Comentarii la Iosua – 11

Posted: 23/01/2009 in Iosua
Etichete:, ,

CAPITOLUL 11 – Cucerirea nordului Palestinei: bătălia de la apele Merom; luarea Haţorului şi a altor cetăţi; încheiere.

1: Şi dac-a auzit de aceasta Iabin, regele Ha­ţorului, a trimis la Iobab, regele Madonului, la re­ge­le Şim­ro­nului şi la regele Acşafului

„Origen interpretează alegoric şi spiritual numele regilor/demoni coalizaţi împotriva lui Iisus. Iabin înseamnă gânduri şi vicleşug/isteţime. Corespondentul lui este şarpele din Facere, renumit ca fiind cea mai isteaţă dintre creaturi (Facerea 3, 1). Haţor înseamnă curte (împărătească), simbol al întregii lumi pământeşti; prin urmare, Iabin este simbolul prinţului acestei lumi, al diavolului (Hom. Ios. XIV, 2). Şimron înseamnă ascultare, în două sensuri, bună şi rea. Regele din Şimron dă aici ascultare diavolului. ♦ Azif [Acşaf] înseamnă cum se scurge: trimite la motivul vanitas vanitatem (toate cele lumeşti trec, se scurg inexorabil)”[1].

2: şi la regii din­spre marele Si­don, la munte, şi la Araba, în preajma Chinarotului, şi la câm­pie şi în ţinutul Dor

Sidon înseamnă vânători: simbolizează puterile malefice care vânează sufletele credincioşilor (Hom. Ios. XIV, 2)”[2].

3: şi la Canaaneenii cei de pe ţărmul de la răsărit, şi la Amo­reii de pe ţărmul mării, şi la Hetei şi la Ferezei şi la Iebuseii din munţi şi la Heveii cei de sub Hermon, în ţinutul Miţpa.

4: Şi au ieşit aceştia, ei şi regii lor şi popor mult, numeros ca nisipul de pe ţărmul mării, şi cai şi foarte multe care de luptă.

„Războaiele purtate de Iisus Navi împotriva regatelor (Biblia 1688: nărod multu ca năsipul de pe marginea mării mulţimea) au fost înverşunate, victoria israeliţilor se datoreşte, potrivit textului, numai ajutorului lui Iahve”[3].

O nouă coaliţie se formează împotriva lui Israel; în frun­tea acesteia se afla Iabin (= El pătrunde) regele Haţo­ru­lui (= târg; castel îngrădit), cetatea fiind capitala canaaniţilor din nord; lui Iabin i s-au alăturat Iobab (= jubilare; gălăgie) regele Madonului (= ceartă) – cetate din nord, regele Şim­ro­nului (= străjer) – cetate nor­di­că, regele Acşafului (= fas­ci­naţie) – cetate nordică, re­gii din Sidon (= pescuit; vânătoare; întăritură) – veche cetate canaanită din nord, cu regii din Araba (= pus­tiu), de lângă Chinarot sau Chineret (= harpă; liră) – câmpia Ghenizaretului, cu cei din ţinutul Dor (= locu­in­ţă) – cetate pe ţărmul Mediteranei, Canaaneenii de pe ţăr­mul Mediteranei, Amoreii de pe ţărm, Heteii, Ferezeii, Ie­buseii (vechii locuitori ai cetăţii Ierusalim) şi Heveii. 

5: Toţi regii aceştia s-a adunat laolaltă şi au venit într-un singur loc şi şi-au aşezat tabăra la apele Merom, ca să se bată cu Israel.

Apele Merom (= loc înalt) erau situate, cel mai pro­ba­bil, la 18 km nord de Lacul Galileii, dar există şi alte propuneri.

6: Şi a zis Domnul către Iosua: „Nu te teme de ei, căci mâine, la ceasul acesta, Eu pe toţi îi voi da lui Israel ca să-i ucidă; cailor le vei tăia vinele, iar carele de luptă le vei ar­de-n foc”. 

