Comentarii la Iosua – 8

Posted: 21/01/2009 in Iosua
Etichete:, ,

CAPITOLUL  8 – Împresurarea şi luarea cetăţii Ai.

1: Şi a zis Domnul către Iosua: „Să nu-ţi fie teamă, şi nici să te-nspăimânţi! Ia-i cu tine pe toţi răz­boinicii şi scoală-te şi suie-te la Ai; iată că ţi l-am dat în mână pe re­gele Aiului, cu toată ţara.

2: Şi vei face cu Aiul ceea ce ai fă­cut cu Ierihonul şi cu regele lui; veţi ţine însă pentru voi şi veţi împărţi prada de vite; şi puneţi-vă oameni de pândă înapoia cetăţii”.

Împotriva cetăţii Ai, se prefigurează o nouă stra­te­gie decât în cazul Ierihonului; tot astfel, spre deo­se­bi­re de prima ce­tate, israeliţii pot păstra prada de răz­boi. Bunurile Ieriho­nu­lui vor fi fost, aşadar, privite ca o primiţie, închinată lui Dumnezeu.  „După Origen, Ai înseamnă haos, dezordine. Mântuirea este o luptă permanentă cu forţele haosului (Hom. Ios. VIII, 3)”[1].

3: Şi s-a sculat Iosua şi-ntregul popor bun de răz­boi ca să meargă la Ai. Iar Iosua a ales treizeci de mii de băr­baţi puternici şi i-a trimis noaptea.

4: Şi le-a poruncit, zicând: „Staţi la pândă înapoia cetăţii; să nu vă duceţi prea departe de cetate şi cu toţii să fiţi gata.

5: Iar eu şi toţi cei ce sunt cu mine ne vom apropia de cetate; şi va fi că după ce locuitorii Aiului vor ieşi împotriva noastră, aşa cum au făcut-o înainte, noi vom fugi din faţa lor.

6: Şi când se vor lua după noi, noi îi vom trage departe de cetate, iar ei vor zice: Ăştia fug de dinaintea noastră aşa cum au făcut-o şi al­tă­dată… 

7: Noi vom fugi de ei, iar voi vă veţi ridica din pândă şi veţi intra în cetate.

8: Veţi face după cum v-am spus: iată, v-am dat poruncă!” 

9: Şi Iosua i-a trimis, iar ei s-au dus să se aşeze la pândă: şi s-au aşezat între Betel şi Ai, la apus de Ai.

10: Iar Iosua s-a sculat a doua zi de­vre­me şi a cercetat poporul trecându-i pe dinainte. Şi s-a ridicat, el şi bătrânii, în frun­tea poporului, împotriva Aiului.

11: Şi toţi războinicii s-au ridi­cat cu el şi au îna­in­tat şi au venit dinspre răsărit împotriva cetăţii;

12: iar cei ce pândeau cetatea se aflau spre apus.”

„Textul Masoretic adaugă: Şi a aşezat tabăra spre miază­noapte de Ai; iar între el şi Ai era o vale[2].  De­vine mai evi­dentă strategia folosită împotriva cetăţii Ai.

13: Iar el a aşezat poporul tot într-o singură tabără, care se întindea în partea de miazănoapte a cetăţii, aşa în­cât coada taberei ajungea până spre par­tea de apus a cetăţii. Iar Iosua a fost, în noaptea ace­ea, în mijlocul văii.

„Versetul 13: text lacunar în Septuaginta; pre­lu­at din Textul Masoretic”[3].

14: Şi a fost că atunci când regele Aiului a văzut, el s-a grăbit şi a ieşit, el şi bărbaţii cetăţii, îm­po­triva lor la război, şi tot poporul era cu el; dar nu ştia că împotriva lui sunt oameni la pândă, ascunşi în spa­tele cetăţii.

15: Iar Iosua şi-ntregul Israel s-au tras îndărăt, ca şi cum le-ar fi fost frică, şi fugeau pe calea ce ducea spre pustiu.

16: Iar ei au alergat după fiii lui Israel şi i-au gonit de dinapoi, îndepărtându-se astfel de cetate;

17: şi în Ai n-a rămas nici unul care să nu alerge după fiii lui Israel; şi, lăsând cetatea deschisă, îi fugăreau pe fiii lui Israel.

