Comentarii la Judecători – 16

Posted: 24/01/2009 in Judecătorii
Etichete:, ,

CAPITOLUL 16 – Căderea lui Samson. Răzbunarea lui.

 

1: Ducându-se Samson la Gaza, a văzut acolo o femeie desfrânată şi a intrat la ea.

2: Iar celor din Gaza li s-a dat de veste: „Samson a venit aici!”  Iar ei l-au împresurat; şi toată noaptea l-au pândit la poarta cetăţii; şi toată noaptea nu s-au mişcat, zicându-şi: „Să aşteptăm până se luminează de ziuă, şi atunci îl vom omorî”. 

3: Iar Samson a dormit până la miezul nopţii; iar la miezul nopţii s-a sculat şi a apucat amândouă uşile din poarta cetăţii împreună cu amândoi stâlpii şi, ridicându-le cu zăvor cu tot, şi le-a pus pe umăr şi le-a dus în vârful muntelui din faţa Hebronului şi le-a lăsat acolo.

Porţile unei cetăţi cu greu puteau fi manevrate, la închiderea şi deschiderea lor, de un mare număr de bărbaţi, de regulă de ordinul zecilor. Astfel că fapta lui Samson a uluit îndeajuns spre a fi amintită şi de autorul scripturistic.  El nu doar a manevrat aceste porţi, ci le-a smuls cu totul, ducându-le apoi în vârful muntelui, distanţa dintre Gaza şi Hebron fiind de 60 de kilometri. Trecând la un alt aspect, se pare că aici nu femeia a vestit vrăjmaşilor prezenţa lui Samson. Ne îngăduim aici o menţiune, pentru a nu se emite judecăţi nedrepte asupra lui Samson: frecventarea desfrânatelor nu era privită în epocă drept dezavuantă, după cum nici din relatările biblice nu reiese vreodată, doar adulterul fiind înfierat; altfel, în mod tacit, se acorda prostituatelor un statut aparte, considerate fiind probabil ca un rău necesar. Nu dorim să pledăm în favoarea acestei practici, dar nici nu ne iluzionăm că am putea-o stăvili în vreun fel. Totuşi, un nazireu, pe durata legământului său, se abţinea de la raporturi trupeşti, acestea implicând necurăţia rituală. Însă, în cazul special al nazireatului pe viaţă, cum a fost cel al lui Samson, rămâneau în vigoare doar celelalte oprelişti (abţinerea de la orice produs viticol şi de la orice băutură fermentată, de la mâncăruri necurate – aceasta fiind, de fapt, o obligaţie generală şi permanentă în Israel – şi interdicţia de a-şi tăia părul).

4: Şi a fost că după aceea el a iubit o  femeie din valea Sorecului de şes, al cărei nume era Dalila.

Sorec (= vin ales), vale din regiunea stăpânită de Filisteni; de aici se trăgea Dalila (= cochetă; femeie zveltă).  „Episodul povestit aici – raporturile dintre Samson şi Dalila – e reluat deseori în literatura universală”[1].

5: Iar mai-marii Filistenilor s-au suit la ea şi i-au zis: „Ispiteşte-l şi vezi în ce anume stă tăria lui cea mare, cum anume îl vom birui şi-l vom lega ca să-l umilim; iar noi îţi vom da, fiecare bărbat, câte o mie şi o sută de arginţi”.

O recompensă cât se poate de generoasă pentru capturarea lui Samson, chiar dacă valoarea argintului a cunoscut variaţii mari de-a lungul timpului şi de la popor la popor. Ne amintim că Abimelec a putut tocmi asasini pentru a-şi ucide fraţii cu doar 70 de arginţi (9, 4 – câte un argint de fiecare frate ucis!), iar Iuda Iscarioteanul şi-a vândut Învăţătorul cu doar 30 de arginţi (Matei 26, 15); în cazul de faţă, e vorba despre 1100 de arginţi, înmulţiţi cu numărul mai-marilor Filistenilor, care va fi fost acela…

6: Şi a zis Dalila către Samson: „Spune-mi, te rog, în ce anume stă tăria ta cea mare şi cu ce poţi fi legat ca să fii umilit?” 

