Comentarii la I Regi – 3

Posted: 26/01/2009 in I Regi
Etichete:, ,

CAPITOLUL 3 – Chemarea lui Samuel.

 

1: Şi băieţelul Samuel Îi slujea lui Dumnezeu sub privirea preotului Eli. Cuvântul Domnului însă era scump în zilele acelea; nici o vedenie nu era limpede.

            Scump (aici): rar; semn de puţină bunăvoinţă din partea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, cuvântul profetic al Domnului se concretiza, de obicei, într-o vedenie”[1].

            „Eli preotul era bătrân, între altele blând şi înţelept, dar nu ştia să îndrepte păcatele copiilor lui, dimpotrivă, îşi iubea odraslele peste măsură. Ascultaţi toţi câţi aveţi copii, ca să-i iubiţi şi să-i cruţaţi[2] cu măsură. Eli preotul a supărat cu asta pe Dumnezeu şi L-a mâniat atât de tare, încât Dumnezeu a întors spatele întregului popor. Cel ce a scris aceste lucruri, ca să arate că Dumnezeu S-a mâniat tare pe ei, a spus: Cuvântul era scump şi nu era vedenie aievea. Cuvântul scump înseamnă aici rar, căci prin aceste cuvinte a arătat că erau pe atunci rare profeţiile”[3].  Dar Samuel, „prin virtutea lui a întors din nou spre poporul iudeu faţa lui Dumnezeu, Care, scârbit de popor din pricina multelor lui răutăţi, nu le mai vorbea prin profeţi şi nici nu li se mai înfăţişa în vedenii. Tânărul acela deci, Samuel, prin virtutea lui, l-a înduplecat pe Dumnezeu să dea iudeilor aceleaşi haruri ca şi mai înainte şi să aducă din nou profeţia care încetase. Şi n-a avut această putere când a ajuns la vârsta bărbăţiei, ci de pe când era copil”[4].  Despre aceasta, în continuare:

2: Şi a fost că-n vremea aceea Eli şedea culcat în locul său; şi ochii au început a i se îngreuia, iar el nu putea să vadă.

            Eli locuia „sub acelaşi acoperiş cu Samuel, dar nu în aceeaşi cameră”[5].  Iar „vederea slabă a lui Eli s-ar referi – după Grigore cel Mare (In I Regum 2,117,1) – la arhiereii care nu mai au darul viziunii şi la prelaţii care, deşi consideraţi ochiul Bisericii, sunt incapabili să vadă, în timp ce inferiorii smeriţi (ca Samuel), a căror viaţă este dreaptă, atunci când respectă lucrurile mici, le cunosc deja şi pe cele mari. Eli, reprezentantul sacerdoţiului iudaic, este culcat, în loc să stea în picioare (poziţia celui care predică, ca şi a celui drept), preferând odihna şi viciul, luptei, trudei şi dreptăţii (ibid. 2,119,2 sq). Grigore face distincţie între a fi culcat (Eli), cu conotaţie negativă, şi a dormi (Samuel), cu conotaţie pozitivă: somnul copilului este odihna credinciosului ales, care a încetat să mai facă rău, odihna meditaţiei interioare (ibid. 2,122,1-3 sq)”[6].

3: Şi, mai înainte de a se fi stins lumina din sfeşnicul Domnului, Samuel dormea în locaşul Domnului, unde se afla chivotul lui Dumnezeu.

            „Aceasta înseamnă că era cu puţin înainte de revărsatul zorilor; uleiul din sfeşnic trebuia să ţină o noapte, până se făcea ziuă”[7]. Sau, „după Theodoret (al Cirului), scena se petrece în prima parte a nopţii, căci se aprindea candela sfântă seara şi, pe la mijlocul nopţii, se mai punea ulei[8].

4: Atunci Domnul l-a chemat: „Samuele! Samuele!”  Iar el a zis: „Iată, eu sunt!”

„Domnul îl strigă pe Samuel pe nume, pentru că a chema pe cineva pe nume înseamnă a se simţi într-o mare intimitate cu el (Grigore cel Mare, In I Regum 2,136)”[9].

5: Şi a alergat la Eli şi i-a zis: „Iată, eu sunt; de ce m-ai chemat?”  Dar Eli i-a zis: „Nu te-am chemat, fiule; întoarce-te şi te culcă!”

6: El s-a întors şi a adormit. Iar Domnul l-a chemat din nou: „Samuele! Samuele!”  Iar el s-a dus a doua oară la Eli şi i-a zis: „Iată-mă, de vreme ce tu m-ai chemat!”  Dar Eli i-a zis: „Nu te-am chemat, fiule; întoarce-te şi te culcă!”

