Comentarii la Deuteronom – 23

Posted: 19/01/2009 in Deuteronom
Etichete:, ,

CAPITOLUL 23 – Cei din adunarea Domnului.

 

1: Famenul şi scopitul nu vor intra în adu­na­rea Domnului.

„Comentatorii interpretează sterilitatea fiziologică drept semn al sterilităţii spirituale sau al ateismului”[1].

Famen, „adică cel fără fruct şi fără rod şi în ce pri­veş­te vieţuirea şi în ce priveşte învăţătura”[2].  „Unii nu sunt cu cele bărbăteşti, (fiind acelea) tăiate şi smulse; alţii le poartă încă, dar rănite şi bolnave şi neînstare de nici o treabă. […] Iar cele bărbăteşti sunt simbol al bărbăţiei. Deci prin (fa­men) trebuie să înţelegem pe cel al cărui suflet şi minte nu sunt smulse cu totul, ci păstrează în sine zdrobită bărbăţia spre cele bune; iar prin cel scopit, pe cel ce le-a pierdut cu to­tul şi e lipsit de cele ce sunt mai proprii bărbaţilor. Dar e ace­laşi păcat a nu voi cineva să se poarte ca un bărbat şi a nu voi să se poarte deplin ca un bărbat. […] Unii au căzut în pof­tele trupeşti, lăsând toate frânele patimii şi aruncând min­tea putrezită şi afemeiată în plăcerile neruşinate. Alţii ad­mi­ră înfrânarea şi încearcă uneori să întreprindă faptele ei stră­lucite, dar se tem de împotrivire şi, nesuportând atacul plă­ce­rii, se încovoaie spre moleşeală. Deci nu vei numi oare, cu drept cuvânt, pe cel ce-a renunţat pentru totdeauna la faptele bărbăţiei, scopit? Iar pe cel ce are în minte voinţa de-a se purta bărbăteşte, dar nu poate să-şi înfăptuiască virtutea, nu‑l vei socoti bolnav (famen), strămutând cu inteligenţă bolile tru­pului la calitatea purtătorilor şi luând cele sensibile ca icoa­nă a celor spirituale şi nevăzute?”[3].

2: Cel născut din desfrânată nu va intra în adunarea Domnului.

Din desfrânată traduce grecescul ek pórnis. „Sensul e­chi­valentului ebraic mamzer este obscur, desemnând pro­ba­bil copilul născut în afara legii (vezi Levitic 18, 6-18, în care se con­damnă legăturile incestuoase). Mai târziu, exegeza iu­daică îl aplică şi celor născuţi dintr-un părinte evreu şi unul străin”[4].

3: Amonit şi moabit nu va intra în adunarea Dom­nului; chiar după al zecelea neam şi până-n veci, el nu va in­tra în adunarea Domnului,

4: pentru că ei nu v-au întâm­pi­nat cu pâine şi cu apă când eraţi pe drum venind din Egipt, şi pentru că l-au plătit împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petorul Mesopotamiei, ca să te blesteme.

5: Dar Domnul, Dumnezeul tău, n-a voit să-l asculte pe Balaam; ci Domnul, Dumnezeul tău, a preschimbat blestemele în binecuvântare, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, te-a iubit.

6: Cât vei trăi, în veci să nu le grăieşti cuvinte de pace sau de folos.

