Comentarii la I Regi – 17

Posted: 28/01/2009 in I Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 17 – David şi Goliat.

 

1: Filistenii şi-au adunat oştile la război şi au venit la Soco, cel din Iuda, şi şi-au aşezat tabăra între Soco şi Azeca, la Efes-Damim.

Soco (= spini): cetate din ţara de jos a lui Iuda, la circa 30 km sud-vest de Ierusalim; Azeca (= loc plantat cu vie): cetate în apropiere de Soco; Efes-Damim (= hotarul sângelui): localitate în Iuda, între Soco şi Azeca.

2: Atunci Saul şi bărbaţii lui Israel s-au adunat şi şi-au aşezat tabăra la Valea Stejarului şi s-au rânduit în linii de luptă împotriva Filistenilor.

3: Filistenii şedeau pe munte, de-o parte, iar Israeliţii şedeau pe munte, de cealaltă parte; între ei, valea.

4: Din oastea Filistenilor a ieşit atunci un bărbat puternic, al cărui nume era Goliat, din Gat; înălţimea lui era de patru coţi şi o palmă.

            „Din Iosua 13,22 ştim că în Gat rămăsese un rest din neamul Enachimilor, bărbaţi vestiţi prin statura lor uriaşă”[1]. Statura lui Goliat de patru coţi şi o palmă ar însemna vreo 2 metri, dar textul ebraic are şase coţi şi o palmă, adică aproape 3 metri. Această (a doua) statură pare a fi mai potrivită, ţinând seamă de groaza pe care a stârnit-o Goliat printre israeliţi, în vreme ce un om de doi metri nu e ceva chiar neobişnuit (însuşi Saul, după descrierea de la 10,23, pare a fi avut această statură). Se presupune că Goliat (= exilat) se trăgea din vechii refaimiţi. „Ieronim îl numeşte (pe Goliat) vir spurius, copil din flori, ca un ecou din Haggadah, unde Goliat este fiul Orfei, cumnata lui Rut, care, după despărţirea de Noemina, ar fi dus o viaţă desfrânată. Exegeza ebraică (Midraş Samuel 20,4) o identifică pe Orfa cu Rafa, strămoaşa eponimă a refaiţilor cu statură uriaşă (cf. Deuteronom 3,11; II Regi 21,15-22)”[2].

5: Pe cap avea o chivără şi purta o platoşă de zale; platoşa lui cântărea cinci mii de sicli de aramă şi fier;

6: la glesne purta pulpare de aramă; apărătoare de aramă între grumaji;

7: coada suliţei lui era ca sulul de la războiul de ţesut, iar vârful suliţei lui cântărea şase sute de sicli de fier. Înaintea lui mergea purtătorul său de arme.

            Platoşa lui Goliat cântărea (circa) 60 de kilograme, iar vârful suliţei sale avea ca la 18 kilograme.

8: Şi s-a oprit şi a strigat către oastea lui Israel, zicându-le:   „De  ce-aţi  venit şi v-aţi rânduit împotriva noastră în linii de bătaie? Oare nu sunt eu Filistean şi nu sunteţi voi Evrei de-ai lui Saul? Alegeţi pentru voi un bărbat, iar acela să se coboare la mine;

9: şi dacă va fi în stare să se bată cu mine şi mă va ucide, atunci noi vom fi robii voştri; dar dacă eu voi birui şi-l voi ucide, atunci voi veţi fi robii noştri şi ne veţi sluji!”

10: Şi a zis Filisteanul: „Iată, eu am ocărât astăzi oastea lui Israel; daţi-mi un om, şi ne vom bate în doi!”

11: Iar Saul şi întregul Israel au auzit aceste cuvinte ale Filisteanului şi s-au întristat şi foarte s-au înspăimântat.

