Comentarii la Judecători – 9

Posted: 24/01/2009 in Judecătorii
Etichete:, ,

CAPITOLUL 9 – Abimelec.

 

1: Abimelec, fiul lui Ierubaal, s-a dus în Sichem la fraţii mamei sale şi a grăit către ei şi către toate rudeniile din casa tatălui mamei sale, zicând:

            „Ghedeon nu mai apare cu numele său adevărat, ci cu porecla sa (poate din cauză că făcuse efodul menţionat în 8, 27, obiect de idolatrie)”[1].  „Sichem: vechi oraş canaanean, situat la circa 50 km nord de Ierusalim; în el îşi avuseseră sălaş patriarhii Avraam, Iacob şi fiii acestuia. Osemintele lui Iosif, aduse din Egipt, aici fuseseră îngropate (Iosua 24, 32), şi tot aici îşi ţinuse Iosua Navi cuvântarea de rămas-bun (Iosua 24, 1-25). Cu toate acestea, populaţia oraşului era canaaneană, neam din care făcea parte şi ţiitoarea lui Ghedeon, mama lui Abimelec, acesta fiind, aşadar, jumătate israelit şi jumătate canaanean”[2]. 

„Povestea lui Abimelec, încadrată aici, a rămas datorită faptului că eroul este fiul lui Ghedeon; unii specialişti consideră că nu e vorba de un judecător şi că întâmplările redate n-au nimic de-a face cu istoria Israelului”[3]. Cum se va vedea, Abimelec a stăpânit doar peste o cetate, eventual cu împrejurimile acesteia.

Urmează cuvântul lui Abimelec către cei din rudenia sa:

2: „Spuneţi în auzul tuturor oamenilor din Sichem, zicând: Cum e mai bine pentru voi?: Să vă stăpânească şaptezeci de bărbaţi, adică toţi fiii lui Ierubaal, sau să vă stăpânească un singur bărbat? Şi amintiţi-vă că eu sunt osul vostru şi carnea voastră!” 

3: Şi fraţii mamei sale au vorbit despre el, în auzul tuturor oamenilor din Sichem, toate aceste cuvinte. Iar ei şi-au plecat inimile spre Abimelec, fiindcă ziceau: „El e fratele nostru”.  

4: Şi i-au dat şaptezeci de arginţi din casa lui Baal-Berit, iar Abimelec şi-a tocmit cu ei nişte oameni de nimic şi fără căpătâi, care s-au şi dus cu ei.

5: Şi s-a dus la casa tatălui său, în Ofra, şi i-a ucis pe toţi fraţii săi, adică pe fiii lui Ierubaal, şaptezeci de bărbaţi, pe o piatră; dar a rămas Iotam, fiul cel mai mic al lui Ierubaal, fiindcă se ascunsese.

            „De fapt erau şaptezeci şi doi, dar naratorul reţine doar numărul celor ucişi de Abimelec”[4]. La cei 70 de copii ai lui Ghedeon ucişi de Abimelec se adaugă Iotam şi Abimelec însuşi.  Iar „piatra poate fi indiciul caracterului sacrificial al actului, care inaugurează o schimbare de domnie (cf. IV Regi 10, 1-17)”[5].

6: Şi s-au adunat toţi bărbaţii din Sichem şi toată casa Bet-Milo şi s-au dus şi l-au făcut pe Abimelec rege la stejarul Aşezării, lângă Sichem.

„Milo (Bet-Milo): clădire în care se ţineau adunările consiliului cetăţii”[6].  Stejarul Aşezării: Sub acest stejar pusese Iosua o piatră funerară (Iosua 24, 26); aşadar, locul avea o anume sacralitate”[7].

7a: Şi i s-a spus lui Iotam, iar el s-a dus şi a stat pe vârful muntelui Garizim şi    şi-aridicat glasul şi a plâns şi le-a zis:

Urmează cuvântul lui Iotam. „Rostirea lui Iotam este în Biblie întâia fabulă cu personaje din lumea vegetală şi animală”[8].  „Pentru prima oară măslinul, smochinul, viţa de vie, mărăcinele, cedrii devin protagonişti într-o parabolă”[9].

