Comentarii la I Regi – 18

Posted: 28/01/2009 in I Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 18 – David în fruntea oastei. Invidia lui Saul. Căsătoria lui David.

 

            „Textul Masoretic începe acest capitol cu cinci versete pe care Septuaginta nu le cuprinde: 1 După ce David a isprăvit de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatan s-a legat de sufletul lui David; şi Ionatan l-a iubit ca pe sine însuşi. 2 Saul l-a luat în ziua aceea şi nu l-a mai lăsat să se întoarcă la casa tatălui său.  3 Iar Ionatan a încheiat cu David un legământ, fiindcă îl iubea ca pe sine însuşi.  4 Ionatan şi-a dezbrăcat manta pe care o avea pe el şi i-a dat-o lui David; tot astfel straiele, sabia, arcul şi cingătoarea.  5 În ieşirile sale, oriunde îl trimitea Saul, David avea izbândă, iar Saul l-a pus căpetenie peste oşteni. Şi era bine văzut de tot poporul, şi chiar de slujitorii lui Saul[1]. 

 

1 (6): Atunci au ieşit dănţuitoarele din toate cetăţile lui Israel să-l întâmpine pe David cu timpane şi cu veselie şi cu ţimbale.

2 (7): Şi cântau femeile şi ziceau:

                        „Saul şi-a biruit miile,

                        iar David miriadele”.

3 (8): Aceasta însă a căzut rău în ochii lui Saul; el a zis: „I-au dat lui David miriade, iar mie mi-au dat mii?”

            „Următoarele trei versete, omise în Septuaginta, sunt preluate din Textul Masoretic”[2]:

4 (9): Şi din ziua aceea, de-a lungul timpului, Saul s-a uitat la David cu un ochi invidios.

5 (10): A doua zi, un duh rău de la Dumnezeu a căzut asupra lui Saul: în mijlocul casei sale, el vorbea în dodii. Iar David, ca şi în celelalte zile, adia strunele cu mâna. Saul însă avea în mână o lance.

6 (11): Atunci Saul a aruncat lancea, zicând: „Îl voi pironi pe David în perete!”  David însă de două ori s-a ferit de Saul.

            „Iată la câtă nechibzuinţă a dat naştere invidia! Când împăratul a văzut laudele multe de care se bucura dreptul David, când a văzut că femeile dănţuiesc şi strigă: Saul a biruit mii, iar David zeci şi zeci de mii, n-a mai putut îndura în linişte cele ce se spuneau – deşi, după dreapta judecată, laudele erau mai mult pentru Saul decât pentru David – şi, biruit de invidie, a răsplătit cu rău pe binefăcător, a încercat să omoare pe cel pe care trebuia să-l socotească mântuitor şi binefăcător. Ce mare nebunie! Ce cumplită nesimţire! Socoteşte duşman pe cel ce i-a dăruit viaţa, pe cel ce scăpase toată oştirea lui de furia celui de alt neam. Învins de patimă, n-a mai vrut să ştie de binefacerea primită, ci, întunecat de invidie, ca de beţie, socotea duşman pe binefăcător”[3].  „După ce a câştigat acea strălucită victorie într-o minunată luptă, (David) a dat peste un duşman mai puternic decât Goliat cel învins, a dat de Saul, omul căruia îi făcuse bine. Saul n-a pornit pe faţă lupta împotriva lui David; a îmbrăcat masca prieteniei; se prefăcea că-l cinsteşte şi-i poartă de grijă, dar se purta ca un duşman”[4].

7 (12): Şi Saul era neliniştit din pricina lui David;

8 (13): şi l-a îndepărtat de la el şi l-a făcut pentru sine căpetenie peste o mie, cea care ieşea şi intra în fruntea poporului.

            „Adică mergea la război în fruntea oastei şi se întorcea victorios”[5].

9 (14): David însă era înţelept în toate căile sale, iar Domnul era cu el.

10 (15): Iar Saul vedea că era foarte înţelept şi se temea de el.

11 (16): Şi-ntregul Israel şi Iuda îl iubeau pe David, de vreme ce el intra şi ieşea în fruntea poporului.