18: Atunci Domnul a zis către Iosua: „Întinde-ţi mâna spre cetate, cu lancea pe care o ai în mână, că în mâi­nile tale am dat-o; iar oamenii de la pândă să se ridice degrab din locul unde sunt!”  Şi şi-a întins Iosua mâna cu lancea asupra cetăţii.

„Gestul, analog cu cel al lui Moise (cf. Ieşirea 17, 8-13), a devenit în textul grec un semnal pentru cei aşezaţi în locul de pândă: această lectură e conformă cu o parte a exegezei rabinice (Flavius Iosephus, AI 5, 46), dar pentru alţi comentatori, gestul lui Iisus e simbolic”[4].

19: Şi când Iosua şi-a întins mâna, oamenii de la pândă s-au ridicat degrab din locul unde erau şi au intrat în cetate şi au luat-o; şi, grăbindu-se, au dat foc cetăţii.

20: Iar când lo­cu­i­torii Aiului au cătat înapoi, atunci au văzut fumul ridicându-se din cetate, dar nu mai aveau unde să fugă, încoace sau încolo…

„Textul Masoretic adaugă: …căci poporul care fu­gea spre pustiu se întorsese împotriva celor ce-l ur­măreau[5]. Acum se dezvăluie pe de-a-ntregul planul strategic al lui Io­sua, inspirat de glasul divin.

21: Şi văzând Iosua şi-ntregul Israel că pân­darii luaseră cetatea şi cum fumul cetăţii se ridica pân-la cer, s-au întors şi i-au lovit pe oamenii Aiului.

22: Iar cei­lalţi au ieşit din cetate ca să-i întâlnească; iar aceş­tia [Aiţii] se aflau în mij­locul taberei lui Israel, între unii de-o parte şi alţii de alta. Şi i-au ucis, până ce n-a mai rămas dintre ei nici unul scăpat cu viaţă sau cu fuga.

„Origen salvează cruzimea episodului istoric, propunând o interpretare spirituală a măcelului: luptătorii, asimilaţi aici cu sfinţii creştini, au nimicit patimile, demonii care sălăşluiesc în acest Ai, simbol al haosului sufletesc (Hom. Ios. VIII, 7)”[6].

23: Iar pe regele Aiului l-au prins viu şi l-au adus la Iosua.

24: Şi a fost că atunci când fiii lui Israel au încetat să-i ucidă pe toţi cei ce se aflau în Ai şi-n câmpuri şi pe povârnişul muntelui şi de peste tot de unde-i fugăriseră şi unde-au căzut, până la unul, sub ascuţişul săbiei, atunci Io­sua s-a întors la Ai şi l-a trecut prin ascuţişul săbiei.

25: Cei ce-au căzut în ziua aceea, bărbaţi şi femei, au fost douăsprezece mii: toţi locuitorii Aiului.

26: Iar Io­sua nu şi-a lăsat jos mâna pe care o întinsese împreună cu lancea până ce nu i-a nimicit pe toţi locuitorii Aiului,

27: în afară de vitele şi de prăzile ce se aflau în cetate, pe care fiii lui Israel le-au împărţit între ei după porunca Domnului, aşa cum Domnul îi poruncise lui Iosua.

28: Iar Iosua a ars cetatea şi a prefăcut-o în movilă pe veci ne­locuită, aşa cum se vede şi astăzi.

29: Iar pe regele Aiului l-a spânzurat de un copac cu două trunchiuri gemene; şi a stat el spânzurat de copac până seara; iar la apusul soarelui a dat Iosua poruncă şi l-au luat de pe copac şi l-au aruncat într-o groapă; şi au pus peste el o gră­madă mare de pietre, aşa cum se vede şi astăzi.

„Origen (Hom. Ios. VIII, 3) compară copacul înfurcat de care a fost atârnat regele din Ai, chip al diavolului, cu crucea lui Hristos pe care au fost răstignite cele două contrarii, Hristos şi lumea păcătoasă.  ♦ […] Lui Origen, coaliţia îndreptată împotriva lui Iisus îi evocă persecuţia împotriva creştinilor, iar victoria acestuia o prevesteşte pe cea a lui Iisus Hristos (Hom. Ios. IX, 10)”[7].

