Comentarii la I Regi – 15

Posted: 27/01/2009 in I Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 15 – Războiul cu Amaleciţii. Saul e lepădat de Domnul.

 

1: Şi a zis Samuel către Saul: „Pe mine m-a trimis Domnul să te ung rege peste Israel; acum, ascultă glasul Domnului!

2: Aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: Acum mă voi răzbuna pe ceea ce Amalec i-a făcut lui Israel, cum i-a aţinut el calea când acesta se suia din Egipt.

„Fapte relatate în Ieşirea 17,8-14 şi Deuteronom 25,17-18”[1].

3: Şi acum, du-te şi loveşte-l pe Amalec şi pe Ierim şi toate ale lui, şi nimic dintr-ale lui să nu cruţi; ci să-l nimiceşti şi să-l dai pierzării, pe el şi toate ale lui; să nu-ţi fie milă de el; să ucizi, de la bărbat pân-la femeie, de la copil pân-la sugar, de la viţel pân-la oaie, de la cămilă pân-la asin”.

            Amalec este eponim pentru Amaleciţi. Să-l dai pierzării: „Literal: să-l dai anatemei (în sensul: să I-l dăruieşti lui Dumnezeu). Expresie specială în limbajul şi ritualul războiului sfânt: întreaga pradă de război (oameni, animale, obiecte) Îi aparţineau Domnului; dar, pentru ca nu cumva juruinţa să fie călcată prin ispita de a o folosi, aceasta era supusă nimicirii totale”[2].  „În cadrul războiului sfânt, se presupunea că omul nu trebuie să păstreze nici o pradă pentru sine, ci să o închine toată adevăratului învingător, Dumnezeu (…). Se ştie că închinarea prin nimicire totală era practicată şi de vecinii lui Israel, de pildă de moabiţi (inscripţia regelui Meşa, sec. al IX-lea). Ideea că, intrând în Pământul făgăduinţei, poporul trebuie să elimine orice l-ar putea face să cadă în idolatrie este exprimată tot în termenii uzanţelor războinice”[3].

Ierim (= nobil) apare doar în Septuaginta: personaj necunoscut, e pomenit aici şi la versetul 8.

4: Atunci Saul a dat poruncă să se adune poporul; şi i-a numărat la Ghilgal: două sute de mii de pedeştri, iar din Iuda treizeci de mii de pedeştri.

5: Saul a venit până la cetăţile lui Amalec şi a pus oameni de pândă la pârâu.

6: Şi a zis Saul către Chenei: „Duceţi-vă şi plecaţi din mijlocul Amaleciţilor, ca să nu pieriţi împreună cu ei; că voi v-aţi purtat cu milă faţă de fiii lui Israel la vremea când se suiau din Egipt”.  Atunci Cheneii au ieşit dintre Amaleciţi.

            „Cheneii: descendenţi ai lui Cain; triburi nomade înrudite cu Madianiţii şi Amaleciţii, dar având bune relaţii cu fiii lui Israel, cărora deseori le deveneau aliaţi”[4]. Credem, totuşi, că între Chenei şi Cain e doar o apropiere de nume, de vreme ce urmaşii lui Cain au pierit la potop.

7: Iar Saul l-a bătut pe Amalec, de la Havila până la Şur, adică până în faţa Egiptului.

Havila (cerc; nisip): regiune din nordul Arabiei centrale; Şur (= fortificaţie): pustie în peninsula Sinai.

8: Şi l-a prins viu pe Agag, regele Amaleciţilor, şi i-a zdrobit poporul întreg, iar pe Ierim l-a ucis cu sabia.

            Agag (= strălucitor), personaj diferit decât acela de la Numeri 24,7.

9: Saul şi-ntregul popor l-au ţinut  viu pe Agag. Iar ceea ce era mai bun din turme şi din cirezi şi din poame şi din vii şi din toate bunătăţile n-au vrut să le nimicească, ci au nimicit doar ceea ce era fără preţ şi de nici un folos.

„Prin cruţarea vieţii lui Agag şi însuşirea bunurilor acestuia, Saul încalcă porunca lui Dumnezeu (v. 3), altfel spus prescripţia anatemei (ebr. herem). Păcatul este foarte grav şi atrage mânia lui Dumnezeu asupra întregului popor (cf. Iosua 6,18; 7,1). Sf. Maxim Mărturisitorul (Răspunsuri către Talasie 65) compară cruţarea lui Agag cu turnarea viţelului de aur (Ieşirea 32,4)”[5].

