Comentarii la Iosua – 15

Posted: 23/01/2009 in Iosua
Etichete:, ,

CAPITOLUL  15 – Partea lui Iuda.

„Capitolele 15-18 relatează despre moştenirea rubedeniilor lui Iisus Navi, cu localizarea exactă sau aceea presupusă a oraşelor”[1].

1: Iar hotarele seminţiei lui Iuda, după fa­mi­lii­le lor, au fost de la hotarele Idumeii, de la pustiul Sin, până la Cadeş, spre miazăzi-apus.

2: Hotarul lor de mia­zăzi merge până la partea Mării Sărate, de unde începe pintenul ce se lasă spre miazăzi;

3: înaintează către suişul Acravimului, trece prin pustiul Sin, iar dinspre miazăzi se urcă spre Cadeş-Barnea, iese pe la Heţron, înain­tea­ză până la Adar şi se întoarce pe calea dinspre apus de Cadeş;

Acravim: „Origen (Hom. Ios. XIX, 3) comentează că această colină a scorpionilor/păcatelor trebuie zdrobită pentru a intra în moştenirea seminţiei lui Iuda”[2].

4: trece prin Aţmon şi iese la valea Egiptului; ca­pă­tul acestui hotar este marea. Acesta este hotarul din­spre miazăzi.

5: Iar hotarul lor de răsărit e toată Ma­rea Sărată până la Iordan. Iar hotarul de miazănoapte plea­că de la hotarul Mării şi de la Iordan;

6: se urcă spre Bet-Hogla, trece pe la miazănoapte de Bet-Araba şi merge în sus până la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben;

Piatra lui Bohan, fiul lui Ruben: „Textul Masoretic are eben bohan ben ruben, literal: piatra policelui a fiului lui Ruben, probabil o formaţiune stâncoasă cu acest aspect. E posibil ca toponimul să desemneze un punct comun între hotarul lui Iuda şi cel al tribului lui Ruben, la capătul de nord al Mării Moarte”[3].

7: hotarul merge mai departe spre Debir, prin cea de-a patra parte a văii Acor, şi se co­boară spre Ghilgal, care se află în faţa Adumimului, în par­tea de miazăzi a văii; trece apoi pe la apele En-Şemeş şi se prelungeşte până la En-Roghel.

8: Hotarul merge în sus spre valea Ben-Hinom, prin spatele Iebusului, spre miazăzi; aces­ta este Ierusalimul; şi se termină hotarul în vârful mun­te­lui ce se află-n faţa văii Hinom, spre apus, la marginea dinspre miazănoapte a văii Refaim.

9: Din vârful muntelui, hotarul se îndreaptă spre izvorul apelor Neftoah şi merge spre muntele Efron; apoi se încovoaie spre Ba­ala: aceasta este cetatea Chiriat-Iearim.

10: Hotarul se în­toarce apoi de la Baala spre mare şi se îndreaptă spre muntele Seir prin partea din spate, de miazănoapte, a cetăţii Iearim; acesta este Chesalonul; şi, coborându-se spre cetatea Bet-Şemeş, trece spre miazăzi;

11: de aici, ho­tarul trece prin partea de miazănoapte a Ecronului şi se îndreaptă spre Şicron, se încovoaie spre miazăzi şi se în­dreaptă spre Iabneel; iar capătul hotarului e marea; hotarul dinspre apus îl alcătuieşte marea, adică Marea cea Mare.

12: Acestea sunt hotarele de peste tot ale fiilor lui Iuda, după familiile lor.

 Aici „avem o descriere a graniţelor tot atât de amă­nunţită ca şi în cartea Numerii. Dacă ar fi să arătăm mai pe scurt care erau graniţele Ţării Sfinte, am putea spune că la est teritoriul era mărginit de lacul Ghe­ni­za­ret, Iordanul şi Ma­rea Moartă; la vest – de Marea Me­diterană; la sud – de pus­tiul Sinai; la nord – de Munţii Li­ban, Antiliban şi Car­mel”[4].  Sunt prezentate hota­rele părţii moştenite de Iuda (= lăudat să fie Domnul); vom urmări, în continuare, acele re­pe­re care constituie o noutate în Cartea Iosua (altele fiind deja bine cu­noscute cititorului):

Idumeea (= ţinut roşu) e forma grecească a nu­me­lui Edom – ţară la sud-vest de Marea Moartă;

