Comentarii la I Regi – 28

Posted: 28/01/2009 in I Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 28 – Saul la vrăjitoarea din Endor.

 

1: În zilele acelea s-au adunat Filistenii cu oştile lor ca să se bată cu Israel. Atunci a zis Achiş către David: „Să ştii negreşit că vei merge cu mine să te baţi, tu şi oamenii tăi”.

2: Iar David a zis către Achiş: „Aşa vei afla acum ce va face robul tău”…  Atunci Achiş a zis către David: „Aşa că te voi face mai-mare peste paza mea de corp pe toată durata războiului”.

            „Pus în situaţia de a merge la luptă împotriva propriului său popor, David răspunde-n doi peri: nuanţa va fi prinsă de Achiş”[1]. Nu vom şti cum s-ar fi comportat David într-o luptă purtată împotriva Israeliţilor. Oricum, Achiş îi arată o mare încredere, însărcinându-l cu propria-i pază (în felul acesta urmând şi ca David să stea la distanţă de bătălia propriu-zisă).

            SEP 2 are căpetenia străjilor mele, prin care se redă grecescul arhisomatofilax: „termenul mai apare în Ezdra 3,4, unde are apoziţia filasson to soma tu vasileos, păzind trupul regelui, şi în Ezdra 2,21, unde se aplică unor eunuci ai lui Artaxerses. Etimologic, cuvântul înseamnă şef al gărzilor de corp, dar a devenit şi un titlu onorific foarte înalt la curtea Lagizilor, fiind atribuit şi altor persoane decât gărzilor de corp”[2].

3: Samuel însă murise, şi tot Israelul l-a plâns; şi l-au îngropat în Rama, cetatea sa. Saul îi izgonise din ţară pe cei ce cheamă morţii şi pe ghicitori.

            Cei ce cheamă morţii: „Textual: … pe ventriloci (cei ce vorbesc din pântece, nefiresc, ca din altă lume, rostire frecventă în practica spiritismului). E vorba de necromanţi, adică de cei ce cheamă spiritele morţilor, practică condamnată în numeroase locuri din Sfânta Scriptură (Levitic 19,31; 20,6,27; Deuteronom 18,11; IV Regi 21,6; 23,24; Isaia 8,19; 19,3; 29,4; I Paralipomene 10,13; II Paralipomene 33,6)”[3]. SEP 2 are: pe grăitorii din pântec şi pe ghicitori. „Grăitorii din pântec şi ghicitorii redau termenii engastrimithos şi gnostis. Este vorba de necromanţie, strict interzisă de Lege (Levitic 19,31; 20,6-7; Deuteronom 18,11). Primul termen înseamnă ventriloc, vorbitul din pântec fiind o formă de divinaţie. El redă ebraicul ob, spirit, al cărui sens şi etimologie nu sunt foarte sigure. Este explicat fie prin arabul aba, a se întoarce, de unde duh care se întoarce, strigoi, fie printr-un termen care, în ugaritică şi asiriană, desemnează gaura prin care se comunică cu lumea morţilor. De fapt, Saul nu cere ca spiritul lui Samuel să vorbească, ci să fie sculat (anaghin) din morţi. E posibil ca ob să fi fost interpretat prin omonimul său care înseamnă burduf[4].

            4: Filistenii s-au adunat şi au venit şi şi-au aşezat tabăra la Şunem. Iar Saul şi i-a adunat pe toţi ostaşii lui Israel şi şi-a aşezat tabăra la Ghelboa.

            Şunem (= cimitir): cetate canaanită, vizavi de Ghelboa, la 11 km sud-sud-est de Nazaret; Ghelboa (= fântână care fierbe): munte în sudul Palestinei.

5: Saul a văzut tabăra Filistenilor şi s-a înfricoşat; tare i s-a tulburat inima.

6: Atunci Saul l-a întrebat pe Domnul, dar Domnul nu i-a răspuns prin vise, nici prin arătări şi nici prin profeţi.

„Prin arătare nu trebuie înţeleasă, aici, vedenie (viziune), ci existenţa unui da sau nu în urma consultării Domnului prin cei doi sorţi Urim şi Tumim (cele două pietricele sau, poate, beţigaşe, păstrate de preot în buzunărelul ce se numea efod). Visele, sorţii şi rostirile profeţilor erau cele trei modalităţi admise pentru ascultarea voinţei divine. Saul va înţelege că Dumnezeu refuză comunicarea cu el: în disperare de cauză, el va recurge, conştient, la practica interzisă a spiritismului”[5].

            Din acest loc „rezultă că acea consultare care se făcea prin efod era identică cu consultarea care se făcea prin Urim şi Tumim. Interpretarea acestor modalităţi de a consulta voia lui Dumnezeu este foarte dificilă, întrucât relatările biblice despre felul cum se proceda sunt foarte vagi”[6].

7: Şi a zis Saul către slujitorii săi: „Căutaţi-mi o femeie care cheamă morţii, iar eu mă voi duce la ea şi o voi întreba”.  Iar slujitorii i-au zis: „Iată, în Endor se află o femeie care cheamă morţii”.

            „Endor (En-Dor) = Izvorul Porţii: localitate situată la poalele Taborului, nu departe spre nord de Şunem”[7]. Endor se mai poate traduce fântâna locuinţei. Cetate efraimită, se afla la 9 kilometri sud-est de Nazaret.

