Comentarii la Deuteronom – 31

Posted: 19/01/2009 in Deuteronom
Etichete:, ,

CAPITOLUL 31 – Moise îl rânduieşte pe Iosua Navi ca urmaş al său.

1: Şi dac-a sfârşit Moise de grăit cu­vin­tele acestea către toţi fiii lui Israel,

2: le-a zis: „Eu sunt acum de o sută douăzeci de ani; de-acum nu mai pot să intru şi să ies, iar Domnul mi-a zis: – Tu nu vei trece Iordanul acesta.

3: Domnul, Dumnezeul tău, Cel ce merge-n faţa ta, El va ni­mi­ci neamurile acestea de dinainte-ţi, pentru ca tu să le moş­te­neşti; iar Iosua este cel ce va merge înaintea ta, precum a gră­it Domnul.

4: Domnul va face cu ei precum a făcut cu Si­hon şi cu Og, cei doi regi ai Amoreilor, care erau dincolo de Iordan, precum şi cu ţara lor în care i-a nimicit.

5: Şi după ce Domnul vi-i va da vouă, să faceţi cu ei aşa cum v-am po­runcit.

6: Îmbărbătează-te şi întăreşte-te, nu-ţi fie teamă, nu te speria de ei şi nici nu te-ngrozi; că Domnul, Dumnezeul tău, Cel ce merge înaintea ta împreună cu tine, nu te va lăsa şi nu te va părăsi”.

7: Şi l-a chemat Moise pe Iosua şi i-a zis în fa­ţa-ntregului Israel: „Îmbărbătează-te şi întăreşte-te, că tu eşti cel ce vei intra cu poporul acesta în ţara pe care Dom­nul li S-a jurat părinţilor voştri să le-o dea; tu eşti cel ce le-o vei da ca moştenire.

8: Domnul, Cel ce-mpreună cu tine mer­ge-nainte, El este Cel ce nu te va lăsa şi nu te va părăsi; nu te teme şi nici nu te-ngrozi!”

„Având prea bunul Moise să plece de la lucrurile de ai­ci şi să se mute în locaşurile de sus, îl înlocuieşte şi îi ur­mează în conducere într-un fel oarecare dumnezeiescul Io­sua. Aceasta înseamnă că ajungând […] la sfârşit, sau re­tră­gându-se vechea literă şi slujirea legii, a venit la noi din ce­ruri şi S-a făcut în chipul nostru (Ioan 1, 14) Unul-Născut. Dumnezeul Care stăpâneşte peste toate, ca Cel ce are atot­ve­chea şi strălucitoarea demnitate în privinţa aceasta, Se po­goară astfel ca pentru asemănarea cu noi să apară ca Cel che­mat, ca început al Împărăţiei. […] Nimeni să nu ne mai adu­că iarăşi pe Moise, odată ce a cedat locul (său) slavei lui Hristos. Să nu mai stăpânească chipurile, nici să nu ne mai tulbure cineva cu umbra. […] Sau dacă cineva ar voi să o fa­că aceasta, să ştie că necinsteşte iconomia dumnezeiască şi se împotriveşte voii lui Dumnezeu şi face nelucrătoare prea­cinstita şi marea taină. Cel ce rămâne încă alipit de chipuri, după arătarea lui Iisus, se va ţine departe de cetele sfinţite şi se va dovedi cu totul nepărtaş de darurile lui Hristos. […] Moise e credincios cu adevărat şi vrednic de cea mai mare cinstire. Dar el era slujitor şi aceasta era măsura (slujba) lui: să fie mijlocitor şi slujitor al legii care judecă. Dar a venit Stăpânul lui şi ne-a adus harul care îndreptează. A încetat deci slujba legii, care judeca păcatul, a încetat slujba osân­di­toa­re, prin care Dumnezeu a închis toate în păcat, ca pe toţi să-i miluiască […]. Dar ce a spus către Iosua marele Moise?  Îm­bărbătează-te şi fii tare. Căci tu vei intra înaintea feţei po­porului acesta în pământul pe care Domnul s-a jurat pă­rinţilor noştri să-l dea lor şi tu îl vei împărţi lor. Priveşte deci vestirea de mai înainte a legii. N-a fost Moise necu­nos­că­tor al slavei neasemănate, mai presus de a oricărui sfânt, mai bine zis a întregii creaţii, a Mântuitorului. Cunoştea mâ­na de nebiruit, stăpânirea atotputernică şi de neînfrânt; se mi­nuna privind pe duşmani căzând, moartea fără putere, pe satana fugind, fiara odinioară de nebiruit şi de neînfrânt în­vinsă, gura păcatului închisă, leproşii curăţiţi, demonii în­fri­caţi şi marea înfuriată potolită cu un singur cuvânt. Cunoştea că legea cea prin el n-a îndreptat pe nimeni (Fapte 13, 38). Căci sângele taurilor şi ţapilor nu putea desfiinţa păcatul (Evrei 9, 12). Dar ştia că va elibera Domnul nostru Iisus Hris­tos lumea de vechile vini; şi fiindcă El este adevărul şi Sfân­tul prin fire, va sfinţi pe cei ce vor crede prin sângele Lui, şi se va arăta mai presus de moarte şi de stricăciune; va conduce în Împărăţia cerurilor, în ţara minunată şi cu ade­vă­rat sfântă, în frumoasa cetate din cer, în Biserica celor întâi-născuţi al cărei Ziditor şi Făcător e Dumnezeu. Iar că Dum­ne­zeu şi Tatăl va lupta şi va conlucra în toate cu Fiul făcut ca noi, ne-o arată lămurit Moise, adăugând: Şi Domnul, Ca­re va umbla împreună cu tine, nu te va lăsa, nici nu te va pă­răsi. Fiul este atotputernic şi stăpânirea Lui e de nebiruit, deoarece este Dumnezeu prin fire. Dar se spune că e ajutat de Tatăl pentru umanitatea Lui. Cuvântul şi faptul acesta îşi are temeiul în chipul de rob şi în modul iconomiei (al în­trupării). De aceea Fiul, ca să se creadă făcut ca noi, şi-a în­suşit şi slăbiciunea cuvenită omului”[1].

