Comentarii la Iosua – 24

Posted: 23/01/2009 in Iosua
Etichete:, ,

CAPITOLUL  24 – Iosua le vorbeşte seminţiilor. Moartea lui Iosua şi a lui Eleazar.

1: Şi a adunat Iosua toate seminţiile lui Israel în Sichem şi i-a chemat pe bătrânii lor şi pe cărturarii lor şi pe judecătorii lor şi au stat în faţa lui Dumnezeu.

„Sichem: loc sfânt, de care era legată istoria pa­triar­hi­lor. Iosua se strămutase din Şilo”[1]. „Nu în faţa cortului (ca­re se afla în Şilo), ci în faţa unui altar im­provizat (vezi ver­setul 26)”[2].

2: Şi a zis Iosua către tot poporul: „Aşa grăieşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Părinţii voştri au locuit la în­ce­put dincolo de Râu: Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Na­hor; şi au slujit la dumnezei stră­ini.

3: Dar Eu l-am luat pe Avra­am, părintele vostru, din cea­laltă parte a Râului şi l-am că­lău­zit prin toată ţara Canaanului şi i-am înmulţit sămânţa şi i l-am dat pe Isaac;

4: iar lui Isaac, pe Iacob şi pe Esau. Lui Esau i-am dat ca moştenire muntele Seir, iar Iacob şi fiii săi s-au coborât în Egipt şi au devenit neam mare şi numeros şi tare; iar Egiptenii le-au făcut necazuri.

5: Şi am lovit Egip­tul cu sem­nele pe care le-am făcut între ei…”.

„În textul Masoretic fraza e precedată de: Dar Eu i-am trimis pe Moise şi pe Aaron[3].

6: Iar după aceasta [Dumnezeu] i-a scos pe pă­rinţii voştri din Egipt; şi au intrat în Marea Roşie, în timp ce Egip­tenii alergau de dinapoia părinţilor noştri, cu care de luptă şi cu cai, până la Marea Roşie.

„Registrul cuvântării se schimbă de la vorbirea indi­rectă la cea directă”[4].

7: Iar noi am strigat către Domnul, iar El a dat nor şi negură între noi şi Egipteni; şi a adus marea peste ei şi i-a acoperit. Ochii voştri au văzut câte a fă­cut Domnul în Ţara Egiptului. Şi aţi fost vreme-nde­lungată în pustie.

8: Şi v-am dus în ţara Amoreilor, a celor ce locuiau dincolo de Iordan; şi Domnul i-a dat în mâi­nile voastre şi le-aţi moştenit ţara şi i-aţi nimicit de di­na­intea voastră.

9: S-a ridicat apoi Balac, fiul lui Sefor, re­gele Moabului, şi s-a rânduit cu oaste împotriva lui Is­rael; şi a trimis şi l-a chemat pe Balaam să ne bles­teme;

10: dar Domnul, Dumnezeul vostru, n-a vrut să vă ni­mi­cească: acela ne-a binecuvântat cu mare bine­cu­vân­tare şi ne-a izbăvit de mâinile lor, iar pe ei ni i-a dat nouă.

Sunt reamintite momentele glorioase ale lui Is­ra­el, des­crise în cărţile lui Moise, accentuându-se in­tervenţia di­vi­nă în istoria poporului evreu.

11: Şi aţi trecut Iordanul şi aţi venit la Ie­ri­hon; iar locuitorii Ierihonului s-au luptat împotriva voas­tră: Amo­re­ul şi Canaaneanul şi Ferezeul şi He­veul şi Iebuseul şi He­teul şi Ghergheseul; dar Domnul i-a dat în mâinile voastre.

12: Şi El a trimis înaintea voas­tră viespi şi i-a gonit de dinaintea voastră – pe cei doi regi ai Amoreilor -, nu cu sabia ta şi nu cu arcul tău.

13: Şi v-a dat pământul pe care voi nu v-aţi ostenit şi ce­tăţile pe care nu voi le-aţi zidit: v-aţi aşezat în ele şi aţi mâncat din viile şi din măslinii pe care nu voi i-aţi sădit.