            „Textul Masoretic prezintă aici, drept versetele 12-31, inserţia unei naraţiuni independente, preluată dintr-o altă tradiţie, care nu face altceva decât să întrerupă firul povestirii şi să-l complice. Textul grecesc nu cuprinde acest fragment, ceea ce întăreşte ipoteza că Septuaginta a fost tradusă după un original ebraic care s-a pierdut şi pe care masoreţii nu l-au avut în faţă. Aşadar, continuarea firească a versetului 11 este versetul 32. Cu toate acestea, de dragul sistemului referenţial şi în concordanţă cu vechile ediţii româneşti, versiunea de faţă merge în continuare cu numerotarea versetelor inserate, dar le rânduieşte în notă infrapaginală, aşa cum face şi ediţia Rahlfs: 12 David era fiul unui efratit din Betleemul lui Iuda, care se numea Iesei şi care avea opt fii. În zilele lui Saul, acest om era bătrân, înaintat în vârstă.  13 Cei trei fii mai mari ai lui Iesei plecaseră la război urmându-l pe Saul; aceşti trei fii care plecaseră la război se numeau: cel mai mare, Eliab, al doilea, cel de după el, Aminadab, iar al treilea, Şama.  14 David era cel mai mic, iar cei trei mai mari plecaseră cu Saul.  15 Iar David făcea dus-întors între Saul şi mica turmă a tatălui său, pe care el o păştea la Betleem.  16 Filisteanul înainta dimineaţa şi seara; şi aşa s-a înfăţişat timp de patruzeci de zile. 17 Atunci Iesei i-a zis lui David, fiul său: – Ia acum pentru fraţii tăi această efă de grăunţe uscate şi aceste zece pâini şi aleargă-n tabără la fraţii tăi.  18 Cât despre aceste zece bucăţi de brânză, dă-i-le căpeteniei peste o mie. Vei întreba de sănătatea fraţilor tăi şi vei primi de la ei un zălog[3].  19 Saul şi ei, ca şi toţi bărbaţii din Israel, se află în Valea Stejarului să se bată cu Filistenii.  20 David s-a sculat de dimineaţă, a lăsat cioporul de oi pe seama unui paznic, şi-a luat sarcina în spinare şi a plecat, aşa cum îi poruncise Iesei. A ajuns în tabără la vremea când oastea era aşezată în linie de bătaie şi scotea strigăte de război.  21 Israeliţii şi Filistenii îşi aşezaseră rândurile unii în faţa altora.  22 David şi-a lăsat tărhatul pe seama celui ce păzea tărhatele şi a alergat la linii. Ajuns acolo, le-a dat bineţe fraţilor săi.  23 Şi-n timp ce el vorbea cu ei, iată că voinicul – care se numea Goliat, filistean din Gat – s-a ridicat din rândurile filistene. A spus ce spusese şi-nainte, iar David a auzit.  24 De-ndată ce l-au văzut pe om, toţi Israeliţii au fugit de dinainte-i, cuprinşi de mare spaimă.   25 A zis atunci un om din Israel: – L-aţi văzut voi pe omul acesta care se ridică? El se ridică spre a-l ocărî pe Israel. Pe acela care-l va doborî, regele îl va copleşi cu averi şi-i va da pe fiica sa, iar casa lui părintească va fi scutită de dări în Israel.  26 Atunci David le-a zis oamenilor care i se ţineau aproape: – Ce se va face pentru omul care-l va doborî pe acest Filistean şi va ridica ocara de deasupra lui Israel? Cine este oare acest Filistean netăiat-împrejur ca să batjocorească astfel oştile Dumnezeului celui viu?  27 Iar oamenii i-au spus aceleaşi cuvinte: – Aşa se va face pentru omul care-l va doborî.  28 Eliab, fratele său mai mare, a auzit ce vorbea el cu oamenii; atunci Eliab s-a aprins de mânie împotriva lui David şi a zis: – De ce te-ai coborât tu aici, şi cui i-ai lăsat tu cele câteva oi în pustie? Eu îţi cunosc înfumurarea şi răutatea inimii: ca să vezi bătălia, de-aceea ai coborât!  29 Iar David a zis: – Ce-am făcut? Oare nu se poate vorbi? 30 Şi, întorcându-se dinspre el ca să meargă la un altul, a spus aceleaşi cuvinte, iar oamenii i-au răspuns ca şi mai-nainte.  31 Auzindu-se atunci de cuvintele pe care le rostise David, acestea au fost aduse la cunoştinţa lui Saul, care l-a chemat la el[4].

12 (32): Atunci David a zis către Saul: „Inima stăpânului meu să nu se mâhnească într-însul; robul tău va merge şi se va bate cu Filisteanul”.

13 (33): Dar Saul a zis către David: „Cu nici un chip nu vei fi tu în stare să mergi împotriva Filisteanului, ca să te baţi cu el, de vreme ce tu eşti un copilandru, pe când el e războinic din tinereţile lui”.