7: Iar Samson i-a răspuns: „Dacă mă vor lega cu şapte vine crude, neuscate, atunci voi deveni slab şi voi fi ca unul din oamenii obişnuiţi”. 

8: Atunci mai-marii Filistenilor i-au adus ei şapte vine crude, neuscate, şi ea l-a legat cu ele.

9: Cei puşi de ea să pândească şedeau în cămară. Iar ea a zis către el: „Filistenii vin asupra ta, Samsoane!”  Iar el a rupt vinele ca şi cum ar fi rupt cineva o aţă de câlţi atinsă de foc; astfel că tăria lui a rămas o taină.

10: Atunci Dalila a zis către Samson: „Iată că m-ai înşelat şi mi-ai spus minciuni; acum însă să-mi spui: cu ce poţi fi legat?” 

11: Iar el i-a zis: „Dacă mă vor lega strâns în funii noi, cu care nimeni şi nimic n-a mai fost legat, atunci voi deveni slab şi voi fi ca unul din oamenii obişnuiţi”. 

12: Atunci Dalila a luat nişte funii noi şi l-a legat cu ele; cei puşi de ea să stea la pândă au ieşit din cămară, iar ea a zis către el: „Filistenii vin asupra ta, Samsoane!”  Dar el ca pe o aţă şi-a rupt funiile de pe braţe.

13: Şi a zis Dalila către Samson: „Iată că m-ai înşelat şi mi-ai spus minciuni; acum însă te rog să-mi spui drept: cu ce anume poţi fi tu legat?”  Iar el i-a zis: „Dacă vei împleti cu fir de urzeală cele şapte şuviţe ale capului meu şi dacă le vei prinde cu un cui în perete, atunci eu voi fi slab ca orice om obişnuit”. 

14: Şi a fost că atunci când el dormea, Dalila a luat cele şapte şuviţe ale capului său şi le-a împletit cu fir de urzeală şi le-a prins cu un cui în perete şi i-a zis: „Samsoane, Filistenii vin asupră-ţi!”  Iar el, trezindu-se din somn, a smuls din perete cuiul cu împletitura.

15: Şi a zis Dalila către Samson: „Cum de spui tu: «Te iubesc», de vreme ce inima ta nu este cu mine? Iată, a treia oară m-ai înşelat şi nu mi-ai spus în ce anume stă tăria ta cea mare”. 

16: Şi a fost că tot necăjindu-l ea fără-ncetare şi neslăbindu-l, sufletul lui a slăbit pân-la moarte.

17: Atunci i-a vorbit el din toată inima şi i-a zis: „Brici nu s-a atins de capul meu, căci sfânt al lui Dumnezeu sunt eu încă din pântecele maicii mele; aşadar, dacă aş fi ras, atunci tăria mea se va îndepărta de la mine şi voi deveni slab şi voi fi ca unul din oamenii obişnuiţi”. 

18: Şi văzând Dalila că el îi vorbise din toată inima, a trimis şi i-a chemat pe mai-marii Filistenilor, zicând: „Mai veniţi o dată, acum!, că mi-a vorbit din toată inima!”  Şi au venit la ea toţi mai-marii Filistenilor, aducând în mâinile lor banii.

19: Şi l-a făcut Dalila pe Samson să adoarmă pe genunchii ei; şi a chemat un om, iar acela i-a ras cele şapte şuviţe de pe cap şi a-nceput să-l umilească, iar tăria s-a îndepărtat de el.

