Comentarii la Judecători – 15

Posted: 24/01/2009 in Judecătorii
Etichete:, ,

CAPITOLUL 15 – Samson se răzbună.

 

1: Şi a fost că după câtva timp, la vremea secerişului, Samson s-a dus să-şi vadă femeia, aducând cu el un ied. Şi a zis: „Vreau să intru la femeia mea, în odaia ei de culcare”.  Dar tatăl ei nu l-a lăsat să intre.

2: Şi a zis tatăl ei: „Am crezut că-ntr-adevăr ai urât-o şi i-am dat-o unuia din prietenii tăi . Iată, sora ei mai tânără nu e oare mai bună decât ea? Să fie a ta în locul ei”. 

3: Iar Samson le-a zis: „Nevinovat voi fi eu de acum în faţa Filistenilor, de vreme ce le voi face rău!” 

4: Şi ducându-se Samson, a prins trei sute de vulpi şi le-a legat câte două coadă de coadă şi, luând făclii, a legat câte o făclie între două cozi.

5: Şi, aprinzând făcliile, a dat drumul vulpilor în holdele Filistenilor; şi a ars totul, de la grâul de pe arie până la grâul încă nesecerat şi chiar până la vii şi măslini.

Vulpe traduce ebraicul şual, prin care era înţeles şi şacalul. Aceştia, faţă de vulpi, sunt mai uşor de prins în număr mare. Unii traducători au şi optat aici pentru şacal. Totuşi, dată fiind tâlcuirea ce va urma, vom prefera traducerea lui şual prin vulpe, dată fiind şi conotaţia de vicleană pe care o are vulpea: „Poate nici Samson n-ar fi aprins semănăturile celor de alt neam, dacă n-ar fi legat cozile vulpilor, întorcându-le cu capetele de laolaltă. Căci cel ce poate înţelege cursa plănuită de gândurile viclene de la răsărirea lor, trecând peste începuturi (căci acestea se prefac la intrare că sunt cuvioase, uneltind să ajungă la ţintă), va vădi prin compararea sfârşiturilor (cozilor) întreolaltă, ticăloşia gândurilor. Aceasta înseamnă că, legând coadă de coadă, pune între ele, ca o făclie, judecata care le dă pe faţă”[1].

6: Iar Filistenii au zis: „Cine a făcut asta?…”.  Şi li s-a spus:”Samson, ginerele Timneanului, pentru că acela i-a luat femeia şi a dat-o după un fârtat de-al lui”.  Iar Filistenii s-au dus şi au ars-o cu foc, pe ea şi casa tatălui ei.

„Conflictul cu filistenii ia proporţii mai grave, implicând pe tatăl femeii sau chiar casa tatălui”[2].

7: Samson însă le-a zis: „Cu toate că asta aţi făcut voi cu ea, eu tot mă voi răzbuna pe voi, şi doar după aceea voi fi liniştit”. 

8: Şi le-a dat o bătaie straşnică, lovindu-i peste fluiere şi peste coapse. Apoi s-a dus de acolo şi a locuit într-o peşteră din stânca Etam.

Etam (= vizuina fiarelor): stâncă în regiunea muntoasă a lui Iuda.

Peste fluiere şi peste coapse: SEP 2 are: peste picioare, peste coapse, expresie „enigmatică, fiind însă transpunerea literală a textului ebraic (care conţine, poate, o expresie de argou ostăşesc)”[3].

9: Iar Filistenii s-au suit şi şi-au aşezat tabăra în [ţinutul] lui Iuda şi s-au întins până la Lehi.

10: Iar oamenii din Iuda le-au zis: „De ce-aţi venit împotriva noastră?”  Filistenii au răspuns: „Am venit să-l legăm pe Samson şi să-i facem ce ne-a făcut el”. 

11: Trei mii de oameni din Iuda s-au dus atunci la gura stâncii Etam şi i-au zis lui Samson: „Oare nu ştii că Filistenii sunt stăpâni peste noi? De ce ne-ai făcut tu asta?”  Iar Samson le-a zis: „Cum mi-au făcut ei mie, aşa le-am făcut eu lor”. 

12: Dar ei i-au zis: „Noi am venit să te legăm şi să te dăm în mâinile Filistenilor”.   Iar el le-a zis: „Juraţi-mi că nu vă veţi arunca asupră-mi!” 

13: Iar ei au zis: „Nu, ci doar te vom lega strâns şi te vom da în mâna lor, dar de ucis nu te vom ucide”.  Şi l-au legat cu două funii noi şi l-au dus de la stânca aceea.

14: Şi dacă a ajuns el la Lehi, Filistenii strigau de bucurie, şi i-au ieşit, alergând, înainte. Dar Duhul Domnului S-a repezit asupră-i, iar funiile cu care-i erau legate braţele s-au făcut ca nişte câlţi apucaţi de foc: legăturile de pe braţele lui s-au topit.

15: Şi găsind el o falcă de măgar aruncată prin preajmă, şi-a întins mâna, a apucat-o şi a omorât cu ea o mie de bărbaţi.

16: Şi a zis Samson:

 

„Cu o falcă de măgar i-am dat gata,

cu o falcă de măgar am ucis o mie”.

17: Şi a fost că după ce a încetat să grăiască, a aruncat din mână falca şi a numit locul acela Ramat-Lehi.

