Comentarii la Judecători – 13

Posted: 24/01/2009 in Judecătorii
Etichete:, ,

CAPITOLUL 13 – Naşterea lui Samson.

 

            „De aici începe povestirea vieţii lui Samson care diferă de relatările despre ceilalţi. El apare ca un erou local, tare ca un uriaş, blând ca un copil, cu toate slăbiciunile unui bărbat, ca protagonistul dintr-un basm popular. Cu toate aspectele profane, Samson (ca şi Ieremia, cf. Ieremia 1, 5, sau Isaia, cf. Isaia 49, 1) este consacrat Domnului încă din pântecele mamei sale. De aici provine harul lui de judecător”[1].

 

1: Fiii lui Israel au făcut iarăşi răul în faţa domnului, iar Domnul i-a dat în mâna Filistenilor vreme de patruzeci de ani.

Cea de a şaptea apostazie şi asuprire străină.

2: Era pe atunci un om din Ţora, din seminţia lui Dan, al cărui nume era Manoe; femeia lui era stearpă şi nu năştea.

3: Dar îngerul Domnului i s-a arătat femeii şi i-a zis: „Iată, tu eşti stearpă şi n-ai născut, dar vei zămisli şi vei naşte fiu.

4: Şi acum, să fii cu mare grijă: să nu bei vin sau băutură tare şi să nu mănânci nimic din ce este necurat.

5: Că, iată, vei zămisli şi vei naşte fiu: brici de capul său nu se va atinge, căci nazireu Îi va fi pruncul, încă din pântece, lui Dumnezeu, şi el va începe să-l mântuiască pe Israel din mâna Filistenilor”. 

6: Femeia s-a dus şi i-a spus bărbatului ei, zicând: „Un om al lui Dumnezeu a venit la mine – iar înfăţişarea lui era ca aceea a unui înger al lui Dumnezeu -, şi l-am întrebat de unde este, dar numele său nu mi l-a spus.

7: Şi mi-a zis: Iată, vei zămisli şi vei naşte fiu; şi acum, să nu bei vin sau băutură tare şi să nu mănânci nimic din ceea ce este necurat, căci nazireu Îi va fi pruncul, încă din pântece, lui Dumnezeu, până în ziua morţii sale”.

Manoe (= odihnă) era originar din Ţora (= viespe), cetate din câmpia lui Iuda, şi aparţinea seminţiei lui Dan.

 Nazireu provine de la nazar (= a lega): „Persoană care se închină lui Dumnezeu pe o perioadă anume, rămânând în stare de puritate pe durata legământului său. Legământul de nazireat, accesibil bărbaţilor ca şi femeilor, se face din proprie voinţă, durata minimă fiind de treizeci de zile. În acest răstimp, nazireul nu are voie să bea vin sau orice altă băutură pe bază de alcool, să tragă vreun profit din vreun produs al viţei de vie, să-şi taie părul sau să se apropie de vreun cadavru. Ultima interdicţie se aplică chiar (şi faţă de) defuncţii din propria familie. Dacă, dintr-un motiv oarecare, nazireul se pângăreşte totuşi în contact cu un cadavru, Biblia prescrie purificarea sa: să-şi radă capul, să aştepte şapte zile, iar în a opta să aducă două turturele sau doi porumbei preotului ca jertfă de ispăşire pentru păcatul de necurăţenie. Legământul trebuie apoi refăcut. O dată legământul împlinit, nazireul trebuie să jertfească la Templu o oaie şi un berbec, să-şi radă capul şi să-şi ardă părul pe altar, după care poate să bea şi să se întoarcă la viaţa normală (Numeri 6, 1-21). Legământul nazireatului este adesea pronunţat în semn de recunoştinţă, de exemplu, pentru restabilirea sănătăţii sau pentru naşterea unui copil, sau pur şi simplu ca un act de purificare spirituală. Rabinii descurajau legământul de nazireat, ca şi orice alte practici de asceză; potrivit lor, legile nazireatului se aplicau doar în Ereţ Israel şi, chiar şi acolo, doar în vremea când preoţii oficiau la Templu. Cu toate acestea, s-au consemnat unele cazuri şi în diaspora.  Legământul de nazireat se aplică de obicei pentru o perioadă de timp limitată. Biblia relatează totuşi două cazuri de nazireat pe viaţă: Samson şi Samuel (I Regi 1, 11). Statutul de nazireu pe viaţă era diferit în sensul că interdicţia oricărui contact cu un cadavru nu mai era valabilă”[2].  „Nazireul era în Israel bărbatul (foarte rar femeia) care I se dedica în mod special lui Dumnezeu – pe viaţă sau pe termen limitat -, făgăduind să nu-şi taie părul, să nu bea vin sau băuturi tari şi să nu se atingă de cadavre. Nazireatul implica, pe toată durata lui, şi o anume sfinţenie. Regulile nazireatului au fost instituite prin legea lui Moise (Numeri 6, 1-21). Nazireul era, aşadar, un harismatic, înzestrat cu daruri dumnezeieşti şi avea de îndeplinit o misiune sacră: profet, în cazul lui Samuel; apostol, în cazul lui Pavel; războinic, în cazul lui Samson; acesta din urmă a fost rânduit astfel chiar de Dumnezeu, aşa cum arată textul de faţă”[3].  „Consacrarea pruncului (din momentul conceperii sale până la sfârşitul vieţii) este urmarea unei porunci divine exprese, nu a făgăduinţei omeneşti. El devine astfel nazireu […], adică este pus deoparte ca ales al lui Dumnezeu. Samson este din acest punct de vedere un personaj aparte în (Vechiul Testament) […]. Nazireul se abţine de la vin şi de la orice băutură ameţitoare, inclusiv de la consumarea stafidelor (care provin tot de la viţa de vie); el nu-şi taie părul din momentul consacrării, întrucât părul este considerat adăpost al duhurilor şi puterilor magice; nu are voie să se apropie de nici un cadavru, nici chiar alunei rude apropiate. La încheierea legământului, nazireul îşi taie părul şi-l arde pe altar”[4].

