Comentarii la II Regi – 10

Posted: 29/01/2009 in II Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 10 – David şi Amoniţii.

 

1: Şi a fost că după aceasta a murit regele fiilor lui Amon, iar în locul său a devenit rege Hanun, fiul său.

            Fiii lui Amon (Amoniţii): popor alcătuit din mai multe triburi transiordaniene”[1]. Hanun (= favorizat) succede tatălui său Nahaş (= şarpe), prieten al lui David, la tronul fiilor lui Amon (= de sine stătător).

2: Atunci a zis David: „Face-voi milă cu Hanun, fiul lui Nahaş, aşa cum tatăl său a făcut milă cu mine”.  Şi David a trimis să-l aline asupra tatălui său prin mâinile slujbaşilor săi. Iar slujbaşii lui David au venit în ţara fiilor lui Amon.

„David a căutat să se alieze cu amoniţii pentru că aceştia erau vrăjmaşii lui Saul (I Regi 11). Consolarea în caz de doliu făcea parte din obligaţiile unei alianţe”[2].

3: Dar dregătorii fiilor lui Amon au zis către Hanun, domnul lor: „Oare de aceea a trimis David la tine să te aline, că-i arde lui să-l cinstească-n faţa ta pe tatăl tău? Nu cumva mai degrabă şi-a trimis David slujitorii la tine ca să cerceteze cetatea şi s-o iscodească şi s-o cearnă din ochi?”

Cetatea: „este vorba despre capitala amoniţilor, Rabbath Ammon, astăzi Amman”[3].

4: Atunci Hanun i-a luat pe slujbaşii lui David şi le-a ras bărbile şi le-a retezat hainele până la şolduri, după care le-a dat drumul.

„Respectul datorat ambasadorilor reprezintă un fapt de civilizaţie ce ilustrează intensa activitate diplomatică din Asia în epoca bronzului. Barba este la orientali un simbol al demnităţii virile. Li se rade barba solilor pentru a-i batjocori. Le sunt tăiate veşmintele pentru a li se descoperi părţile ruşinoase, umilire supremă (cf. Isaia 20, 4; 47, 2; Ieremia 13, 22.26). Se confirmă aici valoarea simbolică a hainei din I Regi 24, 6”[4].

5: Şi i s-a spus lui David ce se întâmplase cu oamenii lui; şi a trimis să-i întâmpine, că tare mult erau oamenii batjocoriţi. Şi a zis regele: „Staţi în Ierihon până ce vă vor creşte bărbile, după care vă veţi întoarce”.

Ierihon (= cetatea palmierilor) „era oraşul de popas pe drumul spre Transiordania”[5].

6: Atunci au văzut fiii lui Amon că aruncaseră ruşine asupra poporului lui David. Şi au trimis fiii lui Amon să-i tocmească cu plată pe Sirienii din Bet-Rehob şi pe Sirienii din Ţoba, douăzeci de mii de pedestraşi, şi pe regele Amaleciţilor cu o mie de oameni, iar de la Iştov douăsprezece mii de oameni.

Bet-Rehob (= casa lărgământului) era o localitate situată în direcţia Hamatului; Ţoba (= depresiune) era un principat în munţii Antiliban, iar Iştov (= bun) – în textul ebraic: Tob – era o regiune la răsărit de Iordan.

7: Iar David a auzit şi l-a trimis pe Ioab cu toată oastea lui – toţi unul şi unul.

SEP 2 are viteji unul şi unul: „este vorba de războinicii de profesie, spre deosebire de întregul Israel sau tot poporul, adică bărbaţii capabili de luptă mobilizaţi ocazional. În această campanie, David foloseşte numai trupe de elită”[6].

8: Fiii lui Amon au ieşit şi s-au rânduit în linie de bătaie la intrarea porţii; iar cei din Siria, din Ţoba, din Rehob şi din Iştov şi din Maaca erau deoparte, singuri în câmp.

Maaca (= asuprire), localitate siriană ai cărei locuitori descindeau din Nahor (Facerea 22, 24).