Le veţi tăia vinele: gr. λευροκοπειν înseamnă, exact, a tăia tendoanele. Corespunde ebr. aqar, dar în Deuteronom 21, 4.6 echivalează ebr. araph, a frânge grumazul. Origen preia împreună cele două expresii, interpretând spiritual expresia de aici ca a-şi înfrâna trupul prin post şi  a pune sub jugul abstinenţei grumazul trufaş al cărnii. El pleacă de la o nedumerire: de ce doar caii învinşilor sunt sacrificaţi, în vreme ce asinii sunt lăsaţi vii. Pentru că, răspunde el, caii sunt animale senzuale, lascive şi trufaşe, simbolizând patimile sufleteşti; asinii însă, prin caracterul lor blând şi umil, simbolizează virtuţile. La un alt nivel de interpretare, caii reprezintă adunarea demonilor, în vreme ce asinii îi simbolizează pe păgânii ce vor fi convertiţi (Hom. Ios. XV, 3)”[4].

7: Iar Iosua şi toţi războinicii au năvălit asupră-le năprasnic la apele Merom şi s-au repezit în ei în ţinutul muntos.”

„La nord de lacul Ghenizaret se afla în epoca bi­blică lacul Hule sau Merom, care era cu 83 m deasupra nivelului Mării Mediterane. Avea o adâncime de 6-9 m. Hotarul din­spre nord nu era perfect delimitat, deoa­re­ce, în anotimpul ploios, toată împrejurimea era aco­pe­rită de bălţi. Lângă lacul acesta, evreii, sub conducerea lui Iosua, l-au înfrânt pe Iabin, regele din Hazor”[5].

8: Şi Domnul i-a dat în mâna lui Israel; a­cesta i-a lovit şi i-a fugărit până la marele Sidon şi până la Misferot-Maim şi până la câmpurile din Miţ­pa, spre răsărit; şi i-a nimicit până ce nici unul din ei n-a mai rămas să scape cu viaţă sau cu fuga.

9: Iar Iosua le-a făcut aşa cum îi poruncise Domnul: cailor le-a tăiat vinele, iar carele de luptă le-a ars cu foc.

Israel zdrobeşte coaliţia potrivnică şi-i urmă­reş­te pe fugari pe teritorii extinse: până la Sidon, în nord, la Mis­ferot-Maim (= izvoare calde) – la hotarele ţării Sidonului, în câmpurile de la Miţpa (= turn de ve­ghe­re) – cetate în Ga­laad, spre răsărit. Tăierea vinelor cai­lor, deşi violentă, ar pu­tea închipui gestul unui făcător de pace, caii fiind percepuţi în vechiul Orient drept un simbol al războiului.

10: Şi-n vremea aceea s-a întors Iosua şi a luat Haţorul, iar pe regele lui l-a ucis cu sabia. Până atunci, Haţorul fusese căpetenia tuturor acestor rega­te.

11: Şi toată su­flarea cetăţii au trecut-o prin ascuţişul săbiei, şi i-au ni­micit pe toţi şi n-a mai rămas în ea nimic din ce era viu; şi au ars Haţorul cu foc.

„Prin aceasta s-au indicat tainele al căror chip l-au arătat aceste cuvinte. Căci adevăratul Mântuitor al nos­tru, Iisus Hris­tos, Fiul lui Dumnezeu, biruitorul puteri­lor celor rele şi împărţitorul vredniciilor harului, a bi­ruit în vremea întrupării Sale prin cruce păcatul şi pe regele său, diavolul (căci odi­ni­oară stăpânea păcatul, îm­părăţind peste toţi). Prin aceasta a omorât cu cuvân­tul puterii Lui şi a nimicit toată suflarea pă­ca­tului, adică patimile cele din noi şi gândurile urâte şi re­le le­gate de ele, ca păcatul, în cei ce sunt ai lui Hristos şi vie­ţu­iesc după Hristos, să nu mai aibă nimic care să se mişte şi să trăiască asemenea unuia care trăieşte numai prin suflare”[6].

12: Şi a luat Iosua toate cetăţile acestor re­gate, ca şi pe regii lor, pe care i-a trecut prin ascuţişul săbiei şi i-a nimicit, aşa cum poruncise Moise, sluga Domnului.

13: Dar Israel nu a ars nici una dintre cetăţile în­tărite, în afară de Haţor, pe care Iosua a ars-o.

