Comentarii la II Regi – 2

Posted: 29/01/2009 in II Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 2 – David rege. Răzvrătirea lui Işboşet.

 

1: Şi a fost că după aceea L-a întrebat David pe Domnul, zicând: „Mă voi sui oare în una din cetăţile lui Iuda?”  Iar Domnul i-a zis: „Suie-te!”  Şi David a zis: „Unde mă voi sui?”  Şi i s-a răspuns: „În Hebron”.

            „Întrebările şi răspunsurile erau instrumentate de către preotul Abiatar, prin mijlocirea efodului (în care se aflau sorţii Urim şi Tumim)”[1].  „Hebronul, vestit încă din vremea patriarhilor şi beneficiar al darurilor lui David (I Regi 30, 31) era rânduit să devină întâia capitală davidică”[2].  Hebron (= uniune) era o cetate în ţinutul lui Iuda.

2: Atunci David s-a suit în Hebron, el şi cele două femei ale sale, Ahinoam Izreeliteanca şi Abigail, fosta soţie a lui Nabal Carmelitul,

În acel moment, David avea două soţii: pe Ahinoam (= frate al îndurării) din Izreel (= Dumnezeu sădeşte) – cetate din apropierea Muntelui Ghelboa, şi pe Abigail (= tatăl entuziasmului), fosta soţie a lui Nabal (= nebun) din Carmel (= grădină), cetate din regiunea muntoasă a lui Iuda, situată la circa 11 kilometri sud-vest de Hebron.

3: precum şi oamenii care erau cu el, fiecare cu familia lui; şi locuiau în oraşele Hebronului.

„Instalarea la Hebron face pandant instalării la Gat şi la Ţiclag (I Regi 27). Hebronul, unde erau venerate mormintele patriarhilor şi ale soţiilor acestora, va deveni capitala lui David în Iuda. ¨ Cetăţile[3] Hebronului ar putea fi ori cele patru cetăţi care alcătuiau oraşul Qiryat-Arba (al cărui nume înseamnă tocmai oraşul celor patru: Facerea 23, 2, Textul Masoretic), ori oraşele dependente de această capitală regională, enumerate în I Regi 30, 27-31”[4].

4: Şi au venit bărbaţii Iudeii şi acolo l-au uns pe David rege peste casa lui Iuda, după ce i-au spus lui David că oamenii din Iabeşul Galaadului îl îngropaseră pe Saul.

            „De fapt, David fusese uns rege prin mâna lui Samuel (I Regi 16, 13), dar actul se petrecuse în cercul intim al familiei lui Iesei. Ungerea de acum (făcută, probabil, de către un preot la cererea poporului) o confirmă pe prima şi-i conferă caracterul unui act public”[5].  „Desemnarea lui David drept rege al lui Iuda apare aici ca rezultatul unui demers democratic, el fiind uns de către compatrioţii săi, pe care îi câştigase de partea sa (de exemplu, I Regi 30, 26-31), învestitură completată apoi de cea conferită de către bătrânii din Israel (5, 3). După I Regi 16, David fusese deja uns de către Samuel la Betleem, aceea fiind ungerea sacră, prin care autorul sadocid[6] voia să arate că regele este ales de Dumnezeu, înaintea oricărui demers omenesc”[7].  Iabeş (= uscat; secetă) era o cetate din Galaad (= aspru; dur) – regiune muntoasă la răsărit de Iordan.

5: Atunci David a trimis soli la mai-marii peste Iabeşul Galaadului, zicându-le: „Binecuvântaţi Îi sunteţi voi Domnului, că aţi făcut milă cu domnul vostru Saul, unsul Domnului, şi l-aţi îngropat, pe el şi pe Ionatan, fiul său.

6: Şi acum, facă Domnul cu voi milă şi adevăr; iar eu, de asemenea, întru această faptă bună am să mă port cu voi, de vreme ce aţi făcut aceasta.

Milă şi adevăr: gr. eleos ke alithia traduce ebr. hesedh weemeth, bunăvoinţă şi fidelitate, termeni asociaţi frecvent pentru a caracteriza purtarea lui Dumnezeu faţă de oameni”[8].

7: Şi acum, întărească-se mâinile voastre, iar voi să fiţi viteji; căci Saul, domnul vostru, a murit, iar cei din casa lui Iuda m-au uns pe mine rege peste ei”.

            „David încearcă să-i atragă de partea lui pe devotaţii lui Saul, dar, precum se va vedea, fără succes”[9].  Cuvântul lui David consună cu „I Regi 23, 21, unde Saul se adresează cu aceleaşi cuvinte oamenilor din Zif. David îi ia locul lui Saul în relaţiile cu vasalii acestuia, oamenii din Iabeş”[10].

