Comentarii la Iosua – 2

Posted: 20/01/2009 in Iosua
Etichete:, ,

CAPITOLUL  2Iosua trimite iscoade în Canaan.

1: Iosua, fiul lui Navi, a trimis din Şitim doi ti­neri să iscodească [ţara], zicându-le: „Duceţi-vă şi ve­deţi ţara şi Ieri­honul!”  Şi ducându-se acei doi tineri, au venit în Ierihon; şi au intrat în casa unei femei des­frâ­nate, al cărei nume era Rahab, şi s-au odihnit acolo.

„Ierihon: principala cetate a Canaanului, situată la ca­pă­tul sudic al Văii Iordanului, localitate din care astăzi au rămas doar ruinele pe care le cercetează arheologii. (Noul Ierihon, acela al Noului Testament, a fost ridicat de către Irod cel Mare pe un alt ampla­sa­ment)”[1].  Casa unei femei desfrânate: Flavius Iosephus (AI 5, 7) dă καταγώγιον, un han unde, după o tradiţie menţionată în Targum şi reluată de exegeza iudaică, iscoadele vin să cineze. Tradiţia creştină insistă, dimpotrivă, asupra prostituatei care va fi salvată de către cercetaşii lui Iisus [i. e. Hristos] (Origen, Hom. Ios. I, 4 şi III, 4; tot la Origen, aceşti cercetaşi sunt îngerii lui Dumnezeu), şi leagă personajul de celelalte prostituate din Vechiul Testament şi Noul Testament. Rahab: după Origen, Rahab simbolizează sufletul plin de vicii, care se mântuieşte prin credinţă şi prin faptele de credinţă (Hom. Ios. I, 4). Tocmai pentru că-i primeşte pe cei doi trimişi ea dovedeşte că se află pe calea mântuirii. În Hom. Ios. III, 4, sprijinindu-se pe etimologia antroponimului, care ar însemna larg, cuprinzător, Origen identifică în Rahab figura Bisericii recrutată dintre neamurile păcătoase. […] Alexandrinul trimite explicit la III Regi 3, 16, scena judecăţii celor două desfrânate (una rea, cealaltă mărinimoasă) de către Solomon, precum şi la desfrânata luată în căsătorie de profetul Osea (Osea 1, 2). Toate aceste desfrânate vetero-testamentare prefigurează în mod tainic Biserica ieşită la lumină dintre neamurile păgâne păcătoase. ♦ Tot după Origen, cei doi tineri trimişi de Iisus Navi sunt doi îngeri meniţi să-i arate calea cea dreaptă lui Rahab-Biserica-Sufletul omenesc (Hom. Ios. I, 4 şi III, 3)”[2].

Iscoadele au fost trimise în Ierihon (= oraşul finicilor; cetatea parfumurilor), pornind din Şitim (= cedri; salcâmi), un şes din Ţara Moa­bu­lui. „În vreme ce Iisus [Navi] al nostru a trimis iscoade către re­gele Ie­ri­ho­nului, ei au fost primiţi de o desfrânată ospi­ta­li­eră. În­să această desfrânată, care a primit pe solii lui Iisus, i-a pri­mit cu scopul, desigur, de a nu mai fi desfrânată. Sufletul fie­căruia dintre noi a fost tot o desfrânată, câtă vreme el a trăit în plăcerile cărnii. […] Dacă un suflet îl primeşte cu evlavie [pe trimisul lui Iisus Hristos – n. n.], El nu-l aşază în locuri joase şi inferioare, ci în locuri înalte şi superioare, pentru că noi n-am primit pe Domnul Iisus din ţinuturile joase ale pământului, pe Cel care a venit de la Tatăl şi a co­bo­rât din cer”[3]. Rahab (= cea întinsă; furie; cea mândră) apare în gene­a­logia Mântuitorului Hristos (Matei 1, 5).

2: Dar regelui Ierihonului i s-a dat de ştire cum că aici au intrat nişte bărbaţi dintre fiii lui Israel, ca să is­co­dească ţara.

3: Iar regele Ierihonului a trimis şi a grăit către Rahab, zicând: „Scoate-i afară pe băr­baţii care ţi-au intrat azi-noapte în casă, fiindcă ei au venit să iscodească ţara!” 