8: Atunci Saul şi-a schimbat înfăţişarea şi s-a îmbrăcat în alte haine şi s-a dus, însoţit de doi bărbaţi, şi a ajuns la femeie noaptea şi i-a zis: „Te rog, ghiceşte-mi prin grăirea cu morţii şi scoală-mi pe cine îţi voi spune eu!”

            „Saul cere să-i vorbească duhul care se exprimă în pântecul femeii (cf. I Paralipomene 10,13)”[8].  „Când mintea, semeţindu-se, încetează să întrebe, prin cuvenita cercetare, pe Cuvântul dătător de învăţătură, care a uns-o împotriva patimilor, despre cele ce trebuie să facă şi să nu facă, cade în chip sigur sub puterea patimilor din pricina neştiinţei. Acestea, despărţind-o treptat de Dumnezeu, o fac să se întoarcă în vreme de strâmtorare spre draci şi să-şi îndumnezeiască pântecele, vrând să primească de la acestea mângâiere în necazuri. Să te încredinţeze despre aceasta Saul, care neluând în toate pe Samuel ca sfetnic, este dus cu sila la slujirea idolilor şi întreabă de sfat pe vrăjitoarea ventrilogă, ca pe un Dumnezeu”[9].

9: Şi a zis femeia: „Iată, tu ştii ce a făcut Saul, cum a stârpit el din ţară pe cei ce cheamă morţii şi pe vrăjitori; şi atunci, de ce-i întinzi tu sufletului meu un laţ ca să-l nimiceşti?”

10: Atunci Saul i s-a jurat pe Domnul, zicând: „Viu este Domnul, dacă vei avea tu de suferit ceva rău din această pricină!”

11: Şi femeia i-a zis lui Saul: „Pe cine să ţi-l scol?”  Iar el a zis: „Să mi-l scoli pe Samuel”.

            „Aşadar, precum atunci când urmează să aflu ceva despre cele cereşti, mă sui cu mintea spre cer, tot aşa, dacă trebuie să primesc învăţătură despre cele de dedesubt, trebuie să cobor, chiar dacă aş fi şi eu prooroc. Şi poate tocmai de aceea Samuil, când i s-a dat să afle despre cele de sub pământ, a coborât şi a ajuns în iad. El nu era osândit să rămână în iad, ci a fost observator şi primitor al tainelor subpământene”[10].

12: Şi femeia l-a văzut pe Samuel şi a strigat cu glas mare. Şi a zis femeia către Saul: „De ce m-ai înşelat? Că tu eşti Saul!…”.

„De ce, la vederea lui Samuel, femeia îl recunoaşte pe Saul? Interpretările sunt diferite. Pentru editorii (Bibliei de Ierusalim), femeia cunoştea legăturile strânse între rege şi Samuel: un personaj atât de important ca Samuel nu se putea arăta decât regelui Saul.. În schimb, editorii (The Anchor Bible) presupun o interpolare în textul primar a versetelor 11-12a. În textul primar, femeia l-ar fi recunoscut pe rege după cuvintele autoritare cu care acesta o asigură că nu va avea de suferit (v. 10): numai regele putea vorbi astfel. Redactorul a interpolat versetele 11-12a pentru a sugera că femeia l-a recunoscut pe Saul ca urmare, într-un fel sau altul, a manifestării lui Samuel”[11].

13: Atunci regele i-a zis: „Nu te teme; spune pe cine ai văzut!”  Iar femeia i-a zis: „Am văzut dumnezei sculându-se din pământ”.

            „Textul Masoretic: un dumnezeu (sau: un zeu). Vechii Semiţi numeau zei sau zeităţi sufletele morţilor, ca pe nişte entităţi supranaturale. Aici, potrivit Septuagintei, se pare că femeia a văzut mai întâi o înfăţişare difuză, multiplă, adunându-se apoi în consistenţa unui personaj identificabil”[12].

14: Iar el i-a zis: „Ce-ai văzut?”  Ea i-a răspuns: „Un bărbat ridicându-se drept din pământ, îmbrăcat în mantă”. Atunci Saul a ştiut că acesta era Samuel şi s-a aruncat cu faţa la pământ şi i s-a închinat.

15: Iar Samuel a zis: „De ce m-ai tulburat, aşa ca eu să mă ridic?”  Şi Saul a zis: „Sunt foarte necăjit, căci Filistenii se războiesc împotriva mea, iar Dumnezeu S-a îndepărtat de mine şi nu m-a mai ascultat – nici prin mâna profeţilor şi nici prin vise; iar acum te-am chemat pe tine, ca să-mi arăţi ce să fac”.

„Acesta este unul din cele mai tulburătoare episoade ale Vechiului Testament. Poate fi presupus şi un scenariu, ca multe altele de acest fel, regizat în funcţie de priceperea femeii-medium şi de credulitatea lui Saul; rămâne însă o taină a lui Dumnezeu îngăduinţa ca sufletul lui Samuel să-şi părăsească odihna şi să răspundă unei asemenea chemări. Există însă şi probabilitatea unei substituiri: un diavol deghizat în faţa unui Saul deghizat; la urma urmelor, Saul nu-l vede pe Samuel, ci doar îl aude prin vocea femeii ventriloce; adevărul spuselor celuilalt face parte din arta travestiului”[13].

