Comentarii la II Regi – 20

Posted: 29/01/2009 in II Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 20 – Răzvrătirea lui Şeba şi moartea lui. Dregătorii de la curtea lui David.

 

1: Şi era acolo un nelegiuit cu numele de Şeba, veniaminit, fiul lui Bicri. Acesta a sunat din trâmbiţă şi a zis:

            „Noi nu avem nici o părtăşie cu David,

nici că avem noi vreo moştenire în fiul lui Iesei.

Fiecare la cortul său, Israele!”

În Ghilgal, Şeba (= şapte; jurământ), fiul lui Bicri (= cel tânăr), caută să răscoale cele zece seminţii ale lui Israel împotriva lui David, revenit pe tron.

2: Atunci toţi oamenii lui Israel s-au ridicat dinspre David spre Şeba, fiul lui Bicri; dar oamenii lui Iuda au rămas lipiţi de regele lor, toţi, de la Iordan pân-la Ierusalim.

Credem că aici se exagerează, dar este cert că parte din Israel a fost gata să se răzvrătească împotriva lui David, aceasta în primul rând pentru a evita o supremaţie a tribului Iuda.

3: Iar David a venit la casa lui din Ierusalim. Şi le-a luat regele pe cele zece ţiitoare ale lui, pe care le lăsase să-i ţină casa, şi le-a pus într-o casă de pază; şi le-a hrănit, dar la ele n-a intrat; şi au stat închise, trăind ca văduve, până la moartea lor.

            „La ele intrase, în chip samavolnic, fiul său Abesalom (16, 22)”[1].  „Atitudinea lui David faţă de concubine se explică prin legea deuteronomică (Deuteronom 24, 1-4) care interzice recăsătorirea cu o fostă soţie pe care o altă legătură a pângărit-o (16, 20.22). ¨ Septuaginta traduce prin hire zose, văduve în viaţă, un text ebraic dificil, pentru care s-a propus: văduve în viaţă (Targum), văduvie a ruşinii, văduvie a castităţii (…). Soarta ciudată a acestor femei este subliniată printr-un joc de cuvinte: lăsate spre paza casei lui David (filassin tin ikon), sunt închise acum într-o casă păzită (en iko filakis)”[2].

4: Şi a zis regele către Amasa: „În trei zile cheamă-i la mine pe oamenii lui Iuda; şi să fii şi tu aici!”

5: Şi s-a dus Amasa să-i cheme pe Iudei, dar a zăbovit mai mult decât îi îngăduise David.

6: Atunci David i-a zis lui Abişai: „Acum Şeba, fiul lui Bicri, are să ne facă mai mult rău decât Abesalom; acum ia-i cu tine pe servii domnului tău şi ţine-te de urma lui, ca nu cumva să-şi găsească el cetăţi întărite şi să ne scape de sub ochi!”

„Întârzierea lui Amasa însemna un răgaz pentru organizarea luptătorilor lui Şeba”[3].

7: În urma lui Abişai au ieşit şi oamenii lui Ioab şi Cheretienii şi Peletienii şi toţi războinicii; şi au ieşit din Ierusalim ca să-l urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.

8: Dar în timp ce se aflau ei lângă piatra cea mare de la Gabaon, s-a ivit acolo Amasa. Ioab era îmbrăcat în hainele lui de ostaş şi încins cu o sabie care-i atârna de şold în teaca ei; dar sabia a ieşit şi a căzut.

9: Şi a zis Ioab către Amasa: „Eşti sănătos, fratele meu?”  Şi cu mâna dreaptă l-a apucat de barbă ca să-l sărute.

10: Amasa însă n-a băgat de seamă că sabia se afla în mâna lui Ioab; iar Ioab l-a lovit cu ea în pântece, că i s-au vărsat măruntaiele pe pământ şi n-a mai fost nevoie să-l lovească şi a doua oară; iar acela a murit. Apoi Ioab şi fratele său Abişai au alergat în urmărirea lui Şeba, fiul lui Bicri.

„E greu de înţeles cum sabia care a căzut (v. 8) se află, la v. 10, din nou în mâna lui Ioab. Iosif Flaviu (Antichităţi iudaice 7, 11) presupune că Ioab a lăsat intenţionat să-i cadă sabia din teacă, pentru a îndepărta eventual bănuielile lui Amasa, ridicând-o în timp ce-l îmbrăţişa pe acesta. După alte interpretări, Ioab ar fi avut două săbii”[4].  Dacă Ioab a justificat uciderea lui Abner prin răzbunarea lui Asael (cu toate că Abner a dorit să evite uciderea fratelui lui Ioab), în cazul asasinării lui Amasa, Ioab va fi susţinut că acela nu era vrednic de încredere, de vreme ce fusese pus comandant al oştirii uzurpatorului Abesalom. E evident că Ioab îşi îndepărtează toţi potenţialii (sau realii) rivali, însă de fiecare dată îşi asigură şi o dezvinovăţire (desigur că i se vor fi cerut justificări în cazul fiecărui asasinat).

11: Dar unul din servii lui Ioab a rămas lângă el şi a zis: „Cine îl vrea pe Ioab şi cine este de partea lui David, să-l urmeze pe Ioab!”

            Servul a rămas lângă cadavrul lui Amasa. Interesant cum acel serv manevrează mulţimea, legând ataşamentul faţă de rege cu acceptarea lui Ioab!

12: Amasa însă zăcea tăvălit în sânge, în mijlocul drumului. Iar omul văzând că tot poporul se oprea acolo, l-a mutat pe Amasa din drum într-un câmp de alături şi a aşternut pe el o haină, de vreme ce văzuse că fiece om care venea la el rămânea acolo.