Sin (= ghimpe; spin), pustie în sudul Cana­a­nului;

Cadeş (= sfinţit; consacrat), localitate la hotarul de miazăzi al lui Iuda şi al Palestinei;

Acravim (= scorpioni), o pantă din sud-estul frontierei lui Iuda, aproape de extremitatea sudică a Mării Moarte;

Cadeş-Barnea (= deşert sfinţit), pustie la hotarul de miazăzi al lui Iuda şi al Palestinei;

Carcaa (= arie; sol), punct neidentificat de pe frontiera sudică a lui Iuda;

Heţron (= înverzit; înflorit; şanţ de apărare), localitate la frontiera sudică a lui Iuda;

Adar (= întindere), cetate a lui Iuda;

Aţmon (= robust), punct de la hotarul nordic al Ca­naanului, aproape de pârâul Egiptului;

Râul sau Pârâul Egiptului era un ued, vale fără apă, la mar­gine de sud-vest a Canaanului, constituind hotarul de mia­zăzi al seminţiei lui Iuda;

Bet-Hogla (= casa păsărilor sălbatice), cetate cana­a­nită;

Bet-Araba (= casa pustiei), sat din pustia lui Iuda, la hotarul cu Veniamin;

Bohan (= degetul cel mare) – Piatra lui Bohan era o bornă de frontieră între Iuda şi Veniamin, nu departe de Iordan;

Debir (= încăperea din spate; vorbire), cetate din ţinu­tul muntos al lui Iuda, se mai numea şi Chiriat-Sefer (= cetatea cărţilor);

Acor (= tulburare), o vale la sud de Ierihon, făcând parte din hotarul nordic al lui Iuda;

Ghilgal (= prăvălire; prăbuşire), despre care s-a mai vorbit;

Adumim (= obiecte roşii), suiş ce duce, printr-o tre­că­toare, din valea Iordanului în zona deluroasă;

EnŞemeş  (= fântâna soarelui), izvor şi cetate la ho­tarele dintre Iuda şi Veniamin;

En-Roghel (= izvorul postăvarului), fântână din apro­pierea Ierusalimului, la hotarul dintre Iuda şi Veniamin;

Ben-Hinom (= fiii suspinului), numele unei văi de lângă Ierusalim (dintr-o pronunţie alterată a denu­mirii aces­tei văi provine termenul Gheena, întrebuinţat adeseori pen­tru a indica locul pedepsei veşnice); Hi­nom (= suspin) de­sem­nează aceeaşi vale;

Refaim (= uriaşi; cei învinşi), o vale aflată în apro­piere de Ierusalim şi Betleem;

Neftoah (= uvertură; deschidere), ape al căror izvor se afla la vest de Ierusalim;

Efron (= pui de căprioară), creastă muntoasă la ho­tarele dintre Iuda şi Veniamin;

Baala (= stăpână), cetate din sudul teritoriului lui Iuda, mai cunoscută sub numele de Chiriat-Iearim (= cetatea pădurilor);

Seir (= păros; zbârlit), creastă muntoasă la hotarele lui Iuda, la sud-vest de Baala;

Iearim (= păduri), munte în Canaan;

Chesalon (= speranţă), cetate în munţii Iearim;

Bet-Şemeş (= casa soarelui), cetate din valea Sorec;

Ecron (= exterminare), cea mai mare dintre cele cinci cetăţi principale ale Filistenilor;

Şicron (= beţie), cetate la hotarul de miază­noapte al lui Iuda;

Iabneel (= Dumnezeu poate să construiască), cetate de la hotarul nordic al seminţiei lui Iuda, aceeaşi cu cetatea fi­listeană Iabne.

13: Iar lui Caleb, fiul lui Iefone, i-a dat par­te în mij­locul fiilor lui Iuda, după cum poruncise Dumnezeu; şi i-a dat Iosua cetatea Chiriat-Arba, ceta­tea-metropolă a lui Enac, care este Hebronul.

14: Acolo i-a nimicit Caleb, fiul lui Ie­fo­ne, pe cei trei fii ai lui Enac: pe Şeşai, pe Ahiman şi pe Talmai.

