Comentarii la Rut – 1

Posted: 24/01/2009 in Rut
Etichete:, ,

 

file02281
Introducere la Cartea Rut

 

 

Cartea Rut îşi are numele de la acela al eroinei principale. Biblia Hebraica o numeşte tot Rut[1], însă o aşează între cele cinci Hagiografe (Cântarea Cântărilor, Rut, Plângeri, Ecclesiastul şi Estera), în poziţia a doua. Septuaginta numeşte cartea Ruth[2] şi o plasează după Judecători; acelaşi amplasament aflăm cărţii şi în Vulgata, sub denumirea de Liber Ruth.

            Rut, eroina cărţii, este o moabiteancă intrată legal într-o familie de evrei, fiind strămoaşă a regelui David şi, mai important pentru noi, introdusă astfel în arborele genealogic al Mântuitorului Iisus Hristos. Întreaga carte înfăţişează, într-un chip discret, pronia divină care o călăuzeşte pe Rut spre a intra în rândul Israeliţilor, cu un scop ce deja l-am dezvăluit.

            „De asemenea, cititorul biblic va fi surprins să constate că, spre deosebire de majoritatea cărţilor istorice şi profetice ale Vechiului Testament, aici nu va găsi nici o urmă de viclenie, de nedreptate, de abuz, de asprime, îndârjire, încrâncenare, războaie, sânge, stârvuri şi pustiiri. Toate – absolut toate – personajele cărţii Rut au o cinste sufletească exemplară şi, mai mult, o gingăşie vecină cu sfinţenia”[3].

            În Iudaism, de asemenea, Cartea Rut se bucură de preţuire; ea este citită integral în sinagogi de Şavuot (Cincizecime).

            Iniţial, Cartea Rut era cuprinsă în Cartea Judecătorilor, ca al treilea adaos istoric, fiind ulterior despărţită de aceea şi tratată ca o scriere independentă. „Evenimentul, descris în carte, completează în mod fericit adaosurile din Cartea Judecătorilor. Pe când celelalte două adaosuri arată stăpânirea idolatriei într-un trib al lui Israel[4] şi profunda decădere a moravurilor[5], aceasta din urmă (Cartea Rut – n. n.) arată că nici în acest timp de dezmăţ moral n-au lipsit cazuri şi persoane care au trăit o viaţă tihnită patriarhală, sub scutul Legii lui Moise”[6].

            „Cea mai însemnată chestiune care se pune în legătură cu această carte este scopul pe care l-a avut autorul cu scrierea sa. […] Cea mai probabilă părere, cunoscându-se scopul Scripturii Vechiului Testament, de altfel singura îndreptăţită, este aceea care susţine că scopul acestei cărţi este să arate genealogia lui David şi, prin el, genealogia lui Hristos, scopul ultim al Vechiului Testament. Afară de aceasta, scopul cărţii este să se arate că şi păgânii vor fi părtaşi ai graţiei divine, dacă vor ajunge la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu”[7].

            Prin tradiţie, autorul cărţii ar fi profetul Samuel, timpul scrierii fiind acela al începutului lui David ca rege, după prima sa ungere şi câtă vreme domnea încă Saul, subiect asupra căruia nu dorim să facem alte comentarii, pe care le-am socoti de prisos. Prin Rut, însă, e anticipată chemarea neamurilor la mântuire, fapt ce ne pare cu mult mai important.

 

 

 

 

 

 

 

 

            Comentarii la Cartea Rut

 

CAPITOLUL 1 – Rut şi Noemina în Moab.

 

1: Şi a fost că-n zilele când cârmuiau judecătorii s-a făcut foamete în ţară. Iar un om din Betleemul lui Iuda s-a dus să locuiască în câmpia Moabului, el şi femeia lui şi cei doi fii ai lor.

 „E de observat arta naratorului de a-şi pregăti cititorul printr-o introducere pe cât de succintă (de numai cinci versete) pe atât de cuprinzătoare (timp, loc, personaje, circumstanţe, acestea din urmă fiind două dezastre: o secetă şi o moarte întreită)”[8].

