Comentarii la Judecători – 7

Posted: 24/01/2009 in Judecătorii
Etichete:, ,

CAPITOLUL 7 – Lupta lui Ghedeon împotriva Madianiţilor.

 

1: Ierubaal – adică Ghedeon – s-a sculat dis-de-dimineaţă, precum şi întregul popor care era cu el, şi şi-au aşezat tabăra la En-Harod; iar tabăra Madianiţilor şi Amaleciţilor se afla spre miazănoapte de el, pe colina More, cea din şes.

En-Harod (= izvorul spaimei): Izvor pe coasta de nord-est a muntelui Ghilboa; More (= înalt): colină de pe valea Izreelului, la nord de Harod.

2: Şi a zis Domnul către Ghedeon: „Poporul care este cu tine e numeros; de aceea Eu nu-i voi da pe Madianiţi în mâna lor, ca nu cumva Israel să se laude împotriva Mea, zicând: Mâna mea este aceea care m-a mântuit!…”. 

3: Şi i-a zis Domnul: „Vorbeşte aşa ca să audă tot poporul şi zi: Cine este înspăimântat sau fricos?: Acela să se întoarcă îndărăt din muntele Galaad!”  Şi s-au întors din popor douăzeci şi două de mii şi au rămas zece mii.

4: Şi a zis Domnul către Ghedeon: „Încă e mult popor; coboară-i la apă, iar Eu ţi-i voi alege: Şi va fi că acela asupra căruia Eu îţi voi spune: – Acesta să meargă cu tine!, el va merge cu tine; iar acela despre care Eu îţi voi spune: – Acesta nu va merge cu tine!, acela nu va merge cu tine”.

Pornind de la această relatare, un sfat către cei porniţi să primească Taina Botezului: „Din apă şi-a ales Ghedeon vitejii biruitori în lupte. Voi, însă, cei pogorâţi în ape curate, ridicaţi-vă din ele şi fiţi biruitori în lupte! Primiţi din Apă iertarea şi din luptă cununa!”[1].

5: Iar el a coborât poporul la apă. Şi a zis Domnul către Ghedeon: „Pe tot cel ce va linchi apa cu limba, aşa cum lincheşte câinele, să-l pui de-o parte; iar pe tot cel ce se va pune în genunchi să bea apă, să-l pui de altă parte”.

6: Şi numărul celor ce au linchit apa din mâna dusă căuş la gură au fost trei sute de bărbaţi; iar restul poporului s-a pus în genunchi să bea apă.

7: Şi Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Cu aceşti trei sute de bărbaţi care au linchit vă voi mântui şi-i voi da pe Madianiţi în mâna ta; iar restul poporului să se ducă fiecare la casa lui”.

„Proba era de ordin psihologic: nu e bun luptător acela care se repede cu lăcomie să bea apă din râu, cu ochii închişi sau cufundaţi în unde; bun luptător este acela care bea cumpătat, stând în picioare, în stare de veghe, cu privirea roată împrejur”[2].  Dar diferitele versiuni pun probleme, astfel că au apărut interpretări contradictorii: „Comentariile lui (Iosif Flaviu) (Antichităţi V, 216-217) şi Theodoret (al Cirului) (Quaestiones in Iudices 16) se întemeiază pe un text cu conţinutul celui atestat de B[3]; pentru (Iosif Flaviu), băutul din mână este semn de teamă şi laşitate; pentru Theodoret – este nepăsare. Amândoi consideră că cei care beau apă în felul acesta sunt incapabili să lupte şi tocmai de aceea au fost aleşi. Origen (Omilii la Judecători IX, 2) îmbină cei doi termeni (qui lamberent in manu aquam uel linguaI, – care lipăiau apa din mână sau cu limba) şi explică astfel că oştenii Domnului trebuie să-şi folosească mâna şi limba, altfel spus – să acţioneze şi să vorbească[4].