4: Dar femeia, luându-i pe cei doi bărbaţi, i-a ascuns şi le-a grăit [trimişilor regelui], zicând: „Au intrat la mine nişte băr­baţi, dar n-am ştiut de unde sunt;

I-a ascuns: Textul Masoretic are şi l-a ascuns; folosind pluralul, Septuaginta, ca toate celelalte traduceri (Targumul siriac, Theodotion şi Symmachos), restabileşte coerenţa sintactică a textului. Singularul ciudat din ebraică a dat naştere la numeroase comentarii (un midraş îl explică prin aceea că la Rahab a intrat doar unul dintre spioni, iar celălalt ar fi fost un înger nevăzut). Origen (Hom. Ios. III, 3) îi prezintă pe amândoi drept îngeri ai lui Dumnezeu[4].

5: iar la vremea întune­ri­cu­lui, când poarta s-a închis, bărbaţii aceia au ieşit, dar eu nu ştiu unde s-au dus; alergaţi după ei şi-i veţi prinde!”…

„Uită-te că Rahav îşi acoperă cu multă înţe­lepciune gân­durile ei cele bune. Când trimişii împă­ra­tului pentru cău­tarea iscoadelor au întrebat-o: Au intrat oameni la tine?, ea le-a răspuns: Da, au intrat. A spus mai întâi adevărul, apoi a adăugat minciuna. Niciodată minciuna nu-i crezută dacă nu-i adaugi la început şi o umbră de adevăr. De aceea, cei ce mint cu aparenţă de adevăr, spun mai întâi adevărul, ceea ce se ştie de toată lumea, şi apoi adaugă minciunile şi neade­vărul. Au intrat la tine iscoadele? Da, le-a răspuns femeia. Dacă ar fi răspuns de la început: Nu, ar fi îndemnat pe tri­mi­şii împăratului să-i caute în casă. Dar ea le-a răspuns: Da, au intrat şi au plecat pe acest drum! Urmăriţi-i şi-i veţi prinde!  Ce minciună bună! Ce viclenie bună, care n-a trădat cele dum­nezeieşti, ci a păstrat credinţa!”[5].

6: Iar ea s-a suit la ei, deasupra casei, şi i-a ascuns între nişte snopi de in pe care ea îi pusese acolo, pe aco­perişul casei.

„E vorba de un acoperiş de casă palestiniană, drept şi întins ca o terasă”[6]. „Origen (Hom. Ios. I, 5) vede în simbolul inului chipul preoţiei, iar prezenţa lui pe casă ar reprezenta înălţimea tainelor credinţei[7].

Inul, fiind rece, e simbol al stingerii pof­telor şi, tocmai de aceea, folosit în al­că­tuirea veşmintelor preoţilor Vechiului Testament. „Inul slujeşte pentru veşmin­te­le preoţilor, va să zică el – inul – era prefăcut pe seama celor ce aveau să fie poftiţi la slujirea preoţiei, după vorba Apos­to­lului Pe­tru: Voi sunteţi neam sfânt, preoţie împărătească (I Petru 2, 9), sau cel puţin în simbolismul Legii, unde-i vorba de preoţi, se ascunde chemarea tainică a acestui popor, ca­re este chemat dintre păgâni (Romani 9, 24)”[8]. Pre­zen­ţa inului în casa unei desfrânate dintre păgâni ves­teşte că aceştia vor fi chemaţi la slujirea lui Dumnezeu.

7: Iar oamenii au alergat după ei pe calea Ior­da­nului, până la vad; şi poarta s-a închis.

8: Şi a fost că atunci când oamenii care umblau după ei s-au dus, şi mai înainte ca ei (iscoadele) să fi adormit, ea s-a urcat la ei pe aco­pe­rişul casei şi le-a zis:

9: „Eu ştiu că Domnul v-a dat vouă ţara; că frica de voi a căzut asu­pră-ne;

Domnul v-a dat vouă ţara: „În tradiţiile ebraică şi creştină, declaraţia lui Rahab (până la v. 11) e interpretată ca semn al Duhului lui Dumnezeu care coboară asupra acesteia, conferindu-i darul profeţiei (Ruth Rabbah 1; Origen Hom. Ios. III, 4)”[9].