14 (34): Iar David i-a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său; şi când un leu sau un urs venea şi lua vreo oaie din turmă,  

15 (35): atunci alergam după el şi-l loveam şi-i scoteam oaia din gură; iar dacă se ridica împotrivă-mi, atunci îl apucam de gâtlej şi-l loveam şi-l omoram.

„Lupta lui David cu fiarele a fost interpretată alegoric de Părinţi. Pentru Hipolit, David prefigurează lupta lui Hristos cu moartea (leul), cu păcatul (ursoaica). El a alungat şi lupul (diavolul) din preajma turmei şi a zdrobit capul şarpelui (David… 11,4)”[5].

            „Pentru un miel tatăl Tău, David, a omorât un leu. Tu, fiule al lui David, omori lupul cel nevăzut care l-a omorât pe Adam, mielul nevinovat care păştea şi behăia în rai”[6].

16 (36): Robul tău îl bătea şi pe leu, şi pe urs; acest Filistean netăiat-împrejur va fi ca unul din ei; oare nu voi merge eu şi-l voi bate şi voi ridica astăzi ocara din Israel? La urma-urmelor, cine-i acest netăiat-împrejur care a ocărât oştirea lui Dumnezeu cel viu?

„Sintagma netăiat-împrejur, folosită de Israeliţi, avea sens peiorativ, dispreţuitor”[7].

            Deşi n-ar părea la prima vedere, locul de aici grăieşte şi despre smerenia sfinţilor: „David (…) s-a lăudat, dar s-a lăudat cu acele fapte ce puteau să îndrepte pe ascultătorii săi. Dar (…) nu s-a lăudat cu vreo altă faptă mare, ci numai că a omorât ursul şi leul, şi cu nimic altceva. De-ar fi fost mai mult decât atât, ar fi fost mândrie şi îngâmfare. Dar pentru că a spus numai acelea care aveau să fie de trebuinţă pentru nevoia din clipa aceea, asta nu e mândrie, ci iubire de oameni şi căutare spre folosul celor mulţi”[8].   Păstorul David e pildă şi în războiul cel nevăzut: „Gândurile veacului acestuia le-a dat Domnul omului, ca pe nişte oi, păstorului bun. (…) Pustnicul trebuie să păzească, deci, zi şi noapte turma aceasta, ca nu cumva să fie răpit vreun miel de fiarele sălbatice, sau să-l ia tâlharii, iar dacă s-ar întâmpla una ca aceasta în pădure, îndată să-l smulgă din gura ursului şi a lupului. Aşadar, dacă gândul despre fratele nostru se învârte în noi cu ură, să ştim că o fiară l-a luat pe el; asemenea şi gândul despre muiere, dacă se întoarce în noi amestecat cu poftă de ruşine; la fel gândul despre argint şi aur, dacă se cuibăreşte însoţit cu lăcomie; asemenea şi gândurile sfintelor daruri, dacă cu slavă deşartă pasc în minte! Şi tot asemenea se va întâmpla şi cu alte gânduri, de vor fi furate de patimi”[9]. Ca tip al lui Hristos, David „este păstorul cel bun, care şi-a pus sufletul său pentru oi şi a omorât leul şi ursul, adică a smuls din fire mânia şi pofta, care sfâşiau forma chipului dumnezeiesc ce se afla în noi prin raţiune”[10].

17 (37): Domnul, Cel ce m-a scos din gheara leului şi din gheara ursului, El mă va scoate din mâna acestui Filistean netăiat-împrejur”.  Atunci Saul a zis către David: „Du-te, şi Domnul să fie cu tine!”

18 (38): Saul l-a îmbrăcat pe David cu tunică de război şi i-a pus pe cap un coif de aramă;

19 (39): şi l-a încins cu sabia sa peste tunica lui de război. Dar David a ostenit umblând cu ele o dată şi încă o dată. Şi i-a zis David lui Saul: „Nu voi putea să merg cu astea, că nu-s deprins cu ele”. Atunci le-au scos de pe el.

20 (40): Şi şi-a luat el toiagul în mână şi şi-a ales cinci pietre netede din pârâu şi le-a pus în traista ciobănească pe care o purta de obicei. Şi, cu praştia în mână, s-a apropiat de bărbatul filistean.