7b: „Ascultaţi-mă, bărbaţi ai Sichemului,

şi Dumnezeu vă va asculta!

8: S-au dus cândva copacii

să-şi ungă un rege.

Şi i-au zis măslinului: Domneşte peste noi!

9: Dar măslinul le-a răspuns:

Oare-mi voi lăsa eu grăsimea

cu care oamenii Îl preamăresc pe Dumnezeu,

ca să mă duc să domnesc peste copaci?

10: Şi au zis copacii către smochin:

Vino şi domneşte peste noi!

11: Dar smochinul le-a răspuns:

Oare-mi voi lăsa eu dulceaţa

şi roada mea cea bună,

ca să mă duc să domnesc peste copaci?

12: Şi au zis copacii către viţă:

Vino şi domneşte peste noi!

13: Dar viţa le-a răspuns:

 Oare-mi voi lăsa eu vinul

         veselia lui Dumnezeu şi a oamenilor –

ca să mă duc să domnesc peste copaci?

14: Apoi copacii toţi au zis către mărăcine:

Vino şi domneşte peste noi!

15: Iar mărăcinele le-a zis copacilor:

Dacă-ntr-adevăr mă ungeţi rege peste voi,

veniţi, şedeţi la umbra mea!;

dacă nu, să iasă foc din mine

şi să mistuie cedrii Libanului!

 

