Comentarii la I Regi – 25

Posted: 28/01/2009 in I Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 25 – Moartea lui Samuel. David şi Abigail.

 

1 a: Şi Samuel a murit. Şi tot Israelul s-a adunat şi l-a jelit. Şi l-au îngropat în casa lui din Rama.

Odată vestită, moartea lui Samuel ne dă prilejul să ne amintim de întreaga sa activitate, aşa cum reiese din Scriptură. Vom apela la DEI, care adaugă şi părţi interesante din tradiţia iudaică privind pe Samuel: „Samuel (sec. al XI-lea î. Hr.), profet şi ultimul dintre judecătorii biblici, care a condus Israelul în cursul perioadei de tranziţie, situată între epoca judecătorilor şi începutul monarhiei. Tatăl lui Samuel, Elcana, provenea dintr-o familie nobilă din muntele lui Efraim. Mama lui, Ana, a fost mulţi ani sterilă. Ea s-a rugat în sanctuarul din Silo, în prezenţa preotului Eli, cerând un fiu şi făcând jurământul de a-l închina pe viaţă ca nazireu în slujba sanctuarului. O dată înţărcat, Samuel a fost încredinţat preotului Eli. Dumnezeu îi apăru în vis acestuia, anunţându-l de distrugerea sanctuarului din Silo şi a spiţei sale. După distrugerea sanctuarului de către filisteni[1] şi după moartea lui Eli, Samuel a fost desemnat judecător şi profet al lui Dumnezeu. El a exercitat funcţia de judecător în regiunea situată între Betel, Ghilgal, Miţpa şi Rama. Văzând că fiii lui Samuel, Ioel şi Abia, judecători şi ei, pronunţau sentinţe nedrepte, poporul i-a cerut profetului să ungă un rege care să-i guverneze. Cererea era contrară dorinţelor sale, dar – după porunca lui Dumnezeu – Samuel l-a uns rege pe Saul, din tribul lui Beniamin, după ce a avertizat poporul asupra inconvenientelor sistemului monarhic.  Regele Saul n-a dat ascultare profetului Samuel în două rânduri: o dată, aducând jertfe fără ştirea lui; a doua oară, în războiul împotriva amaleciţilor, când l-a iertat pe regele acestora. Ca urmare, Samuel a proorocit că Dumnezeu va lua puterea de la Saul şi o va da altuia. Samuel a plecat la Betleem, unde l-a uns în taină pe David şi l-a făcut rege. El nu l-a mai văzut pe Saul. După moartea lui Samuel, în ajunul bătăliei contra filistenilor de pe muntele Ghilboa, o femeie (vrăjitoarea de la En-Dor), care avea puterea să cheme morţii, a adus duhul lui Samuel, care i-a prezis lui Saul că va suferi o înfrângere militară şi va muri împreună cu fiii săi. Talmudul compară importanţa lui Samuel cu cea a lui Moise şi Aaron. Potrivit înţelepţilor, profetul n-a trăit decât 52 de ani. Samuel a fost judecător în Israel vreme de 10 ani şi încă un an împreună cu Saul. Potrivit Bibliei, Samuel a fost înmormântat la Rama. Tradiţia situează acest loc la Nebi-Samuel, la nord-vest de Ierusalim. Este limpede că Samuel a jucat un rol important în instaurarea monarhiei, iar titlurile sale de văzător, profet, judecător şi preot subliniază şi mai mult influenţa lui în diferite cercuri. Mai târziu, s-a afirmat că era levit, cofondator, împreună cu David, al funcţiei de uşier la Cortul întâlnirii (I Paralipomena 6,12-13). Ca şi Moise, el putea mijloci pe lângă Dumnezeu. De asemenea, Samuel a fost considerat un conducător incoruptibil, purtător de cuvânt divin, pentru a călăuzi Israelul în zilele critice, şi cel mai de seamă profet, după Moise”[2].

1 b: Iar David, sculându-se, s-a coborât în pustia Maonului.

Maon (= locuinţă): regiune situată între Palestina şi Peninsula Sinai (exista şi o cetate cu acest nume, în ţinutul muntos al lui Iuda).

2: Acolo, în Maon, era un om, ale cărui turme se aflau în Carmel; omul acela era foarte bogat: avea trei mii de oi şi o mie de capre; şi s-a întâmplat să fie în Carmel, când îşi tundea oile.

            Carmel (= grădină; grânar plin) – localitate în apropiere de Hebron, în ţinutul lui Iuda.

3: Numele acelui om era Nabal, iar numele femeii sale era Abigail; femeia sa era iscusită la minte şi tare frumoasă la vedere; omul însă era aspru şi rău în faptele lui, un om câinos.