„Să cercetăm mai întâi de ce a primit Caleb o capitală? Şi anume pe aceea care-i considerată întâia dintre toate capi­ta­lele din Ţara Făgăduinţei, care fusese şi este capitala lui Enac. Enac se tâlcuieşte smerenie sau răspuns zadarnic. Caleb a primit, deci, capitala sme­re­niei zadarnice. Este sigur că sunt două smerenii. Una es­te (cea) despre care Mântuitorul zice: Învăţaţi-vă de la Mi­ne, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odih­nă sufletelor voastre (Matei 11, 29). […] Dar mai există şi o altă smerenie, smerenia vinovată a pă­cătoşilor, cum este cea despre care vorbeşte Scriptura în legătură cu o îm­preunare nelegiuită: el a smerit-o (II Regi 13, 14), este cea scri­să despre Amon, care a smerit pe Tamara, sora lui[5].  Exis­tă deci o smerenie deşartă care se naşte din păcat. Aceas­ta este capitala smereniei deşarte, pe care a luat-o sau a răpus-o Caleb şi a ucis pe cei trei fii ai lui Enac, care au fost fii ai sme­reniei deşarte. După moartea acelora, el însuşi lo­cuieşte în oraşul lor, şi face cele ce se descriu mai departe. Cine sunt, însă, acei copii ai sme­reniei deşarte pe care Caleb i-a ucis? Întâiul, Şeşai, se tâlcuieşte: în afară de mine, adică în afară de sfânt, căci fiul sme­re­niei deşarte este în afară (străin) de ceea ce este sfânt, adică în afară de Dumnezeu. Al doilea, Ahiman, se tâlcuieşte: fratele meu afară de înţelepciune. Prin ur­ma­re, toţi fraţii care se nasc din smerenie deşartă sunt, desigur, de­parte de înţelepciune. Al treilea, Tol­mai, se tâlcuieşte: pră­pas­tie sau suspendare, ceea ce în­seamnă că în el nimic nu este sta­tornic, ci toate ale lui sunt uşuratice şi se prăbuşesc în gol”[6].

15: De acolo a pornit Caleb asupra celor ce locuiau în Debir; numele Debirului era mai înainte Chiriat-Sefer.

„Dabir purta mai întâi numele de: oraş al cărţii (al literei) (Chiriat-Sefer). Dar Dabir se mai tâlcuieşte cuvânt, iar numele de mai înainte al Dabirului era Chiriat-Sefer (oraş al cărţii, al literei). Prin oraş al căr­ţii trebuie înţeles întreg Vechiul Testament, adică Scrip­tura însăşi, pe care ne străduim s-o tâlcuim acum când ea este un oraş al cărţilor, ca­re după aceea devine Debir, sau simplu cuvânt. Prin ur­mare, ceea ce mai înainte era în cărţi şi care se înţelegea din cărţi, a de­venit curând Biserica lui Hristos, cuvânt, prin des­co­­perirea Domnului. Sfinţii Apostoli au fost cei dintâi care au tâlcuit-o, cei care au îndepărtat cele de dea­supra ale cărţii şi au făcut să izvorască din ea un cu­vânt duhovnicesc. La rândul lor, învăţaţii bisericilor scot din litera legii cuvânt şi învăţătură evanghelică. (Dar) care sunt cei trei fii ai lui E­nac, pe care i-a masacrat Caleb, în care noi am aflat pute­rea Legii? Prin smerenie deşartă nu trebuie să înţelegem în­vă­­ţăturile despre divinitate ale tuturor poeţilor şi a tuturor filo­sofilor acestui veac, căci cugetele lor sunt josnice şi ne­demne de Dumnezeu. Dar cine este chiar atât de jos­nic şi de decăzut încât să confecţioneze zei de lemn şi de piatră şi să-i considere ca atare? Cel dintâi fiu al acestei smerenii deşarte este cel numit Susi (Şeşai), adică în afară de mine, ceea ce înseamnă că întâiul lor gând era în afară de adevăr, în afară de Dumnezeu. În ce priveşte pe cel de-al doilea, Ahiman, acesta este un frate fără înţelepciune, sau cum am zice, mai pe scurt, fratele unei rătăciri izvorâte dintr-o lipsă de înţe­lep­ciune. Căci cine este atât de nebun încât să pără­sească pe Dum­nezeu, Cel care ne-a dat viaţă, pentru a urma pe zeii pe care i-am creat noi înşine? A treia cugetare greşită este Tol­mai, care înseamnă prăpastie ori suspendare. Căci rezul­tatul cel din urmă al rătăcirii sunt prăpăstiile şi adâncurile iadului. Acestea sunt cugetele păgâne, pe care Legea le-a răsturnat, ca pe fiii lui Enac. Legea se dovedea o veche rătăcire, cu toa­te că după literă ea proclama pe Dumnezeul cel adevărat şi creatorul tuturor lucrurilor”[7].