Moabit se tălmăceşte intestinul tatălui, iar amonit, ta­tăl maicii. Prin acestea se spune că cel ce ia pildă de ră­u­tate de la altul a descoperit intestinul tatălui; iar cel ce naşte păcatul din sine este tatăl maicii, adică al păcatului său pro­priu. Deci aceştia nu vor intra în casa Domnului până la al trei­lea şi al patrulea şi al zecelea neam; şi până în veac. Adică cel ce nu s-a apropiat de Dumnezeu prin dobândirea deprinderii binelui şi prin făptuirea lui (căci acestea sunt al treilea şi al patrulea neam al virtuţilor), apoi prin numele şi prin credinţa Domnului Iisus şi prin cele zece porunci ale Legii, nu va intra, prin renaşterea viitoare din veacul cel ne­trecător, în casa lui Dumnezeu, adică în cetatea cerească în ca­re e locuinţa tuturor celor ce se veselesc”[5]. „Moaviţii şi amo­niţii, cărora nici nu le era îngăduit să treacă pe lângă Bi­serica Domnului, intră în locurile cele mai sfinte ale noastre, Am deschis tuturora, nu uşile dreptăţii (Psalm 117, 19), ci uşi­le ocării şi obrăznicirii unora împotriva altora. La noi, cel mai bun preot nu-i acela care de frica lui Dumnezeu nu scoa­te din gură cuvânt de prisos, ci acela care bârfeşte cel mai mult pe aproapele său, pe faţă sau pe ocolite, care în­vâr­teşte sub limba lui osteneală şi durere (Psalm 9, 27), sau, ca să spun mai potrivit, venin de aspidă (Psalm 139, 3)”[6]. O scurtă descriere a stării clerului în secolul al IV-lea, stare ce nu credem a se fi schimbat până astăzi; cu atât mai minunată apare dăinuirea Bisericii lui Hristos!  „Erau scoşi amoritul şi moabitul ca lipsiţi de credinţă şi cu totul urâţi, ca năvălind în­tre sfinţi şi între cei obişnuiţi să se poarte în chip vrednic de laudă, ca nişte lei, şi trimiţându-şi în ei săgeţile pismei şi bârfelii. Amoriţii sunt chipul ereticilor fără omenie, iar moa­bi­ţii al celor aflaţi încă în rătăciri idoleşti şi supuşi răutăţilor dracilor. Şi unii şi alţii sunt urâtori de Dumnezeu şi bolesc de aceeaşi obrăznicie împotriva sfinţilor”[7].

7: Pe edomit să nu-l urăşti, fiindcă el e fratele tău; să nu-l urăşti pe egiptean, că străin ai fost în ţara lui.

8: Fiii ce li se vor naşte în cel de al treilea neam vor intra în adu­na­rea Domnului.

Edom era fratele lui Iacov; astfel, evreii socoteau ca apropiaţi pe edomiţi (deşi s-au aflat, deseori, în conflict). Cât priveşte pe egipteni, „motivarea indică o atitudine mult mai binevoitoare a legiuitorului faţă de Egiptenii care, to­tuşi, în ul­timă instanţă au fost un instrument al lui Dum­ne­zeu în pla­nul Său general. Textul nu mai foloseşte cuvântul slugă (iké­tes), ca în 5, 15, ci străin (párikos), cu înţelesul: rezident; stră­in care locuieşte temporar într-o ţară, cetate sau familie; imigrant”[8].

„Da, legea a cinstit şi pe păgâni şi a po­runcit să nu urâm pe cei care ne fac rău […], numind prin egiptean pe cel de alt neam şi pe orice om din lume. Chiar pe duşmani, când îi vezi că sunt lângă ziduri şi încearcă să ia cetatea, să nu-i socoteşti duşmani până nu le trimiţi crainic ca să-i in­vite să facă pace”[9].

9: Când vei ieşi cu oaste asupra duşmanilor tăi, fe­reşte-te de tot lucrul rău.

Războiul, ca şi cultul divin, implică o stare de puritate a participantului. „Precum ostaşul, ieşind să lupte împotriva duşmanilor împăratului, nu poate să se împotrivească lor a­vând ceva contrar armelor trebuincioase, aşa îi este cu nepu­tinţă omului să se împotrivească patimilor, având ceva con­trar virtuţilor. Şi precum o cetate înconjurată de zid, de are o mică parte din zid dărâmată, de voiesc duşmanii să intre, se folosesc de locul în care zidul e dărâmat ca să intre prin el şi, chiar de se află apărători la porţi, ei nu pot să se îm­po­tri­vească duşmanilor de nu se reface partea dărâmată a zidului, la fel e cu neputinţă (nevoitorului) să se împotrivească vrăj­ma­şilor de este stăpânit de vreo patimă, nici nu poate ajunge la măsurile desăvârşirii”[10].

