Comentarii la Iosua – 18

Posted: 23/01/2009 in Iosua
Etichete:, ,

CAPITOLUL  18 – Moştenirea seminţiei  lui Veniamin.

1: Atunci s-a strâns toată obştea fiilor lui Israel în Şilo; şi acolo şi-au întins cortul mărturiei; şi ţara le era supusă.

„Şilo, situat la 18 km nord de Betel, devine al doilea centru al fiilor lui Israel în Canaan, după Ghil­gal”[1].  Cor­tul mărturiei: chivotul mărturiei instituit de Moise ca semn al pre­zenţei lui Dumnezeu (vezi Ieşirea 25)”[2].  Şilo sau, mai de­grabă, Silo înseamnă li­nişte; Silo era o cetate situată la nord de Betel, în teri­to­riul lui Efraim. La Facerea 49, 10 se vor­beş­te despre Şilo (= cel căruia îi aparţine toiagul de domnie), ter­men prin care patriarhul Iacov Îl vesteşte pe Mesia.

2: Dintre fiii lui Israel mai rămăseseră şapte se­min­ţii care nu-şi primiseră moştenire.

3: Iar Iosua le-a zis fiilor lui Israel: „Până când vă veţi codi să moşteniţi pământul pe care vi l-a dat Domnul, Dumnezeul nos­tru?

4: Alegeţi dintre voi câte trei oameni din fiecare se­min­ţie; ei să se ridice şi să străbată ţara şi apoi o vor descrie în faţa mea, ca s-o pot împărţi aşa cum se cu­vi­ne”.

5: Şi au venit la el; iar el le-a împărţit şapte părţi, [zi­când]: „Iuda să le fie hotarul de miazăzi, iar fiii lui Iosif să le fie hotarul de miazănoapte;

6: aşadar, voi veţi îm­păr­ţi pă­mân­tul în şapte părţi şi veţi veni apoi aici la mine, iar eu vă voi trage sorţi în faţa Domnului, Dum­ne­zeului nostru.

7: Căci fiii lui Levi nu au parte între voi, de vreme ce partea lor este însăşi preoţia Domnului; cât despre Gad şi Ruben şi jumătate din seminţia lui Ma­nase, ei şi-au primit moştenirea dincolo de Iordan, spre răsărit, aceea pe care le-a dat-o Moise, sluga Domnului.”

Pământul rămas a fost împărţit în şapte teritorii, ur­mând ca acestea să se dea seminţiilor rămase, prin sorţi.

8: Şi sculându-se bărbaţii aceia, s-au dus; iar Iosua le-a poruncit bărbaţilor ce se duceau să stră­ba­tă ţara, zicând: „Mergeţi şi cercetaţi pământul; stră­ba­teţi-l, apoi veniţi la mine, pentru ca aici, în Şilo, să vă trag sorţi în faţa Domnului”.

9: Iar bărbaţii aceia s-au dus şi au stră­bătut pământul; şi l-au văzut şi l-au descris într-o carte după cetăţile lui, şi l-au împărţit în şapte părţi şi s-au întors la Iosua în tabără, la Şilo.

10: Iar Iosua a aruncat sorţi în Şilo, în faţa Domnului; şi acolo le-a împărţit Io­sua fiilor lui Israel moştenire, în faţa Domnului.

Bărbaţii trimişi de Iosua au descris pământul în­tr-o carte, după cetăţile lui, adică „au alcătuit un plan al teri­to­riu­lui, cetăţile fiind puncte de reper”[3].

11: Cel dintâi a ieşit sorţul seminţiei lui Ve­niamin, după familiile ei: hotarele moşiei lor au ieşit în­tre fiii lui Iuda şi fiii lui Iosif.

12: Hotarul lor de mia­ză­noapte începe de la Iordan, urcă spre miazănoapte pe lângă Ierihon, urcă prin munte spre apus şi se termină în pustiul Bet-Aven;

13: de acolo merge hotarul spre Luz, prin spatele Luzului, – acesta fiind Betelul; apoi co­boa­ră hotarul spre Atarot-Adar, merge spre muntele din­spre miazăzi de Bet-Horonul de jos,

14: trece şi se în­dreap­tă spre partea dinspre mare, pe la miazăzi, de la mun­tele din faţa Bet-Horonului până unde se termină, la Chi­riat-Baal, adică Chiriat-Iearim, cetatea fiilor lui Iu­da; aceasta este partea dinspre apus.

15: Iar partea de mia­zăzi: de la Chiriat-Baal merge hotarul spre mare, până la izvorul apei Neftoah;

16: apoi se coboară prin faţa pă­du­rii lui Hinom, care se află pe partea de miazănoapte faţă de Emec Refaim, se coboară din nou prin miazăzi faţă de Iebus şi merge spre En-Roghel;

17: îna­intează apoi spre En-Şemeş şi înaintează spre Ghelilot, care este în fa­ţa urcuşului spre Adumim, şi se coboară spre piatra lui Bohan, a fiilor lui Ruben;

18: apoi trece pe la mia­ză­noap­te de Harabah şi se coboară la hotarul mării Ara­ba;

19: de acolo trece pe lângă Bet-Hogla, pe la mia­ză­noap­te, şi se ter­mină în cor­nul de miazănoapte al Mării Sărate, la văr­sarea Ior­da­nului. Acesta e hotarul de mia­ză­zi.

20: Iar hotarul de răsărit este Ior­danul. Aceasta este moş­tenirea fiilor lui Veniamin, acestea sunt hotarele lor, de jur-împrejur, după familiile lor.

