Comentarii la Deuteronom – 28

Posted: 19/01/2009 in Deuteronom
Etichete:, ,

CAPITOLUL 28 – Binecuvântări şi blesteme pentru cei ce păzesc sau calcă Legea.

 

1: Şi va fi că după ce veţi fi trecut Iordanul în ţara pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, dacă veţi asculta cu luare-aminte glasul Domnului, Dumnezeului vos­tru, ca să păziţi şi să pliniţi toate poruncile acestea pe care ţi le poruncesc eu astăzi, atunci Domnul, Dumnezeul tău, te va înălţa mai presus decât toate neamurile pământului.

„În acest capitol, Moise cheamă poporul israelit să fa­că alegerea între respectarea codului deuteronomic, care a­tra­ge după sine binecuvântările, şi nerespectarea acestui le­gă­mânt, însoţită de blesteme”[1].

2: Dacă-ntru auz vei auzi glasul Domnului, Dum­nezeului tău, asupra ta vor veni toate binecuvântările aces­tea şi te vor afla:

3: Binecuvântat să fii în cetate şi bi­ne­cu­vântat să fii în ţarină!

4: Binecuvântate fie roadele pân­tecelui tău şi roadele pământului tău şi cirezile tale şi turmele tale!

5: Binecuvântate fie hambarele tale şi prisosurile tale!

6: Bine­cuvântat să fii când intri şi binecuvântat să fii când ieşi!

7: Pe vrăj­maşii tăi ce stau împotrivă-ţi să ţi-i dea Domnul, Dum­ne­zeul tău, înfrânţi la picioare; pe o cale să vină asupră-ţi, pe şapte căi să fugă de tine!

8: Să-ţi trimită Domnul bine­cu­vântare în hambarele tale şi-ntru tot ce lucrează mâinile tale asupra ţării pe care ţi-o dă ţie Domnul, Dumnezeul tău!

9: Domnul Dumnezeu să te facă Sieşi popor sfânt, aşa cum li S-a jurat părinţilor tăi, dacă vei asculta de glasul Dom­nu­lui, Dumnezeului tău, şi vei umbla în căile Lui!

10: Toate nea­murile pământului vor vedea că tu eşti numit cu numele Dom­­nului, Dumnezeului tău, şi se vor teme de tine.

11: Domnul, Dum­nezeul tău, te va umple de bunătăţi: roadele pântecelui tău, roadele vitelor tale şi roadele pământului tău în ţara pe care Domnul li S-a jurat părinţilor tăi să ţi-o dea.

12: Să-ţi des­chidă Domnul vistieria Sa cea bună, cerul, ca să-i dea pă­mântului tău ploaie la vreme, să binecuvinteze tot lucrul mâi­­­nilor tale; tu vei împrumuta neamuri multe, dar tu nu te vei împrumuta; şi peste multe neamuri vei fi stăpân, dar ele pe tine nu te vor stăpâni.

13: Domnul, Dumnezeul tău, te va pu­ne-n frunte, nu la coadă, şi vei fi deasupra, iar nu dedesubt, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău, pe care ţi le poruncesc eu astăzi, ca să le ţii şi să le plineşti,

14: şi dacă nu te vei abate nici la dreapta şi nici la stânga de la nici unul din cuvintele pe care ţi le poruncesc eu astăzi, să mergi cumva după dumnezei străini ca să le slujeşti.

Acestea au fost binecuvântările, condiţionate, desigur, de împlinirea poruncilor Legii.

15: Şi va fi că dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, şi nu vei păzi şi nu vei plini toate poruncile Lui pe care ţi le poruncesc eu astăzi, veni-vor peste tine toate blestemele acestea şi te vor prinde:

16: Bles­temat să fii în cetate şi blestemat să fii în ţarină!

17: Blestemate să fie hambarele tale şi prisosurile tale!

18: Blestemate fie roa­dele pântecelui tău şi roadele pământului tău, ale cirezilor tale şi ale turmelor tale!

19: Blestemat să fii când intri şi bles­te­mat să fii când ieşi!

20: Trimită Domnul asupră-ţi lipsuri şi foa­mete şi sleire în toate şi peste tot unde-ţi vei pune mâna să facă ceva, până vei fi stârpit, până vei pieri degrab pentru răutatea faptelor tale, că M-ai părăsit.

