Comentarii la I Regi – 21

Posted: 28/01/2009 in I Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 21 – Fugar, David rătăceşte din loc în loc, căutând scăpare.

 

1: David s-a ridicat şi s-a dus, iar Ionatan a intrat în cetate.

            „Acest verset încheie, de fapt, capitolul precedent”[1]. 

2: David a venit la Nobe, la preotul Ahimelec. Iar Ahimelec s-a înspăimântat de întâlnirea cu el şi i-a zis: „De ce eşti singur şi nimeni cu tine?”

Nobe (= înălţime; proorocire): cetate preoţească în ţinutul lui Veniamin. Ahimelec (= frate al regelui) era fiul lui Ahituv şi întâiul preot din Nobe.  Acesta intuieşte că David e fugar, câte ceva din cele de la casa regală răzbătând şi în afară.

3: Iar David i-a zis preotului: „Regele mi-a dat astăzi o poruncă şi mi-a zis: – Nimeni să nu ştie treaba la care te-am trimis şi pentru care ţi-am poruncit! Iar eu le-am poruncit alor mei să fie la locul nostru de întâlnire.

            „Ginere al regelui şi comandant fără escortă, David evită să spună că e fugar. Ca să scape, el se simte obligat să fabuleze. În ansamblul iconomiei divine (ca şi în cazul lui Iacob), scopul urmărit de Dumnezeu cu David copleşeşte circumstanţele jenante”[2].

4: Şi acum, dacă ai la îndemână cinci pâini, dă-mi în mână ce se găseşte”.

5: Iar preotul i-a răspuns lui David, zicând: „Nu am la îndemână pâini obişnuite, ci doar pâini sfinte; din ele pot mânca tinerii slujitori, dar numai dacă s-au abţinut cel puţin de la femei”.

6: Iar David i-a răspuns preotului, zicând: „De la femei ne-am abţinut de trei zile; când am plecat eu la drum, toţi tinerii slujitori au trecut prin curăţire; dar dacă cumva această călătorie nu-i curată, ea se va sfinţi astăzi prin armele mele”.

„Spre a se înfrupta din pâinile de jertfă, David pretinde, prin sugestie, că duce un război sfânt”[3].  Pasajul e dificil de interpretat: „David pare a spune că expediţia la care porneşte este, ce-i drept, profană (fuga de Saul), dar va fi sfinţită de pâinea sfinţită pe care o va duce în sac (Textul Masoretic) sau care va face parte din lucrurile sale (Septuaginta)”[4].

7: Atunci preotul Ahimelec i-a dat pâinile punerii-înainte, căci nu se afla acolo altă pâine în afară de pâinile Feţei, cele ridicate de dinaintea feţei Domnului spre a fi înlocuite cu pâini calde în chiar ziua în care au fost luate.

Pâinile punerii înainte: „Expresie desemnând cele douăsprezece pâini care se aşezau pe masa de aur din Sanctuar şi, mai târziu, din Templu, conform îndemnului din Ieşirea 25,30; Levitic 24,5-9; Numeri 4,7; acest din urmă pasaj pomeneşte de pâinea veşnică. Numărul prescris de douăsprezece era destinat să reamintească de cele douăsprezece triburi ale lui Israel şi fiecare pâine trebuia făcută din două zecimi de efa de făină. Peste cele două şiruri de câte şase pâini se punea tămâie (Levitic 24,7). Când se aduceau pâinile proaspete, cele dinainte erau împărţite preoţilor (cohanim) care erau autorizaţi să le mănânce. Atunci când David cere de mâncare pentru oamenii lui preotului din Nob şi  când acesta îi dă pâinile punerii înainte, fapta nu contravine normelor Torei decât în măsura în care pâinile au fost consumate de oameni oarecare, nu de preoţi”[5]. 

            „Masa punerii înainte, adică pâinile, indica sfântul trup al lui Hristos, care hrăneşte pe toţi spre viaţă veşnică. Iar deoarece fericitul David şi cei împreună cu el, flămânzind, precum s-a scris, au mâncat pâinile punerii înainte, să vedem dacă nu cumva s-a preînchipuit prin aceasta ceva tainic. Căci nu era îngăduit [decât] preoţilor să mănânce din pâinile puse înainte, după porunca Legii. Dar David şi cei împreună cu el s-au atins de hrana preasfinţită, fără să fie din seminţia preoţească, pentru ca prin aceasta să se indice credinţa neamurilor şi aceea din partea celor din Israel. Căci Hristos era îndatorat celor din Israel, ca fiind mai sfinţiţi, pentru părinţii lor şi pentru lege, dar, intrând la El în oarecare mod şi mulţimea celor de alte neamuri, deşi era nesfinţită din pricina rătăcirii, a mâncat pâinea vieţii, aflându-se împreună cu ea David, care împlineşte rolul de chip al celor ce se mântuiesc din Israel”[6].         

