Comentarii la Deuteronom – 29

Posted: 19/01/2009 in Deuteronom
Etichete:, ,

CAPITOLUL 29 – Înnoirea legământului.

 

1: Iată cuvintele legământului pe care Dom­­nul i-a poruncit lui Moise să-l încheie cu fiii lui Israel în ţara Moabului, pe lângă legământul pe care-l făcuse cu ei în Horeb.

Biblia Hebraica plasează acest verset, ca o concluzie, la sfârşitul capitolului 28, la fel ca şi Septuaginta, ediţia Rahlfs. Vulgata plasează versetul în deschiderea capitolului 29, la fel cu ediţii mai vechi ale Septuagintei. Traducerile ro­mâneşti de care dispunem plasează, toate, versetul aici.  „Versetul este de tranziţie şi poate fi interpretat fie ca o concluzie la a doua cuvântare a lui Moise, fie ca o anunţare a celei de-a treia. Editorii îl tratează diferit”[1].

2: Moise i-a chemat pe toţi fiii lui Israel şi le-a zis:

„Voi aţi văzut toate câte-n faţa ochilor voştri a făcut Dom­nul în ţara Egiptului cu Faraon şi cu slugile lui şi cu toată ţara lui,

3: marile-ncercări pe care le-au văzut ochii tăi: semnele şi minunile cele mari, mâna cea tare şi braţul cel înalt;

4: dar până-n ziua de astăzi nu va dat Domnul Dum­ne­zeu inimă să înţelegeţi şi ochi să vedeţi şi urechi să auziţi.

5: Patruzeci de ani v-a purtat prin pustie; hainele voastre nu s‑au învechit, încălţămintele nu s-au stricat în picioarele voastre.

6: Pâine n-aţi mâncat, vin şi sicheră n-aţi băut, ca să ştiţi că Acesta este Domnul, Dumnezeul vostru.

7: Când însă aţi ajuns la locul acesta, au ieşit cu război împotriva voas­tră Sihon, regele Heşbonului, şi Og, regele Vasanului.

8: Dar noi i-am bătut şi le-am luat ţara şi am dat-o de moştenire lui Ruben şi lui Gad şi la jumătate din neamul lui Manase.

9: Pă­ziţi dar şi pliniţi toate cuvintele acestui legământ, ca să cu­noaşteţi toate câte veţi face.

10: Voi staţi astăzi cu toţii înaintea feţei Domnului, Dumnezeului vostru: căpeteniile neamurilor voastre, bătrânii voştri, judecătorii voştri, condeierii voştri, toţi bărbaţii lui Israel,

11: femeile voastre, copiii voştri şi stră­inul tău ce se află-n tabăra voastră, de la tăietorul de lemne pân-la cărătorul de apă,

12: ca să pătrundeţi în legământul Domnului, Dumnezeului vostru, şi-n blestemele Lui, câte le pune Domnul, Dumnezeul tău, astăzi asupra ta;

Ca să pătrundeţi în legământul Domnului, Dumnezeului vostru, şi-n blestemele Lui: „Textul Masoretic e tradus diferit: ca să poţi tu intra în legământ cu Domnul, Dumnezeul tău, şi-n jurământul Lui (KJV); ca să poţi tu intra în juratul legământ al Domnului… (RSV); să treci tu în legământul Domnului, Dumnezeului tău, jurat cu blestem… (BJ); pentru ca tu să treci în legământul Domnului, Dumnezeului tău, rostit cu blesteme… (TOB); pentru ca tu să treci în legământul Domnului, Dumnezeului tău, [acest legământ însoţit de] blestem… (OSTY); ca să închei legământ cu Domnul, Dumnezeul tău, şi să ai parte de jurământul-legământ… (RADU); ca să intri în legământul cu Domnul Dumnezeul tău şi în jurământul pe care îl va întări… (GALA). Cele mai multe comentarii pe marginea acestor versiuni se referă la străvechiul ritual prin care legământul (contractul) dintre doi parteneri era însoţit de blestemele pe care şi le lua fiecare asupră-şi pentru cazul când n-ar mai respecta înţelegerea. Din această perspectivă e imposibil de admis că Dumnezeu, ca partener al legământului, Şi-ar asuma un astfel de blestem, deoarece El niciodată nu-Şi calcă făgăduinţa. Mult mai limpede, Septuaginta se referă, în fapt, la cele două alternative ale omului: legământ însoţit de făgăduinţe şi binecuvântări în caz de credincioşie; legământ însoţit de blesteme în caz de trădare”[2].

13: ca să te în­tă­rească Sieşi popor, şi El să fie Dumnezeul tău, aşa cum ţi-a spus El ţie şi cum li S-a jurat părinţilor tăi: lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob.

Pentru ca să pătrundeţi în legământul Domnului […] şi-n blestemele Lui: „Textul Masoretic e tradus diferit: ca să poţi tu intra în legământ cu Domnul, Dumnezeul tău, şi-n ju­ră­mântul Lui; ca să poţi tu intra în juratul legământ al Dom­nului… Cele mai multe comentarii pe marginea aces­­tor versiuni se referă la străvechiul ritual prin care le­gă­mântul (contractul) dintre doi parteneri era însoţit de bles­te­mele pe care şi le lua fiecare asupră-şi pentru cazul când n-ar mai respecta înţelegerea. Din această perspectivă e impo­si­bil de admis că Dumnezeu, ca partener al legământului, Şi-ar asu­ma un astfel de blestem, deoarece El niciodată nu-Şi calcă făgăduinţa. Mult mai limpede, Septuaginta se referă, în fapt, la cele două alternative ale omului: legământ însoţit de blesteme în caz de trădare”[3].

