Comentarii la Iosua – 17

Posted: 23/01/2009 in Iosua
Etichete:, ,

CAPITOLUL  17 – Partea lui Manase.

1: Iar hotarele seminţiei fiilor lui Manase (acesta fiind întâiul-născut al lui Iosif) i-au căzut lui Machir (acesta fiind întâiul-născut al lui Manase), tatăl lui Galaad, care fusese războinic: Galaadul şi Vasanul;

2: dar şi celorlalţi fii ai lui Manase, după familiile lor: fii­lor lui Abiezer şi fiilor lui Helec şi fiilor lui Asriel şi fii­lor lui Sichem şi fiilor lui Hefer şi fiilor lui Şemida; a­ceştia sunt fiii de parte bărbătească, după familiile lor.

3: Iar Salfaad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Ma­chir, fiul lui Manase, nu avea fii, ci doar fiice; iar nu­me­le fiicelor lui Salfaad: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa.

4: Aces­tea au venit în faţa lui Eleazar preotul şi în fa­ţa lui Iosua şi în faţa dregătorilor şi au zis: „Prin mâna lui Moise, Dumnezeu a poruncit să ni se dea o moş­te­nire în mijlocul fraţilor noştri”.  Şi li s-a dat moştenire, după porunca Domnului, între fraţii tatălui lor.

5: Şi sorţul lor a căzut de la Anasa şi de la Labec până la ţinuturile Galaadului şi Vasanului, care erau dincolo de Iordan;

6: fiindcă fiicele fiilor lui Manase au moştenit o parte în mijlocul fraţilor lor, dar ţinutul Galaadului le-a de­ve­nit moşie celorlalţi fii ai lui Manase.

Machir (= vândut; negustor), a fost unicul fiu al lui Ma­nase. Descendenţii lui Manase, însă, aveau să se reven­di­ce fie direct de la Machir, fie de la unul dintre cei şase fii ai lui Galaad, fiul lui Machir: Abiezer (= ta­tăl meu este un ajutor), Helec (= parcelă), Asriel (= pro­misiune divină), Si­chem (= umăr), Hefer (= fân­tână; izvor) şi Şemida (= faima ştiinţei). Din neamul lui Hefer se trăgea Salfaad (= umbra fricii), tatăl a cinci fiice: Mahla (= boală), Noa (= odihnă), Hogla (= potârniche; dansul său), Milca (= sfat) şi Tirţa (= gra­ţie). Episodul cu fiicele lui Salfaad e relatat în Cartea Numerii (cap. 36).

7: Iar hotarul fiilor lui Manase pleca de la Aşer către Micmetat, care e în faţa fiilor lui Sichem, şi înainta spre hotarul lui Iamin şi Iasib, la fântâna lui Tapuah;

8: aceasta i-a căzut lui Manase, pe când (cetatea) Tapuah, de la hotarul lui Manase, li s-a cuvenit fiilor lui Efraim.

9: De aici se coboară hotarul pe valea Canei, spre latura de miazăzi a văii Ariel (acolo se află ar­borele de terebentină care-i aparţine lui Efra­im), adică între ce­ta­tea lui Manase şi hotarul acestuia, pe par­tea de mia­ză­noapte a râului, sfârşindu-se apoi în mare;

10: în acest fel, partea lui Efraim se află spre miazăzi, în timp ce partea lui Manase se află la miazănoapte, amândouă fiind ho­tăr­nicite de mare; aceasta din urmă se mărgi­neşte la mia­ză­noapte cu Aşer, şi tot acolo, spre răsărit, cu Isahar.

11: În partea lui Aşer şi a lui Isahar, i se cuvin lui Manase: Bet-Şean cu sa­tele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii din Dor şi din satele lui, locuitorii din Taanac şi din satele lui, locuitorii din Meghiddon şi din satele lui, precum şi a treia parte din Nefet, cu satele lui.

12: Dar fiii lui Manase n-au putut să nimicească aceste cetăţi, şi aşa au început Canaaneenii să locuiască în ţinutul acesta.

13: Şi a fost că după ce fiii lui Israel s-au întărit, ei i-au supus pe Ca­naaneeni, dar de omorât nu i-au omorât.

