Comentarii la Iosua – 13

Posted: 23/01/2009 in Iosua
Etichete:, ,

CAPITOLUL  13 – Împărţirea pământului la răsărit de Iordan.

„Capitolul 13 tratează complicata problemă a moştenirii şi împărţirii după seminţii”[1].  „De aici începe împărţirea Canaanului, care continuă până la cap. 19”[2].

1: Iosua era bătrân şi îndelungat în zile; şi a zis Dom­nul către Iosua: „Tu ai îmbătrânit, eşti înaintat în vârs­tă, dar pământ care să fie împărţit ca moştenire e încă foar­te mult.

„Întrucât avem obiceiul ca cele zise despre Iisus Navi să le punem în legătură cu Domnul şi Mân­tui­to­rul nostru, atunci căruia din cei doi se potriveşte să-i spui bătrân şi înaintat în zile? Oare nu celui ce este începutul a toate şi care e mai întâi născut decât toată făptura? Iată de ce, fără îndoială, atributul de bătrân în înţelesul deplin al cuvântului nu i se potriveşte decât Domnului şi numai Lui, pentru că înainte de El n-a existat nimeni”[3]. Cât priveşte pământul ce-a mai ră­mas de împărţit: „În cele de mai înainte s-a spus, după cum am constatat, că: S-a liniştit pământul de război şi Iisus (Iosua) a luat tot pământul (11, 23). Or, iată că acum scrie: pământ de luat în moştenire a rămas încă mult. Crezi cumva că Scriptura ar conţine contradicţii? Despre aşa ceva nici măcar n-ar trebui să pomenim. Dacă vom căuta înţelesul du­hovnicesc al lucrurilor, atunci nu vom mai găsi nimic con­­tradictoriu. Să ţinem seamă de întâia venire a Domnului şi Mântuitorului nostru, care a început să arunce sămânţa cu­vântului Său pe pământ, când a pus stăpânire pe tot pă­mântul numai prin puterea seminţei Sale, punând pe fugă pu­terile potrivnice şi pe îngerii răzvrătiţi, care se făcuseră stăpâni peste duhurile popoarelor şi în acelaşi timp a se­mănat cuvântul Său, răspândindu-şi astfel bisericile Sale. Aceasta este prima luare în stăpânire a întregului pământ. Vino după mine, ascultătorule, pe pârtia abia perceptibilă a cuvântului, şi-ţi voi arăta că există şi o a doua ocupaţie a unui pământ, despre care i s-a spus lui Iisus (Navi) că mai este mult. Ascultă ce spune despre acesta Pavel: El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi aş­ternut picioarelor Sale (I Corinteni 15, 25). Acesta este pă­mântul despre care s-a spus că a fost lăsat până ce toţi vor fi supuşi sub picioarele Lui şi astfel El va cuprinde toate po­poarele în moştenirea Sa. […] În ce priveşte timpurile noas­tre, multe lucruri au rămas încă nerezolvate şi nu sunt încă aşezate la picioarele lui Iisus. Or, Domnul Hristos, şi pe acestea trebuie să le cuprindă. Căci nu poate avea loc sfârşitul lumii dacă nu vor fi supuse mai întâi toate, după cum zice profetul: Toate neamurile vor sluji Lui (Psalmi 71, 11), de la o margine până la alta şi de la râu până la marginile lumii. Îna­intea Lui vor îngenunchea etiopienii (Psalmi 71, 8-9) şi din ţinuturile din cealaltă parte a Etiopiei îi vor aduce daruri (Sofonie 3, 10). Rezultă, de aici, că, la a doua venire, Iisus va lua în stă­pânire întregul pământ, din care mai rămăsese mult de cucerit. Dar fericiţi sunt cei care au fost cuceriţi la întâia Lui venire! Vor fi, într-adevăr, încărcaţi de da­ruri cei care cu toată împotrivirea atâtor vrăjmaşi şi atacurilor atâtor po­triv­nici, îşi dobândesc, prin război şi pe calea armelor, partea lor din pământul făgăduit. Dar, în clipa în care supunerea lor va fi fost adusă la îndeplinire, prin silă, în ziua când va trebui ni­micit vrăjmaşul cel din urmă, adică moartea (I Corinteni 15, 26), nu va mai fi bunăvoinţă pentru cei care au fost supuşi”[4].  În con­ti­nu­are, Dumnezeu arată care e pă­mân­tul ce mai ră­mâne de luat în stăpânire, fiind vorba aici, desigur, despre re­a­lităţile istorice prin care a tre­cut poporul Israel; Iosua are de luat în stăpânire Ca­naanul; Iisus, Cel prefigurat de Acela, va stăpâni peste tot pământul.