8: Dar Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştilor lui Saul, l-a luat pe Işboşet, fiul lui Saul, şi l-a suit în tabără la Mahanaim

„La nord de Iaboc şi la 12 km est de Iordan, pot fi văzute până azi ruinele vechii aşezări Mahanaim, care în epoca regalităţii a devenit temporar reşedinţa regelui Işbaal (Işboşet)”[11].  „Abner, unchi şi căpetenie a lui Saul (I Regi 14, 50; 17, 55; 26, 5 sq), asigură continuitatea puterii şi pune pe tron pe unul din fiii lui Saul, al cărui nume este probabil o deformare a lui Işbaal, Omul lui Baal. Işbaal devine Işboşet, Omul ruşinii[12].  Abner (= tatăl luminii), fiul lui Ner (= candelă), întronează pe Işboşet (= omul ruşinii) şi-l suie la Mahanaim (= două tabere) – iniţial loc sacru, devenit ulterior cetate întărită şi capitală a lui Işboşet.

9: şi l-a făcut rege peste ţinutul Galaad şi peste Aşer şi peste Izreel şi peste Efraim şi peste Veniamin şi peste întregul Israel.

Aşer (= noroc), Efraim (= roditor) şi Veniamin (= fiul dreptei) sunt trei triburi ale lui Israel, alese aici spre a desemna întregul Israel, în opoziţie cu casa lui Iuda.

            10: Işboşet, fiul lui Saul, avea patruzeci de ani când a devenit rege peste Israel; şi a domnit doi ani, dar nu peste cei din casa lui Iuda, care îl urmau pe David.

11: Iar durata domniei lui David în Hebron, peste casa lui Iuda, a fost de şapte ani şi şase luni.

12: Atunci Abner, fiul lui Ner, şi slugile lui Işboşet, fiul lui Saul, au ieşit din Mahanaim la Gabaon;

Despre Gabaon (= cetatea dealurilor) a se vedea mai jos.

13: iar Ioab, fiul Ţeruiei, şi servii lui David au ieşit şi ei din Hebron şi s-au întâlnit unii cu alţii la fântâna din Gabaon, în acelaşi loc; aceştia au şezut dincoace de izvor, iar ceilalţi dincolo.

            Ţeruia (= balsam; leproasă) era sora vitregă a lui David (I Paralipomena 2, 16).  „După J. Blenkinsopp (…), Gabaon este aici Ghibeat-Saul, care era obiectivul vizat de ambele partide pentru a impune un succesor pe tronul lui Saul. Fântâna se crede a fi un mare rezervor de apă descoperit de săpăturile arheologice (termenul ebraic berekhah desemnează un lac artificial sau un bazin)”[13]. Ioab (= Domnul este tată) era unul dintre fiii Ţeruiei şi comandant militar al lui David, personaj important în istoria regatului lui David.

14: Şi a zis Abner către Ioab: „Să se ridice flăcăii şi să se ia la-ntrecere în faţa noastră!”  Iar Ioab a zis: „Să se ridice!”

15: Şi s-au ridicat şi au trecut, număraţi, doisprezece feciori veniaminiţi, din partea lui Işboşet, fiul lui Saul, şi doisprezece dintre servii lui David.

            „Numărul doisprezece ar putea sugera faptul că fiecare tabără reprezintă întregul Israel”[14].

16: Şi fiecare l-a apucat cu mâna de cap pe cel de lângă el şi (şi-au înfipt) sabia unul altuia în coastă şi au căzut deodată; iar locul acela s-a numit Partea-Viclenilor; el se află în Gabaon.

            Partea viclenilor (= uneltitorilor): Textul Masoretic are helqath haţţurim, Câmpul Stâncilor, stâncile fiind interpretate de Qimhi drept o metaforă pentru viteji; Vulgata are câmpul celor tari[15]. Helcat-Haţurim s-ar putea traduce şi prin Câmpul săbiilor.

17: Şi tare crâncenă a fost bătălia-n ziua aceea; iar Abner şi oamenii lui Israel au fugit de dinaintea servilor lui David.

18: Acolo se aflau trei fii ai Ţeruiei: Ioab, Abişai şi Asael; Asael însă era sprinten la picior, ca o căprioară de câmp.

            „Asael cel iute de picior aminteşte de epitetul homeric podas ohis Ahillevs. De altfel, monomahia, cu preludiul ei verbal, este un clişeu tipic, frecvent şi în Iliada[16].  Abişai (= tatăl darului) şi Asael (= Dumnezeu a făcut) sunt ceilalţi doi fii ai Ţeruiei şi, împreună cu Ioab, comandanţi în armata lui David

19: Atunci Asael a alergat după Abner; şi din urmărirea lui Abner nu s-a abătut nici la dreapta, nici la stânga.