„Cei ce se apropie de lucruri cu evlavie şi nu năs­co­cesc nici un prilej de-a se mândri vor afla înţe­lesurile prea lu­minoase ale lor venindu-le întru în­tâm­pinare şi sădind în­tre ei înţelegerea cea mai deplină a lor. Către aceştia zice Le­gea: Intrând aţi moştenit cetăţi mari şi frumoase şi case pli­ne de toate bunătăţile, pe care nu le-aţi zidit, şi locuri să­pate, pe care le-aţi sădit. Căci cel ce nu trăieşte sieşi, ci lui Dumnezeu, să se umple de toate darurile dumnezeieşti, care nu s-au ară­tat mai-nainte din pricina patimilor, care apăsau cu povara lor”[5].

14: Şi acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-L cu neabatere şi cu dreptate; şi lepădaţi-i pe dumnezeii străini cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt; şi slujiţi-I Domnului.

15: Dar dacă nu vă place să-I slujiţi Dom­nu­lui, atunci alegeţi-vă acum cui anume veţi sluji: dumne­ze­i­lor părinţilor voştri de dincolo de Râu sau dumnezeilor Amo­reilor în a căror ţară locuiţi; dar eu şi casa mea Îi vom sluji Domnului, că sfânt este!”

Din apelul de a se lepăda dumnezeii cei străini s-ar putea deduce că, şi în timpul lui Iosua, unii is­ra­e­liţi erau atraşi de cultele idolatre. Prin Râu  se înţelege aici Eufratul, referirea vizând pe strămoşii poporului evreu din Meso­po­tamia, în special pe Avraam.

Versetele 1-16: „Mărturisirea de credinţă a lui Iisus. Se poate sublinia caracterul istoric al acestei mărturisiri de credinţă care nu se referă la minunile creaţiei, ci la faptele minunate ale lui Dumnezeu de-a lungul istoriei lui Israel; pomenirea istoriei providenţiale a acestuia e făcută în Textul Masoretic de Dumnezeu Însuşi, în timp ce textul grec, de la versetul 5, înlocuieşte persoana întâi cu a treia, dându-i cuvântul lui Iisus. Origen (Exh. mart. 17) face un paralelism între dialogul lui Iisus/Iosua cu poporul şi dialogul celor care urmează să devină creştini cu catehetul lor: chemaţi să aleagă, ei se angajează de partea lui Dumnezeu”[6].

16: Iar poporul, răspunzând, a zis: „Departe de noi gândul de a-L părăsi pe Domnul şi de a sluji la dum­ne­zei străini!

17: Domnul, Dumnezeul nostru, El este Dumnezeu; El ne-a scos, pe noi şi pe părinţii noştri, din ţara Egiptului, El ne-a păzit în toată calea pe care am umblat şi printre toate neamurile prin care am trecut.

18: Domnul a izgonit din faţa noastră pe Amoreu şi toate neamurile care locuiau în ţara aceasta; iar noi Îi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru!”

„Ceea ce spusese Iosua Navi poporului evreu, când l-a aşezat în pământul sfânt, acestea ni le-ar putea spune Scrip­tura şi nouă. Căci iată cum grăieşte: Acum temeţi-vă de Dom­nul şi-I slujiţi Lui[7]  cu credincioşie şi dreptate, Or, întrucât ni se cere acum să aducem jertfe idoleşti, e cazul să nu uităm ceea ce se spunea în acel loc mai departe: lepădaţi dumne­zeii străini cărora au slujit părinţii voştri dincolo de râu (Eu­frat) şi în Egipt, şi slujiţi Domnului. La început, când urma să fiţi catehizaţi, pe bună dreptate vi s-ar fi spus: Dacă nu vă place să slujiţi Domnului, atunci alegeţi-vă acum cui veţi sluji: sau dumnezeilor cărora au slujit părinţii voştri cei de peste râu, sau dumnezeilor amoreilor în ţara cărora trăiţi. Catehetul vostru v-ar fi spus-o de atunci (aşa cum s-a spus şi în Scriptură): Eu şi casa mea vom sluji Domnului, că sfânt este. Acum, însă, nu mai este cazul să vă spună aşa ceva, pentru că aţi mărturisit-o înşivă de atunci: Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul şi să ne apucăm să slujim la alţi dumnezei, căci Domnul este Dumnezeul nostru, Care ne-a scos pe noi şi pe părinţii noştri din Egipt şi ne-a păzit în toată calea pe care am umblat. Ba chiar un legământ de a păzi credinţa aţi făcut cândva înaintea cateheţilor voştri, când aţi declarat: şi noi vom sluji Dom­nului, căci Acesta este Dumnezeul nostru. De ace­ea, dacă cineva care încalcă legămintele faţă de oa­meni este sperjur şi străin de mântuire, atunci ce va trebui spus despre cei care, prin lepădare, calcă în pi­cioare jurămintele puse în faţa lui Dumnezeu şi aleargă înapoi la satana, de care s-au lepădat la Botez?”[8].

