CAPITOLUL 4 – Booz se căsătoreşte cu Rut.
1: Booz a ieşit la poartă şi şedea acolo. Şi, iată, ruda aceea despre care pomenise Booz trecea pe acolo. Şi i-a zis Booz: „Abate-te din drum şi aşază-te aici!” Iar acela s-a abătut din drum şi s-a aşezat.
Booz a ieşit la poartă: „E vorba de poarta cetăţii, în faţa căreia se afla piaţa unde se făceau adunările şi judecăţile publice”[1].
2: Şi a luat Booz zece oameni dintre bătrânii cetăţii şi a zis: „Şedeţi aici!” Iar ei au şezut.
3: Iar Booz i-a zis rudei: „Noemina, care s-a întors din câmpia Moabului, vrea să vândă partea de ţarină care este a fratelui nostru Elimelec.
Zece oameni: „numărul minim cerut pentru a constitui un tribunal; mai târziu, conform Talmudului, acest număr va fi de trei; zece bărbaţi erau necesari pentru o adunare cu statut de sinagogă”[2]. „Rhabanus face o analogie între numărul zece şi bărbaţii drepţi ai Vechiului Testament care au prevestit Întruparea Mântuitorului Hristos”[3].
„În limbajul biblic, cuvântul frate are un înţeles foarte larg, de la frate propriu-zis, de sânge, până la văr, rudă apropiată, la membru al comunităţii locale sau al întregului Israel”[4]. Continuă cuvântul lui Booz:
4: Şi am zis că te voi înştiinţa, zicând: Răscumpăr-o în faţa celor ce sunt aşezaţi aici şi în faţa bătrânilor poporului meu; dacă vrei s-o răscumperi, răscumpăr-o; dar dacă nu vrei s-o răscumperi, spune-mi ca să ştiu; că în afară de tine nu este o rudă mai apropiată, iar eu sunt după tine”. Iar acela a zis: „Sunt aici, eu o voi răscumpăra”.
Răscumpără: „Sensul grecescului anhistevo e complex: a-şi exercita (cineva) dreptul de rudă apropiată, imposibil de tradus ca atare. Echivalentul e în funcţie de obiect: a vinde, a cumpăra (sau a răscumpăra sau a moşteni) o ţarină, a o lua de soţie pe văduva celui mort, a-i transmite fiului numele şi moştenirea mortului etc.”[5].
5: Şi a zis Booz: „În ziua în care vei lua ţarina din mâna Noeminei, trebuie s-o iei şi pe Rut Moabiteanca, femeia celui răposat, ca să ridici numele mortului în moştenirea lui”.
6: Iar ruda aceea a zis: „Nu voi putea s-o răscumpăr pentru mine, ca să nu-mi stric moştenirea; răscumpără tu pentru tine dreptul meu, că eu nu voi putea să-l răscumpăr”.
„Ruda (căruia nu i se dă numele) a intuit dorinţa lui Booz de a se căsători cu Rut şi se retrage delicat. Cei doi bărbaţi au un comportament de mare fineţe”[6].
7: În vremile de demult era în Israel obiceiul ca, la o răscumpărare sau o târguială, pentru ca lucrul să fie bine aşezat, omul îşi dezlega sandala şi i-o da celuilalt, care-i răscumpăra dreptul; aceasta era mărturie în Israel.
8: Aşadar, ruda i-a zis lui Booz: „Cumpără pentru tine dreptul meu!” Şi şi-a dezlegat sandala şi i-a dat-o.
„Gest ritual-simbolic prin care cineva îi ceda altuia un drept al său”[7] şi, totodată, dovadă juridică privind încheierea înţelegerii. „Rhabanus interpretează în cheie soteriologică: sandaua ar aminti de veşmintele de piele, de trupul lui Adam după cădere, pe care avea să-l asume şi Hristos”[8].
9: Iar Booz a zis către bătrâni şi către tot poporul: „Sunteţi astăzi martori că am cumpărat din mâna Noeminei tot ceea ce era al lui Elimelec şi tot ceea ce era al lui Chilion şi tot ceea ce era al lui Mahlon.
10: Mai mult, şi pe Rut Moabiteanca, femeia lui Mahlon, am răscumpărat-o spre a-mi fi soţie, pentru ca eu să ridic numele celui răposat în moştenirea lui şi să nu piară numele mortului dintre fraţii lui şi din spiţa poporului său. Voi sunteţi astăzi martori”.
11: Şi a răspuns tot poporul ce se afla în poartă: „Să dea Domnul ca femeia care merge în casa ta să fie ca Rahela şi ca Lia, cele ce amândouă au întemeiat casa lui Israel şi au făcut Efrata puternică şi vor face din Betleem un nume.