10: fiindcă noi am auzit cum a secat Domnul Dum­nezeu Marea Roşie de dinaintea voastră, atunci când aţi ieşit din ţara Egiptului, precum şi tot ceea ce El le-a făcut celor doi regi ai Amoreilor de dincolo de Iordan, lui Sihon şi lui Og, pe care voi i-aţi nimicit.

Marea Roşie după denumirea grecească ερυθρα θάλασσα. Numele ebraic yam suf[10], marea de stuf, face referire la vegetaţia care îi dă culoarea roşie”[11].

11: Şi dac-am auzit noi acestea, inima ni s-a înfricoşat şi în nici unul dintre noi n-a mai rămas curaj în faţa voastră, căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în cer şi jos pe pământ.

„Să mergem acum şi la alţii care au fost mân­tu­iţi prin pocăinţă. Poate că una din femei va zice: – Am trăit în des­frânare, am săvârşit adulter, mi-am pângărit trupul cu tot felul de destrăbălări. Mă pot oare mântui?  – Uită-te, femeie, la Raav şi aşteaptă şi tu mântuirea! Dacă femeia, care a făcut desfrânare pe faţă şi în pu­blic, s-a mântuit prin pocăinţă, oare femeia care a făcut odată desfrânare, înainte de a primi harul, nu se mân­tu­ie prin pocăinţă şi post? Caută cum s-a mân­tuit aceea! Raav a spus numai aceste cuvinte: Dum­ne­ze­ul vostru este în cer şi pe pământ. A spus: Dumnezeul vos­tru, căci n-a îndrăznit, din pricina desfrânării, să-l nu­meas­că Dumnezeul ei. Şi dacă doreşti să ai o mărturie scrisă că ea s-a mântuit, atunci o găseşti consemnată în Psalmi: Îmi voi adu­ce aminte de Raav şi de Vavilon care mă cunosc (Psalmi 86, 3). Cât este de mare iubirea de oameni a lui Dumnezeu că pomeneşte în Scripturi şi pe desfrânate! N-a spus numai: Îmi voi aduce aminte de Raav şi Vavilon, ci împreună cu cu­vin­tele: care mă cunosc. Prin urmare este mântuire şi pen­tru băr­baţi şi la fel şi pentru femei; iar aceasta se capătă prin po­căinţă”[12].

12: Şi acum, juraţi-mi pe Dumnezeu că aşa cum am făcut eu milă cu voi, tot astfel să faceţi voi milă cu casa ta­tălui meu:

13: că anume veţi lăsa cu viaţă casa tatălui meu şi pe mama mea şi pe fraţii mei şi pe surorile mele şi toată casa mea şi tot ce au ei, şi că sufletul meu îl veţi izbăvi din moarte”.

Desfrânata Rahav cere pentru toţi ai săi, de la tri­mişii lui Isus, izbăvirea din moarte.

14: Şi i-au zis bărbaţii: „Viaţa noastră pen­tru a voastră, chiar şi cu moarte!”  Iar ea a zis: „Când Domnul vă va da cetatea, să faceţi cu mine milă şi adevăr!”

15: Şi le-a dat drumul pe fereastră

„Textul Masoretic completează: …i-a coborât cu o funie pe fereastră, căci îi era casa în zidul cetăţii şi în zidul cetăţii locuia[13]. Biblia 1982 şi reeditările ulterioare urmează aici textului ebraic.

16: şi le-a zis: „Duceţi-vă la munte, ca nu cum­va să dea de voi cei ce vă urmăresc, şi staţi ascunşi acolo vreme de trei zile, până ce urmăritorii se vor întoarce de către voi, şi apoi vă veţi duce în calea voastră”.

„Femeia depravată (curtezana, cum traduc unii) este expusă mâniei regelui din Ierihon […]. Este deci un rege care este vrăjmaşul acestei curtezane, e stă­pâ­nul lumii aces­teia (Ioan 12, 31), care urmăreşte is­coa­dele lui Isus şi vrea să pună stăpânire pe ele, dar el nu le poate apuca pentru că ele umblă pe munţi. Ele nu coboară în regiunile de jos şi nu se lasă în văi, ci ele caută înălţimea colinelor şi culmile mun­ţi­lor. Tot aşa şi sufletul depravat care este în noi exclamă: Ri­dicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu (Psalmi 120, 1)”[14].

