Comentarii la II Regi – 19

Posted: 29/01/2009 in II Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 19 – David iarăşi rege.

 

1: Atunci regele s-a tulburat şi s-a suit în foişorul cel de deasupra porţii şi a plâns. Şi aşa zicea mergând: „Fiul meu, Abesalom, fiul meu! Fiul meu Abesalom!… Mai bine muream eu în locul tău…, eu în locul tău…, Abesalom, fiul meu…, fiul meu…”.

„David postise şi veghease tot timpul bolii primului fiu al Batşebei (cf. 12, 16). După moartea acestuia însă îşi leapădă hainele de doliu şi reîncepe să trăiască normal, explicând slujitorilor săi, miraţi de atitudine, că acum el nu mai poate face nimic pentru fiul său mort (postul şi rugăciunile, lacrimile şi privegherile aveau un sens cât acesta se afla încă în viaţă). Aflând de uciderea lui Abesalom, fiul uzurpator, care urmărea să-l ucidă, David are un comportament opus. Ambrozie scrie: Criminalul este jelit, cel iubit nu. Cum să explicăm acest lucru? Cum să-l justificăm? Adevăraţii înţelepţi nu iau o hotărâre fără să fi cugetat îndelung. În atitudini atât de diferite, aceeaşi înţelepciune răzbate, aceeaşi credinţă se vădeşte. David i-a plâns pe cei doi fii ai săi ucişi (Abesalom şi Amnon), dar n-a vrut să-l jelească pe pruncul mort de boală: a făcut aceasta pentru că pe criminali îi crede definitiv pierduţi pentru el, dar nădăjduieşte în învierea pruncului (Despre moartea fratelui Satyrus II, 25-28)”[1].

            „Fericitul David, după biruinţă şi victorie, jelea şi lăcrima; jelea şi lăcrima pentru că biruinţa şi victoria aceasta s-au ridicat pe nenorocirea copilului său. (…) Şi, căzând cu faţa la pământ, jelea şi chema pe duşman cu vaiete şi lacrimi amare”[2].

2: Şi i s-a spus lui Ioab: „Iată, regele plânge şi se tânguie după Abesalom”.

3: În ziua aceea, biruinţa s-a preschimbat în jale pentru tot poporul, fiindcă în ziua aceea a auzit poporul spunându-se: „Regele e trist după fiul său”.

4: Şi-n ziua aceea poporul a intrat în cetate furişându-se, aşa cum se furişează un popor când fuge, ruşinat, de la război.

5: Regele însuşi, acoperindu-şi faţa, striga cu glas mare: „Fiul meu, Abesalom! … Abesalom, fiul meu!…”.

„Acoperirea feţei este semn de tristeţe, de doliu (cf. 15, 30; Ieremia 14, 3-4). De remarcat repetarea cuvintelor fiul meu în strigătele regelui şi contrastul cu atitudinea lui David la moartea copilului Batşebei (12, 15-23)”[3].  Amintim că strigătul lui David a inspirat titlul unui roman al lui William Faulkner, Absalom, Absalom!

6: Atunci Ioab a intrat la rege, în casa lui, şi a zis: „Astăzi ai ruşinat feţele tuturor slujitorilor tăi care te-au scăpat astăzi de la moarte, pe tine şi vieţile fiilor tăi şi pe ale fiicelor tale şi vieţile soţiilor şi ţiitoarelor tale,

7: iubindu-i pe cei ce te urăsc şi urându-i pe cei ce te iubesc; azi ai arătat că dregătorii tăi şi slujitorii tăi sunt o nimica toată-n ochii tăi; acum ştiu că dac-ar fi trăit Abesalom, noi toţi am fi astăzi morţi, căci aşa ar fi fost drept în ochii tăi.

8: Şi acum, ridică-te şi ieşi afară şi vorbeşte-le servilor tăi de la inimă la inimă; fiindcă eu m-am jurat pe Domnul că dacă tu nu vei ieşi afară astăzi, la noapte nu va rămâne cu tine nici măcar un om; şi vei cunoaşte că răul acesta va fi mai mare decât tot răul ce a venit asupră-ţi din tinereţile tale până acum”.

Grăieşte după inima robilor tăi (SEP 2) – gr. lalison is tin kardian ton dulon su, „marchează accentul deosebit pe care trebuie să-l aibă cuvântul adresat mulţimii (cf. Facerea 50, 21; Rut 2, 13 etc.)”[4].