Şi a fost aşa: atât cartea Rut, cât şi Iisus Navi şi Judecătorii încep cu sintagma και εγένετο, şi a fost, care poate indica o legătură cu cartea precedentă, dacă nu e vorba doar de un clişeu narativ”[9].  În (vremea) cârmuirii judecătorilor: perioada Judecătorilor se întinde în mare între 1200 şi 1030 î. Hr., data aproximativă a urcării lui Saul pe tron”[10].  A plecat să se strămute: strămutarea în teritorii străine, redată aici prin grecescul παροικησαι, e un eveniment frecvent în epoca Vechiului Testament (Facerea 12, 10; 26, 3; 47, 4), pricinuit de calamităţi, epidemii sau crize economice. Cei care se înstrăinau u se mai bucurau de statutul cuvenit în cadrul tribului din care proveneau şi, în momentul întoarcerii, întâmpinau greutăţi în reabilitarea socială”[11].  Betleemul lui Iuda: localitate la câţiva kilometri sud de Ierusalim, trebuie deosebit de localitatea cu acelaşi nume, aflată în teritoriul lui Zabulon”[12].  S-a făcut foamete în ţară: „Rhabanus Maurus dă acestui verset o conotaţie simbolică, referindu-se la foamea spirituală, foamea de cuvântul lui Dumnezeu (Quaestiones in Ruth, 108)”[13].

2: Numele bărbatului era Elimelec, numele femeii sale era Noemina, iar numele celor doi feciori ai lor erau Mahlon şi Chilion. Aceştia erau Efrateni din Betleemul lui Iuda. Şi au venit în câmpia Moabului şi au rămas acolo.

„Numele personajelor implicate în istorisire au şi o semnificaţie simbolică: Elimelec = Dumnezeul meu e rege; Noemina (sau Noemi) = Dulceaţa mea; Mahlon = Moliciune; Chilion = Sleire; Orfa = Cea care întoarce spatele; Rut = Prietena[14].  Alte traduceri posibile pentru unele dintre aceste nume (ce-i drept, cu sensuri apropiate): Noemi (= plăcută), Mahlon (= bolnăvicios), Chilion (= lâncezire), Orfa (= ceafă; încăpăţânare). 

„Rhabanus interpretează alegoric onomastica şi componenţa acestei familii, văzând în (Elimelec) simbolul Decalogului, în (Noemina), pe cel al sinagogii, iar în cei doi fii, simbolul celor două funcţii: regală şi sacerdotală. Plecând de la sensul onomasticii ebraice pe care o traduce şi o interpretează alegoric, Rhabanus vede în (Mahlon) (fereastră, început, principiu) tipul profeţilor care au anticipat întruparea lui Mesia, iar în (Chilion) (împlinire, săvârşire) pe cel al apostolilor care au adus lumii păgâne lumina credinţei în Hristos”[15].

3: Dar Elimelec, bărbatul Noeminei, a murit, iar ea a rămas cu cei doi fii ai săi.

4: Aceştia şi-au luat femei moabitence; pe una o chema Orfa, iar numele celeilalte era Rut. Şi au locuit acolo vreo zece ani.

„Numele proprii sunt în legătură cu unele dorinţe ale mamei, ca Naomi (= plăcuta mea; graţioasa mea), sau cu nume de animale, pentru ca pruncului să i se imprime calităţile acestora: Rahela (= mieluşeaua), Şual (= vulpe), Caleb (= câine), sau în legătură cu numele divin: Ioab (= Dumnezeu este tatăl), Elimelekh (= Dumnezeu este rege), Iehochanan (= Dumnezeu miluieşte). Numele teofore mai vechi purtau şi termenul general semit de stăpân sau DumnezeuBaaliada (= mâna lui Dumnezeu), Işbaal (= omul lui Dumnezeu). Întrucât Baal era un zeu canaanean, atunci numele respective sunt transformate, în cazul de faţă în Eliada şi Işboşet. Alte nume au înţeles profetic: Avraam (= tatăl mulţimii), Iosua (= Dumnezeu mântuieşte), David (= cel iubit) etc., sau, în timpul romanilor, li se adăuga şi numele tatălui, devenind compuse: Bartolomeu (= fiul lui Tolomeu), Bartimeu (= fiul lui Timeu), ori supranume ca Simon Petru, Simon Zelotul. De asemenea, se dau nume sugerând originea: Simon Canaanitul, Iuda Iscarioteanul, sau fiind în relaţie cu evenimente importante din viaţă – Ghedeon devine Ierubaal (Judecători 6, 32) – sau de origine aramaică – Marta”[16].

