţă de primit, pentru a se indica adevărul unor înţelesuri mai înalte. Căci mintea fiecăruia, asemenea unui rege, petrece undeva înlăuntru, având ca paznică a simţurilor cugetarea. Când aceasta se dedă grijilor trupeşti (a alege boabe de grâu e lucru trupesc), cu uşurinţă se strecoară duşmanii şi omoară mintea”[4].

8: Şi au adus capul lui Işboşet la David în Hebron şi au zis către rege: „Iată capul lui Işboşet, fiul lui Saul, duşmanul tău care-ţi căuta viaţa; Domnul l-a răzbunat astăzi pe domnul meu, regele, împotriva duşmanilor săi, împotriva lui Saul, vrăjmaşul său, şi împotriva seminţiei lui”.

9: Şi răspunzându-le David lui Rechab şi fratelui său Baana, fiii lui Rimon Beeroteanul, le-a zis: „Viu este Domnul, Cel ce mi-a izbăvit viaţa de tot necazul:

10: cel ce mi-a spus mie că Saul a murit – cu toate că el mi se înfăţişase ca purtător de veste bună – l-am prins şi l-am omorât în Ţiclag, pe el, căruia se cuvenea, chipurile, să-i dau o răsplată pentru veştile lui.

11: Iar acum, oameni răi au ucis un om drept, în casa lui, în patul lui; acum dar voi cere sângele lui din mâinile voastre şi vă voi stârpi de pe pământ”.

12: Aşa că David le-a poruncit slujitorilor săi, iar aceia i-au omorât şi le-au tăiat mâinile şi picioarele şi i-au spânzurat deasupra iazului din Hebron. Iar capul lui Işboşet l-a îngropat în mormântul lui Abner, fiul lui Ner.

„Cu acest verset, autorul (…) urmăreşte să evidenţieze nevinovăţia lui David în cazul acestui nou omor (…). Omorul este considerat o simplă reglare de conturi între veniaminiţi. Vinovaţii sunt mutilaţi, ca şi cum ar fi pedepsite membrele care au făptuit crima. Prin expunerea lor la fântână – loc foarte frecventat – se dă un exemplu”[5].  E vorba aici „despre un gen special de execuţie: dezmembrarea, prin care trebuie să înţelegem tăierea în bucăţi a corpului celui condamnat”[6].


[1] SEP 2, p. 374

[2] SEP 2, p. 374

[3] SEP 2, p. 374

[4] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 16

[5] SEP 2, p. 375

[6] AB, p. 182

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s