9: Şi s-a ridicat regele şi a şezut în poartă. Şi întregului popor i s-a dat de veste, zicându-se: „Iată, regele şade în poartă”.  Şi întregul popor a venit în faţa regelui, căci israeliţii fugiseră fiecare la vatra lui.

            A şezut în poartă: „Poarta (în cetatea antică): piaţa din faţa porţii principale, loc de adunare, de sfat şi de judecată”[5].  Fiecare la vatra lui: „Literal: la cortul său. Expresia (aici şi în alte locuri) se menţinea ca o aluzie la vremea când israeliţii erau păstori nomazi”[6].  Întregul popor: e vorba de cei care îl urmaseră pe David la Mahanaim (cf. 17, 24). În propoziţia următoare, prim-planul se mută asupra lui Israel, poporul care rămăsese dincolo de Iordan”[7].

10: Şi tot poporul din toate triburile lui Israel se sfădea, zicând: „Regele David ne-a scăpat de toţi duşmanii noştri, şi tot el ne-a scos din mâna Filistenilor, iar acum a trebuit să fugă din ţară şi din regatul său şi din faţa lui Abesalom.

11: Abesalom, însă, pe care l-am uns (să domnească) peste noi, a murit în război. Şi acum, de ce amuţiţi când e vorba să-l aducem înapoi pe rege?”  Atunci toată suflarea lui Israel a venit la rege.

12: Iar regele David a trimis la preoţii Ţadoc şi Abiatar, zicând: „Grăiţi către bătrânii lui Iuda şi spuneţi-le: – De ce zăboviţi voi în a-l întoarce pe rege la casa lui, când cuvintele întregului Israel au ajuns şi la rege?

13: Voi sunteţi fraţii mei, sunteţi oasele şi carnea mea; de ce sunteţi voi cei din urmă în a-l aduce pe rege înapoi în casa lui?

14: Iar lui Amasa să-i ziceţi: – Nu eşti tu oare osul meu şi carnea mea? Aşa să-mi facă mie Dumnezeu, ba încă şi mai mult, dacă tu n-ai să fii căpetenia oştirii mele, pentru totdeauna în locul lui Ioab!”

Numirea lui Amasa urmărea nu doar înlocuirea lui Ioab, ci şi să-i apropie pe cei ce urmaseră lui Abesalom.

15: Aşa a înduplecat el inima tuturor oamenilor lui Iuda, ca pe a unui singur om; iar aceştia au trimis la rege şi i-au spus: „Întoarce-te, tu şi toţi servii tăi!”

„Versetele (12-15) indică succesul diplomaţiei lui David. Această diplomaţie pare să aibă drept scop reproducerea etapelor primei sale încoronări, săvârşită mai întâi de Iuda şi apoi de Israel”[8].

16: Atunci regele s-a întors şi a ajuns la Iordan; iar Iudeii au venit pe drumul lor la Ghilgal ca să-l întâmpine pe rege şi să-l treacă Iordanul.

„Recunoaşterea lui David ca rege pare legată de un ritual de trecere a Iordanului reflectat în Iosua 3-5 ca o tradiţie a triburilor lui Iosif (…). Ghilgal e locul unui vechi sanctuar aflat între Ierihon şi Iordan. Iudeii se adună aici pentru a uşura trecerea Iordanului de către rege: I Regi 10, 8; 11, 14 sq.; 13, 4 sq.; 15, 12 sq.[9].

17: Iar Şimei, fiul lui Ghera, veniaminitul din Bahurim, s-a grăbit să coboare cu Iudeii în întâmpinarea regelui David.

            „Şimei este omul care-l insultase pe David şi-l împroşcase cu pietre la Bahurim (16, 5-8, 13). Întors biruitor, David se confruntă, şi el, cu lichelele oportuniste care, prin gesturi mieroase şi limbaj sofisticat, caută să scape de pedeapsă”[10].  „Venirea lui Şimei este pomenită prima deoarece ea simbolizează alierea, în primul rând, cu tribul lui Veniamin”[11].

18: Acesta avea cu el o mie de oameni veniaminiţi, şi pe Ţiba, sluga casei lui Saul, şi pe cei cincisprezece fii ai săi şi douăzeci de robi ai săi. Aceştia au coborât de-a dreptul la Iordan, înaintea regelui.