7: Aceasta se petrecea mai înainte ca Samuel să-L fi cunoscut pe Dumnezeu şi înainte de a i se fi descoperit cuvântul Domnului.

            „Aşadar, înainte ca el să fi avut vreo experienţă profetică”[10].

8: Şi Domnul l-a chemat din nou pe Samuel, a treia oară; iar el s-a sculat şi s-a dus la Eli şi i-a zis: „Iată-mă, de vreme ce tu m-ai chemat!”  Atunci Eli a cunoscut că Domnul era Cel care-l chemase pe băieţel.

            „Nu ştim ce vârstă va fi avut atunci Samuel, dar, oricum, nu mai era un copil; Septuaginta foloseşte termenul cu care erau numiţi tinerii slujitori ai lui Booz (Rut 2,9)”[11]. Iosif Flaviu susţine că Samuel avea la acel moment doisprezece ani.

9: Şi a zis: „Întoarce-te şi te culcă, fiule! Şi dacă te va mai chema, tu să zici: Vorbeşte, Doamne, că robul Tău Te aude!”  Iar Samuel s-a dus şi s-a culcat în locul său.

            „Să învăţăm că nu se află altă cale sigură de mântuire decât aceasta: să mărturiseşti gândurile tale Părinţilor celor mai cu dreaptă socoteală şi să te laşi îndrumat de ei spre virtute şi nicidecum de gândul şi de părerea ta. (…) (Samuil), fiind închinat de prunc de către mama sa lui Dumnezeu şi învrednicindu-se să-i vorbească Dumnezeu, n-a crezut totuşi gândului său, ci, fiind chemat odată şi de două ori de Dumnezeu, a alergat la bătrânul Eli şi după povăţuirea acestuia şi-a tocmit felul cum trebuie să răspundă lui Dumnezeu. Pe cel ce l-a găsit Dumnezeu vrednic de Sine prin chemarea Sa, voieşte să-l povăţuiască prin îndrumarea şi porunca bătrânului, ca prin aceasta să fie călăuzit spre smerenie”[12].

10: Iar Domnul a venit şi a stat şi l-a chemat aşa cum o făcuse întâia şi a doua oară. Iar Samuel a zis: „Vorbeşte, Doamne, că robul Tău Te aude!”

            „De data aceasta, glasul Domnului devenise vedenie”[13].

11: Iar Domnul a zis către Samuel: „Iată, Eu voi face în Israel astfel de lucruri încât oricine va auzi de ele îi vor ţiui amândouă urechile.

12: În ziua aceea voi ridica împotriva lui Eli tot ceea ce Eu am grăit împotriva casei lui; voi începe şi voi isprăvi.

13: I-am spus că pe veci îi voi pedepsi casa, din pricina nedreptăţilor fiilor lui; fiindcă fiii săi L-au defăimat pe Dumnezeu, dar el nu i-a mustrat.

„Eli i-a certat, dar nu cum trebuia. I-a certat, dar Dumnezeu spune că certarea făcută fiilor săi n-a fost certare. Prin urmare, Dumnezeu a osândit certarea făcută de Eli, pentru că nu era făcută cu asprime şi cu tărie”[14].

14: De aceea M-am jurat casei lui Eli că nedreptatea casei lui Eli nu va fi în veac ispăşită nici prin arderi de tămâie şi nici prin jertfe”.

            „Păcatele de fond nu pot fi răscumpărate prin acte formale”[15]. 

            „Ai văzut cât de mare este înverşunarea lui Dumnezeu şi cât de neiertată pedeapsa? (…) Şi totuşi, în afară de negrija sa faţă de creşterea copiilor, Dumnezeu n-a mai putut să-l învinovăţească de alt păcat pe bătrânul acela. Eli era, într-adevăr, un bărbat minunat în toate faptele lui”[16].

15: Samuel a dormit până dimineaţa; iar dimineaţa s-a sculat devreme şi a deschis uşile casei Domnului. Dar Samuel s-a temut să-i spună lui Eli vedenia.

16: Atunci Eli a zis către Samuel: „Samuele, fiule!”  Iar el a zis: „Iată-mă, eu sunt!”

17: Acela i-a zis: „Ce este cuvântul care ţi s-a spus? Să nu mi-l ascunzi; aşa să-ţi facă ţie Dumnezeu, şi încă pe deasupra, dacă-mi vei ascunde ceva din toate cuvintele ce ţi s-au grăit în urechile tale!”

