Comentarii la Judecători – 1

Posted: 24/01/2009 in Judecătorii
Etichete:, ,

file0228

 

Introducere la Cartea Judecători

 

 

 

            Cartea Judecători este cea de a şaptea a Sfintei Scripturi şi a doua dintre cărţile istorice, dacă socotim Cartea Iosua ca prima de acest fel. Biblia Hebraica numeşte cartea Şofetim[1], Septuaginta Krite[2], iar Vulgata Liber Sopthim id est Iudicum. Pretutindeni, înţelesul e acela de judecători, iar poziţia cărţii e, în toate cazurile, după Iosua.

            Cartea Judecătorilor descrie evenimente petrecute pe parcursul a aproape două secole, între moartea lui Iosua şi instituirea regalităţii. „S-a convenit să se numească epoca judecătorilor periada care se întinde între aproximatic 1200 [î. Hr.], când grupul lui Moise a pătruns în Canaan, condus de către Iosua, până cptre aproximativ 1020, când Saul a fost proclamat rege”[3].  A fost, după cum se va vedea, o perioadă plină de tulburări şi de decădere a moravurilor, epocă dominată de figurile unora dintre Judecători. După moartea lui Iosua, „la conducerea poporului au urmat bătrânii triburilor, iar când peste Israel s-au abătut invaziile unor popoare şi triburi străine, Dumnezeu a rânduit pe unii bărbaţi viteji pentru a mântui ţara de cotropitori. Aceşti bărbaţi sunt cunoscuţi sub numele de judecători, cu toate că principala lor menire a fost […] să-i scape pe israeliţi din mâna duşmanilor din afară, motiv pentru care erau priviţi ca nişte eliberatori şi mântuitori ai poporului (3, 9-15). Probabil că în vreme de pace, respectiv în răstimpul dintre o năvălire şi alta, în faţa lor erau aduse pricinile mai complicate care se iveau”[4].  „Cartea Judecătorii descrie luptele purtate în continuare de israeliţi, cu toate seminţiile lor, împotriva nenumăratelor triburi şi regate din Canaan. Strategia cuceririi pământului făgăduit, ordinea de bătaie, ocupaţia militară, precum şi puterea civilă au rămas strict în limitele impuse de poruncile Domnului. Aceste fapte istorice, victoriile şi înfrângerile sunt descrise în general în legătură cu nume ca Debora (cap. 4-5), Abimelec (cap. 9), Samson (cap. 13 ss.), Dan (cap. 17 ss.), Veniamin (cap. 19 ss.), care au intrat şi în literatura universală. Într-o scrisoare trimisă revistei „Prodromos” (1967), filosoful Martin Heidegger descrie această luptă eternă dintre bine şi rău, simbolizată în imaginea pustiului care ameninţă cetatea, mereu gata să o înăbuşe”[5].

          Cartea Judecători, „a doua dintre cărţile profetice, astfel intitulată după judecătorii care au condus poporul lui Israel în perioada de la moartea lui Iosua până la ivirea profetului Samuel. Principala funcţie a judecătorilor era aceea de a asuma comanda militară a naţiunii ori a unui grup de triburi în timp de război. Numai în cazul Deborei se face aluzie la funcţia propriu-zis judiciară a acestor conducători. Titlul de judecător nu era ereditar (exceptând cazul lui Abimeleh) şi nu pare să fi constituit monopolul unui trib anume”[6].  „Cartea Judecătorilor arată, în general, lupta monoteismului împotriva idolatriei canaanite. Lipsind unitatea naţională, poporul, sub conducerea arhiereilor slabi, cade în fărădelegi. Starea sacerdotală degenerează, căci preoţimea, căutând cele lumeşti, îşi pierde autoritatea. Dumnezeu, potrivit ameninţărilor din Legea lui Moise, pedepseşte nelegiuirea. Totuşi, şi în acest timp trist a fost o vreme de linişte, când Legea s-a împlinit şi poporul s-a bucurat de viaţă paşnică, cum arată episodul din Cartea Rut. Scopul cărţii este arătarea credincioşiei divine”[7]. „Cartea Judecătorilor ne informează asupra unei perioade din istoria lui Israel despre care nu avem date din nici o altă sursă. Rabinii consideră că autorul cărţii este profetul Samuel. Specialiştii moderni susţin că povestirile au fost redactate treptat şi adunate la un loc abia în vremea monarhiei. După unii, varianta definitivă a cărţii datează de după distrugerea Ierusalimului din 586 î. Hr.”[8].  