14: Şi numai vouă vă pun eu înainte acest le­gă­mânt şi blestemul acesta,

15: ci şi celor ce sunt astăzi aici îm­pre­ună cu voi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, pre­cum şi celor ce nu sunt astăzi aici împreună cu voi.

„Caracterul de permanenţă a legământului reiese din in­cluderea, în acest act de alianţă, atât a celor care au par­ticipat la încheierea lui, cât şi a celor care nu erau prezenţi, adi­că generaţiile viitoare”[4].

16: Că voi ştiţi cum am trăit noi în ţara Egiptului şi cum am trecut prin neamurile cu care ne-am petrecut

17: şi aţi văzut urâciunile lor şi idolii lor – lemn şi piatră, argint şi aur – care sunt la ele.

18: Printre voi să nu fie nimeni – bărbat sau femeie sau familie sau neam – care să cugete cumva să se abată de la Domnul, Dumnezeul vostru, şi să meargă să slu­jească dumnezeilor acelor neamuri. Printre voi să nu fie vreo rădăcină care odrăsleşte deasupră-i fiere şi amără­ciu­ne,

19: cineva care să audă cuvintele acestui blestem şi să cu­ge­te-ntru inima sa, zicând: -Dreptatea-i de partea mea, de vre­me ce eu întru rătăcirea inimii mele umblu…, pentru ca nu cumva păcătosul să-l nimicească pe cel nepăcătos;

Eu întru rătăcirea inimii mele umblu: „cugetul celui ce crede că e măsura tuturor lucrurilor”[5].

„În textul ebraic, ultima propoziţie […] este: va dis­părea atât ceea ce este udat, cât şi ceea ce este uscat. Se pare că este vorba de un proverb, a cărui semnificaţie este ne­si­gură. Una din interpretări consideră că se dă un aver­tis­ment împotriva păcatului idolatriei, care atrage după sine dis­trugerea tuturor, atât a celor neatinşi, cât şi a celor atinşi de acest păcat”[6].

20: spre unul ca acesta nu va vrea Dumnezeu să se milostivească; dimpotrivă, de abia atunci se va aprinde mânia Domnului şi gelozia Lui, asupra acelui om, peste care vor cădea toate blestemele acestui legământ – cele ce sunt scrise în cartea aceasta – , căruia Domnul îi va şterge nu­mele de sub cer

21: şi pe care Domnul îl va însingura spre nenorociri – pe el, dintre toţi fiii lui Israel – după toate bles­te­mele le­gământului, cele ce sunt scrise în această carte a Legii.

„Dumnezeu de fapt nici nu se mânie, nici nu urgi­seş­te, dar tu vei avea de suferit urmările mâniei şi ale urgiei Sale, când vei cădea în dureri şi suferinţe, din cauza răutăţii tale, fiind pedepsit de aşa-zisa mânie a lui Dumnezeu[7]. Pentru a conduce omenirea pe calea dreptăţii, Dumnezeu Îşi atribuie adesea pasiuni omeneşti.

22: Iar neamul de după voi, fiii voştri, cei ce se vor ridica în urma voastră, precum şi străinul ce va veni din ţară-ndepărtată, vor zice văzând plăgile acelei ţări şi bolile ei pe care Domnul le-a trimis asupră-i

23: – sare şi pucioasă, tot pământul ars; pe el nu se va semăna, el nimic nu va rodi, nici va creşte pe el verdeaţă, aidoma cu Sodoma şi Gomora, cu Adma şi Ţeboimul, pe care Domnul le-a stârpit întru aprindere şi mânie –

24: da, toate neamurile vor zice: – De ce a făcut Domnul aşa cu ţara aceasta? Ce-nseamnă oare aceas­tă mare aprindere a mâniei?…

25: Şi vor răspunde: – Pentru că au părăsit legământul Domnului, Dumnezeului părinţilor lor, pe care El l-a încheiat cu părinţii lor când i-a scos din ţara Egiptului,

26: şi s-au dus de au slujit la dumnezei străini şi li s-au închinat lor, pe care ei nu i-au cunoscut şi care nu le-au fost daţi ca parte.

„Idolii nu se numără printre bunurile pe care Dumnezeu le-a împărţit oamenilor”[8].

27: De aceea cu aprindere S-a mâniat Domnul asupra ţării aceleia, ca să aducă asupră-i toate blestemele scrise în cartea acestei Legi;

28: cu mânie şi cu ur­gie şi cu aprindere mare foarte i-a smuls pe ei Domnul din ţara lor şi i-a aruncat în altă ţară, aşa cum sunt acum.

29: Lu­crurile ascunse sunt la Domnul, Dumnezeul nostru, dar ce­le descoperite sunt la noi şi-n veac la fiii voştri, ca să plinim noi toate cuvintele acestei Legi.

Cel ce se depărtează de dreapta credinţă ajunge pă­mânt ars, simplu trup mistuit de patimi; în acela, chiar de se­meni, nu rodeşte nimic, nici gând bun, nici virtute; mai mult, acela nici ţară nu mai are.


[1] SEP 1, p. 599

[2] BBVA, p. 235

[3] BBVA, p. 235

[4] DEUT, p. 239

[5] BBVA, p. 235

[6] DEUT, p. 239

[7] Origen, Omilii la Cartea Proorocului Ieremia, XVIII, 6

[8] BBVA, p. 236

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s