„Este clar că acestea nu s-au zis despre copacii care cresc în pământ, pentru că copacii, fiind fără viaţă şi bine fixaţi cu rădăcinile în pământ, nu s-ar fi putut aduna să-şi aleagă rege. Această pericopă se referă la suflete, care, înainte de întruparea lui Hristos, se năpustiseră nebuneşte spre copacul păcatelor. Şi adresându-se lui Dumnezeu, L-au rugat să aibă milă de ele, să domnească peste ele mila şi milostivirea Sa, pe care Scriptura le redă sub forma măslinului, pentru că uleiul este binefăcător pentru trupuri, este remediu împotriva suferinţelor şi a oboselilor şi izvor de lumină. Alimentată cu ulei, orice lampă îşi înmulţeşte lumina. La fel este şi milostivirea lui Dumnezeu: este remediu împotriva greşelilor şi a morţii, ajutor al omenirii şi hrană pentru lumina inimii.  Priviţi cu atenţie, nu cumva face aluzie aici la legile date (de Dumnezeu omenirii), de la primul om până la Hristos, legi pe care diavolul le-a contrafăcut pentru a înşela neamul omenesc? Într-adevăr, prin smochin face aluzie la porunca dată omului în Paradis, pentru că atunci când acesta a fost amăgit, şi-a acoperit goliciunea cu frunze de smochin. Viţa aminteşte de cea folosită de Noe, pe vremea potopului, din cauza vinului căreia, pe când a adormit, a fost batjocorit. Măslinul aminteşte de legea dată în pustiu lui Moise, iar smochinul de legea mântuitoare a lumii (venită) prin apostoli, pentru că de la ei am învăţat castitatea, pe care diavolul n-a putut s-o strice. De aceea ni s-au transmis 4 Evanghelii, pentru că Dumnezeu a anunţat omenirii de 4 ori vestea cea bună şi pentru că aceasta a fost educată prin intermediul a 4 legi, ale căror perioade sunt clar indicate de deosebirea fructelor. Smochinul, prin dulceaţa (fructului său) şi prin belşugul (frunzişului), ne aminteşte de viaţa omului în paradis înainte de cădere, viaţă plină de desfătare. Dar nu numai acum, ci şi altădată în Scriptură, fructul smochinului desemnează ceva mai bun. Viţa, prin bucuria ce a adus vinul ei celor izbăviţi de la mânie şi potop, aminteşte de trecerea omenirii de la starea de teamă şi nelinişte la starea de bucurie. Măslinul, prin uleiul pe care-l produce fructul său, aminteşte de milostivirea lui Dumnezeu: după potop, Dumnezeu iarăşi Şi-a arătat milostivirea Sa către oamenii cei rătăciţi, le-a dat o lege, S-a arătat unora dintre ei şi a hrănit cu untdelemn flacăra virtuţii, care era ca şi stinsă.  În sfârşit, spinul simbolizează castitatea; el a fost numit de către unii şi cactus. Probabil că din cauza afinităţii ce-o are cu fecioria, a primit şi două nume: i s-a zis spin din cauză că este inflexibil în faţa plăcerilor; i s-a zis agnus cactus, din cauza însuşirii sale de a fi totdeauna pur. […] Prescripţiunile primelor legi, a celor de pe vremea lui Adam, a lui Noe şi a lui Moise, au fost neputincioase să mântuiască omul; singur codul de legi cuprins de Evanghelie a mântuit toată lumea.  Se spune despre smochin că n-a domnit (prin copaci trebuie să înţelegem pe oameni, iar prin smochin anumite porunci), pentru că, după cădere, omul a voit din nou să fie condus de virtute, să nu fie lipsit de nestricăciune şi de frumuseţile paradisului; dar păcătuind, a fost alungat departe, ca nemaifiind în stare să aibă parte de nestricăciune. După greşeală, prima lege i-a fost transmisă prin intermediul lui Noe; dacă ar fi respectat-o, aceasta i-ar fi dat puterea să se mântuiască de păcat. Dacă o cultiva după puterile sale, ea avea să-i aducă liniştea, îndepărtarea relelor şi bucuria, aşa cum via dă vin celor care o îngrijesc. Dar această lege n-a domnit peste omenire, pentru că, cu toată stăruinţa lui Noe, omenirea nu i s-a supus. […] Din nou căzând omenirea în greşeală, Dumnezeu a dat încă o lege, pe vremea lui Moise, care avea menirea să domnească peste omenire şi s-o îndrume spre dreptate. Dar oamenii i-au spus adio şi s-au îndreptat pentru mult timp către idololatrie. […] În sfârşit, Dumnezeu S-a milostivit a patra oară de om şi a trimis castitatea ca să domnească peste om – pe care Scriptura pe drept o numeşte Spin. Aceasta face să dispară plăcerile şi ameninţă că dacă nu i se vor supune fără rezerve toţi şi nu i se vor ataşa cu adevărat, pe toţi îi va nimici cu foc; pentru că după ea nu va mai fi nici o lege şi nici o învăţătură, ci numai judecată şi foc. Din această cauză, de acum omul a început să practice dreptatea, să creadă cu tărie în Dumnezeu şi să respingă (uneltirile) diavolului. În felul acesta, castitatea se arată mult folositoare şi de mare ajutor pentru oameni; numai pentru ea diavolul n-a putut meşteri un rival, cu care să amăgească pe om, aşa cum a făcut pentru celelalte porunci.  Smochinul, cu fructul lui dulce şi bogăţia (coroanei) sale, aminteşte, precum am zis, de viaţa plină de desfătări din paradis. Dar, diavolul, cu sfaturile lui, a reuşit să prindă pe om în cursele sale şi să-l îndepărteze de la acest mod de viaţă; el l-a convins să-şi acopere goliciunea cu frunze de smochin, adică să se lase pradă animaliceşte plăcerilor senzuale. Aminteşte, apoi, de cei ce s-au salvat de la potop, care, gândindu-se la via bucuriei spirituale, au fost îmbătaţi cu o băutură falsă şi, dezbrăcat fiind omul de virtute, a fost făcut de ruşine. […] Puterea vrăjmaşă totdeauna imită şi ia chipul virtuţii şi al dreptăţii, nu pentru ca să fie practicate acestea, ci pentru a înşela pe oameni. […] Dar de când a început să domnească peste oameni castitatea, rătăcirea a fost îndepărtată; – Hristos, prinţul fecioarelor, a nimicit răutatea – iar smochinul cel adevărat, măslinul cel adevărat şi via cea adevărată îşi dau rodul lor”[10].  În această tâlcuire, spinul e văzut ca un simbol al castităţii, iar focul ieşit din el ca unul curăţitor.  Mai departe, prin spin e văzut acela ce nu aduce nici un rod (e o ambivalenţă a spinului, după cum şi fabula lui Iotam evită o concluzie tranşantă, chiar dacă o sugerează). Credem că următoarea tâlcuire e mai apropiată de cele ce a dorit Iotam să transmită:

„Iar că e propriu oamenilor uşurateci, care n-au de la ei înşişi nici un folos, să ia asupra lor uşor conducerea altora, e vădit şi din experienţă. Căci nu s-ar îndemna cineva, care a gustat liniştea şi a început cât de cât să se ocupe cu contemplaţia, să-şi lege mintea de grijile celor trupeşti, desfăcând-o de la cunoştinţă şi trăgând-o spre lucrurile pământeşti, odată ce se află în cele înalte. […] Şi a zis viţa: Lăsa-voi eu oare rodul meu cel bun, pe care l-a slăvit Dumnezeu şi oamenii, ca să merg să stăpânesc peste copaci? De asemenea n-a primit nici smochinul pentru dulceaţa lui, nici măslinul pentru uleiul lui. Mărăcinele însă, lemn neroditor şi spinos, a primit stăpânirea, o stăpânire care nu avea în ea şi nu afla nici în copacii supuşi nimic care să o facă plăcută. Căci pilda spune nu de copacii Raiului, ci de ai pădurii, că au lipsă de conducere. Astfel precum viţa, smochinul şi măslinul n-au primit să stăpânească peste copacii pădurii, bucurându-se mai mult de rodul lor decât de cinstea domniei, tot aşa cei ce văd în ei un rod al virtuţii şi simt folosul lui, chiar dacă îi vor sili mulţi la această domnie, nu primesc, preţuind mai mult folosul lor decât conducerea altora”[11].  „Iar blestemul, pe care li l-a vestit în parabolă mărăcinele copacilor, vine şi asupra oamenilor care fac la fel cu aceia. Căci sau va ieşi, zice Scriptura, foc din mărăcine şi va mistui copacii pădurii, sau va ieşi din copaci şi va mistui mărăcinele (v 20). Aşa şi între oameni, odată ce s-au făcut învoieli nefolositoare, neapărat va urma o primejdie, atât pentru cei ce s-au supus unui învăţător neîncercat, cât şi pentru cei ce au primit stăpânirea în urma neatenţiei ucenicilor. De fapt neiscusinţa învăţătorului pierde pe învăţăcei. Iar negrija învăţăceilor aduce primejdie învăţătorului, mai ales când la neştiinţa aceluia se adaugă trândăvia lor. Căci nici învăţătorul nu trebuie să uite ceva din cele ce ajută la îndreptarea supuşilor, nici învăţăceii nu trebuie să treacă cu vederea ceva din poruncile şi sfaturile învăţătorului. Pentru că e lucru grav şi primejdios atât neascultarea acelora, cât şi trecerea greşelilor cu vederea din partea acestuia. Să nu creadă învăţătorul că slujba lui este prilej de odihnă şi de desfătare. Căci, dintre toate lucrurile, cel mai ostenitor este să conduci sufletele. […] Celor ce sunt puşi peste oameni, felurimea năravurilor şi viclenia gândurilor le face foarte grea conducerea, şi cei ce o primesc trebuie să se pregătească pentru o luptă obositoare. Ei trebuie să îndure fără supărare scăderile tuturor, iar datoriile neîmplinite din pricina neştiinţei să-i facă să le cunoască, cu îndelungă răbdare”[12].

16: Şi acum, dacă voi întru adevăr şi cu desăvârşire aţi lucrat şi l-aţi pus pe Abimelec să domnească, şi dacă aţi făcut bine cu Ierubaal şi cu casa lui, şi dacă i-aţi făcut-o ca să-i răsplătiţi binele pe care el, cu mâna lui, vi l-a făcut

17: – căci tatăl meu s-a bătut pentru voi, şi viaţa şi-a pus-o în primejdie şi v-a mântuit din mâna Madianiţilor,