21: Moartea s-o lipească Domnul de tine până te va topi din ţa­ra-n care intri s-o moşteneşti.

22: Bată-te Domnul cu sfârşeală şi cu lingoare şi cu fri­guri şi cu fierbinţeli şi cu omor şi cu vătămare de vânt rău şi cu tăciune, iar ele să te fugărească până vei pieri.

23: Cerul de deasupră-ţi să fie aramă, pământul de sub tine să fie fier.

„Ce vor să spună aceste cuvinte (din urmă – n. n.)? Com­pleta uscăciune şi lipsa apei celei din văzduh, prin care face neroditor pământul”[2].

24: Praf să-i dea Domnul pământului tău în loc de ploaie, pulbere din cer să cadă peste tine până ce degrab te va nimici.

25: Dea Domnul să fii sfârtecat în faţa duşmanilor tăi; pe o cale să le ieşi înainte, pe şapte căi să fugi de ei, şi-mprăştiat să fii prin toate-mpărăţiile pământului.

26: Morţii voştri să fie hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului, de care nimeni nu va fi să-i apere.

27: Bată-te Domnul cu bubă egipteană-n şezut şi cu râie sălbatică şi cu mâncărimi de care să nu te poţi vindeca!

28: Bată-te Domnul cu minte bez­metică şi cu orbire şi cu ieşirea din minţi!

„Cuvântul dumnezeiesc ameninţă pe păcătoşi că-i va pedepsi cu oftică, cu friguri, cu aprinderi, spunându-le că-i va chinui cu orbire, cu pierderea minţii, cu paralizie, cu îm­bolnăvirea rinichilor. Dacă ar aduna cineva pe îndelete din întreaga Sfântă Scriptură locurile unde se aminteşte de relele cu care sunt ameninţaţi păcătoşii prin numirile bolilor tru­peşti, acela va afla indicate acolo în chip figurat şi patimile şi chinurile sufletelor”[3].

29: Ziua-n amiază să pipăi cum pipăie orbu-n întuneric; să n-ai noroc în drumurile tale; năpăstuit şi jefuit să fii de-a lungul zilelor tale şi nimeni să-ţi fie spre ajutor.

30: Femeie să-ţi iei, dar alt bărbat s-o ţină; casă să zideşti, dar în ea să nu trăieşti; vie să sădeşti, dar de cules să n-o cu­legi.

31: Boul tău să fie-njunghiat sub ochii tăi, dar din el să nu mănânci; asinul cu de-a sila să-ţi fie luat, dar înapoi să nu-ţi fie adus; oile tale să fie date vrăjmaşilor tăi, şi nimeni să nu-ţi fie într-ajutor.

32: Fiii tăi şi fiicele tale să fie daţi altui neam; ochii tăi să sece uitându-se la ei, dar braţul tău să nu aibă nici o putere.

33: Roadele pământului tău şi toate os­te­ne­li­le tale să le mănânce un neam pe care tu nu-l cunoşti; nă­păstuit şi asuprit să fii în toate zilele tale!

34: Mintea-ţi va ieşi din ţâţâni din pricina priveliştilor la care ochii tăi vor privi.

Pentru ultimul verset, găsim o traducere surprin­ză­toa­re la Salvianus: Acela care se atinge de voi, de pupila ochi­lor Mei se atinge. Nicăieri n-am găsit ceva asemănător pen­tru acest loc, doar la 32, 10 fiind un text cu care se poate fa­ce apropierea. Apoi, textul de la Salvianus pare o bi­ne­cu­vân­tare, nu un blestem. Oricum, redăm comentariul acestuia, socotind a fi de folos: „Pentru a exprima delicateţea dra­gos­tei Sale, a comparat-o cu cea mai delicată parte a corpului o­me­nesc, pentru ca să înţelegem destul de limpede că Dum­nezeu, printr-o unică insultă faţă de servii Săi, este rănit El, precum lumina ochiului este rănită de o mică atingere”[4].

35: Bată-te Domnul cu bubă rea peste genunchi şi pulpe; din tălpile picioarelor tale şi până-n creştetul ca­pului să nu te poţi vindeca!