9: Văzând atunci Ioab că linia de bătaie era împotriva lui atât din faţă, cât şi din spate, a ales o seamă de tineri din Israel, iar aceştia s-au îndreptat împotriva Siriei;

10: iar pe ceilalţi din popor i-a dat pe seama lui Abişai, fratele său; aceştia s-au îndreptat împotriva fiilor lui Amon.

11: Şi a zis: „Dacă vor fi Sirienii mai tari decât mine, îmi veţi veni voi în ajutor; iar dacă fii lui Amon vor fi mai tari decât voi, atunci eu vă voi veni în ajutor.

12: Îmbărbătaţi-vă, şi să fim tari pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru, iar Domnul va face ceea ce e bine în ochii Lui”.

„Ioab este obiectul unor aprecieri contradictorii în Cărţile Regilor: este când cel mai bun slujitor al lui David, când un adversar redutabil. El este înlăturat şi ucis de partizanii lui Solomon (III Regi 2, 29-35). Cuvintele puse de autor în gura lui Ioab prezintă o incontestabilă afinitate cu doctrina pusă de el la baza povestirii ascensiunii lui David: Dumnezeu conduce unde vrea, pe cine vrea, şi este singurul stăpân al evenimentelor. Omul are datoria să îndeplinească sarcina care i-a revenit, chiar dacă succesul acestei lucrări nu este asigurat”[7].

13: Ioab şi poporul care era cu el au intrat în luptă împotriva Sirienilor, iar aceia au fugit din faţa lor.

14: Iar fiii lui Amon, văzând că Sirienii au fugit, au luat-o şi ei la fugă din faţa lui Abişai şi au intrat în cetate. Iar Ioab s-a întors de la fiii lui Amon şi a venit în Ierusalim.

15: Şi dacă au văzut Sirienii că fuseseră înfrânţi în faţa lui Israel, s-au adunat la un loc.

16: Atunci Hadad-Ezer a trimis şi i-a adunat pe Sirienii de dincolo de Râu, iar aceştia au venit la Helam; în fruntea lor se afla Sovac, căpetenia oştirii lui Hadad-Ezer.

            De dincolo de Râu „= de dincolo de Eufrat. Numele Halamac din Septuaginta nu spune nimic”[8].  Helam (= oştirea poporului) era o localitate la răsărit de Iordan; Sovac (= cel ce varsă) era comandantul armatei lui Hadad-Ezer, regele Ţobei.

17: Când i s-a spus lui David despre aceasta, el a adunat întregul Israel şi, trecând Iordanul, a venit la Helam. Sirienii s-au rânduit în linie de luptă împotriva lui David şi s-au bătut cu el.

18: Sirienii însă au fugit din faţa lui Israel, iar David a zdrobit de la Sirieni şapte sute de care de luptă şi patru mii de călăreţi; l-a lovit şi pe Sovac, căpetenia oastei, care a murit acolo.

19: Atunci toţi regii care erau supuşi lui Hadad-Ezer, văzând că sunt înfrânţi de către Israeliţi, de bunăvoie li s-au alăturat Israeliţilor şi le-au slujit. Iar Siria s-a temut să-i mai ajute pe fiii lui Amon.

„10, 15-19: Acest paragraf care vorbeşte despre un al doilea război arameean, mult mai important, pare a fi un adaos secundar. El rupe continuitatea între 10, 14 şi 11, 1, unde acţiunea este condusă de Ioab. Totodată, după cuvenita pauză datorată anotimpului, în 11, 1 campania este reluată pe aceeaşi scenă a operaţiunilor: fortăreaţa amoniţilor. Diverse amănunte trimit şi ele la o sursă diferită pentru 15-19. Probabil că, prin datele acestui război, un istoric deuteronomist a vrut să sporească gloria lui David, prezentat ca un erou care păşeşte în fruntea întregului popor, ridicat întru apărarea lui, şi care n-are ce face cu carele şi caii. Carele şi călăreţii sunt caracteristice pentru armata siriană”[9].


[1] BBVA, p. 355

[2] SEP 2, p. 389

[3] SEP 2, p. 389

[4] SEP 2, p. 389

[5] SEP 2, p. 389

[6] SEP 2, p. 389

[7] SEP 2, p. 390

[8] BBVA, p. 356

[9] SEP 2, p. 390

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s