            Pentru simplificare, vom considera şi noi drept autor al Cărţii Judecătorilor pe Samuel, fără a exclude redactări ulterioare, iar ca timp al scrierii cărţii propunem o perioadă între 1030 – 1010 î. Hr., la începuturile monarhiei în Israel, la începutul domniei lui Saul.

            În cazul Cărţii Judecătorilor, ediţia Alfred Rahlfs a Septuagintei prezintă sinoptic, pentru întregul text, două versiuni, notate cu A şi B, deosebirile fiind, uneori, semnificative[9]. E un merit în plus al traducerii de care ne folosim, aceasta reuşind să armonizeze, de cele mai multe ori în chip tacit, aceste diferenţe.

            Ca şi în volumele anterioare, nu ne vom interesa strict de istoria israeliţilor, ci vom căuta, pe cât posibil, sensurile mistice ale acestei istorii, deşi, de data aceasta, spre deosebire de Cărţile Regilor, care vor urma, exegeza patristică este mai săracă.

           

 

 

 

 

 

Comentarii la Cartea Judecători

 

 

CAPITOLUL 1 – Cucerirea Canaanului.

           

1:  Şi a fost că, după moartea lui Iosua, fiii lui Israel L-au întrebat pe Domnul, zicând: „Cine se va ridica pentru noi împotriva Canaaneenilor, ca să se bată cu ei?”.

„Noile evenimente se desfăşoară după moartea lui Iosua, deşi numele şi decesul acestuia vor fi reluate, anamnetic, în capitolul 2”[10].  Aici, ca şi în alte locuri din Cartea Judecătorilor, Domnul e întrebat de către preot, prin Urim şi Tumim. Prin mijlocirea acestora, marele preot obţinea răspunsul divin în împrejurări deosebite.

Septuaginta 2 începe astfel: Şi a fost aşa: după moartea lui Iisus… Şi a fost aşa: copula iniţială poate fi semnul unei legături puternice cu cartea precedentă. Situaţia nu este neobişnuită, de vreme ce cu şi încep Numerii şi Leviticul, iar Iisus (Navi) începe cu un segment de frază identic: Şi a fost aşa: după sfârşitul lui Moise…[11].  „După (Iosif Flaviu) (Antichităţi iudaice V, 120), cel care L-a întrebat pe Dumnezeu în numele israeliţilor a fost preotul Finees, al cărui nume este indicat în finalul cărţii Iisus (Navi) (24, 33a)”[12].

2:  Iar Domnul le-a zis: „Iuda se va ridica; iată, în mâna lui am dat ţara”.

Ca şi în alte dăţi, tribul Iuda se află în fruntea Israeliţilor (cf. şi Numerii 2, 3). Reamintim că din Iuda Se va naşte Mântuitorul Hristos.

3:  Şi a zis Iuda către Simeon, fratele său: „Ridică-te cu mine în moşia mea şi să facem război împotriva Canaaneenilor; apoi voi merge şi eu cu tine în moşia ta”.  Iar Simeon a mers cu el.

„Iuda şi Simeon erau născuţi din aceeaşi mamă, Lia (Facerea 29, 33.35). În textul de faţă, eponimi ai triburilor respective, cele două din sud, care vor avea o istorie oarecum aparte faţă de cele nordice”[13].