SEP 2, în locul traistei, pledează pentru un urcior rigid sau o găleată. „La versetul 34, (David) îi spusese lui Saul că e păstor, iar aici are în mână un toiag. Toiagul, naiul şi vasul de muls fac parte din recuzita tradiţională a păstorului; iconografia creştină îl reprezintă adesea cu ele pe Bunul Păstor (…). ¨ (…) Toiagul simbolizează şi prefigurează crucea prin care Iisus Hristos a învins moartea şi păcatul (Hipolit, David… 12,2; Cezar de Arles, Sermo 121,7). Tot pentru Hipolit, praştia reprezintă porunca iubirii de Dumnezeu, armă de o eficacitate absolută împotriva diavolului (ibid.). Pietrele culese de David din albia râului simbolizează preceptele Legii vechi, după Augustin. David le pune pe acestea în găleata de lapte, care reprezintă învăţătura Bisericii. Abia acum preceptele respective devin eficiente (Augustin, Despre psalmul 143 2; Sermo 32,8)”[11].

21 (41): Filisteanul venea şi el apropiindu-se de David, iar purtătorul lui de arme îi mergea înainte.

            „Acest verset, omis în Septuaginta, este preluat din Textul Masoretic”[12].

22 (42): Filisteanul l-a văzut pe David şi a râs de el, fiindcă acesta era doar un copilandru, bălan şi cu ochi frumoşi.

23 (43): Şi a zis Filisteanul către David: „Sunt eu oare ca un câine, că vii împotrivă-mi cu bâtă şi cu pietre?”  Iar David a zis: „Ba mai rău decât un câine!”  Atunci Filisteanul l-a blestemat pe David în numele dumnezeilor săi.

„David şi Goliat se provoacă la fel ca eroii homerici”[13].

24 (44): Şi a zis filisteanul către David: „Vino tu la mine şi-ţi voi da trupul păsărilor cerului şi fiarelor pământului!”

25 (45): Dar David i-a zis Filisteanului: „Tu vii spre mine cu sabie şi cu suliţă şi cu pavăză; eu însă voi merge spre tine în numele Domnului Celui-Atotputernic, Dumnezeul oastei lui Israel, pe care tu ai ocărât-o astăzi.

26 (46): El, Domnul, te va da astăzi în mâna mea şi te voi omorî şi-ţi voi lua capul, iar mădularele tale şi mădularele oastei Filistenilor le voi da chiar astăzi păsărilor cerului şi fiarelor pământului; şi tot pământul va cunoaşte că este un Dumnezeu în Israel.

27 (47): Şi toată adunarea va cunoaşte că nu cu sabie şi cu suliţă mântuieşte Domnul – căci al Domnului e războiul – şi Domnul vă va da în mâinile noastre”.

David nu caută să intimideze, ci profeţeşte asupra luptei ce va urma.

28 (48): Atunci Filisteanul s-a ridicat şi a venit în întâmpinarea lui David.

29 (49): Iar David, vârându-şi mâna în traistă, a luat o piatră, a pus-o în praştie, a aruncat-o şi l-a lovit pe Filistean în frunte; piatra i-a pătruns în frunte prin chivără, iar el a căzut cu faţa la pământ.

„Felul în care moare Goliat aminteşte de cele întâmplate cu Dagon (5,3-4)¨Piatra este simbolul lui Hristos, pentru Părinţi (Irineu, Adversus haereses V,35; Maxim de Torino, Sermo 85,3). Pentru Augustin, cele cinci pietre puse în găleata de lapte de către David simbolizează Pentateuhul, iar piatra aruncată trimite la ideea unităţii Scripturii (Despre psalmul 143, 2)”[14].

30 (50): Aşa l-a biruit David pe Filistean: cu praştia şi cu piatra; şi l-a lovit pe Filistean şi l-a omorât. Sabie nu era în mâna lui David.

            „Acest verset, omis în Septuaginta (şi e lesne de văzut de ce), este preluat din Textul Masoretic”[15].

31 (51): Atunci David a alergat şi s-a oprit deasupra lui şi i-a smuls sabia şi l-a ucis tăindu-i capul. Iar Filistenii, văzând că viteazul lor a murit, au luat-o la fugă.