18: dar voi v-aţi ridicat astăzi împotriva casei tatălui meu şi i-aţi omorât pe fiii lui (şaptezeci de bărbaţi) pe o piatră şi l-aţi făcut rege peste locuitorii Sichemului pe Abimelec, fiul slujnicei lui, fiindcă el e fratele vostru -,

19: ei bine, dacă întru adevăr şi desăvârşire aţi lucrat astăzi faţă de Ierubaal şi casa lui, veseliţi-vă întru Abimelec, iar el să se veselească întru voi!;

20: dar dacă nu, foc să iasă din Abimelec şi să-i mistuie pe oamenii Sichemului şi casa Milo; şi foc să iasă din oamenii Sichemului şi din casa Milo şi să-l mistuie pe Abimelec!”

Exprimarea pare ambiguă, dar în fapt este un blestem, care se va împlini curând.

21: Şi Iotam a fugit şi, mergând pe căi ocolite, s-a dus la Beer şi a trăit acolo, ferindu-se de Abimelec, fratele său.

Beer (= fântână), amplasare necunoscută. Din acest moment, figura lui Iotam nu va mai reveni în Scriptură. Oricum, în ciuda prezenţei sale episodice, datorită fabulei de mai sus el rămâne în memoria cititorului Scripturii. Fuga lui Iotam e explicabilă, de vreme ce Abimelec dorea să-şi ucidă toţi fraţii, iar Sichemul a consimţit la aceasta. În plus, se adăuga acum afrontul cuvântului său, întărit de blestemul final.

22: Iar Abimelec a domnit peste Israel vreme de trei ani.

„În cercurile istoricilor există îndoiala că Abimelec ar fi domnit trei ani în Israel. Plauzibile sunt, în schimb, relatările dintre ciocnirile între partizanii lui Abimelec şi notabilii din Sichem”[13].

23: Dar Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sichemului, iar locuitorii Sichemului s-au purtat ca nişte trădători faţă de casa lui Abimelec,

24: ca să aducă la lumină nedreptatea făcută celor şaptezeci de fii ai lui Ierubaal, iar sângele lor să-l arunce asupra lui Abimelec, fratele lor, care i-a ucis, şi pe bărbaţii Sichemului, care i-au îmbărbătat mâna să-şi ucidă fraţii.

Duh rău: „Sensul nu e acela de a fi trimis o fiinţă rea (un înger rău sau un demon), ci de a fi provocat o anume stare de spirit, defavorabilă, între conducător şi conduşi”[14]. Chiar dacă Abimelec e menţionat în cronologie, el nu poate fi inclus între judecători, nici chiar asociat cu Ghedeon. În fapt, el a încercat să se proclame rege, dar având o recunoaştere, şi aceasta efemeră, doar în Sichem, astfel că prima tentativă de a instaura monarhia în Israel a eşuat într-un mod lamentabil.

25: Şi locuitorii Sichemului i-au pus pândari pe crestele munţilor şi-i jefuiau pe toţi cei ce treceau pe acolo. Şi i s-a dat de ştire lui Abimelec.

„Abimelec a instaurat un regim de teroare. Rezistenţa împotriva lui organiza la graniţele din munţi bande de jefuitori pentru a semăna nelinişte în ţară, pentru a-l destabiliza şi mai ales pentru a-l sărăci”[15].

26: Atunci a venit în Sichem Gaal, fiul lui Ebed, şi fraţii săi, iar locuitorii Sichemului s-au încrezut în ei.

Intră în scenă Gaal (= dispreţ), fiul lui Ebed (= slujitor). „Acest Gaal pare un aventurier care abuzează de încrederea oamenilor, le percepe problemele şi la face jocul. El apare la vremea culesului viilor, când se făceau şi petrecerile recoltei. Abimelec nu locuia în Sichem, aşa că el n-a fost de faţă la petrecere”[16].

27: Şi au ieşit la câmp şi au cules viile şi au călcat strugurii şi s-au veselit; şi au intrat în casa dumnezeului lor şi au mâncat şi au băut şi l-au blestemat pe Abimelec.