4: Şi s-a ridicat Iuda, iar Domnul i-a dat în mâinile lor pe Canaaneeni şi pe Ferezei; şi dintre ei au lovit la Bezec zece mii de bărbaţi.

„Bezec: localitate situată, după toate probabilităţile, pe locul actualului Bet-Şean”[14]. Bezec (= fulger) era locuit de numeroşi canaaniţi şi fereziţi.

5: Iar în Bezec au dat peste Adoni-Bezec şi au făcut război cu el; şi i-au bătut pe Canaaneeni şi pe Ferezei.

„Adoni-Bezec înseamnă Bezec e domnul meu, personaj diferit de Adoni-Bezec (Adoni-Ţedec), regele Ierusalimului, din Iosua 10, 3”[15].

6: Iar Adoni-Bezec a fugit, dar ei au alergat după el şi l-au prins şi i-au tăiat degetele de la mâini şi degetele de la picioare.

7: Şi a zis Adoni-Bezec: „Şaptezeci de regi avându-şi tăiate degetele de la mâini şi degetele de la picioare adunau fărâmituri de sub masa mea; prin urmare, aşa cum le-am făcut eu lor, tot astfel mi-a răsplătit mie Dumnezeu”.  Şi l-au dus în Ierusalim şi a murit acolo.

Istoria Israeliţilor nu e lipsită de cruzimi, dar, în cazul de faţă, ei au aplicat lui Adoni-Bezec acelaşi mod de mutilare pe care el îl folosise asupra a şaptezeci de regi; însuşi Adoni-Bezec va considera că asupra sa a venit răzbunarea divină. Oricum, pentru a atenua efectul acestor rânduri, precizăm că mutilarea consta doar în tăierea degetelor celor mari, şi nu a tuturor degetelor, cum ar reieşi din traducerea de faţă. Deşi, următorul comentariu, complică problema: „degetele: gr. ακρα înseamnă exact vârfuri, extremităţi, iar în acest pasaj poate indica fie degetele, fie doar degetele mari; echivalentul ebraic nu este relevant, fiind un hapax. Imaginea din versetul următor (v. 7) (oameni mâncând pe sub mese, ca nişte câini) ar sugera tăierea tuturor degetelor”[16].

8: Iar fiii lui Israel au făcut război împotriva Ierusalimului şi l-au luat şi l-au trecut prin ascuţişul săbiei, iar cetatea au ars-o cu foc.

Ierusalim (= cetatea păcii) era locuit de Iebusei; el va fi cucerit deplin de către evrei abia sub regele David, însă chiar şi după aceasta va fi, în mare parte, locuit şi de către iebusiţi. „De fapt, Ierusalimul va fi cucerit doar sub domnia lui David. Anacronismul, menit a sublinia meritele tribului lui Iuda, este păstrat aici şi în greceşte, spre deosebire de versetul 18. (Iosif Flaviu) (Antichităţi V, 124) încearcă să armonizeze 1, 8 cu 1, 21 şi cu (Iosua) 15, 63, făcând distincţia între oraşul de jos, care a fost cucerit, şi oraşul de sus, inexpugnabil”[17].

9: Iar după aceasta s-au coborât fiii lui Iuda să bată război împotriva Canaaneenilor care locuiau la munte şi în ţinutul de miazăzi şi în cel din câmpie.

10: Şi a mers Iuda împotriva Canaaneenilor care locuiau în Hebron, iar Hebronul i-a ieşit împotrivă (iar numele cel vechi al Hebronului era Chiriat-Arba); şi i-au bătut pe Şeşai şi pe Ahiman şi pe Talmai, rămăşiţele lui Enac.

Hebron (= uniune) s-a numit iniţial Chiriat-Arba (= cetate împătrită); era o cetate din regiunea muntoasă a lui Iuda. Aici, tribul Iuda a învins pe Şeşai (= alb; nobil), pe Ahiman (= fratele unui dar) şi pe Talmai (= plugar; viteaz), rămăşiţele unor popoare descendente din Enac (= gât lung; uriaş). Ne amintim că de Enachiţi s-au înspăimântat iscoadele trimise de Moise în Canaan (Numerii 13, 26-30).