Poporul se afla în poarta cetăţii, loc în care se ţineau procesele şi se consemnau evenimentele de stare civilă.
„Lia şi Rahela: cele două soţii ale lui Israel (Facerea 35, 22-24). În apropiere de Betleem (Efrata) şi de Rama se afla mormântul Rahelei (Facerea 35, 19). De Betleem vor fi legate numele lui Iesei şi David, precum şi al fiului lui David, Iisus Hristos”[9]. Lia „şi Rahela sunt matriarhele care au zidit casa lui Israel şi amândouă sunt pomenite în binecuvântarea miresei. Fiii Leei au întemeiat şase dintre triburile lui Israel iar doi dintre ei, Levi şi Iuda, sunt la originea celor două instituţii naţionale ereditare: preoţia şi monarhia”[10]. „Efrata se află la nord de Ierusalim, în ţinutul lui Beniamin. Pentru că nişte oameni de acolo s-au dus să locuiască în Betleem, cele două nume au fost asociate (Facerea 35, 19; 48, 7; Mihea 5, 1). Betleemul este locul îngropării Rahelei, iar ulterior, al naşterii lui Iisus Hristos”[11]. „Pornind de la etimologia ebraică, Rhabanus interpretează cele două femei[12] ca atitudini existenţiale: viaţa activă şi cea contemplativă: Marta şi Maria”[13].
Continuă binecuvântarea poporului pentru casa lui Booz:
12: Casa ta să devină precum casa lui Fares, pe care Tamara i l-a născut lui Iuda, din a cărui sămânţă să-ţi dea ţie Domnul prin această tânără femeie!”
„Fares, strămoş al lui Booz, fusese rodul unei căsătorii de levirat; istoria despre Iuda şi Tamara în Facerea 38”[14]. „Istoria naşterii lui Fares seamănă cu cea a naşterii lui Obed, întrucât Tamar, ca şi Rut, rămânând văduvă, va fi propusă unei căsătorii de levirat (cf. Facerea 38, 1-30). Fares şi urmaşi săi aveau să fie strămoşii după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos, menţionat şi în genealogia din Evanghelia după Matei (1, 3)”[15].
13: Atunci Booz a luat-o pe Rut, iar ea i-a devenit soţie. El a intrat la ea, iar Domnul i-a dat ei rod şi a născut un fiu.
„Cărbunele aprins (Rut) a urcat în patul lui Booz şi s-a culcat acolo. A văzut Arhiereul ascuns în coapsele lui. Focul a alergat spre căţuie şi s-a aprins. Şi juninca lui Booz (Rut) Te-a născut pe Tine, Viţelul cel Gras”[16]. Din nou, rezerva de mai sus: doar despre Iosif se afirmă cert în Noul Testament că ar fi descendent din Rut.
14: Şi au zis femeile către Noemina: „Binecuvântat este Domnul, Cel ce n-a răbdat să ţi se stingă rudenia, ci a făcut ca numele tău să fie rostit în Israel!
15: Acesta-i cel ce sufletul ţi-l va întoarce la sine şi-ţi va hrăni bătrâneţele, că nora ta, cea care te-a iubit, a născut un fiu care-ţi este mai bun decât şapte fii”.
16: Iar Noemina a luat pruncul şi l-a pus la sânul ei şi i-a fost ca o doică.
„Gestul nu indică o adopţie (de fapt, Noemina devenise mama legală a pruncului), ci protecţie”[17]. Suntem din nou obligaţi la rezerve: Noemina nu devenise mama legală a copilului! Oricum, aceasta nu tulbură armonia din casa lui Booz. SEP 2 traduce îţi va fi înviorare sufletului: „Theodoret (al Cirului) interpretează astfel înviorare a sufletului (gr. εις επιστρεφοντα ψυχήν): După un înţeles mai la îndemână, expresia arată restabilirea sufletească; după înţelesul potrivit adevărului, arată întoarcerea lumii păgâne (la Dumnezeu). Căci de acolo a înflorit mântuirea întregii lumi”[18]. Şapte fii: „şapte: număr simbolic al perfecţiunii. Şapte copii erau semnul binecuvântării date de Domul unei familii (cf. I Regi 2, 5)”[19].
17: Şi vecinele i-au dat un nume, zicând: „Un fiu i s-a născut Noeminei”. Şi i-au pus numele Obed; acesta este tatăl lui Iesei, tatăl lui David.
