Comentarii la II Regi – 17

Posted: 29/01/2009 in II Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 17 – Huşai dejoacă planurile lui Ahitofel. Război între David şi Abesalom.

 

1: Şi a zis Ahitofel către Abesalom: „Îmi voi alege douăsprezece mii de oameni şi mă voi ridica, şi chiar în noaptea aceasta mă voi arunca în urmărirea lui David;

2: şi voi cădea asupră-i când e ostenit şi cu mâinile slăbănogite şi-l voi izbi cu furie; şi tot poporul care e cu el se va împrăştia şi-l voi ucide doar pe rege.

3: Şi-ţi voi aduce înapoi întreg poporul, aşa cum se întoarce mireasa la bărbatul ei, de vreme ce tu cauţi viaţa unui singur om; şi-n tot poporul va fi pace”.

4: Cuvântul acesta s-a părut drept în ochii lui Abesalom şi în ochii tuturor bătrânilor lui Israel.

„Sfatul lui Ahitofel este dat la persoana I, ceea ce, după unii, nu înseamnă că Ahitofel se oferă să conducă un atac împotriva lui David, ci e ca şi cum ar spune: În locul tău, aş face…[1].  Totodată, Ahitofel sfătuieşte la evitarea unui masacru, care ar fi putut stârni reacţii adverse în popor faţă de uzurpatorul Abesalom.

5: Iar Abesalom a zis: „Chemaţi-l acum şi pe Huşai Archianul, să auzim ce zice şi el”.

6: Şi a intrat Huşai la Abesalom, iar acesta i-a grăit, zicând: „Iată ce zice Ahitofel; vom face oare după cum zice el? Iar dacă nu, spune tu”.

7: Şi a zis Huşai către Abesalom: „De data aceasta, sfatul pe care l-a dat Ahitofel nu e bun”.

8: Şi a mai zis Huşai: „Tu-l cunoşti pe tatăl tău, ca şi pe oamenii lui, că sunt foarte viteji şi amarnici la inimă ca o ursoaică rămasă fără pui în câmp şi ca o scroafă sălbatică-n poiană; tatăl tău este om războinic şi nu-i va da poporului răgaz.

9: Că, iată, el stă acum undeva ascuns într-un munte sau în oricare alt loc; şi va fi că atunci când el va cădea asupră-le năprasnic încă de la început şi vestea se va auzi, se va spune: – Măcel a fost în poporul care-l urmează pe Abesalom…

10: Chiar şi omul cel mai viteaz, a cărui inimă este ca inima leului, şi el se va topi de frică; căci tot Israelul ştie că tatăl tău este puternic şi că toţi cei care se află cu el sunt oameni viteji.

11: Aşa că iată ce sfat îţi dau: Adună la tine tot Israelul, de la Dan până la Beer-Şeba – mult ca nisipul mării -, iar tu să mergi în mijlocul lor.

12: Şi vom merge împotriva lui în orice loc îl vom afla şi vom tăbărî asupră-i aşa cum cade roua pe pământ şi pe nimeni nu vom lăsa: Nici pe el, nici pe oamenii care sunt cu el.

„Roua căzută pe pământ simbolizează în acelaşi timp caracterul neaşteptat şi nocturn al atacului asupra lui David”[2].

13: Iar dacă cumva s-ar retrage, el şi oamenii lui, într-o cetate, atunci întregul Israel va aduce funii la cetatea aceea şi o vom trage chiar pân-la râu, aşa ca nici măcar o piatră să mai rămână acolo”.

            „Peroraţie menită să aprindă imaginaţia lui Abesalom şi să-l convingă”[3].

14: Au zis atunci Abesalom şi toţi oamenii Israelului: „Sfatul lui Huşai Archianul e mai bun decât sfatul lui Ahitofel”.  Aceasta, fiindcă Domnul poruncise ca sfatul lui Ahitofel să fie destrămat, în aşa fel încât Domnul să aducă toate relele asupra lui Abesalom.

„Această explicaţie teologică trimite la 15, 31b.34b şi opune hotărârea divină iscusinţei omeneşti a lui Ahitofel”[4].

