CAPITOLUL 22 – Triburile lui Ruben, Gad şi jumătate din Manase se întorc dincolo de Iordan.
1: Atunci i-a chemat Iosua pe fiii lui Ruben şi pe fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase
2: şi le-a zis: „Voi aţi auzit tot ceea ce Moise, sluga Domnului, v-a poruncit, iar voi aţi ascultat cuvântul meu întru toate câte eu v-am poruncit.
3: În această vreme-ndelungată nu i-aţi lăsat pe fraţii voştri, şi până-n ziua de astăzi aţi păzit porunca Domnului, Dumnezeului vostru.
4: Iar acum, Domnul, Dumnezeul nostru, i-a odihnit pe fraţii voştri, aşa cum le-a spus; aşadar, întoarceţi-vă acum şi mergeţi la casele voastre şi-n ţara moştenirii voastre pe care Moise, sluga Domnului, v-a dat-o dincolo de Iordan.
5: Dar fiţi cu mare luare-aminte să faceţi poruncile şi legea pe care Moise, sluga Domnului, v-a poruncit să le faceţi: Să-L iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi să umblaţi în toate căile Lui, să-I păziţi poruncile şi să vă lipiţi de El şi să-I slujiţi din tot cugetul vostru şi din toată inima voastră”.
Prezentată pe un ton neutru în Scriptură, dar nu fără a fi generat tensiuni, alegerea triburilor Ruben, Gad şi a jumătăţii lui Manase de a locui dincolo de Iordan e apreciată negativ de autorii patristici, ca un refuz de a intra în moştenirea făgăduinţelor dumnezeieşti (deşi, cum s-a văzut din comentariile de până aici, există multiple aspecte ale acestei situaţii): „Mare piedică le este dragostea de lucrurile materiale celor ce se silesc spre virtute. Adeseori această dragoste aduce pierzare şi sufletului şi trupului. […] Ce a făcut pe cele două jumătăţi de seminţii să rămână afară de pământul făgăduinţii? Oare nu mulţimea vitelor? […] Dacă, prin urmare, avuţiile aţâţă la pizmă pe invidioşi, împotriva celor ce le au, şi-i scoate pe cei împovăraţi cu ele de la lucrurile mai de preţ, dacă taie rudenia şi aduce duşmănia între prieteni, dacă nu are nimic laolaltă cu viaţa viitoare şi nu aduce nici un folos însemnat vieţii din trup, de ce să ne depărtăm de la slujirea lui Dumnezeu, făcându-ne, întregi, slujitori deşertăciunii?”[1].
6: Şi Iosua i-a binecuvântat şi le-a dat drumul; iar ei s-au dus la casele lor.
„După aceea, Iisus adună pe fiii lui Ruben, pe fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase, care luptaseră cu izbândă împotriva duşmanilor lui Israel, şi îi trimite în partea lor de moştenire, după ce îi răsplăteşte, precum este scris (în Scriptură). Iată, după părerea mea, în ce constă taina indicată aici: după ce va intra tot numărul păgânilor (Romani 11, 25), după ce vor fi primit de la Domnul Iisus împlinirea făgăduinţelor, aceia care au fost pregătiţi şi învăţaţi de Moise, care ne-au ajutat în decursul luptelor, cu plângerile şi rugăciunile lor şi care, după cum zice Apostolul, încă n-au primit ce le fusese făgăduit, căci ei aşteptau să se împlinească chemarea noastră, primesc, în sfârşit, desăvârşirea rânduită pentru ei (Evrei 11, 39-40). De la Iisus îşi primesc ei acum darurile cuvenite şi de acum trăiesc cu toţii în pace, căci a venit sfârşitul tuturor războaielor şi al tuturor atacurilor”[2].
7: Iar unei jumătăţi din seminţia lui Manase i-a dat Iosua o parte în ţinutul Vasanului, iar celeilalte jumătăţi i-a dat Iosua parte cu fraţii săi dincoace de Iordan, lângă mare; după aceea Iosua le-a dat drumul la casele lor şi i-a binecuvântat.
8: Iar ei s-au dus la casele lor cu avuţii multe şi cu foarte multe vite şi cu argint şi cu aur şi cu aramă şi cu fier şi cu foarte multă îmbrăcăminte; prada pe care o luaseră de la duşmani au împărţit-o cu fraţii lor.
Metalele înşirate aici erau, desigur, pradă de război; reiese că, după cucerirea Ierihonului, nu s-a mai pretins afierosirea animalelor şi a obiectelor vrăjmaşilor, şi nici predarea (integrală) a metalelor la Cortul Sfânt.
9: Astfel că fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase s-au întors de la fiii lui Israel din Şilo, care se află în ţara Canaan, ca să meargă în Galaad, în ţinutul moştenirii lor, pe care-l dobândiseră, din porunca Domnului, prin mâna lui Moise.
10: Şi au venit în Galaadul Iordanului, care se află în ţara Canaan. Iar fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit acolo jertfelnic lângă Iordan, jertfelnic mare la vedere.