Drept cheie generală, după cum am mai arătat-o, în ce­tăţile care se opun lui Iosua şi în general în luptele purtate de israeliţi împotriva altor neamuri, vom vedea în opozanţi puterile vrăjmaşe cele nevăzute, iar în Is­rael pe poporul ce se nevoieşte a intra în Împărăţia Ce­rurilor: „După părerea mea, acesta e cel mai potrivit fel de a înţelege războaiele lui Israel şi luptele lui Iisus (Navi) pentru dărâmarea şi jefuirea regatelor. Această explicare va da un înţeles mai uman tex­telor care des­criu jaful şi devastarea tuturor acestor oraşe, unde n-a scăpat cu viaţă nici unul din ei. Bine ar fi ca Dum­ne­zeu să lucreze în aşa fel, atât în sufletele credincioşilor Săi pe care El le pregăteşte pentru împărăţia Sa, cât şi în inima mea însăşi, ca să alunge toate păcatele din tre­cut şi să le ni­micească, pentru ca să nu mai licărească în mine nici un gând de viclenie, nici o fărâmă de mâ­nie, nici o poftă ru­şi­noasă să nu găsească în mine sălaş, ca să nu se mai poată fu­rişa nici un cuvânt rău în gura mea! Şi astfel, curăţit de toate păcatele cele vechi, să pot lua, sub conducerea lui Iisus, loc în oraşele fiilor lui Israel […]. Fără îndoială că faptele lui Iisus (Navi) raportate de Scriptură trebuie referite la lu­cra­rea pe care şi azi o urmăreşte Domnul nostru Iisus în su­fletele noastre. Căci întâia faptă a Cuvântului lui Dum­nezeu este de a smulge răul, care era de mai îna­in­te, adică spinii şi pălă­mida păcatelor. Câtă vreme ră­dă­cinile lor ţin pământul legat de ele, acesta nu poate pri­mi seminţele sfinte şi bune”[8].

„În textul Septuagintei, versetele următoare (30-35) ale acestui capitol sunt inserate în capitolul ur­mă­tor drept versetele 2b-2f. Versiunea de faţă le in­tro­du­ce aici, în con­cordanţă nu numai cu Textul Masoretic, ci şi cu vechile ediţii româneşti”[9].

30: Atunci Iosua I-a zidit Domnului, Dum­ne­zeului lui Israel, un jertfelnic pe muntele Ebal,

31: aşa cum Moise, sluga Domnului, le poruncise fiilor lui Israel şi cum este scris în legea lui Moise: jertfelnic de pietre întregi, peste care n-a fost pus nimic de fier; şi acolo i-a adus Domnului ardere-de-tot şi jertfă de mântuire.

Muntele Ebal (= pleşuv; pietros) se află la nord de Sichem, fiind separat de muntele Garizim (= locuri pustii), despre care va fi vorba ceva mai jos, printr-o vale foarte strâmtă. Aici a ridicat Iosua jertfelnic din pietre necioplite. „De ce pietre întregi? Pentru că cele cioplite erau profanate de unealta omului şi, pe de altă parte, puteau fi luate drept idoli (chipuri cioplite)”[10]. Aici se aduceau arderile de tot şi celelalte jertfe: „Din arderea-de-tot (holocaust) nu rămânea decât scrumul, cenuşa; din jertfa propriu-zisă era arsă doar o parte, cealaltă rămânând în folosinţa preoţilor”[11].

32: Iar Iosua a scris pe pietre Deuteronomul, legea lui Moise, în faţa fiilor lui Israel.

Sunt, desigur, alte pietre, special alese în acest scop, decât acelea ale jertfelnicului; pe ele a scris Io­sua Deu­te­ro­no­mul: „E vorba de un dublet al Deu­te­ro­no­mului, copiat din cartea pe care o păstrau preoţii-le­viţi, prescripţie consemnată în Deuteronom 17, 18”[12].