14: Fiii lui Israel au luat pentru ei toate prăzile, iar pe oameni i-au trecut prin ascuţişul săbiei până ce i-au nimicit de istov: pe nimeni din ei nu l-au lăsat cu suflare.

15: Aşa cum Domnul îi poruncise lui Moise, sluga Sa, întocmai îi po­runcise Moise lui Iosua; aşa a făcut Iosua, fără să lase pe dinafară nimic din ceea ce Domnul îi poruncise lui Moise.

16: Şi a luat Iosua toată ţara muntoasă şi ţinutul Ne­gheb şi tot ţinutul Goşen şi ţinutul de şes şi pe cel dinspre apus şi muntele lui Israel şi ţinuturile joase dinspre munte,

17: de la muntele Pele, care se întinde spre Seir, până la Baal-Gad, şi plaiurile Libanului, la poa­le­le Hermonului; şi i-a prins pe toţi regii lor şi i-a bătut şi i-a omorât.

18: Zile multe s-a războit Iosua cu regii aceştia.

19: Şi n-a fost cetate pe care să n-o fi cucerit fiii lui Israel; pe toate le-au luat prin război.

20: Că de la Domnul a fost ca inima lor să se întărească în a ieşi cu război împo­triva lui Israel, pentru ca să fie ei nimiciţi de istov şi nici o milă să nu fie asupră-le, ci să fie daţi pieirii, aşa cum Domnul îi gră­i­se lui Moise.

Continuă cuceririle israeliţilor; urmează luptele cu Ena­­chimii, descendenţi din Enac, despre care s-a mai vorbit şi în volumele anterioare:

21: Şi-n vremea aceea a venit Iosua şi i-a nimicit cu totul pe Enachimii cei de dincolo de ţinutul muntos, din Hebron şi din Debir şi din Anab şi din tot muntele lui Israel şi din tot muntele lui Iuda, împreună cu cetăţile lor; şi i-a nimicit Iosua întru totul.

22: Fiii lui Israel n-au cruţat pe nici unul dintre Enachimi, din ei însă au rămas în Gaza, în Gat şi Aşdod.

23: Şi a luat Iosua toată ţara, aşa cum Domnul îi po­runcise lui Moise. Şi Iosua le-a dat-o ca moştenire lui Israel, prin împărţire, după seminţiile lor.

Şi s-a odihnit pământul de război.

„Sub Moise nu s-a spus ceea ce s-a spus sub Iisus (Navi): pământul s-a liniştit de război. Desigur că acest pă­mânt, care este al nostru, cel prea plin de răz­boaie şi lupte, acest pământ nu va fi lipsit de războaie decât prin lucrarea Domnului Iisus. Între noi se află tot felul de popoare pă­că­toase, care pun stăpânire pe su­fletele noastre fără să ne lase nici un răgaz. Înlăuntrul nostru se află aceşti canaanei, între noi sunt ferezeii, aici sunt iebuseii; câtă trudă, câtă veghe şi îndelungă-răb­dare ne trebuie pentru a alunga dintre noi toate aces­te popoare viciate, pentru ca, în sfârşit, pământul nostru să fie lipsit de războaie[7].  Să nu uităm că Iosua e doar tip al lui Iisus, după cum Canaanul e nu­mai preînchipuire a Îm­pă­ră­ţiei cerurilor. Astfel, pentru israeliţi a mai trecut mul­tă vreme până la stăpânirea deplină a Canaanului (în vremea regelui David), însă chiar şi aceea s-a dovedit vremelnică. La fel, pă­mântul trupului nostru nu va fi deplin ferit de războaie în veacul acesta, ci doar după intrarea în Ţara Făgăduinţei. Ori­cum, biruinţa în războaiele noastre şi odihna vii­toare nu ni le poate da decât Hristos, preînchipuit în Iosua Navi.


[1] SEP 2, p. 58

[2] SEP 2, p. 58

[3] IIR, p. 202

[4] SEP 2, p. 59

[5] AB, p. 83

[6] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 18

[7] Origen, Omilii la Cartea Iosua, I, 7

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s