16: Şi a zis Caleb: „Celui ce va lua şi va ni­mici Cetatea Literelor, aceluia îi voi da de soţie pe fiica mea Acsa”. 

17: Şi a luat-o Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Ca­leb; iar Caleb i-a dat-o de soţie pe Ac­sa, fiica sa.

18: Şi a fost că-n timp ce ea îşi făcea ieşirea, s-a sfătuit cu el, zicând: „Îi voi cere tatălui meu o ţarină!”  Şi a strigat de pe asin. Iar Caleb i-a zis: „Ce ţi-a venit?” 

19: Ea i-a răspuns: „Dă-mi o binecuvântare, că mi-ai dat pământ ca din secetă; dă-mi şi izvoarele de apă!”  Şi i-a dat Izvoarele de sus şi Izvoarele de jos.

Izvoarele de sus şi Izvoarele de jos (Septuaginta: Golathmainul de Sus şi Golathmainul de Jos): „Exegeza rabinică (TB Temurah 16 a), făcând un joc de cuvinte cu galah, a dezvălui, interpretează: Othniel stăpâneşte tainele lumii de sus şi lumii de jos[8].

„Fetele, în general, nu erau moştenitoare ale ave­rii imobiliare a părinţilor. Lor li se asigura o zestre în bani, haine şi alte bunuri. Dacă se măritau cu bărbaţi din ca­drul seminţiei, puteau primi ca zestre chiar pă­mânt. Lucrul acesta era valabil cu atât mai mult cu cât ele erau singurele moştenitoare ale pă­rinţilor lor”[9].

„Însă acum, Caleb suie spre oraşul literelor (Chiriat-Sefer) şi zice: Cel ce va bate Chiriat-Seferul şi-l va lua, aceluia îi voi da de soţie pe Acsa, fiica mea. Iar Otniel, fiul lui Cenez (Chenaz), a cucerit oraşul. Însă numele lui Ot­niel, care a primit Oraşul literelor, înseamnă odih­na lui Dum­nezeu. Ar putea fi numit răspunsul lui Dumnezeu, omul că­ruia îi răspunde Dumnezeu, adică cel căruia El îi încre­din­ţează tainele şi-i descoperă mis­terele. Prin urmare, cel ca­re poate primi oraşul li­te­relor, al învăţăturii vechi, şi să înlăture litera care omoară (II Corinteni 3, 6), este fra­tele mai mic al lui Caleb. Or, în Biserică eu sunt fratele mai mic al lui Caleb, eu care, după ce am înlăturat şi am rupt litera Legii, caut în ea în­ţelesul duhovnicesc. Şi rup litera, dacă nu mai sunt tăiat îm­prejur după trup, dacă nu mai mănânc azimă după trup, dacă nu mai ţin Paştele cu iudeii şi nici nu mai cinstesc Sabatul după litera lui. Mi s-a făgăduit doar că dacă voi dobândi ora­şul literelor, voi primi pe fiica fratelui mai mare. Prin urmare, eu am fost mai înainte fiu al lui Cenez (Chenaz), care se tâl­cu­­ieşte dispreţ. Cine a fost dispreţuit ca noi, cei păgâni, ca­re eram străini de comuniunea cu Israel, fără nădejde şi fără Dum­nezeu în lumea aceasta? Dar acest frate mai mare, a că­rui fiică am primit-o pentru că am cucerit ora­şul literelor, era fiul lui Iefone, ce se tâl­cuieşte: con­ver­tire. El îmi dă, deci, pe fiica lui, adică Legea îmi dă mie, celui mai mic, ştiinţa şi cu­noştinţa despre ea, după cum este scris: Împărăţia lui Dumne­zeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roade (Matei 21, 43). În­ţelesul este că Legea, reprezentată aici prin Caleb, e cu totul altceva decât litera Vechiului Testament, pe care-l reprezintă pentru noi oraşul literelor. Primind, deci pe fiica lui Caleb, eu, fratele mai mic, o fac să iasă din casa pă­rintelui ei. În timp ce merge pe drum cu mine, călare pe un asin (pe care asin? – de bună seamă pe cel care a fost adus de uce­nicii Mântuitorului), ea zice, către tatăl ei: Dă-mi bine­cu­vântare, tată! Şi ea a primit Gonetla de Sus şi Gonetla de Jos[10]. Cât de limpede vorbeşte Apos­tolul despre: Făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină (I Timotei 4, 8), iar Mântuitorul făgăduieşte celor care ascultă învăţăturile Sale în mod desăvârşit că ei vor primi însutit acum, în viaţa aceasta, iar în veacul ce va să vină: viaţa veşnică! (Matei 10, 30). Acesta este, prin urmare, înţelesul acestei binecuvântări, în­ţe­lesul lui Go­netla de Sus şi a lui Gonetla de Jos. Să cerem şi noi a­ceastă binecuvântare, pentru ca să ne învrednicim a o pri­mi prin Iisus Hristos, Domnul nostru”[11].