2: Acesta e pământul care rămâne:

Hotarele Filis­te­nilor, Gheşurul şi Canaanul;

3: de la ţinutul nelo­cuit din faţa Egiptului până la hotarele Ecronului, de-a stânga Canaa­nee­nilor, se socotesc cele cinci principate ale Filistenilor: Gaza, Aşdod, Ascalon, Gat şi Ecron;

4: şi [ţi­nutul] Heveilor: de la Te­man la ţinutul Canaan din faţa Gazei, şi ţinuturile sido­niene până la Afeca şi până la hotarele Amoreilor.

5: Şi tot ţi­nutul filistean Ghebla şi tot Libanul spre soare-răsare, de la Baal-Gad, la poa­lele muntelui Hermon, până la intrarea Ha­matului;

Ghebla: „e vorba de cetatea feniciană Gebal, mai cunoscută sub numele grecesc Byblos”[5].

6: pe toţi locuitorii ţinutului muntos, de la Liban până la Misferot-Maim, pe toţi Sidonienii îi voi nimici de dina­in­tea lui Israel; dar tu să-i dai lui Israel (pământul) prin sorţi, aşa cum ţi-am poruncit Eu ţie.

E indicat pământul care a mai rămas de cucerit; ne oprim aici asupra toponimelor, cu scurte indicaţii: Gheşur (= un pod), regat aramaic; prin Canaan se înţelege aici, cel mai probabil, teritoriul stăpânit de Fi­listeni de-a lungul Medi­te­ranei; Gaza (= puternic), cea mai sudică cetate filisteană; Aş­dod (= loc fortificat; castel), una dintre principalele cetăţi filistene; Ascalon (= punct de plecare; migraţiune), una din­tre prin­ci­palele cinci cetăţi feniciene; Gat (= teasc pentru stru­guri), una dintre principalele cinci cetăţi feniciene; Ec­ron (= sterpiciune), cea mai nordică şi cea mai mare cetate filisteană; Teman (= ţinut sudic), numele unui trib desprins din Esau şi al teritoriului ocupat de acesta în Edom; Afeca (= forţă), cetate la nord de Sidon; Ghe­bla sau Ghebal (= mun­te), cetate pe ţărmul Me­di­te­ranei, la nord de Sidon; Baal-Gad (= Domnul pros­perităţii), ţinut aflat la poalele muntelui Hermon; Ha­mat (= fortăreaţă), oraş la nord de Hermon, că­tre Damasc; Misferot-Maim (= izvoare calde), ce­tate de la hotarele ţării Sidonului.

„Apoi, după o lungă înşirare de noţiuni, Scrip­tura vor­beşte doar despre cei din Sidon: voi pierde pe sidonieni de la faţa fiilor lui Israel. Au fost amintiţi şi canaaneii şi cei care se găsesc în ţinuturile dinspre Egipt, cei care se află în ţi­nutul Accaronului şi în par­tea stângă a râului (Iordan), pre­cum şi mulţime de alte popoare. Dar, numai despre sidonieni zice Domnul că-i va nimici. Sidonienii, însă, […] înseamnă vânătorii. Ce altceva se înţelege prin aceşti vânători răi, pe care Dom­nul îi va nimici, dacă nu puterile vrăjmaşe despre care profetul zice: au întins cursă picioarelor mele, pentru a vâna sufletele şi a le atrage, pe neaşteptate, spre păcat? De aceea îi nimiceşte Domnul. Când vâ­nătorii vor fi morţi, când nu va mai fi nimeni pentru a întinde curse şi plase ca să atragă sufletele în păcat, atunci fiecare va sta liniştit sub viţa şi sub smochinul lui (Miheea 4, 4)”[6].

