Comentarii la I Regi – 24

Posted: 28/01/2009 in I Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 24 – David cruţă viaţa lui Saul.

 

1: Iar David s-a ridicat de acolo şi s-a aşezat în strâmtorile En-Gaddi.

En-Gaddi (= fântâna iedului): cetate şi fântână în ţinutul Iuda, pe latura vestică a Mării Moarte.

2: Şi a fost că după ce Saul s-a întors din urmărirea Filistenilor, i s-a spus că David se află în pustia En-Gaddi.

            „En-Gaddi: oază în apropiere de ţărmul vestic al Mării Moarte. Se vede că ascunzătoarea lui David se afla pe undeva prin vecinătate, în ţinutul pustiu”[1].  Partea sudică a deşertului Iuda era „Deşertul Enghedi, numit astfel după cetatea cu acelaşi nume, în care s-a ascuns David din cauza persecuţiei lui Saul. Astăzi se mai păstrează din această cetate doar un câmp de ruine, descoperite prin 1956 de către o expediţie arheologică. Deşertul se află amplasat la jumătatea coastei vestice a Mării Moarte şi la aproximativ 25 de km sud-est de Hebron. La începutul erei creştine, zona era locuită de esenieni”[2].

3: Şi luând el cu sine trei mii de bărbaţi aleşi din tot Israelul, s-a dus să-i caute pe David şi pe oamenii lui în faţa Sadaemului.

Sadaem (= stâncile ţapilor) – sens probabil. Nu ştim mai multe despre acest loc.

4: Şi a ajuns la turmele de oi ce se aflau pe lângă drum, iar acolo era o peşteră. Saul a intrat să-şi facă nevoia, în timp ce David şi oamenii lui şedeau în partea mai adâncă a peşterii.

            „Turmele erau aduse de la păşune să se odihnească în răcoarea stâncilor”[3].

5: Atunci bărbaţii lui David i-au zis: „Iată, aceasta este ziua despre care ţi-a spus Domnul că-l va da pe vrăjmaşul tău în mâinile tale, ca să faci cu el după pofta inimii.”  Iar David s-a ridicat şi a tăiat cu fereală poala hainei lui Saul.

            „Desigur, pentru comoditate, Saul îşi aruncase mantia undeva pe alături”[4].

6: Şi a fost că după aceea i-a părut rău lui David că-i tăiase poala hainei.

            Ca tip al lui Hristos, David „îi taie aceluia aripa veşmântului[5], pe când şade în peşteră ca să lapede prisosul stomacului, adică ia de la poporul cel vechi[6] înalta cuviinţă a filosofiei morale[7], sau înălţimea înţelesurilor, din învelişul simboalelor şi ghiciturilor legii. El socoteşte că nu se cuvine şi nu e drept ca poporul Iudeilor, adică al oamenilor pământeşti şi iubitori de trup, care şade în veacul acesta, sau în litera legii, ca într-o peşteră, închizând făgăduinţele dumnezeieşti ale bunurilor nestricăcioase în stricăciunea celor trecătoare, să aibă podoaba cea spirituală a poruncilor legii, ca pe o aripă a veşmântului pe care să o ducă prin abuz la stricăciune”[8].

7: Şi a zis David către oamenii lui: „Să mă ferească Dumnezeu să fac eu una ca aceasta împotriva stăpânului meu, a unsului Domnului, să-mi ridic eu mâna asupră-i; căci el este unsul Domnului”.

            „David socotea, pesemne, că propria sa ungere fusese doar in spe, în timp ce Saul era rege în exerciţiu”[9].

8: Aşa că David şi-a potolit oamenii cu vorbe ca acestea şi nu i-a lăsat să se ridice şi să-l omoare pe Saul.  Iar Saul s-a ridicat şi s-a dus în drumul lui.

9: Din peşteră însă s-a ridicat şi David după el. Şi a strigat David în urma lui Saul, zicând: „O, doamne!, o, rege!”  Atunci Saul a cătat înapoi, iar David plecându-se cu faţa la pământ, i s-a închinat.

10: Şi a zis David către Saul: „De ce asculţi tu de vorbele poporului care zice: – Iată, David îţi caută viaţa?

11: Iată, ochii tăi au văzut cum chiar astăzi mi te-a dat Domnul în mână, acolo, în peşteră; dar eu n-am vrut să te omor, ci te-am cruţat şi am zis: – Nu-mi voi ridica mâna asupra stăpânului meu, fiindcă el e unsul Domnului.

