CAPITOLUL 2 – Rut adună spice în holda lui Booz.
1: Noemina cunoştea un om care fusese un apropiat al soţului ei. Omul acela era foarte cuprins, din neamul lui Elimelec, iar numele său era Booz.
„Arta naratorului se vădeşte şi aici, şi în cele ce urmează: relaţia Booz – Noemina e prezentată progresiv: cunoştinţă de-aproape (gnorimos) (2, 1), rudă apropiată (anhistevs) (2, 20) şi – deus ex machina! – rudă foarte apropiată (anhistevs enghion) (3, 12)”[1]. „Booz e un nume a cărui etimologie sau semnificaţie n-a putut fi stabilită. Oricum, Booz va fi numele stâlpului din stânga al templului din Ierusalim (III Regi 7, 21)”[2]. O propunere pentru Booz ar fi aceea de curaj.
SEP 2 începe versetul cu: Noemin (avea) o cunoştinţă: „o cunoştinţă: termenul ebraic modha, tradus prin gr. γνώριμος, e în general folosit pentru a defini atât relaţia de prietenie (II Regi 10, 11; Psalmi 31, 11; Proverbe 7, 4), cât şi de rudenie.. Următorii doi termeni prin care va fi prezentat statutul social al lui Booz sunt rezultatul unei gradaţii lexicale (Rut 2, 1.20), culminând cu calitatea de răscumpărător (2, 20)”[3]. Pentru foarte cuprins, SEP 2 are om puternic: „Gr. δυνατός ισχύι, litt. puternic în tărie, traduce o combinaţie de doi termeni ebraici gibbor şi hayil care sunt asociaţi cu bunăstarea şi forţa, vitejia războinicului (cf. Judecători 6, 12; 11, 1). Aceeaşi combinaţie de termeni va fi folosită în caracterizarea lui Rut (3, 11)”[4]. Pentru neamul lui Elimelec SEP 2 are rudeniile: „cel de-al doilea termen prin care, în mod gradat, ni se prezintă statutul lui Booz este redat în Septuaginta prin gr. singhenia, rudenie. Termenul reprezintă un segment social mai extins decât familia, care s-ar identifica cu noţiunea de clan, intermediar între familie şi trib. Îşi revendicau un strămoş comun, locuiau în acelaşi loc şi se întâlneau pentru sărbătorile religioase”[5].
2: Iar Rut, Moabiteanca, a zis către Noemina: „Mă duc în holdă să adun spicele care rămân în urma aceluia la care voi avea trecere”. Iar ea i-a zis: „Du-te, fiica mea!”
„Legea lui Moise le permitea săracilor să adune spicele rămase în urma secerătorilor (Levitic 19, 9; 23, 22; Deuteronom 24, 19). Mai mult, proprietarii erau obligaţi să le ofere sărmanilor această posibilitate. Practic, însă, ea rămânea un act de bunăvoinţă”[6].
„Rhabanus face o analogie între câmpul văzut şi cel simbolic, spiritual, unde spicele sunt sfinţii aleşi de Dumnezeu, secerătorii sunt îngerii buni, iar spicele rămase, oamenii drepţi pe care îngerii îi lasă încă să vieţuiască pe pământ spre pildă credincioşilor”[7].
3: Şi s-a dus. Şi, mergând, aduna în holdă pe urma secerătorilor. Şi s-a întâmplat să nimerească în holda lui Booz, cel din neamul lui Elimelec.
„Spice a cules ea din dragoste pentru Tine. Paie a strâns pentru Tine. Şi i-ai dat degrabă răsplata smereniei sale: pentru spice a răsărit din ea Tulpina Împăraţilor, iar pentru paie Snopul Vieţii”[8].
4: Şi, iată, Booz a venit din Betleem şi le-a zis secerătorilor: „Domnul să fie cu voi!” Iar ei i-au răspuns: „Domnul să te binecuvinteze!”
5: Şi a zis Booz către servul său, care era vătaf peste secerători: „Cine este tânăra aceasta?”
6: Iar servul, care era vătaf peste secerători, i-a răspuns: „Tânăra este moabiteanca aceea care s-a întors cu Noemina din câmpia Moabului.
7: Ea a zis: Lasă-mă să adun şi să culeg de printre snopi în urma secerătorilor!… Şi, de când a venit, de azi-dimineaţă şi până acum, nu s-a odihnit nici măcar atât în holdă”.
8: Atunci Booz a zis către Rut: „N-ai auzit, fiica mea?: Să nu mergi să culegi în altă holdă, ci rămâi la un loc cu tinerele mele.