11: Iar de acolo s-au suit împotriva celor ce locuiau în Debir (al cărui nume fusese mai înainte Chiriat-Sefer, Cetatea Cărturarilor).

12: A zis Caleb: „Cel ce va lovi Cetatea Cărturarilor şi o va lua, aceluia îi voi da de soţie pe fiica mea Acsa”.  

13: Şi a luat-o Otniel, fiul cel mai tânăr al lui Chenaz, fratele lui Caleb; iar Caleb i-a dat-o de soţie pe Acsa, fiica sa.

14: Şi a fost că-n timp ce ea mergea, Otniel a îndemnat-o să ceară o ţarină de la tatăl ei; şi ea cârtea şi striga de pe asin: „M-ai dat în ţinutul din miazăzi!…”.  Dar Caleb i-a zis: „Ce ţi-a venit?” 

15: Iar Acsa i-a zis: „Dă-mi, te rog, o binecuvântare, că m-ai trimis într-un ţinut din miazăzi: dă-mi şi izvoarele de apă!”  Iar Caleb i-a dat, după inima ei, Izvoarele cele de sus şi cele de jos.

E cucerită cetatea Debir (= cuvânt) de către Otniel (= puterea lui Dumnezeu), fiul lui Chenaz (= vânător), fratele lui Caleb (= câine; ca o inimă). Pentru fapta sa, Otniel primeşte de soţie pe Acsa (= verigă pentru gleznă), fiica lui Caleb. E o reluare a celor relatate în Cartea Iosua 15, 16-19. „Textul ebraic oferă versete aproape echivalente, în schimb textul grecesc atestă diferenţe chiar şi între cele două tradiţii manuscrise ale Judecătorilor”[18].

16: Iar fiii lui Hobab Cheneul, socrul lui Moise, s-au suit din cetatea Palmierilor, cu fiii lui Iuda, la miazăzi de Arad, şi s-au dus şi au locuit cu poporul.

 Cheneii sau Qeneii „aparţineau madianiţilor şi, după tradiţia biblică, au trăit într-o parte a Peninsulei Sinai. Au pătruns apoi în Canaan, odată cu triburile israelite, practicând meseria de fierari ambulanţi. Au fost asimilaţi progresiv de către israeliţi. Ietro, socrul lui Moise, se trăgea din neamul qeniţilor”[19]. Hobab (= iubit) Cheneul (= fierar) pare a fi fost cumnatul lui Moise; după alte opinii, aşa cum s-ar deduce de aici, socrul acestuia, astfel că Hobab ar fi un alt nume pentru Ietro sau Raguel. Înclinăm să credem că prima variantă e mai aproape de realitate. Oricum, aici e vorba de urmaşii lui Hobab, care s-au alăturat, în vremea lui Iosua, tribului Iuda, locuind la miazăzi de Arad (= măgar sălbatic; locul refugiaţilor).

17: Şi a mers Iuda împreună cu Simeon, fratele său, şi i-a bătut pe Canaaneenii care locuiau în Ţefat şi i-au dat pierzării; iar cetăţii i-au pus numele Pierzanie.

„În Codex Vaticanus: Anathema, cuvântul original care se traduce Pierzanie. Anathema era prada de război dedicată în întregime lui Dumnezeu; pentru ca însă nu cumva vreunul dintre luptători să fie ispitit a-şi însuşi ceva, ea era nimicită fără nici o cruţare”[20]. Ţefat (= turn de pază) a fost acordat tribului Simeon, care a numit cetatea Horma (= nimicire; pierzanie).

18: Dar Iuda nu a luat Gaza, nici împrejurimile ei, nici Ascalonul sau hotarele lui, nici Ecronul şi nici hotarele lui, nici Azotul sau împrejurimile lui.

