Comentarii la Deuteronom – 19

Posted: 19/01/2009 in Deuteronom
Etichete:, ,

CAPITOLUL 19 – Cetăţile de scăpare. Pedepsirea martorilor mincinoşi.

 

1: Când Domnul, Dumnezeul tău, va ni­mici neamurile al căror pământ ţi-l dă ţie Domnul, Dum­ne­zeul tău, când le vei moşteni şi vei locui în cetăţile şi-n ca­sele lor,

2: atunci în mijlocul ţării pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ţie, îţi vei alege trei cetăţi.

3: Calea [cea mai bună] tu s-o socoteşti; împarte în trei părţi pământul ţării pe care ţi-o împarte ţie Domnul, Dumnezeul tău; acolo va fi scăpare pentru tot ucigaşul.

Calea cea mai bună tu s-o socoteşti: „Traducerile după Textul Masoretic oscilează între: Să-ţi pregăteşti o cale; Vei pregăti drumurile; Vei ţine-n stare bună calea lor de acces; Vei stabili un plan al drumurilor; Vei ţine drumurile-n stare bună; Să-ţi faci drum, toate convergând către ideea unui sistem rutier prin care fugarii să aibă acces la cetăţile de azil. Septuaginta foloseşte verbul stohazome (de altfel, numai aici în tot Vechiul Testament) = a socoti, a chibzui, a judeca asupra a ceea ce poate fi mai bun, ceea ce înseamnă că termenul calea are sens metaforic: modalitate, fel de a lucra. Cu alte cuvinte, dacă Moise primeşte de la Domnul porunci precise şi deseori foarte amănunţite, el se bucură şi de propriul său liber arbitru”[1].

4: Iată acum rânduiala privitoare la uci­ga­şul care va fugi acolo şi va trăi: tot cel ce fără voie îl va lovi pe aproapele său, fără să fi avut mai înainte vreo ură asupră-i;

5: cel ce va intra cu aproapele său în pădure să taie lemne şi, dacă cel ce taie lemne ridică mâna cu securea, iar securea sare din coadă şi-l loveşte pe aproapele lui şi acela moare, cestălalt va putea să fugă în una din aceste cetăţi şi va scă­pa cu viaţă;

6: aceasta, ca nu cumva ruda celui ucis să alerge cu inima-nfierbântată pe urmele ucigaşului şi, dacă drumul va fi mai lung, să-l ajungă şi să-l omoare, măcar că acesta nu e vinovat de moarte, pentru că nu avusese mai-nainte vreo ură asupră-i.

7: Iată, prin urmare, de ce-ţi dau eu ţie a­ceastă poruncă: – Alege-ţi trei cetăţi.

8: Iar când Domnul, Dum­ne­zeul tău, îţi va lărgi hotarele, aşa cum li S-a jurat pă­rin­ţi­lor tăi, şi când El, Domnul, îţi va da toată ţara pe ca­re a zis că le-o va da părinţilor tăi,

9: dacă te vei sili să pli­neşti toate poruncile acestea pe care ţi le poruncesc eu as­tăzi, iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul tău, şi umblând în toa­te căile Lui în toate zilele, atunci la aceste trei cetăţi îţi vei mai adăuga încă trei,

10: şi astfel nu se va vărsa sânge ne­vinovat în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă s-o moşteneşti, şi-n mij­locul tău nu va fi (nimeni) vinovat de sânge.

Am vorbit despre cetăţile de scăpare pentru ucigaşul fără voie la Cărţile Ieşirea şi Numerii.

11: Iar dacă-n mijlocul tău va fi vreun om care-şi urăşte aproapele şi-l pândeşte, şi dacă va sări asupră-i şi-l va lovi şi acela moare, şi dacă apoi va fugi în vreuna din cetăţile acestea,

12: atunci bătrânii cetăţii lui vor trimite şi-l vor lua de acolo şi-l vor da pe mâna rudelor mortului, iar a­ces­tea îl vor ucide.

13: Ochiului tău să nu-i fie milă de el; sângele ne­vinovat îl vei spăla astfel din Israel şi bine-ţi va fi.