„După cât se pare, slăbirea fizică era asociată cu demobilizarea interioară prin aceea că chipul femeii se arăta deja triumfător, aşa cum Samson avea să-l vadă când se va trezi”[2].  Samson nu lasă impresia unui naiv, dezvăluind taina sa Dalilei, ci pe a aceluia obosit de a se mai împotrivi răutăţii vrăjmaşe şi, foarte probabil, a aceluia robit de farmecele Dalilei. Aici va fi fost căderea sa: el nu se încrede în Dalila, dar nici nu o abandonează pe cea în care nu are încredere. Este o taină cum, oameni dăruiţi cu pătrundere, pot cădea în cursa celor care n-ar trebui să-i atragă prin nimic… Poate că aceasta e o orbire lăsată de Dumnezeu pentru smerirea celor ce nu-şi înfrânează orgoliul (şi posibil ca acesta să-l fi încercat şi pe Samson, de vreme ce se simţea invulnerabil), şi poate că orbirea ochilor lui Samson, ce va urma, decurge firesc din orbirea sufletească ce i-a premers. Altfel, Samson nu e prezentat pe undeva că ar fi încălcat legământul nazireatului în vreun fel (putând doar presupune că somnul său adânc s-ar fi datorat vinului), chiar raderea capului său fiind împotriva voinţei sale. De altfel, dacă puterea l-a părăsit pe Samson odată cu raderea părului, e de presupus că l-ar fi părăsit mai dinainte dacă şi-ar fi încălcat în vreun alt fel obligaţiile de nazireu.

 „Lui Samson i s-a dat ca toată puterea lui să-i stea în păr, ca să înţeleagă că nimic nu se dă fără puterea lui Dumnezeu, chiar cele mai de dispreţuit meserii din viaţă; că stau şi rămân jos, după ieşirea sufletului din trup. Cu alte cuvinte, pronia lui Dumnezeu se revarsă peste toţi de sus, din cele mai înalte locuri, ca dintr-un cap”[3].  Formularea e oarecum neclară: puterea lui Samson nu stătea în păr, dar şi-a pierdut-o odată cu părul, nemaiîmplinind condiţiile nazireului.

20: Şi a zis Dalila: „Samsoane, Filistenii vin asupră-ţi!”  Iar el s-a trezit din somn şi a zis: „Voi ieşi din asta ca şi altădată şi mă voi scutura…”.  El însă nu ştia că Domnul Se îndepărtase de el.

Nu doar Samson a căzut din pricina unei femei: „Câte exemple aş putea da de acest fel? Din multe, amintesc de unul, care va arăta cât de primejdioasă este împerecherea cu femei de alt neam. Cine a fost mai puternic din leagăn şi mai întărit în duhul lui Dumnezeu decât nazireul Samson? El însuşi a fost trădat, el însuşi n-a putut să-şi păstreze harul din pricina unei femei”[4].  Şi, am adăuga noi, nu trebuie să vorbim numai despre femei de alt neam (însă nici să nu înţelegem că întotdeauna femeile de alt neam atrag căderea cuiva; iarăşi, ca să nu fim nedrepţi, se cuvine să arătăm că şi bărbaţii pot târî la cădere, fie ei de alt neam sau nu). În concluzie, se cere mult discernământ când e să ne apropiem de cineva, şi se impune o prudenţă în plus (fără a fi exclusivişti) când e vorba de străini, aceştia având fie mentalităţi, fie credinţe religioase diferite, iar acestea, din pricina firii omeneşti, cu greu se pot armoniza.

21: Iar Filistenii l-au prins şi i-au scos ochii şi l-au adus în Gaza şi l-au legat cu cătuşe de aramă. Şi trăgea la râşniţă în casa temniţei.

            „Aceasta putea fi o râşniţă (moară) pentru cereale sau pentru piatră. Regele Sedechia va avea aceeaşi soartă: după ce-i va scoate ochii şi-l va încătuşa, Nabucodonosor îl va ţine, pentru tot restul vieţii, în casa morii (Ieremia 52, 11). Muncă umilitoare, rezervată, de obicei, femeilor şi sclavilor”[5].