            „Saul este legea naturală, care a primit la început de la Domnul să stăpânească peste fire. Dar când a călcat porunca prin neascultare, cruţând pe Agag, regele lui Amalec, adică trupul, şi a alunecat în patimi, a fost scos din domnie, ca să ia David pe Israel (16,1), adică legea duhului, care naşte pacea[6] ce zideşte lui Dumnezeu templul măreţ al contemplaţiei”[7].

10: Şi a fost cuvântul Domnului către Samuel, zicând:

11: „Îmi pare rău că l-am făcut pe Saul să fie rege, de vreme ce el s-a abătut de la calea Mea, iar cuvintele Mele nu le-a ţinut”.  Atunci Samuel s-a mâhnit şi toată noaptea a strigat spre Domnul.

12: Samuel s-a sculat devreme şi a venit să-l întâlnească dimineaţa pe Saul.  Şi i  s-a spus lui Samuel: „Saul a venit la Carmel şi şi-a ridicat acolo un semn de amintire şi şi-a întors carul”. Atunci Samuel s-a dus la Saul, în Ghilgal; şi, iată, el îi aducea Domnului arderi-de-tot din prăzile cele mai de frunte pe care le adusese de la Amalec.

Pentru semn de amintire, SEP 2 are o mână, traducând grecescul hira: „În Textul Masoretic, Saul ridică un monument (yadh), termen care înseamnă şi mână (multe stele punice, ca şi stela de la Haţor, au reprezentate pe ele o mână). Ar putea fi vorba de mâna ascunsă a Domnului (cf. Ieşirea 17,8-16) pe care Samuel o face să se ridice”[8].

13: Aşa că Samuel a venit la Saul. Şi Saul i-a zis: „Binecuvântat Îi eşti tu Domnului! Eu am rânduit tot ceea ce Domnul a spus”.

14: Iar Samuel a zis: „Atunci, ce este oare behăitul acestor turme în urechile mele şi mugetul acestor boi pe care eu îl aud?”

15: Saul a zis: „Le-am adus de la Amalec, fiindcă poporul a păstrat ceea ce era mai bun din turme şi din cirezi, spre a-I fi aduse jertfă Domnului, Dumnezeului tău; iar ce-a rămas, am nimicit”.

16: Şi Samuel a zis către Saul: „Lasă-mă să-ţi spun ce mi-a grăit Domnul azi noapte!”  Iar el i-a zis: „Spune!”

17: Şi a zis Samuel către Saul: „Oare nu erai tu mic înaintea Lui când El te-a făcut să porţi toiagul neamului lui Israel?

18: Domnul te-a trimis la drum şi ţi-a zis: Du-te şi nimiceşte-i pe cei ce au păcătuit împotriva Mea, pe Amaleciţi, şi să-i baţi până ce cu totul îi vei stârpi!

19: De ce dar n-ai ascultat tu de cuvântul Domnului, şi te-ai repezit să strângi pradă şi ai făcut ce e rău în faţa Domnului?”

20: Şi a zis Saul către Samuel: „Pentru că am ascultat de glasul poporului; am mers pe calea în care m-a trimis Domnul şi l-am adus pe Agag, regele Amaleciţilor, iar pe Amaleciţi i-am nimicit.

21: Dar poporul a luat din prăzi cele mai bune turme şi cele mai bune cirezi – în afara celor nimicite -, ca să-I jertfească Domnului, Dumnezeului nostru, în Ghilgal”.

22: Şi a zis Samuel:

            „Oare mai mult Îi plac Domnului arderile-de-tot şi jertfele

            decât ascultarea de cuvântul Domnului?

            Iată, ascultarea e mai bună decât o jertfă bună

şi plinirea poruncii decât grăsimea de berbec.

            Ascultare în sensul de supunere, obedienţă[9]. Plinirea poruncii: „Autorul introduce aici un al doilea subiect, cu sens foarte apropiat de acela al primului (ascultarea): epakroasis (folosit numai aici în Vechiul Testament) înseamnă aducerea la îndeplinire (a unei rugăminţi, a unei porunci etc.); acesta însă derivă din verbul epakroaome = a apleca urechea, a asculta; aşadar, plinirea unei porunci pe care ai auzit-o, de care eşti – sau trebuie să fii – conştient”[10].

            „Dacă şezi din ascultare, află că te foloseşti; căci zice: Ascultarea e mai presus de jertfă. Dar dacă te împotriveşti în cuvânt, te vatemi. Căci aceasta este dintr-o voie rea”[11].

23:        Căci păcatul e un fel de vrăjitorie:

idoli aducători de durere şi mâhnire.