 „Contra madianiţilor care, precum arată cartea Judecătorilor, umpluseră tot pământul ca lăcustele, lui Ghedeon i se porunceşte să lupte cu puţini nu fiindcă nu avea mai mulţi în armată, ci este oprit să ducă la război pe mulţi, ca nu cumva mulţimea să-şi poată revendica numai pentru sine victoria. De aceea, deşi adunase treizeci de mii de oameni înarmaţi, Dumnezeu i-a vorbit astfel: Este mult popor cu tine, să nu cadă Madian în mâna lui. Şi ce a urmat după aceea? I-a lăsat numai trei sute de bărbaţi omului care avea să lupte cu multe mii de barbari. A poruncit să se reducă unitatea de ostaşi la un număr aşa de mic, pentru ca să nu poată pretinde ceva pentru ei cei puţini dintr-o acţiune de război înfăptuită de puterea cerească. În sfârşit, de ce a făcut Dumnezeu aceasta a declarat-o El însuşi limpede, când a spus: Să nu se fălească împotriva Mea Israel şi să spună:  prin puterile mele m-am eliberat[5].  „Poate fi cineva foarte bogat în virtuţi, dar dacă din nepăsare se abate de la ceea ce se cuvine, se ridică asupra lui fiii răsăriturilor rele de la Amalec şi mai ales de la Madiam, puterea cea iubitoare de curvie, împreună cu cămilele lor, adică cu amintirile pătimaşe, cărora nu este număr, şi nimicesc toate roadele pământului, adică ale făptuirii şi ale deprinderii celei prea bune. Atunci sărăceşte Israil şi se împuţinează cu sufletul şi se vede silit să strige către Domnul. Iar din cer se trimite gând bun, care imită pe Ghedeon prin multa credinţă şi smerita cugetare. Căci mia mea, zice, este cea mai smerită în Manase (6, 15), ca să lupt împotriva atâtor mulţimi cu trei sute de oameni slabi şi să dobândesc în chip minunat biruinţa asupra vrăjmaşilor, cu ajutorul harului”[6].

8: Şi au luat merindele poporului în mâna lor, precum şi trâmbiţele; iar pe acei bărbaţi ai lui Israel i-a trimis pe fiecare la cortul său; dar pe cei trei sute de bărbaţi i-a îmbărbătat. Iar tabăra Madianiţilor era acolo, dedesubt, în vale.

9: Şi a fost că-n noaptea aceea a zis Domnul către Ghedeon: „Scoală-te şi te coboară de-ndată la tabără, că ţi-am dat-o în mână!

10: Dar dacă te temi să cobori singur, atunci coboară-te la tabără tu şi Pura, sluga ta.

11: Iar tu vei auzi ce vor spune, şi după aceea mâinile tale se vor întări şi te vei coborî asupra taberei”.  Iar el şi Pura, sluga lui, s-au coborât în apropierea celor cincizeci care străjuiau la margine.

Ghedeon pleacă să-i iscodească pe Madianiţi însoţit de Pura (= roditor), sluga sa.

12: Madianiţii şi Amaleciţii şi toţi fiii răsăritului tăbărâseră în vale, mulţi ca lăcustele; cămilele lor erau nemăsurate, multe ca nisipul de pe ţărmul mării.

13: Şi dacă a sosit Ghedeon, iată că un bărbat îi povestea vecinului său un vis, zicând: „Am visat un vis; şi, iată, o pâine de orz se rostogolea prin tabăra Madianiţilor şi a venit până la un cort şi l-a lovit şi l-a răsucit şi l-a dezghinat şi l-a doborât…”.

Pâinea de orz „simbolizează israelitul sedentar care atacă o populaţie nomadă”[7].

 „Pâinea de orz a celor ce erau la oaste cu Ghedeon închipuia ieftinătatea şi cumpătarea hranei neapărat trebuincioase. […] (Iar) cortul acela surpat de o bucată de pâine de orz va să însemne tocmai dorinţa iscată din beregată şi din pântece, a cărei nebunie este nimicită de post şi de o masă cumpătată”[8].

14: Iar vecinul său i-a zis: „Asta nu poate fi altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioaş, bărbat din Israel; Dumnezeu i-a dat în mână pe Madianiţi şi toată tabăra”.

„Visul şi tâlcuirea lui demonstrează că adversarii lui Israel sunt demobilizaţi lăuntric, proces psihologic pe care contează orice luptător”[9].