Seminţia lui Manase, sau jumătatea de seminţie care a moştenit pământ în Ţara Sfântă, se învecina la nord cu te­ri­toriul lui Aşer (= fericit), Zabulon (= locuinţă) şi Isahar (= Dumnezeu va răsplăti), iar la sud cu Dan (= judecător; jude­ca­tă), Efraim şi Veniamin (= fiul dreptei). Scriptura mar­chează câteva repere pe ho­tarul jumătăţii lui Manase: Mic­me­tat (= ascunziş), En-Tapuah (= izvorul mărului), Tapuah (= măr) şi Cana (= ţinutul trandafirilor). Manase a primit ce­tăţi şi în ţinuturi locuite de alte seminţii. Iată cetăţile enu­me­rate de Scriptură:

Bet-Şean (= casa siguranţei), oraş la extremi­ta­tea ves­tică a văii Izreel. „La sud-est de cetatea Iezreel, se află o altă fortăreaţă importantă – Betşean, care altădată era un cap de pod pe drumul ce lega Egiptul de Mesopotamia. Când evreii au ocupat Canaanul, la reîn­toarcerea lor din Egipt, n-au putut cuceri şi cetatea Betşean”[1].

Ibleam (= rătăcirea poporului);

Dor (= locuinţă), cetate pe ţărmul Mediteranei;                  

En-Dor (= fântâna locuinţei);

Taanac (= loc nisipos);

Meghidon (= amplasamentul trupelor;

Nefetapare doar în Septuaginta.

14: Dar fiii lui Iosif i s-au plâns lui Iosua, zicând: „De ce ne-ai dat o singură moşie şi un singur sorţ, de vreme ce noi suntem un popor numeros, aşa cum ne-a binecuvântat Dumnezeu?” 

15: Iar Iosua le-a zis: „Da­că sunteţi popor numeros, sui­ţi-vă la păduri şi cu­răţaţi-vă locuri în ţinutul Ferezeilor şi Refaimilor, dacă muntele lui Efraim vă e strâmt!” 

Anania a completat versetul după textul ebraic, textul Septuagintei fiind, aici, mai scurt. „Origen (Hom. Ios. XXII, 4) comentează textul lung din Textul Masoretic: trebuie să-i scoatem din noi pe perizit, purtătorul de roade rele, şi pe rephaimi, al căror nume îl interpretează ca mame delăsătoare, adică o putere a sufletului care dă naştere la gânduri moi[2].

16: Dar fiii lui Iosif au zis: „Muntele lui Efraim nu ne place, din pricină că băş­ti­naşii Canaaneeni au călărime pe sprânceană şi care de fier, atât cei din Bet-Şean şi din satele lui, cât şi cei din valea lui Izreel”.

17: Iar Iosua a zis către fiii lui Iosif, adică lui Efraim şi lui Manase: „Dacă sunteţi popor numeros şi aveţi putere multă, atunci voi nu veţi avea moşie!;

18: căci a voastră va fi pădurea – căci pădure este! – şi o veţi curăţa şi a voastră va fi pân-la marginile ei; iar pe Canaaneeni îi veţi nimici: au ei călărime pe sprân­cea­nă, dar voi sunteţi mai tari decât ei!”

Sunteţi mai tari ca ei: „Textul Masoretic are: căci el e tare; conform exegezei rabinice, textul trebuie interpretat ca va trebui să-l izgoneşti, căci e puternic. Origen (Hom. Ios. XXII, 5) compară această poruncă dată de Iisus Navi, de a defrişa pădurea, cu cea a lui Hristos din Matei 3, 10: Pomul ce nu aduce roade bune va fi tăiat[3].

Iosua îndeamnă la continuarea luptei şi asigură pe fiii lui Iosif că sunt mai puternici decât vrăjmaşii lor; la fel, Iisus, preînchipuit de Iosua Navi, cere cre­din­cioşilor să se întărească pentru războiul cel nevăzut şi ne încredinţează că nu vom putea fi biruiţi, desigur, cu ajutorul harului.


[1] AB, p. 98

[2] SEP 2, p. 75

[3] SEP 2, p. 75

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s