Şi de vreme ce tu ai lepădat cuvântul Domnului, şi Domnul te va lepăda pe tine, să nu mai fi rege peste Israel”.

„Vrăjitoria şi divinaţia cu ajutorul idolilor domestici (terafimi) sunt considerate la fel de grave ca şi răzmeriţa. Vrăjitorii şi astrologii sunt descrişi ca întruchipări ale înşelătoriei şi şarlataniei (Isaia 47,12; Ieremia 10,2-3). Interdicţia biblică nu era însă suficientă pentru a eradica vrăjitoria, astrologia şi celelalte forme de divinaţie care circulau în popor, după cum se poate constata din numeroasele pasaje în care profeţii le critică violent. Unele elemente de magie au fost de altfel adaptate şi integrate obiceiurilor evreieşti, aşa cum o dovedeşte episodul Saul la Endor (28,7-25)”[12].  SEP 2 începe versetul astfel: Căci ghicitul este un păcat, durere şi suferinţă aduc terafinii: „Textul Masoretic are: Căci răzvrătirea (meri) este ca păcatul ghicitului (hattath qesen); îndărătnicia (hapţar), precum nelegiuirea şi terafimii (awen utherafim). Oracolul lui Samuel, destul de criptic şi înţeles diferit de traducători şi exegeţi, pare să facă aluzie la două greşeli ale lui Saul: faptul că nu a ascultat de porunca Domnului şi că, mai târziu (28,7-19), va practica ghicitul, pe care cuvântul Domnului îl interzice. Terafimii erau obiecte a căror însemnătate nu era bine cunoscută; tolerate în vechime, au fost total interzise de regele reformator Iosia (IV Regi 23,24)”[13].

24: Şi a zis Saul către Samuel: „Am păcătuit, prin aceea că am călcat cuvântul Domnului şi îndrumarea ta; că m-am temut de popor şi am ascultat de glasul lor.

25: Şi acum, ridică-mi păcatul şi întoarce-te cu mine şi mă voi închina Domnului, Dumnezeului tău”.

26: Dar Samuel a zis către Saul: „Nu mă voi duce cu tine; de vreme ce tu ai lepădat cuvântul Domnului, şi Domnul te va lepăda pe tine, să nu mai fii rege în Israel”.

27: Şi dacă Samuel şi-a întors faţa să plece, Saul l-a apucat de poala hainei şi a sfâşiat-o.

28: Atunci Samuel i-a zis: „Astăzi ţi-a sfâşiat Domnul din mână regatul lui Israel şi i-l va da aproapelui tău, celui mai bun decât tine.

„Textul prevesteşte ungerea lui David”[14].

            Vedem că regele nu se împotriveşte sacerdotului, oricât de aspru i-ar vorbi acela: „A împăraţilor este buna conducere a statului; conducerea Bisericii, însă, a păstorilor şi a didascalilor. (…) Saul a sfâşiat haina lui Samuel şi ce a păţit? Dumnezeu i-a sfâşiat împărăţia şi i-a dat-o lui David cel cu totul blând”[15].

29: Şi va fi Israel împărţit în două. Iar El nu se va răzgândi şi nici nu se va căi, căci El nu e ca omul, să-I pară rău”.

            „Previziune asupra divizării regatului, după moartea lui Solomon”[16].  „Sfâşierea mantiei trimite la III Regi 11,29-31, unde profetul Ahia îşi sfâşie mantia, prevestind, în aproximativ aceiaşi termeni, împărţirea în două a regatului lui Solomon”[17].

30: Iar Saul a zis:  „Am păcătuit; dar dă-mi cinstire în faţa bătrânilor lui Israel şi-n faţa poporului meu şi întoarce-te cu mine şi mă voi închina Domnului Dumnezeului tău!”

31: Atunci Samuel s-a întors înapoi cu Saul şi s-a închinat Domnului.

32: Şi a zis Samuel: „Aduceţi-mi-l pe Agag, regele Amaleciţilor!”  Iar Agag a venit la el tremurând. Şi a zis Agag: „Dacă-i aşa, amară e moartea?”.

Biblia 1982: De bună seamă amărăciunea morţii a trecut. După traducerea de care ne folosim, pare că Agag s-ar aştepta să fie ucis. Textul ebraic, însă, îl descrie ca fiind sigur că pericolul a trecut.