28: Şi a zis Gaal, fiul lui Ebed: „Cine e Abimelec şi cine e fiul Sichemului, ca să-i slujim? Oare nu e el fiul lui Ierubaal şi oare Zebul, ajutorul său, nu e oare sluga lui, el, fiul lui Hemor, tatăl lui Sichem?… De ce trebuie să-i slujim noi lui?

            „Gaal încearcă să aţâţe orgoliul nobilimii Sichemului împotriva unui rege (doar) pe jumătate israelit”[17]. Sau, mai degrabă, i se reproşează lui Abimelec că nu e întru totul canaanit, populaţia evreiască nefiind majoritară în Sichem. Reproşul lui Gaal nu vizează pe mama lui Abimelec, ci pe israelitul Ierubaal (Ghedeon).  Zebul (= locuinţă), fiul (urmaşul) lui Hemor (= măgar)[18], era guvernatorul Sichemului. Acesta, şi probabil nu numai el, i-a rămas credincios lui Abimelec, deşi, ca urmaş al lui Hemor, era un canaanit, imposibil de ştiut cât de pur; oricum, argumentaţia lui Gaal nu-l poate stârni împotriva lui Abimelec, acceptat iniţial cu entuziasm de Sichemiţi (nu e imposibil ca răceala şi, mai apoi, ostilitatea dintre Abimelec şi locuitorii Sichemului să fi intervenit şi în urma cuvântului lui Iotam, care va fi fost resimţit ca o ameninţare. Mai mult, Scriptura a spus-o direct, a fost şi o intervenţie divină în acest sens, ca pedeapsă pentru fratricidul săvârşit de Abimelec, sprijinit de Sichemiţi. Altfel, nu rezultă din text că Abimelec ar fi greşit cu ceva faţă de locuitorii Sichemului, pentru ca aceştia să-i dorească repudierea). Gaal îşi continuă cuvântul:

29: Dac-ar fi ţara asta pe mâna mea!…, atunci l-aş alunga pe Abimelec şi i-aş zice: Înmulţeşte-ţi oastea şi ieşi!” 

30: Iar Zebul, mai-marele cetăţii, a auzit cuvintele lui Gaal, fiul lui Ebed, şi s-a mâniat foarte.

31: Şi a trimis în taină soli la Abimelec, zicând: „Iată, Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu fraţii lui în Sichem şi au întărâtat cetatea împotriva ta.

32: Şi acum, ridică-te noaptea, tu şi poporul care este cu tine, şi pândeşte dimineaţa în câmp.

33: Şi va fi că dimineaţa, în răsăritul soarelui, te vei porni şi vei năvăli asupra cetăţii; şi când el, împreună cu poporul care e de partea lui, se va porni împotriva ta, fă-i după cum îţi dă mâna!”

De la instigarea împotriva lui Abimelec, Gaal merge mai departe, revendicând pentru sine funcţia aceluia, deşi el pare a fi un oaspete ocazional în cetate, fără vreo legătură cu Sichemul, aşa cum Abimelec avea, prin mamă.

34: Iar Abimelec s-a ridicat noaptea, împreună cu tot poporul care era de partea lui, şi au stat la pândă asupra Sichemului în patru cete.

35: Şi dacă s-a făcut dimineaţă, a ieşit Gaal, fiul lui Ebed, şi a stat în poarta cetăţii; iar Abimelec s-a ridicat la pândă, laolaltă cu poporul care era cu el.

36: Iar Gaal, fiul lui Ebed, a văzut poporul şi a zis către Zebul: „Iată, popor se coboară de pe creasta munţilor…”.  Dar Zebul i-a zis: „Tu vezi umbra munţilor ca şi cum ar fi oameni!…”. 

37: Gaal însă a mai grăit, zicând: „Iată, popor se coboară dinspre asfinţit, mergând drept prin mijloc, o parte vine pe calea stejarului Văzătorilor şi o alta pe calea Meonim…”. 

38: Atunci Zebul i-a zis: „Unde-ţi este acum gura care zicea: Cine este Abimelec, ca să-i slujim noi lui? Oare nu acesta-i poporul pe care l-ai dispreţuit? Du-te acum şi bate-te cu el!” 