            Pornind de la cuvintele de aici ale lui Saul, un comentariu îl vede pe acesta căzut din pricina invidiei, prilej de a-l prezenta pe David în opoziţie cu rivalul său: „Aşa e invidia! Unelteşte totdeauna împotriva propriului ei bine; roade pe cel invidios şi-l aruncă în nenumărate necazuri. Câtă vreme David a stat lângă Saul, nenorocitul acesta n-a dat drumul acelui strigăt jalnic, nu s-a plâns, nici n-a zis: necăjit sunt foarte că cei de alt neam duc război împotriva mea şi Domnul S-a depărtat de mine. Câtă vreme nu s-a despărţit de David, n-avea grijă de războaie, era în siguranţă şi slăvit; că slava generalului trecea asupra împăratului. David nu era un tiran, nici nu se gândea să-i ia tronul[14], ci făcea totul pentru Saul şi-i era foarte devotat. Se vede aceasta din cele întâmplate mai târziu. Un om care n-ar cerceta bine sufletul lui David ar socoti că David s-a purtat aşa, pe când era sub ordinele lui Saul, pentru că se supunea legii ascultării. Dar ce l-a ţinut, ce l-a înduplecat pe David să nu pornească cu război împotriva lui Saul, când fusese alungat din împărăţia aceluia? Dar, mai bine spus, ce nu era care să nu-l aţâţe la ucidere? Nu-l prigonise Saul o dată, de două ori, de mai multe ori? Nu suferise atâta David? Avea ceva să i se reproşeze? Nu fusese viaţa lui David mereu în primejdie, iar tronul şi viaţa lui Saul în siguranţă? N-a trebuit David să rătăcească şi să fugă necontenit, să tremure de frica morţii, atâta vreme cât trăia şi era împărat Saul? Dar nici una din aceste pricini nu l-a silit să-şi mânjească sabia cu sângele lui Saul; ci, când l-a văzut dormind, prins, singur, când putea să-i atingă capul, când mulţi din cei care erau cu el îl îndemnau să-l omoare pe Saul, când îi spuneau că prilejul acesta i s-a dat de Dumnezeu, David a ţinut de rău pe cei care îl îndemnau, şi-a oprit mâna de la ucidere şi l-a lăsat sănătos şi nevătămat. Şi ca şi cum ar fi fost paznicul şi garda personală a lui Saul, nu duşmanul lui, aşa a mustrat de trădare pe ostaşii împăratului. Ce poate egala acest suflet? Ce poate egala blândeţea aceea?”[15].

16: Şi a zis Samuel: „De ce mă întrebi tu pe mine, de vreme ce Dumnezeu S-a îndepărtat de tine şi a trecut de partea aproapelui tău?

17: Domnul ţi-a făcut aşa cum a grăit prin mine; Domnul îţi va lua regatul din mână şi i-l va da aproapelui tău David,

18: pentru că tu n-ai ascultat de glasul Domnului şi nu ai dus până la capăt aprinderea mâniei Lui împotriva lui Amalec; de aceea ţi-a făcut Domnul acestea astăzi.

Samuel rezumă aici, motivele venirii pedepsei divine fiind mai numeroase, uciderea preoţilor din Nobe cântărind, după noi, cel mai greu.

19: Domnul îl va da pe Israel – cu tine cu tot – în mâinile Filistenilor; tu şi fiii tăi veţi cădea mâine, iar oastea lui Israel o va da Domnul în mâinile Filistenilor”.