8: Şi-n ziua aceea era acolo unul din slujitorii lui Saul, întârziat înaintea feţei Domnului; numele său era Doeg Idumeul şi păştea catârii lui Saul.

Doeg (= timid) era un idumeu (edomit), căpetenia păstorilor lui Saul. Idumeea e numele grecesc al Edomului, regat la sud-vest de Marea Moartă.

9: Şi a zis David către Ahimelec: „Vezi dacă ai pe-aici la îndemână o suliţă sau o sabie, căci eu n-am apucat să-mi iau sabia sau armele, de vreme ce porunca regelui nu suferea întârziere”.

10:  Iar preotul a zis:  „Iată, se află aici sabia lui Goliat Filisteanul, cel pe care tu l-ai ucis în valea Ela; e înfăşurată într-o haină; dacă vrei să ţi-o iei, ia-o, căci o alta nu se află aici în afară de aceasta”.  Iar David a zis: „Iată, o alta nu-i ca ea! Dă-mi-o!”

Ela (Ila) apare doar în Septuaginta. E vorba despre valea terebinţilor. Septuaginta nu traduce Ela, ci dă termenul ca nume propriu.

11: Şi i-a dat-o. Şi s-a ridicat David, şi-n ziua aceea a fugit de la faţa lui Saul; şi a venit la Achiş, regele Gatului.

Achiş (= îmblânzitorul şerpilor) pare a fi acelaşi cu cel pomenit la III Regi 2,39; aceasta ar însemna că a avut o domnie lungă, de vreo 50 de ani.

12: Iar slujitorii lui Achiş i-au zis acestuia: „Oare nu acesta e David, regele ţării? Oare nu pentru acesta au început dănţuitoarele să strige, zicând:

            Saul şi-a biruit miile,

            iar David miriadele?…”.

David, regele ţării: ţara (ghi) poate fi înţeleasă şi ca ţinut şi ca teritoriul întregului Israel. David nu era încă rege decât în ochii Domnului. Pentru narator, ironia slujitorilor lui (Achiş) poate ascunde o profeţie”[7].

13: Aceste cuvinte l-au săgetat la inimă pe David şi tare s-a înfricoşat el de Achiş, regele Gatului.

14: Şi-n văzul aceluia şi-a schimbat înfăţişarea şi-n ziua aceea se făcea ca şi cum ar fi nebun şi bătea ca-n tobă în porţile cetăţii şi-şi bălăngănea mâinile ca un apucat şi-şi lăsa balele să-i curgă în barbă.

SEP 2: bătea în porţile cetăţii, dădea din mâini, se prăvălea peste porţi… „Textul Masoretic diferă sensibil de Septuaginta. David nu cade peste porţile cetăţii, ci le marchează cu semnul taw, semnul luării în posesie. Astfel, David se înstăpâneşte asupra cetăţii”[8].

15: Iar Achiş a zis către slujitorii săi: „Voi nu vedeţi că omul acesta e epileptic? De ce l-aţi adus la mine?

16: Credeţi că de epileptici duc eu lipsă, de l-aţi adus să-nnebunească la mine?… În casa mea nu va intra!”

David, „când s-a dus să caute scăpare la Achiş şi, de frică, s-a prefăcut nebun, căzând la pământ, încrucişându-şi ochii şi făcând bale la gură, se chinuia mai mult decât cei într-adevăr îndrăciţi, mai cu seamă când se gândea la ce strâmtorare l-a adus Saul, căruia îi făcuse atât de mult bine”[9].


[1] BBVA, p. 334

[2] BBVA, p. 335

[3] BBVA, p. 335

[4] SEP. 2, p. 331

[5] DEI, p. 598

[6] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, IV, 4

[7] SEP 2, p. 332

[8] SEP 2, p. 332

[9] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre necazuri şi biruirea tristeţii, III, 7

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s