 „Mâncările gustoase şi meşteşugit drese se fac unelte de dărâmare a virtuţii bine întărite, clătinând şi dărâmând statornicia şi tăria ei. Pe de altă parte, precum belşugul alungă virtuţile, tot aşa puţinătatea surpă întăriturile păcatului. […] Aşa pâinea de orz a Israeliţilor, rostogolindu-se, a răsturnat corturile Madianiţilor. Fiindcă hrana sărăcăcioasă, rostogolindu-se şi înaintând mult, risipeşte patimile curviei. Căci Madianiţii poartă simbolul patimilor curviei, fiindcă ei sunt cei ce au adus desfrânările în Israil şi au amăgit mare mulţime de tineri. Şi foarte potrivit zice Scriptura că Madianiţii aveau corturi, căci […] cele ce susţin păcatul sunt formă şi cort, nedeosebindu-se întru nimic de nălucire[10].

15: Şi a fost că după ce a auzit Ghedeon povestirea visului şi tâlcuirea lui, I s-a închinat Domnului şi s-a întors în tabăra lui Israel şi a zis: „Sculaţi-vă, căci Domnul a dat tabăra în mâna noastră!”

Încredinţat de cele două semne cu roua, Ghedeon primeşte încă o confirmare asupra biruinţei ce va veni.

16: Şi i-a împărţit pe cei trei sute de oameni în trei cete; şi-n mâinile fiecăruia a pus o trâmbiţă şi o ulcică goală, şi-n ulcică o făclie.

17: Şi le-a zis: „Cum mă veţi vedea pe mine, aşa să faceţi şi voi; iată, eu mă duc în mijlocul taberei: cum voi face eu, aşa să faceţi şi voi.

18: Eu voi suna din trâmbiţă, iar voi toţi, împreună cu mine, veţi suna din trâmbiţe de jur-împrejurul întregii tabere şi veţi striga: Pentru Domnul şi pentru Ghedeon!”

 Ghedeon nu expune teoretic planul său, ci le cere ostaşilor să-i imite gesturile:  „Înveţe cei ce vor, de la […] Ghedeon, că nu cuvântul, ci fapta duce pe începători la imitare. Fiindcă atunci când socotesc că e uşor să poruncească cu cuvântul, deşi sunt grele cele poruncite, dar nu se încumetă să înveţe cu fapta, ei fac vădit tuturor scopul lor, că îşi însuşesc adică această conducere nu străduindu-se ca să folosească celor ce vin la ei, ci ca să-şi împlinească propria plăcere”[11].  Posibil să nu fie întotdeauna aşa, şi mulţi să sfătuiască cu bune intenţii la săvârşirea celor cuvenite. Dar, fără a le făptui ei înşişi, simpla expunere teoretică rămâne, cel mai adesea, fără urmări pozitive. Aceasta şi din cauză că cei sfătuiţi caută slăbiciunea sfătuitorului, pentru a-şi justifica propriile lor slăbiciuni…

19: Iar Ghedeon şi suta de bărbaţi care erau cu el au venit în apropierea taberei la începutul străjii de miezul nopţii şi au trezit străjile şi sunau din trâmbiţe şi învârteau prin aer ulcelele pe care le aveau în mâini.

20: Şi cele trei cete au sunat din trâmbiţe şi au spart ulcelele şi ţineau în mâna stângă făcliile şi-n mâna dreaptă trâmbiţele din care trâmbiţau în timp ce strigau: „O sabie pentru Domnul şi pentru Ghedeon!”

„Obiceiul vremii era ca în timpul nopţii să se rânduiască trei străji de patru ore (Ieşirea 14, 24; I Regi 11, 11); atacul lui Ghedeon s-a produs pe la orele 11, când se încheia prima strajă”[12].

Ulcelele închipuie trupul, care trebuie spart, adică ţinut în frâu de către nevoitori, pentru ca prin el să iradieze făclia luminii dumnezeieşti:  „Astfel precum Ghedeon, dacă n-ar fi sfărâmat ulcioarele, nu ar fi luat în mâna lui lumânările şi n-ar fi văzut lumina lor, aşa dacă omul n-ar dispreţui trupul, n-ar vedea lumina dumnezeirii”[13].  „Botezaţilor, luaţi-vă făcliile voastre cum şi-au luat făcliile lor oamenii lui Ghedeon! Biruiţi întunericul cu făcliile voastre şi tăcerea prin Osana voastră! Căci şi Ghedeon a biruit în luptă prin strigăte şi lumini”[14].  Iar trâmbiţa este un „instrument muzical, întrebuinţat pentru a marca principalele momente ale zilei sau pentru a vesti marile evenimente istorice şi cosmice: Judecata de apoi, asaltul, o ceremonie solemnă”[15].  În multe comentarii patristice, trâmbiţa e simbol al propovăduirii Evangheliei.  Sabia, „ca şi săgeata, străpunge; ele sunt două arme de penetraţie. Sabia taie, fiind o armă de decizie, un instrument al adevărului în acţiune”[16].