Pământul moştenit de Veniamin, cu hotarele sale:

Betaven (= casa neantului; a idolatriei), cetate la ră­să­rit de Betel;

Luz (= migdal);

Betel (= casa lui Dumnezeu);

Atarot-Adar (= coroana celor nobili);

Bet-Horonul de Jos;

Neftoah (= deschidere; uvertură), izvor pomenit şi mai sus;

Ben-Hinom (= fiul suspinului), valea de lângă Ieru­sa­lim;

Hinom (=suspin), de la aceste ultime două denu­miri pro­vine şi termenul Gheena, după cum am mai spus;

En-Roghel (= izvorul postăvarului);

En-Şemeş (= fântâna soarelui);

Ghelilot (= cercuri), probabil aceeaşi localitate cu Ghil­gal;

Adumium (= obiecte roşii);

Harabah (= pustie);

Araba (= pustie; câmpie), nume prin care se de­semna vasta depresiune în care se află Lacul Galileii, Iordanul şi Ma­rea Moartă;

Bet-Hogla (= casa păsărilor sălbatice).

21: Iar cetăţile fiilor lui Veniamin, după fa­miliile lor, erau: Ierihonul, Bet-Hogla, şi Emec-Cheţiţ;

22: Bet-Hara­bah, Ţemaraim şi Betel;

23: Avim, Para şi Ofra;

24: Chefar-Amo­nai, Ofni şi Gheba: douăsprezece cetăţi, cu satele lor;

25: Ga­ba­­on, Rama şi Beerot;

26: Miţpa, Chefira şi Moţa;

27: Rechem, Ir­peel şi Tareala;

28: Ţela, Elef şi Iebus (adică Ierusalimul): pai­sprezece cetăţi, cu satele lor. Aceasta este moştenirea fiilor lui Veniamin, după fa­miliile lor.

„Aşadar, trebuie să credem că şi aici, în acest loc al Scripturii, avem o imitaţie a lucrurilor cereşti, pe care Iosua le trage la sorţi. Potrivit planului dum­ne­ze­iesc, pământul es­te repartizat pe seama fiecărei se­min­ţii şi, mulţumită harului inexprimabil al lui Dumnezeu şi a preştiinţei Sale, în aceste părţi trase la sorţi, a fost schiţat modelul moştenirii viitoare în ceruri. Căci Le­gea (zice Scriptura) este umbra bunurilor viitoare (Evrei 10, 1), precum zice Apostolul; despre cei care au venit la Hristos: V-aţi apropiat de muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul cel ceresc (Evrei 12, 22). Aşadar şi în cer există un oraş, nu­mit Ie­ru­salim, şi un munte Sion, şi nu este fără ra­ţiune că Veniamin a primit în lotul său Ierusalimul şi muntele Sion. Numai că natura Ierusalimului ceresc pre­tinde ca să nu se dea nimănui alt­cuiva, decât lui Ve­niamin, acest Ierusalim pământesc, ca­re pre­închipuie şi are forma Ierusalimului ceresc. Acelaşi lucru se poa­te spune şi despre Betleem, că nu fără temei a căzut acest oraş în lotul lui Iuda, după cum acelaşi lucru îl vom spune şi despre Hebron şi despre toate celelalte cetăţi repar­tizate fiecăreia dintre seminţii. Singura ex­pli­caţie a acestei repartiţii a loturilor, am spus-o deja, este aceea că aceste loturi cereşti (între care se numără mai ales Ieru­salimul şi Sionul şi în mod sigur toate locurile care sunt apropiate şi vecine), cuprindeau într-însele, în ceruri, pricina care a normat şi distribuirea sorţilor pe pământ. Iată pentru ce a rânduit aşa înţe­lepciunea dumnezeiască: Scriptura con­ţine nume de lo­curi care au o semnificaţie spirituală şi prin care ni se arată că sunt folosite pentru raţiuni sigure şi nu la voia întâmplării. […] Iată de ce noi vă spunem să nu consi­deraţi plictisitoare această citire şi să nu credeţi că vreun text al Sfintei Scripturi ar fi de neluat în seamă pentru că e plin de nume proprii. Dimpotrivă, să ştiţi că în paginile ei se cu­prind taine negrăite, prea mari pentru a găsi un termen ome­nesc sau pentru a fi înţe­lese de către urechea vreunui mu­ritor”[4].

Să urmărim, însă, denumirile cetăţilor lui Veniamin:

 

Ierihon (= cetatea finicilor);

Bet-Hogla (= casa păsărilor sălbatice);

Emec-Cheţiţ (= valea sugrumării);

Bet-Harabah (= casa pustiei);

Ţemaraim (= ţară bogată în lână);

Betel (= casa lui Dumnezeu);

Avim (= sucire; ruine);

Para (= junincă), sat;

Ofra (= căprioară);

Chefar-Amonai (= satul amoniţilor), sat;

Ofni (= zburător; loc înalt), sat;

Gheba (= colină);

Ghibeon (= cetatea dealurilor);

Raba (= mare; capitală);

Beerot (= fântâni), cetate gabaonită atribuită se­minţiei lui Veniamin;

Miţpa (= turn de veghere);

Chefira (= sat), cătun gabaonit;

Moţa (= ieşire);

Rechem (= broderie);

Irpeel (= Dumnezeu vindecă);

Tareala (= clătinare);

Ţela (= coastă; flanc);

Elef (= bou), sat;

Iebus (= zdrobire) sau Ierusalimul;

Ghibeat (= colină), probabil o pronunţie diferită pen­tru Ghibea;

Chiriat (= cetate).

Acestea erau cetăţile primite de seminţia lui Venia­min.


[1] BBVA, p. 263

[2] BBVA, p. 263

[3] BBVA, p. 263

[4] Origen, Omilii la Cartea Iosua, XXIII, 4

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s