„De obicei, numele unui nou-născut era dat de mamă şi, uneori, de tată. Aici se petrece un fapt neobişnuit: comunitatea se implică în naşterea pruncului, cu convingerea că evenimentul o priveşte direct. Obed înseamnă Cel ce slujeşte. Prin el, Rut devine bunica regelui David şi strămoaşă a lui Iisus (Matei 1, 5-16)”[20]. „Mulţi au văzut în căsătoria moabitencei Rut cu Booz din Betleemul Iudeei o căsătorie de levirat, deşi Booz, precum se ştie, nu îi era frate fostului soţ al acestei eroine, ci o rudă după tată. Prin acest act nu s-a urmărit perpetuarea în Israel a numelui lui Mahlon, soţul decedat al lui Rut, cât păstrarea moştenirii acestuia în cadrul familiei din care făcea parte. Lucrul acesta rezultă din dialogul purtat de Booz cu o altă rudă mai apropiată de Rut, care avea prioritate la cumpărarea ţarinii ce fusese parte din moştenirea familiei fostului soţ. […] Că în căsătoria dintre Booz şi Rut nu trebuie să vedem neapărat aplicarea legii leviratului se deduce, pe lângă cele arătate mai sus, şi din faptul că primul născut din această unire a celor doi nu s-a numit Mahlon, după numele fostului soţ al lui Rut, cum prevedea legea leviratului, ci s-a numit Obed”[21]. „S-a asimilat adeseori căsătoria lui Boaz cu verişoara lui prin alianţă, rămasă fără copil, ca o formă de levirat, ceea ce de fapt nu este”[22]. În plus, „iudeii fugeau de astfel de căsătorii, deşi-i silea legea; astfel Rut, moabiteanca, rămasă văduvă, abia s-a căsătorit cu o rubedenie tare îndepărtată”[23].
18: Şi acestea sunt generaţiile lui Fares:
Fares i-a dat naştere lui Heţron,
19: Heţron i-a dat naştere lui Aram, Aram i-a dat naştere lui Aminadab,
20: Aminadab i-a dat naştere lui Naason, Naason i-a dat naştere lui Salmon,
21: Salmon i-a dat naştere lui Booz, Booz i-a dat naştere lui Obed,
22: Obed i-a dat naştere lui Iesei, iar Iesei i-a dat naştere lui David.
Genealogia lui David începe cu Fares, fiu al lui iuda, unul dintre cei doi gemeni ai Tamarei (Facerea 38, 24-30):
Fares (= spărtură) – Heţron (= înverzit; înflorit) – Aram (= înalt) – Aminadab (= ruda este darnică) – Naason (= şarpe) – Salmon (= umbrit) – Booz (= curaj) – Obed (= slujitor) – Iesei (= bogăţia Domnului) – David (= cel iubit). Genealogia încheindu-se cu David, deducem că perioada lui David este şi aceea a scrierii cărţii (altfel, ar fi apărut şi Solomon sau, pentru o dată mai târzie, şi urmaşii acestuia). Continuând, genealogia începută aici s-ar încheia cu Iosif, bărbatul Mariei, astfel că nu o putem numi pe Rut strămoaşă a lui Iisus (doar dacă nu cumva şi Maria, pe o altă linie, se va fi trăgând din Rut, după cum, de altfel, susţine Tradiţia Bisericii, fără a avea, însă, un prea solid fundament scripturistic); oricum, prezenţa ei în genealogia Mântuitorului e onorantă (chiar dacă, în cazul de faţă, termenul de genealogie e oarecum forţat, fiind vorba de genealogia lui Iosif). „Theodoret (al Cirului) vede în această genealogie ideea mântuirii universale: De aceea şi dumnezeiescul Matei, consemnând genealogia, a omis femeile vestite prin virtute, pe Sara, şi pe Rebeca, şi pe altele; însă a pomenit de Tamar, şi de Rahab, şi de Rut, şi chiar şi de femeia lui Urie, arătând că pentru toţi oamenii S-a întrupat Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu, şi pentru iudei, şi pentru celelalte neamuri, şi pentru cei păcătoşi, şi pentru cei drepţi”[24]. „Majoritatea interpreţilor sunt de părere că ţelul principal al acestei cărţi este să arate genealogia lui David şi, prin el, genealogia lui Hristos, scopul ultim al Vechiului Testament”[25].
