Comentarii la II Regi – 11

Posted: 29/01/2009 in II Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 11 – David şi Urie.

 

1: Şi a fost că la întoarcerea anului, la vremea când regii se pornesc în războaie, regele David l-a trimis pe Ioab – şi împreună cu el pe slujitorii lui şi întregul Israel – şi i-au nimicit pe fiii lui Amon şi au împresurat Raba; iar David a rămas în Ierusalim.

La întoarcerea anului: primăvara, când reîncepeau campaniile militare (care încetau odată cu venirea iernii)”[1].  „Expresia în primăvară (epistrepsantos tu eniavtu, literal: întorcându-se anul) se regăseşte în III Regi 20, 22.26, indicând momentul în care un rege arameean pleacă la război (cf. şi II Paralipomene 24, 23). Conform textelor asiriene şi părerilor lui Iosif Flaviu (Antichităţi 7, 129), deschiderea campaniei războinice se face la începutul primăverii, după încheierea sezonului ploios. Totuşi, nu este sigur că expresia desemnează un reper în ciclul natural al anotimpurilor, ea putând fi doar un simplu mod de a spune peste un an[2].  Raba (= mare; capitală) era capitala amonită, situată la răsărit de Iordan.

2: Şi a fost că spre seară, când David s-a sculat din aşternutul său şi se plimba pe acoperişul casei regale, a văzut de acolo, de pe acoperiş, o femeie scăldându-se; iar femeia era foarte frumoasă la vedere.

3: Atunci David a trimis şi a cercetat să vadă cine este acea femeie. Şi unul i-a spus: „Oare nu este aceasta Batşeba, fiica lui Eliam, femeia lui Urie Heteul?”

            „Interogaţia sugerează că femeia măritată este un tabú moral. Aşadar, David va păcătui cu luciditate, în cunoştinţă de cauză, ceea ce-l va face ca, mai târziu, să recunoască în Psalmul 50: …şi răul în faţa Ta l-am făcut[3].  „Urie Heteul a fost, cu siguranţă, un personaj important în armata lui David, deoarece numele lui figurează pe lista celor treizeci de viteji (23, 39). S-a socotit că numele lui este de origine hittită (heteii = hittiţii) sau hurrită. Există însă şi o interpretare ebraică, numele lui Urie fiind văzut ca un nume teofor: Iahve este lumină[4].  Batşeba (= fiica jurământului) era fiica lui Eliam (= Dumnezeul poporului) şi soţia lui Urie (= lumina Domnului) Heteul (de la Het = groază; uriaş, strămoşul hittiţilor).

4: Iar David a trimis soli şi a luat-o; şi a intrat la ea şi s-a culcat cu ea. Şi după ce ea s-a curăţit de necurăţia ei, s-a întors la casa sa.

            „Femeia se afla în perioada lunară favorabilă conceperii”[5].  „Precizarea discretă se curăţea (literal: se sfinţea: aghiazomeni) de necurăţenia ei (cf. Levitic 15, 19) este introdusă în text pentru a motiva conceperea pruncului chiar de la prima întâlnire, femeia aflându-se într-un moment favorabil concepţiei”[6].

5: Femeia a zămislit; şi a trimis şi i-a dat de ştire lui David, zicând: „Iată, eu sunt însărcinată”.

6: Atunci David a trimis la Ioab, zicând: „Trimite-mi-l pe Urie Heteul!”  Iar Ioab l-a trimis pe Urie la David.

7: Urie a sosit şi s-a dus la el, iar David l-a întrebat despre ce face Ioab, ce face poporul, cum merge războiul.

8: Şi a zis David către Urie: „Du-te la casa ta şi spală-ţi picioarele!”  Iar Urie a ieşit din casa regelui, în timp ce pe urma lui venea un mertic de la masa regală.

„Expresia spală-te pe picioare (care nu se referă la picioarele pline de praf ale cuiva venit de la drum lung) aparţine limbajului familiar şi reprezintă – după D. Altshuler – un eufemism pentru relaţiile sexuale. David îl îndeamnă pe Urie să se culce cu soţia lui, pentru a pune pe seama acestuia paternitatea pruncului ce urma să se nască. Dar, cum abstinenţa sexuală era o regulă pentru soldaţi în timpul campaniei, Urie o respectă”[7].

9: Urie a dormit la uşa casei regelui, laolaltă cu toţi slujitorii stăpânului său, şi nu s-a dus la casa lui.

10: Şi i s-a spus lui David că Urie nu se dusese la casa lui. Atunci David a zis către Urie: „Oare nu vii de pe drum? de ce nu te-ai dus la casa ta?”

            „Intenţia ascunsă a lui David era aceea de a-i transfera lui Urie paternitatea asupra copilului ce se va naşte”[8].