            „Textul Masoretic introduce aici trei versete care nu se regăsesc în Septuaginta; ele par a fi o inserţie târzie, complicând problema căsătoriei lui David:  17 Saul i-a zis lui David: – Iat-o pe fiica mea cea mai mare, Merob; pe care ţi-o voi da de soţie; numai să fii viteaz şi să duci războaiele Domnului!  Căci Saul îşi zicea: – Asupra lui să nu fie mâna mea, ci mâna Filistenilor să fie împotrivă-i.  18 Dar David i-a zis lui Saul: – Cine sunt eu, şi care e viţa mea – neamul tatălui meu în Israel -, ca să fiu eu ginerele regelui?  19 Dar la vremea când Merob ar fi trebuit să-i fie dată lui David, fiica lui Saul i-a fost dată ca soţie lui Adriel din Mehola[6].

12 (20): Iar Micol, fiica lui Saul, l-a îndrăgit pe David. Şi i s-a spus lui Saul, iar aceasta i-a bineplăcut ochiului său.

13 (21): Şi a zis Saul: „Am să i-o dau, ca să-i fie piatră de poticnire…”.  Acum, mâna Filistenilor era împotriva lui David.

14 (22): Saul le-a poruncit servilor săi, zicând: „Luaţi-l voi de-o parte pe David şi spuneţi-i: – Iată, regele te place şi toţi slujitorii săi te iubesc; fii tu ginerele regelui!”

15 (23): Servii lui Saul au grăit aceste cuvinte în auzul lui David. Iar David le-a zis: „Puţin lucru este-n ochii voştri să fii ginerele regelui? Eu sunt un om umil, nu plin de slavă”.

16 (24): Iar servii i-au spus lui Saul aceste cuvinte pe care le grăise David.

17 (25): Iar Saul a zis: „Aşa să-i spuneţi lui David: – Regele nu vrea nici un dar, ci numai o sută de prepuţuri filistene, ca să se răzbune pe vrăjmaşii regelui”.  Fiindcă Saul se gândea să-l împingă în mâinile Filistenilor.

            Nici un dar: „E vorba de darul – în bani şi în natură – pe care mirele trebuia să i-l facă tatălui miresei – sau chiar acesteia (vezi Facerea 34,12)”[7]. O sută de prepuţuri filistene: „Filistenii nu erau circumcişi”[8].

18 (26): Iar servii lui Saul i-au spus lui David cuvintele acestea, iar lui David i-a surâs gândul de a deveni ginerele regelui.

19 (27): Atunci David s-a ridicat şi s-a dus, el şi oamenii săi, şi au ucis dintre Filisteni o sută de bărbaţi. El a adus prepuţurile acestora şi a devenit ginerele regelui, căci Saul i-a dat-o de soţie pe Micol, fiica sa.

„Căsătoria lui David cu (Micol) aminteşte de istoria lui Iacob (Facerea 29,15-30)”[9].  „În Pseudo-Ieronim şi în Textul Masoretic, David dă o sută de prepuţuri pentru Merob şi altă sută pentru (Micol), la fel cum Iacob muncise şapte ani pentru Lia şi încă şapte pentru Rahila”[10].

20 (28): Iar Saul vedea că Domnul este cu David şi că tot Israelul îl iubea.

21 (29): Şi tot mai mult se temea de David.

„De ce a căutat Saul să prindă şi să ucidă pe David, pe care mai înainte îl cinstea ca pe sine însuşi şi-l iubea ca pe binefăcătorul lui? Îi vine acest lucru din fire sau din voia lui cea rea? Este vădit însă că-i vine din alegerea rea a voinţei lui, căci din fire nimeni n-a fost făcut rău, fiindcă Dumnezeu nu este făcător de lucruri rele”[11].


[1] BBVA, p. 331

[2] BBVA, p. 331

[3] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XLVI, 3

[4] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre necazuri şi biruirea tristeţii, III, 7

[5] BBVA, p. 331

[6] BBVA, p. 331

[7] BBVA, p. 332

[8] BBVA, p. 332

[9] SEP 2, p. 325

[10] SEP 2, p. 325

[11] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, 4

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s