            Un om câinos: „Textul Masoretic: (în ultima caracterizare) era un calebit. Referinţă fără consistenţă, în afară de faptul că numele Caleb înseamnă câine. Altfel, Caleb fusese trimis de Moise să cerceteze Canaanul şi avusese un rol pozitiv (Numeri 13,30; 14,6-9). Nabal însă înseamnă Nebun[3]. Numele lui Nabal pare a fi mai degrabă o poreclă, căci nu ne închipuim ca unui copil să i se pună asemenea nume; dar şi soţia sa se numeşte oarecum straniu pentru noi: Abigail (= tatăl puterii), nume ce ne-ar părea mai potrivit unui bărbat, situaţie pe care o întâlnim şi în cazul altor personaje feminine din Scriptură.

4: Iar David, în pustie, a auzit că Nabal carmelitul îşi tunde oile.

5: Atunci David a trimis zece tinerei, zicându-le: „Suiţi-vă în Carmel şi mergeţi la Nabal şi daţi-i bineţe în numele meu.

6: Şi veţi zice: – Spor să ai în toată vremea, tu şi casa ta şi toate ale tale-n deplină sănătate!

7: Şi acum, iată, am auzit că păstorii tăi, care erau cu noi în pustie, ei îţi tund oile, iar noi nu i-am oprit şi nici că am cerut ceva de la ei pe toată durata şederii lor în Carmel.

8: Întreabă-i pe tinerii tăi şi-ţi vor spune. Atunci, afle tinerii mei bunăvoinţă în faţa ta – că în bună zi am venit: dă-le slujitorilor tăi ce te lasă inima, lor şi fiului tău David!”

            În bună zi am venit: „Tunsoarea oilor avea o anume zi cu caracter sărbătoresc”[4].

9: Şi venind tinereii lui David, i-au grăit lui Nabal toate cuvintele acestea, în numele lui David.

10: Atunci Nabal le-a răspuns tinereilor lui David, zicând: „Cine e David? şi cine e fiul lui Iesei? În vremea noastră e o puzderie de slugi care pleacă fiecare de la stăpânul ei.

11: Credeţi cumva că voi lua pâinea mea şi vinul meu şi carnea vitelor pe care le-am înjunghiat pentru cei ce-mi tund oile şi le voi da unor oameni pe care nu-i ştiu de unde sunt?”

12: Aşa că tinereii lui David s-au întors în calea lor şi au venit şi i-au spus lui David toate cuvintele acestea.

13: Atunci David le-a zis oamenilor săi: „Fiecare să-şi încingă sabia!”  Iar ei şi-au încins fiecare sabia; de asemenea, şi David şi-a încins sabia. Şi au mers cu David ca la patru sute de bărbaţi, iar două sute au rămas cu avutul.

14: Unul din slujitori însă îi spusese lui Abigail, femeia lui Nabal, zicând: „Iată, David a trimis soli din pustie să-i dea bineţe stăpânului nostru; dar el le-a întors spatele.

15: Dar oamenii aceia au fost foarte buni cu noi şi nu ne-au împiedicat şi nici că ne-au cerut ceva pe toată durata cât am fost pe lângă ei.

16: Şi când noi ne aflam în câmp, ei erau ca un zid în jurul nostru, şi ziua şi noaptea, în toată vremea cât am fost cu ei păscând turma.

17: Şi acum, ia seama şi vezi ce vei face tu; căci se pune la cale un necaz împotriva stăpânului nostru şi a casei sale; iar el e o fire nesuferită şi nu-i chip să vorbeşti cu el”.

18: Atunci Abigail s-a pus repede pe treabă şi a luat două sute de pâini şi două burdufuri cu vin şi cinci oi gătite şi cinci efe de făină şi un omer de stafide şi două sute de legături de smochine, le-a pus pe asini

19: şi le-a zis servilor săi: „Mergeţi înaintea mea; şi, iată, eu vin după voi”. Dar bărbatului ei nu i-a spus.

20: Şi a fost că atunci când ea mergea călare pe asin şi venea spre poalele muntelui, iată că David şi oamenii lui se coborau s-o întâmpine. Şi ea s-a întâlnit cu ei.

21: Şi David a zis: „Pesemne că de aceea am păzit eu averea acestui om în pustie, ca să-mi facă mie rău; noi nu am poruncit să fie luat ceva din bunurile lui, dar el m-a răsplătit cu rău pentru bine.

22: Aşa să-i facă Domnul lui David, şi încă pe deasupra, dacă până mâine-dimineaţă voi lăsa pe cineva de parte bărbătească din tot ce ţine de Nabal!”