22: După ce însă a fost ras, părul capului a început să-i crească.

23: Iar mai-marii Filistenilor s-au adunat să-i aducă mare jertfă lui Dagon, dumnezeul lor, şi să se veselească. Şi au zis: „Dumnezeu ni l-a dat în mână pe Samson, vrăjmaşul nostru”. 

„Căpeteniile Filistenilor, uitând vechile lor zeităţi, organizară o jertfă închinată dumnezeului Dagon, devenit noul lor protector. Religia acestuia era răspândită pe malurile Eufratului, în Siria şi în Palestina”[6].

24: Şi văzându-l poporenii, aduceau laude dumnezeului lor, zicând:

 

„Dumnezeul nostru ni l-a dat în mână

pe vrăjmaşul nostru,

pe cel ce ne pustia pământul

şi ne sporea răniţii!”

25: Şi-n vreme ce inima lor se veselea, ei au zis: „Chemaţi-l pe Samson din casa temniţei şi să joace în faţa noastră!”  Şi l-au chemat pe Samson din casa temniţei, iar el a jucat în faţa lor; şi îşi băteau joc de el şi l-au pus între doi stâlpi.

„Scena se petrece în marele templu al lui Dagon”[7]. Dagon (= peşte?) era tatăl lui Baal, zeul semănăturilor şi inventatorul căruţei. Că numele său ar însemna peşte e îndoielnic, deşi e reprezentat uneori ca om-peşte.

 „Postul l-a alăptat pe marele Samson. Atâta vreme cât postul a însoţit pe Samson, duşmanii săi cădeau cu miile, smulgea din ţâţâni porţile oraşelor, iar leii nu se puteau împotrivi puterii mâinilor lui. Dar când s-a apucat de beţie şi de desfrâu, a fost prins cu uşurinţă de duşmani, a fost lipsit de ochi şi a ajuns de batjocura copiilor celor de alt neam”[8]. Repetăm, în apărarea lui Samson, că putem doar presupune că s-ar fi dedat beţiei (dar cu argumente solide împotriva acestei ipoteze), iar desfrâu i s-ar putea socoti doar împătimirea de acea Dalila, nu şi frecventarea ei ocazională. Desigur, comentariul e din altă epocă, în care Evanghelia lumina deja în lume (fără ca slăbiciunile lumii vechi să fi dispărut vreodată). Oricum, comentariul nu-şi pierde valabilitatea, atâta doar că am dorit să-l disculpăm pe Samson de parte dintre acuze.

26: Iar Samson a zis către tânărul care-l ducea de mână: „Lasă-mă să pipăi stâlpii pe care se susţine casa şi să mă reazim pe ei!” 

27: Iar casa era plină de bărbaţi şi de femei; se aflau acolo toţi mai-marii Filistenilor, iar pe acoperiş erau ca la trei mii de bărbaţi şi femei uitându-se la batjocorirea lui Samson.

28: Iar Samson a strigat către Domnul, zicând: „Doamne, Doamne, adu-Ţi aminte de mine şi întăreşte-mă, Dumnezeule, şi de astă dată, ca să le plătesc Filistenilor cu vârf şi îndesat pentru ochii mei amândoi!” 

29: Şi rezemându-se Samson în cei doi stâlpi ai casei, cei ce ţineau zidirea pe ei, s-a proptit în ei, în unul cu dreapta şi în celălalt cu stânga.

30: Şi a zis Samson: „Sfârşească-mi-se viaţa odată cu a Filistenilor!”  Şi s-a opintit cu toată puterea, iar casa a căzut peste mai-mari şi peste tot poporul ce se afla în ea; iar morţii pe care Samson i-a ucis la moartea sa au fost mai mulţi decât aceia pe care-i ucisese în viaţa lui.