„Goliat este ucis cu propria armă, precum diavolul va pieri de propria lui răutate (Hipolit, David… 15,4). Pentru Efrem (Sirul), sabia care-l ucide pe Goliat este simbolul crucii care ucide păcatul (Despre răstignire 7,4). După Evrei 4,12, sabia simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest Cuvânt este ucis diavolul (Sf. Ambrozie al Milanului, Despre psalmul 118, 18,25)”[16].  „Lupta lui David cu Goliat este unul din cele mai celebre episoade din Biblie, foarte prezent şi în exegeza patristică, care exploatează numeroasele antiteze între cele două personaje (cf. şi Sirah 47,2-6). În primul rând, Părinţii văd aici o luptă între smerenie şi trufie (Augustin, Despre psalmul 33, 1,4); Dumnezeu Însuşi luptă prin şi pentru cel smerit (Paulin al Nolei, Poeme 26,143). Confruntarea simbolizează lupta dintre Hristos şi Satana (Hipolit, Despre David… 7,9; Hilarie de Poitiers, Despre psalmul 143, 1; Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie 53). Acest duel se prelungeşte, în Biserică, dar şi în viaţa de fiecare zi, în lupta împotriva viciilor şi păcatelor, simbolizate de Goliat (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 9, text latin). Pentru Sf. Maxim Mărturisitorul (ibid.), statura lui Goliat de patru coţi şi o palmă simbolizează patima care lucrează prin cele cinci simţuri). Armele, modeste, ale lui David, au făcut, şi ele, obiectul interpretărilor patristice: toiagul, praştia şi pietrele. De fapt, afirmă Maxim de Torino, arma redutabilă a lui David este ungerea primită de la Dumnezeu (Despre epifanie 5,10-11). Pentru Hipolit, aceste arme rudimentare ale lui David simbolizează credinţa, opusă ştiinţei profane, simbolizate de armura sofisticată şi greoaie a lui Goliat. Pentru Augustin (Sermones 32,4,4), armele, vechi, dăruite de Saul, şi pe care David le va abandona, simbolizează omul vechi, de care credinciosul trebuie să se lepede pentru a se mântui (cf. Coloseni 3,9-10)”[17].

