Comentarii la Judecători – 21

Posted: 24/01/2009 in Judecătorii
Etichete:, ,

CAPITOLUL 21 – Seminţia lui Veniamin se reface.

 

1: Fiii lui Israel s-au jurat în Miţpa, zicând: „Nimeni dintre noi să nu-şi dea fata de nevastă vreunuia din Veniamin!”

 „Spre nord de Ierusalim, pe teritoriul seminţiei lui Veniamin, se afla cetatea Miţpa (= sentinelă), de pe care se putea privi la mare depărtare. Cetatea este cunoscută ca un important centru religios, în epoca judecătorilor”[1].

2: Şi s-a dus tot poporul la Betel şi a şezut acolo până seara înaintea lui Dumnezeu şi şi-au ridicat glasul şi au plâns cu plângere mare.

3: Şi au zis: „De ce, Doamne, Dumnezeul lui Israel, de ce s-a făcut aceasta, ca să piară astăzi din Israel o seminţie?” 

4: Şi a fost că a doua zi s-a sculat poporul dis-de-dimineaţă şi a zidit acolo altar şi au adus ardere-de-tot şi jertfă de mântuire.

5: Şi au zis fiii lui Israel: „Cine oare, din toate seminţiile lui Israel, nu a venit la Domnul în această adunare?”  Căci era un jurământ mare împotriva celor ce nu s-au suit la Domnul în Miţpa, zicând: „Unul ca acela să fie dat morţii!”   

6: Dar fiii lui Israel s-au mulcomit asupra lui Veniamin, fratele lor, şi au zis: „Azi a pierit o seminţie din Israel!”

            „Campania lui Israel împotriva lui Veniamin fusese, practic, un război de exterminare”[2].  Însă, cum se poate vedea limpede din text, biruinţa într-un război fratricid nu aduce nici o bucurie învingătorilor…

„Dar până la urmă războiul şi ura au luat sfârşit, iar nebunia s-a schimbat în căinţă. Bărbaţii lui Israel au plâns toţi cu jale mare şi au postit, îndureraţi că un trib a fost nimicit de fraţii din celelalte triburi şi că o puternică armată a întregului popor a fost măcelărită. Se tânguiau gândindu-se că pe drept s-a dus lupta pentru ca făptaşii ticăloşiei să-şi ispăşească nelegiuirea, dar că, din păcate, poporul a întors sabia împotriva propriilor sale măruntaie, căci războiul civil a adus grele pierderi şi dintr-o parte şi din cealaltă. S-au vărsat lacrimi, inimile au fost răscolite, dar apoi patimile s-au potolit şi le-a luat locul judecata liniştită. Au fost trimişi soli la cei şase sute de bărbaţi din tribul lui Veniamin, care-şi găsiseră scăpare înăuntrul muntelui stâncos, sau în pustiu, locuri primejdioase pentru asediatori chiar dacă erau mulţi. S-au jelit din pricina acelei nebunii comune, datorită căreia unii şi-au pierdut tovarăşii de trib, iar alţii rudele şi prietenii. Gândindu-se că tribul nu trebuie să dispară definitiv, s-au sfătuit cum să respecte jurământul făcut şi totuşi tribul să-şi ducă viaţa mai departe”[3].  Sfatul Israeliţilor continuă:

7: Ce vom face oare ca să le dăm neveste celor ce au rămas? Că noi ne-am jurat faţă de Domnul că nu le vom da soţii dintre fetele noastre”. 

8: Şi au zis: „Cine, din neamurile lui Israel, nu s-a suit la Domnul în Miţpa?”  Şi, iată, la adunare nu venise în tabără nici un om din Iabeş-Galaad…

9: Şi a fost numărat poporul: acolo nu se afla nici un om dintre locuitorii Iabeş-Galaadului.

 „La vest de Iordan, în munţii Galaad, se ştie că a existat localitatea Iabeş-Ghilead (Galaad), de unde au fost luate fete pentru bărbaţii din tribul lui Veniamin, în legătură cu care celelalte triburi s-au jurat să nu le dea fete în căsătorie”[4]. Locuitorii din Iabeş (= secetă) nu numai că n-au venit la adunarea Domnului din Miţpa, dar nu au participat nici la campania de pedepsire a Ghibeii, de vreme ce nu se aflau cu ceilalţi Israeliţi. Era nu doar o sfidare, dar şi un semn al indiferenţei faţă de apartenenţa la Israel, atitudine primejdioasă, mai cu seamă în acea epocă, dizolvantă oricum.

10: Iar adunarea a trimis acolo douăsprezece mii de bărbaţi dintre cei mai puternici şi le-a poruncit, zicând: „Duceţi-vă şi treceţi-i prin ascuţişul săbiei pe toţi locuitorii Iabeş-Galaadului.

11: Şi aşa veţi face: Pe fiece bărbat, ca şi pe fiece femeie care a cunoscut culcuş de bărbat, să-i daţi pieirii; dar pe fecioare să le cruţaţi!”  Iar ei au făcut aşa.

12: Şi printre locuitorii Iabeş-Galaadului au găsit patru sute de fete fecioare, care nu cunoscuseră culcuş de bărbat, şi le-au adus în tabără la Şilo, în ţinutul Canaan.