„Sfârşitul lui Samson, reluat în multe piese literare, păstrează în toate variantele o impresionantă majestuozitate în ultimul său cuvânt. El se transformă din conducătorul iubit într-o întrupare a răului, răsturnând valorile etice, atât în rugăciunea către Dumnezeu de a-i dărui puterea răzbunării, cât şi în salutul de despărţire adresat [răpuşilor][9] săi, pe care îi invită la moarte comună. Prin sinuciderea lui au murit mai mulţi oameni decât cei condamnaţi[10] în timpul domniei lui”[11].

31: Atunci s-au coborât fraţii săi şi toată casa tatălui său şi l-au luat; şi, suindu-se, l-au îngropat între Ţora şi Eştaol, în mormântul lui Manoe, tatăl său. Şi a fost el judecător în Israel timp de douăzeci de ani.

„În cartea Judecătorilor citim că Samson a spus, implorând: Mori suflete al meu cu filistenii!  Apoi s-a sprijinit cu toată puterea şi s-a prăbuşit casa peste fruntaşii filistenilor şi peste tot poporul ce era în ea. Chiar dacă nu este scris că Iosua şi Samson au implorat, mijlocind, ci numai că au vorbit, totuşi vorbirea lor pare să fie implorare mijlocitoare şi aceasta, cred, se deosebeşte de rugăciune, dacă înţelegem numirile în sensul lor esenţial”[12]. 

„De un asemenea sfârşit a avut parte cel ce a fost Judecătorul israeliţilor vreme de douăzeci de ani. Demn de toată admiraţia este acest bărbat pentru vitejia şi voinicia lui, precum şi pentru curajul cu care şi-a înfruntat moartea. Faptul că a fost viclenit de o femeie trebuie pus pe seama firii omeneşti, care se lasă lesne ademenită de păcat. Oricum, trebuie să i se recunoască meritul că în toate celelalte privinţe a fost un om deosebit şi plin de virtuţi. Rudele sale i-au luat trupul şi l-au îngropat alături de strămoşii săi, în oraşul de baştină, Sariasa[13][14].

 Samson prinzând stâlpii templului ne duce cu gândul la un Alt Samson, Soarele dreptăţii, ajuns şi acela la un stâlp al păgânilor (dar predat de conaţionali de-ai Săi): „Iar stâlpul biciuirii unde L-au dus arată chipul căderii poporului. Căci n-a fost ca la Samson, care a răsturnat stâlpii de care a fost legat. Domnul lui Samson însuşi e Stâlpul cel adevărat al oraşului sfânt”[15].  Cu Samson s-a săvârşit cea de-a şaptea izbăvire a Israeliţilor şi ultima despre care vorbeşte Cartea Judecătorilor. Faptele sale vor fi fost mai multe, de vreme ce se spune că a fost judecător timp de douăzeci de ani (15, 20), dar autorul se va fi mulţumit să reţină doar pe acelea mai deosebite.

Cu Samson se încheie istoria propriu-zisă a judecătorilor, restul cărţii constituind adaosuri istorice care doresc să sublinieze atmosfera din epocă, referindu-se, desigur, tot la întâmplări din perioada Judecătorilor, cum va fi, de altfel, şi istoria cuprinsă în Cartea Rut. Ajunşi aici, vom încerca, împreună cu doi scriitori patristici, să rezumăm epoca Judecătorilor, atrăgând atenţia că grafierea numelor e uneori diferită de cea cu care ne-am obişnuit (ea variind, de altfel, şi de la o traducere la alta a Scripturii). În final, vom propune şi propriul nostru rezumat:

            „După Iisus al lui Navi, poporul a călcat poruncile lui Dumnezeu şi a fost rob vreme de opt ani regelui Husarathon al Mesopotamiei. Pocăindu-se poporul, evreii au avut judecători: Gonotheil[16] 40 de ani, Eclon[17] 18 ani, Aoth[18] 8 ani. Apoi, pentru că au păcătuit, au fost subjugaţi de cei de alt neam, 20 de ani. Apoi Debora[19] le-a fost judecător 40 de ani. Apoi madianiţii i-au subjugat 7 ani. Apoi le-a fost judecător Ghedeon 40 de ani. Avimeleh[20] 3 ani, Thola[21] 23 de ani, Iair 22 de ani. Apoi filistenii şi amaniţii i-au subjugat 18 ani. Apoi le-a fost judecător Iefthae 6 ani, Esbon[22] 7 ani, Elon 10 ani şi Abdon 8 ani. Apoi cei de alt neam i-au subjugat 40 de ani. Apoi Samson le-a fost judecător 20 de ani. Apoi au avut pace 40 de ani[23]. Apoi au avut judecător pe Samira[24] un an, pe Ilis[25] 20 de ani, pe Samuil 12 ani”[26].  „După săvârşirea lui Moisi a luat conducerea poporului Iisus, care a purtat cinci ani război, odihnindu-se în pământul cel bun (Ieşirea 20, 12). După cum se spune în cartea lui Iisus, bărbatul acesta a fost urmaş al lui Moisi vreme de 27 de ani. După moartea lui Iisus, păcătuind evreii au fost daţi lui Husahar, regele Mesopotamiei, vreme de 8 ani, după cum istoriseşte Cartea Judecătorilor. Mai pe urmă, însă, rugându-se lui Dumnezeu, evreii au primit judecător pe Gotoniel, fratele mai mic al lui Haleb din seminţia lui Iuda; Gotoniel, ucigând pe regele Mesopotamiei, a condus poporul timp de 50 de ani[27]. Şi iarăşi au păcătuit evreii şi au fost daţi vreme de 18 ani în mâna lui Eglom, regele moabitenilor; dar întorcându-se iarăşi i-a condus 80 de ani Aod, bărbat care se slujea de amândouă mâinile, din seminţia lui Efraim, ucigând pe Eglom. Dar după moartea lui Aod, evreii au păcătuit iarăşi şi au fost daţi vreme de 20 de ani în mâna lui Iabim, regele Canaanului. În acest timp a profeţit Debora, soţia lui Labidot, din seminţia lui Efraim; şi era arhiereu Ozius, fiul lui Riesu[28]. Datorită Deborei, Barac, fiul lui Bener, din seminţia lui Neftalim, a pornit cu război şi a biruit pe Sisara, generalul lui Iabim; şi de atunci a început Debora să fie judecătorul poporului vreme de 40 de ani. După moartea ei, poporul iarăşi a păcătuit şi a fost dat în mâna madianiţilor vreme de 7 ani. Apoi Ghedeon din seminţia lui Manase, fiul lui Ioas, a pornit cu 300 de oameni război împotriva madianiţilor şi a ucis dintre ei 120000. Ghedeon a fost judecător 40 de ani. După el a fost judecător Abimelec, fiul lui, 3 ani. Lui Abimelec i-a urmat Boleas[29], fiul lui Bedan, fiul lui Haran, din seminţia lui Efraim, care a condus poporul 23 de ani. După moartea acestuia iarăşi a păcătuit poporul şi a fost dat în mâna amoniţilor vreme de 18 ani. Pocăindu-se evreii, au fost conduşi de Ieftae Galaaditul, din seminţia lui Manase, care a fost judecătorul lor 6 ani. După el i-a condus Abatan[30] din Betleem, din seminţia lui Iuda, 7 ani. Apoi Hebron[31] Zabulonitul, 8 ani; apoi Eglon[32] din seminţia lui Efraim, 8 ani. Unii, însă, adaugă cei 8 ani ai lui Hebron la cei 7 ani ai lui Abatan. Apoi poporul a păcătuit iarăşi şi a ajuns sub stăpânirea celor de alt neam, a filistenilor, vreme de 40 de ani. Întorcându-se la Dumnezeu, poporul este condus de Samson, din seminţia lui Dan, după ce a biruit în război pe cei de alt neam. Samson a condus poporul lui 20 de ani. După Samson, nemaiavând evreii conducător, a judecat poporul preotul Eli 40 de ani. Lui i-a urmat profetul Samuil, care a fost judecător 27 de ani, împreună cu anii în care a fost rege Saul alături de el”[33].