Un alt aspect: deşi legea prevede că amonit şi moabit nu va intra în adunarea Domnului, chiar după al zecelea neam şi până-n veci (Deuteronom 23, 3), se trece cu seninătate peste aceasta, dovadă că citatul a căpătat dintru început un sens duhovnicesc (chiar dacă, în unele perioade, va fi luat în sens cât se poate de literal). De altfel, şi Cartea Rut a fost primită fără rezerve în canonul iudaic, după cum nici urmaşii moabitencei nu s-au dezis de strămoaşa lor.

„Rhabanus vede simbolic în numele celor două femei, pe de o parte necredinţa iudeilor – ebr. (Orfa), cea care şi-a întors grumazul -, iar pe de alta supunerea şi credinţa neamurilor păgâne: ebr. Rut, cea care este prietenă[17].

5: Mahlon şi Chilion au murit amândoi, aşa că femeia a rămas şi fără bărbatul ei, şi fără cei doi fii.

6: Iar ea s-a ridicat împreună cu amândouă nurorile ei şi s-au întors din câmpia Moabului; aceasta, deoarece în câmpia Moabului s-a auzit că Domnul şi-a cercetat poporul, dându-i pâine.

7: A ieşit ea din locul unde se afla; şi, împreună cu ea, amândouă nurorile ei; şi mergeau pe cale, să se întoarcă în ţara lui Iuda.

Din formulare, pare că toate trei femeile doreau, la un moment dat cel puţin, să vină în Iuda.

8: Şi a zis Noemina către amândouă nurorile ei: „Duceţi-vă şi vă întoarceţi fiecare la casa ei părintească, şi să facă Domnul milă cu voi, aşa cum şi voi aţi făcut cu cei morţi şi cu mine;

9: să vă dea Domnul să aveţi odihnă, fiecare în casa bărbatului ei!”. Şi le-a sărutat. Iar ele, înălţându-şi glasul, au plâns.

 „Noemina consideră că cele două nurori au petrecut-o îndeajuns. Odată cu sărutarea de rămas-bun, ea le dă şi dezlegare de a se recăsători”[18]. SEP 2 are tihnă în loc de odihnă: „Tihnă: gr. ανάπαυσις traduce termenul ebraic menunah, care are aici înţelesul unei situaţii sigure şi prospere, rezultate în urma căsătoriei. Acelaşi termen poate avea în Vechiul Testament chiar semnificaţia unei stări de mulţumire, de confort sufletesc (Psalmi 116, 7). Termenul va f reluat în cap. 3, 1”[19].

10: Şi i-au zis: „Nu! Cu tine ne vom întoarce la poporul tău!” 

11: Dar Noemina le-a zis: „Întoarceţi-vă, fiicele mele!; de ce să mergeţi cu mine? Oare-n pântecele meu mai sunt încă fii care să vă fie bărbaţi?

12: Aşadar, întoarceţi-vă, fiicele mele, căci eu am îmbătrânit şi nu mai pot avea bărbat. Chiar însă dacă v-aş spune că încă sunt la vârsta măritişului şi că aş naşte fii,

13: veţi aştepta voi oare până ce ei vor creşte mari? Vă veţi păstra oare pentru ei, ca să nu vă măritaţi după alt bărbat?… Nu, fiicele mele, că tare m-am amărât eu de grija voastră; că Domnul S-a îndepărtat de mine”.

 „Noemina se referă la căsătoria de levirat, legiferată de Moise (Deuteronom 25, 5-10), dar practicată de Evrei cu mult înainte (Facerea 38, 7-30), o lege în virtutea căreia fratele soţului mort avea obligaţia de a se însura cu văduva acestuia; primul lor fiu purta numele celui mort şi-l moştenea. Acesta, în fapt, este firul roşu al istorisirii de faţă”[20].  Noemi se referă la căsătoria de levirat, însă, cum vom vedea, în Cartea Rut va fi vorba despre ceva diferit. În textul ebraic, Noemi foloseşte aici cuvântul aguna, „termen din legea evreiască desemnând o femeie care rămâne legată de bărbatul ei pe viaţă şi care nu se poate recăsători, fie pentru că soţul refuză să-i acorde actul de divorţ (ghet) sau nu este în măsură s-o facă din cauza unei boli mintale, fie pentru că soţul a dispărut şi moartea lui nu poate fi probată”[21].