Cucerind Debirul, Otniel (= Dumnezeu este pu­ternic), fiul lui Chenaz (= vânător; proprietar), pri­meş­te de soţie pe Acsa (= verigă pentru pulpă sau gleznă), fiica lui Caleb. Des­pre Otniel şi Caleb se spune că erau fraţi; totuşi, Caleb e nu­mit fiu al lui Iefone, iar Otniel, fiu al lui Chenaz. Vor fi fost fraţi vitregi sau, poate, fiu  şi Chenaz vor fi avut sensuri care no­uă ne scapă, după cum s-ar mai putea ca Otniel să fie numit fra­te al lui Ca­leb într-un înţeles mai larg; cititorul de azi ar do­ri să evi­te situaţia în care fratele mai mare ar fi, totodată, şi socru.

20: Aceasta este moştenirea seminţiei fiilor lui Iuda, după neamurile lor.

S-au indicat până aici hotarele seminţiei lui Iuda şi moştenirea, cu statut special, a lui Caleb.

21: Iar cetăţile lor erau cetăţi ale seminţiei fiilor lui Iuda, din hotarele Edomului spre pustiu:

Cab­ţe­el, Eder şi Iagur;

22: China, Dimona şi Adada;

23: Chedeş, Haţor şi Itnan;

24: Zif, Telem şi Bealot;

25: Haţor-Hadata, Che­riot-Heţron, adică Ha­ţor;

26: Amam, Şema şi Molada;

27: Haţar-Gada, Heşmon şi Bet-Palet;

28: Haţar-Şual, Beer-Şeba şi Biziotia, cu împrejurimile şi satele lor;

29: Baala Iim şi Atem;

30: Eltolad, Chesil şi Horma;

31: Ţic­lag, Mad­ma­na şi Sansana;

32: Lebaot, Şilhim, Ain şi Rimon; de toate, douăzeci şi nouă de cetăţi, cu satele lor.

„În realitate, sunt treizeci şi cinci. Se prezumă că ci­ne­va a corectat lista celor douăzeci şi nouă de cetăţi adă­u­gând încă şase, dar neglijând să corecteze şi totalul”[12]. Alăturăm traducerea numelor acestor cetăţi (sau aşezări) şi câteva scurte date despre ele:

Cabţeel (= Dumnezeu va strânge iarăşi), cetate la hotarul de miazăzi al teritoriului lui Iuda;

Eder (= turmă), cetate în ţinutul de miazăzi al te­ri­to­riului;

Iagur (= locuinţă; han), cetate la extremitatea sudică a teritoriului;

China (= cântec funebru), sat în extremitatea sudică a teritoriului;

Dimona (= sânge), cetate din Neghev, către Edom;

Adada (= sărbătoare), cetate la extremitatea sudică a seminţiei lui Iuda;

Chedeş (= sfinţit), cetate la extremitatea de miazăzi a teritoriului;

Haţor (= un târg), localitate în extremitatea sudică a seminţiei lui Iuda;

Itnan (= dăruit; loc întărit), oraş la marginea hotarului sudic;

Zif (= topitorie), oraş la hotarul sudic;

Telem (= Miel), cetate în extremitatea sudică a teritoriului;

Bealot (= cea care dă lapte), sat din extremitatea sudică a teritoriului lui Iuda;

Haţor-Hadata (= satul nou), localitate în sud;

Cheriot-Heţron (= cetăţile adunării de bucurie) sau Haţor, localitate în extremitatea sudică a teri­to­riului;