„Negaţia se află în amândoi codicii Septuagintei: Alexandrinus şi Vaticanus; Textul Masoretic relatează cuceriri succesive. Cetăţile însă vor fi supuse sub regele David”[21]. Cetăţi ce nu au putut fi luate, în vremea lui Iosua, de tribul Iuda: Gaza (= puternic), Ascalon (= migraţie), Ecron (= exterminare), Azot (= loc fortificat). Aceste cetăţi au aparţinut Filistenilor.

19:  Şi Domnul era cu Iuda; acesta a luat muntele, fiindcă pe locuitorii din vale n-a putut să-i nimicească, ei fiind ocrotiţi de Rahab.

„Rahab: desfrânata din Ierihon, faţă de care Israeliţii aveau obligaţii morale (Iosua 6,25). Textul Masoretic motivează diferit: …de vreme ce ei aveau care de fier[22].  Motivaţia din textul ebraic pare mai plauzibilă. Locul se complică, întrucât textul grec vorbeşte aici despre Rihav, iar nu despre Rahab, Raav în Septuaginta. Or, Rihav ar fi transcrierea pentru Recab. „Lecţiunea stranie din Septuaginta a fost explicată ca o aluzie la recabiţii din Ieremia 35. Aceştia, din fidelitate faţă de strămoşul lor eponim pentru care idealul era viaţa nomadă din pustiu, refuzau orice contaminare cu civilizaţia: Theodoret (al Cirului) (Quastestiones in Iudices 6) afirmă că Recab l-ar fi sfătuit pe Iuda să evite câmpia, loc de impietate şi corupţie. (Iosif Flaviu) (Antichităţi V, 128) interpretează conform textului ebraic, vorbind despre mulţime de care[23].

20: Hebronul i l-au dat lui Caleb, aşa cum spusese Moise;  şi acolo a moştenit el cele trei cetăţi şi acolo i-a omorât pe cei trei fii ai lui Enac. 

21: Dar  fiii  lui  Veniamin nu i-au scos pe Iebuseii care locuiau în Ierusalim, astfel că Iebuseii locuiesc până astăzi în Ierusalim împreună cu fiii lui Veniamin.

Până astăzi, adică până la timpul scrierii cărţii, dar, după cum am mai spus, Iebuseii aveau să locuiască încă multă vreme în Ierusalim.

22: Fiii lui Iosif s-au suit la Betel; şi Domnul era cu ei.

23: Şi au împresurat Betelul şi l-au dărâmat; iar numele cel vechi al cetăţii era Luz.

24: Iar iscoadele văzând un om ieşind din cetate, l-au prins şi i-au zis: „Arată-ne pe unde să intrăm în cetate şi vom face milă cu tine”. 

25: Şi el le-a arătat pe unde să intre în cetate; iar ei au izbit cetatea cu ascuţişul săbiei; iar pe omul acela şi pe rudele lui i-au lăsat liberi.

26: Şi a mers omul acela în ţinutul Heteilor şi a zidit acolo o cetate pe care a numit-o Luz; acesta e numele ei până-n ziua de astăzi.

Betel (= casa lui Dumnezeu) se afla la vest de Ai şi la sud de Şilo; vechiul nume al cetăţii era Luz (= migdal). Ulterior, o altă cetate cu numele Luz a fost ridicată în ţinutul Heteilor sau Hitiţilor, ctitor fiind acel om care a descoperit fiilor lui Iosif intrarea în cetate.

27: Manase, de asemenea, nu i-a alungat pe cei din Bet-Şean, care este o cetate a Sciţilor, nici oraşele ei şi nici împrejurimile ei; nici pe cei ce locuiau în Taanac, nici oraşele acestuia; nici pe locuitorii din Dor, nici oraşele acestuia; nici pe locuitorii din Balac şi nici împrejurimile sau oraşele lui, nici pe locuitorii Meghiddonului şi nici împrejurimile sau oraşele acestuia, nici pe locuitorii Ibleamului şi nici împrejurimile sau oraşele acestuia; iar Canaaneenii au început să locuiască în această ţară.