10: Dacă va fi la tine om care să nu fie curat de pe urma ispitirii lui în visul de noapte, acela să iasă afară din tabără, nu va intra în tabără,

11: ci spre seară să-şi spele trupul cu apă, iar după asfinţitul soarelui va intra în tabără.

12: Pentru nevoia de a ieşi afară să ai un loc în afara taberei.

13: Să ai la brâu un ţăruş cu care să sapi atunci când ieşi afară şi cu care să-ţi acoperi necurăţiile;

14: că Domnul, Dumnezeul tău, umblă prin tabăra ta ca să te libereze şi să ţi-i dea pe duşmani la picioare; pentru aceea să fie tabăra ta sfântă, ca nu cumva, văzând El la tine ceva neruşinat, să-Şi întoarcă faţa de la tine.

„Auzi că cei ce voiesc să biruiască pe vrăjmaşi şi să fie bine văzuţi de Dumnezeu trebuie să se elibereze de toată necurăţia? […] Trebuie deci să ne facem vieţuirea nepătată şi fără reproş, ca să nu fie supusă ispitelor de la aceia. Căci tatăl păcatului este şi duşman şi răzbunător. Cei ce sunt ridicaţi în lumea aceasta prin legea războiului şi a luptei îm­po­triva vrăjmaşilor, sau primesc rănile în trup, sau le prici­nu­iesc altora. Dar cu noi nu este aşa: […] Căci nu suntem lo­viţi în trup, ci primim poftele în minte şi în inimă şi cădem în patimile iubirii de trup. Deci trebuie să ne învăţăm cu toate armele duhovniceşti şi să ne îmbrăcăm cu harul de sus şi să ne înălţăm mintea, pe cât se poate, dincolo de orice să­gea­tă spirituală. Astfel vom birui pe toţi potrivnicii şi, ridi­cân­du-ne dincolo de orice patimă, ne vom păstra frumuseţea sufletului neştirbită pentru Dumnezeu. De aceea zice legea: Iar de vei ieşi cu oastea la război împotriva vrăjmaşilor tăi, să te păzeşti de orice cuvânt rău, adică să te ţii cât mai de­par­te de orice învinuire. În acest caz nu va fi împotriva ta nici un cuvânt adevărat despre vreun lucru de ruşine şi de con­damnat. […] Iar că trebuie să ne despovărăm de toate fap­tele necurăţiei trupeşti, ne-a arătat-o prin ghicitură, po­run­cind că cel pătat de curgere trebuie să se spele în afara taberei cu apă, spre seară, şi aşa să se întoarcă acasă şi dacă voieşte şi în tabără. […] (Adică) de se va întâmpla cuiva vreo scurtă întinare omenească, din cauză că mintea va fi cu­prinsă de o moleşeală şi va admite intrarea unor pofte ne­cu­ve­nite, Dumnezeu a judecat că acela trebuie să se despartă de mulţimea sfinţilor şi nu lasă pe cel curat să conlocuiască cu cei necuraţi. Căci nu lasă nicidecum nepedepsit păcatul din noi. Dar curăţia o vom afla în Hristos, curăţindu-ne prin apă […]. Iar aceasta o face spre seară, adică în ultimele tim­puri ale veacului, ceea ce o poate şi vedea cineva făcându-se în grupările Sfinţilor [în parohii – n. trad.]. Căci cei spurcaţi de nebuneştile plăceri trupeşti, cei ce au fost înainte în afara mulţimii şi taberei sfinţilor, […] îmbogăţindu-se cu curăţe­nia prin Sfântul Botez, s-au făcut aproape, arătându-se soţi ai sfinţilor, concetăţeni şi împreună-părtaşi la nădejde în vre­mea venirii (Cuvântului), produsă oarecum seara şi la apusul veacului prezent. Deci a spus că cei ce năzuiesc curăţia în Hristos trebuie să respingă păcatele iubirii de trup. […] Căci se cuvine ca cei ce doresc să biruiască pe vrăjmaşii spiri­tu­ali, să se ferească, precum am spus, cât mai mult de tot felul de necurăţenie. Dar, fiindcă e mult păcat, […] de se va în­tâm­pla să ne întinăm de vreuna din necurăţiile ce se ivesc în mod firesc în noi, şi să fim văzuţi îmbolnăviţi de cele con­trare legii şi unei vieţi sfinte […], în primul rând să nu stea descoperite şi neascunse, în văzul multora, păcatele cele din neputinţă, ci oarecum în afară şi neobservate şi cât mai de­parte de tabără, apoi să se acopere (îngroape) prin în­drep­ta­rea lor. […] Iar încetând să păcătuim şi predând mintea într-un mod oarecare pornirilor spre bine şi alegând ceea ce e de folos, după ce s-a înlăturat urâţenia greşalelor de mai înainte şi am biruit păcatele urâte prin bunele miresme următoare, vom intra iarăşi în tabăra sfinţilor, adică în Biserica celor în­tâi-născuţi. […] Trebuie apoi să ascundem în pământ necu­ră­ţiile noastre, pentru că Domnul Dumnezeu umblă în ta­bă­ră. Căci Hristos locuieşte şi umblă în noi şi, de vede un lu­cru de ruşine şi urât în noi, Se depărtează îndată. […] Iar de află pe unii curaţi şi spălaţi şi deasupra patimilor şi necu­ră­ţiilor, Se va sălăşlui cu plăcere în ei şi-i va scăpa din mâna vrăjmaşilor”[11].