39: Iar Gaal a ieşit în fruntea bărbaţilor din Sichem şi s-a bătut cu Abimelec, dar Abimelec l-a pus pe fugă.

40: Şi a fugit dinaintea lui, şi mulţi au căzut ucişi până la poarta cetăţii.

41: Şi Abimelec a intrat în Aruma, iar Zebul i-a alungat pe Gaal şi pe fraţii săi, aşa ca ei să nu mai locuiască în Sichem.

Aruma (= moviliţă): sat de lângă Sichem.  Întârzierea lui Gaal se explică prin lumina slabă a mijitului zorilor, putând fi convins o vreme că ceea ce zăreşte este nălucire.

42: Şi a fost că a doua zi a ieşit poporul la câmp. Şi i s-a dat de veste lui Abimelec.

43: Iar el a luat poporul şi l-a împărţit în trei cete şi le-a pus la pândă în câmp. Şi s-a uitat şi, iată, poporul ieşea din cetate; iar el s-a aruncat împotriva lor şi i-a bătut.

44: Atunci Abimelec şi căpeteniile care erau cu el s-au avântat şi apoi s-au oprit la poarta cetăţii, iar celelalte două cete s-au năpustit asupra tuturor celor ce se aflau în câmp şi i-au bătut.

45: Şi-n toată ziua aceea s-a luptat Abimelec împotriva cetăţii; şi a luat cetatea şi a ucis poporul care se afla în ea şi a dărâmat cetatea şi a presărat-o cu sare.

Adeseori, în vechime, „cuceritorii împrăştiau sare pe pământurile cucerite, pentru a le face sterpe pentru totdeauna”[19].  „Pământul sărat este sau devine steril. Pe astfel de ruine nu mai creşte nici iarbă”[20]. Deşi nu se spune aceasta, e de presupus că fidelii lui Abimelec, aşa cum a fost Zebul, vor fi fost cruţaţi de la masacru. Abimelec, de altfel, în pofida fratricidului odios, nu apare ca o figură întunecată. De altfel, asasinarea fraţilor în cazuri de succesiune la tron (şi, într-un fel, aşa a fost percepută starea de după Ghedeon) e , din nefericire, o practică obişnuită în istoria omenirii.

46: Şi auzind oamenii toţi care se aflau în turnul Sichemului, au venit la adunarea lui Baal-Berit.

Turnul Sichemului: „Se pare că acest turn se afla în afara cetăţii. În el şedeau cei ce se refugiaseră în vremea luptelor”[21].

47: Şi i s-a spus lui Abimelec că acolo s-au adunat toţi oamenii din turnul Sichemului.

48: Atunci Abimelec s-a suit în muntele Salmon, el şi tot poporul care era cu el; şi a luat Abimelec în mână un topor şi a tăiat o sarcină de lemne şi, ridicând-o, şi-a pus-o pe umăr şi a zis către poporul ce se afla cu el: „Ce m-aţi văzut pe mine făcând, faceţi repede ca mine!” 

49: Şi au tăiat şi ei, fiecare, câte o sarcină; şi, ridicând-o, au mers după Abimelec şi le-au pus deasupra locului de adunare şi le-au dat foc; şi astfel au murit toţi oamenii din turnul Sichemului, ca la o mie de bărbaţi şi femei.

Salmon (= umbrit): munte acoperit de păduri din apropierea Sichemului. Posibil ca aceste versete să-l fi inspirat pe Malcolm, din Macbeth, să mute pădurea Birnam la castelul Dunsinane.  SEP 2 are: …şi au dat foc peste ei la cetăţuie… (A): „a da foc pe deasupra e o stratagemă care permite uciderea persoanelor fără a pângări spaţiul în care se află acestea: aici, sanctuarul amintit la 9, 46”[22].

50: Apoi s-a dus Abimelec la Teveţ şi a împresurat Teveţul şi l-a luat.

51: Dar în mijlocul cetăţii era un turn puternic; şi au fugit în el toţi bărbaţii şi femeile cetăţii şi au închis uşa după ei şi s-au urcat pe acoperişul turnului.

52: Iar Abimelec a ajuns la turn şi l-a împresurat; şi s-a apropiat de uşa turnului, ca să-i dea foc şi să ardă.