7: Şi acum, împarte pământul acesta, ca moştenire prin sorţi, la nouă seminţii şi la jumătate din seminţia lui Manase; de la Iordan până la Marea cea Mare, înspre apus, să li-l dai lor: Marea cea Mare va fi hotarul”.

8: Iar celor două seminţii, a lui Ruben şi a lui Gad, şi la jumătate din seminţia lui Manase le-a dat Moise pe cel de dincolo de Iordan; Moi­se, sluga lui Dumnezeu, li l-a dat spre răsărit,

9: de la Aro­er, care e pe malul râului Arnon, şi cetatea cea din mijlocul văii şi Medeba întreagă, până la Dibon,

10: precum şi toate ce­tă­ţi­le lui Sihon, regele Amoreilor, care a stăpânit din Heş­bon până la hotarele fiilor lui Amon;

11: şi ţinutul Ga­laadului şi hotarele Gheşuriţilor şi ale Maacatienilor, tot muntele Hermonului şi întregul ţinut al Vasanului, până la Salca;

12: întregul regat al lui Og din ţinutul Va­sa­nului, care a domnit în Aştarot şi în Edreea, cel rămas dintre uriaşi, pe care Moise l-a bătut şi l-a nimicit.

Despre cucerirea teritoriilor de la răsărit de Ior­dan am vorbit amănunţit în comentariile anterioare, la Cărţile Nu­me­rii şi Deuteronom. La răsărit de Iordan au pri­mit teritorii tri­bu­rile Ruben (= iată fiu; arătarea fiu­lui), Gad (= noroc; fericit) şi jumătate din Manase (= cel ce face să uite; uitare). Ză­bo­vim aici şi asupra unor to­po­nime: Medeba (= izvorul puterii; ape li­ni­şti­te), veche cetate moabită, atribuită seminţiei lui Ru­ben; Dibon (= ţinut mlăştinos; albia râului), oraş moa­bit, cu­ce­rit de Amoriţi şi, de la aceştia, de către israeliţi.

„Azi ni s-a mai citit că Moise a dat unora partea lor de moştenire. După aceea citim că şi Iosua, la po­runca Dom­nu­lui, a împărţit oamenilor săi partea cuve­nită lor. Aşadar, cel dintâi care a împărţit moştenire a fost Moise, al doilea Iosua. Prin Moise trebuie să în­ţelegem Legea. Cei care au trăit du­pă Lege au primit cei dintâi partea de moştenire, însă în afa­ra Ţării Făgăduinţei, căci când au primit pământul lor moş­te­nire, ei nu l-au ocupat realmente, nici nu l-au împărţit între ei, ci au aşteptat să primească abia de la Isus partea lor”[7].

13: Dar fiii lui Israel nu i-au nimicit pe Ghe­şu­reni şi pe Maacatieni şi pe Canaaneeni; iar regele Ghe­şurenilor şi al Maacatienilor locuieşte până azi printre fiii lui Israel.

Text care arată că victoria israeliţilor de la răsărit de Iordan nu a fost deplină, iar aceste neamuri vor primejdui cre­dinţa evreilor. Putem în continuare aplica astfel de locuri la paralela Moise-Iosua, în primul fiind închipuită Legea, iar al doilea vestind pe Iisus Hristos. Adevărul, însă, e acela că istoria israe­li­ţi­lor nu permite până la capăt această inter­pre­ta­re, decât ca tip (chip) imperfect al realităţilor cereşti. De­sigur, cititorul se va fi deprins până acum cu aceste analogii şi va şti până unde se poate încredinţa lor.

14: Doar seminţiei lui Levi nu i s-a dat moş­te­nire: Domnul, Dumnezeul lui Israel, El e moştenirea lor, aşa cum le-a spus Domnul. Şi aceasta e împărţirea pe care Moise le-a făcut-o fiilor lui Israel la Araba Moabului, dincolo de Iordan, spre Ierihon.