            Saul, „primind prin ungere deodată cu dregătoria regească şi harul proorociei, fiindcă nu l-a păzit pe acesta, primeşte ca prima mânie chinuirea din partea duhului rău. Iar fiindcă nu şi-a venit la simţire, prin aceasta şi-a agonisit cealaltă mânie şi a sfârşit cu viaţa, ajungând, pentru nechibzuinţa lui, în faţa morţii lipsit de orice pietate. Această tristă păţanie a lui o arată faptul că întâi este chinuit de draci, pe urmă recurge de bunăvoie la demoni prin vrăjitoare şi le aduce cult vrăjitoresc întocmai ca necredincioşii”[16].  Aproape toţi comentatorii patristici socotesc că nu Samuel s-ar fi arătat, ci un duh demonic.  „Vrăjitorii pot prin minciună şi nu i-a fost mai puţin cu putinţă duhului vrăjitoresc să imite sufletul lui Samuel, pe când Saul cerea sfat nu numai de la Dumnezeu, ci şi de la morţi. Departe de noi, de altfel, să credem că sufletul vreunui sfânt, sau al vreunui profet, a fost scos din infern de demon, fiindcă noi am învăţat că însuşi satana se va preface în înger al luminii (II Corinteni 11,14), nu numai în om al luminii, pretinzându-se dumnezeu (II Tesaloniceni 2,4) până la sfârşit, având a face semne şi arătări prevestitoare pentru a doborî, dacă va putea, pe cei aleşi (Matei 24,24). S-a îndoit, poate, atunci să afirme că este profet al lui Dumnezeu şi chiar al lui Saul, în care zăbovea el însuşi? Să nu socoteşti că altul a fost cel ce producea vedenii şi altul cel ce le tălmăcea, ci că acelaşi duh şi în profeţia falsă şi în apostasie plăsmuieşte cu uşurinţă ceea ce făcuse să se creadă, el prin care comoara lui Saul era acolo unde-i era şi inima (Matei 6,21), dar unde fără îndoială că Dumnezeu nu era. Şi, de aceea, prin cine a crezut că va vedea a văzut, fiindcă prin cine a văzut a şi crezut”[17].  „Este scris că Saul a întrebat prin femeia vrăjitoare şi i-a zis celei ce făcea astfel de vrăjitorie: Adu-mi pe Samuel profetul. Ce este, deci? A putut vrăjitoarea să-l aducă pe Samuel, sau nu? Dacă, deci, spun că da[18], au mărturisit că nedreptatea e mai puternică decât dreptatea, şi au fost osândiţi. (…) Dar lămurirea textului e aceasta: Cum a putut vrăjitoarea cea necurată, în care locuia demonul, să aducă sufletul sfântului profet care se odihnea în sânurile lui Avraam? Căci celui mic i se porunceşte de cel mai mare. Nu cumva, cum bănuiesc aceştia (iudeii), a fost adus Samuel? Să nu fie! Dar ce este aceasta? Precum îngerii însoţesc pe aceia care nu se depărtează de Dumnezeu, tot aşa slujitorii diavoleşti servesc oricărui vrăjitor, mag, înşelător şi ghicitor. (…) Deci n-a adus pe Samuel, ci vrăjitoarei şi necredinciosului Saul li s-au arătat demonii iadului, care au luat chipul lui Samuel. Scriptura însăşi ne învaţă; căci cel ce s-a arătat în chipul lui Samuel i-a zis lui Saul: Şi tu vei fi astăzi cu mine[19]. Dar cum poate Saul, adoratorul idolilor, să se afle împreună cu Samuel? Este lămurit că Samuel nu putea fi împreună cu necredincioşii şi înşelătorii şi cu demonii care stăpâneau pe Saul. Aşadar, cel ce s-a arătat nu a fost Samuel”[20].  O viziune aparte în cele ce urmează: „Că sufletele rămân (şi după despărţirea de trup), (am) dovedit-o din aceea că şi sufletul lui Samuel, la cererea lui Saul, a fost chemat de către ventrilocă. Se vede, deci, că toate sufletele drepţilor şi profeţilor de felul acesta se găseau sub stăpânirea unor astfel de puteri, cum era şi aceea care se mărturiseşte din fapte că era în ventrilocă[21]. Din cauza aceasta, Dumnezeu ne învaţă şi prin Fiul Său ca să ne luptăm din răsputeri să devenim drepţi şi, la ieşirea noastră din viaţă, să cerem ca sufletele noastre să nu fie supuse unei asemenea puteri”[22].  Că Saul a ajuns să recurgă la necromanţie îndemnat de diavol pare probabil, chiar dacă nu credem că, în cazul de faţă, un duh ar fi luat chipul lui Samuel (fără a avea, însă, prea multe argumente ca să susţinem aceasta; astfel ne pare, însă, din tonul Scripturii: cuvintele rostite par potrivite lui Samuel, în vreme ce unui duh mincinos nu credem că i s-ar fi îngăduit să vorbească astfel; pe de altă parte, nimic din ce spune Samuel n-ar putea rămâne necunoscut unui duh demonic, cu rezerva că finalul bătăliei ar putea fi doar presupus de acela, în vreme ce lui Samuel i-ar putea fi cunoscut printr-o descoperire de sus): „Că diavolul, ticălos fiind, pentru a pierde pe oameni se foloseşte de multă viclenie, de multă stăruinţă, de mult pogorământ. Îşi începe atacul cu lucruri mici. Să-ţi dau câteva pilde. A vrut să-l facă pe Saul să asculte minciunile unei vrăjitoare[23]. Dar dacă l-ar fi sfătuit dintru început la asta, Saul nu l-ar fi ascultat. Cum l-ar fi ascultat, când Saul a gonit pe vrăjitoare? De aceea, diavolul se strecoară în sufletul lui pe nesimţite, încetul cu încetul. Mai întâi îl face să nu asculte de Samuil; apoi îl face să aducă lui Dumnezeu arderi de tot când nu era Samuil de faţă; iar când a fost ţinut de rău, răspunde că a fost silit să jertfească pentru că îl ameninţau cumplit vrăjmaşii. Şi ar fi trebuit să plângă o astfel de faptă! El socotea însă că n-a făcut nici un rău. Dumnezeu îi porunceşte apoi să nu cruţe pe amaleciţi; dar el calcă şi această poruncă. De aici au ieşit acele fapte îndrăzneţe împotriva lui David şi aşa, pe nesimţite şi încetul cu încetul, nu s-a mai putut opri din alunecuşul său până a ajuns de s-a aruncat pe sine însuşi în prăpastia pierzării”[24].  „Oare mai poţi să te îndoieşti că Saul s-a mistuit osândit de faptele lui? Căci fiindcă îşi temea slăbiciunea din faţa celor adunaţi la război împotriva sa, a voit să afle cele ce vor fi de la Dumnezeu. Dar Dumnezeu tăcând şi nedescoperind nimic, se porneşte să supere pe Cel ce a hotărât să tacă. Astfel, vine la femeia care întreba morţii, adică la prezicători, sau la cei ce îşi închipuie că ştiu cele viitoare. Apoi spune: Adu-mi-l pe Samuil, nu pentru că descântecul sau meşteşugul vrăjitorilor poate aduce sufletul sfântului, ci pentru că totdeauna vrăjitorii întrebuinţează astfel de cuvânt. Căci am aflat că aceia, chemând pe draci prin anumite cuvinte secrete şi descântând apa, văd asemănări şi umbre şi formele unora ca într-o oglindă, prin aceea că dracii înşişi îşi dau nişte chipuri pentru a aduce chipurile celor numiţi[25]. De aceea a spus la început muierea: Văd dumnezei ridicându-se din pământ. Apoi: Şi a văzut femeia pe Samuil. N-a fost nici o greutate să se vadă umbra şi chipul fericitului Samuil cu înfăţişarea egală şi asemănătoare, alcătuit prin lucrarea drăcească. Iar dacă socoteşte cineva că a fost chemat cu adevărat sufletul proorocului şi crede vorbelor muierii, se cuvine ca odată ce a spus că a văzut şi dumnezei urcându-se din pământ, să nu socotească mincinoase nici aceste cuvinte ale vrăjitoarei şi să admită cu adevărat că sunt şi unii dumnezei de acest fel care se ridică prin practicile vrăjitoreşti din pământ[26]. Dar Dumnezeu Cel după fire e unul şi singur. (…) Dar celor ce Îl mânie şi-L supără, Dumnezeu le descoperă uneori cele viitoare şi prin cei ce nu trebuie, sfinţii îngeri făcând să sune, pe cât se pare, în mintea omenească acele pe care când le află cei ce s-au hotărât să le întrebe, sunt mistuiţi de tot şi primesc prevestirea ca pe un început al mâniei şi pedepsei ce atârnă asupra lor[27]. (…) Înţelege deci că grăirea adevărului e străină de meşteşugul descântătorului şi vrăjitorului. Adevărul e adaos uneori de la Dumnezeu pentru ca să doboare cu putere sufletele celor vrednici de osândă, prin prevestirea celor ce vor fi”[28].  