53: Dar o femeie a aruncat de sus o bucată de piatră de râşniţă în capul lui Abimelec şi i-a spart ţeasta.

54: Iar Abimelec l-a strigat de-ndată pe tânărul care-i purta armele şi i-a zis: „Scoate-ţi sabia şi ucide-mă, ca nu cumva să se spună vreodată: L-a omorât o muiere!”  Iar tânărul l-a înjunghiat, şi el a murit.

Teveţ (= mlăştinos): cetate în apropiere de Sichem. De vreme ce Abimelec a atacat Teveţul, posibil ca aici să se fi refugiat parte dintre adversarii săi Sichemiţi.

 „Căci aşa citim că, dacă vreodată Dumnezeu a voit să se înţeleagă limpede că de El se săvârşesc fapte mari, acestea le-a înfăptuit prin cei mai puţini şi mai de jos, pentru ca să nu fie pusă fapta cerească  pe seama puterii braţului omenesc. De aceea şi generalul Sisara, de care tremura armata evreiască, a fost ucis de o femeie (cap. 4), şi pe Abimelec, cuceritorul de cetăţi, l-a răpus o mână de femeie”[23]. Deşi Abimelec a dorit să evite aceasta, atât autorul biblic cât şi comentatorii patristici subliniază că el a fost răpus de o femeie. Cu intervenţia acestei femei se încheie încă o perioadă socotită a fi fost menită a pedepsi infidelitatea religioasă a Israeliţilor, astfel că ea deţine, într-un fel şi păstrând proporţiile, rolul unui judecător eliberator.

55: Şi văzând bărbaţii din Israel că Abimelec a murit, s-au dus fiecare la casa lui.

56: Aşa i-a plătit Dumnezeu lui Abimelec răul pe care i-l făcuse tatălui său, omorându-i pe cei şaptezeci de fraţi ai săi.

„Pedeapsa divină pentru crimele sale de fratricid l-a lovit pe Abimelec în al treilea an al guvernării sale”[24].

57: Şi tot răul bărbaţilor Sichemului l-a plătit Dumnezeu asupra capului lor: asupra lor a venit blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal.

 „Ucigaşul Abimelec, fiul nelegitim al lui Ghedeon, a ucis pe cei şaptezeci de fii legitimi ai lui Ghedeon; socotea că a născocit cu asta un plan dibaci, ca să-şi întărească stăpânirea; apoi a zdrobit pe cei ce l-au ajutat la omor; dar este zdrobit de ei; şi, în sfârşit, este ucis de o piatră aruncată de mâna unei femei”[25]. Acest rezumat arată itinerariul celui ce obţine mărirea prin omor. Totuşi, dacă în faţa lui Dumnezeu nu ne îndoim că vom afla o judecată dreaptă pentru fiecare suflet, omenirea păstrează adeseori amintiri pozitive faţă de asasini odioşi şi contestă meritele adevăraţilor eliberatori. Dar, cum despre acestea ar trebui să aducem exemple mai apropiate de zilele noastre (perioadă mult mai generoasă şi în documente), socotim că ne-am îndepărta de scopul pe care ni l-am propus, astfel că ne încheiem aici scurtele noastre consideraţii…


[1] BBVA, p. 284

[2] BBVA, p. 284

[3] IIR, p. 208

[4] BBVA, p. 284

[5] SEP 2, p. 162

[6] BBVA, p. 285

[7] BBVA, p. 285

[8] BBVA, p. 285

[9] IIR, p. 208

[10] Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, X, 2-5

[11] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 26

[12] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 27

[13] IIR, p. 208

[14] BBVA, p. 285

[15] IIR, p. 208

[16] BBVA, p. 285

[17] BBVA, p. 286

[18] La vechii orientali, numele nu avea conotaţia peiorativă ce i s-ar da la noi.

[19] DEI, p. 699

[20] BBVA, p. 286

[21] BBVA, p. 286

[22] SEP 2, p. 168

[23] Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu., VII, 8, 30

[24] IIR, p. 208

[25] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, XX, 2

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s