18: Iar Samuel i-a spus toate cuvintele şi nu i-a ascuns nimic. Şi a zis Eli: „El este Domnul; El va face ce e bun în ochii Săi”.

„Samuel nu l-a învăţat când era tânăr pe propriul lui dascăl?”[17].  „Ascultă ce-i spune Dumnezeu lui Eli! Dar, mai bine zis, nu-i spune nimic. Nu l-a mai socotit vrednic să-i spună vreun cuvânt. S-a purtat cu el ca şi cu o slugă care a greşit foarte mult în faţa stăpânului său şi căreia îi face cunoscută prin altă persoană nenorocirile ce vor veni peste el. Atât de mare era atunci mânia lui Dumnezeu pe Eli”[18].  „Înţelepciunea şi curăţia vieţii lui (Eli) se pot vedea nu numai din faptele lui, ci şi din felul în care a primit pedeapsa lui Dumnezeu. Mai întâi, când a auzit hotărârea lui Dumnezeu şi a văzut că-l aşteaptă cea mai cumplită pedeapsă, nu s-a îndărătnicit, nu s-a supărat, nici n-a spus cuvintele pe care poate mulţi le-ar fi spus: – Sunt eu stăpân pe voinţa altora? Sunt răspunzător de propriile mele păcate! Fiii mei sunt în vârstă şi ar fi drept ca numai ei să fie pedepsiţi!  Eli însă n-a spus şi nici n-a gândit aşa! Ca o slugă înţeleaptă, care ştie numai un singur lucru, să primească cu inima uşoară toate hotărârile stăpânului, chiar dacă sunt neplăcute şi dureroase, tot astfel şi Eli a rostit cuvinte pline de multă înţelepciune”[19].

19: Samuel a crescut, iar Domnul era cu el, şi nici unul din cuvintele lui nu s-a pierdut pe jos.

La Iosif Flaviu: „Gloria lui Samuel a sporit şi mai mult”[20].

20: Şi-ntregul Israel, de la Dan până la Beer-Şeba, a cunoscut că Samuel Îi era Domnului profet credincios.

Expresia de la Dan până la Beer-Şeba era menită a desemna punctele extreme ale pământului făgăduit israeliţilor. „După Grigore cel Mare, Dan îi reprezintă pe cei simpli, iar (Beer-Şeba) pe cei învăţaţi. Viaţa predicatorului trebuie să fie un exemplu pentru oamenii simpli, iar învăţătura lui, tainele Sfintei Scripturi, să fie revelată învăţaţilor. În acelaşi timp, numele celor două ţinuturi la un loc simbolizează totalitatea poporului ales, deci întreaga Biserică (In I Regum 3,34,1)”[21].

21: Şi Domnul încă S-a mai arătat în Şilo, căci Domnul i Se descoperea lui Samuel.  Şi întregul Israel, de la o margine la alta a ţării, era încredinţat că Samuel este profet al Domnului. Iar Eli a îmbătrânit mult, în timp ce fiii săi mergeau din rău în mai rău; rea era calea lor înaintea Domnului.

Aici se afirmă limpede că Domnul I se descoperea lui Samuel, prima sa viziune nerămânând una singulară.


[1] BBVA, p. 313

[2] Pentru nerespectarea datoriilor lor.

[3] Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti, Omilia I la Rusalii, III

[4] Sf. Ioan Gură de Aur, Apologia vieţii monahale, Către tatăl credincios, 3

[5] BBVA, p. 313

[6] SEP 2, p. 275

[7] BBVA, p. 313

[8] SEP 2, p. 275

[9] SEP 2, p. 275

[10] BBVA, p. 313

[11] BBVA, p. 313

[12] Sf. Ioan Casian, Cuvânt despre Sfinţii Părinţi din pustia sketică

[13] BBVA, p. 313

[14] Sf. Ioan Gură de Aur, Apologia vieţii monahale, Către tatăl credincios, 3

[15] BBVA, p. 313

[16] Sf. Ioan Gură de Aur, Apologia vieţii monahale, Către tatăl credincios, 3

[17] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre creşterea copiilor, 80

[18] Sf. Ioan Gură de Aur, Apologia vieţii monahale, Către tatăl credincios, 3

[19] Sf. Ioan Gură de Aur, Apologia vieţii monahale, Către tatăl credincios, 3

[20] Antichităţi iudaice, V, 351

[21] SEP 2, p. 277

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s