„Rhabanus interpretează simbolic aceste versete ca fiind îndemnul sinagogii către neamurile păgâne de a primi Noul Legământ, credinţa creştină. El înţelege prin sterilitatea Noeminei imposibilitatea Legii vechi de a mai naşte fii care să-I slujească lui Dumnezeu în adevăr”[22].

14:  Iar ele, înălţându-şi glasul, iarăşi au plâns. Apoi Orfa şi-a sărutat soacra şi s-a întors la poporul ei, iar Rut a mers cu aceasta.

Chiar dacă numele Orfa ar însemna, în primul rând, încăpăţânare, aceasta dispare din istorisire lăsând o amintire luminoasă, după cum s-a şi arătat, în Introducere, referitor la toate personajele ce apar în Cartea Rut.

15: Şi a Zis Noemina către Rut: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la dumnezeii săi; întoarce-te dar şi tu după cumnata ta!” 

16: Dar Rut i-a zis: „Departe de mine gândul de a te părăsi sau de a mă întoarce de lângă tine;

unde vei merge tu, voi merge şi eu;

unde te vei aşeza tu, mă voi aşeza şi eu;

poporul tău va fi poporul meu,

iar Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;

17: şi unde vei muri tu, voi muri şi eu,

şi acolo mă voi îngropa.

Aşa să-mi facă mie Domnul,

şi chiar mai mult;

că numai moartea

mă va despărţi de tine”.

 „Rut se predă cu totul destinului pe care şi l-a ales, în ciuda faptului că Moise interzisese acceptarea unui moabit în adunarea Domnului (Deuteronom 23, 3)”[23].  E de presupus că, din discuţiile anterioare purtate cu Noemi, Rut va fi cunoscut riscurile de a fi respinsă de către Iudei.

18: Văzând atunci Noemina că ea stăruie să-i meargă alături, a încetat s-o mai îndemne.

19: Şi au mers amândouă până ce au sosit în Betleem. Şi a fost că după ce au venit în Betleem s-a auzit de ele în toată cetatea; şi ziceau: „Oare aceasta este Noemina?”.

 „După zece ani de absenţă şi suferinţă, Noemina părea de nerecunoscut”[24].

20: Dar ea le-a zis: „Nu mă chemaţi Noemina, ci chemaţi-mă Amărâta, că mult m-a amărât pe mine Atotputernicul.

Amărâta, în contrast cu numele ei adevărat, Dulceaţă; în ebraică, Mara[25]. Noemi îşi continuă cuvântul:

21: Îndestulată m-am dus, dar cu mâinile goale m-a întors Domnul. De ce mă chemaţi Noemina? Căci Domnul m-a umilit şi Cel-Atotputernic mi-a făcut necazuri”.

Tonul Noeminei se apropie oarecum de acela al lui Iov. Fără a blasfemia, ar dori să cunoască pricina încercărilor ce au lovit-o. Nu merge însă până acolo încât să ceară socoteală lui Dumnezeu.  „Rhabanus vede în aceste versete (20-21) imaginea Bisericii care, frământată de persecuţii, nu se bucură de plăcerile lumii de acum, ci caută slava pe care o va avea în ceruri”[26].

22: Aşa s-au întors Noemina şi Rut Moabiteanca, nora ei, din câmpia Moabului. Şi au sosit la Betleem când se începea seceratul orzului.

Amănunt care plasează acest moment al istoriei în prima jumătate a lunii mai.  „Rhabanus vede în această întoarcere simbolul întoarcerii neamurilor la unitatea Bisericii”[27].