9: Cuvintele acestei Legi le-a scris Moise într-o car­te, pe care a dat-o preoţilor, fiii lui Levi, cei ce purtau chi­votul legământului Domnului, precum şi bătrânilor fiilor lui Israel.

10: În ziua aceea le-a poruncit Moise, zicând: După şap­te ani, la vremea anului iertării, la sărbătoarea Cor­tu­ri­lor,

11: când tot Israelul se va aduna să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul, să citiţi Legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor.

„În vechiul Orient, tratatele de alianţă se citeau în pu­blic, cu glas tare. Perioada stabilită de Deuteronom pentru a­ceastă lectură este anul sabatic, în timpul sărbătorii cor­tu­ri­lor. În tradiţia ulterioară, această ceremonie avea loc şi în tim­pul sărbătorii săptămânilor”[2].

12: Să aduni poporul, bărbaţii, femeile, copiii, pre­cum şi pe străinii ce se vor afla în cetăţile voastre, ca să audă şi să înveţe a se teme de Domnul, Dumnezeul vostru, şi, auzind, să plinească toate cuvintele acestei Legi.

13: Şi fiii lor, care nu ştiu, vor auzi şi vor învăţa a se teme de Domnul, Dumnezeul vostru, în toate zilele câte vor trăi ei pe pă­mân­tul spre care voi treceţi Iordanul ca să-l moşteniţi”.

„Auzi că a scris legea. Şi că a poruncit preoţilor aleşi şi bătrânilor ca după trecerea anului al şaptelea, în vremea ier­tă­rii în Sărbătoarea Corturilor, să adune pe toţi, tineri şi bătrâni, femei şi copii, şi fiind ei adunaţi, să le-o citească. Că aveau să se scurgă mulţi ani şi nu uşor de numărat până se va arăta luminând Hristos şi va veni timpul întrupării o poate afla ci­ne­va din trebuinţa de-a se citi după şapte ani. Căci prin nu­me­le şapte, Scriptura dă de înţeles mulţimea. […] Observă că în cei şapte ani dinainte de iertare, adică în tim­purile dinainte de întrupare, legea nu se va citi. Căci a nu se citi ea deloc e una cu a nu se putea înţelege, chiar dacă o citeşte poate cineva. De aceea ea s-a făcut cunoscută, pre­cum am spus, celor mici şi mari, când a venit vremea iertării”[3].