15: Pe robul care a fugit de la stăpânul său la ti­ne să nu-l dai [pe mâna] stăpânului său;

16: el va locui cu tine; în­tre voi va locui, oriunde-i va plăcea lui; să nu-l necă­jeşti.

Prevedere uimitoare în contextul lumii antice!  Revenind la versetele 10-16, „aceste reguli au fost interpretate alegoric de Philon şi de Părinţi. Pentru Chiril al Alexandriei, spălarea cu apă la apropierea serii (v. 12) prefigurează botezul instituit prin venirea lui Iisus la înserarea lumii (Glaphyra in Pentateuchum 661 C)”[12].

17: Dintre fiicele lui Israel să nu fie desfrânată, nici desfrânat dintre fiii lui Israel.

„Textul Masoretic lasă posibilitatea unei speculaţii ling­vistice în virtutea căreia numeroase versiuni occidentale mo­derne traduc prostituată sacră, cu referire la prostituţia de acest fel practicată de popoarele Canaanului; speculaţia se extinde şi asupra bărbatului. Din aceasta s-ar înţelege că in­terdicţia se limitează numai la această categorie de des­frâ­nate şi desfrânaţi. Septuaginta nu face această separare, aşa cum n-o face nici Vulgata, textele lor fiind în concordanţă cu I Corinteni 6, 9”[13].

18: Vrăjitoare să nu fie dintre fiicele lui Israel, nici descântător de vrajă dintre fiii lui Israel.

„Sintagma descântător de vrajă încearcă să-l traducă pe teliskómenos […]; novice al unui cult esoteric, din cate­go­ria misterelor frigiene, novice care ajunge la capătul ini­ţi­e­rii prin anumite incantaţii vrăjitoreşti”[14]. Versetul este propriu Septuagintei.

19: Plata desfrânatei şi preţul câinelui să nu le a­duci în casa Domnului, Dumnezeului tău, pentru vreo oare­care făgăduinţă, căci acestea amândouă sunt urâciune îna­in­tea Domnului, Dumnezeului tău.

Prin câine se denumea prostituatul masculin, perver­titul sexual de orice fel.

20: De la fratele tău să nu iei camătă; nici camătă de la bani, nici camătă de la bucate, nici camătă de la orice lucru cu care-l împrumuţi.