20: Iar Abner s-a uitat înapoi şi a zis: „Asael, tu eşti?”  Acela a răspuns: „Eu sunt”.

21: Şi i-a zis Abner: „Abate-te la dreapta sau la stânga şi prinde pe una din slugi şi ia-i pentru tine armele!”  Asael însă n-a vrut să se abată din urmărirea lui.

22: Dar Abner i-a zis din nou lui Asael: „Stai departe de mine, ca să nu te culc la pământ; cu ce obraz mă voi uita eu la Ioab? Ce înseamnă asta? Întoarce-te la Ioab, fratele tău!”

23: Dar el n-a vrut să se abată. Atunci Abner l-a lovit cu coada suliţei în golul de sub furca pieptului; suliţa l-a străpuns şi i-a ieşit prin spate, iar el a căzut şi a murit pe loc. Şi a fost că toţi cei ce treceau prin locul unde a căzut şi a murit Asael, acolo rămâneau.

24: Ioab şi Abişai l-au fugărit pe Abner pân-la apusul soarelui; şi au ajuns la dealul Amma, care este în faţa Ghiahului, pe calea ce duce spre pustia Gabaonului.

Colina Amma (= mamă) se afla în apropiere de Ghiah (= izvor ţâşnind) – sat între Gabaon şi Iordan.

25: Iar fiii lui Veniamin, care-l urmaseră pe Abner, s-au adunat şi s-au alcătuit într-o singură oaste şi au stat pe vârful unui deal.

26: Atunci Abner a strigat către Ioab, zicând: „Oare fără-ncetare va-nfuleca sabia? Oare nu ştii cât de amar poate fi sfârşitul? Până când oare nu vei vrea să-i spui poporului să nu ne mai fugărească fraţii?”

27: Iar Ioab a zis: „Viu este Domnul, că dacă tu n-ai fi vorbit, încă de dimineaţă s-ar fi oprit poporul de la a-şi fugări fiecare pe fratele său”.

            „Dialogul dintre Abner şi Ioab, ca şi cel precedent dintre Abner şi Asael, amintesc de I Regi 24 şi 26, personajele având o stilizare cavalerească”[17].  SEP 2 are, la cuvântul lui Ioab: de n-ai fi grăit, poporul şi-ar fi urmărit (încă) fraţii dis-de-dimineaţă. Astfel, la intervenţia lui Abner a încetat lupta, cum se poate şi deduce, de altfel, deşi versetul 27 nu este foarte clar.

28: Atunci Ioab a sunat din trâmbiţă, iar poporul întreg s-a potolit şi nu l-a mai urmărit pe Israel şi nu s-a mai bătut.

29: Iar Abner şi oamenii săi au plecat înspre seară şi (au mers) toată noaptea aceea şi, după ce au trecut Iordanul, au străbătut toată întinderea mărginaşă şi au venit în tabără.

            „Textul Masoretic precizează: …la Mahanaim şi Bitron[18].

30: Iar Ioab s-a întors din urmărirea lui Abner şi a adunat tot poporul: dintre oamenii lui David lipseau nouăsprezece bărbaţi, precum şi Asael.

31: Oamenii lui David au ucis trei sute şaptezeci de bărbaţi din fiii lui Veniamin – adică din oamenii lui Abner.

După numărul celor căzuţi tragem concluzia că nu a fost vorba tocmai de două armate în această ciocnire.

32: Şi l-au luat pe Asael şi l-au îngropat în mormântul tatălui său, în Betleem. Iar Ioab şi oamenii lui au mers toată noaptea şi li s-a luminat de ziuă în Hebron.

            „Betleemul este patria lui David (I Regi 16, 1). Asael, fiul surorii lui David, Ţeruia, fiind nepotul acestuia, este îngropat în mormântul familiei de la Betleem”[19]. Betleem (= casa pâinii).


[1] BBVA, p. 347

[2] BBVA, p. 347

[3] La Anania, oraşele.

[4] SEP 2, p. 367

[5] BBVA, p. 347

[6] În viziunea autorilor acestor comentarii, părţi ale cărţii s-ar datora unui autor ce făcea parte din gruparea preoţească a lui Ţadoc.

[7] SEP 2, p. 367

[8] SEP 2, p. 367

[9] BBVA, p. 347

[10] SEP 2, p. 367

[11] AB, p. 102

[12] SEP 2, p. 367

[13] SEP 2, p. 368

[14] SEP 2, p. 368

[15] SEP 2, p. 368

[16] SEP 2, p. 368

[17] SEP 2, p. 369

[18] BBVA, p. 348

[19] SEP 2, p. 370

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s