Amam (= adunare), sat din sudul teritoriului;

Şema (= celebritate), cetate din extremitatea sudică a teritoriului lui Iuda;

Molada (= naştere), cetate în hotarul de miazăzi;

Haţar-Gada (= satul fericitei şanse), oraş la ex­tremitatea sudică a teritoriului lui Iuda;

Heşmon (= rodnicie), localitate în extremitatea sudică a lui Iuda;

Bet-Palet (= casa din care se fuge), localitate în extremitatea sudică a teritoriului;

Haţar-Şual (= satul şacalilor), localitate în extre­mitatea sudică a teritoriului lui Iuda;

Beerşeba (= fântâna jurământului; fântâna celor şapte; fântână săpată de patriarhul Avraam şi, ulterior, localitate ridicată aici, în extremitatea sudică a terito­riului lui Iuda;

Biziotia (= dispreţul Domnului), cetate sudică;

Baala (= stăpână), cetate sudică;

Iim (= grămadă; ruine), mai cunoscut sub nu­mele de Iie-Abarim;

Aţem (= os; cetate tare), sat la frontiera cu Edomul;

Eltolad (= naşterea de la Dumnezeu), sat la frontiera cu Edomul;

Chesil (= nebun), sat în regiunea sudică;

Horma (= nimicire), a mai fost amintită în această carte;

Ţiclag (= izvor; şerpuire), cetate în extremitatea sudică a teritoriului;

Madmana (= grămadă de gunoi), localitate în extre­mi­tatea sudică a teritoriului;

Sansana (= frunză de palmier), cetate în sudul teri­to­riului;

Lebaot (= leoaice), cetate în extremitatea de miazăzi a teritoriului lui Iuda;

Şilhim (= proiectile), cetate în extremitatea sudică a teritoriului lui Iuda;

Ain (= izvor; ochi), cetate în direcţia Edomului;

Rimon (= rodie), cetate de frontieră cu Edomul.

33: Iar la şes:

      Eştaol, Ţora şi Aşna;

34: Zanuah, En-Ga­nim, Tapuah şi Enam;

35: Iarmut, Adulam, Soco şi Aze­ca;

36: Şaa­raim, Aditaim şi Ghedera cu împrejurimile ei: paisprezece ce­tăţi, cu satele lor.

37: Ţenan, Hadaşa şi Mig­dal-Gad;

38: Dilean, Miţpa şi Iocteel;

39: Lachiş, Boţcat şi Eg­lon;

40: Cabon, Lahmas şi Chitliş;

41: Ghederot, Bet-Da­gon, Na­ama şi Macheda: şaisprezece cetăţi, cu satele lor.

42: Lib­na, Eter şi Aşan;

43: Iftah, Aşna şi Neţib;

44: Cheila, Ac­zib şi Ma­re­şa: nouă cetăţi, cu satele lor.

45: Ecron, cu împre­juri­mi­le şi satele ei;

46: şi de la Ecron spre mare, tot ce se află în apropiere de Aşdod, cu satele lor;

47: Aşdod, cu îm­pre­jurimile şi satele ei; Gaza, cu satele şi îm­pre­jurimile ei, până la râul Egip­­tului şi până la Marea cea Mare, care-i este hotar.

Aşezările seminţiei lui Iuda din câmpie:

Eştaol (= dorinţă; rugăminte), cetate în câmpia lui Iuda;

Ţora (= viespe), cetate în câmpie;

Aşna (= puternic), sat în câmpia lui Iuda;

Zanuah (= părăsit), cetate în câmpie;

En-Ganim (= fântâna grădinilor), sat;

Tapuah (= măr), cetate;

Enam (= fântâni), sat;

Iarmut (= o înălţime), cetate;

Adulam (= loc împrejmuit), cetate din sudul terito­riu­lui lui Iuda;

Memvra apare doar în Septuaginta;

Soco (= spini), cetate din Şafela sau Ţara de Jos a lui Iuda;

Azeca (= loc plantat cu viţă tânără), cetate situată în apropiere de Soco;

Şaaraim (= două porţi), cetate în câmpie;

Aditaim (= cetatea îndoitei prăzi), cetate în câmpie;

Ghedera (= perete; loc împrejmuit), cetate în câmpie;

Ghederotaim (= staule de oi), cetate în câmpie; nu­me­le apare doar aici în Scriptură, fapt care a influ­en­ţat pe tra­du­cătorii Septuagintei de a socoti Ghe­de­rotaim drept adă­posturile sale pentru vite, o anexă a cetăţii Ghedera;

