Comentarii la Deuteronom – 18

Posted: 19/01/2009 in Deuteronom
Etichete:, ,

CAPITOLUL 18 – Veniturile preoţilor. Despre vrăjile de orice fel. Vestire mesianică.

 

1: Preoţii, leviţii şi toată seminţia lui Le­vi nu vor avea parte şi nici moştenire cu Israel; moştenirea lor sunt jertfele Domnului: cu acelea se vor hrăni.

2: [Levi] nu va avea moştenire între fraţii săi; moştenirea lui este Dom­nul, aşa cum i s-a spus.

3: Iată care e dreptul preoţilor din partea poporului, din partea celor ce aduc jertfe, fie bou, fie oaie: preotului îi vei da şoldul, fălcile şi stomacul.

Stomacul: „(enystron): al patrulea stomac al rumegătoarelor, în care se termină digestia, considerat în bucătărie ca o delicatesă; nuanţă specificată numai în acest loc”[1].

4: De ase­me­nea, pârga grâului tău şi pe a vinului tău şi pe a untde­lem­nului tău, precum şi pârga de la tunderea oilor tale i le vei da lui,

5: că pe el l-a ales Domnul, Dumnezeul tău, din toa­te seminţiile tale, să stea înaintea Domnului, Dumnezeului tău, ca să slujească şi să binecuvinteze întru numele Dom­nu­lui, el şi fiii săi întru fiii lui Israel de-a pururi.

6: Dacă un levit va veni din vreuna din cetăţile voastre, de oriunde s-ar afla fiii lui Israel, de acolo unde locuieşte el, şi-i pofteşte sufletul să vină în locul pe care-l va alege Domnul,

7: el va slu­ji numelui Domnului, Dumnezeului tău, întocmai ca şi toţi fraţii săi, leviţii, care stau acolo înaintea Domnului;

8: el va avea ca hrană parte egală, pe lângă ceea ce vinde din moş­tenirea părintească.

Sunt repetate drepturile leviţilor, cât şi datoria lor de a-I sluji lui Dumnezeu; leviţii sunt, desigur, chip al preoţiei No­u­lui Testament. „Fraţilor şi părinţilor, nu vedeţi cum cei ce stau înaintea împăratului pământesc socotesc ei înşişi acest lu­cru o slavă mare şi se fălesc cu el şi sunt invidiaţi pentru a­ceasta de oamenii din lume? Deci dacă aşa stau lucrurile cu ce­le stri­că­cioase şi deşarte, cu atât mai mult noi [preoţii – n. n.], care suntem soldaţi în oştirea Împăratului ce­resc şi am primit slu­ji­rea Lui, nu trebuie oare să ne bucu­răm şi să ne veselim că ne-am învrednicit să fim luaţi în slujba Lui şi am fost chemaţi la slujirea numelui Său?”[2]. „Căci unul fiind Dumnezeu al tuturor preoţilor de pretu­tin­deni, trebuie să fie uniţi cei ridicaţi la această stare şi aleşi prin hotărârea de sus. Aceasta s-a păstrat şi acum în biserici şi le­gea e cinstită de noi. Căci deşi fiecare din cei aleşi pen­tru pre­o­ţie are o cetate şi o parte a lui, totuşi de va merge dintr-o ce­ta­te sau localitate în alta, va mânca împreună cu pre­oţii şi se cinsteşte cu legile iubirii. Dar legea pare să in­dice şi ceva tai­nic, precum socotesc. Sunt pe tot pământul zeci de mii de lo­ca­lităţi şi cetăţi în care suflete sfinte şi evlavioase ale oa­me­ni­lor slujesc lui Dumnezeu, prin aceea că trăiesc după lege şi vie­ţuiesc evanghelic şi oferă Lui ca jertfă spre bună mi­reas­mă, se înţelege duhovnicească: cre­din­ţă, nădejde, iubire, răb­da­re, blândeţe, iubire de săraci. […] Dar toţi aceştia aleargă spre o maică, cea una şi co­mu­nă, Ierusalimul ceresc, Biserica ce­lor întâi născuţi, frumoasa ce­tate de sus, cortul cel ade­vă­rat, pe care l-a fixat Domnul şi nu un om. Acolo vom sluji mai curat, după ce a fost scos pă­catul din noi cu totul, după ce a încetat lucrarea leului şi a balau­rului, a vasiliscului şi a aspidei”[3].

