Comentarii la II Regi – 18

Posted: 29/01/2009 in II Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 18 – Moartea lui Abesalom.

 

1: David a numărat poporul care era cu el şi a rânduit căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute.

2: Şi i-a trimis David pe oamenii săi astfel: o treime sub comanda lui Ioab, o treime sub comanda lui Abişai, fiul Ţeruiei, fratele lui Ioab, şi o treime sub comanda lui Itai Gateeanul. Şi a zis David către popor: „Şi eu însumi voi merge cu voi”.

„Împărţirea în sute şi în mii, ca şi constituirea a trei corpuri de oaste este, în acelaşi timp, o practică semnalată în armata israelită (I Regi 11, 11; 27, 7) şi în cea filisteană (I Regi 13, 17; 29, 2). Itai din Gat, plecat de lângă David, este pus în fruntea unuia dintre cele trei corpuri de oaste, asemenea lui Ioab şi Abişai”[1].

3: Iar ei au zis: „Tu nu trebuie să ieşi; că dacă ar fi ca noi să fugim, lor n-o să le pese de noi; şi dacă ar fi ca jumătate din noi să moară, de noi n-o să le pese; căci tu, unul, eşti cât zece mii ca noi. Şi acum, mai bine va fi ca tu să ne dai ajutor din cetate”.

4: Atunci regele le-a zis: „Ce-o să vă placă vouă, aceea voi face!” Şi a stat regele lângă poarta cetăţii, în timp ce tot poporul ieşea, cu sutele şi cu miile.

5: Iar regele le-a poruncit lui Ioab şi lui Abişai şi lui Itai, zicând: „Pe fiul meu, Abesalom, să mi-l cruţaţi!”. Şi întregul popor l-a auzit pe rege poruncindu-le tuturor căpeteniilor pentru Abesalom.

            „În plin război civil, de uzurpare a tronului, sentimentul patern înmuiase inima regelui-oştean (ceea ce nu se va întâmpla, de pildă, cu Petru cel Mare)”[2].

            „Poate fi o încurcătură mai grozavă? Poate fi o zăpăceală mai vrednică de milă? David a fost silit să pornească un război în care dorea, deopotrivă, şi să învingă şi să fie învins. Nu voia să fie biruit; altfel n-ar fi trimis împotriva lui Abesalom o armată aşa de mare. Dar nici nu voia să-l biruie; altfel n-ar fi oprit uciderea aceluia care adunase şi menţinea armata pe picior de război”[3].

6: Şi tot poporul a ieşit la pădure împotriva Israeliţilor, iar lupta s-a dat în pădurea lui Efraim.

„Locul bătăliei a pus probleme, deoarece nu se cunoaşte nici un Efraim în Transiordania. S-au propus mai multe adaptări ale toponimului (Mahanaim, Refaim, Efron). Ar putea fi o pădure de lângă el-Salt, al cărui nume vine din latinescul saltus, crâng, pădure[4].

7: Acolo a căzut poporul lui Israel în faţa slujitorilor lui David; şi mare măcel a fost acolo, ca la vreo douăzeci de mii de oameni.

            „Prin slujitorii lui David autorul înţelege, probabil, întreaga oaste de sub comanda celor trei”[5].

8: Iar bătălia de acolo s-a întins pe faţa întregului ţinut; în ziua aceea, pădurea a mistuit mai mulţi oameni decât a mistuit sabia.

            „Prin numeroasele hăţişuri, obstacole şi capcane pe care o pădure le pune în faţa unor mulţimi în derută. Alegerea locului făcuse parte din strategia lui David, prin cei trei comandanţi”[6].  „În pădure, avantajul numeric al trupelor lui Abesalom era depăşit de priceperea soldaţilor lui David, obişnuiţi cu războiul de gherilă”[7].

9: Când s-a întâlnit Abesalom cu oamenii lui David, el era călare pe un catâr. Când catârul a fugit pe sub crengile groase ale unui stejar mare, părul lui Abesalom s-a încâlcit în crengile stejarului, catârul a fugit de sub el, iar el a rămas spânzurat între cer şi pământ.