Ţenan (= locul turmelor), sat;

Hadaşa (= nou), sat;

Migdal-Gad (= turnul prosperităţii), cetate în câmpie;

Dilean (= dovleac), cetate în câmpie;

Miţpe (= turn de veghere), sat în câmpie;

Iocteel (= întăritura lui Dumnezeu), sat în câmpie;

Lachiş (= colină), cetate despre care a mai fost vorba;

Boţcat (= umflătură; oraşul fricii), cetate în extre­mi­tatea sudică a teritoriului lui Iuda;

Eglon (= juninci), cetate în Ţara de Jos a lui Iuda;

Cabon (= cerc; punct terminus), sat în câmpie;

Lahmas (= pâinea lor; lupta lor), sat;

Chitliş (= despărţire), sat;

Ghederot (= staul pentru oi; loc împrejmuit), cetate în câmpie;

Bet-Dagon (= casa peştelui; casa zeului Dagon), sat;

Naama (= prietenoasă), cetate;

Macheda (= ţinutul păstorilor) a mai fost discutat;

Libna (= albeaţă; cea albă) despre care, de asemenea, s-a mai vorbit;

Eter (= abundenţă), sat în câmpia lui Iuda;

Aşan (= fum), cetate din câmpie;

Iftah (= Dumnezeu deschide), cetate;

Aşna (= puternic), sat din câmpia lui Iuda;

Neţib (= statuie; idol), cetate;

Cheila (= adunare; cetate), cetate în câmpie;

Aczib (= înşelător), cetate în sudul Palestinei;

Mareşa (= în frunte; fruntaş), cetate;

Edom (= roşu), pare a fi o cetate, purtând acelaşi nume cu regatul din sudul teritoriului;;

Ecron (= sterpiciune), cea mai mare dintre princi­pa­le­le cinci cetăţi ale Filistenilor;

Aşdod (= fortăreaţă), una dintre principalele cinci cetăţi feniciene, sediul cultului lui Dagon;

Gaza (= puternic), cea mai mare dintre cetăţile fi­lis­tene.

48: La munte:

      Şamir, Iatir şi Soco;

49: Dana şi Ce­ta­tea Literelor, adică Debir;

50: Anab, Eştemo şi Anim;

51: Goşen, Holon şi Ghilo: unsprezece cetăţi, cu satele lor;

52: Anab, Duma şi Eşean;

53: Ianum, Bet-Tapuah şi Afeca;

54: Hum­ta, Chiriat-Arba, adică Hebron, şi Ţior: nouă ce­tăţi, cu satele lor.

55: Maon, Car­mel, Zif şi Iuta;

56: Izreel, Ioc­deam şi Zanuah;

57: Cain, Ghibeea şi Timna: zece cetăţi, cu satele lor.

58: Halhul, Bet-Ţur şi Ghedor;

59: Maarat, Bet-Anot şi Eltecon: şase cetăţi, cu satele lor. Tecoa, Efrata – sau Betleem -, Peor, Etam, Culon, Tatam, Sores, Ca­rem, Galem, Betir şi Manah: unsprezece cetăţi, cu sa­tele lor.

60: Chiriat-Baal – sau Chiriat-Iearim – şi Hara­bah: două cetăţi, cu satele şi împrejurimile lor.

Aşezările seminţiei lui Iuda din regiunea mun­toasă a teritoriului:

Şamir (= spin), cetate;

Iatir (= lung; surplus), cetate;

Soco (= spini; gard viu), cetate;

Dana (= lege), sat;

Chiriat-Sana (= oraşul spinului) sau Debir;

Anab (= bogat în ciorchine), cetate;

Eştemo (= ascultare), cetate;

Anim (= izvoare), cetate;

Goşen (= alipire), cetate;

Holon (= nisipos), cetate;

Ghilo (= exil), sat;

Anab (= văzut), sat;

Duma (= tăcere), cetate;

Eşean (= sprijin), sat;

Ianum (= adormit), sat;

Bet-Tapuah (= casa merelor), cetate;

Afeca (= loc tare; forţă), cetate;

Humta sau Hammata, apare doar în Septuaginta, pro­babil Hamat;

Chiriat-Arba (= cetatea împătrită), cunoscută şi sub denumirile de Ţior sau Hebron;