19: Iar Iosua a zis către popor: „Nu-I veţi pu­tea sluji Domnului, fiindcă Dumnezeu este sfânt; şi, ge­los fiind, nu vă va trece cu vederea păcatele şi ne­le­giu­irile.

20: De câte ori Îl veţi părăsi pe Domnul şi veţi slu­ji la dumnezei străini, de atâtea ori El va veni şi vă va necăji şi vă va nimici, de vreme ce El, dimpotrivă, v-a făcut bine”.

„Căderea fiilor lui Israel în idolatrie era ase­mă­na­tă cu infidelitatea unei femei faţă de soţul ei, act care stârneşte ge­lozia şi răzbunarea acestuia. Temă anunţată în Deute­ro­nom 32, 21 şi reluată, cu deosebită am­ploa­re, de aproape toţi pro­feţii Vechiului Testament”[9].

21: Iar poporul a zis către Iosua: „Nu, ci Dom­nu­lui Îi vom sluji!”

22: Iar Iosua a zis către popor: Voi sunteţi mar­tori împotriva voastră, de vreme ce voi L-aţi ales pe Domnul să-I slujiţi.

„Textul sună a profeţie neagră, prevestind repe­tatele abateri de la monoteism ale fiilor lui Israel de-a lungul se­co­le­­lor următoare. Textul Masoretic adaugă: Ei au răspuns: Sun­­tem martori![10].

23: Şi acum, aruncaţi-i pe dumnezeii străini ce se află printre voi şi îndreptaţi-vă inima spre Domnul, Dum­ne­ze­ul lui Israel!”

24: Iar poporul a zis către Iosua: „Domnului, Dum­­nezeului nostru, Îi vom sluji, şi de glasul Lui vom as­culta!”

„Drept aceea odată ce-am început şi am pornit pe ca­lea virtuţii, să ne întindem şi mai mult spre ea, ca să ajun­gem la cele dinainte (Filipeni 3, 14). Şi nimeni să nu se întoarcă spre cele dinapoi, ca soţia lui Lot (Facerea 19, 26). […] Iar a se întoarce nu înseamnă nimic altceva decât a se răzgândi şi a cugeta iarăşi la cele lumeşti. Nu vă temeţi, deci, auzind despre virtute, nici nu vă miraţi de numele ei. Căci nu e departe de noi, nici nu ia fiinţă în afară de noi, ci este un lucru cu putinţă de împlinit de către noi şi un lucru uşor, numai să voim. Păgânii (elenii) călătoresc departe şi străbat mări ca să înveţe carte. Dar noi nu avem nevoie să că­lă­torim departe pentru Împărăţia Cerurilor, nici să stră­batem marea pentru virtute. Căci venind Domnul a spus: Îm­părăţia cerurilor este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21). Deci vir­tutea are nevoie numai de virtutea voastră. Fiindcă este în voi şi ia fiinţă din voi. Căci sufletul având prin fire puterea cugetătoare, din aceas­ta se naşte virtutea. Şi o are prin fire ca să rămână cum a fost făcut. Şi a fost făcut bun şi foarte drept. De aceea Isus al lui Navi i-a poruncit poporului zi­când: Îndreptaţi inima voastră spre Domnul Dumnezeul lui Is­rael. Iar Ioan îndemna: Drepte faceţi cărările voastre (Ma­tei 3, 4). Iar în dreptatea sufletului se arată felul înţelegător al lui, aşa cum a fost creat. De aceea, când se abate şi se strâm­bă de la starea lui cea după fire, se spune că aceasta e ră­u­ta­tea sufletului. Deci nu e greu lucrul virtuţii. Căci sun­tem în virtute dacă rămânem aşa cum am fost făcuţi. Iar dacă cu­getăm cele rele, vom fi judecaţi ca răi. Dacă lucrul ar trebui căutat în afa­ră de noi, ar fi cu adevărat greu. Dar dacă e în noi, să ne păzim de gânduri murdare şi sufletul luat de la Domnul ca un dar spre păstrare, să-l păzim pe seama Dom­nului, ca El să recunoască făptura Lui ca păstrată astfel pre­cum a făcut-o”[11].