„Aceste tinere erau, de fapt, slujnicele (cu simbrie sau fără) ale lui Booz; el însă le numeşte astfel din delicateţe faţă de Rut, ca nu cumva aceasta să se simtă umilită”[9]. Continuă cuvântul lui Booz:
9: Şi ia aminte la holda în care seceră ei, şi mergi pe urma lor; că, iată, eu le-am poruncit băieţandrilor să nu se atingă de tine; iar când îţi va fi sete, mergi la vase şi bea de unde ei, băieţandrii, vor scoate apă”.
„Un pas înainte spre sentimentul că Rut trebuie să se considere printre casnicii lui Booz”[10].
„Rhabanus înţelege simbolic prin aceste versete (8-9) îndemnul lui Hristos adresat celor credincioşi de a nu se abate de la adevăr şi de a nu cădea în ceata ereticilor”[11].
10: Iar ea, căzând înaintea lui cu faţa la pământ, i-a zis: „Cum se face oare că am aflat atâta trecere în ochii tăi, încât să mă iei în seamă, de vreme ce eu sunt o străină?”
11: Şi răspunzând Booz, i-a zis: „Mi s-au spus multe şi de toate despre cum te-ai purtat tu cu soacra ta după ce ţi-a murit bărbatul, despre cum i-ai lăsat tu pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara-n care te-ai născut şi ai venit la un popor pe care înainte nu l-ai ştiut.
12: Domnul să-ţi răsplătească lucrarea!; multă să-ţi fie răsplata de la Domnul, Dumnezeul lui Israel, la Care ai venit să-ţi pui încrederea sub aripile Lui!”
13: Iar ea a zis: „Aflat-am trecere în ochii tăi, doamne, că m-ai alinat şi ai grăit pe inima slujnicei tale!; şi, iată, eu voi fi ca una din slujnicele tale”.
Sub aripile Lui: „superbă metaforă pentru ocrotirea oferită omului de către Dumnezeu; vezi şi Psalmi 16, 8; 35, 7; 56, 1; 60, 4; 62, 7; 90, 4. Expresia pregăteşte însă, aici, o conotaţie aparte”[12]. „Rhabanus înţelege prin aripi simbolul celor două Testamente”[13].
Închinarea lui Rut: „Rhabanus interpretează simbolic gestul lui Rut ca mulţumirea adusă de Biserică Mântuitorului Hristos pentru izbăvirea de rătăcirea idolatră”[14].
Binecuvântarea lui Booz: „Theodoret (al Cirului) întrevede în binecuvântarea pe care Booz o dă lui Rut prefigurarea binecuvântării universale aduse de Întruparea lui Hristos: Şi s-a împlinit binecuvântarea. Căci a luat plată deplină de la Domnul, făcându-se strămoaşă a binecuvântării neamurilor”[15].
Slujnicei tale: SEP 2 are roabei tale: „roaba: gr. δούλη redă ebr. şiphehah. Se face o distincţie faţă de παιδίσκον în eventualitatea în care autorul, potrivit uzanţei semantice a epocii, păstrează pe doli doar pentru a marca asumarea de bună voie de către Rut a supunerii faţă de Booz şi totodată reabilitarea ei socială[16]. De altfel, această accepţie a termenului se păstrează până în perioada neotestamentară (Luca 1, 38), fapt care a permis exegezei patristice să întrevadă în răspunsul dat de Rut o prefigurarea a răspunsului prin care Fecioara Maria primeşte bunavestire de la Arhanghel”[17]. „Rhabanus face referire aici la credinţa femeii canaaneene şi a sutaşului, subliniind devotamentul neamurilor în comparaţie cu necredinţa poporului ales”[18].
14: Şi i-a zis Booz: „Acum e vremea mesei; apropie-te aici şi mănâncă pâine şi înmoaie-ţi bucătura în oţet”. Rut a şezut de-o parte de secerători, Booz i-a dat pâine, iar ea a mâncat şi s-a săturat, iar ce-a rămas a pus de-o parte.
„Ceea ce se numeşte aici, generic, oţet era apă în care se punea puţin oţet de vin, obţinându-se astfel o gustoasă băutură răcoritoare”[19].
15: Şi s-a ridicat să culeagă. Iar Booz le-a poruncit băieţandrilor: „Lăsaţi-o să adune şi de printre snopi, şi să n-o umiliţi.
16: Mai mult, daţi-i o mână de ajutor şi lăsaţi-i într-adins din ce s-a secerat; lăsaţi-o să mănânce şi să culeagă şi să n-o ţineţi de rău!”
17: Aşa că ea a adunat în holdă până seara. Şi a îmblătit ceea ce adunase şi a fost ca la o efă de orz.
Booz depăşeşte deja cu mult prevederile legii mozaice, prin bunăvoinţa sa.
18: Şi, luându-l, a intrat în cetate, iar soacra ei a văzut ce adunase. Iar Rut a adus şi i-a dat ceea ce a rămas după ce ea se săturase.