36: Ducă-te Domnul, pe tine şi pe regele tău pe care-l vei pune peste tine, ducă-te la neamul pe care nu l-ai cunoscut – nici tu, nici părinţii tăi – şi-acolo vei sluji la dumnezei străini, la lemne şi la pietre;

37: şi fi-vei acolo de râs şi de arătat cu degetul şi de pomină prin toate neamurile la care Domnul te va duce.

38: Sămânţă multă vei se­măna în ţarină, dar puţină vei culege, pentru că o vor mân­ca lăcustele;

39: vie îţi vei sădi şi o vei lucra, dar vin dintr-însa nu vei bea şi nici te vei veseli, pentru că o va mânca vier­me­le.

40: Măslini vei avea în toate hotarele tale, dar cu un­tdelemn nu te vei unge, pentru că măslinele tale vor cădea.

41: Fii şi fiice vei naşte, dar nu vor fi ai tăi, pentru că vor fi duşi în robie.

42: Toţi pomii tăi şi roadele pământului se vor topi ofi­lindu-se.

43: Străinul cel ce este-n mijlocul tău se va ridica dea­supră-ţi foar­te sus, iar tu vei coborî din ce în ce mai jos;

44: el te va îm­pru­muta pe tine, dar tu pe el nu-l vei împrumuta; el va fi cap, iar tu vei fi coadă.

45: Veni-vor peste tine toate bles­temele aces­tea şi te vor fugări şi te vor prinde pân-te vor surpa şi pân-te vor stârpi, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, Dum­ne­zeului tău, ca să-I păzeşti poruncile şi hotărârile pe care ţi le-a poruncit.

46: Şi vor fi-ntru tine semne şi minuni, fi-vor ele-n neamul tău până în veac,

47: pentru că nu I-ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie şi cu ini­mă bună pentru toate-mbelşugările.

48: Ci vrăjmaşilor tăi, pe ca­re Domnul îi va trimite asupră-ţi, lor le vei sluji în foame şi-n sete şi-n golătate şi-n tot felul de lipsuri; şi jug de fier vor pune pe grumazul tău, până ce te vor nimici.

49: Aduce-va Domnul asupră-ţi un neam de departe, de la marginea pă­mântului, ca pe un vultur ce se aruncă, neam a cărui limbă tu nu o vei înţelege,

50: neam neobrăzat, care nu se va sfii de obrazul bătrânului, iar de cel tânăr nu-i va fi milă.

51: El va mânca roadele vitelor tale şi roadele pământului tău şi nu-ţi va lăsa nici grâu, nici vin, nici untdelemn, nici cirezile va­cilor tale şi nici turmele oilor tale, nimic pân-ce te va ni­mici.

52: În toate cetăţile tale te va zdrobi până ce în toată ţara ta se vor surpa zidurile tale cele înalte şi tari în care ai nădăjduit; şi te va împila în toate cetăţile tale pe care ţi le-a dat ţie Domnul, Dumnezeul tău.

53: În strâmtorarea şi-n ne­cazul cu care te va chinui vrăjmaşul tău vei mânca rodul pântecelui tău, carnea fiilor tăi şi pe a fiicelor tale pe care ţi i-a dat Domnul, Dumnezeul tău.

Versetele 49-53 par a anticipa războaiele purtate de iu­dei împotriva romanilor, primul între 66-70 d. Hr., iar cel de-al doilea între 132-135. În urma acestor războaie, statul iudeu este desfiinţat, iar populaţia dusă în robie, între nea­muri. Romanii numesc provincia Palestina, dar aceasta va ră­mâne, o perioadă, pustiită. În timpul asedierii Ierusa­li­mu­lui, din anul 70, s-au întâlnit cazuri în care au fost mâncaţi propriii copii, după cum relatează Iosif Flaviu în Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor. Totuşi, parte dintre aceste blesteme s-au împlinit şi cu alte ocazii, la fel cum, în epoci diferite, s-au împlinit binecuvântările.

54: Cel alintat şi gingaş foarte-n mijlocul tău va căta cu ochi rău asupra fratelui său şi asupra femeii de la sânul său şi asupra celor din urmă fii care-i vor fi rămas,

55: ca nu cumva vreunuia din ei să-i dea carne din copiii lui pe care el îi va mânca, fiindcă nimic nu i-a rămas de dat în strâmtorarea şi-n necazul cu care te vor chinui vrăjmaşii tăi în toate cetăţile tale.