25: În ziua aceea a făcut Iosua un legământ cu po­porul şi i-a dat lege şi porunci în Sichem, în faţa cortului Dumnezeului lui Israel.

„Ca reprezentant al lui Dumnezeu şi urmaş legitim al lui Moise, Iosua era îndreptăţit să continue opera legislativă a înaintaşului său”[12].

26: Şi a scris aceste cuvinte în cartea legii lui Dum­ne­zeu; şi a luat o piatră mare şi a aşezat-o sub stejar, îna­in­tea Domnului.

„Nu se ştie dacă aceste cuvinte cuprindeau legea şi po­runcile, sau cuvântările lui Iosua către popor”[13].  „În car­tea Facerii 35, 4 se vorbeşte de stejarul de lângă Sichem. Pia­tra pusă acum de Iosua simboliza, pe de o parte, defi­ni­tiva îngropare a idolilor şi, pe de alta, un altar de închinare Domnului”[14].

27: Şi a zis Iosua către poporul întreg: Ia­tă, pia­tra aceasta va fi martor între voi, căci ea a auzit toate cu­vintele Domnului, cele pe care El ni le-a grăit astăzi; şi ea va fi între voi mărturie în zilele de apoi, oridecâteori Îi veţi minţi Domnului, Dumnezeului meu”. 

28: Atunci Iosua a eliberat poporul; şi fiecare s-a dus la locul său.

„Întrucât Iosua prevăzuse căderile idolatre ale fiilor lui Israel şi se delimitase de aceştia (v. 15), el preferă să spună: Dumnezeului meu. Textul Maso­re­tic: Dumne­ze­u­lui vostru[15].  „Cât priveşte pe Isus (fiul) lui Navi, el a luat ca martor al cuvintelor sale o piatră. Cândva a fost luată de Iacob, ca martor (al cuvintelor sale) o grămadă de pietre (Facerea 31, 47). (Iosua) zice: Piatra (pe care o înalţ) între voi astăzi va fi mărturie, până la sfârşitul zilelor, ori de câte ori veţi minţi pe Domnul Dumnezeul nostru. Credea, pro­babil, că datorită puterii lui Dumnezeu şi pietrele vor grăi împotriva călcătorilor de lege, dacă nu, în mod sigur con­ştiinţa fiecăruia va fi şocată de avertisment”[16].

29: Şi a fost că după aceea a murit Iosua, fiul lui Navi, robul Domnului, în vârstă de o sută şi ze­ce ani.

30: Şi l-au îngropat între hotarele moştenirii sale, în Timnat-Serah, în muntele lui Efraim, la miază­noap­te de muntele Gaaş. Şi împreună cu el au pus – în mor­mântul în care l-au îngropat – cuţitele de piatră cu care îi tăiase împrejur pe fiii lui Is­rael în Ghilgal, după ce îi adusese din Egipt, aşa cum îi poruncise Dom­nul; şi ele sunt acolo până astăzi.

„Pentru acelaşi ritual al pietrei puse ca mărturie, cf. Facerea 31, 45-48 (legământul între Laban şi Iacob)”[17].

31: Israel I-a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua şi-n toate zilele bătrânilor care au trăit încă multă vreme în urma lui Iosua şi care au văzut toate lucrurile pe care Domnul le-a făcut pentru Israel.

Este dificil de datat evenimentele descrise în Car­tea Iosua; ţinând cont de alte date, putem plasa moar­tea lui Io­sua către anul 1200 î. Hr. În îngroparea cu­ţitelor de piatră pu­tem vedea o anticipare a tăierii îm­prejur celei în duh, care va fi adusă de Hristos. Io­sua, ca tip (chip) e, de asemenea, în­mormântat, spre a face loc adevăratului Iisus. Mormântul lui Iosua a fost în Timnat-Serah, la miazănoapte de muntele Gaaş (= cutremur de pământ), vârf din ţinutul muntos al lui Efraim. „După ce a murit, a fost îngropat fericitul Io­sua. Şi au fost împlântate cu folos în mormânt cuţitele, slujind ca chip al tăierii împrejur, ca prin aceasta să înţelegem iarăşi că morţii Mântuitorului îi urmează harul tăierii împrejur în duh, arvuna tuturor bunătăţilor noastre cereşti. Vom înţelege deci că tăierea împrejur în ziua a opta, necugetând nimic iudaic, este curăţirea în Duh, în credinţa şi Învierea lui Hristos, ca ştergere a toată moartea şi stricăciunea, pricinuitoare a sfin­ţe­niei şi a unirii noastre cu Hristos, ca chip al libertăţii, ca uşă şi cale spre unirea intimă cu Dumnezeu. […] Rămâne să mai spunem pentru care pricină taina tăierii împrejur întrece şi cinstirea sâmbetei. Căci tăierea îm­prejur se poate primi şi sâmbăta, neferindu-se de legea nelucrării în ea”[18].