Bet-Şean (= casa siguranţei) era „o cetate a Sciţilor: menţiune proprie Septuagintei; una şi aceeaşi cu Schitopolis. Sciţii (numiţi în Vechiul Testament şi Aşchenazi – Facerea 10, 3): popor nomad, din care unele triburi au plecat din sudul Rusiei şi au pătruns în Asia şi-n Orientul Mijlociu. Pavel îi va menţiona ca fiind cei mai îndepărtaţi dintre barbari (adică dintre cei ce nu vorbeau limba greacă), ceea ce înseamnă că locuiau în nordul Mării Negre”[24]. Taanac (= loc nisipos) era o cetate canaanită acordată tribului Manase şi, ulterior, devenită cetate levitică; Dor (= locuinţă) era o cetate canaanită pe ţărmul Mediteranei, aflată pe teritoriul lui Aşer, dar atribuită lui Manase; Balac (= nimicitor) apare doar în Septuaginta; Megghiddo (= amplasamentul trupelor), cetate ce controla câmpia Esdrelonului; Ibleam (= locul biruinţei), cetate din ţinutul lui Isahar, însă atribuită lui Manase. Deşi s-a cerut nimicirea băştinaşilor, în toate aceste cetăţi au fost lăsaţi să trăiască în continuare şi canaaneii. La fel s-a petrecut şi în alte cetăţi, după cum se va arăta în continuare:

28: Şi a fost că după ce Israel s-a întărit, i-a făcut pe Canaaneeni să-i plătească bir, dar de alungat nu i-a alungat.

29: Nici Efraim nu i-a alungat pe Canaaneenii care locuiau în Ghezer; iar Canaaneenii au locuit în mijlocul lui şi-i plăteau bir.

30: Nici Zabulon nu i-a alungat pe cei ce locuiau în Chitron, nici pe cei ce locuiau în Nahalol; iar Canaaneenii au locuit în mijlocul lor şi-i plăteau bir.

31: Nici Aşer nu i-a alungat pe cei ce locuiau în Aco, care-i plăteau bir, nici pe locuitorii din Dor, nici pe locuitorii din Sidon, nici pe locuitorii din Mahaleb, din Aczib, din Helba, din Afec şi din Rehob.

32: Şi a trăit Aşer în mijlocul Canaaneenilor care locuiau în ţara aceea, de vreme ce nu i-a izgonit.

33: Nici Neftali nu i-a alungat pe locuitorii din Bet-Şemeş, nici pe locuitorii din Bet-Anat; şi a trăit Neftali în mijlocul Canaaneenilor care locuiau în ţara aceea; dar locuitorii din Bet-Şemeş şi din Bet-Anat i-au devenit plătitori de bir.

34: Amoreii însă i-au împins pe fiii lui Dan în munte, fiindcă nu le-au îngăduit să coboare la vale.

35: Aşa au început Amoreii să locuiască în muntele Mirţilor, unde trăiesc urşi şi vulpi, în Aialon şi în Şaalbim; dar mâna fiilor lui Iosif a fost puternică asupra Amoreilor, aşa încât aceştia i-au devenit birnici.

36: Iar hotarul Amoreilor a fost de la urcuşul spre Acravim, de la stâncă şi mai sus de ea.