11: Iar Urie a zis către David: „Chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, stăpânul meu Ioab şi slujitorii stăpânului meu îşi au tabăra pe pământ gol; cum să intru să stau eu în casa mea şi să mănânc şi să beau şi să mă culc cu femeia mea? Aşa cum sufletul tău e viu, eu nu voi face aşa ceva!”

            Un comentariu face mai uşor de înţeles atitudinea de înfrânare a lui Urie, deşi poate mira aceasta din partea unui heteu: „Războaiele lui Israel sunt şi războaiele lui Dumnezeu, de aici şi prezenţa simbolică a chivotului pe câmpul de luptă încă din vremea lui Moise (Numeri 10, 35-36) şi până târziu, în timpul perioadei monarhice (I Regi 14, 18; sau aici)”[9].  Chivotul Domnului, cum reiese de aici, se afla pe câmpul de luptă: „ca un palladium naţional, (chivotul) îl însoţea pe Israel în campanie, ca în I Regi 4, 4”[10].

12: Şi a zis David către Urie: „Mai rămâi aici, astăzi, iar mâine o să-ţi dau drumul”.  Şi a rămas Urie în Ierusalim, în ziua aceea şi în cea următoare.

13: Apoi David l-a poftit la el, iar acela a mâncat şi a băut în faţa lui; şi l-a îmbătat, dar, când a venit seara, acela s-a dus să doarmă în aşternutul lui, cu slujitorii stăpânului său, şi nu s-a dus acasă la el.

14: Şi dacă s-a făcut dimineaţă, David a făcut o scrisoare către Ioab şi i-a trimis-o prin mâna lui Urie.

15: Iar în scrisoare se spunea: „Pune-l pe Urie în fruntea primei linii de bătaie, apoi retrageţi-vă de dinapoia lui, în aşa fel încât el să fie rănit şi să moară”.

„David comite simultan un adulter şi o crimă, fapte nedemne de un strămoş al lui Iisus. Mai multe soluţii exegetice şi teologice au fost propuse, între care una, extrem de subtilă, a lui Ambrozie. După episcopul Milanului, David a păcătuit tocmai pentru ca lumea întreagă să nu mai păcătuiască. Păcatul lui dublu, monstruos, este un fel de sinteză a păcatelor omenirii pe care urmaşul său, Iisus Hristos, le va răscumpăra prin jertfa Sa. Un David pur, perfect inocent, n-ar fi scos în evidenţă puterea harului dumnezeiesc. În plus, după Ambrozie şi în conformitate cu învăţătura lui Pavel din Romani 3, 28, omul este îndreptăţit/justificat prin credinţă, nu prin faptele prescrise de legea (lui Moise). Prin urmare, David este îndreptăţit prin credinţa sa, adică prin aceea că a crezut în iertarea acestor păcate (Ambrozie, A doua apologie a lui David 6, 32-33)”[11].

16: Şi a fost că atunci când Ioab pusese cetatea sub pândă, l-a pus pe Urie într-un loc unde ştia el că sunt ostaşi mai viteji.

17: Atunci ostaşii cetăţii au ieşit şi s-au bătut cu Ioab; şi au căzut câţiva din popor, dintre oamenii lui David, şi a murit şi Urie Heteul.

18: Apoi Ioab a trimis şi l-a înştiinţat pe David despre toate trebile războiului, aşa cum trebuiau ele spuse regelui.

19: Şi i-a poruncit solului, zicând: „După ce vei sfârşi cu toate trebile războiului şi i le vei spune regelui,

20: dacă el se va aprinde de mânie şi-ţi va zice: – De ce aţi mers atât de aproape de cetate ca s-o loviţi? Oare nu ştiaţi că aceia vor săgeta de pe zid?

21: Cine l-a lovit pe Abimelec, fiul lui Ierubaal? oare nu o femeie a aruncat de pe zid asupră-i o piatră de râşniţă, şi el a murit la Teveţ? de ce s-a apropiat el de zid?…  Atunci să zici: – A murit şi slujitorul tău Urie Heteul”.

            Moartea lui Abimelec (= tatăl meu e rege), fiul lui Ierubaal (= să se apere Baal) – supranume al judecătorului Ghedeon -, petrecută la Teveţ (= strălucire), este relatată în Judecători 9, 50-54.  Piatra de moară „nu apare decât în aceste două pasaje. Este vorba de o piatră plată mobilă, care se roteşte în jurul unui ax şi care poate fi desprinsă de cealaltă piatră fixă aflată dedesubt”[12].