32: Iar fiii lui Israel au adus din Egipt ose­mintele lui Iosif şi le-au îngropat în Sichem, în partea de ţarină pe care Iacob o cumpărase cu o sută de mi­oare de la Amoreii ce locuiau în Sichem şi pe care i-o dăduse lui Iosif ca parte.

33: Şi a fost că după aceea a murit şi Eleazar, fiul lui Aaron arhiereul, şi l-au în­gropat în Ghibeea lui Finees, fiul său, pe care el i-o dăduse în muntele lui Efraim.

34: În ziua aceea au luat fiii lui Israel chivotul lui Dumnezeu şi l-au purtat printre ei, de jur-împrejur; iar Finees a fost preot în locul lui Eleazar, tatăl său, până când a murit şi a fost îngropat în Ghibeea, cetatea sa.

Acum e împlinită dorinţa patriarhului Iosif (Fa­cerea 50, 25) de a-i fi strămutate osemintele în pămân­tul Canaa­nului.

35: Iar fiii lui Israel s-au dus fiecare la locul său şi-n cetatea sa. Dar fiii lui Israel s-au închinat la As­tarte şi la Aştarot şi la dumnezeii neamurilor dim­prejurul lor; şi Dum­nezeu i-a dat în mâinile lui Eglon, regele Moabului, care i-a stăpânit vreme de optsprezece ani.

„Versetul 35 e propriu Septuagintei. Unii tradu­cători ai Textului Masoretic […] îl inserează ca notă infra­pa­gi­na­lă”[19].  „Cartea lui Iosua se sfârşeşte în Textul Masoretic cu o triplă îngropare, a lui Iosif, Iisus Navi şi Eleazar, ca o încheiere a naraţiunii începute în Pentateuh. Este mai clară şi unitatea cărţii în jurul figurii centrale a eroului care îi dă numele: urmaş al lui Moise, având misiunea de a înscrie legea în realitatea unui teritoriu, Iisus/Iosua şi-a împlinit cu bine misiunea. Păcatul, mereu posibil şi ameninţător, a fost evitat de oamenii din generaţia lui. În schimb, [versetul] suplimentar din Septuaginta [35, despre reaua purtare a fiilor lui Israel şi pedepsirea lor] schimbă perspectiva cărţii, o deschid asupra istoriei viitoare a poporului şi o înscriu ca prima dintr-o serie de cărţi care vor povesti istoria poporului şi a legământului acestuia cu Dumnezeu. Astfel, cartea se detaşează mai mult de Pentateuh”[20].

După cum am mai spus, luptele pentru stă­pâ­nirea Ţă­rii Sfinte vor mai dura încă multă vreme, la fel cum vor con­tinua şi apostaziile şi revenirile poporului israelit. Despre pe­rioada tulbure care a urmat morţii lui Iosua vorbeşte Car­tea Judecători, care urmează Cărţii Iosua.


[1] BBVA, p. 270

[2] BBVA, p. 270

[3] BBVA, p. 270

[4] BBVA, p. 270

[5] Sf. Maxim Mărturisitorul, Cele două sute de capete despre cunoştinţa de Dumnezeu şi iconomia Fiului lui Dumnezeu, 21

[6] SEP 2, p. 91

[7] Septuaginta: latrevate to Kirio = adoraţi pe Dumnezeu.

[8] Origen, Exortaţie la martiriu, XVII

[9] BBVA, p. 270

[10] BBVA, p. 271

[11] Sf. Atanasie cel Mare, Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XX

[12] BBVA, p. 271

[13] BBVA, p. 271

[14] BBVA, p. 271

[15] BBVA, p. 271

[16] Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XIII

[17] SEP 2, p. 93

[18] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântu­lui Ioan, IV, 7

[19] BBVA, p. 271

[20] SEP 2, p. 95

Anunțuri
Comentarii
  1. […] Ioan Usca, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, II, Ieşirea, 170 pagini, Editura Christiana, Bucureşti, 2004. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s