            În lupta lui David cu Goliat putem vedea schiţat războiul cel duhovnicesc şi nevăzut: „Când vreunul dintre vrăjmaşi te va răni în luptă şi vrei să-i întorci sabia lui (…) asupra inimii lui, fă aşa precum te sfătuim: descoase în tine însuţi gândul aruncat de el, ce fel este şi din câte lucruri este alcătuit şi care lucru tulbură mai mult mintea. Iar ceea ce zic [eu] aceasta este: să zicem că e trimis de el gândul iubirii de (aur). Desfă-l pe acesta în: mintea care l-a primit, în sensul aurului, în aurul însuşi şi în patima iubirii de bani. Apoi întreabă: Ce este păcat dintre acestea? Oare mintea? Dar atunci cum este ea chipul lui Dumnezeu? Sensul aurului? Dar cine, având minte, va spune aceasta vreodată? Oare aurul însuşi e păcat? Dar atunci de ce s-a făcut? Urmează, aşadar, că al patrulea lucru este pricina păcatului. Iar acesta nu e nici lucrul ce stă de sine, nici ideea lucrului, ci o plăcere oarecare vrăjmaşă omului, născută din voia cea liberă a sa şi care sileşte mintea să se folosească rău de făpturile lui Dumnezeu. Această plăcere avem să o tăiem, după îndatorirea ce ne-a dat-o legea lui Dumnezeu. Cercetând tu acestea, se va nimici gândul, desfăcându-se într-o simplă contemplaţie a ta şi va fugi de la tine dracul, după ce prin cunoştinţa aceasta mintea ta s-a ridicat la înălţime. Iar dacă, vrând să te foloseşti împotriva lui de sabia sa, doreşti să-l dobori mai întâi cu praştia ta, scoate şi tu o piatră din traista de păstor a ta şi caută vederea lui, spre a afla cum vin îngerii şi dracii în lumea noastră, iar noi nu mergem în lumile lor. De ce nu putem adică şi noi să unim pe îngeri şi mai mult cu Dumnezeu şi nu ne hotărâm să-i facem pe draci şi mai necuraţi? Şi cum se face că luceafărul, care a răsărit dimineaţa, a fost aruncat pe pământ (Isaia 14,12), şi a socotit marea ca pe o coajă de nucă, iar tartarul adâncului ca pe un rob? Şi de ce încălzeşte adâncul ca pe o topitoare, turburând pe toţi prin răutatea sa şi pe toţi vrând să-i stăpânească? Căci trebuie să ştim că înţelegerea acestor lucruri foarte mult îl vatămă pe dracul şi alungă toată tabăra lui. Dar acestea vin cu încetul în cei care s-au curăţit şi văd întrucâtva înţelesurile întâmplărilor. Cei necurăţiţi însă nu cunosc vederea acestora. Şi chiar dacă, aflând-o de la alţii, ar spune-o şi ei, nu vor fi auziţi, fiind mult colb şi zgomot de patimi în toiul războiului. Căci trebuie să fie cu totul liniştită tabăra celor de alt neam, pentru ca singur Goliat să se întâlnească cu David al nostru. În felul acesta ne vom folosi de desluşirea războiului şi de vederea lui şi în cazul celorlalte gânduri necurate”[18].  „Închipuirea necuviincioasă (…) se opune foarte mult rugăciunii curate a inimii şi lucrării unitare şi neînşelătoare a minţii. De aceea şi dumnezeieştii Părinţi vorbesc de multe ori despre ea şi împotriva ei. Sfinţii de mai înainte au socotit-o asemenea miticului Dedal, ca o închipuire cu multe chipuri şi cu multe capete asemănătoare hidrei, ca pe un pod al demonilor. Căci blestemaţii ucigaşi, străbătând şi trecând prin ea, intră în comunicare cu sufletul şi se amestecă cu el, făcându-l un fel de stup de viespi şi o peşteră de gânduri sterpe şi pătimaşe. O astfel de închipuire trebuie respinsă cu totul. (…) Făcând astfel, nu numai că nu-ţi va fi pricină de pagubă, ci îţi va fi mai degrabă pricină de câştig, ca unul care ţi-ai condus cele ce te privesc cu judecată, fără greşeală, ca unul care ai nimicit închipuirea necuviincioasă prin cea cuviincioasă şi ai rănit de moarte şi ai ucis pe vrăjmaşii tăi cu armele lor, ca odinioară dumnezeiescul David pe Goliat”[19].  „Dumnezeu, cunoscătorul celor ascunse, vede rugăciunea minţii tale şi o răsplăteşte cu daruri arătate şi mari. Pentru că aceasta este rugăciunea adevărată şi desăvârşită şi ea umple sufletul de harul dumnezeiesc şi de darurile (harismele) duhovniceşti. Căci cu cât închizi mirul mai mult în vas, cu atât vasul răspândeşte mai multă mireasmă. Aşa e şi rugăciunea: cu cât o întipăreşti mai mult în inima ta, cu atât o umple mai mult de harul dumnezeiesc. Fericiţi şi norocoşi sunt cei ce se obişnuiesc cu acest lucru ceresc, căci cu el biruiesc orice ispită de la dracii cei răi, precum şi David a biruit pe îngâmfatul Goliat”[20].  „Cum a putut David, fără arme, să se înfrunte cu uriaşul? (A putut pentru că), atunci când a aruncat piatra împotriva filisteanului, mâna lui Dumnezeu a condus piatra, prin mâna lui David, şi însăşi puterea divină l-a ucis pe (acela), aducând victoria. Altfel, David fiind plăpând[21], nu putea (să facă aceasta)”[22].  „Aşa cum Faraon a fost înecat de apele în care înecase pruncii (evreilor) (Ieşirea 1,22; 14,23-28), tot aşa David a tăiat capul lui Goliat cu sabia de care se slujise acela la omorârea multor oameni. Moise a crezut în taina crucii[23] şi a despicat marea. David a crezut în taina pietrei[24] şi l-a doborât pe Goliat; Domnul nostru l-a osândit pe Satan care-L ispitea prin cuvântul propriei Sale guri. Faraon a înecat şi a fost înecat; Goliat a fost omorât de sabia cu care omorâse; Satan a fost biruit şi convins că nu era Dumnezeu de trupul care-i servea la pierzania oamenilor”[25].  „David a luat drept armă untdelemnul[26], cu care a luptat şi l-a doborât pe viteazul acela care voia să subjuge pe Israel.  Aşa şi Untdelemnul lui Hristos şi arma din Apă[27] smeresc mândria celui rău (Satan), care voia să subjuge neamurile”[28].