„Uită-te acum la iubirea de oameni a Stăpânului! Când e vorba de bani, ne opreşte să luăm dobândă! De ce? Pentru că aduce pagubă şi celui care dă bani cu dobândă şi celui care ia bani cu dobândă. Cel care ia bani cu dobândă ajunge de sărăceşte; iar cel care dă bani cu dobândă, odată cu înmulţirea banilor, adună pe capul lui şi mulţime de pă­ca­te. […] În cele duhovniceşti, însă, Însuşi Dumnezeu ne cere să dăm dobândă (Matei 25,14-30)”[15].

21: De la cel străin, da, să iei camătă; dar de la fra­te­le tău să nu iei camătă, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvinteze în tot ceea ce vei face tu în ţara-n care intri s-o moşteneşti.

Iată că străinul nu era tratat la fel cu evreul. Desigur, s-ar putea tâlcui şi aceasta, în funcţie de ce anume înţelegem prin străin. În cazul israeliţilor, însă, înţelesul era doar cel propriu.

22: Dacă te-ai legat faţă de Domnul, Dumnezeul tău, cu o făgăduinţă, să nu întârzii în a o plini, căci Domnul, Dumnezeul tău, nu va întârzia s-o ceară de la tine, şi păcat vei avea întru tine.

„Regula este mai amplu prezentată în Numerele 30, 3-10.12-15, unde sunt folosiţi trei termeni distincţi (făgăduinţe, jurăminte, obligaţii). Philon (Sacrif. 52-53) explică dublul sens al acestui termen: rugămintea adresată lui Dumnezeu şi, după împlinirea ei, ofranda adusă; în acelaşi pasaj, insistă asupra promptitudinii cu care trebuie adusă ofranda”[16].

„Adică ceea ce făgăduieşti, grăbeşte-te să împlineşti cât mai repede. Pentru că întârzierea în acestea nu e fără pagubă”[17].

23: Dar dacă nu vei vrea să făgăduieşti, întru ti­ne păcat nu va fi.

24: Pe cele ce ies de pe buzele tale să le pă­zeşti şi să le plineşti întocmai cum te-ai făgăduit Domnului, Dumnezeului tău, ele fiind un dar rostit cu gura ta.

Tot despre făgăduinţe, pe care Dumnezeu nu le im­pu­ne, dar, odată depuse, împlinirea lor devine obligatorie.

25: Dacă vei intra în holda aproapelui tău, adu­nă spice cu mâinile tale, dar secera să n-o pui în holda a­proa­pelui tău.

26: Dacă vei intra în via aproapelui tău, poţi mân­ca struguri după poftă, până te saturi, dar în paner să nu pui.

 „A strânge din holdă puţine spice cu mâinile, sau a ru­pe din vie vreun ciorchine de poftă sau de mâncare, nea­du­când nici o pagubă, se va purta cu inima bună. Căci aceasta e legea iubirii şi lucrul nu întrece măsura. Dar a introduce şi fierul care seceră în cele ale aproapelui copleşeşte şi trece din­colo de iubirea întreolaltă şi ajunge la hotarul lăcomiei. Deci aceasta e o  pildă clară că nu trebuie să abuzăm de iubi­rea fraţilor, ci să cinstim iubirea întreolaltă, mulţumindu-ne cu cele ale noastre”[18].


[1] SEP 1, p. 587

[2] Clement Alexandrinul, Stromate, III, 99, 4

[3] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, XIV

[4] DEUT, p. 354

[5] Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, 77

[6] Sf. Grigorie de Nazianz, Despre preoţie, LXXIX

[7] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, XIV

[8] BBVA, p. 227

[9] Clement Alexandrinul, Stromate, II, 88, 2-3

[10] Isaia Pustnicul, 29 de cuvinte, XXV, 12

[11] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la A doua Lege, III

[12] SEP 1, p. 587

[13] BBVA, p. 228

[14] BBVA, p. 228

[15] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XLI, 2

[16] SEP 1, p. 588

[17] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, XVI

[18] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, VIII

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s