8: Iar Manoe I s-a rugat Domnului, zicând: „O, Doamne, omul acela al lui Dumnezeu, pe care Tu l-ai trimis la noi, să vină din nou şi să ne înveţe ce anume să-i facem pruncului care se va naşte”. 

9: Şi a auzit Dumnezeu glasul lui Manoe: îngerul lui Dumnezeu a venit din nou la femeie, la vremea când ea se afla la câmp şi bărbatul ei nu era cu dânsa.

10: Şi femeia a alergat în grabă şi i-a spus bărbatului ei: „Iată, mi s-a arătat omul care a venit la mine în ziua aceea!” 

11: Iar Manoe s-a sculat şi a mers după femeia sa; şi a venit la bărbatul acela şi i-a zis: „Tu eşti omul care i-a vorbit femeii mele?”  Iar îngerul a zis: „Eu sunt”. 

12: Şi a zis Manoe: „Acum, dacă vorba ta se va plini, ce trebuie făcut cu copilul, şi de ce să se ferească?” 

13: Iar îngerul Domnului a zis către Manoe: „De tot ce i-am spus femeii, de acelea să se ferească:

14: Să nu mănânce nimic din ceea ce iese din viţa de vie; să nu bea vin sau băutură tare; să nu mănânce nimic din ceea ce este necurat; să păzească tot ceea ce i-am poruncit ei”.

„Desigur, restricţiile impuse femeii (v. 4) erau numai pentru durata sarcinii; ale copilului, însă, pe viaţă (cu toate că acesta nu le va respecta!)”[5].

Locul poate fi luat şi ca un argument în favoarea postului, chiar dacă legământul nazireatului implica alte rânduieli decât cele pe care le socotim noi drept post (referindu-ne aici la aspectul material al postului): „Cine a făcut pe Samson viteaz mare şi nebiruit? Oare nu postul, prin care a şi fost zămislit în pântecele maicii sale? Postul l-a născut, postul l-a alăptat, postul l-a făcut bărbat, postul poruncit mamei lui de înger”[6].

15: Şi a zis Manoe către îngerul Domnului: „Nu-ţi vom da drumul să pleci până când vom găti un ied”. 

16: Dar îngerul Domnului a zis către Manoe: „Dacă nu mă laşi să plec, nu voi mânca din pâinea ta; iar dacă vei vrea să faci o ardere-de-tot, pe aceea Domnului să I-o aduci”;  fiindcă Manoe nu-şi da seama că acela este îngerul Domnului.