21: Şi fiecare om a stat pe locul său de jur-împrejurul oştirii; iar oştirea toată, alergând, a dat semnal şi a fugit.

            „Ivit năprasnic în puterea nopţii, fantasticul spectacol al unui cerc de torţe ce se învârtejeau prin văzduh şi păreau că trâmbiţează – şi fac pământul să plesnească – era de natură să provoace derută şi panică în tabăra adversă”[17].

22: Şi cei trei sute de bărbaţi au sunat din trâmbiţe, iar Domnul a pus o sabie în mâna fiecărui om din întreaga oştire împotriva vecinului său, aşa încât se tăiau unii pe alţii; şi a fugit oştirea către Ţerera până la Betşita şi până la Abel-Mehola, aproape de Tabat.

Ţerera (= legătură): cetate pe valea Iordanului; Betşita (= casa salcâmului): cetate în valea Izreel; Abel-Mehola (= pajiştea jocului): localitate pe malul Iordanului; Tabat (= bunătate): localizare incertă, pomenit în legătură cu Abel-Mehola. Sunt punctele până la care i-au urmărit israeliţii pe vrăjmaşi. Cât priveşte lupta propriu-zisă, în panica şi confuzia creată, Madianiţii şi Amaleciţii s-au luptat între ei.

23: Atunci au fost chemaţi bărbaţii israeliteni din [triburile] Neftali şi Aşer şi din întregul Manase şi-i fugăreau pe Madianiţi.

24: Iar Ghedeon a trimis vestitori în tot muntele lui Efraim, zicând: „Coborâţi-vă înaintea Madianiţilor şi luaţi-le apa până la Betbara şi Iordan!”  Şi fiecare bărbat din Efraim a dat strigare şi au luat apa, până la Betbara şi Iordan.

            „Strategia de a-i lăsa pe fugari fără apă, ocupând punctele de aprovizionare”[18]. Betbara (= casa vadului): loc de aprovizionare cu apă, la Iordan.

25: Şi au prins două căpetenii ale Madianiţilor: pe Oreb şi pe Zeeb; pe Oreb l-au ucis la Ţur-Oreb, iar pe Zeeb la Iecheb-Zeeb. Şi i-au urmărit pe Madianiţi, iar capetele lui Oreb şi Zeeb le-au dus la Ghedeon, dincolo de Iordan.

 „Ca şi amaleciţii, tot astfel şi madianiţii duceau o viaţă nomadă, pendulând între golful Aqaba şi Muntele Sinai în sud, şi ţara Moabului, în nord. Ei au întreprins dese incursiuni în Ţara Sfântă, în epoca judecătorilor. Ghedeon a reuşit să-i alunge şi să-i ţină departe de graniţele ţării”[19].  O altă precizare: „Oreb înseamnă Corb, Zeeb înseamnă Lup; locurile unde au fost ucişi au căpătat numele lor”[20], Ţur-Oreb fiind stânca lui Oreb, iar Iecheb-Zeeb, teascul lui Zeeb.


[1] Sf. Efrem Sirul, Imnele Arătării, VII,8

[2] BBVA, p. 282

[3] Codex Vaticanus: Pe oricine va lipăi din apă cu limba, aşa cum lipăie câinele, să-l pui deoparte; şi pe oricine se va apleca în genunchi să bea, să-l pui de altă parte.

[4] SEP 2, p. 152

[5] Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, VII,8,32-33

[6] Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere, 27

[7] SEP 2, p. 154

[8] Sf. Grigorie Palama, Omilii, IX, 5

[9] BBVA, p. 282

[10] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 59

[11] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 25

[12] SEP 2, p. 155

[13] Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, XVII, 5

[14] Sf. Efrem Sirul, Imnele Arătării, VII, 9

[15] DS III, p. 384

[16] DS III, p. 182

[17] BBVA, p. 282

[18] BBVA, p. 283

[19] AB, p. 114

[20] BBVA, p. 283

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s