9: Iar după ce vei intra tu în ţara pe care ţi-o dă ţie Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi a face aceleaşi urâciuni pe care le fac acele neamuri.

10: Întru tine să nu se afle nimeni care să-şi treacă fiul sau fiica prin foc, nici unul care vesteşte prevestind, nici un prezicător sau ghicitor sau vrăjitor

Unul care vesteşte prevestind: „se pare că e vorba (cel puţin după termenul ebraic) de categoria astrologilor”[4].  Ghicitor: termenul grecesc „se referă la cel ce ghiceşte interpretând zborul sau strigătul păsărilor [ioonizomenos]; la Romani se numea augur (care însă îl desemna şi pe cel ce prezicea prin tâlcuirea viselor)”[5].  Vrăjitor: „practicant al magiei negre, de orice fel”[6].

11: sau vreunul care descântă farmece sau care cheamă spirite sau care citeşte minunăţiile sau care vorbeşte cu morţii.

Care cheamă spirite: „categoria spiritiştilor de orice fel”[7]. Citeşte minunăţiile: „cel ce interpretează evenimentele sau întâmplările extraordinare”[8].  Care vorbeşte cu morţii: „practica necromanţiei”[9].

12: Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, şi din pricina unor astfel de urâciuni îi va nimici Domnul, Dumnezeul tău, de la faţa ta.

13: Tu însă fii desăvârşit în faţa Domnului, Dumnezeului tău.

14: Că neamurile acestea, pe care tu le vei moşteni, ascultă de vrăjitori şi de prevestitori; dar ţie Domnul, Dumnezeul tău, nu ţi le îngăduie.

Sunt oprite practicile magice de orice fel.

15: Prooroc ca mine îţi va ridica Domnul, Dumne­zeul tău, dintre fraţii tăi; de El să ascultaţi.

„Textul Masoretic adaugă: din mijlocul vostru. Text pro­fetic fundamental prin care se anunţă venirea lui Mesia. Pe el se vor întemeia Sfinţii Apostoli, mai întâi prin predica lui Petru (Fapte 3,12-26), în a argumenta că Iisus Hristos ca Mântuitor a fost vestit chiar de Moise. Reţinem şi faptul că Petru, prin Evanghelistul Luca, citează după Septuaginta[10].  Iar dacă s-ar obiecta că lui Moise i-a urmat la conducerea poporului Iosua, sau Isus al lui Navi, şi acela „arată acoperit pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu; că numele de Iisus, care a fost vestit mai dinainte de lege, este umbra Domnului Iisus”[11].  „Deci nu vom urma tâlcuitorilor de semne şi celor ce în­trea­bă morţii, precum nu vom primi nici zborurile păsărilor ca vreun lucru care ne spune ceva din viitor, fie că se mişcă spre dreapta, fie spre stânga, fie că se fac spre seară, fie di­mi­neaţa. Căci acestea ţin de cea mai de pe urmă nebunie. Ci, luând conducător în toate pe Hristos, Cel Care pentru noi S‑a făcut prooroc şi om ca noi, de la El vom primi cunoştinţa celor trebuincioase şi lângă El vom rămâne, aruncând de­parte de noi proorociile mincinoase ale dracilor şi dis­pre­ţu­in­du-le. Căci precum numai lui Dumnezeu Îi aparţine prin fi­re şi în mod propriu să dea viaţă şi să stăpânească peste toate, la fel, socotesc numai El are cunoştinţa tuturor. Iar propriu firii Lui e să ştie limpede cele ce vor fi şi să aibă adu­nată în Sine cunoştinţa tuturor. […] Deci Lui îi vom gre­şi şi faţă de slava Lui supremă ne vom face vinovaţi, de vom crede că se află în duhurile spurcate şi necurate cele care alcătuiesc bunătatea şi măreţia Lui”[12].