56: Cea alintată şi gingaşă foarte-n mij­lo­cul vostru, al cărei alint şi a cărei gingăşie n-au cutezat să-i facă piciorul s-atingă pământul, va căta cu ochi rău asupra bărbatului de la sânul ei şi asupra fiului ei şi asupra fiicei sale,

57: ca nu cumva să le dea căiţa ieşită dintre coapsele ei şi pruncul pe care l-a născut; că din pricina lipsei de toate îi va mânca pe ascuns în strâmtorarea ei şi în necazul cu care te va chinui vrăjmaşul tău în cetăţile tale.

Căiţa: placenta. Termen folosit şi în Versiunea Ebraică, pe care, totuşi, unii tălmăcitori români (Radu, Gala) îl traduc prin fătul. Septuaginta foloseşte termenul horion = placentă, care uneori e folosit în locul lui korion = copilă (Morrish). Având în vedere că horion este folosit numai aici în tot Vechiul Testament, faptul că succesiunea imediată este pruncul, că cei vechi ai noştri (ŞERBAN, BOB, ŞAGUNA, SINOD) l-au tradus prin soartea (casa sau cămaşa copilului, placenta), optăm pentru căiţă; textul exprimă teribila situaţie limită în care suferinţa (întru necredinţă) îl poate dezumaniza chiar pe omul cel mai pur, mai delicat, mai neprihănit”[5].

58: Dacă nu veţi da ascultare, să pliniţi toate cuvintele acestei Legi, cele ce sunt scrise în cartea aceasta, şi dacă nu vă veţi teme de numele acesta cinstit şi minunat: Domnul, Dumnezeul tău,

59: atunci Domnul îţi va face parte de rănile tale şi de rănile urmaşilor tăi, răni mari şi nemaipomenite, de boli rele şi statornice,

60: şi va aduce asupră-ţi toate plăgile cele rele ale Egiptului – în faţa cărora tu te-ai temut – şi se vor lipi de tine.

61: Mai mult, toate bolile şi toate plăgile care nu sunt scrise în cartea acestei Legi le va aduce Domnul asupra ta, până te va nimici.

62: Şi puţini veţi rămâne la număr – voi, cei ce mai-na­in­te eraţi mulţi ca stele cerului – pentru că tu n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău.

63: În ce chip S-a bucu­rat Domnul de voi, ca să vă facă binele şi să vă înmulţească, tot aşa se va bucura Domnul de voi ca să vă nimicească; aruncaţi veţi fi din ţara în care mergeţi s-o moşteniţi.

64: Dom­nul, Dumnezeul tău, te va împrăştia prin toate neamurile, de la o margine a pământului pân-la cealaltă, şi acolo vei sluji altor dumnezei – lemnelor şi pietrelor – pe care nici tu şi nici părinţii tăi nu i-aţi ştiut.

65: Dar nici între neamurile aces­tea nu vei avea odihnă, nici odihnă nu va fi pentru talpa pi­ciorului tău, că-ţi va da Domnul acolo inimă sperioasă şi ochi sleiţi şi suflet istovit.

66: Fi-va viaţa ta spânzurată-n faţa ochilor tăi şi te vei teme ziua şi noaptea, şi vieţii tale nu-i vei da crezare.

67: De frica inimii tale ce te va-nfrica şi de ve­de­niile pe care cu ochii tăi le vei vedea, vei zice dimineaţa: O, de s-ar face seară!, iar seara vei zice: O, de s-ar face di­mineaţă!…

68: Şi te va întoarce Domnul în Egipt pe corăbii pe calea despre care ţi-am spus: De-acum tu n-o vei mai ve­dea!… Şi acolo vă veţi vinde vrăjmaşilor voştri, să le fiţi robi şi roabe; şi nu va fi cine să vă cumpere”.

Versetele 64-68 (dar nu numai) par a se fi adeverit în timpul robiei babiloniene (597-538 î. Hr.); ca şi în inter­ven­ţia anterioară (v. 53), subliniem că, măcar în parte, cele descrise aici se potrivesc şi altor momente (de pildă, Regatul de nord ca­de la 722 î. Hr. sub stăpânire asiriană, regele şi bună parte a populaţiei fiind duşi în robie).


[1] DEUT, p. 237

[2] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, III, 8

[3] Origen, Despre principii, II, 10, 6

[4] Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, VIII, III, 17

[5] BBVA, p. 234

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s