            Pentru claritate, revenim cu lista Judecătorilor, fără pretenţia de a alcătui cronologii şi repetând că excludem din această listă pe Abimelec (Şamgar, cum s-a văzut, n-a fost inclus în listă nici de comentatorii citaţi, deşi unii autori îl numără printre judecători):

            Otniel – 40 de ani; Aod – 80 de ani; Debora şi Barac – 40 de ani, fără a şti dacă asocierea lor a durat tot atâţia ani; Ghedeon – 40 de ani; Tola – 23 de ani; Iair – 22 de ani; Ieftae – 6 ani; Ibţan – 7 ani; Elon – 10 ani; Abdon – 8 ani; Samson – 20 de ani. Astfel, numărul Judecătorilor e acela de 12, după numărul triburilor lui Israel şi al Sfinţilor Apostoli. Socotim că şi autorul biblic (fără a se gândi, desigur, la Apostoli) a căutat acest număr. La această listă s-ar adăuga, din Cartea I a Regilor, Eli şi Samuel; aceia, însă, deşi au păstrat titulatura de judecători, au fost în primul rând sacerdoţi, având astfel o misiune specială, diferită de cea cu care ne-am obişnuit din cartea de faţă să înţelegem sub această denumire. Oricum, numărul Judecătorilor, ca şi acela al Apostolilor, rămâne acela de 12 (despre înţelesurile acestui număr vorbeşte pe larg Sfântul Maxim Mărturisitorul în Ambigua, fără a epuiza subiectul). Şi în cazul Sfinţilor Apostoli numărătoarea presupune dificultăţi: căderea lui Iuda, completarea numărului cu Matias, apoi chemarea lui Pavel care, la fel cu Eli şi Samuel între Judecători, va avea o poziţie oarecum aparte în rândul Apostolilor Domnului.


[1] IIR, p. 210

[2] BBVA, p. 294

[3] Clement Alexandrinul, Stromate, VI, 153, 3-4

[4] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XIX, 8

[5] BBVA, p. 294

[6] IIR, p. 210

[7] BBVA, p. 294

[8] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, II, 6

[9] În text: supuşilor, ceea ce e nepotrivit.

[10] Şi acest termen ne pare nepotrivit.

[11] IIR, p. 210

[12] Origen, Despre rugăciune, XIV, 5

[13] Între Ţora şi Eştaol, în mormântul tatălui său, Manoe.

[14] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, V, 8, 12

[15] Sf. Efrem Sirul, Imnele Răstignirii, IV, 10

[16] Otniel.

[17] Eglon; acesta a fost rege al Moabului, iar nu judecător, şi a asuprit pe Israeliţi vreme de 18 ani.

[18] Aod (Ehud).

[19] Alături de Barac.

[20] Pe care noi nu l-am inclus între judecători.

[21] Tola.

[22] Ibţan.

[23] Aici se încheie lista judecătorilor cuprinşi în Cartea Judecători; datele care urmează sunt luate din Cartea I a Regilor.

[24] Personaj necunoscut, probabil apărut aici datorită unei versiuni a Scripturii folosită de autor.

[25] Eli.

[26] Teofil al Antiohiei, Trei cărţi către Autolic, III, 24

[27] 40 de ani, în versiunile folosite de noi.

[28] Date extrase din surse extrabiblice.

[29] Tola.

[30] Ibţan.

[31] Elon.

[32] Abdon.

[33] Clement Alexandrinul, Stromate, I, 109, 2-6; 110, 1-5; 111, 1-4

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s