19: Şi şi-au îndeplinit slujba de a-l trece pe rege şi au adus o luntre care să-i treacă pe casnicii regelui, (străduindu-se) să facă ceea ce e drept în ochii lui. Iar Şimei, fiul lui Ghera, a căzut cu faţa la pământ înaintea regelui, de îndată ce acesta a trecut Iordanul,

20: şi a zis către rege: „Să nu-mi ia domnul meu în seamă fărădelegea şi să nu-ţi aduci aminte de nedreptăţile pe care ţi le-a făcut robul tău în ziua în care domnul meu, regele, ieşea din Ierusalim, făcute în aşa fel încât regele să şi le pună la inimă.

21: Fiindcă robul tău ştie că a păcătuit; şi, iată, eu am venit astăzi mai înainte decât întregul Israel şi decât toată casa lui Iosif ca să mă plec întru întâmpinarea domnului meu, regele”.

22: Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a răspuns, zicând: „Se poate oare ca Şimei să nu fie dat morţii pentru aceea că l-a blestemat pe unsul Domnului?

„Abişai, fratele lui Ioab, se află în fruntea unei părţi a trupelor care l-au urmat pe David (18, 2.5). El a intervenit şi prima oară împotriva lui Şimei (cf. 16, 9 sq.)”[12].

23: David însă a zis: „O, fiii Ţeruiei, ce aveţi voi cu mine de vă puneţi astăzi împotriva mea? Astăzi nici un om din Israel nu va fi dat morţii, de vreme ce eu nu ştiu dacă astăzi voi domni peste Israel”.

Cruţarea lui Şimei are ca scop evitarea de noi tulburări; altfel, David nu-i va uita comportarea josnică.

24: Şi a zis regele către Şimei: „Nu vei muri!”  Şi regele i s-a jurat.

25: Iar Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, s-a coborât să-l întâmpine pe rege. Acesta, din ziua-n care regele a plecat şi până-n ziua când s-a întors cu pace, nu-şi mai îngrijise picioarele, nu-şi mai tăiase unghiile, nu-şi mai tunsese părul şi nu-şi mai spălase hainele.

„Mefiboşet urmase o seamă de practici de doliu: unghii şi mustaţă netăiate, haine nespălate, ce par dovezi obiective ale fidelităţii lui faţă de rege”[13].

26: Şi a fost că-n timp ce el intra în Ierusalim să-l întâmpine pe rege, acesta i-a spus: „Mefiboşet, tu de ce n-ai mers cu mine?”

27: Iar Mefiboşet a zis către el: „O, rege, domnul meu, servul meu m-a înşelat; căci robul tău i-a zis: Pune şaua pe asin, ca să încalec şi să mă duc cu regele (căci robul tău e şchiop).

28: El însă s-a purtat cu robul tău ca un înşelător faţă de domnul meu, regele. Dar domnul meu, regele, e ca un înger al lui Dumnezeu; fă ceea ce crezi tu că e bun în ochii tăi.

29: Căci toată casa tatălui meu s-a făcut vinovată de moarte faţă de domnul meu, regele; cu toate acestea, tu l-ai aşezat pe robul tău printre cei ce mănâncă la masa ta; aşadar, ce drept am eu să mă plâng în faţa regelui?”

30: Şi i-a zis regele: „De ce tot pui tu vorbe peste vorbe? Eu am zis ca tu şi Ţiba să împărţiţi ţarina între voi”.

31: Iar Mefiboşet i-a zis regelui: „Să ia el tot, de vreme ce domnul meu, regele, s-a întors cu pace la casa lui”.

Reiese clar de aici că Ţiba a fabulat atunci când i-a zis lui David că Mefiboşet s-a dat de partea lui Abesalom.

32: Atunci a venit şi Barzilai Galaaditul, din Roghelim, şi a trecut Iordanul împreună cu regele, ca să-l petreacă astfel peste Iordan.

33: Barzilai însă era foarte bătrân, ca la optzeci de ani; el îl hrănise pe rege la vremea când acesta locuia în Mahanaim, că era om foarte avut.

34: Atunci regele a zis către Barzilai: „Tu vei merge cu mine, iar eu îţi voi hrăni bătrâneţele în Ierusalim, alături de mine”.

35: Dar Barzilai a zis către rege: „Cât mai am eu de trăit, ca să mă sui cu regele în Ierusalim?