17: Şi i-au zis bărbaţii: „Liberi suntem noi de acest jurământ al tău:

„Formulă a unui jurământ condiţionat de poziţia părţii celeilalte; în cazul de faţă, condiţia constă în instrucţiunile ce urmează”[15].

18: Iată, noi vom intra într-o parte a cetăţii, iar tu să pui semn: această funie roşie să o legi la fe­reastra prin care ne-ai dat drumul: iar pe tatăl tău şi pe mama ta şi pe fraţii tăi şi toată casa tatălui tău să-i aduni la tine, în casa ta.

„În tradiţia creştină, roşul simbolizează sângele lui Hristos. După Origen (Hom. Ios. III, 5), nu există mântuire decât prin sângele lui Hristos; Rahab-Biserica se va mântui doar prin jertfa lui Iisus. Cf. şi Clement Romanul, Epistola către Corinteni 12,7; Iustin, Dial. 111; Theodoret, Qu. Ios. 2”[16].

În funia cea roşie, Părinţii Bisericii au văzut pre­în­chi­puit sângele Mântuitorului vărsat pe cruce, după cum casa desfrânatei Rahav este tip al Bisericii. Sem­nul sângelui va sta la fereastra izbăvitoare, aşa cum şi noi ne-am mântuit prin cruce, fereastră către Împărăţia cerurilor. E o apropiere şi între funia cea roşie de la fereastră şi sângele mielului cu care evreii au uns uşile lor în Egipt, la vremea celei de a ze­cea plăgi trimise asupra egiptenilor (Ieşirea 12, 7). „Şi au mai spus să pună semn: să atârne de casa ei ceva roşu. Prin a­ceas­ta au făcut cunoscut mai dinainte că prin sângele Dom­nului se vor mântui toţi cei ce cred şi nădăjduiesc în Dum­nezeu. Vedeţi, iubiţilor, că în femeia aceasta a­vem nu numai credinţă, ci şi profeţie”[17].  „Tot astfel, simbolul panglicii ce­lei roşii, pe care au dat-o în Ieri­hon desfrânatei Raab cei tri­mişi de Iisus Navi ca is­coa­de, spunându-i să o lege de fe­reastra prin care îi cobo­râse pe ei, pentru ca să-i facă să sca­pe de duşmani, a arătat, de asemenea, simbolul sângelui lui Hristos, prin care cei din toate neamurile, care odinioară au fost desfrânaţi şi nedrepţi, se mântuiesc, luând iertarea pă­ca­telor şi nepăcătuind mai departe”[18].

19: Şi va fi că tot cel ce va ieşi în afara uşii casei tale, vina lui va fi asupră-i, iar noi vom fi liberi de acest jurământ; iar pentru câţi vor fi împreună cu tine în casa ta, noi vom fi vinovaţi dacă mână de om se va atinge de ei.

„Versetul este comentat pe larg de Origen: cine vrea să fie mântuit, chiar dintre cei vechi, să rămână în casă adică în Biserică (Hom. Ios. II, 5)”[19].

„Socoţi tu că poţi sta şi trăi despărţindu-te de Biserică, clădindu-ţi alte aşezăminte şi altă locuinţă? S-a spus către Rahab, în care era preînchipuită Bise­rica: Vei aduna pe tatăl tău şi pe mama ta şi pe fraţii tăi şi toată casa tatălui tău la tine, în casa ta, şi oricine va ieşi afară pe uşa casei tale acuzat va fi[20].

20: Dar dacă vreunul ne va vătăma, sau dacă va da pe faţă aceste cuvinte ale noastre, liberi vom fi noi de jurământul acesta cu care ne-ai jurat”. 

21: Iar ea le-a zis: „Fie după cuvântul vostru!”  Şi le-a dat drumul, iar ei au plecat.