12: Şi, iată, poala hainei tale e în mâna mea; eu am tăiat poala hainei tale şi nu te-am omorât. Cunoaşte azi şi vezi că-n mâna mea nu-i nici o răutate şi nici o necredinţă şi nici o răzvrătire; eu n-am păcătuit împotriva ta, dar tu îmi vânezi viaţa ca să mi-o iei.

13: Judece Domnul între mine şi tine şi Domnul să-mi răsplătească din ceea ce-i al tău!; dar mâna mea nu-ţi va fi împotrivă.

Domnul să-mi răsplătească din ceea ce-i al tău: Socotim că David, prin expresia aceasta, vrea fie să ceară pedeapsa divină dacă a râvnit la cele ale lui Saul, fie să spună că, chiar de va primi cele ale lui Saul, aceasta va fi fără ca el să uneltească asupra aceluia, ci doar ca un dar de la Dumnezeu.

14: Aşa cum spune vechiul proverb: «Din cei nelegiuiţi va izvorî greşala»;  deci mâna mea nu se va ridica asupră-ţi.

15: Şi acum, după cine umbli tu, o, rege al lui Israel? după cine alergi? după un câine mort? după un purice?

S-a văzut în faptul că David se numeşte câine mort şi purice marea lui smerenie.

16: Fie Domnul cumpănitor şi judecător între mine şi tine!; Domnul să mă vadă şi să-mi judece pricina şi-ntru dreptate să mă scoată din mâinile tale!”

„Mai explicit: Fie Domnul arbitru şi judecător între mine şi tine. În faţa judecăţii Domnului, robul şi stăpânul se bucură de aceleaşi criterii”[10].

            „După un timp Saul a ieşit din peşteră fără să ştie nimic de cele întâmplate, avându-şi înfăşurată în jurul trupului mantaua sau hlamida. După Saul a ieşit şi David, păstrându-şi ca de obicei siguranţa şi calmul, apoi, urcându-se pe o colină de deasupra peşterii, a ridicat cu mâna poala hainei regeşti. Şi acesta nu era altceva decât drapelul nesângeros al biruinţei asupra vrăjmaşului. Strigând către Saul cu glas puternic, David a expus detaliat această nouă şi minunată superioritate, pe care sângele necurat nu a putut-o întina, cu ajutorul căreia cel mai breaz biruie totdeauna, dar şi cel învins se mântuieşte. Căci nu prin cadavrul unui luptător se distinge întâietatea lui David, ci superioritatea puterii se evidenţiază mai clar prin mântuirea din primejdii a vrăjmaşului său”[11].

17: Şi a fost că după ce David a isprăvit aceste cuvinte către Saul, acesta a zis: „Al tău este glasul acesta, fiule David?”  Şi ridicându-şi Saul glasul, a plâns.

„O, ce schimbare bruscă s-a făcut! Căci cel ce nu suferea niciodată să-l cheme pe nume, urând şi însuşi numele lui[12], acum îl face şi rudă, numindu-l pe el fiu al său. Cine este mai fericit decât David care pe ucigaşul de oameni l-a făcut tată, pe lup, oaie, cuptorul mâniei l-a umplut cu multă rouă, valurile le-a alinat şi a stins toată aprinderea mâniei? Cuvintele acelea ale lui David, intrând în mintea celui sălbăticit, au lucrat toată această schimbare, pe care ne-o arată aceste cuvinte. Şi n-a zis (Saul): Cuvintele tale sunt acestea, fiule David? Dar ce? Glasul tău este acesta, fiule David?  Căci numai glasul lui a schimbat starea lui Saul. Şi, precum un tată auzind glasul copilului său, care s-a întors de undeva după multă vreme, se veseleşte cunoscându-l fără să-l vadă, aşa şi Saul, fiindcă cuvintele lui David intrând au scos afară vrajba, a cunoscut pe Sfântul şi, lepădând patima, a primit afecţiune. Căci scoţând afară mânia a primit voie bună şi milostenie. Şi precum de multe ori cunoaştem pe prieten şi noaptea după glas, chiar nefiind el aproape, pe care ziua şi de departe îl cunoaştem, la fel se întâmplă şi la vrajbă. Cât timp ne aflăm între noi învrăjbiţi, şi glasul îl auzim altfel, şi faţa o vedem cu mintea stricată. Iar după ce lepădăm mânia, glasul cel ce înainte ni se părea pizmaş şi vrăjmaş ni se arată acum dulce şi plăcut, iar faţa vrăjmaşului cea nesuferită ni se arată cu har şi dorită”[13].