Redăm traducerea toponimelor întâlnite aici (apărute, de altfel, şi în Cartea Iosua): Ghezer (= aşezare în pantă), veche cetate canaanită; Chitron (= fum; ceaţă), cetate în teritoriul lui Zabulon, la 12 km depărtare de actualul Haifa; Nahalol (= păşune), sat al lui Zabulon; Aco (= nisip arzător), cetate situată la 40 km sud de Tyr, atribuită lui Aşer; Dor,amintit aici, apare doar în Septuaginta; Sidon (= pescuit; vânătoare), veche cetate pe ţărmul Mediteranei, la 35 km nord de Tyr; Mahaleb sau Ahlab (= regiune bogată), cetate din teritoriul lui Aşer, la 6 km nord-est de Tyr; Aczib (= înşelător), cetate pe litoral, aparţinând lui Aşer; Helba (= fertilitate), cetate pe teritoriul lui Aşer, la nord-est de Tyr; Afec (= forţă), cetate la nord de Sidon; Rehob (= loc larg), cetate de la hotarul lui Aşer; Bet-Şemeş (= casa soarelui), cetate la hotarul dintre Iuda şi Dan, la circa 38 km depărtare de Ierusalim; Bet-Anat (= casa zeiţei Anath; casa ecoului), cetate în munţii lui iuda; Aialon (= ţinutul cerbilor), cetate din Ţara de Jos, la circa 21 km nord-vest de Ierusalim; Şaalbim (= vulpi), cetate amorită pe teritoriul lui Dan; Acravim (= scorpioni), pantă din sud-estul frontierei lui Iuda.

Canaaniţii devin birnici ai israeliţilor dar, cum se va vedea, prezenţa lor s-a dovedit o cursă pentru evrei, în principal din punct de vedere religios.  „Pentru înţelegerea corectă a celor cuprinse în carte trebuie să ţinem seama de faptul că, în timpul lui Iosua, s-a făcut numai cucerirea sumară a pământului ţării, rămânând de datoria fiecărui trib să desăvârşească această cucerire prin stârpirea locuitorilor canaaniţi din moştenirea lor[25]. Această cucerire definitivă s-a desăvârşit lent. Aşa s-a putut întâmpla că unele cetăţi sunt încă stăpânite de canaaniţi. Altă cetate, odată cucerită de evrei, a fost recucerită de vechii stăpânitori, astfel stăpânitorii s-au schimbat. De aici se explică unele contradicţii aparente”[26].


[1] שפטים

[2] Κριταί

[3] Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, p. 185

[4] Dumitru Abrudan şi Emilian Corniţescu, Arheologie biblică (în continuare, abreviat: AB), p. 184

[5] Monumenta linguae dacoromanorum, Biblia 1688, pars VI, Iosue, Iudicum, Ruth, (în continuare, abreviat: IIR), p. 204

[6] Dicţionar enciclopedic de Iudaism (în continuare, abreviat: DEI), p. 425 – spre deosebire de Iudaism, noi socotim Cartea Judecători ca făcând parte dintre scrierile istorice.

[7] Studiul Vechiului Testament, pp. 169-170

[8] DEI, p. 426

[9] Textul notat cu B reprezentând versiunea Codicelui Vaticanus, iar cel notat cu A, un text eclectic, iar nu, aşa cum am putea crede, textul din Codex Alexandrinus. Textul A pare a fi mai apropiat de textul original al Septuagintei.

[10]  Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania (în continuare, abreviat: BBVA), Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (în continuare, abreviat: EIB), Bucureşti, 2001, p. 273

[11]  Septuaginta 2, Iisus Nave, Judecătorii, Ruth, 1-4 Regi, (în continuare, abreviat: SEP 2), Colegiul Noua Europă, Polirom, Iaşi 2004, p. 113

[12] SEP 2, p. 113

[13] BBVA, p. 273

[14] BBVA, p. 273

[15] BBVA, p. 273

[16] SEP 2, p. 114

[17] SEP 2, p. 114

[18] SEP 2, p. 115

[19] AB, p. 115

[20] BBVA, p. 273

[21] BBVA, p. 274

[22] BBVA, p. 274

[23] SEP 2, p. 116

[24] BBVA, p. 274

[25] A israeliţilor.

[26] Studiul Vechiului Testament, p. 170

Anunțuri
Comentarii
  1. Mikeharvey spune:

    Hi, from Toronto, Canada

    Just a quick hello from as I’m new to the board. I’ve seen some interesting posts so far.

    To be honest I’m new to forums and computers in general :)

    Mike

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s