Prin mare la vedere se înţelege că jertfelnicul era vizibil celor de la apus de Iordan. Este un nou moment tensionat între israeliţii despărţiţi de Iordan. S-a văzut în acest jertfelnic o încercare de separare religioasă, adăugată celei teritoriale.
11: Şi auzind fiii lui Israel, au zis: „Iată, fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit jertfelnic la hotarele ţării Canaan, la Galaadul Iordanului, faţă-n faţă cu fiii lui Israel”.
12: Şi toţi fiii lui Israel s-au adunat în Şilo, să se ridice şi să se bată cu ei.
„Fiii lui Israel (în context): majoritatea triburilor israeliene ce se aşezaseră în dreapta Iordanului şi care monopolizaseră dreptul de a avea un altar de închinare, cel din Şilo”[3].
13: Fiii lui Israel l-au trimis la fiii lui Ruben şi la fiii lui Gad şi la fiii jumătăţii din seminţia lui Manase, în ţinutul Galaad, pe Finees, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, marele preot,
14: şi-mpreună cu el zece dintre bărbaţii de frunte: un cap de familie din fiecare seminţie a lui Israel (capii de familie sunt fruntaşii miilor lui Israel).
15: Aceştia s-au dus la fiii lui Ruben şi la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, în ţinutul Galaad, şi le-au grăit:
16: „Aşa grăieşte toată obştea Domnului: Ce înseamnă această nelegiuire pe care voi aţi făcut-o în faţa Dumnezeului lui Israel, să vă întoarceţi astăzi de la Domnul prin aceea că v-aţi zidit jertfelnic, aşa ca să staţi voi astăzi împotriva Domnului?
„Acuzaţie gravă, exprimată prin termenul apostates: răzvrătit, rebel, cel ce strică sau stă împotrivă (folosit şi în Numeri 14, 9)”[4].
17: Mic este oare pentru voi păcatul din Peor, că nici până-n ziua de azi nu ne-am curăţit de el, cu toate că a fost pedeapsă mare în obştea Domnului?
„Aluzie la istorisirea din Numerii 25: ajunşi în Moab, fiii lui Israel au căzut în idolatrie, adorându-l pe Baal-Peor, fapt pentru care au fost aspru pedepsiţi”[5].
18: Şi voi v-aţi răzvrătit astăzi împotriva Domnului; şi va fi că dacă voi staţi astăzi împotriva Domnului, mâine fi-va urgia peste-ntregul Israel.
Loc mai dificil de înţeles pentru omul modern, înclinat mai degrabă către individualism (de unde şi doctrinele protestante); dar în orice epocă sunt vizibile efectele faptelor unei persoane sau ale unui grup asupra unor comunităţi întregi.
19: Şi acum, dacă ţinutul moştenirii voastre vă este mic, treceţi în ţinutul moştenirii Domnului, unde se află cortul Domnului, şi primiţi o moştenire printre noi; şi nu staţi împotriva lui Dumnezeu, şi nici împotriva noastră să nu staţi prin aceea că v-aţi zidit un jertfelnic în afară de jertfelnicul Domnului, Dumnezeului nostru.
20: Oare Acan, fiul lui Zerah, n-a făcut el nelegiuire când a luat din cele afierosite şi a adus mânia peste-ntreaga obşte a lui Israel? Şi el era unul singur, dar nu singur a murit întru păcatul său!”
„Păcatul lui Acan, în 7, 1: nelegiuirea unui membru al comunităţii atrage pedepsirea întregii comunităţi”[6].
21: Atunci fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au răspuns; şi au grăit către fruntaşii miilor lui Israel, zicând:
22: „Dumnezeul Dumnezeu este Domnul, şi Dumnezeul Dumnezeu ştie, şi însuşi Israel va cunoaşte: dacă noi am făcut păcatul răzvrătirii în faţa Domnului, atunci El să nu ne cruţe astăzi!
23: Şi dacă noi am zidit jertfelnic pentru ca să stăm împotriva Domnului, Dumnezeului nostru, sau pentru ca să aducem pe el arderi-de-tot sau pentru ca să aducem pe el jertfă de mântuire, Domnul să cerceteze!
24: Dar noi am făcut aceasta de teamă ca nu cumva fiii voştri să le spună mâine fiilor noştri: Ce aveţi voi de-a face cu Domnul, Dumnezeul lui Israel?;
25: că Domnul a aşezat hotar între noi şi voi, chiar Iordanul, iar voi nu aveţi parte cu Domnul… Şi astfel fiii voştri îi vor înstrăina pe fiii noştri, aşa ca ei să nu I se închine Domnului.
„Dumnezeul Dumnezeu: superlativul absolut pentru Cel ce este Domnul. Textul Masoretic: Dumnezeul dumnezeilor”[7].