Maon (= locuinţă), cetate;

Carmel (= grădină mare), cetate;

Zif (= topitorie), cetate;

Iuta (= înclinat), cetate;

Izreel (= Dumnezeu seamănă), cetate întărită;

Iocdean (= mânia poporului), cetate;

Zanuah (= părăsit; uitat), cetate;

Cain (= meşteşugar; fierar), sat;

Ghibeea (= deal), sat;

Timna (= porţiune atribuită), cetate de frontieră, în apropiere de Bet-Şemeş;

Halhul (= cutremur), sat;

Bet-Ţur (= casa stâncii), cetate;

Ghedor (= fortăreaţă), cetate;

Maarat (= localitate fără arbori), cetate;

Bet-Anot (= casa zeului Anat; casa ecoului), cetate;

Eltecon (= Dumnezeu este drept), sat.

Urmează unsprezece aşezări prezente doar în Sep­tua­ginta: Tecoa (= trâmbiţă), Efrata (= rodnicie; timp de pri­mă­vară) – vechiul nume al Betleemului, Peor (= deschizătură) – divinitate şi munte moabit, Etam (= vizuina fiarelor), Culon, Tatam, Sores, Ca­rem, Galem, Betir (= separare) şi Manah.

Ultimele două toponime din zona muntoasă sunt pre­zen­te şi în textul ebraic:

Chiriat-Baal (= cetatea stăpânului) sau Chiriat-Iearim;

Harabah sau Raba (= cea mare), cetate.

61: În pustiu:

      Bet-Araba, Midin şi Secaca;

62: Nibşan, Ir-Melah şi En-Gaddi: şase cetăţi, cu satele lor.

Cetăţile seminţiei lui Iuda din pustie:

Bet-Araba (= casa pustiei), sat;

Midin (= drum; scaun de judecată), sat;

Secaca (= gard; împrejmuit cu şanţ), sat;

Nibşan (= pământ gras), cetate în pustie;

Ir-Melah (= cetatea sării), localitate în pustie;

En-Ghedi (= fântâna ţapilor), sat.

63: Iebuseii însă locuiau în Ierusalim, iar fiii lui Iu­da nu i-au putut nimici; şi trăiesc Iebuseii în Ie­rusalim pâ­nă-n ziua de astăzi.

Ierusalimul a fost cucerit abia de către regele David. Dar, dacă Ierusalim este cetatea păcii, în ea lo­cuiesc vrăj­ma­şii până în ziua de astăzi; sau, în inima ce L-a primit pe Hristos, nu se va instaura deplin pacea Sa în ziua de astăzi, ci doar în viaţa viitoare.  „Origen se referă la acest verset pentru a arăta deşertăciunea sensului literal al sintagmei până în ziua de astăzi: cum ar mai putea locui iebuseii cu fiii lui Iuda, dacă nici aceştia nu mai locuiesc în Ierusalim? Dar în Ierusalimul simbolic, care este Biserica, există iebusei, adică oameni cu credinţa stricată, care sunt ca neghina amestecată în grâu (Hom. Ios. XXI, 1)”[13].


[1] IIR, p. 203

[2] SEP 2, p. 68

[3] SEP 2, p. 69

[4] AB, p. 71

[5] Există, desigur, o smerire vinovată, dar nu ne pare că exem­plul Tamarei ar fi cel mai fericit ales; nu dorim, însă, să an­ticipăm, urmând să discutăm episodul dintre Tamar şi Am­non atunci când vom ajunge la Cărţile Regilor.

[6] Origen, Omilii la Cartea Iosua, XX, 5

[7] Origen, Omilii la Cartea Iosua, XX, 5

[8] SEP 2, p. 70

[9] AB, p. 173

[10] Prin Gonetla se reproduce aproximativ denumirea dată izvoarelor în Biblia Hebraica şi în Septuaginta. În traduceri, denumirea e redată, de regulă, prin izvoare.

[11] Origen, Omilii la Cartea Iosua, XX, 6

[12] BBVA, p. 261

[13] SEP 2, pp. 72-73

Anunțuri
Comentarii
  1. pop sorin spune:

    minunat de mult doream sa stiu ce inseamna denumirile din biblie .stiamk ca fiecare denumire inseamna ceva dar nu stiam ce.feliciteri si binecuvintarea domnului

  2. Vania spune:

    Mulţumim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s