33: Şi tot Israelul, cu bătrânii lor, cu judecătorii şi cu grămăticii lor, cu toţi băştinaşii şi veneticii lor, mergeau pe aproape, de-o parte şi de alta în preajma chi­votului, iar preoţii şi leviţii purtau chivotul legă­mân­tu­lui Domnului; ju­mă­tate din ei erau aproape de mun­tele Garizim şi jumătate  erau aproape de muntele Ebal, aşa cum poruncise Moise, sluga Domnului, spre a-l bi­ne­cuvânta mai întâi pe poporul lui Israel.

„Pietrele mari şi puse pe înălţime sunt chipul cetei Apostolilor noştri, care sunt mari şi înalţi şi vă­zuţi de mulţi pentru adevărul făcut cunoscut de ei. Iar cât priveşte virtutea şi vieţuirea lor în Hristos plină de laudă, nimeni nu e pe măsura lor. Căci în înălţimea lor întrec pe toţi cei asemenea nouă şi sunt mult deasupra lor. […] Mari sunt deci pietrele şi ca într-un munte aşezate. Căci strălucirea slavei şi vestea măririi lor îi face să apară la mare înălţime şi ca într-un munte. Dar cine sunt cei ce ridică pietrele? Iudeeii care trec Ior­danul. Cei ce cred în Hristos cel Sfânt şi se îmbo­gă­ţesc cu harul Sfântului Botez. Aceştia au ridicat peste ei ca în­vă­ţă­tori şi călăuze tainice pe ucenicii Mân­tui­to­rului nostru, pie­trele cu adevărat sfinte şi alese […]. Deci şi noi suntem pie­tre, deşi rămânem întregi şi nerăniţi. Căci cei ce Îl înalţă pe El, cum am spus, întru miros de bună mireasmă, îşi sfin­ţesc întreaga lor cugetare, nelă­sân­du-se împărţiţi spre cele din lume, nici purtând mai departe rănile de pe urma păca­tului întinat şi urât, ci precum este Hristos neîmpărţit, aşa suntem şi noi şi ne arătăm având un singur mod de purtare şi simţire ade­vă­rată. Căci ne dăruim numai lui Dumnezeu, refuzând por­nirea de a ne împărţi spre cele ale trupului şi ale lumii. […] Deci pietrele trebuie să fie întregi şi ne­ciun­tite în modurile în care am spus adineauri”[13].  Por­nind de la o altă traducere posibilă a numelor celor doi munţi, se prevăd cele viitoare: „Garizim se tăl­mă­ceşte prin tăiere-împrejur. Iar Bal prin amestecătură. Deci în amestecătura blestemată de nea­muri îşi aşează altarul Domnul nostru Iisus Hristos”[14].

34: Apoi a citit Iosua toate cuvintele acestei legi, binecuvântările şi blestemele, aşa cum toate erau scrise în legea lui Moise.

35: Din toate câte-i poruncise Moise lui Iosua n-a fost nici un cuvânt pe care Iosua să nu-l fi citit în auzul întregii adunări a fiilor lui Israel, al bărbaţilor şi al feme­i­lor şi al copiilor şi al străinilor care făceau drumul împreu­nă cu Israel.

Străinii sau veneticii erau păgâni acceptaţi în obştea lui Israel ca rezidenţi, adică pe cale de a se con­verti; proze­liţi”[15]. Printre aceştia nu erau acceptaţi ca­na­aniţii, dar, cum s-a văzut din cazul cu Rahab şi casa ei, au existat şi excepţii.


[1] SEP 2, p. 45

[2] BBVA, p. 253

[3] BBVA, p. 253

[4] SEP 2, p. 47

[5] BBVA, p. 253

[6] SEP 2, p. 47

[7] SEP 2, p. 48

[8] Origen, Omilii la Cartea Iosua, XIII, 3

[9] BBVA, p. 253

[10] BBVA, p. 254

[11] BBVA, p. 254

[12] BBVA, p. 254

[13] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la A Doua Lege, IV, 2

[14] Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări, nedumeriri şi răspun­suri, 43

[15] BBVA, p. 254

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s