            „Samuel se tălmăceşte ascultare de Dumnezeu. Deci până ce preoţeşte în noi Cuvântul prin ascultare, chiar de va cruţa Saul pe Agag, adică cugetul trupesc, îl va ucide pe acesta cu toată râvna Cuvântului preot, şi va ruşina cu mustrări mintea iubitoare de păcat, ca pe una ce a călcat drepturile lui Dumnezeu”[18].

33: Iar Samuel a zis către Agag:

            „Aşa cum sabia ta a lăsat femei fără copii,

            tot astfel, fără copii, va rămâne mama ta între femei”.

Şi Samuel l-a tăiat pe Agag înaintea Domnului, în Ghilgal.

„Saul îi ceruse lui Samuel să se întoarcă cu el la Ghilgal spre a-I aduce jertfă Domnului şi a demonstra astfel că între rege şi preot nu se produsese o ruptură. În cele din urmă, Samuel acceptă să se întoarcă, dar cu alt gând: porunca Domnului trebuia plinită până la capăt”[19].

34: Samuel s-a dus apoi la Rama, iar Saul s-a suit la casa lui din Ghibeea.

35: Şi Samuel nu l-a mai văzut pe Saul până-n ziua morţii sale; căci Samuel plângea după Saul, iar Domnului Îi părea rău că-l pusese pe Saul rege peste Israel.

            „Saul, fiul lui Chiş, n-a ajuns împărat umblând el singur după împărăţie, ci a plecat să-şi caute asinii. S-a dus să întrebe pe proorocul Samuil despre ei, iar proorocul i-a vorbit despre împărăţie (9,1 – 10,8). Şi nici aşa n-a alergat după tronul împărătesc, deşi auzise asta de la un prooroc, ci pregeta şi refuza, zicând: Cine sunt eu şi ce este casa tatălui meu? (9,21). Şi ce? Au putut aceste cuvinte să-l scape de mânia Celui ce l-a făcut împărat, odată ce a întrebuinţat rău cinstea dată lui de Dumnezeu? Deloc! Şi totuşi Saul ar fi putut să-i spună lui Samuil, când îl mustra: Am alergat, oare, eu după împărăţie? N-am refuzat eu această putere? Eu voiam să duc o viaţă de om simplu, lipsită de griji şi liniştită, dar tu m-ai tras spre această dregătorie! De-aş fi rămas acolo jos, în smerenia mea, aş fi evitat cu uşurinţă aceste greşeli. De-aş fi fost un om din mulţime, un om de rând, nu mi s-ar fi dat această însărcinare şi Dumnezeu nu m-ar fi pus să lupt cu amaleciţii. Iar dacă nu m-ar fi pus să lupt, n-aş fi săvârşit acest păcat!  Dar toate aceste cuvinte ale lui Saul ar fi fost neputincioase pentru apărare; şi n-ar fi fost numai neputincioase, ci chiar primejdioase, că ar fi aprins şi mai mult mânia lui Dumnezeu. Că omul care a fost cinstit cu o funcţie înaltă nu trebuie să se servească de înălţimea funcţiei sale pentru a-şi scuza păcatele săvârşite în îndeplinirea acestei înalte slujbe, ci trebuie să folosească dragostea mare a lui Dumnezeu faţă de el ca să-şi îmbunătăţească din ce în ce mai mult viaţa. Iar omul care socoteşte că-i este îngăduit să păcătuiască tocmai pentru că a avut parte de o funcţie mai mare, nu face altceva decât să arate că iubirea pe care i-a arătat-o Dumnezeu e de vină că păcătuieşte. Şi aşa au obiceiul să grăiască totdeauna oamenii necredincioşi şi cei care-şi duc viaţa cu nepăsare. Noi, însă, nu trebuie să ne purtăm aşa, nici să cădem în aceeaşi nebunie ca şi ei, ci să ne străduim să muncim cât ne stă în putere şi să avem pe limba şi în mintea noastră numai cuvinte de laudă pentru Dumnezeu”[20].


[1] BBVA, p. 326

[2] BBVA, p. 326

[3] SEP 2, p. 311

[4] BBVA, p. 327

[5] SEP 2, p. 312

[6] Pe Solomon (= omul păcii).

[7] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele teologice, 153

[8] SEP 2, p. 312

[9] BBVA, p. 327

[10] BBVA, p. 327

[11] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 248

[12] DEI, p. 482

[13] SEP 2, p. 313

[14] BBVA, p. 328

[15] Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, II, 12

[16] BBVA, p. 328

[17] SEP 2, p. 314

[18] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele teologice, 154

[19] BBVA, p. 328

[20] Sf. Ioan Gură de Aur, Tratatul despre preoţie, IV, 1

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s