Pentru cei ce săvârşeau asasinat nu exista loc de azil, iar pedeapsa pentru fapta lor era moartea.

14: Să nu muţi pietrele de hotar ale aproapelui tău, cele pe care le-au pus părinţii tăi în moşia pe care tu ai moştenit-o în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă s-o moşteneşti.

E vorba despre borna ce marca hotarul dintre două pro­­prietăţi. „Legea respectării hotarelor este pentru prima dată enunţată aici; va fi reluată în Deuteronom 27, 17”[2].

15: Un singur martor nu e de-ajuns să depună măr­tu­rie împotriva unui om pentru o oarecare nedreptate sau oarecare greşeală sau oarecare păcat pe care-l va fi făcut, ci prin spusa a doi martori sau prin spusa a trei martori se va statornici tot ce se spune.

„Depoziţiile a doi sau trei martori nu constituie o sentinţă, ci doar elementele prin care se defineşte capul de acuzare; cu alte cuvinte, martorii nu li se substituie judecătorilor. Principiul va fi recomandat de Însuşi Domnul Iisus pentru aplanarea litigiilor”[3].

„Martori ai învierii lui (Hristos) sunt doisprezece uce­nici; n-au mărturisit folosindu-se de cuvinte, ci au suferit pen­tru adevărul învierii Lui până la chinuri şi moarte. Apoi după Scriptură: Prin gura a doi-trei martori se va statornici orice cuvânt; pentru învierea lui Hristos mărturisesc doi­spre­zece; mai pui încă la îndoială învierea?”[4].

16: De se va ridica martor nedrept asupra cuiva, învinuindu-l de nelegiuire,

17: cei doi împricinaţi vor sta îna­in­tea Domnului şi înaintea preoţilor şi înaintea jude­că­to­ri­lor ce vor fi în zilele acelea,

18: iar judecătorii vor cerceta cu de-amănuntul şi, dacă vor găsi că acela a depus mărturie strâm­bă şi că-ntru nedreptate a stat împotriva fratelui său,

19: să-i faceţi precum gândise el să-i facă rău fratelui său; şi veţi alunga răul dintre voi.

20: Iar ceilalţi, auzind, se vor teme şi nu se vor mai apuca să facă un astfel de rău în mijlocul vostru.

21: Ochiului tău să nu-i fie milă de el: suflet pentru su­flet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior; precum cineva îl va da de râpă pe fra­tele său, aşa să-l daţi voi pe el.

„Ultima frază lipseşte din Textul Masoretic, ca şi din unele ediţii ale Septuagintei (inclusiv Rahlfs). Ea pecetluieşte celebra lege a talionului, pe care Iisus, pornind chiar de la această frază, o va răsturna prin inversarea subiecţilor: Pe toate câte voiţi să vi le facă vouă oamenii, întocmai faceţi-le şi voi lor (Matei 7, 12)”[5].  „De remarcat că aici legea talionului are un sens exact după context: ea nu legitimează un act de răzbunare, ci defineşte un act reparatoriu (martorul mincinos trebuie să plătească pentru mărturia mincinoasă”[6].

„Declaraţiile martorilor trebuiau verificate de către ju­de­cători şi, dacă s-ar fi dovedit că mărturia lor a fost min­ci­noasă, li se aplicau acestora pedepsele ce s-ar fi cuvenit acu­zatului, în cazul în care s-ar fi făcut vinovat de acuza adusă. Din păcate, nici chiar această perspectivă n-a împiedicat apa­riţia frecventă de martori mincinoşi, dovadă cazurile bi­ne­cunoscute al lui Nabat, al Suzanei şi, cel mai flagrant, al Mântuitorului Hristos, împotriva căruia au depus mărturie min­cinoasă doi martori plătiţi de Sinedriu”[7].


[1] BBVA, p. 223

[2] SEP 1, p. 580

[3] BBVA, p. 224

[4] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, IV,12

[5] BBVA, p. 224

[6] SEP 1, p. 581

[7] AB, p. 191

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s