Comentarii la II Regi – 22

Posted: 29/01/2009 in II Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 22 – Cântarea de mulţumire a lui David.


            Structura psalmului. Dublul appendix liric din cărţile (Regilor) este o paralelă la Deuteronom 32-33. Se încadrează între psalmii regali şi reproduce psalmul 17. Psalmul are două părţi: în cea dintâi (5-30) se cântă ce face Domnul pentru rege, iar în cea de-a doua (34-46), ce face regele cu ajutorul Domnului. Cele două părţi sunt încadrate de cuvinte de preamărire şi binecuvântare”[1].

 

1: Atunci David I-a rostit Domnului cuvintele acestei cântări, în ziua când Domnul l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii lui şi din mâinile lui Saul.

„După ce a purtat atâtea războaie şi a înfruntat atâtea primejdii, David s-a bucurat de-atunci încolo de o pace deplină, închinând Domnului ode şi imnuri pe care le-a compus în versuri diferite: pe unele în trimetru, pe celelalte în pentametru. A pus să se construiască felurite instrumente muzicale şi i-a învăţat pe leviţi să cânte cu ele, înălţând laude lui Dumnezeu, nu numai cu prilejul şabatului, ci şi în celelalte zile de sărbătoare”[2].

„Această cântare a lui David îşi are izvodul în Psalmul 17, pe care, de fapt, îl reproduce cu unele diferenţe de nuanţă şi amănunt. De altfel, însuşi titlul Psalmului 17 face referire expresă la această cântare”[3].

2: Şi a zis aşa:

 

            „Doamne, Tu eşti stânca mea şi tăria mea şi izbăvitorul meu,

3:         Dumnezeul meu; El va fi păzitorul meu,

            iar eu voi fi încrezător în El;

El e apărătorul meu

şi puterea mântuirii mele,

ocrotitorul meu şi adăpostul scăpării mele

şi de cel nedrept mă va mântui.

4:         În laude Îl voi chema pe Domnul

            şi de vrăjmaşii mei mă voi mântui.

„Trebuie să intrăm cu cuviinţă, strălucitori şi curaţi, în casa lui Dumnezeu, dacă vrem să câştigăm faţă de El o familiaritate prin sfinţenie. Căci atunci ni-L vom face pe Dumnezeu îndurător, va privi la ale noastre cu ochiul întreg şi ne va dărui ocrotirea cuvenită sfinţilor. Căci cel ce este aşa va întinde mâini cu adevărat cuvioase şi va striga spre însăşi urechea Dumnezeirii”[4].

5:         Că tulburările morţii m-au cuprins,

            pâraiele nelegiuirii m-au tulburat;

6:         durerile morţii m-au înconjurat,

            laţurile morţii m-au copleşit.

7:         Întru necazul meu Îl voi chema pe Domnul

            şi către Dumnezeul meu voi striga;

            din locaşul Său cel sfânt mă va auzi,

            strigătul meu fi-va în auzul Său.

8:         Pământul s-a clătinat şi s-a cutremurat

            şi temeliile cerului împreună s-au tulburat

şi s-au scuturat, că Domnul S-a mâniat pe ele.

            „Celebrarea unui Dumnezeu războinic, care poartă războaiele poporului Său, este apropiată de cea a divinităţii furtunii care zgâlţâie pământul din religia sirienilor (…). La sfârşitul versetului, apare motivul mâniei divine, regăsit în teofania din Habacuc 3, 8-12 şi frecvent în Psalmi (2, 5 etc.)”[5].

9:         Fum s-a ridicat întru mânia Lui

şi foc din gura Lui mistuie,

cărbuni de la El s-au aţâţat.

            „Text comparabil cu teofania de pe Sinai (Ieşirea 19, 18.20; Deuteronom 4, 11; 5, 22)”[6].

10:        Cerurile le-a aplecat şi le-a coborât,

            negură sub picioarele Lui.

11:        Pe heruvimi S-a suit şi a zburat

            şi S-a arătat pe aripile vântului.

            „Imaginea heruvimilor înaripaţi ai chivotului legământului, podoaba interioară a sanctuarului, a fost într-un fel animată, devenind auxiliarul lui Dumnezeu: iconografia a dat naştere unei reprezentări mentale şi literare”[7].

12:        Întunericul Şi l-a făcut împrejuru-i ascunzătoare,

            besna apelor Îi este cortul,

            cu norii văzduhului S-a înfăşurat.