În finalul cuvântului despre invocarea lui Samuel, redăm un lung cuvânt care explică acest capitol (opinând că un demon s-a substituit lui Samuel), atrăgând însă atenţia că multe formulări din text sunt confuze: „Unii dintre înaintaşii noştri au înclinat să creadă că vrăjitoarea din Endor ar fi chemat într-adevăr sufletul proorocului Samuel, iar în sprijinul acestei păreri ei au adus înainte faptul că acel prooroc a rămas amărât din pricină că regele Saul a ajuns să fie părăsit de Dumnezeu pentru neîncetata insistenţă cu care cerea să se facă acea consultare cu acţiuni vrăjitoreşti, pentru care regele s-a îndepărtat şi mai mult de popor, dar mâhnirea proorocului a crescut şi mai mult din pricină că n-a vrut nici să se împace cu regele cel părăsit de toţi.  În situaţia aceasta se spune că, până la urmă, Dumnezeu ar fi îngăduit totuşi ca sufletul proorocului să fie consultat ca să vadă şi Samuel că spre apărarea proprie în faţa lui Dumnezeu, s-a scuzat spunând, însă, prin mijlocirea grăirii din abdomen, că nici calea acestor consultări înşelătoare şi nici vrăjirea cu ele nu sunt favorabile aducerii pe pământ a unui suflet din lumea de dincolo[29].  Gândindu-mă însă la prăpastia de care ne spune Evanghelia că s-a căscat între împărăţia celor buni şi a celor răi – precum a zis acel patriarh, sau mai curând Însuşi Domnul patriarhului Avraam (parabola cu sărmanul Lazăr), anume că nimeni dintre cei osândiţi nu se mai poate ridica până la cele cereşti şi nimeni din cer nu mai poate coborî în ceata celor răi – eu personal nu cred în astfel de concepţii magice, ci cred că singurul adevăr e cel descoperit de Sfânta Evanghelie (Luca 16, 19-31)[30].  Pe cât ştim cât de mare era Samuel între sfinţi, dar şi cât de condamnabilă e fascinaţia magiei, pe atât sunt de convins că în acea stare de odihnă completă în care se afla Samuel, n-a putut, nici cu voie, nici fără voie, să poată trece peste prăpastia care separă pe cei răi de cei buni, şi anume fără voie nu s-ar fi putut face acest lucru, întrucât ar însemna că s-ar fi permis diavolului să treacă el peste acea prăpastie şi să mute pe acel sfânt prooroc din mijlocul cetei celor sfinţi în alt loc, iar pe de altă parte nici acest lucru n-ar fi posibil, căci nici n-ar fi fost în stare, dar nici n-ar fi vrut ca lucrurile bune să se amestece în cele rele[31]. Căci cine odată petrece în bine, e absurd să se spună că ar trece de bunăvoie în cele rele[32]. Dar chiar dacă cineva ar avea de gând aşa ceva, mărimea acelei prăpăstii nu îngăduie o astfel de trecere[33].  Cum să înţelegem, deci, problema pe care o discutăm? Întrucât vrăjmaşul firii omeneşti e potrivnicul nostru al tuturor, el n-are alt gând şi altă grijă decât să lovească pe om unde-l doare, rănindu-l. Şi care altă rană poate fi mai mortală pentru oameni decât a-i îndepărta, ca să nu se poată apropia de Dumnezeul Cel dătător de viaţă şi lăsându-l să treacă de bună voie spre pierzare? Întrucât, deci, mulţi din cei ce se îngrijesc de cele trupeşti caută cu de-a-dinsul ori să cunoască viitorul, nădăjduind să poată evita pe cele rele, ori să dobândească pe cele bune, de aceea, pentru a nu-şi îndrepta oamenii privirile numai spre Dumnezeu, vicleanul neam al diavolilor a iscodit o mulţime de chipuri mincinoase de a cunoaşte viitorul, cum sunt ghicitul din zborul păsărilor (auguria), tălmăcirea semnelor (symbolon), oracole, cercetarea măruntaielor (haruspice), invocarea morţilor, ghicirea în momente de transă (enthusiasmos), incitarea zeităţii,  inspiraţia şi altele multe. Şi în ce fel e ghicirea prin care se lasă omul ademenit ca să afle adevărul, pe atât e de sigur că omul cade în ghearele vicleanului şi înşelătorului. Diavolul e cel care îndeamnă pe cel ce observă zborul vulturilor să-şi lege nădejdea de anumite fâlfâiri mai deosebite sau de palpitaţiile anumite ale ficatului, apariţiile provenite din inflamaţiuni ale ganglionilor, ca şi clipirile din ochi, toate aceste semnalmente vădesc tot atâtea moduri de înşelare a omului de către viclenia aceluiaşi diavol şi aceasta cu scopul ca, depărtându-se oamenii de Dumnezeu, să caute vindecare prin diavol, pe care şi cred că o dobândesc.  Una din aceste felurite înşelări este şi vorbirea din stomac sau pitonia, prin care s-a crezut că s-ar putea evoca[34] sau readuce la viaţă sufletele celor morţi[35]. Fiind, deci, Saul în deznădejde în privinţa mântuirii sale, într-o vreme când împotrivă i se răsculaseră[36] străinii (filistenii) cu toate armatele lor, şi venindu-i atunci în minte că Samuel i-ar putea veni oarecum în ajutor, demonul care sălăşluia în pântecele ghicitoarei şi care înşela de obicei pe acea femeie[37], se arată femeii sub diferite înfăţişări, dar pe care Saul nu le vedea, ci numai ea. Căci când s-a apucat femeia să oficieze acel act magic şi au apărut în ochii femeii fantasmele acelea, atunci diavolul l-a făcut pe Saul să creadă în realitate că acele arătări l-ar fi arătat pe el însuşi[38], mai ales că îmbrăcămintea sub care i s-a spus că s-a arătat pe măsura acelei figuri (a lui Samuel) era îmbrăcăminte care nu era deloc necunoscută femeii şi care se potrivea cu aceea pe care o cunoscuse şi Saul, fapt care a făcut pe acesta să se mire şi mai mult, crezând acum cu tărie că de fapt nu l-a înşelat viziunea femeii. După ce ea a zis că vede nişte zei înălţându-se[39] şi un bărbat în picioare îmbrăcat cu manta, atunci ce să zică la aceasta adevăraţii slujitori ai textului Scripturii? Că s-ar fi arătat însuşi Samuel şi că într-adevăr vrăjitoarea a văzut nişte zei ridicându-se în sus? Cunoaşte şi Scriptura pe diavoli, atunci când zice: Toţi dumnezeii păgânilor sunt idoli[40] (Psalmi 95,5). Credeţi cumva că sufletul lui Samuel să fi petrecut împreună cu idolii? Nicidecum![41]  Ci duhul de care vrăjitoarea era continuu stăpânită, el a fost acela care împreună a luat şi pe alte duhuri spre a înşela pe acea femeie şi, prin ea, pe Saul. În acea vorbire din stomac[42] acele duhuri diavoleşti au făcut pe femeie să spună că sunt zei, le-a descris şi haina în care ar fi fost îmbrăcaţi[43] şi le-a învăţat şi glasul lor[44] şi vorbirea în chip profetic, anunţând printr-o conjunctură verosimilă, pe care o indicau aparenţele, viitorul ca pe ceva ce reieşea logic din faptele ce se întâmplaseră[45]. De altfel, acel duh diabolic s-a dat de gol fără să vrea, spunând adevărul atunci când a zis: Mâine tu şi Ionatan cu mine[46].  Dar dacă ar fi fost însuşi Samuel, atunci cum ar fi fost posibil să stea împreună cu el un om (Saul) vinovat de atâtea crime[47]?  Se vede, aşadar, limpede că în locul lui Samuel s-a arătat un duh rău, care desigur că n-a minţit când a zis că e împreună cu Saul. Dacă se scrie şi în Scriptură că a vorbit Samuel, să nu se tulbure de un astfel de cuvânt cugetul omului, ci să ia seama că pentru uşurinţa expunerii s-a folosit chiar numele lui”[48].  De reţinut, în concluzia tuturor acestora, că Biserica opreşte necromanţia şi practicanţii acesteia pot fi cu uşurinţă înşelaţi. Despre locul în care s-ar afla sufletele celor dispăruţi, însă, singur Dumnezeu are cunoştinţă. Mai jos, de altfel, vor fi redate şi opinii pozitive, atât despre femeia din Endor, cât şi despre Saul, personaje tratate parcă cu prea mare asprime de către mulţi autori patristici (în ce-l priveşte pe Saul atârnând, ce-i drept, foarte greu uciderea preoţilor din Nobe. Altfel, în relaţia sa cu David, dacă acela l-a iertat, nu credem că e cazul să fim noi mai aspri cu el).