18: Şi a zis Saul către David: „Tu eşti mai drept decât mine, căci tu mi-ai răsplătit cu bine, dar eu ţi-am răsplătit cu rău.

19: Tu mi-ai arătat mie astăzi ce bine mi-ai făcut, cum m-a închis pe mine Domnul astăzi în mâinile tale, dar tu nu m-ai ucis.

            „Saul capătă conştiinţa că gestul lui David a avut darul de a anula intenţia lui Dumnezeu”[14].

20: Că de-l va afla cineva pe vrăjmaşul său în necaz şi-i va deschide paşii spre calea cea bună, aşa cum ai făcut tu astăzi, Domnul îi va răsplăti cu binele.

21: Şi acum, iată, eu ştiu că tu într-adevăr vei domni şi că-n mâna ta va sta regatul lui Israel.

Saul ştie că David va dobândi tronul. „Dar de unde cunoşti acestea, spune-mi mie? Oştile sunt sub comanda ta, banii, armele, cetăţile, caii, ostaşii şi toată puterea împărătească la tine este. Iar acesta este gol şi lipsit, neavând nici cetate, nici casă, nici familie. De unde zici aceasta, spune-mi? De la obiceiul lui. Că nu m-ar fi biruit cel gol, lipsit şi fără de arme pe mine, cel înarmat şi cu atâta putere, de nu ar fi avut pe Dumnezeu cu el. Iar cel ce are pe Dumnezeu cu sine este mai tare decât toţi.  Ai văzut cum filozofează Saul după izbăvirea de vrăjmăşie? Ai văzut că este cu putinţă ca vrăjmaşul să lepede toată răutatea, să se schimbe şi să se întoarcă la cele bune?”[15].  E, însă, şi o altă interpretare: „după Haggadah, când Saul rupsese poala mantiei lui Samuel (15,27), profetul îi spusese lui Saul că acela care îi va rupe poala mantiei va domni în locul lui. Astfel, când Saul a văzut pulpana mantiei sale în mâinile lui David, a înţeles că David va ajunge rege”[16].

22: Aşadar, jură-mi acum pe Domnul că nu-i vei nimici pe urmaşii mei şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu”.

„Împăratul se cucereşte celui simplu şi cel încoronat face rugăciune pentru fiii lui, rugând pe cel fugar. Iar faptul că Saul îndrăzneşte să roage pe vrăjmaşul său pentru unele ca acestea este semnul faptei bune a lui David. Şi cere jurământ, nu îndoindu-se de năravul cel bun al lui David, ci cugetând la mulţimea relelor pe care i le-a făcut. Jură-te mie să nu pierzi sămânţa mea după mine. Pune pe vrăjmaşul său epitrop al copiilor lui şi-i dă în mâinile lui, ca şi cum i-ar lua de mână prin cuvintele acestea şi ar aduce pe Dumnezeu ca mijlocitor. Dar David ce face? Oare a viclenit, sau s-a prefăcut auzind acestea? Nicidecum. Ci îndată s-a plecat şi a primit rugămintea”[17].

23: Aşa i-a jurat David lui Saul. Saul s-a dus la casa sa, iar David şi oamenii lui s-au suit în strâmtoarea Mesara.

            „Pe cei vinovaţi îi arată Domnul; pe nevinovaţi, însă, nu-i lasă pe mâna vrăjmaşilor. Saul îl căuta pe David şi nu putea să-l găsească. David cel sfânt nu l-a căutat pe Saul şi l-a găsit: i l-a dat Domnul în puterea lui”[18].


[1] BBVA, p. 337

[2] AB, p. 79

[3] BBVA, p. 337

[4] BBVA, p. 337

[5] Tâlcuirea pare a vorbi despre o parte superioară a veşmântului, în vreme ce traducerea folosită de noi vorbeşte despre poala veşmântului.  La fel au şi celelalte traduceri româneşti consultate.

[6] Închipuit prin Saul, primul rege, lepădat apoi de Dumnezeu.

[7] Închipuită prin aripa veşmântului.

[8] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 53

[9] BBVA, p. 338

[10] BBVA, p. 338

[11] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, XIV

[12] Adeseori, Saul l-a numit pe David, eufemistic, fiul lui Iesei.

[13] Sf. Ioan Gură de Aur, Puţul, pp. 291-292

[14] BBVA, p. 338

[15] Sf. Ioan Gură de Aur, Puţul, p. 299

[16] SEP 2, p. 338

[17] Sf. Ioan Gură de Aur, Puţul, p. 300

[18] Sf. Ambrozie al Milanului, Împotriva bogaţilor răi, 28

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s