„Când Rut a repetat soacrei sale aceste vorbe[26], Naamis a fost cuprinsă de speranţa că Boaz le va lua sub ocrotirea lui. Pe la jumătatea zilei, Boaz a venit în oraş, a strâns laolaltă bătrânii cetăţii, chemând-o pe Rut împreună cu ruda ei apropiată. Când s-a înfăţişat ultimul, Boaz l-a întrebat: – Vrei ca moştenirea lui Elimelec şi a fiilor săi să intre în stăpânirea ta? Acela a primit, căci legea îi dădea acest drept, ca rudă apropiată, şi Boaz i-a zis: – Dar nu mai înainte ca tu să respecţi şi cea de-a doua jumătate a legii, îndeplinind toate prevederile ei. Femeia care a venit aici este văduva lui Mallon şi, potrivit legii, trebuie s-o iei de nevastă, dacă vrei să primeşti moştenirea! Omul a cedat femeia şi moştenirea lui Boaz, care era de asemenea rudă a răposatului, recunoscând că el avea şi nevastă, şi copii. Boaz a chemat bătrânii cetăţii ca martori şi i-a poruncit femeii să vină şi să-i descalţe ruda de-o sanda, scuipând-o în obraz[27]. Făcând ceea ce i s-a spus, Rut a devenit soţia lui Boaz şi după un an i-a născut un fiu. El a fost dădăcit de Naamis, care, la îndemnul celorlalte femei, i-a dat numele de Obed, fiindcă ea l-a crescut ca să-i poarte de grijă la bătrâneţe. În limba evreiască, Obed înseamnă slujitor. Din Obed se trage Iessaeu[28], şi din acesta David, care a fost rege, lăsându-şi moştenire tronul urmaşilor săi până în a douăzeci şi una spiţă. Iată ce am crezut că trebuie să povestesc despre Rut, vrând să arăt puterea lui Dumnezeu, care poate lesne să înalţe până şi oamenii de rând la rangul cel mai înalt, precum David trăgându-se din părinţi neînsemnaţi”[29].
„Să trecem acum la Rut; vom vedea că şi istoria vieţii sale se aseamănă cu cele ale noastre. Rut era de alt neam, trăia în cea mai neagră sărăcie. Totuşi, când a văzut-o Booz, n-a dispreţuit nici sărăcia ei şi nici nu s-a scârbit de prostul său neam. Tot aşa şi Hristos S-a căsătorit cu Biserica, deşi Biserica era de alt neam şi foarte săracă, făcând-o părtaşă marilor Sale bunătăţi. Şi după cum Rut, de n-ar fi părăsit mai întâi pe tatăl ei, de n-ar fi dispreţuit casa, neamul, patria şi rudele, n-ar fi avut parte de o înrudire atât de mare, tot aşa şi Biserica, după ce a părăsit obiceiurile strămoşeşti, a ajuns dragă Mirelui. Acelaşi lucru îl spune şi profetul David, adresându-se Bisericii: Uită pe poporul tău şi casa părintelui tău şi va pofti Împăratul frumuseţea ta (Psalmi 44, 12-13). Aşa a făcut şi Rut; de aceea a şi ajuns mamă de împăraţi, precum şi Biserica. Că David se trage din Rut”[30].
Ca şi cartea precedentă, Cartea Rut pregăteşte, în felul său, perioada instaurării monarhiei în Israel, epocă de care ne vom ocupa în comentariile la următoarele şase cărţi ale Sfintei Scripturi, cele patru ale Regilor şi cele două Paralipomena.
[1] BBVA, p. 305
[2] SEP 2, p. 240
[3] SEP 2, p. 240. Prin numărul 10 e închipuit Mântuitorul, numele său începând cu litera iotta, cu care se nota numărul zece.
[4] BBVA, p. 305
[5] BBVA, p. 305
[6] BBVA, p. 305
[7] BBVA, p. 305
[8] SEP 2, p. 240
[9] BBVA, p. 305
[10] DEI, p. 447
[11] SEP 2, p. 241
[12] Lia şi Rahila.
[13] SEP 2, p. 241
[14] BBVA, p. 305
[15] SEP 2, p. 241
[16] Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, IX, 15
[17] BBVA, p. 305
[18] SEP 2, p. 241
[19] SEP 2, p. 241
[20] BBVA, p. 306
[21] AB, p. 168
[22] DEI, p. 683
[23] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, LXX, 2
[24] SEP 2, p. 242
[25] IIR, p. 216, care citează – locul marcat cu litere italice – Studiul Vechiului Testament, p. 101
[26] Pe care i le-a grăit Booz pe arie (cap. 3).
[27] Scuiparea în obraz era prevăzută de lege în cazul acelora care-o refuzau de femeie pe văduva fratelui defunct. Aici nu era vorba despre fratele lui Mahlon (mort, de altfel, şi acela), astfel că lipseşte şi gestul scuipării în obraz (socotim că şi acela, în cazul refuzului unei căsătorii de levirat, era, mai degrabă, unul simbolic).
[28] Iesei.
[29] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, V, 9, 4
[30] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, III, 4
Ioan Sorin Usca 