            Un rezumat al acestui prim capitol, aducând şi elemente noi:  „După moartea lui Samson, israeliţii au fost cârmuiţi de Marele Preot Eli. În vremea aceea, ca urmare a foametei care bântuia ţinutul, Elimelec din Betleem (oraşul aparţine seminţiei lui Iuda) n-a mai putut să rabde această năpastă şi s-a strămutat în ţara moabiţilor împreună cu soţia lui, Naamis[28], şi cu fiii săi, Chellion[29] şi Mallon[30]. Întrucât acolo lucrurile i-au mers aşa cum şi-a dorit, el şi-a însurat feciorii cu femei moabite: Chellion cu Orpha[31] şi Mallon cu Rut. Când s-au împlinit zece ani, Elimelec şi fiii săi au murit la scurtă vreme unul după celălalt, iar Naamis, îndurând cu greu ceea ce i se întâmplase, nu s-a mai împăcat cu însingurarea şi pierderea făpturilor celor mai scumpe, de dragul cărora îşi părăsise ţara, întorcându-se în patria ei. Auzise că acolo toate se îndreptaseră şi domnea prosperitatea. Nurorile n-au vrut să se despartă de ea şi, oricât le-a rugat să nu pornească la drum împreună, ele nu şi-au schimbat hotărârea. Atunci Naamis a insistat şi le-a urat o căsnicie mai fericită decât cea pe care o avuseseră împreună cu fiii ei, precum şi însuşirea celorlalte bunuri şi, pentru ca să aibă parte de toate acestea, le-a implorat să rămână acasă şi să nu-şi părăsească patria, avântându-se împreună spre un viitor nesigur. Orpha, care s-a lăsat convinsă, a rămas. Dar pe Rut n-a înduplecat-o în nici un chip şi a mers cu ea, urmând să împartă aceeaşi soartă”[32].


[1] רות

[2] Ρουθ

[3] Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania (în continuare, abreviat: BBVA), Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (în continuare, abreviat: EIB), Bucureşti, 2001, p. 301

[4] Dan.

[5] În tribul Veniamin.

[6] Studiul Vechiului Testament, pp. 175-176

[7] Studiul Vechiului Testament, p. 177

[8] BBVA, p. 302

[9] Septuaginta 2, Iisus Nave, Judecătorii, Ruth, 1-4 Regi, (în continuare, abreviat: SEP 2), Colegiul Noua Europă, Polirom, Iaşi 2004, p. 233

[10] SEP 2, p. 233 – Cum am mai arătat, cronologiile propuse de diferiţi autori diferă destul de mult între ele, o apropiere constatând abia o dată cu începerea domniei lui David.

[11] SEP 2, p. 233

[12] SEP 2, p. 233

[13] SEP 2, p. 233

[14] BBVA, p. 302

[15] SEP 2, p. 233. Traduceri cu totul diferite decât mai sus. Întreaga interpretare de aici ne pare forţată, dar folositoare în fixarea unor realităţi religioase.

[16] Dumitru Abrudan şi Emilian Corniţescu, Arheologie biblică (în continuare, abreviat: AB), p. 129

[17] SEP 2, p. 233

[18] BBVA, p. 302

[19] SEP 2, p. 234

[20] BBVA, p. 302

[21] Dicţionar enciclopedic de Iudaism (în continuare, abreviat: DEI), p. 30

[22] SEP 2, p. 234

[23] BBVA, p. 302

[24] BBVA, p. 303

[25] BBVA, p. 303

[26] SEP 2, p. 235

[27] SEP 2, p. 235

[28] Noemina sau Noemi.

[29] Chilion.

[30] Mahlon.

[31] Orfa.

[32] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, V, 9, 1

Anunțuri
Comentarii
  1. rafael1 spune:

    Nurorile n-au vrut să se despartă de ea şi, oricât le-a rugat să nu pornească la drum împreună, ele nu şi-au schimbat hotărârea. Atunci Naamis a insistat şi le-a urat o căsnicie mai fericită decât cea pe care o avuseseră împreună cu fiii ei, precum şi însuşirea celorlalte bunuri şi, pentru ca să aibă parte de toate acestea, le-a implorat să rămână acasă şi să nu-şi părăsească patria, avântându-se împreună Titrarispre un viitor nesigur. Orpha, care s-a lăsat convinsă, a rămas. Dar pe Rut n-a înduplecat-o în nici un chip şi a mers cu ea, urmând să împartă aceeaşi soartă

  2. […] Ioan Usca, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, VII, Judecătorii. Rut, 180 pagini, Editura Christiana, Bucureşti, 2005. […]

  3. […] comunismului. Totodata in acest mesaj mi se explica foarte bine ca este  ateu, ca nu este adeptul crestinismului. Ma intreb acum retoric: “  Ateismul nu era cumva doctrina comunista? Exemplu concludent […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s