„Ce este întunericul acesta? Trupul Domnului (…). Şi dacă a pus negura şi întunericul ascunziş al tainelor Lui şi e nevoie de multă lumină de la Preasfântul Duh spre înţelegerea tainelor ascunse, cum cercetezi cele ce nu poţi să le afli, odată ce nu te-ai făcut locaşul luminii dumnezeieşti, fiind încă nedesăvârşit şi neluminat?”[8]. Dumnezeu e ascuns în întuneric,   „deşi este lumină prea curată şi celor mai mulţi neapropiată”[9].  „Între noi (şi Dumnezeu) se află acel întuneric trupesc, ca odinioară norul între Egipteni şi Evrei. Şi acesta este poate întunericul pe care l-a pus acoperământ al Lui; grosimea prin care puţini oameni şi puţin străbat (spre El). Despre acestea să filozofeze cei ce le văd şi să urce la o cât mai mare înţelegere. Noi, însă, cei legaţi de pământ, îmbrăcaţi în acest trup gros, nu putem trece nici măcar peste umbra lui, chiar de mergem în mare grabă”[10].

13:        Din strălucirea de dinainte-I

cărbuni de foc s-au aţâţat.

14:        Domnul a tunat din cer,

            glasul Celui-Preaînalt.

„Taina lui Hristos este atât de ascunsă, că e nevoie de învăţătură (iniţiere) de sus şi de descoperirea de la Dumnezeu”[11].

15:        Săgeţi a trimis şi i-a risipit,

            cu fulger a fulgerat şi i-a tulburat.

16:        De certarea Domnului

            şi de suflarea mâniei Sale

            adâncurile apelor s-au arătat,

            temeliile lumii s-au descoperit.

17:        Dintru înălţime a trimis şi m-a luat,

            ridicatu-m-a din ape multe;

18:        El m-a izbăvit de vrăjmaşii mei cei tari,

            de cei ce m-au urât,

că s-au întărit mai mult decât mine.

19:        Zilele necazului meu m-au copleşit,

            dar Domnul mi-a fost reazim

20:        şi m-a adus la lărgime şi m-a izbăvit,

            căci El a binevoit întru mine.

21:        Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,

            după curăţia mâinilor mele îmi va răsplăti,

22:        că am păzit căile Domnului

            şi nu I-am fost necredincios Dumnezeului meu.

Anticiparea Judecăţii şi a răsplăţii drepţilor (osândirea păcătoşilor e doar vag schiţată în aceste ultime versete, poate spre a nu umbri bucuria primilor). Întru această bucurie a Domnului suntem chemaţi, „adică să ne desfătăm la ospăţul cel dumnezeiesc de cunoaşterea dată nouă prin Fiul. Este numit zi (v. 18) Cuvântul care luminează cele ascunse şi prin Care a venit, la lumină şi naştere, fiecare creatură”[12].

23:        Că toate judecăţile Lui sunt înaintea mea,

            şi îndreptările Lui nu s-au depărtat de mine.

24:        Fără prihană Îi voi fi,

de nelegiuirea mea mă voi păzi.

25:        Domnul îmi va răsplăti după dreptatea mea,

            după curăţia mâinilor mele în faţa ochilor Săi.

            Secvenţa 21-25 „reprezintă un enunţ al doctrinei răsplăţii”[13].

26:        Cu cel cuvios vei fi cuvios,

            cu omul desăvârşit vei fi desăvârşit,

27:        cu cel ales vei fi ales

            şi cu cel îndărătnic te vei îndărătnici.

28:        Pe poporul cel sărac îl vei mântui

şi vei smeri privirea celor mândri.

29:        Că Tu, Doamne, eşti luminătorul meu,

            Tu îmi vei lumina mie întunericul.

„Deci nu suntem lumina cu adevărat noi înşine, ci mai degrabă suntem părtaşi la Cuvântul, Care ne luminează, şi străini prin fire de Lumina adevărată, Care este Fiul. (…) Dacă mintea omenească s-a numit făclie, după spusa din Psalmi: Că Tu vei lumina făclia mea, Doamne, cum vom fi lumină cu adevărat? Căci lumina e adăugată şi dată făcliei. Şi dacă întunericul din noi îl luminează numai Unul-Născut, cum nu e mai degrabă El cu adevărat lumină, iar noi, întuneric? Iar dacă aceasta este adevărat, cum ar fi El de o fire cu creaţia, fiind atât de mult mai presus de ea?”[14].

30:        Că-ntru Tine voi alerga încins cu putere,

            întru Dumnezeul meu voi trece zidul.

„Chiar de şchiopătăm încă şi suntem slăbănogi, să ajungem în tot chipul măcar în lăuntrul zidului. Că cel ce nu ajunge înainte de sfârşit la zidul acela, sau nu a trecut dincolo de el, se va sălăşlui în pustiul dracilor”[15].  „De vei putea să te ridici din alunecare şi să treci peste zidul gândurilor pătimaşe şi peste atacurile întinate necontenite, aduse de marea dibăcie a vrăjmaşilor, să nu uiţi de darul dat ţie de sus”[16].

31:        Cel-Puternic: fără prihană Îi este calea;

            cuvântul Domnului: puternic, lămurit în foc;

            apărător le este tuturor celor ce nădăjduiesc în El.

32:        Cine este Cel-Tare în afară de Domnul?

            şi cine va fi Ziditor în afară de Dumnezeul nostru?