15: Iar Huşai Archianul a zis către preoţii Ţadoc şi Abiatar: „Iată ce i-a sfătuit Ahitofel pe Abesalom şi pe bătrânii lui Israel şi iată ce i-am sfătuit eu.

16: Şi acum, trimiteţi de-ndată şi daţi-i de ştire lui David, zicând: „Să nu rămâi la noapte în câmpul pustiei, ci să treci cât mai repede, ca nu cumva să-l prindă pe rege şi pe oamenii care sunt cu el”.

17: Dincolo, Ionatan şi Ahimaaţ şedeau lângă fântâna Roghel. La ei a venit o slujnică şi le-a spus, iar ei s-au dus şi i-au dat de veste lui David, căci ei nu se puteau arăta în cetate.

Roghel (= piuar) – fântână din preajma Ierusalimului.

18: I-a văzut însă o slugă, iar aceasta i-a spus lui Abesalom. Atunci amândoi au plecat degrabă şi au intrat în casa unui om din Bahurim, în curtea căruia se afla o fântână şi s-au coborât în ea.

19: Iar o femeie a luat o velinţă şi a aşternut-o peste gura gropii şi a pus pe ea grăunţe zdrobite la uscat şi nu s-a ştiut nimic.

20: Dar slugile lui Abesalom au venit acasă la femeie şi au zis: „Unde sunt Ahimaaţ şi Ionatan?”   Iar femeia le-a răspuns: „Numai ce-au trecut pârâul”.   Atunci ei i-au căutat şi nu i-au găsit şi s-au întors în Ierusalim.

„Povestea fiilor celor doi preoţi poate fi comparată cu Iosua 2, 6. Mulţimea amănuntelor presupune un martor apropiat al evenimentelor”[5]. Se vede din acestea că şi în popor i-au rămas destui fideli lui David.

21: Şi a fost că după ce au plecat, cestălalţi au ieşit din fântână şi s-au dus în drumul lor şi i-au spus regelui David, iar David a zis: „Ridicaţi-vă şi treceţi repede apa, căci iată sfatul pe care Ahitofel l-a dat împotriva voastră”.

22: Iar David s-a ridicat, şi toţi oamenii care erau cu el, şi până-n zorii zilei au trecut Iordanul, aşa că n-a rămas nici unul care să nu-l fi trecut.

23: Ahitofel, însă, văzând că sfatul său nu a fost urmat, şi-a pus şaua pe asin şi s-a ridicat şi s-a dus la casa lui din cetatea sa; acolo i-a pus în rânduială pe casnicii săi, iar el s-a spânzurat şi a murit; şi a fost îngropat în mormântul tatălui său.

„Destinul clasic al trădătorului, aşa cum se va întâmpla şi cu Iuda (Matei 27, 5)”[6].  „Despre sinucidere nu se face amintire în Legea lui Moise, motiv ce ne determină să credem că un astfel de păcat era extrem de rar întâlnit la vechii evrei. În sufletele acestora era adânc înrădăcinată credinţa că viaţa este dar dumnezeiesc şi, ca atare, trebuie preţuită şi ocrotită. Se cunosc din Vechiul Testament doar câteva cazuri de autosuprimare a vieţii. Este vorba de regele Saul (I Regi 31, 4-5), Ahitofel – sprijinitorul şi mentorul lui Abesalom şi Iuda Iscarioteanul[7] (Matei 27, 5)”[8].

24: David a trecut la Mahanaim, iar Abesalom a trecut Iordanul, el şi tot Israelul împreună cu el.

25: Abesalom l-a înlocuit pe Ioab din fruntea oastei, punându-l pe Amasa. Amasa era fiul unui om care se numea Itra Israelitul, care intrase la Abigail, fiica lui Nahaş, sora Ţeruiei, mama lui Ioab.

Amasa (= povară), fiul Lui Itra (= abundenţă), era văr cu Ioab şi cu ceilalţi fii ai Ţeruiei.

26: Tot Israelul şi Abesalom şi-au aşezat tabăra în ţinutul Galaad.