            „Să venim la David, proorocul şi împăratul. Dar mie îmi place mai mult să-l numesc prooroc; împărat a fost în Palestina, prooroc, însă, până la marginile lumii. Domnia lui a ţinut câtăva vreme, dar profeţia lui are cuvinte nemuritoare. Mai degrabă se va stinge soarele decât să fie date uitării cuvintele lui David. David a săvârşit şi adulter, şi omor. A văzut, spune Scriptura, pe o femeie frumoasă, făcând baie, şi s-a îndrăgostit de ea. Gândul şi l-a prefăcut apoi în faptă. Şi a căzut proorocul în preacurvie, mărgăritarul în mocirlă; câtă vreme vizitiul e treaz, aleargă şi trăsura bine; când vizitiului i se slăbesc puterile şi nu mai e stăpân pe hăţuri, ajunge şi trăsura în prăpastie. Aşa şi cu omul. Atâta vreme cât sufletul e treaz şi priveghează, este şi trupul curat; dar când sufletul se întunecă, se rostogoleşte şi trupul în mocirlă, în plăcere. Ce a făcut David? A preacurvit! Nu şi-a dat seama şi nici altul nu i-a atras luarea aminte. Şi a făcut asta când era cu părul alb[13], ca să vezi că nici bătrâneţea nu ţi-e de folos de eşti nepăsător, după cum nici tinereţea nu te poate vătăma de eşti cu mintea trează”[14].

22: Solul lui Ioab a mers la rege în Ierusalim şi a venit şi i-a spus lui David tot ceea ce îi spusese Ioab, despre toate trebile războiului. Iar David s-a mâniat foarte tare pe Ioab. Şi a zis David către sol: „De ce v-aţi apropiat de cetate să vă luptaţi? Oare nu ştiaţi că veţi fi răniţi de pe zid? Cine l-a lovit pe Abimelec, fiul lui Ierubaal? Oare nu o femeie a aruncat de pe zid asupră-i o piatră de râşniţă, şi el a murit la Teveţ? De ce v-aţi apropiat de zid?”

23: Şi a zis solul către David: „Oamenii aceia au fost mai tari decât noi şi au ieşit la câmp împotriva noastră, iar noi i-am gonit până la poarta cetăţii.

24: Acolo arcaşii au tras de pe zid asupra slujitorilor tăi şi au murit câţiva dintre slujitorii regelui şi a murit şi slujitorul tău Urie Heteul”.

„Mesajul lui Ioab către David are două variante: vv. 19-21 conţin mesajul pe care expeditorul îl încredinţează solului, iar vv. 23-24 versiunea prezentată de sol destinatarului. Autorul se joacă cu convenţia epistolară a dublului enunţ al mesajului – bine atestată de textele ugaritice. Cele două enunţuri se completează, dezvăluind jocul subtil al autorului care îl face pe Ioab să prevadă posibila reacţie a lui David”[15].

25: Şi a zis David către sol: „Aşa să-i spui lui Ioab: – Faptul acesta să nu te tulbure, căci sabia ucide odată într-un fel şi altă dată în alt fel. Înteţeşte lupta împotriva cetăţii şi nimiceşte-o! Aşa să-l încurajezi!”

26: Şi dacă femeia lui Urie a auzit că Urie, bărbatul ei, a murit, a plâns după bărbatul ei.

27: Şi când s-a isprăvit vremea jelitului, David a trimis şi a adus-o în casa lui; iar ea i-a devenit soţie şi i-a născut un fiu. Dar fapta lui David s-a arătat rea în ochii Domnului.

            „Cine e cel ce a săvârşit ucidere şi desfrânare, pe a cărui fiică şi-a ales-o (Hristos) Sieşi ca mireasă? David, fiul lui Iesei, care a omorât pe Urie şi a preacurvit cu femeia lui. Pe fiica acestuia, pe Maria, pe neprihănita şi preacurata Fecioară a ales-o El de mireasă. O numesc pe aceasta preaneprihănită şi preacurată în asemănare cu noi oamenii de atunci, comparând-o cu aceia şi cu noi, robii ei; faţă de Mirele ei însă şi Părintele Aceluia, ea e om, dar e curată şi preacurată şi mai curată şi mai neprihănită decât toţi oamenii din toate neamurile. Pe aceasta a ales-o pentru Fiul Său”[16].


[1] BBVA, p. 356

[2] SEP 2, p. 391

[3] BBVA, p. 356

[4] SEP 2, p. 391

[5] BBVA, p. 356

[6] SEP 2, p. 391

[7] SEP 2, p. 392

[8] BBVA, p. 356

[9] DEI, p. 664

[10] SEP 2, p. 392

[11] SEP 2, p. 391

[12] SEP 2, p. 393

[13] Nu mai era la prima tinereţe.

[14] Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, II

[15] SEP 2, p. 392

[16] Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, I, 9

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s