            Pentru claritate, reluăm în rezumat toate acestea: „Ventriloca din Endor: Episod celebru, foarte controversat în exegeza patristică. Pentru (Sf.) Iustin (Dialogul cu Trifon 105,2-5) nu există nici o îndoială că sufletul lui Samuel însuşi i s-a arătat lui Saul, lucru socotit drept scandalos de mulţi creştini, care nu puteau accepta ca un profet (om sfânt) să se supună poruncii unei magiciene. Tertulian şi autorul Martiriului lui Pioniu văd în spectrul care i se arată lui Saul prezenţa unui demon. Origen (Omilii la Samuel) însă revine la poziţia lui Iustin. El îşi concentrează demonstraţia pe soarta sufletului după moarte şi arată că este cât se poate de firesc ca un profet trăitor înainte de venirea lui Hristos să se afle în hades[49]. Am văzut că una din obiecţiile aduse de creştini autenticităţii apariţiei lui Samuel se referă la faptul că un sfânt nu are ce căuta în hades. Or, arată Origen, aici ne aflăm înainte de deschiderea porţilor raiului prin jertfa biruitoare a lui Iisus. Iisus Însuşi a coborât în iad, fiind precedat de (Sf.) Ioan Botezătorul. La începutul secolului al IV-lea, un episcop, Eustaţiu, greu de identificat, respinge interpretarea lui Origen, revenind la aceea propusă de Tertulian şi de Martiriul lui Pioniu: apariţia este o lucrare a diavolului. O explicaţie asemănătoare, dar mai nuanţată, găsim la (Sf.) Chiril al Alexandriei (Despre Închinarea…): femeia vede chipul lui Samuel cu înfăţişare egală şi asemănătoare, alcătuit prin lucrare drăcească, pentru că Dumnezeu poate descoperi cele viitoare şi prin demoni, – dar admite că cineva poate să creadă că a fost chemat cu adevărat sufletul proorocului. În fine, Diodor al Tarsului, într-un fragment transmis de catenae (…) reia şi îmbogăţeşte sensul propus de Origen, în vreme ce (Sf.) Grigorie de Nyssa îl respinge (într-o Scrisoare despre vorbitoarea din pântec către episcopul Teodosie)”[50].

