Comentarii la Judecători – 18

Posted: 24/01/2009 in Judecătorii
Etichete:, ,

CAPITOLUL 18 – Fiii lui Dan cuprind cetatea Laiş şi cad în idolatrie.

 

 

1: În zilele acelea nu era rege în Israel; şi-n zilele acelea seminţia lui Dan îşi căuta moşie unde să locuiască – fiindcă până la acea vreme încă nu-i căzuse parte deplină între neamurile fiilor lui Israel.

            „În realitate, fiii lui Dan îşi primiseră partea, dar n-au fost în stare să şi-o ţină, datorită faptului că Amoreii i-au împins către munte (1, 34)”[1].  În zilele acelea nu era rege în Israel: „Formula de început reia versetul 17, 6; în această formă prescurtată este folosită din npu în 19, 1 şi în forma completă, în 21, 25”[2].

2: Iar fiii lui Dan au trimis din neamurile lor cinci bărbaţi, unul şi unul, din Ţora şi Eştaol, să iscodească ţara şi s-o cerceteze. Şi le-au zis: „Mergeţi şi cercetaţi ţara!”  Iar ei au mers până la muntele lui Efraim, până la casa lui Mica.

3: Acolo au recunoscut glasul tânărului levit şi s-au abătut pe la el şi l-au întrebat: „Cine te-a adus aici? Şi ce faci tu aici? Şi ce ai tu aici?” 

4: Iar el le-a răspuns: „Aşa şi aşa a făcut Mica pentru mine şi m-a tocmit cu simbrie, iar eu i-am devenit preot”. 

5: Ei i-au zis: „Întreabă-L tu acum pe Dumnezeu, iar noi vom şti dacă vom avea izbândă pe calea pe care mergem”. 

6: Iar preotul le-a zis: „Mergeţi în pace!: calea pe care mergeţi e în faţa Domnului”.

Iată că şi iscoadele trimise de seminţia lui Dan iau în serios pe acest preot, deşi au zărit idolii din casa lui Mica, aşa cum va reieşi îndată. Sunt însă şi destule cauze obiective care au dus la aceste devieri, astfel că nu dorim aici, mai cu seamă la distanţă de atâtea milenii, să incriminăm pe cineva.  „Textul grecesc arată fără echivoc că daniţii au recunoscut (επέγνωσαν) glasul levitului: poate fi vorba aici de particularităţi dialectale (levitul provenea din Betleemul lui Iuda) sau de cântatul specific unui preot care oficiază”[3].

7: Cei cinci bărbaţi s-au dus şi au ajuns la Laiş. Şi au văzut că poporul de acolo locuia liniştit şi fără grijă, în felul Sidonienilor, şezând fără frică; nimeni nu avea ceva cu cineva în ţară, nici că era cineva care să stoarcă averi; erau departe de Sidonieni şi nu aveau nimic de-a face cu Sirienii.

„Laiş, denumit mai târziu Dan: un mic stat aramaic, locuit de cetăţeni paşnici, care se îndeletniceau mai degrabă cu negustoria decât cu politica”[4]. Laiş înseamnă leu.

8: Cei cinci oameni au venit la fraţii lor în Ţora şi Eştaol şi le-au zis: „Ce mai staţi?” 

9: Şi le-au zis: „Sculaţi-vă şi să mergem împotriva lor, căci noi am văzut pământul, şi iată că este foarte bun, dar vouă nu vă pasă; nu mai amânaţi plecarea: intraţi ca să luaţi în stăpânire ţara!

10: Şi oriunde vă veţi duce veţi da peste un popor la locul lui; ţara e întinsă, căci Dumnezeu a dat-o în mâna voastră: un loc unde nu lipseşte nimic din cele ce sunt pe pământ”.

Bărbaţii seminţiei lui Dan atacând o cetate paşnică au inspirat compararea lor cu lucrarea dracilor, vrăjmaşi ai celor ce caută pacea şi liniştea:   „Nu degeaba s-a scris că ziceau unii între ei: Sculaţi-vă şi să mergem la poporul cel întărit întru nădejde şi liniştit […]. Căci cumpliţii draci obişnuiesc în toată vremea vieţii să-şi ascută suliţile ispitelor împotriva celor ce şi-au ales viaţa de linişte. Şi mai furios luptă ei împotriva celor mai cuvioşi şi mai cinstitori de Dumnezeu, împingându-i spre păcatul cu fapta prin războaie greu de răbdat, doar vor putea astfel să-i desfacă pe cei războiţi de credinţa în Hristos, de rugăciune şi de buna nădejde”[5].  Apropierea între Daniţi şi draci poate părea aspră, dar să nu ignorăm alunecarea lor religioasă din timpul la care ne referim.

11: Şi au pornit din neamurile lui Dan, anume din Ţora şi Eştaol, şase sute de bărbaţi încinşi cu arme de război.

12: Şi s-au suit şi au tăbărât la Chiriat-Iearim, în ţinutul lui Iuda; de aceea s-a numit locul acela Tabăra-lui-Dan, până-n ziua de azi; iată, el este în spatele lui Chiriat-Iearim.

13: Iar de acolo au străbătut până la muntele lui Efraim şi au venit la casa lui Mica.

14: Iar cei cinci bărbaţi care veniseră să iscodească ţara Laiş au răspuns şi au zis către fraţii lor: „Ştiţi voi oare că în locul acesta se află un efod şi un terafim şi un chip cioplit şi un chip turnat?… Prin urmare, ştiţi acum ce să faceţi!”

„Textul din 17, 4-5, ambiguu, pare a vorbi de un singur idol, probabil un chip cioplit în lemn şi îmbrăcat apoi, prin turnare, cu argint. Aici e însă vorba de doi”[6] idoli. Chiriat-Iearim (= cetatea pădurilor): localitate la hotarul dintre Iuda şi Veniamin, iniţial gabaonită.