Poate uimi logica după care o primă cruzime e compensată printr-o a doua, dar e vorba de vremuri aspre şi, în ambele cazuri, al Ghibeii şi al Iabeşului, de grave delicte religioase, cărora omul tradiţional, ca să-l numim astfel, le acorda atenţia cuvenită (micile devieri erau şi în vechime tolerate, cum rezultă chiar şi dintr-o lecturare atentă a Scripturii). Oricum, numărul fetelor din Iabeş era insuficient faţă de numărul supravieţuitorilor din Veniamin.

13: Atunci toată adunarea a trimis şi le-a grăit fiilor lui Veniamin ce se aflau la stânca Rimon şi i-a chemat la pace.

14: Şi-n vremea aceea s-au întors fiii lui Veniamin la fiii lui Israel; iar aceştia le-au dat de neveste pe fetele pe care le adunaseră vii din Iabeş-Galaad; iar acelora le-a plăcut aceasta.

15: Iar poporul s-a mulcomit asupra lui Veniamin, că făcuse Domnul o spărtură în seminţiile lui Israel.

16: Şi au zis bătrânii adunării: „Ce vom face oare ca să le dăm neveste celor ce au rămas, de vreme ce femeile din seminţia lui Veniamin au fost nimicite?” 

17: Şi au zis: „O moştenire trebuie să fie pentru cei ce au rămas, ca să nu piară o seminţie din Israel”;

18: căci noi nu vom putea să le dăm soţii dintre fetele noastre, de vreme ce fiii lui Israel s-au jurat, zicând: „Blestemat să fie cel ce-i va da soţie lui Veniamin!” 

19: Şi au zis: „Iată, acum e sărbătoarea anuală a Domnului, în Şilo, care se află la miazănoapte de Betel şi la răsărit de drumul care duce de la Betel la Sichem şi la miazăzi de Levona”. 

20: Şi le-au poruncit fiilor lui Veniamin, zicând: „Mergeţi şi ascundeţi-vă în vii!;

21: şi când veţi vedea că fetele locuitorilor din Şilo ies dănţuind la joc, ieşiţi din vii, şi fiecare bărbat să-şi ia femeie dintre fiicele din Şilo şi să vă duceţi în ţinutul lui Veniamin.

22: Şi va fi că atunci când părinţii sau fraţii lor vor veni la noi să se plângă, noi le vom zice: „Iertaţi-i, de dragul nostru!; că nici noi nu i-am luat fiecărui bărbat o femeie ca pradă de război, nici voi nu le-aţi dat atunci când v-au cerut; aşa că şi voi aveţi o vină”. 

23: Iar fiii lui Veniamin au făcut aşa; şi şi-au luat femei, după numărul lor, dintre dănţuitoarele pe care le-au apucat. Şi au plecat şi s-au întors la moşia lor şi au rezidit cetăţile şi au locuit în ele.

Din nou o stratagemă discutabilă, dar obişnuită în practicile vremii şi, pe alocuri, cu reminiscenţe până în ziua de astăzi. Scriptura, de altfel, nici nu consemnează vreo împotrivire la această răpire, ci doar sfatul preliminar care lua în calcul această eventualitate. „Sărbătoarea Domnului s-a schimbat în sărbătoare de nuntă. Fetele, smulse din braţele părinţilor, se părea că sunt predate chiar de părinţi în mâinile bărbaţilor şi socoteai că fiecare nu e luată, ci dată ca logodnică de la sânul mamei. Astfel, tribul Veniamin, aproape sfărâmat şi nimicit, în scurt timp a ajuns înfloritor, dând învăţătură că este spre mare pierdere pentru cei fără frâu călcarea cinstei, fiindcă paguba adusă neprihanei se răzbună crunt”[5].

 „În fiecare an se celebra la Şilo un hag – o sărbătoare a Domnului pentru care se făcea pelerinaj din toate părţile. Tinere fete dansau hora şi tot Israelul se veselea înaintea Cortului sfânt”[6]. Nu ştim despre ce sărbătoare va fi fost vorba; Anania propune, cu rezerve, Sărbătoarea recoltei (sau a Corturilor), în luna Tişri, care ar corespunde, la noi, cu octombrie.  „Răpirea fetelor din Selo este aici obiect de dezbatere juridică. Cazul este complicat: acuzatorii sunt taţii şi fraţii fetelor, apărătorii sunt bătrânii comunităţii, acuzaţii sunt beniamiţii sau chiar bătrânii. Verdictul păstrează în textul grecesc concizia celui ebraic, deşi cu diferenţe în conţinut. Textul Masoretic are: Dacă părinţii sau fraţii lor vin să ne ceară socoteală, le vom spune: Înduraţi-vă de ei, căci nici unul dintre noi nu şi-a luat femeie ca (pradă de) război. Nici voi nu puteaţi să le daţi, altfel aţi fi avut vină[7].

24: Şi-n vremea aceea s-au dus de acolo fiii lui Israel, fiecare la seminţia lui şi la neamurile lui, fiecare la moştenirea lui.

Cuvinte prin care se arată încheierea sărbătorii Domnului din acel an.

25: În zilele acelea nu era rege în Israel; de aceea fiecare om făcea ceea ce i se părea în faţa ochilor lui că e drept.

„Concluzie care pregăteşte epoca regilor lui Israel”[8].  Dar, înainte de a vorbi despre epoca monarhiei în Israel, vom mai zăbovi la perioada judecătorilor, în comentariul următor, acela la Cartea Rut.


[1] AB, p. 93

[2] BBVA, p. 300

[3] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, VI, 14

[4] AB, p. 102

[5] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, VI, 17

[6] AB, p. 212

[7] SEP 2, p. 221

[8] BBVA, p. 300

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s