În comentariile anterioare am arătat deseori că tribul Le­vi, ca trib sacerdotal, nu a primit un teritoriu al său la îm­păr­ţirea pământului, ei urmând a se între­ţine din ofrandele adu­se lui Dumnezeu. „Leviţii n-au pri­mit moştenire nici de la Moi­se, nici de la Isus (Na­vi), căci Dumnezeu este partea lor. Oare nu se trage de aici concluzia că în Biserica Dom­nului sunt unii care depăşesc pe toţi ceilalţi prin virtuţile şi vredniciile lor, căci despre ei ne spune Scriptura că Domnul însuşi este moştenirea lor? Şi dacă ne este îngăduit să arătăm o oarecare îndrăzneală, în legătură cu aceste lucruri, să cer­cetăm cât de puţin adâncimile acestor taine, ca să vedem da­că nu cumva imaginea preoţilor şi a leviţilor ascunde ur­mă­torul înţeles: în mijlocul poporului, adică al acelora care sunt mântuiţi, partea cea mai mare şi cel mai mare număr dintre ei au credinţa celor simpli şi temători de Dumnezeu, încât sunt plăcuţi Lui prin fap­te bune, prin moravuri cinstite şi prin însuşirile alese ale faptelor lor. Dar sunt puţini, chiar foarte rari, cei care se dedică înţelepciunii şi ştiinţei, care-şi păs­trea­ză inimile lor curate şi cultivă cele mai frumoase virtuţi. Ştiinţa lor le îngăduie să aleagă calea pe care pornesc ceilalţi mai simpli, ca să ajungă la mântuire. Aşa sunt cei înfăţişaţi aici cu numele de preoţi şi leviţi, amintindu-ni-se că moş­te­ni­rea lor este Domnul, adică înţelepciunea, pe care au pre­fe­rat-o mai mult decât orice altceva”[8].

15: Pământul i l-a dat Moise seminţiei lui Ru­ben, după familiile lor.

16: Hotarele lor au fost de la Aroer, care este faţă-n faţă cu valea Arnonului, precum şi cetatea ce se află în valea Arnonului, şi tot şesul până la Medeba

17: şi până la Heş­bon şi toate cetăţile din şes, şi Dibonul şi Bamot-Baal şi Bet-Baal-Meon

18: şi Vasanul şi Chedemotul şi Mefaatul

19: şi Chi­ria­taim, Sibma şi Ţeret-Iaşahar în muntele Emec;

20: şi Bet-Peor şi poalele mun­telui Fazga şi Bet-Ieşimot;

21: şi toate cetăţile din şes şi tot regatul lui Sihon, regele Amoreilor, pe care l-a ucis Moise, pe el şi pe căpeteniile Madianului: Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, căpeteniile de pe lângă Sihon, şi pe lo­cuitorii ţi­nutului.

22: Iar pe Balaam al lui Beor, vrăji­to­rul, l-au ucis în lup­­tă.

23: Iar hotarele lui Ruben erau…: însuşi Iordanul era ho­tar; aceasta-i moştenirea fiilor lui Ruben, după familiile lor, după cetăţile şi satele lor.

E arătat teritoriul primit de seminţia lui Ruben la răsărit de Iordan. Zăbovim aici asupra toponimelor noi:

Bamot-Baal (= înălţimile lui Baal), pare a fi fost un vârf de pe lunga creastă a muntelui Atarus; Baal (= Domn; Stăpân);

Bet-Baal-Meon (= casa domnului locuinţelor), veche cetate amorită de la frontiera Moabului;

Chedemot (= aşezări răsăritene), cetate pe malul răsă­ritean al Iordanului, situată la marginea pustiei;

Mefaat (= frumuseţe);

Chiriataim (= cetate dublă; cetăţi gemene; oraşe su­rori), cetate între Arnon şi Atarot;

Sibma (= răcoare), cetate în apropiere de Heş­bon;

Ţeret-Iaşahar (= strălucirea zorilor), cetate amplasată pe un munte, în apropierea Mării Moarte; Emec (= vale);

Bet-Peor (= casa lui Peor), localitate învecinată cu Fazga; Peor (= ruptură; deschizătură);

Bet-Ieşimot (= casa pustiurilor), cetate situată aproape de Fazga şi de Marea Moartă.

Acestea erau teritoriile moştenite de Ruben. Despre că­peteniile Madianului biruite de israeliţi s-a vorbit la Car­tea Numerii (31, 8).

24: Moise, de asemenea, le-a dat moştenire fiilor lui Gad, după familiile lor.