32 (52): Iar bărbaţii lui Israel şi ai lui Iuda s-au ridicat şi au dat strigăt şi i-au fugărit până la intrarea în Gat şi până la poarta Ascalonului; iar răniţii Filistenilor au căzut pe calea ce duce deopotrivă la Gat şi la Ecron.

            Bărbaţii lui Israel şi ai lui Iuda: „Inadvertenţă istorică: cele două regate încă nu existau”[29].  Totuşi, unitatea între triburile nordice şi cele sudice n-a fost niciodată deplină.

33 (53): Iar bărbaţii lui Israel, la întoarcerea lor din urmărirea Filistenilor, prădau taberele acelora.

34 (54): Iar David, luând capul Filisteanului, l-a adus în Ierusalim; dar armele aceluia şi le-a pus în cortul său.

„Ierusalimul nu poate apărea aici decât cu anticipaţie”[30].

            Închipuind iarăşi pe Hristos, David „este omorâtorul lui Goliat cel spiritual şi îngâmfat, adică al diavolului care are statura de cinci coţi, din pricina patimii ce lucrează prin cele cinci simţuri ale noastre; căci statura diavolului se înalţă atâta cât se întinde lucrarea simţurilor noastre în chip pătimaş spre cele sensibile”[31].

            „Textul Masoretic continuă: 55 Când Saul l-a văzut pe David că iese în întâmpinarea Filisteanului, a zis către Abner, căpetenia oştilor: – Abner, al cui fiu este băiatul acesta?  Iar Abner a răspuns: – O, rege, viu este sufletul meu că nu ştiu nimic.  56 Iar regele a zis: – Vezi şi întreabă al cui fiu este tânărul acesta.  57 Iar când David se întorcea după uciderea Filisteanului, Abner l-a luat şi l-a dus la Saul; iar capul Filisteanului era în mâna lui.  58 Atunci Saul l-a întrebat: – Tinere, al cui fiu eşti tu?  Şi David a răspuns: – Sunt fiul robului tău Iesei din Betleem[32].  David îi era deja cunoscut lui Saul, dar regele se interesează acum mai îndeaproape de neamul lui David, ca de unul cu care avea să se încuscrească, conform făgăduinţei făcute.


[1] BBVA, p. 329

[2] SEP 2, p. 319

[3]Află de ce au nevoie: Textul Masoretic are vei primi de la ei un gaj. Probabil e vorba de semne de recunoaştere pe care David trebuia să le ia de la fraţii săi şi să i le ducă lui Iesei, drept dovadă că aceştia sunt în viaţă şi că au primit ce le trimisese tatăl lor” – SEP 2, p. 320

[4] BBVA, pp. 329-330

[5] SEP 2, p. 321

[6] Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, VII, 8

[7] BBVA, p. 330

[8] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la sfinţi, Cuvântul al V-lea la Sfântul Apostol Pavel

[9] Evagrie Monahul, Capete despre deosebirea patimilor şi a gândurilor, 16

[10] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 53

[11] SEP 2, p. 322

[12] BBVA, p. 330

[13] SEP 2, p. 322

[14] SEP 2, p. 323

[15] BBVA, p. 331

[16] SEP 2, p. 323

[17] SEP 2, pp. 318-319

[18] Evagrie Monahul, Capete despre deosebirea patimilor şi a gândurilor, 20

[19] Calist şi Ignatie Xanthopol, Metoda sau cele 100 de capete, 64

[20] Sf. Grigorie al Salonicului, Că toţi creştinii îndeobşte trebuie să se roage neîncetat

[21] În comparaţie cu Goliat.

[22] Sf. Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de Omilii duhovniceşti, L, 2

[23] Închipuită prin toiag.

[24] Prefigurare a lui Hristos.

[25] Sf. Efrem Sirul, Comentariul la Evanghelie, Postul şi ispitirile Mântuitorului, 12

[26] Cu care fusese uns de către Samuel.

[27] Aluzie la Taina Mirungerii şi la Botez.

[28] Sf. Efrem Sirul, Imnele Arătării, V, 10-11

[29] BBVA, p. 33

[30] SEP 2, p. 323

[31] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 53

[32] BBVA, p. 331

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s