16: – Este-ntocmai ceea ce tu ai cerut în Horeb de la Domnul, Dumnezeul tău, în ziua adunării, zicând: Mai mult să nu mai auzim glasul Domnului, Dumnezeului nostru, iar focul acesta mare să nu-l mai vedem, ca să nu murim.

17: Şi a zis Domnul către mine: Bine-au zis ce-au zis.

18:  Prooroc ase­me­nea ţie le voi ridica din fraţii lor şi voi pune cuvintele Mele în gura Lui şi El le va grăi după cum Îi voi porunci Eu.

„Ebr.: El le va grăi tot ceea ce-I voi porunci Eu. Tex­tul Septuagintei se referă nu la cantităţile, ci la domeniul şi mo­dalitatea în care Iisus preia şi predă cuvintele Tatălui: Cu­vântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui Care M-a trimis (Ioan 14, 24); Încă multe am a vă spune, dar nu le puteţi purta acum (Ioan 16, 12); dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite întru numele Meu, Acela vă va învăţa toate. Aşadar, textul Septuagintei nu face din pre­di­ca lui Iisus o operă închisă, ci deschide perspectiva pnev­ma­tologică pe care se întemeiază predica Apostolilor şi în­trea­ga Sfântă Tradiţie a Bisericii”[13].

19: Iar omul care nu va asculta de cuvântul Lui, de oricâte va grăi Proorocul acela întru numele Meu, Eu sunt Cel ce-i va cere socoteală.

„Deci cele ce s-au lucrat prin Moise şi puterea mij­lo­ci­rii lui sunt chip (tip) şi icoană. Căci cu mult mai negrăit e fe­lul mijlocirii lui Hristos. Acela era slujitor al legii şi al um­brei şi vestitorul unei pedagogii de sus. Hristos însă e Stă­pânul legii şi al proorocilor. El legiuieşte cele ce le vo­ieşte, şi a fost Mijlocitor în înţelesul că în El s-au întâlnit şi s-au adunat într-o unitate Dumnezeirea şi omenitatea. Căci prin Hristos se înţeleg acestea amândouă deodată”[14].

20: Iar proorocul care va îndrăzni să grăiască în numele Meu cuvânt pe care nu Eu i-am poruncit să-l gră­ias­că, şi care va grăi în numele altor dumnezei, acel prooroc va muri.

21: Iar dacă vei zice-ntru inima ta: Cum vom cunoaşte cu­vân­tul pe care nu Domnul l-a grăit?

22: Când proorocul a gră­it în numele Domnului, dar ceea ce a spus el nu se va plini şi nu se va-ntâmpla, atunci nu Domnul a grăit cuvântul acela; din duh păgân a vorbit acel prooroc; să nu vă ţineţi de el.

Duh păgân încearcă să-l traducă pe asevía = im­pi­e­tate; sacrilegiu; lipsă de evlavie; impostură; cutezanţa (o­brăz­nicia) de a te da drept  ceea ce nu eşti, de a vorbi în nu­mele altuia fără să ai mandat”[15].


[1] BBVA, p. 222

[2] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, 10

[3] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, XIII

[4] BBVA, p. 222

[5] BBVA, p. 222

[6] BBVA, p. 222

[7] BBVA, p. 222

[8] BBVA, p. 222

[9] BBVA, p. 222

[10] BBVA, p. 223

[11] Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, 60, 3

[12] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, VI

[13] BBVA, p. 223

[14] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, II

[15] BBVA, p. 223

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s