14: Şi a zis Domnul către Moise: „Iată, zilele mor­ţii tale s-au apropiat; cheamă-l pe Iosua şi staţi la uşile cor­tului mărturiei, ca să-i dau porunci”. Şi au venit Moise şi Io­sua la cor­tul mărturiei şi au stat la uşile cortului mărturiei.

15: Şi Dom­nul S-a pogorât într-un nor, şi a stat la uşile cortului măr­tu­riei; iar stâlpul de nor a stat la uşile cortului măr­tu­ri­ei.

S-au apropiat zilele morţii lui Moise: Legea apune, spre a face loc lui Iosua-Iisus, Plinirea Legii (Matei 5, 17).

16: Şi a zis Domnul către Moise: „Iată, tu vei a­dor­mi împreună cu părinţii tăi, iar poporul acesta se va scula şi se va desfrâna după dumnezeii străini ai ţării în ca­re intră, iar pe Mine Mă vor părăsi şi vor călca legământul Meu pe care l-am încheiat cu ei.

17: În ziua aceea Mă voi a­prinde cu mâ­nie-mpotrivă-le şi-i voi părăsi şi-Mi voi în­toar­ce faţa de la ei, iar ei le vor fi altora spre hrană; şi-l vor a­junge mulţime de rele şi de necazuri şi va zice-n ziua aceea: Pentru că Domnul, Dumnezeul meu, nu este-ntru mine, de aceea m-au ajuns re­le­le acestea!…

18: Dar Eu Îmi voi întoarce, da, în ziua aceea Îmi voi întoarce faţa de la ei, din pricina tuturor răutăţilor pe ca­re le-au făcut, că s-au dus la dum­ne­zei străini.

Cuvintele s-ar putea aplica la multe momente din is­to­ria evreilor, când căderile acestora au fost urmate de pe­dep­se; deplin, însă, întoarcerea feţei Domnului de la evrei, către neamuri, s-a petrecut după uciderea lui Hristos. S-ar putea o­biecta că, în această situaţie, evreii (de fapt, nu toţi, ci doar ma­re parte dintre ei) nu s-au dus după dumnezei străini, ci au pă­că­tuit printr-un ataşament rigid faţă de Lege, şi aceasta vă­zută în litera ei. Dar, când respingem Treimea şi lucrarea lui Hristos, mergem după un alt dumnezeu, nu după Cel ce ni S-a revelat. Atragem, în plus, atenţia, că astfel de locuri nu se referă doar la poporul evreu, ci se pot aplica oricărui neam, chiar şi celor creştinate!

19: Iar acum, scrieţi cuvintele acestei cântări şi pu­neţi-i pe fiii lui Israel s-o înveţe; puneţi-o în gura lor, pen­tru ca ea, cântarea aceasta, să-Mi fie spre mărturie în­tru fiii lui Israel.

20: Căci Eu îi voi duce la pământul cel bun, cel pentru care M-am jurat părinţilor lor să li-l dau, pământ din care curge lapte şi miere; ei vor mânca şi, săturându-se, se vor îmbuiba şi se vor întoarce către dumnezei străini şi le vor sluji, iar pe Mine Mă vor mânia şi vor strica legământul Meu, cel pe care Eu l-am dat lor.

21: Şi va fi că, după ce-i vor ajunge mulţime de rele şi necazuri, cântarea aceasta va fi mărturie-mpotriva lor, căci ea nu va fi uitată din gura lor şi din gura urmaşilor lor; că Eu le cunosc răutatea, câte vor face ei aici şi acum, mai-nainte chiar de a-i fi dus Eu la pământul cel bun pentru care M-am jurat părinţilor lor”.

22: Şi a scris Moise cântarea aceasta în chiar ziua aceea şi i-a pus pe fiii lui Israel s-o înveţe.

