CAPITOLUL 20 – Cetăţile de scăpare.
Cap. 20-21: „Orânduirea străinilor, dreptul la azil ca şi mărunte dispoziţii guvernamentale încearcă să clarifice situaţia noilor colonişti (cf. Ieşirea 21, 13). De aceste frământări au profitat şase cetăţi care au înflorit vădit. Trebuie remarcat că una din principalele surse de venit a fost posibilitatea şi dreptul la păşunat”[1].
1: Şi i-a grăit Domnul lui Iosua, zicând:
2: „Vorbeşte-le fiilor lui Israel şi spune-le: Rânduiţi cetăţile în care să scape fugarii, despre care Eu v-am grăit prin Moise;”
„E vorba de azilul oferit ucigaşilor fără voie, rânduială stabilită prin legea dată lui Moise (Ieşirea 21, 13)”[2].
3: ca să poată scăpa acolo ucigaşul care fără voia lui a luat viaţa cuiva, fără să fi avut înainte un astfel de gând. Şi vă vor fi ele cetăţi de scăpare, ca nu cumva ucigaşul să fie omorât de rudele celui ucis mai înainte de a fi fost el adus în faţa adunării, pentru judecată.
4: Acela, după ce a fugit în una din aceste cetăţi, va sta la poarta cetăţii şi va spune ce are de spus în faţa bătrânilor acelei cetăţi, iar obştea îl va primi şi-i va da un loc, iar el va locui cu ei.
„Poarta cetăţii: în cetatea antică, piaţa în care se ţineau adunările publice, în care se făceau tranzacţiile comerciale şi în care se judecau procesele”[3].
5: Iar dacă ruda celui ucis va alerga în căutarea lui, ei nu-l vor da pe ucigaş în mâinile ei, pentru că el din neştiinţă l-a lovit pe aproapele său, iar nu pentru că mai înainte l-ar fi urât.
6: Şi va locui el în cetatea aceea până când va sta la judecată în faţa adunării sau până când va muri arhiereul acelor zile; atunci ucigaşul se va întoarce şi se va duce în cetatea sa şi la casa lui, de unde fugise”.
„În fruntea preoţimii se afla arhiereul, numit preotul cel mare (hacohen hagadol), care funcţiona în oficiul său până la moarte. El avea un locţiitor, ce purta denumirea de al doilea preot (II Regi 25, 18; Ieremia 52, 24)”[4].
7: Iar el [Iosua] a rânduit Chedeşul în Galileea, în muntele lui Neftali, şi Sichemul în muntele lui Efraim şi Chiriat-Arba – adică Hebronul – în muntele lui Iuda.
„În apropierea lacului Hule (Merom) se afla localitatea Quedeş, oraş regal canaanean, care la împărţirea teritoriului între cele 12 seminţii ale lui Israel, în vremea lui Iosua, a căzut drept moştenire seminţiei lui Neftali. Din această localitate era originar judecătorul Barac (Judecători 4, 6). Despre vechimea cetăţii grăieşte faptul că a fost amintită în scrisorile de la Tel-El-Amarna. Se mai ştie c-a fost cucerită de faraonul Tiglat-Phalasar al Egiptului”[5].
A rânduit: SEP 2 traduce cu a pus deoparte: „Tradiţia rabinică (TB Makkoth 10a) a comentat pe larg alegerea acestor cetăţi levitice de scăpare pentru ucigaşi: aceştia nu numai că-şi pot salva viaţa, ci pot să trăiască o viaţă adevărată, adică să studieze pe lângă maeştri. Philon vede în aceste şase cetăţi treptele accesului spre divinitate”[6].
Cetăţile de scăpare din Canaan:
Chedeş (= sfinţit; consacrat) în teritoriul lui Neftali, în Galileea (= cerc; regiune; ţinut);
Sichem (= umăr) în teritoriul lui Efraim, la hotarul cu Manase;
Chiriat-Arba (= cetate împătrită) sau Hebron în ţinutul lui Iuda.
8: Iar dincolo de Iordan, în faţa Ierihonului, spre răsărit, a rânduit: Beţerul, în şesul pustiului din seminţia lui Ruben; Ramot, în Galaad, în seminţia lui Gad, şi Golan, în Vasan, în seminţia lui Manase.
Cetăţile de scăpare de la răsărit de Iordan:
Beţer (= aur; argint; strălucire; mină) în ţinutul lui Ruben;
Ramot (= înălţimi) în teritoriul seminţiei lui Gad;
Golan (= bucurie; biruinţă), cetate din Vasan, în teritoriul jumătăţii lui Manase. „În estul lacului Ghenizaret se afla cetatea Golan aparţinând tribului lui Manase. De la această cetate s-a numit întreaga regiune Gaulanitis sau podişul Golan de azi”[7].
9: Acestea sunt cetăţile rânduite pentru toţi fiii lui Israel şi pentru străinii ce locuiesc printre ei, pentru ca acolo să fugă cel ce fără voie a luat viaţa cuiva, ca nu cumva ruda celui ucis să-l omoare înainte de a fi stat el la judecată în faţa adunării.
Cetăţile enumerate în Scriptură sunt chipuri ale unor realităţi din lumea nevăzută: „acolo [în ceruri – n. n.] sunt, cred, şi cetăţile a căror structură este schiţată aici şi care se numesc: cetăţi de scăpare, care slujesc ca refugiu, dar nu pentru toţi ucigaşii, ci pentru cei care au ucis fără voie. Sunt poate unele păcate care ne fac ucigaşi de oameni dacă săvârşim fapta cu premeditare şi de bună voie şi sunt altele săvârşite din ignoranţă, pentru care, la porunca lui Dumnezeu, ne este indicat şi pregătit un loc, cred, pentru a rămâne acolo un oarecare timp, noi, cei care n-am săvârşit decât păcate fără de voie, cu condiţia să nu fi săvârşit păcate cu concursul voinţei noastre. Pentru aceştia sunt rânduite cetăţi de scăpare”[8]. Interesant de urmărit traducerile denumirilor cetăţilor de scăpare, toate având un ton optimist, de natură să înalţe. La fel, să nu socotim aceste cetăţi menite a sluji doar celor ce au trecut prin experienţe extreme, ci să ne socotim cu toţii ucigaşi (cu sau fără voie) ce avem trebuinţă de aceste cetăţi.
Ioan Sorin Usca 