 „Că după cum duşmanul, atunci când a supus pe om, l-a făcut făptură nouă în folosul său, l-a îm­bră­cat cu patimi rele, l-a uns cu duhul păcatului şi a turnat în el vinul a toată nelegiuirea şi învăţătura cea rea, tot aşa şi Domnul, izbă­vin­du-l (din mâna) duşmanului, l-a făcut (un om) nou, l-a uns cu Duhul Său şi a turnat în el vinul vieţii, învăţătura cea nouă. Pentru că Cel ce a schimbat cele cinci pâini într-o mul­ţime (Matei 14, 15-20), Cel ce a făcut să vorbească asi­na, care în mod firesc era lipsită de raţiune (Numeri 22, 28 ş. u.), Cel ce a adus pe desfrânată la castitate, […] Acesta poa­te să schimbe sufletul răvăşit şi pustiit de păcat şi să-l rea­ducă la propria-i bunătate, blândeţe şi pace, prin Duhul cel Sfânt şi Bun pe Care L-a promis”[21].

22: Şi au ajuns la munte şi au rămas acolo vreme de trei zile; iar cei ce-i urmăreau au scotocit toate dru­mu­rile, dar nu i-au aflat.

23: Şi întorcându-se cei doi tineri, s-au coborât de la munte; şi s-au dus la Iosua Navi şi i-au po­ves­tit toate câte li se întâm­pla­se­ră.

„Cei doi tineri (îngerii Domnului) scapă de urmăritorul lor (prinţul acestei lumi) urcându-se pe munte, locul unde, conform interpretării lui Origen (Hom. Ios. I, 4), diavolului nu-i este îngăduit să ajungă, prin însăşi micimea naturii sale. Locurile sale de predilecţie sunt văioagele ascunse şi murdare”[22].

24: Şi i-au zis lui Iosua: „Dom­nul a dat în mâna noastră toată ţara aceea şi toţi lo­cuitorii acelei ţări tremură de frica noastră”.

„Cei doi spioni nu aduceau informaţii de ordin militar sau economic, ci asupra stării de spirit a locu­i­to­rilor; impor­tantă era demobilizarea interioară a aces­tora, ceea ce-l va face pe Iosua să adopte o strategie corespunzătoare. Totul va începe de la desfrânata Ra­hab, eroina acestui episod, care se va desprinde de nea­mul ei şi va deveni o fiică a lui Israel, înscriindu-se chiar în arborele genealogic al lui Iosif, lo­god­nicul Mariei (Matei 1, 5)”[23]. Versetele 1-24: „Iscodirea Ierihonului şi întâlnirea cu Rahab. Pasajul subliniază paralelismul dintre misiunea de recunoaştere iniţiată de Moise în Canaan şi cea a succesorului său, Iisus Navi. În acest capitol apare Rahab, în care tradiţiile iudaică şi creştină văd prototipul neamurilor păgâne convertite la Dumnezeul lui Israel”[24].  „La Flavius Iosephus (AI 5, 13), după darea de seamă a spionilor, promisiunea făcută de iscoade lui Rahab este ratificată de sfatul bătrânilor”[25].


[1] BBVA, p. 247

[2] SEP 2, p. 25

[3] Origen, Omilii la Cartea Iosua, I, 4

[4] SEP 2, pp. 25-26

[5] Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, VII

[6] BBVA, p. 247

[7] SEP 2, p. 26

[8] Origen, Omilii la Cartea Iosua, I, 5

[9] SEP 2, p. 26

[10] ים סוף

[11] IIR, p. 198

[12] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, II, 9

[13] BBVA, p. 247

[14] Origen, Omilii la Cartea Iosua, I, 5

[15] BBVA, p. 247

[16] SEP 2, p. 27

[17] Sf. Clement Romanul, Epistola către Corinteni, XII, 7

[18] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, CXI

[19] SEP 2, pp. 27-28

[20] Sf. Ciprian al Cartaginei, Despre unitatea Bisericii ecu­me­ni­ce, VIII

[21] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, XLIV, 2

[22] SEP 2, p. 28

[23] BBVA, pp. 247-248

[24] SEP 2, pp. 24-25

[25] SEP 2, p. 28

Anunțuri
Comentarii
  1. Airinei Liviu-Emilian spune:

    Binecuvantati, parinte !

    As dori sa-mi fie lamurite toate abrevierile de la lista de note.
    Va multumesc

  2. Vania spune:

    Doamne-ajută!

    BBVA – Biblia Anania

    SEP 2 – Septuaginta, vol. II, Polirom, Iaşi

    IIR – Biblia 1688, Monumenta linguae dacoromanorum, vol. VI, Ioausa, Judecătorii, Rut, Ed. Univ, Al. I. Cuza, Iaşi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s