18: Şi el era foarte însetat. Şi a strigat către Domnul, zicând: „Tu ai binevoit a da această mare mântuire prin mâna robului Tău, iar acum eu voi muri de sete şi voi cădea în mâna celor netăiaţi-împrejur?…”. 

19: Atunci Dumnezeu a făcut să se ivească o deschizătură în falcă, şi din ea a ieşit apă. Iar el a băut şi duhul i-a revenit şi s-a înviorat; de aceea s-a numit el [locul acela] Izvorul-celui-ce-se-roagă, până-n ziua de azi.

Lehi (= falcă), ridicătură de teren din ţara lui Iuda, s-a numit ulterior Ramat-Lehi (= colina fălcii).  „Atunci Samson a devenit mai încrezut decât se cuvenea în urma faptei sale, pe care n-o socotea că se datora ajutorului dat de Dumnezeu, ci şi-o atribuia numai forţei sale, fălindu-se că el a doborât o parte din vrăjmaşii săi şi a pus pe fugă cealaltă parte. Chinuit o dată de o sete cumplită, a fost nevoit să accepte că puterile omului sunt slabe şi că doar Dumnezeu poate să facă totul, rugându-l să nu-şi reverse mânia pe el din pricina vorbelor pe care le rostise şi să nu-l dea pe mâna duşmanilor, ci să-l sprijine , ca să scape teafăr din necazul de acum. Dumnezeu S-a lăsat înduplecat de ruga lui şi a făcut ca din stâncă să ţâşnească un izvor cu apă dulce şi îmbelşugată[4]. Samson a numit acest loc Falca[5] şi el se cheamă aşa până în zilele noastre”[6].

Scheletul, desigur, semnifică moartea:  „Dintr-un schelet de leu, miere, dintr-un schelet de asin, apă, iată puterea lui Dumnezeu de a converti simbolurile morţii în viaţă aievea”[7]. Socotim, însă, că apa va fi izvorât din stâncă, nu din hârca asinului (cum ar rezulta din textul Septuagintei; chiar dacă absurd, textul Septuagintei este mai preţios din punct de vedere teologic, arătând atotputernicia divină). Oricum, „măgarul, ca şi Satana, ca şi Fiara, înseamnă sexul, libidoul, elementul instinctiv al omului, o viaţă care se desfăşoară toată pe plan pământesc şi senzual”[8].  Ca şi în cazul leului ucis de Samson, acestea sunt preschimbate în apă dătătoare de viaţă, după cum acolo din simbolul morţii a răsărit dulceaţa. E o nouă prefigurare a lucrării lui Hristos. Toate acestea se fac şi un argument în favoarea cinstirii sfinţilor şi a sfintelor moaşte: „Dacă prin voinţa lui Dumnezeu a izvorât în pustiu apă din piatră tare şi din falca măgarului apă pentru Samson căruia îi era sete, este de necrezut ca să izvorască mir bine mirositor din moaştele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu şi cinstea pe care o au sfinţii de la Dumnezeu”[9].

Cu o falcă de măgar… : „Distihul rostit de Samson este din specia poeziei de jubilare, al cărei model îl reprezintă Cântul Deborei”[10].

20: Şi el i-a fost judecător lui Israel, în zilele Filistenilor, vreme de douăzeci de ani.

 „După ce inimile evreilor au fost atât de apăsate de îndelungă nedreptate a supunerii, încât nimeni cu inimă de bărbat nu îndrăznea să ridice sufletele mulţimilor spre câştigarea libertăţii, a răsărit între ei Samson, hărăzit printr-o dumnezeiască prevestire, bărbat mare, vrednic de a fi socotit cel mai de seamă nu între mai mulţi, ci între puţini şi, ceea ce este mai presus de orice vorbă, cel dintâi dintre toţi prin puterile trupului. Ceea ce ne atrage de la început o mare admiraţie faţă de el, nu numai în anii copilăriei a dat semne strălucite de rânduială şi cumpătare, stăpânindu-se de la vin şi respectând datoriile de nazireu, care-l opreau să se tundă, dar şi în ai tinereţii, vârstă care la alţii este mai aplecată ispitelor, a săvârşit fapte cu totul deosebite şi uimitoare, mai presus de puterile unui bărbat. Prin acestea a întărit repede încrederea în proorocirile dumnezeieşti care îl înălţaseră atât de mult în har încât îngerul coborând i-a vestit naşterea peste nădejdea părinţilor, ca viitoare pavăză şi călăuză pentru ai săi, de mult timp apăsaţi de asuprirea palestinienilor”[11].


[1] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 39

[2] IIR, p. 209

[3] SEP 2, p. 191

[4] De vreme ce apa nu ţâşneşte din falcă, ci din stâncă, e semn că Iosif Flaviu s-a folosit de textul ebraic al Scripturii, deşi avea cunoştinţă şi de textul Septuagintei, despre care vorbeşte chiar în lucrarea de faţă.

[5] De fapt, Falca era numele întregii coline, izvorul fiind numit Izvorul celui ce strigă sau Izvorul celui ce se roagă, rugăciunea fiind de regulă, la vechii evrei, strigată către Domnul.

[6] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, V, 8, 9

[7] BBVA, p. 293

[8] DS II, p. 279

[9] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, 25

[10] SEP 2, 192

[11] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XIX, 10

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s