26: De aceea am zis: Să facem aşa: să zidim jertfelnicul acesta, nu pentru a aduce jertfe de ardere şi nici pentru jertfe de rând,
27: ci pentru ca el să fie mărturie între noi şi voi şi între fiii noştri de după noi că putem să-I facem Domnului slujbă în faţa Lui prin jertfele noastre de ardere şi prin jertfele noastre de rând şi prin jertfele noastre de mântuire; şi astfel fiii voştri nu le vor zice mâine fiilor noştri: Voi nu aveţi parte cu Domnul!
28: Şi am zis: Dacă va fi vreodată ca ei să vorbească astfel către noi sau către urmaşii noştri de mâine, atunci aceştia vor zice: Iată asemănarea jertfelnicului Domnului pe care părinţii noştri l-au făcut nu pentru jertfe de ardere şi nici pentru jertfele noastre de rând, ci pentru ca el să fie mărturie între voi şi noi şi între fiii noştri.
29: Departe de noi, aşadar, să ne abatem astăzi de la Domnul şi să stăm împotriva Domnului zidindu-ne jertfelnic pentru jertfe de ardere şi pentru jertfele de pace şi pentru jertfele de mântuire în afara jertfelnicului Domnului, Dumnezeului nostru, care se află în faţa cortului Său!”
Jertfelnicul ridicat de cele două seminţii şi jumătate se dorea umbră şi chip al jertfelnicului celui adevărat; aceasta e, de fapt, cheia înţelegerii Vechiului Testament, umbră a Legii celei noi în care se plineşte.
30: Şi după ce Finees preotul şi mai marii obştii şi capii peste miile lui Israel care erau cu ei au auzit cuvintele grăite de fiii lui Ruben şi de fiii lui Gad şi de jumătate din seminţia lui Manase, le-a plăcut.
31: Atunci Finees, fiul lui Eleazar preotul, a zis către fiii lui Ruben şi către fiii lui Gad şi către jumătate din seminţia lui Manase: „Azi am cunoscut că Domnul e cu noi, de vreme ce voi n-aţi făcut această nelegiuire în faţa Domnului şi i-aţi cruţat pe fiii lui Israel de mâna Domnului”.
Finees va fi fost trimis în fruntea acestei misiuni tocmai pentru râvna dovedită altădată în apărarea dreptei credinţe (vezi Numerii, cap. 25).
32: Aşa că Finees, fiul lui Eleazar preotul, şi dregătorii s-au întors de la fiii lui Ruben şi de la fiii lui Gad şi de la jumătate din seminţia lui Manase din ţinutul Galaadului în ţara Canaanului, la fiii lui Israel, şi le-au spus cuvintele.
33: Şi le-a plăcut aceasta fiilor lui Israel. Iar ei au grăit către fiii lui Israel şi L-au binecuvântat pe Dumnezeul fiilor lui Israel şi le-au spus să nu se mai ridice cu război asupra lor spre a nimici ţinutul fiilor lui Ruben şi al fiilor lui Gad şi a jumătate din seminţia lui Manase; aşa că ei au locuit în el.
34: Iar Iosua a dat un nume jertfelnicului lui Ruben şi al lui Gad şi al jumătăţii din seminţia lui Manase; şi a zis: „Acesta-i în mijlocul lor o «Mărturie » că Domnul este Dumnezeul lor”.
„Numele propriu-zis a dispărut din Versiunea Ebraică; Textul Masoretic îl preia din Versiunea Siriacă; se presupune că el a fost Ed, adică Mărturie. În Septuaginta: Martirion = Mărturie. În Facerea 31, 47-48 cuvântul Galaad este tradus prin Movila Martorului. Pe de altă parte, Textul Masoretic pune denumirea nu pe seama lui Iosua, ci pe aceea a noilor ocupanţi ai Galaadului: Acesta este mărturie între noi că Domnul este Dumnezeul nostru”[8].
„Dar să vedem ce lucruri tainice se ascund în dosul acestor întâmplări. Întâiul popor, cel al tăierii împrejur, este indicat prin Ruben, care a fost întâi născut, dar şi prin Gad, căci şi el e întâi născut, însă din Zelfa (Zilpa), şi prin Manase, de asemenea întâi născut. Când zic întâi născut mă gândesc la ordinea în timp. Acestea se spun pentru a se arăta că nimic nu ne desparte de drepţii de dinainte de Hristos, cunoscând prin aceasta că şi ei sunt fraţi cu noi, cu toate că au trăit înainte de venirea lui Hristos. Chiar dacă au avut un altar înainte de venirea Mântuitorului, totuşi ei ştiau şi simţeau că nu acela este adevăratul altar, ci numai chipul şi asemănarea viitorului altar. Ştiau că pe acest altar, altarul poporului întâi născut, nu se aduceau jertfe adevărate, care să şteargă păcatele, căci numai acolo unde se află Iisus se aduc la altar jertfe cereşti, jertfe adevărate. Nu există deci decât o turmă şi un păstor (Ioan 10, 16), alcătuire formată din drepţii de mai înainte şi din creştinii de acum”[9].
Ioan Sorin Usca 