33:        El este Cel-Tare care mă întăreşte cu putere

            şi fără prihană îmi pregăteşte calea,

34:        Cel ce-mi face picioarele ca ale cerbului

            şi peste cele înalte mă aşază,

35:        Cel ce-mi învaţă mâinile la război

            şi arc de aramă sfărâmă-n braţele mele.

36:        Tu mi-ai dat pavăza mântuirii,

            ascultarea de Tine mi-a dat spor.

37:        Paşii mi i-ai lărgit sub mine,

            picioarele mele n-au slăbit.

38:        Pe vrăjmaşii mei îi voi goni şi-i voi prinde,

şi nu mă voi întoarce până nu-i voi nimici:

39:        eu îi voi zdrobi, ei nu se vor ridica,

            ci sub picioarele mele vor cădea.

40:        Tu mă vei întări cu putere la război,

            pe cei ce se ridică împotrivă-mi îi vei pleca sub mine.

„Nici un creştin care crede drept în Dumnezeu nu trebuie să fie fără grijă, ci să aştepte totdeauna ispita, ca atunci când va veni să nu se mire şi să nu se tulbure, ci să rabde cu mulţumire osteneala necazului”[17].

41:        Pe vrăjmaşii mei i-ai fugărit de dinainte-mi,

            pe cei ce mă urăsc i-ai nimicit;

42:        ei vor striga spre Domnul, dar nimeni să-i ajute,

            şi nimeni să-i asculte;

43:        eu i-am zdrumicat ca pe ţărâna pământului,

            ca tina din drumuri i-am subţiat.

„Acestea le vei spune cu uşurinţă dacă te vei înarma cu smerita cugetare împotriva vrăjmaşilor”[18].  „Iar că Emanuel va stăpâni peste toţi cei ce I se împotrivesc şi va birui uşor pe vrăjmaşi a proorocit-o şi Hristos Însuşi, prin glasul lui David”[19].

44:        Tu mă vei izbăvi din certarea popoarelor,

            Tu mă vei păzi în fruntea neamurilor:

            poporul pe care nu l-am cunoscut,

            acela mi-a slujit;

45:        copii străini m-au linguşit,

            cu auzul urechii m-au auzit;

46:        copii străini vor fi lepădaţi

şi fi-vor prăbuşiţi din ascunzişurile lor.

„Aşadar, (Dumnezeu) a tăiat împrejur auzul nostru ca, auzind cuvântul, noi să credem”[20] Lui, şi nu acelor linguşitori.

            Versetele 34-46: „Această pericopă evidenţiază în ce constă victoria garantată regelui de Dumnezeu: forţă fizică (vv. 34-36), calităţile de războinic, luptător solitar (vv. 37-43), înstăpânirea asupra neamurilor străine (vv. 44-46)”[21].

47:        Viu este Domnul,

            binecuvântat e păzitorul meu,         

            Dumnezeul meu Se va înălţa,

păzitorul mântuirii mele.

48:        Tare este Domnul, Cel ce mă răzbună,

            sub mine a supus popoare

49:        şi de la vrăjmaşii mei m-a scos;

            Tu mă vei înălţa

            din mijlocul celor ce se ridică împotrivă-mi,

            Tu mă vei izbăvi de omul nedrept.

Dumnezeu ne-a adus, aşadar, la credinţă şi ne-a „izbăvit de bărbatul nedrept, adică de diavolul şi de omul cel vechi”[22].

50:        Pentru aceasta Te voi lăuda între neamuri,

            şi numelui Tău îi voi cânta.

51:        El sporeşte biruinţele regelui Său,

            şi-i face milă unsului Său,

            lui David şi seminţiei lui până-n veac”.

Lauda va fi adusă întru neamuri. Încă de la David (dar chiar începând cu Moise, pentru cititorul atent) neamurile nu sunt excluse de la auzirea cuvântului lui Dumnezeu. Mai multe despre această cântare a lui David vom înfăţişa cu prilejul Comentariului la Psalmi.


[1] SEP 2, p. 425

[2] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, VII, 12, 3

[3] BBVA, p. 371

[4] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XV

[5] SEP 2, p. 426

[6] SEP 2, p. 426

[7] SEP 2, p. 426

[8] Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântările morale, I,12

[9] Sf. Grigorie de Nazianz, Despre preoţie, LXXVI

[10] Sf. Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, II,12

[11] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Ieşire, III

[12] Clement Alexandrinul, Stromate, VI,93,7

[13] SEP 2, p. 427

[14] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, I,8

[15] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XXIX,17

[16] Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere, 5

[17] Ilie Ecdicul, Culegere din sentinţele înţelepţilor, 1

[18] Evagrie Ponticul, Cuvânt despre rugăciune, 135

[19] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, VII

[20] Barnaba, Epistola, IX,3

[21] SEP 2, p. 428

[22] Ioan Carpatiul, op. cit., 5

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s