27: Şi a fost că atunci când David a venit la Mahanaim, acolo Şobi, fiul lui Nahaş din Raba fiilor lui Amon, şi Machir, fiul lui Amiel din Lodebar, şi Barzilai Galaaditul, cel din Roghelim,

Şobi (= răsplata Domnului), Machir şi Barzilai (= făcut din fier) din Roghelim (= spălătorie) – cetate galaadită, oameni înstăriţi, aduc daruri în sprijinul lui David şi a oamenilor săi.

28: au adus zece paturi cu scoarţe lânoase pe amândouă feţele şi zece căldări şi vase de lut şi grâu şi orz şi făină şi grăunţe prăjite şi bob şi linte şi pâini

29: şi miere şi unt şi oi şi brânză de vaci; şi le-au adus lui David şi poporului ce se afla cu el, ca să mănânce, căci ziceau: „Poporul e ostenit şi flămând şi însetat în pustie”.

            „David înseamnă, desigur, mintea activă, iar Abesalom, închipuirea de sine, născută din mintea activă în împreunare cu simţirea (percepţia). Căci simţirea este fiica regelui Gheşur, pe care luând-o David, a născut pe Abesalom. Iar Gheşur se tălmăceşte călăuza zidului. Zidul este, desigur, trupul. Iar călăuza trupului este legea trupului, sau simţirea. Din aceasta se naşte Abesalom, care se tălmăceşte socotita pace a tatălui, care este, evident, închipuirea de sine. Căci socotind că am biruit patimile, dăm naştere închipuirii de sine. Marele David, luând cunoştinţă că aceasta s-a răzvrătit împotriva lui, deoarece şi-a oprit făptuirea prin cunoaştere, părăsind cortul, Ierusalimul şi Iudeea, fuge dincolo de Iordan, în pământul Galaad, care se tălmăceşte strămutarea mărturiei, sau descoperirea lor. Aceasta arată că David se socoteşte pe sine nevrednic, din pricina închipuirii răzvrătite, de cortul sfânt, adică de teologia mistică, de Ierusalim, adică de cunoştinţa care vede cele dumnezeieşti, şi de Iudeea, adică de mărturisirea bucuriei pentru faptele sale. Aceasta înseamnă că mintea îşi strămută puterile sale de la bucurie la întristare şi la conştiinţa sau la mărturisirea celor săvârşite mai înainte; cu alte cuvinte, la amintirea tuturor greşalelor în parte. Căci aceasta este descoperirea lor. Simplu vorbind, ea se mută prin cugetare în timpul dinainte de har (căci aceasta înseamnă a trece dincolo de Iordan), când era străină de harul virtuţii şi al cunoştinţei. În felul acesta, cunoscându-şi neputinţa proprie şi dobândind adânca smerenie ce se opune închipuirii de sine, prin conştiinţa stării sale, ucide pe răzvrătit, adică închipuirea de sine, care trecuse la el pe când se afla în întristare multă. Şi aşa revine la slava proprie şi stăpâneşte peste pământul lui Iuda şi împărăţeşte peste Ierusalim şi slujeşte în cortul sfânt al lui Dumnezeu slujbă curată şi neprihănită”[9]. Tâlcuirea a anticipat într-o măsură desfăşurarea evenimentelor, aşa cum se va vedea mai jos.


[1] SEP 2, p. 409

[2] SEP 2, p. 409

[3] BBVA, p. 364

[4] SEP 2, p. 410

[5] SEP 2, p. 410

[6] BBVA, p. 365

[7] Acesta din urmă fiind prezentat în scrierile Noului Testament, astfel că rămân doar două cazuri de sinucidere în scrierile veterotestamentare (s-ar adăuga aici şi scutierul lui Saul, dar şi Zimri – III Regi 16, 18). De notat că, în cazul lui Saul, nu e clar dacă s-a sinucis (ceea ce e valabil şi pentru scutierul său) şi, oricum, era vorba de o situaţie cu totul specială, moartea sa fiind inevitabilă (la fel ca şi în cazul lui Zimri). Astfel, Ahitofel rămâne, în Vechiul Testament, singurul sinucigaş propriu-zis.

[8] AB, p. 179

[9] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 55

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s