36: Eu am astăzi optzeci de ani; mai pot eu deosebi între bine şi rău? Va mai cunoaşte robul tău gustul a ceea ce mănâncă sau bea? Mai pot eu să aud glasul cântăreţilor sau pe al cântăreţelor? Şi, la urma urmelor, de ce să fie robul tău o povară pentru domnul meu, regele?

37: Robul tău doar puţin îl va petrece pe rege peste Iordan; de ce să-mi întoarcă regele această răsplătire?

38: Aşadar, rogu-te, dă-i voie robului tău să se întoarcă, pentru ca să mor în cetatea mea, lângă mormântul tatălui meu şi al mamei mele. Iată-l însă pe robul tău Chimham; el va merge cu domnul meu, regele; şi fă cu el ceea ce se pare bun în ochii tăi”.

            Chimham (= dorit) „era unul din fiii lui Barzilai. Una din ultimele dorinţe ale lui David, înainte de moarte, va fi aceea ca fiii lui Barzilai să fie hrăniţi la masa lui Solomon (III Regi 2, 7)”[14].

39: Iar regele a zis: „Chimham să meargă cu mine, iar eu voi face cu el ceea ce se va părea bun în ochii tăi; iar tu, orice vei vrea de la mine, aceea voi face eu pentru tine”.

40: Şi întregul popor a trecut Iordanul, şi a trecut şi regele. Atunci regele l-a sărutat pe Barzilai şi l-a binecuvântat; iar acesta s-a întors la casa lui.

41: Regele a trecut apoi la Ghilgal, iar Chimham a mers cu el. Şi tot poporul lui Iuda l-a petrecut pe rege, precum şi jumătate din poporul lui Israel.

42: Dar, iată, toţi oamenii lui Israel au venit la rege şi i-au zis: „De ce oamenii lui Iuda, fraţii noştri, te-au răpit şi l-au făcut pe rege şi casa lui să treacă Iordanul, şi împreună cu el pe toţi oamenii lui David?”

            „Iudeii l-au condus pe David peste Iordan, până la Ghilgal, unde poate fi plasată întâlnirea cu israeliţii. Este locul cel mai potrivit pentru întâlnirea dintre monarhul readus pe tron şi cele două părţi ale poporului său, într-o adunare naţională comparabilă cu aceea evocată în I Regi 11, 15”[15].   „Deşi David domneşte peste o singură ţară, tensiunile separatiste dintre nord şi sud se menţin; ele vor duce, în cele din urmă, la apariţia celor două regate, Israel şi Iuda, sub cei doi urmaşi ai lui Solomon”[16].

43: Dar oamenii lui Iuda le-au răspuns cu toţii oamenilor din Israel, zicând: „Fiindcă regele ne este nouă aproape; de ce vă mâniaţi voi atât de tare pentru o treabă ca aceasta? Am mâncat noi cumva din mâncarea regelui? Sau ne-a făcut el cumva vreun dar? Sau ne-a scutit el pe noi de vreo povară?”

44: Atunci oamenii lui Israel le-au răspuns celor din Iuda, zicând: „Noi suntem zece părţi din rege şi suntem mai bătrâni decât voi; noi avem de-a face cu David mai mult decât voi; de ce ne-aţi batjocorit aşa? Şi de ce cuvântul nostru despre întoarcerea regelui n-a fost luat în seamă înaintea cuvântului lui Iuda?”  Dar spusele oamenilor lui Iuda au cântărit mai greu decât acelea ale oamenilor lui Israel.

            Zece părţi din rege: „= Cele zece triburi din nord. Literal: Noi suntem zece mâini ale regelui (ebraism)”[17].  Suntem mai bătrâni decât voi: „Nordicii considerau că Iuda a intrat târziu pe scena istoriei”[18].


[1] SEP 2, p. 415

[2] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, La fericitul Vavila, X

[3] SEP 2, p. 415

[4] SEP 2, p. 415

[5] BBVA, p. 367

[6] BBVA, p. 367

[7] SEP 2, p. 416

[8] SEP 2, p. 416

[9] SEP 2, p. 416

[10] BBVA, p. 367

[11] SEP 2, p. 417

[12] SEP 2, p. 417

[13] SEP 2, p. 417

[14] BBVA, p. 368

[15] SEP 2, p. 418

[16] BBVA, p. 368

[17] BBVA, p. 368

[18] BBVA, p. 368

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s