15: Şi au făcut o mişcare şi au intrat în casa tânărului, levitul, în casa lui Mica, şi l-au întrebat de sănătate.

16: Iar cei şase sute de bărbaţi dintre fiii lui Dan, încinşi cu armele lor de război, stăteau la uşile porţii.

17: Iar cei cinci bărbaţi care merseseră să iscodească ţara s-au ridicat

18: şi au intrat în casa lui Mica; iar preotul şedea acolo. Şi au luat chipul cioplit şi efodul şi terafimul şi chipul cel turnat. Iar preotul le-a zis: „Ce faceţi?” 

19: Ei i-au răspuns: „Taci! Pune-ţi mâna la gură şi vino cu noi şi ne vei fi părinte şi preot. Mai bine este oare să fii preot în casa unui singur om decât să fii preot al unui neam şi al unei case în Israel?” 

20: Iar inima preotului s-a veselit; el a luat efodul şi terafimul şi chipul cel cioplit şi chipul cel turnat şi s-a dus în mijlocul poporului.

Ceea ce nouă ne poate părea un furt, va fi fost altfel văzut de către cei de atunci, Daniţii căutând, prin acei idoli, obţinerea unei protecţii divine şi socotind că aceasta e mai cuvenită unei seminţii (deşi relatarea nu lasă de înţeles că întregul trib Dan a participat la această campanie) decât unei singure case. Oricum, intervenţia lor rămâne una brutală, chiar şi în contextul de atunci.

21: Aşa s-au întors ei şi au plecat, punându-şi copiii şi avutul şi lucrurile înainte.

22: Şi dacă s-au depărtat ei de casa lui Mica, iată că Mica şi oamenii care locuiau în vecinătatea lui au strigat şi i-au ajuns pe fiii lui Dan.

23: Şi au strigat către fiii lui Dan. Iar fiii lui Dan, întorcându-şi feţele, au zis către Mica: „Ce te-a apucat, de strigi aşa?” 

24: Iar Mica a zis: „Voi mi-aţi luat chipul cel cioplit – pe care eu mi l-am făcut – şi preotul mi l-aţi luat şi v-aţi dus; şi acum îmi spuneţi: de ce strigi?…”. 

25: Iar fiii lui Dan i-au zis: „Tacă-ţi gura!, ca nu cumva să-ţi sară-nainte oameni cu sufletul amărât şi să-ţi pierzi viaţa, pe a ta şi a casei tale!” 

26: Fiii lui Dan s-au dus în drumul lor, iar Mica, văzând că ei sunt mai tari decât el, s-a întors la casa lui.

Întreg tonul abordat de fiii lui Dan descrie foarte bine pe cel ce ignoră drepturile aproapelui (cei ce vor fi trecut prin situaţii oarecum similare vor simţi pe dată aceasta).

27: Aşa că fiii lui Dan au luat cele făcute de Mica şi pe preotul lui şi au venit la Laiş, împotriva unui popor care trăia liniştit şi fără grijă, şi i-au trecut prin ascuţişul săbiei, iar cetatea au ars-o cu foc.

28: Şi n-a fost nimeni care să-i scape, căci de Sidon erau departe, şi nici nu aveau ceva de-a face cu alţii. Aceasta s-a petrecut în valea Bet-Rehob; şi au rezidit cetatea şi au locuit în ea.

29: Cetatea au numit-o Dan, după numele lui Dan, părintele lor, care i se născuse lui Israel; numele cel vechi al cetăţii fusese Laiş.

30: Fiii lui Dan şi-au ridicat chipul cel cioplit, să fie al lor. Iar Ionatan, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, el şi fiii săi i-au fost preoţi seminţiei lui Dan până-n ziua strămutării din ţara aceea.

            „Poate fi vorba de prima deportare ordonată de Tiglatfalasar al III-lea în anul 734 (sau 733) î. Hr.”[7]. Aceasta ar muta data scrierii cărţii cu trei secole mai aproape de noi. Credem, însă, că textul se referă la strămutarea chivotului din Şilo, nu la deportarea populaţiei.  Bet-Rehob (= casa lărgimii): localitate situată în direcţia Hamatului. Ionatan (= Domnul a dat), fiul lui Gherşom (= izgonire), este levitul care a însoţit pe fiii lui Dan. Deşi urmaş al lui Moise, el încalcă flagrant dispoziţiile mozaice, dedându-se la un soi de sincretism idolatru. De aceea, Biblia Hebraica uzează de un artificiu, numindu-l fiul lui Gherşom, fiul lui Manase, în loc de fiul lui Moise. Numele lui Moise e astfel grafiat, prin introducerea literei nun în partea de sus a cuvântului, spre a fi altfel citit şi a-l feri pe Moise de alăturarea cu asemenea urmaş. Biblia Vulgata redă numele prin Moise, în vreme ce Septuaginta are două variante: în Codex Alexandrinus apare Moise, iar în Codex Vaticanus, Manassi.

31: Iar chipul cel cioplit făcut de Mica a rămas la ei de-a lungul tuturor zilelor când casa lui Dumnezeu se afla în Şilo.

Şilo (= linişte; pace), cetate în muntele lui Efraim, a fost centrul religios al Israelului în epoca judecătorilor, pentru că aici a fost înălţat cortul întâlnirii cu chivotul Legii. La strămutarea acestui chivot credem că se face aluzie în versetul precedent.


[1] BBVA, p. 295

[2] SEP 2, p. 201

[3] SEP 2, p. 201

[4] BBVA, p. 295

[5] Ioan Carpatiul, O sută de capete de mângâiere, 65

[6] BBVA, p. 296

[7] BBVA, p. 296

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s