17: Şi a zis Manoe către îngerul Domnului: „Care-ţi este numele? – Pentru ca, după ce cuvântul tău se va plini, să te preamărim”. 

18: Dar îngerul Domnului i-a zis: „De ce-ntrebi tu de numele meu? Că e minunat!”

Răspunsul îngerului e „identic cu acela pe care îngerul Domnului i-l dăduse lui Iacob la aceeaşi întrebare (Facerea 32, 29)”[7].

19: Atunci Manoe a luat un ied şi jertfa de carne şi I le-a adus Domnului pe o stâncă. Iar acela a făcut un lucru minunat sub ochii lui Manoe şi ai femeii sale:

20: Când flacăra s-a ridicat de pe jertfelnic spre cer, în flacără s-a înălţat şi îngerul Domnului; iar Manoe şi femeia sa, văzând aceasta, au căzut cu faţa la pământ.

21: Iar îngerul Domnului nu li s-a mai arătat lui Manoe şi femeii sale. Atunci Manoe a ştiut că acela fusese îngerul Domnului.

22: Şi a zis Manoe către femeia sa: „Negreşit vom muri, de vreme ce L-am văzut pe Dumnezeu…”. 

Manoe a văzut înger, iar nu pe Dumnezeu, dar în îngeri se răsfrânge lumina Aceluia, astfel că putem spune că Manoe şi femeia sa s-au învrednicit de o anume vedere a lui Dumnezeu: „Deci precum există o frumuseţe inteligibilă a lui Dumnezeu, dar nu e văzută în ipostas, înţelege că există şi un chip inteligibil al Lui, măreţ, atotsfânt, preaslăvit, pricinuind uimire sufletului, umplând şi luminând cu totul mintea, covârşind-o cu marea şi mult felurita Lui strălucire şi aducând în ea înţelegerea lui Dumnezeu. De acesta întipărindu-se şi Manoe, a strigat: Suntem pierduţi, femeie! Am văzut pe Dumnezeu. Căci tot cel ce se întipăreşte de chipul acela, mărturiseşte că aceasta este o dovadă a întipăririi lui Dumnezeu”[8].

23: Iar femeia i-a zis: „Dacă Dumnezeu ar fi vrut să ne omoare, n-ar fi primit din mâna noastră ardere-de-tot şi jertfă de carne şi nu ne-ar fi arătat toate aceste lucruri, şi nici nu ar fi făcut cu noi ceea ce până acum nu s-a mai auzit”. 

24: Şi femeia a născut un fiu şi i-a pus numele Samson. Şi pruncul a crescut, iar Dumnezeu l-a binecuvântat”.

„Samson (în ebraică) înseamnă Soare (sau Solarul, cel-ce-vine-din Soare) şi era un nume obişnuit la populaţia canaaneană”[9]. Samson a fost cel de-al doisprezecelea judecător, dar, cum vom vedea, aparte de ceilalţi, luând lupta împotriva asupritorilor pe cont propriu; astfel, nu-l vom afla pe Samson conducând o armată. Dacă va fi făcut-o oarecând, Scriptura păstrează tăcerea, reţinând doar acţiunile sale solitare. Desigur, şi nazireatul său neobişnuit îl evidenţiază.

25: Şi Duhul Domnului a început a Se avânta împreună cu el în tabăra lui Dan, între Ţora şi Eştaol.

A Se avânta traduce grecescul synekporevome: „Sensul exact al verbului synekporevome (folosit numai aici în Vechiul Testament) este: a înainta (a avansa) împreună cu. Aşadar, impulsul nu venea de la Samson, cu efect asupra Duhului, ci invers. Textul Masoretic: Şi Duhul Domnului a început să-l stârnească (să-l agite, să-l răscolească)”[10].  Eştaol (= dorinţă): cetate în câmpia lui Iuda, la 21 km nord-vest de Ierusalim. Ca şi în cazul altor judecători, e subliniată asistenţa Duhului.


[1] IIR, p. 208 – nazireatul celor doi profeţi amintiţi (Isaia şi Ieremia) e unul prezumtiv, nefiind expus explicit.

[2] DEI, p. 561

[3] BBVA, p. 290

[4] SEP 2, p. 183

[5] BBVA, p. 290

[6] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, I, 6

[7] BBVA, p. 291

[8] Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 52

[9] BBVA, p. 291

[10] BBVA, p. 291

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s