„Imaginea lui Abesalom cu capul prins între ramurile unui copac a rămas celebră: informaţia din 14, 26 despre părul lui bogat l-a făcut pe Iosif Flaviu (Antichităţi iudaice, 7, 239) să-l înfăţişeze spânzurând atârnat de păr; la fel şi în Mişna (Sota 1, 8). Termenul ebraic subhakh, împletitură (redat în greacă prin to dasos), desemnează încâlceala crengilor în care Abesalom şi-a prins hainele sau gâtul. ¨ Catârul este animalul pe care încalecă regii (cf. 13, 29 şi III Regi 1, 33; cf. şi o scrisoare de la Mari, adresată regelui Zimri-Lim: Stăpânul meu nu călăreşte pe cai, ci doar în car sau pe catâri se suie şi-şi cinsteşte (astfel) capul său de rege). Astfel, pierderea catârului ar fi simbolică pentru pierderea domniei”[8].

10: Un om a văzut asta şi i-a spus lui Ioab, zicând: „L-am văzut pe Abesalom spânzurând de un stejar”.

11: Iar Ioab a zis către omul care-i adusese vestea: „Iată că l-ai văzut; atunci, de ce nu l-ai doborât acolo la pământ? Ţi-aş fi dat zece sicli de argint şi o cingătoare”.

12: Iar omul a zis către Ioab: „O mie de sicli de argint dacă mi-ai pune-n palmă, eu tot nu-mi voi pune mâna pe fiul regelui; că-n auzul nostru v-a poruncit regele, şi ţie, şi lui Abişai, şi lui Itai, zicând: Pe tânărul Abesalom să mi-l păziţi!,

13: în înţelesul ca să nu i se facă nici un rău; că nici un lucru nu-i va rămâne ascuns regelui, iar tu vei fi martor împotriva mea”.

14: Şi a zis Ioab: „Eu voi începe aceasta şi nu te voi aştepta pe tine!”  Atunci Ioab a luat în mână trei săgeţi şi le-a înfipt în inima lui Abesalom în timp ce acesta era încă viu în inima stejarului.

15: Iar zece slujitori, care purtau armele lui Ioab, l-au înconjurat pe Abesalom şi l-au lovit şi l-au omorât.

16: Atunci Ioab a trâmbiţat din corn, iar poporul s-a întors din urmărirea lui Israel, fiindcă Ioab a cruţat poporul.

Şi Ioab, deşi a încălcat porunca lui David, se îngrijeşte ca acela să revină cu bine în Ierusalim, cruţând poporul ce venise după Abesalom, odată ucis fiul uzurpator. Ne amintim că şi Ahitofel sfătuise ca doar David să fie ucis, urmând ca însoţitorii săi să fie cruţaţi. De ambele părţi se vădeşte atenţie faţă de posibilele reacţii ale poporului.

17: Iar pe Abesalom l-au luat şi l-au aruncat într-o râpă mare din pădure, într-o groapă adâncă, şi au îngrămădit peste el un morman de pietroaie. Şi întregul Israel a fugit, fiecare la cortul său.

18: Abesalom însă, încă pe când trăia, îşi făcuse un stâlp pe care l-a pus în Valea Regelui; el îşi spusese că, neavând un fiu care să-i poarte amintirea numelui, stâlpul îi va purta numele; de aceea se numeşte el, până-n ziua de astăzi, Stâlpul lui Abesalom.

            Stâlpul era un monument funerar, menit şi purtării numelui lui Abesalom, acesta neavând fiu. „Prin naşterea unui băiat se asigura perpetuarea numelui şi neamului”[9].  Valea Regelui: toponimul mai apare în Facerea 14, 17. După Iosif Flaviu (Antichităţi 7,10), Valea Regelui era situată la circa patru sute de metri sud-est de Ierusalim”[10].

  „Ucigaşul Abesalom îşi făcuse un monument în Valea Regelui şi o groapă cu numele său şi, când a fost ucis, în acea groapă a fost aruncat. Aşadar, cei sfinţi se înalţă la Domnul, iar cei ticăloşi se prăbuşesc în vicii, cei sfinţi în munţi, cei nelegiuiţi în prăpăstii”[11].  „După ce fiul, persecutându-l, l-a alungat din domnie (pe David), Dumnezeu ca judecător repede l-a răzbunat, şi nu numai l-a răzbunat, ci a mărit pedeapsa pe care a voit-o cel răzbunat, pentru ca Dumnezeu să arate limpede că pentru El este mai gravă injuria celor ce suportă nedreptăţi, decât pentru cei care le suportă. (…) Fiul paricid a fost spânzurat pe crucea care nu fusese făcută de mână omenească”[12].