De remarcat că îmbuibarea premerge apostaziei; le­gă­tu­ra e uşor de făcut, chiar dacă prima e un păcat trupesc, iar cea de-a doua unul sufletesc. Vedem, totodată, cum se trans­mi­teau învăţăturile religioase celor din vechime: prin me­mo­ra­rea de cântări, tehnică valabilă în bună măsură şi astăzi.

23: Iar Moise i-a poruncit lui Iosua, fiul lui Navi, zicând: „Îmbărbătează-te şi întăreşte-te, că tu eşti cel ce îi vei duce pe fiii lui Israel în ţara pentru care Domnul li S-a ju­rat, iar El va fi cu tine”.

„În Textul Masoretic acest verset e formulat astfel: El (adică Moise, preluat din versetul precedent) i-a poruncit lui Iosua, fiul lui Navi: Fii tare şi curajos, că tu îi vei duce pe fiii lui Israel în ţara pe care Eu M-am jurat să le-o dau, şi Eu voi fi cu tine. Evident, personajul e Moise, dar cuvintele sunt ale lui Dumnezeu, rostite însă la persoana întâi. Spre a evita confuzia, unii traducători l-au înlocuit pe El (Moise) cu Domnul[4].

24: După ce Moise a isprăvit de scris în carte până la capăt toate cuvintele acestei Legi,

25: le-a po­run­cit leviţilor care purtau chivotul legământului Domnului, zi­când:

26: „Luaţi Cartea acestei Legi şi puneţi-o alături de chi­vo­tul legământului Domnului, Dumnezeului vostru, şi va fi ea a­colo spre mărturie-ntru tine.

„Deci înţelegi că a poruncit să se pună legea într-o par­te a chivotului [lângă el – n. n.] şi nu în mijlocul însuşi, pâ­nă ce vor veni poruncile cele noi şi prin Hristos, cărora va trebui să le cedeze porunca mai veche, lăsându-le locul din mijloc, iar ea ieşind din slujire, ca să o preia acestea. Dar nu se scoate din sfinţitul chivot. Căci e primită legea prin Moi­se în Biserici. Dar nu s-a pus în locul prim. De aceea s-a re­tras şi a rămas într-o latură, cedând, cum am spus, porun­ci­lor neasemănat superioare, adică celor dumnezeieşti şi evan­ghelice prin care Hristos ne-a adus la toată cunoştinţa vir­tuţilor”[5].  Cuvântul lui Moise continuă:

27: Că Eu îţi cunosc îndărătnicia şi-nvârtoşarea cerbicei; că, dacă acum, când eu sunt cu voi încă viu, I-aţi stat împotrivă lui Dumnezeu, cum veţi fi altfel după moartea mea?

28: Aduceţi-i la mine pe mai-marii seminţiilor voastre şi pe bătrânii voştri şi pe judecătorii voştri şi pe condeierii voştri, pentru ca-n auzul lor să rostesc toate cuvintele aces­tea şi să le pun înainte-le ca martori cerul şi pământul.

29: Că ştiu eu că după moartea mea veţi face tot felul de nelegiuiri şi vă veţi abate de la calea pe care v-am poruncit-o; în zilele cele de apoi vă vor ajunge relele, pentru că voi veţi face răul în faţa Domnului şi-L veţi mânia cu lucrul mâinilor voastre”.

„Unii cred că, atunci când a încetat (legea) cea dintâi, s-a înjghebat a doua Lege, pentru îndeplinirea căreia a fost încredinţat de Moise în chip special ca urmaş Iisus (Navi), care, după câte cred, preînchipuie pe Mântuitorul nostru, adi­că poruncile Evangheliei, Care duce totul la desăvârşire” [6].

30: Şi-n auzul întregii adunări a lui Israel a rostit Moise cuvintele cântării acesteia, până la sfârşit:

Urmează, în capitolul următor, Cântarea lui Moise.


[1] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, V

[2] DEUT, p. 240

[3] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, V

[4] BBVA, p. 238

[5] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, V

[6] Origen, Despre principii, IV, 3, 12

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s