            Pe cineva de parte bărbătească: „Literal: …pe cineva din cei ce urinează la perete[5]. De altfel, Scriptura foloseşte expresii tari în multe locuri, dar traducerile recurg, de regulă, la eufemisme (BBVA atrage atenţia asupra acestora).

23: Şi dacă Abigail a dat cu ochii de David, a sărit în grabă de pe asin şi a căzut cu faţa înaintea lui David şi i s-a plecat până la pământ.

24: Şi i-a căzut la picioare şi i-a zis: „În mine, domnul meu, să fie nedreptatea! Las-o pe roaba ta să grăiască în auzul tău şi ascultă cuvintele roabei tale.

25: Să nu şi-l pună domnul meu la inimă pe acest om nesuferit, pe Nabal, căci el e aşa cum îi e şi numele: numele său este Nabal, şi nebunia se ţine de el. Dar eu, roaba ta, nu i-am văzut pe slujitorii domnului meu, pe care tu i-ai trimis.

26: Şi acum, domnul meu: Viu este Domnul şi viu este sufletul tău: aşa cum Domnul te-a oprit de la a vărsa sânge nevinovat, păstrându-ţi mâna curată, tot astfel, acum, vrăjmaşii tăi şi cei ce îi vor domnului meu răul, să fie ca Nabal!

27: Şi acum, primeşte darul acesta pe care roaba ta i l-a adus domnului meu şi dă-l servilor care-i slujesc domnului meu!

28: iartă nelegiuirea roabei tale; căci domnul îi va face domnului meu, negreşit, casă credincioasă, căci lupta domnului meu e lupta Domnului, şi-n tine niciodată nu se va afla vreun rău.

29: Şi dacă om se va scula să te prigonească şi să-ţi caute viaţa, atunci viaţa domnului meu va fi legată întru legătura vieţii cu Domnul Dumnezeu, iar viaţa vrăjmaşilor tăi o vei zvârli ca dintr-o praştie.

            „Dacă lupta omului este lupta lui Dumnezeu – deci, în favoarea binelui -, atunci şi Dumnezeu Se va simţi obligat – ca în virtutea unui legământ – să-l ajute pe om la necaz”[6].

30: Când Domnul va face pentru tine, domnul meu, toate lucrurile cele bune pe care le-a grăit asupră-ţi şi va rândui ca tu să fii cârmuitor peste Israel,

Indiciu că şi în popor se aflase despre ungerea primită, în taină, de către David.

31: atunci peste inima domnului meu nu va apăsa urâciunea şi crima de a fi vărsat fără pricină sânge nevinovat şi de a fi pângărit mâna domnului meu. Şi astfel Domnul îi va face bine domnului meu, iar tu îţi vei aminti de roaba ta, să faci asupră-i binele”.

32: Şi a zis David către Abigail: „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, Cel ce te-a trimis pe tine astăzi să mă întâmpini;

33: şi binecuvântată fie-ţi lăuntrica alcătuire şi binecuvântată să fii tu, cea care astăzi m-ai împiedicat de la a merge să vărs sânge şi de la a-mi pângări mâna.

            Lăuntrica alcătuire traduce grecescul „tropos, (referitor la persoane), cuvânt cu mare încărcătură semantică: fel de a gândi şi de a face; moravuri, obiceiuri, conduită, caracter, sentimente”[7].

34: Dar viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, Cel ce m-a oprit astăzi de la a face răul, că dacă tu nu te-ai fi grăbit şi n-ai fi venit să mă întâmpini, eu tocmai atunci zisesem că până mâine-dimineaţă nimic de parte bărbătească nu-i va rămâne lui Nabal”.

35: David a luat din mâinile ei tot ceea ce ea îi adusese şi i-a zis: „Mergi în pace la casa ta!; vezi, am ascultat de glasul tău şi ţi-am cinstit făptura”.

36: Iar Abigail s-a dus la Nabal; şi, iată, în casa lui era petrecere ca o petrecere regească; cu inima veselă deasupră-i, Nabal era beat criţă. Aşa că ea nu i-a spus nimic, însemnat sau neînsemnat, până s-a luminat de ziuă.

37: Şi dacă s-a făcut dimineaţă şi Nabal s-a trezit din vin, femeia sa i-a spus toate cuvintele acestea; şi inima a amorţit într-însul, iar el s-a făcut ca o piatră.

Reacţia lui Nabal arată că el nu a gândit la posibilele urmări, lăsându-se pradă apucăturilor firii sale. Modul acesta de a acţiona în chip necugetat este caracteristic multor oameni.