13: Şi a fost că după ce l-a mutat din drum, fiecare om din Israel se ducea după Ioab ca să-l urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.

14: Iar el (Ioab) a trecut prin toate triburile lui Israel, până la Abel şi Bet-Maaca; şi toţi cei din Berim s-au adunat şi ei şi l-au urmat.

„Vechi oraş din Dan, la hotarul nordic al Palestinei (3, 10; 17, 11), Abel (acelaşi cu Abel-Bet-Maaca din v. 15 şi III Regi 15, 20; IV Regi 15, 29) este astăzi Tell Abil. Văzut ca un păstrător al tradiţiilor lui Israel, oraşul este socotit de interpreţii moderni, mai ales dacă reţin lecţiunea greacă de la 20, 18, un loc al înţelepciunii proverbiale”[5]. Abel-Bet-Maaca (= păşunea casei lui Maaca) – cetate aparţinând lui Neftali; Berim – numele unei populaţii ce trăia în apropiere de Bet-Maaca – versiunea Cornilescu redă acest nume prin bărbaţi de seamă.

15: Apoi au venit şi l-au împresurat (pe Şeba) la Abel şi la Bet-Maaca; şi au ridicat un val de pământ împrejurul cetăţii şi s-au apropiat de zid; şi toţi oamenii ce se aflau cu Ioab erau de părere să spargă zidul.

16: Atunci o femeie înţeleaptă a strigat de pe zid: „Ascultaţi, ascultaţi! Spuneţi-i lui Ioab să vină aproape, că vreau să-i vorbesc!”

17: El i-a venit aproape, iar femeia i-a zis: „Tu eşti Ioab?”  El a răspuns: „Eu”.  Atunci femeia i-a zis: „Ascultă vorbele roabei tale!”  Iar Ioab a zis: „Ascult”.

18: Iar ea i-a grăit, zicând: „Odinioară se spunea aşa: Să se întrebe în Abel şi în Dan dacă a lipsit ceva din cele ce-au hotărât credincioşii din Israel; dacă e de întrebat, să se întrebe în acelaşi chip în care s-a văzut lipsa.

19: Eu sunt una din cetăţile paşnice printre cele puternice ale lui Israel; de ce cauţi tu să prăpădeşti moştenirea Domnului?”

20: Atunci Ioab a răspuns, zicând: „Departe de mine, departe de mine să am gândul de a o prăpădi sau nimici!

21: Nu aşa stă treaba, ci un om din muntele lui Efraim, anume Şeba, fiul lui Bicri, şi-a ridicat mâna împotriva regelui David. Daţi-mi-l mie doar pe el singur, şi voi pleca de lângă cetate”.  Iar femeia i-a zis lui Ioab: „Iată, capul său îţi va fi aruncat peste zid”.

22: Femeia a mers la tot poporul şi, cu înţelepciunea ei, a vorbit către toată cetatea. Şi au tăiat capul lui Şeba, fiul lui Bicri, şi i l-au aruncat lui Ioab.  Atunci acesta a sunat din trâmbiţă, iar poporul a plecat de lângă cetate, fiecare la cortul său;  iar Ioab  s-a întors la rege, în Ierusalim.

Din nou, Ioab evită un masacru. Crud şi cinic adeseori, Ioab s-a dovedit un demnitar abil. Iarăşi, dacă deseori pare a submina autoritatea lui David, are şi multe intervenţii favorabile regelui.

23: Ioab era mai-mare peste toate oştile lui Israel, iar Benaia, fiul lui Iehoiada, era peste Cheretieni şi Peletieni;

24: Adoram era peste dări; Iosafat, fiul lui Ahilud, era cronicar;

25: Siva era secretar, Ţadoc şi Abiatar erau preoţi;

26: de asemenea, şi Ira din Iair era preot al lui David.

„Această listă este dubletul celei din 8, 15-18. Figurează în plus Adoram, de bună seamă acelaşi cu cel din listele lui Solomon (III Regi 4, 6; 5, 28; cf. III Regi 12, 18). Funcţiile sunt grupate mai logic decât în cap. 8”[6].  Adoram (= Domnul este înălţat) avea în sarcină strângerea impozitelor, sub domnia lui David şi sub cea a lui Solomon; va fi linşat de israeliţi în vremea lui Roboam (III Regi 12, 18, unde apare sub numele de Adoniram; în II Paralipomene este numit Hadoram).

Cum Iair (= strălucitor) era din tribul lui Manase, rezultă că şi Ira (= păzitor) aparţinea acestui trib, nefiind, aşadar, levit, dar este totuşi numit preot al lui David. „Reiese că regele putea avea la curte un preot privat, chiar dacă nu era din tribul lui Levi (David însuşi s-a comportat ca preot în 6, 20-23, iar despre fiii lui David se spune în textul ebraic că erau preoţi – II Regi 8, 18). Totuşi, exegeza rabinică pune foametea descrisă în capitolul următor pe seama faptului că David avea la curte preoţi care nu erau din tribul lui Levi”[7].  Apartenenţa lui Ira la tribul lui Manase este pusă, însă, sub semnul îndoielii de alţi autori: „Se face amintire şi de un oarecare Ira din cetatea Iair, care de asemenea este numărat în rândul preoţilor, deşi se afirma că făcea parte din tribul lui Manase. Nici acest caz n-a fost pe deplin verificat, apartenenţa lui Ira la tribul lui Manase fiind doar o supoziţie”[8].


[1] BBVA, p. 369

[2] SEP 2, p. 419

[3] SEP 2, p. 420

[4] SEP 2, p. 420

[5] SEP 2, p. 420

[6] SEP 2, p. 421

[7] SEP 2, p. 421

[8] AB, p. 233

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s