            20: Atunci Saul, cât era de lung, a căzut deodată la pământ şi foarte s-a înfricoşat de cuvintele lui Samuel. Şi nu mai era în el nici o putere, căci nu mâncase pâine în toată ziua aceea şi-n toată noaptea.

21: Iar femeia a intrat la Saul şi l-a văzut şi foarte s-a tulburat şi i-a zis: „Iată, roaba ta a ascultat de cuvântul tău şi viaţa mi-am pus-o în mâinile tale şi m-am supus cuvintelor pe care mi le-ai grăit.

22: Aşadar, acum ascultă şi tu de cuvântul roabei tale: eu îţi voi pune înainte o bucată de pâine, iar tu mănâncă, pentru ca să prinzi putere, că eşti călător”.

23: Dar el n-a vrut să mănânce, aşa că slujitorii săi şi femeia l-au silit, iar el a ascultat de cuvântul lor şi s-a ridicat şi a şezut pe scaun.

Evreii mâncau, de regulă, întinşi pe o rogojină. Pentru rege, însă, se va fi găsit un scăunel, obiect prezent, de regulă, în casele vechilor evrei.

24: Femeia aceea avea acasă o junincă îngrăşată; şi a înjunghiat-o grabnic şi a luat făină şi a frământat-o şi a copt azimă.

25: Şi a pus (mâncarea) în faţa lui Saul şi a slujitorilor săi, iar ei au mâncat. Apoi s-au ridicat şi, în chiar noaptea aceea, s-au dus.

            „Se cuvine să lăudăm dărnicia acestei femei simple. Deşi regele, fără s-o vadă niciodată la faţă, îi interzisese să-şi desfăşoare meseria prin care treburile gospodăriei ar fi mers mai bine şi ar fi prosperat, ea n-a ţinut seama de faptul că o nedreptăţise prin condamnarea ştiinţei sale, nici nu l-a dispreţuit şi alungat ca pe un străin sau ca pe un necunoscut, ci s-a arătat miloasă, l-a mângâiat, l-a îmbiat să se înfrupte din mâncarea privită multă vreme cu dezgust şi, din marea-i sărăcie, i-a dat din belşug şi cu dragă inimă ce avea, fără să-şi pună nădejdea în răsplată sau recunoştinţă (ştiind prea bine că Saul urma să moară). Firea oamenilor este făcută anume să-şi arate înclinarea de a face un bine tuturor celor de la care pot să primească, la rândul lor, o favoare, dându-le satisfacţie deplină. Să urmăm minunata pildă a acestei femei şi să dăm sprijinul nostru tuturor celor nevoiaşi şi să socotim că nimic nu este mai util şi mai convenabil neamului omenesc şi, totodată, mai drag lui Dumnezeu decât râvna de a împărţi binefaceri. Dar despre această femeie am spus destule lucruri”[51].


[1] BBVA, p. 342

[2] SEP 2, p. 345

[3] BBVA, p. 342

[4] SEP 2, p. 345

[5] BBVA, p. 342

[6] AB, p. 241

[7] BBVA, p. 342

[8] SEP 2, p. 346

[9] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele teologice, 155

[10] Origen, Omilii la Cartea Proorocului Ieremia, XVIII, 2

[11] SEP 2, p. 347

[12] BBVA, p. 342

[13] BBVA, pp. 342-343

[14] Chiar dacă primise de la Samuel ungerea ca rege (16, 13).

[15] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, LXII, 5

[16] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 52

[17] Tertulian, Despre suflet, LVII, 8-9

[18] E vorba despre iudei, la care se referă contextul; locul e folosit ca argument împotriva iudeilor care-L acuzau pe Hristos de vrăjitorie; noi ne vom opri doar asupra celora ce ţin de Cărţile Regilor.

[19] BBVA şi Biblia 1688 nu au această afirmaţie. Ea, însă, apare acolo unde s-a urmat, în întregime sau parţial, textului ebraic. Astfel, citatul apare, în forma de mai sus, în Biblia 1982 şi în ediţiile ulterioare, care-i reproduc textul. Posibil ca traducătorii Septuagintei să fi socotit şi ei că sufletul lui Samuel nu poate fi împreună cu al lui Saul. În ce ne priveşte, avem propria opinie despre acest episod în special şi despre Saul în general (mai apropiată, în acest caz, de Iosif Flaviu decât de scrierile patristice), dar aici ne-am propus să dăm glas în mod predilect autorilor patristici, astfel că ceea ce credem noi contează mai puţin.