38: Şi a fost că după vreo zece zile Nabal a fost lovit de Domnul şi a murit.

39: Şi dacă a auzit David că Nabal murise, a zis: „Binecuvântat este Domnul, Cel ce a judecat pricina ocării ce mi-a venit din partea lui Nabal şi l-a scăpat pe robul Său din puterea răului, iar răutatea lui Nabal a întors-o asupra capului său!”

            Dumnezeu „judecă în această lume toate. Psalmistul David, după ce a suportat ocara nedreaptă în Carmel, fiindcă a amânat el răzbunarea, pe dată a fost îndeplinită aceasta de Dumnezeu”[8].

40: Slujitorii lui David au venit la Abigail în Carmel şi au grăit către ea, zicând: „David ne-a trimis la tine ca să te ia de soţie”.

41: Iar ea s-a ridicat şi s-a prosternat cu faţa pân-la pământ şi a zis: „Iată, slujnică să fie roaba ta, ca să spele picioarele slugilor tale”.

            „Femeia le vorbeşte solilor, umilindu-se, ca şi cum s-ar afla în faţa stăpânului lor”[9]. „Raportul de subordonare al femeii faţă de bărbat se deduce şi din faptul că aceasta îl numea pe soţ baal, adică stăpân, iar pe sine se numea roaba lui”[10].

42: Abigail s-a ridicat apoi în grabă şi s-a suit pe asin; şi cinci fete o însoţeau. Şi s-a dus cu slujitorii lui David şi i-a devenit soţie.

43: Iar David a luat-o şi pe Ahinoam din Izreel şi amândouă au fost soţiile lui.

Ahinoam (= frate al îndurării) din Izreel era o altă soţie a lui David; şi numele acesteia ne pare mai potrivit unui bărbat. În Textul Masoretic sunt două localităţi Izreel (= Dumnezeu seamănă). „Prima este un oraş din Iuda, aflat probabil aproape de Maon, Carmel şi Zif; al doilea este un oraş din Isahar (astăzi Zerin, la sud de Nazaret). Cei ce citesc Israel[11] văd în asocierea celor două soţii, una din Iudeea şi cealaltă din Israel, prefigurarea viitoarei uniri a celor două ţări sub coroana lui David”[12].

            „David a avut două soţii[13], pe israelita Ahinoam şi pe Abigail pe care a luat-o după aceea. Prima era o fire rece, a doua plină de căldură şi de har, suflet primitor şi darnic, care a văzut chipul Tatălui şi slava Lui. Aceasta a primit acea rouă a harului dumnezeiesc, precum se înţelege din numele ei. Ce este însă vocea Tatălui, dacă nu Cuvântul lui Dumnezeu, care varsă în inimile tuturor ploaia credinţei şi a dreptăţii?”[14].  „Acest suflet însă, cu bună înţelegere şi tare frumos la chip ca Abigail, şi-l câştigase în luptă, după ce şi-a învins potrivnicii şi după ce a murit bărbatul care, îndârjit în răutatea duhului său, se luptase din răsputeri ca să nu-i fie luată frumoasa-i soţie[15]. Ca un biruitor şi grijuliu mire, David îi arată atenţie şi dragoste, îndepărtându-i toate pierderile frumuseţii ei şi scoţându-i veşmintele robiei, ca şi cum i-ar fi înlăturat tot părul capului, adică mulţimea păcatelor, care par oarecum destul de multe în trupul nostru”[16].

44: Iar Micol, femeia lui David, fiica lui Saul, i-a fost dată de acesta lui Paltiel, fiul lui Laiş, din Galim.

Cum David era fugar, Saul a socotit desfăcută căsătoria sa cu Micol şi a dat-o pe aceasta lui Paltiel (= izbăvirea lui Dumnezeu), fiul lui Laiş (= leu) din Galim (= grămadă de pietre), sat învecinat cu Ghibeea. Mai multe nu ştim despre acest Paltiel.


[1] De fapt, răpirea chivotului.

[2] DEI, pp. 692-693

[3] BBVA, p. 338

[4] BBVA, p. 339

[5] BBVA, p. 339

[6] BBVA, p. 339

[7] BBVA, p. 340

[8] Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, II, 3

[9] BBVA, p. 340

[10] AB, p. 168

[11] În loc de Izreel, aşa cum o face Septuaginta, în Codex Vaticanus.

[12] SEP 2, p. 342

[13] La acea dată.

[14] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXXI, 5

[15] Presupunere a autorului. În text, Nabal pare preocupat doar de propriile-i bunuri, purtând mai puţin grija soţiei.

[16] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXXI, 10

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s