25: În hotarele lor erau: Iezerul şi toate cetăţile Galaadului şi jumătate din ţi­nu­tul fiilor lui Amon, până la Aroer, care se află în faţa cetăţii Raba;

26: şi de la Heşbon până la Ramat-Miţpa şi Betonim şi de la Maha­naim până la hotarele Debirului,

27: şi Bet-Haran şi Bet- Nimra şi Sucot şi Ţafon şi restul regatului lui Sihon, regele Heş­bo­nului. Hotarul lui era Iordanul, până la marea Chi­ne­ret, din­colo de Iordan, spre răsărit.

28: Aceasta e moştenirea fii­lor lui Gad, după familiile, cetăţile şi satele lor.

E înfăţişată moştenirea lui Gad, fiind enumerate, se­lec­tiv, câteva toponime; la rândul nostru, ne vom ocu­pa doar de câteva dintre acestea:

Iezer sau Iaezer (= folositor), cetate din Galaad;

Raba (= capitală; mare), cetate situată în bazinul su­perior al Iabocului;

Heşbon (= calcul; socoteală), capitala lui Sihon, despre care s-a mai vorbit: „La est de partea septen­trio­nală a Mării Moarte era amplasat Heşbonul, oraş re­gal al amoriţilor (Nu­merii 21, 25 ş. u.). Ulterior l-au ocu­pat israeliţii, iar mai apoi a ajuns cetate moabită”[9];

Ramat-Miţpa (= înălţimea turnului de veghere), cetate galaadită, situată la hotarele lui Gad;

Betonim (= fisticuri), cetate revenită lui Gad;

Mahanaim (= două tabere), cetate revenită lui Gad;

Bet-Haran (= casa drumului), localitate pe valea Ior­danului, reconstruită de tribul Gad;

Bet-Nimra (= casa leopardului), cetate acordată ga­di­ţilor;

Sucot (= colibe; cabane; corturi), localitate pe malul ră­săritean al Iordanului;

Ţafon (= nord), cetate pe valea Iordanului.

 29: Moise a dat [moştenire] şi la jumătate din se­minţia lui Manase.

30: Iar hotarele lor au fost de la Mahanaim, cu tot regatul Vasanului, cu tot regatul lui Og, regele Va­sanului, şi cu toate satele Iairului – care se află în ţinutul Va­sanului –; şaizeci de cetăţi.

31: Iar jumătate din Galaad, cu Aş­tarotul şi Edreea, – cetăţile regale ale lui Og în ţinutul Va­sanului – i-a fost dată fiilor lui Machir, fiul lui Manase, adică la jumătate din fiii lui Machir, fiul lui Manase, după familiile lor.

Se arată teritoriul primit de jumătatea lui Ma­na­se la răsărit de Iordan; pentru Cartea Iosua, un singur toponim nou aflăm aici: Iair (= El luminează), fiind vor­ba despre Târgurile lui Iair, localităţi lipsite de zi­duri de apărare, în par­­tea de nord-vest a Vasanului, în regiunea Argobului. Moş­­tenitor a fost Machir (= vân­dut), fiul lui Manase, dar, ca unic fiu, strămoş şi al jumătăţii lui Manase stabilite în Canaan.

32: Aceştia sunt cei cărora le-a dat Moise moş­tenire în şesul Moabului, dincolo de Iordan, în faţa Ierihonului, spre răsărit. Dar seminţiei lui Levi nu i-a dat Moise moş­te­nire: Domnul, Dumnezeul lui Is­rael, El este moştenirea lor, aşa cum le-a grăit.

„A doua frază a acestui verset e preluată din Textul Masoretic”[10]. Despre moştenirea leviţilor s-a vorbit ade­se­ori, urmând să se revină asupra lor.


[1] IIR, p. 202

[2] SEP 2, p. 63

[3] Origen, Omilii la Cartea Iosua, XVI, 2

[4] Origen, Omilii la Cartea Iosua, XVI, 3

[5] SEP 2, p. 63

[6] Origen, Omilii la Cartea Iosua, XVI, 4

[7] Origen, Omilii la Cartea Iosua, XVI, 5

[8] Origen, Omilii la Cartea Iosua, XVII, 2

[9] AB, p. 102

[10] BBVA, p. 260

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s