[20] Martiriul Sfântului Pioniu, XIV

[21] Raiul încă nu era redeschis, dar e greu de zis în ce măsură se aflau sufletele drepţilor sub stăpânirea duhurilor amintite aici. Oricum, autorul e de părere, contrar opiniei generale, că s-ar fi arătat însuşi Samuel. La fel susţine şi Iosif Flaviu, ca şi Origen.

[22] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu Iudeul Trifon, CV

[23] Noi n-am dedus să fi minţit vrăjitoarea în ceva; atâta doar că Dumnezeu a interzis necromanţia (Levitic 19,31).

[24] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, LXXXVI, 3

[25] Această substituire stă în puterea demonilor, dar nu şi cunoaşterea celor viitoare, care se află doar la Dumnezeu.

[26] S-a arătat mai sus (nota 484) care era înţelesul acestor zei.

[27] Înţelesul acestora: chiar celor ce apelează la practici vrăjitoreşti, adevărul li se descoperă tot de către Dumnezeu, prin sfinţii îngeri, chiar dacă aceia cred că l-au aflat ca urmare a vrăjitoriilor, ca unii ce s-au depărtat de Dumnezeu.

[28] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, VI

[29] Până aici, e clar că unii autori mai vechi (aşa cum s-a văzut) susţineau că însuşi Samuel s-ar fi arătat vrăjitoarei din Endor, Dumnezeu îngăduind aceasta. Autorul rândurilor de faţă susţine, în schimb, falsitatea acestor metode. Textul de aici, după cum am avertizat, e foarte confuz.

[30] Pilda săracului Lazăr şi a bogatului nemilostiv nu ni se pare potrivit aleasă aici. Acolo o prăpastie despărţea pe drepţi de cei nedrepţi, însă era vorba de sufletele mutate din viaţa aceasta. Aici, Saul e în viaţă şi, teoretic, mai are încă posibilitatea îndreptării (pe care noi socotim c-a şi dobândit-o, prin moartea sa eroică). Mai mult, până la învierea lui Hristos, nici ceata drepţilor nu se afla, cum se susţine în text, în cele cereşti. Dar, dacă parabola vorbeşte de o prăpastie, cu atât mai mult se va adânci aceasta după redeschiderea Raiului (dar nu e locul aici să dezvoltăm acest subiect). Deşi e riscant să luăm pildele ca atare, chiar locul indicat de la Luca arată că, în mod excepţional, poate exista comunicare între lumi, altfel, despărţite. Nu contestăm că în practicile spiritiste se pot substitui alte duhuri persoanelor invocate, dar nu credem să fi fost astfel în cazul discutat aici. Chiar dacă necromanta îl cunoştea pe Samuel, nu vedem cum ar fi putut să improvizeze, de vreme ce duhul grăieşte despre lucruri cunoscute numai de el şi Saul. N-ar fi exclusă, însă, o substituire, fără ştirea sau voinţa femeii, însă în cazul de faţă ea ne-ar părea de prisos.

[31] Atenţionăm că nici Saul, nici femeia necromantă nu erau, cel puţin deocamdată, osândiţi.

[32] E discutabil binele în care petreceau drepţii Vechiului Testament, câtă vreme Raiul nu fusese redeschis.

[33] Repetăm, prăpastia despre care vorbeşte Parabola sărmanului Lazăr separa pe cei mutaţi de aici. În plus, parabola pare să anticipeze cele ce se vor împlini odată cu Învierea Domnului. Despre starea sufletelor celor ce au murit până la Hristos e riscant a face supoziţii.

[34] Invoca.

[35] O formulare mai potrivită ni se pare: că ar putea fi aduse între cei vii sufletele celor morţi.

[36] Ridicaseră.

[37] Într-adevăr, necromantul poate fi victima înşelăciunii demonilor, după cum pot fi şi necromanţi mincinoşi, dar femeia din Endor, conform relatării biblice, nu ne-a părut că ar fi dorit, conştient, să înşele.

[38] Pe Samuel.

[39] Conform textului Septuagintei; textul ebraic vorbeşte despre o singură persoană, ca un zeu.

[40] Sau demoni.

[41] Argumentaţia ne pare forţată, pornind de la o variantă de text ce, în cazul de faţă, nu credem a fi cea mai potrivită.

[42] Ne îndoim şi de faptul că femeia era ventrilocă, această versiune datorându-se tot textului Septuagintei.

[43] Era vorba despre veşmântul unei singure persoane.

[44] Era un singur glas.

[45] Un demon nu putea să cunoască sfârşitul lui Saul şi al fiilor săi; mai mult, un demon n-ar fi adus mustrări lui Saul pentru neascultarea sa de cuvântul Domnului.

[46] Aici se urmează textului ebraic (sau, mai degrabă, unei versiuni greceşti mai apropiate, în acest loc, textului ebraic). Biblia 1982: mâine tu şi fiii tăi veţi fi cu mine.

[47] Ei vor fi împreună în Şeol, chiar dacă în stări diferite, până la venirea Domnului. În plus, ultimele momente ale vieţii lui Saul pot şterge greşelile sale de până atunci, astfel că nu ne putem pronunţa asupra locului în care se află sufletul lui Saul.

[48] Sf. Grigorie de Nyssa, Despre Pitonisă

[49] Iad.

[50] SEP 2, p. 346

[51] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, VI, 14, 4

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s