19: Iar Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis: „Voi alerga şi-i voi da regelui o veste bună, cum că Domnul l-a scăpat din mâna vrăjmaşilor săi”.

20: Ioab însă i-a zis: „Astăzi nu vei fi tu purtător de veşti bune; în altă zi le vei purta; astăzi însă nu vei duce nici un fel de veste, de vreme ce fiul regelui a murit”.

21: Şi a zis Ioab către Huşai: „Du-te şi spune-i regelui tot ce-ai văzut!”  Atunci Huşai i s-a închinat lui Ioab şi s-a dus.

Aici „nu este vorba despre personajul Huşai (15, 32), ci despre un cuşit, din ţara Cuş, adică un etiopian (în Textul Masoretic se vede clar diferenţa între credinciosul prieten al lui David, Huşai, şi acest kuşi). Culoarea neagră a acestuia îl desemnează în mod deosebit drept purtător al unei veşti rele”[13].

22: Iar Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis din nou către Ioab: „Fie ce-o fi, alerg şi eu după Huşai!”  Ioab însă i-a zis: „De ce să alergi aşa, fiul meu? Ia seama: dacă te duci, vestea cea bună nu-ţi va fi de folos”.

23: Dar Ahimaaţ a zis: „Fie şi aşa, dar eu tot mă duc!”  Iar Ioab i-a zis: „Du-te!”  Iar Ahimaaţ a alergat pe o cale mai netedă şi l-a întrecut pe Huşai.

24: David şedea între cele două porţi, când străjerul s-a urcat în pridvorul porţii de la zid, şi-a ridicat ochii şi a privit; şi, iată, un om alergând singur înaintea lui.

            Între cele două porţi „= Între poarta exterioară şi cea interioară, deasupra cărora era o terasă pentru străji”[14].

25: Atunci străjerul a strigat şi i-a spus regelui, iar regele a zis: „Dacă e singur, înseamnă că aduce veste bună”.  Omul venea şi se apropia.

„Un om care fuge singur este semn bun, deoarece, după o înfrângere, fugarii se retrag în pâlcuri”[15].

26: Străjerul însă a văzut şi pe un altul alergând; şi a strigat străjerul la poartă, zicând: „Iată că şi un alt om aleargă singur”.  Iar regele a zis: „Şi acesta e binevestitor”.

27: Şi a zis străjerul: „Eu văd alergarea celui dintâi ca şi cum ar fi alergarea lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc”.  Iar regele a zis: „Acesta-i om bun şi vine cu veste bună”.

28: Iar Ahimaaţ a strigat şi a zis către rege: „Pace!”  Şi i s-a închinat regelui cu faţa la pământ şi a zis: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul tău, Cel ce i-a biruit pe oamenii care-şi ridicaseră mâna împotriva domnului meu, regele!”

29: Iar regele l-a întrebat: „Tânărul Abesalom e bine?”  Ahimaaţ a zis: „La vremea când Ioab, robul regelui, l-a trimis pe robul tău, am văzut o mulţime mare, dar eu n-am ştiut ce e acolo”.

30: Atunci regele a zis: „Dă-te de-o parte şi stai aici!”  Iar acela s-a dat de-o parte şi a stat.

31: Şi, iată, după el a venit Huşai şi i-a zis regelui: „Veste bună îi aduc eu domnului meu, regele, că Domnul i-a pedepsit astăzi pe toţi cei ce s-au ridicat împotriva ta!”

32: Iar regele l-a întrebat pe Huşai: „Tânărul Abesalom e bine?”   Iar Huşai a zis: „Ca fiul acesta să ajungă vrăjmaşii domnului meu, regele, şi toţi cei ce s-au ridicat cu rău împotriva lui!”

Vedem din cuvintele lui David că el era în primul rând preocupat de soarta fiului său. Acestea apar dezvoltate în capitolul următor.


[1] SEP 2, p. 411

[2] BBVA, p. 365

[3] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre necazuri şi biruirea tristeţii, III, 9

[4] SEP 2, p. 412

[5] BBVA, p. 365

[6] BBVA, p. 365

[7] SEP 2, p. 412

[8] SEP 2, p. 412

[9] AB, p. 128

[10] SEP 2, p. 413

[11] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXX, 2

[12] Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, II, 3

[13] SEP 2, p. 414

[14] BBVA, p. 366

[15] SEP 2, p. 414

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s