Cu ce strânsese Rut, datorită şi poruncilor lui Booz, s-au săturat două persoane.
19: Şi a întrebat-o soacra: „Unde ai adunat astăzi? şi unde ai lucrat? Binecuvântat să fie cel ce te-a luat în seamă!” Iar Rut i-a spus soacrei sale unde a lucrat şi a zis: „Numele omului la care am lucrat astăzi este Booz”.
20: Şi a zis Noemina către nora ei: „Binecuvântat este prin el Domnul, că el n-a încetat să facă milă cu cei vii şi cu cei morţi!” Şi i-a zis Noemina: „Apropie-se omul de noi!; e una din rudele noastre de-aproape…”.
Milă cu cei vii şi cu cei morţi: „Căsătoria de levirat era menită să-l împace şi pe cel mort, asigurându-i o succesiune (spre a nu i se stinge numele şi neamul”[20]. Dar, încă o dată precizăm, căsătoria ce se anticipează aici nu va fi una de levirat. Devine evident, însă, că Noemi s-a gândit dintru început că s-ar putea ajunge aici.
21: Iar Rut a zis către soacra sa: „Da, şi mi-a mai zis: Ţine-te aproape de tinerele mele până ce oamenii îmi vor termina tot secerişul!”
22: Şi a zis Noemina către Rut, nora sa: „E bine, fiica mea, e bine că ai mers cu tinerele lui; aşa că nimeni n-o să se împiedice de tine într-o altă holdă”.
23: Şi Rut s-a prins cu tinerele lui Booz să adune până se va termina secerişul orzului şi al grâului.
E de subliniat, în toate acestea, şi delicateţea personajelor nenumite (oamenii lui Booz, tinerele, locuitorii Betleemului). Este, într-adevăr, reconfortant, mai cu seamă după cartea premergătoare.
„Când Rut şi soacra ei au ajuns la Betleem, ele au fost primite în gazdă de Boaz[21], ruda lui Elimelec. Privitor la numele pe care îl purta, Naamis a adresat alor săi cuvintele: mai drept ar fi să-mi ziceţi Mara!, fiindcă în limba ebraică Naamis înseamnă noroc, iar Mara, amărăciune. De îndată ce a sosit vremea recoltei, Rut s-a dus la soacra ei şi i-a cerut voie să culeagă spicele din lanuri, ca să aibă cu ce să se hrănească, tocmai când Boaz se îndrepta întâmplător către ţarina lui. De îndată ce a ajuns-o din urmă şi a dat cu ochii de ea, şi-a întrebat între patru ochi vechilul a cui era tânăra. Acela i-a spus stăpânului său tot ce aflase mai înainte despre dânsa. Din simpatie faţă de soacra ei şi în amintirea fiului acesteia, care fusese soţul lui Rut, Boaz a îmbrăţişat-o călduros pe tânăra femeie, cu multe urări de bine. Nu numai că i-a îngăduit să culeagă spice de pe urma secerătorilor, ci i-a dat voie să recolteze atâta cât era în stare să strângă şi să ducă acasă; a poruncit vechilului ca nu numai să n-o stânjenească pe Rut, ci să şi împartă cu ea mâncarea şi băutura oferită secerătorilor. Rut şi-a păstrat turta de orz primită la prânz şi a dus-o soacrei sale, împreună cu spicele adunate (dar şi Naamis i-a pus la îndemână o parte din mâncarea pe care vecinii ei, plini de bunăvoinţă, i-o aduseseră). Rut a redat întocmai soacrei sale vorbele pe care i le-a spus Boaz. Când Naamis i-a zis că el era ruda lor şi că din cucernicie îi va purta de grijă, Rut s-a dus şi în ziua următoare, împreună cu slujnicele lui Boaz, la culesul spicelor din lanuri”[22].
[1] BBVA, p. 303
[2] BBVA, p. 303
[3] SEP 2, p. 235
[4] SEP 2, p. 235
[5] SEP 2, p. 235
[6] BBVA, p. 303
[7] SEP 2, p. 236
[8] Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, IX, 6
[9] BBVA, p. 303
[10] BBVA, p. 303
[11] SEP 2, p. 236
[12] BBVA, p. 303
[13] SEP 2, p. 237
[14] SEP 2, p. 236
[15] SEP 2, pp. 236-237
[16] Sau, mai exact, a Noeminei, prin Rut, aceasta de a doua fiind o străină ce abia acum se integrează în Israel.
[17] SEP 2, p. 237
[18] SEP 2, p. 237
[19] BBVA, p. 303
[20] BBVA, p. 304
[21] Booz.
[22] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, V, 9, 2
Ioan Sorin Usca 